Lucrători Cu Dumnezeu

Vestitor al Evangheliei LUCRĂTORI CU DUMNEZEU
Traian LUCRĂTORI
DORZ CU
DUMNEZEU
1
Traian DORZ
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale

DORZ, TRAIAN
Lucrători cu Dumnezeu / Traian Dorz. - Sibiu:
Oastea Domnului, 1999
216 p.; 20 cm. – (Îndrumări nemuritoare)
ISBN 973-9299-29-6
289(498) Oastea Domnului
Ó Toate drepturile rezervate

Editurii «Oastea Domnului», Sibiu
str. Ch. Darwin, 11
tel. 069/216677; fax 0040–069–216914
ISBN 973-9299-29-6
Traian DORZ
2
LUCRĂTORI
CU DUMNEZEU
Meditaţii,
îndrumări,
rugăciuni
şi cântări
pentru lucrătorii Evangheliei lui Hristos
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu
3
Traian DORZ
1999
Cuvântul Domnului spune:
Marcu 16, 15: „Duceţi-vă în toată lumea şi propo-

văduiţi Evanghelia la orice făptură…“
Matei 28, 20: „…Şi iată că Eu sunt cu voi în toate

zilele vieţii, până la sfârşitul veacului. Amin.“
I Cor. 3, 9-15: „Căci noi suntem împreună-lucrători cu

Dumnezeu.
Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.
După harul lui Dumnezeu, care mi-a fost dat, eu, ca un
meşter zidar înţelept, am pus temelia şi un altul clădeşte
deasupra.
Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra.
Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea
care a fost pusă şi care este Iisus Hristos.
Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie aur, argint,
pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi
dată pe faţă: Ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va
descoperi în foc.
Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.
Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne
în picioare, el va primi o răsplată.
Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât
despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.“
4
Ca prin foc…
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Iisus Hristos,
Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor,
Slavă veşnică Ţie!
Tu, Care dinainte de început ai fost Ideea Tatălui,
Înţelepciunea Tatălui, acelaşi Gând cu Tatăl,
Tu, Care la început ai fost Cuvântul Tatălui, Puterea
Tatălui, Împreună-Creator cu Tatăl,
Tu, Care Te-ai Întrupat apoi după voia Tatălui, spre a
răscumpăra creaţiunea căzută...
Tu, Care astfel ai devenit Temelia mântuirii fiecăruia
dintre noi şi a tuturor,
Tu, Care ai trimis pe Duhul Sfânt să desăvârşească
Zidirea Bisericii Tale vii şi veşnice
şi Care, prin Duhul, chemi acum mereu noi lucrători
prin care să duci la îndeplinire rostul acestui Slăvit Trup al
Tău, care este Biserica Ta cea vie,
fii slăvit în etern şi etern!
Te rugăm, cheamă, alege şi desăvârşeşte mereu tot
mai mulţi, tot mai sfinţi, tot mai înţelepţi şi tot mai harnici
împreună-lucrători cu Tatăl, cu Fiul şi cu Sfântul Duh,
pentru ca această Dumnezeiască Operă să fie făcută
cât mai măreaţă, cât mai frumoasă şi cât mai grabnic,
cuprinzând toate cerurile şi tot pământul...
Prin ea să se plece, în Numele Tău, orice genunchi al
celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ...
şi orice limbă să mărturisească şi să strige în etern şi
etern:
Slavă veşnică Ţie,
Marele nostru Mântuitor şi Dumnezeu
5
Traian DORZ
Iisus Hristos!
6
Iubire, dă-ne harul

ce încă nu-l ştim noi:
în stare ca vrăjmaşul
să-l scoată din noroi,
să-l spele, să-l sărute,
să-l pună-n loc de sus;
Iubire dă-ne harul
din Duhul lui Iisus!
Lumină, dă-ne harul

ce încă noi nu-l ştim:
spre orice suferinţe
cereşte să privim,
să fericim calvarul
chiar cel mai dureros;
din Crucea lui Hristos!
Putere, dă-ne harul

ce noi nu-L ştim acum:
nebănuita Slavă
din cel mai aspru drum,
eternul imn al jertfei
sublimului apus;
din slava lui Iisus.
7
Traian DORZ
1. VREDNIC DE ÎNCREDERE
„Mulţumesc Domnului nostru Iisus Hristos, Care m-a

