Sunteți pe pagina 1din 1

Preacucernice Părinte, iubiți credincioși

În pericopa evanghelică de astăzi, ni se prezintă una Vedem așadar, credința statornică și fără de
dintre vindecările minunate săvîrșite de Mântuitorul nostu Iisus îndoială a acestui orb trupește, dar care cu mintea și
Hristos, șiSă ne rugăm
anume iubiți credincioși
VINDECAREA ORBULUI DINca Bunul
IERIHON. cu sufletul său credea că  Hristos poate să-i vindece
Dumnezeu să ne dea și nouă credința puternică și lumina ochilor, nu lua aminte la cei care îl certau și îi
Evanghelia ni-l prezintă pe acest orb ce stătea pe
rugăciunea stăruitoare, aducătoare de mântuire, ca
marginea drumului cerșind, iar când aude că pe acel drum trece ziceau să tacă. El credea cu toată inima, că negreșit
cea
Iisus, se ridică șivindecat
a orbului dinstrigă
cu glas mare Pericopa
către el,Evanghelică
Iisuse Fiul luide
David Mântuitorul îl va vindeca și îi va lumina ochii.  Pentru
astazi!
miluiește-mă! Iar Iisus oprindu-se îl întreabă: ce voiești să-ți fac?
credința lui statornică, orbul a fost auzit de
Iar el i-a răspuns: să văd! Iar Iisus răspunzându-i, i-a zis: Vezi!
Credința ta te-a mântuit! Preaînduratul nostru Mântuitor, Care i-a zis:
“Credința ta te-a mântuit! Și îndată a văzut ” 2
Amin! 1
11

Iubiți credincioși, fiind vorba despre credință, Este credința îndoielnică sau puțină pentru
Se cuvină să spunem că aceasta este de mai multe care mântuitorul i-a spus lui Petru: puțin
feluri: credinciosule, pentru ce te-ai indoit?
Este credința cunoscătoare pe care o au și diavolii, Este credința fățarnică pe care Mântuitorul
căci ei, cunoscând puterea lui Dumnezeu, cred și se nostru a mustrat-o în fața cărturarilor și a fariseilor
cutremură Este credința bigotă sau nelămrită a celor
Este credința lucrătoare, adică credința care este superstițioși
urmată de fapte bune și aduce rod de mântuire Și mai este credința strâmbă a celor rătăciți
3 în secte și erezii, care nu au parte de adevăr 5

Orbul din Evanghelia de astăzi avea așadar, Sfinții și dumnezeieștii Părinți arată că
credința cea neaîndoielnică și dreaptă, cunoscându-l temerea de Dumnezeu este începutul credinței,
pe Iisus ca mântuitor al său, numindu-L fiul lui David, deoarece aceasta eliberează sufletul de teama
căci el știa că Mesia se va naște din seminția lui păcatului și a morții, ajutându-l să intre în stăpânirea
David. harului.
Credința lui statornică și cererea lui Din credință începe și se sfârșește
stăruitoare este auzită de Mântuitorul, iar acesta o mântuirea, căci fără de credință nu este cu putință a
încununează cu minunea vindecării mai presus de plăcea lui Dumnezeu.
fire 6 7

Însăși mântuirea noastră nu este posibilă Așadar, pentru a dobândi mântuirea și a fi


fără Harul lui Dumnezeu, Credința dreaptă și Faptele plăcuți în fața lui Dumnezeu, trebuie să-i urmăm
bune săvârșite în Biserica lui Hristos. Însuși exemplul său și a nume să-i ajutăm pe cei care
ne cer sprijinul, să nu-i trecem cu vederea și după
Tot din această Evanghelie mai extragem o putința noastră sa-i miluim.
învățătură fundamentală: și anume miluirea și Căci cine ajută pe săraci, împrumută pe
ajutorarea celor săraci, căci aflăm că orbul acesta Dumnezeu! Iar Dumnezeu nu rămâne niciodată
stătea și cerșea, fiind marginalizat de societate. dator, ci întoarce inzecit!
9 10

S-ar putea să vă placă și