întărit şi m-a socotit vrednic de încredere şi m-a pus în
slujba Lui!“ (I Tim. 1, 12)
Iată strigătul plin de recunoştinţă prin care, poate cel

mai vrednic lucrător al lui Hristos, din toate timpurile, a
arătat că încrederea lui Dumnezeu este cea dintâi condiţie
a unui adevărat slujitor al Său.
În Hristos, fiecare dintre ai Săi se poate încrede în
orice vreme, pentru că El totdeauna Şi-a îndeplinit toate
făgăduinţele Sale faţă de fiecare dintre ei.
Dar Hristos nu Se poate încrede cu adevărat decât în
puţini slujitori ai Săi. Pentru că prea puţini îşi dovedesc în
orice vreme şi în orice împrejurare credincioşia faţă de El.
Căci numai acela care este, mai întâi, vrednic de încredere
la Hristos poate ajunge să fie vrednic de crezare şi la
oameni (I Cor. 7, 25).
Odată, un stăpân dorea să-şi găsească printre supuşii

săi un slujitor vrednic, căruia să-i poată încredinţa cele mai
scumpe avuţii ale sale, precum şi îndeplinirea unor lucrări
8
care cereau o mare vrednicie.

După ce i-a chemat la sine pe unii din cei care i se
părea că ar putea fi mai potriviţi pentru ceea ce dorea el,
stăpânul i-a pus la încercare.
Întâi le-a dat fiecăruia să facă unele lucrări care păreau
cam fără noimă, spre a vedea dacă slujitorul le îndeplineşte
după porunca stăpânului sau după capul său.
Apoi le-a aşezat în cale diferite piedici, ca să le vadă
curajul şi dragostea.
După aceea a lăsat ici-colo câte un ban de aur sau câte
un lucru de preţ, ca şi cum ar fi fost uitate sau pierdute,
spre a vedea curăţia cugetului lor.
Dintre toţi însă, numai unul singur s-a dovedit cu
adevărat vrednic. Acela care a făcut întocmai cum îi
poruncise stăpânul, fără a adăuga sau a scădea nimic.
Care nu s-a dat în lături de la nici o primejdie şi jertfă.
Şi care a preţuit cugetul curat şi mâinile curate mai
mult ca orice avere.
O, cu câtă bucurie l-a îmbrăţişat stăpânul său! Şi cu
câtă încredere i-a dat el pe mână totul!
Oare Dumnezeu să încredinţeze El cu mai puţină grijă

bogăţiile Sale cuiva?
Oare Vistiernicul Bunătăţilor, Duhul Sfânt, să dea El pe
mâna cuiva darurile harului Său, cu mai puţină alegere?
Oare lui Hristos – Care, cu Preţul Sângelui Său Sfânt,
Şi-a răscumpărat un popor sfânt care să fie al Lui, plin de
râvnă pentru fapte bune, o turmă care să-L urmeze pe El cu
dragoste ascultătoare oriunde şi o lucrare, o moştenire
sfântă a Lui – să-I pese mai puţin cui încredinţează aceste
bunuri ale Sale decât un stăpân lumesc?
9
Traian DORZ
De ce sunt oare atât de puţini aleşi dintre atât de

mulţi chemaţi?
Pentru că la probele de alegere trec foarte puţini.
L-am luat de la început pe Sfântul Apostol Pavel drept

model de slujitor sfânt.
Să mergem acum mai adânc în cercetarea alegerii Sale
şi vom vedea din spusele lui taina alegerii.
Iată câteva:
„Mulţumesc lui Dumnezeu Căruia Îi slujesc cu un
cuget curat din moşi-strămoşi“ (II Tim. 1, 3).
„Ca unii care am lepădat meşteşugurile ruşinoase şi
ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi nu stricăm Cuvântul
lui Dumnezeu…“ (II Cor. 4, 2).
„Fraţilor, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu
înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta“ (Fapte 23, 1).
Din acestea şi din atâtea altele, se vede că cea dintâi

condiţie pentru câştigarea încrederii lui Dumnezeu este:
1. cugetul curat în orice faptă. Apoi:
2. lepădarea oricăror meşteşugiri ruşinoase şi ascunse,
3. umblarea fără vicleşug,
4. respectarea întocmai a Cuvântului dumnezeiesc
5. vieţuirea în totală curăţie înaintea lui Dumnezeu.
Frate slujitor al lui Hristos! Cercetează-te necruţător în

lumina acestor cinci condiţii şi vezi care este starea ta.
Dacă eşti printre cei mulţi chemaţi, să ştii că nu vei
primi pecetea încrederii lui Dumnezeu decât dacă vei
îndeplini aceste cinci condiţii.
Poate „lucrezi“ împreună cu Dumnezeu şi fără ele. Şi
10
îţi închipui că merge şi aşa, fiindcă până aici a mers.

Bagă de seamă că te înşeli! Cel ce are lopata vân-
turătoare nu doarme, ci lucrează şi alege.
Cel ce are ochii ca para focului cercetează totul şi ştie.
Cel ce are Cuvântul ca sabia este necruţător în ziua
cercetării şi judecă (Evrei 4, 12).
Dacă nu vrei să te faci după voia lui Dumnezeu, mai
bine pleacă înainte de a ajunge să fii judecat ca un stricător.
Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru

Iisus Hristos!
Tu eşti Temelia mântuirii noastre pe care au zidit bine
toţi sfinţii Tăi împreună-lucrători cu Dumnezeu la salvarea
sufletelor omenirii.
Tu eşti Cel Care ne-ai trimis de la Tatăl pe Duhul
Sfânt, Care cheamă şi alege după voia Sa şi după curăţia
conştiinţei ascultătoare pe toţi cei de care El se va folosi în
isprăvnicia Tainelor Sale mântuitoare, în zidirea Trupului
Său care este Biserica şi în lucrarea şi lupta pentru venirea
Împărăţiei Tale peste toată zidirea Ta.
Te rugăm, revarsă Duhul şi Harul Tău peste toţi cei pe
care i-ai socotit vrednici de încredere şi i-ai pus în slujba Ta.
Fă-i pe toţi ca, la sfârşitul alergării lor, să poată striga
cu Sfântul Tău Apostol Pavel:
„M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea,
am păzit credinţa, de acum mă aşteaptă cununa
neprihănirii“ (II Tim. 4, 7-8).
Amin.
11
Traian DORZ
Hristos vrea suflete

Hristos vrea suflete în care
să ardă pentru tot ce-i sfânt,
să-nfăptuiască cu-ascultare
întregul Tatălui Cuvânt.
Să plângă-n caldă rugăciune

cu cel pierdut şi pentru el –
în tot ce-i face şi ce-i spune,
a-l mântui fiindu-i ţel.
Pe Dumnezeu avându-L Soare

şi Voia Lui având-o gând,
căldura inimii-arzătoare
s-o-mpartă tuturor, oricând.
Să-nvăluie cu bunătate
întregul semenilor chin,
din adâncimi netulburate
să-i izvorască orice-alin.
Oricât ar fi de rău poporul

la care-ar fi trimis de El,
să i se dăruiască-n dorul
de-a-l mântui, cu unic zel.
Să nu le-ademenească şesul
lenevitor şi vinovat,
ci să le-nalţe înţelesul
a tot ce-i sfânt şi-adevărat.
Precum Hristos cel Om în Slavă

şi Domn al Slavei pe pământ –
din cea mai omenească pleavă
să-I cearnă grâul cel mai sfânt.
12
Pricepuseră că fusese cu Iisus
Când Sfântul Apostol Petru stătea, în seara judecăţii

Mântuitorului, printre aprozii lui Caiafa, unii dintre aceştia
i-au zis: Nu mai încape îndoială că şi tu ai fost cu El, căci şi
vorba te descoperă.
Pricepuseră că fusese cu Iisus.
Poetul persan Saadi spune:

Mă plimbam odată şi, jos, printre frunzele uscate, am
văzut o frunză plăcut mirositoare. Am ridicat-o şi i-am
simţit un dulce miros:
– Frunză, i-am zis eu, tu eşti trandafir? Că miroşi ca
un trandafir.
– Nu, mi-a răspuns ea, nu sunt trandafir! Dar am stat
lângă un trandafir.
Frate şi soră, dacă voi staţi lângă Hristos, nu se poate

să nu purtaţi ceva din mireasma Lui în vorbirea şi purtarea
voastră (II Cor. 2, 15).
* * *
Rob fiind neprihănirii, trăieşti pururea-n Lumină,
în Credinţă, în Nădejde şi în Dragoste deplină
şi, crescând în roada sfântă din mai bine în mai bine,
tot mai desluşit se vede Chipul lui Hristos în tine.
13
Traian DORZ
Ce spun Sfinţii noştri Părinţi
Oricât de multe şi frumoase cuvinte am folosi, dacă

nu ducem o viaţă mai sfântă decât aceia pe care vrem să-i
facem mai buni, nu vom câştiga nimic.
Sf. Ioan Gură de Aur
Cine nu gândeşte şi nu lucrează ca Hristos nu este al

Lui.
Sf. Vasile cel Mare
Nu poate sluji cineva lui Hristos şi fraţilor dacă nu-şi

desăvârşeşte sufletul prin virtuţi.
Sf. Maxim Mărturisitorul
Cel care ia povara altuia asupra lui, cel care este

gata să folosească darul său spre a face bine celor mai
săraci, cel care, din sfinţenia sa primită de la Dumnezeu,
ajută pe cei mai lipsiţi, acela este un binefăcător pentru
primitori… un slujitor după pilda lui Hristos.
Epistola către Diognet
Tu îngrijeşte mai întâi de ale lui Dumnezeu, iar

Dumnezeu Se va îngriji de ale tale.
Să-ţi aminteşti zi şi noapte de cel ce-ţi vesteşte

Cuvântul şi să-l cinsteşti ca pe Domnul.
14
Didahia – Învăţătura celor Doisprezece Apostoli

* * *
Pe cei plecaţi la drum din râvna şi din dragostea
fierbinte pentru Hristos, fraţii să-i ajute şi să-i asculte ca pe
nişte vrednici lucrători care asudă în ogorul lui Hristos.
Dar pe cei care merg numai ca să-şi facă rost de un trai
fără muncă şi care nu aduc nici un folos Lucrării lui
Hristos, ci umblă înşelând credinţa şi evlavia frăţească,
fraţii să nu-i primească, ci să se ferească de ei.
Părintele Iosif Trifa
Eşti om demn când orice faptă eşti atent s-o faci aşa
ca ceva să fie-n lume mai frumos şi bun, prin ea.
Fiii mei, să ştiţi că Duhul, Ce sfinţenia iubeşte,

poate sta doar într-un suflet ce spre-aceasta se sileşte,
năzuind desăvârşirea, starea naltă şi slăvită
unde nu mai stăpâneşte vreun păcat sau vreo ispită.
15
Traian DORZ
Nu numai dorind izbânda

Nu numai dorind izbânda
vei ajunge s-o atingi,
ci luptând cu preţ de sânge
şi de lacrimi, ai să-nvingi.
O Iisuse, o Iisuse,
fă-mă să-Ţi urmez cu dor,
să nu-Ţi fiu numai cu vorba,
ci cu fapta-mplinitor.
Nu numai cântând credinţa

dovedeşti c-o ai deplin,
ci trăind în ea cu fapta
şi cu sufletul creştin.
Nume pot avea şi răii

şi se pot făli că-l au,
însă pilda şi trăirea
şi sfinţirea vieţii n-au.
Dacă ştim că neascultarea

e din primul nesupus,
ştim că ea blestemul morţii
şi-al osândei l-a adus.
Duh al Ascultării Sfinte,

ce-Adevărul ni l-ai dat,
drumul sfânt lăsat de Tine
fă-ni-l dulce şi umblat.
Dă-ne rodul ascultării,

scump şi dulce şi smerit,
fără care niciodată
n-a fost nimeni mântuit.
16
2. CEA DINTÂI CONDIŢIE
Până când nu te-ai născut într-o familie, cum să fii

moştenitorul acestei familii?
Până n-ai intrat într-o casă, cum să lucrezi în ea?
Până n-ai îmbrăcat uniforma, cum să spui că eşti ostaş?
Naşterea din nou este actul prin care reintri în familia

lui Hristos.
Uşa prin care reintri în Casa lui Dumnezeu.
Mijlocul prin care primeşti dreptul de a lucra în via Sa.
S-a vorbit atât de mult despre naşterea din nou, dar este
încă nevoie să se vorbească şi mai mult. Căci, deşi ea este o
condiţie pe care Însuşi Mântuitorul nostru a pus-o, spunând
că fără ea este cu neputinţă să vadă cineva Împărăţia lui
Dumnezeu (Ioan 3, 3)
sau să intre în ea (Ioan 3, 5) – şi cu atât mai puţin să
lucreze în mijlocul ei –
totuşi sunt din ce în ce mai mulţi acei care, în loc să
intre prin această uşă în staulul Domnului, sar prin altă
parte. Prin alte mijloace. Prin alte apucături (Ioan 10, 1).
Numai prin uşa naşterii din nou, numai prin uşa
17
Traian DORZ
pocăinţei şi a convertirii, au intrat în împărăţia

Evangheliei lui Hristos toţi aleşii Săi sfinţi, de la început
şi până la sfârşit.
Numai prin baia naşterii din nou s-au primenit toţi cei
care s-au botezat cu botezul lui Hristos,
şi care au luat crucea lui Hristos şi au mers după El,
şi care au putut bea paharul lui Hristos, şi au putut
purta jugul Său,
şi care s-au îmbrăcat în Hristos şi au devenit împreună-
lucrători cu Dumnezeu (I Cor. 3, 9).
Lucrarea Domnului este clădirea lui Dumnezeu, ogorul

Său, Trupul lui Hristos, turma Sa, moştenirea Lui (I Cor. 3,
9; Efes. 2, 20; Colos. 2, 7; Evrei 3, 3-4; I Petru 2, 5; 5, 2)
pe care El o veghează ca pe lumina ochilor Lui,
pe care o îngrijeşte cu nespusă iubire (Ps. 23),
pe care El o apără cu putere şi cu grijă (Ps. 121, 4-8)
şi pe care o ţine în mâinile Lui (Isaia 53, 10).
Toată această lucrare este în primul rând
duhovnicească (I Cor. 2, 10-16),
are lupte duhovniceşti,
are vrăjmaşi duhovniceşti,
are ispite duhovniceşti (Efes. 6, 12),
are daruri duhovniceşti (I Cor. 12, 1-11),
are moştenitori duhovniceşti (Ioan 1, 12-13; Evrei 2, 7-8)
şi are arme duhovniceşti (II Cor. 10, 4; Efes. 6, 13;
II Tes. 5, 8).
Iată dar cât de însemnat lucru este ca acela care intră în
lucrarea Duhului Sfânt,
în Împărăţia duhovnicească a lui Hristos
şi în lupta duhovnicească a lui Dumnezeu să fie
18
neapărat născut duhovniceşte,

să fie un om duhovnicesc,
să trăiască şi să umble sub călăuzirea Duhului (Gal. 5,
16-25).
Şi iată de ce acei oameni care nu s-au născut duhov-
niceşte nu numai că nu pot avea vreo parte din toate
acestea, dar nici nu le pot înţelege. Pentru ei toate par
nebunii (I Cor. 2, 14; Rom. 8, 5-7; I Cor. 1, 18-23; Iuda
19).
Deci de la început este vorba despre o înnoire făcută
de Duhul şi de Cuvântul lui Dumnezeu. Despre o lucrare
tainică făcută în fiinţa omului (Ioan 3, 8).
Fără această lucrare nimeni nu poate fi un împreună-lu-
crător cu Dumnezeu.
E uimitor nu atât că oamenii nu pot înţelege taina

aceasta, ci că îşi pot închipui că şi fără această lucrare în
viaţa lor pot totuşi lucra cu Dumnezeu.
Dar în Ziua când Dumnezeu va judeca lucrurile
ascunse ale oamenilor (I Cor. 4, 5; Ecles. 12, 14), atunci se
vor convinge toţi cu groază că Dumnezeu n-a putut fi
înşelat (Gal. 6, 7).
Frate lucrător în sfânta Lucrare duhovnicească a lui

Dumnezeu, cum stai tu în privinţa aceasta?
Eşti tu un om născut din nou?
Ştii tu ce este lucrarea Duhului în fiinţa ta?
Ai ajuns tu un om care trăieşte prin Duhul?
Este Duhul Sfânt puterea, viaţa, mişcarea şi lumina ta?
Eşti tu cu adevărat un vas al Duhului Sfânt, folositor
Lucrării lui Hristos şi împreună-lucrător cu Dumnezeu? Nu
19
Traian DORZ
cu numele doar, ci cu viaţa şi cu adevărul!

Dacă da, ferice de tine. Mergi mai departe aşa. Dar
dacă nu, stai aici!
Şi începe chiar acum, prin Duhul Sfânt, cu cel dintâi
pas: naşterea din nou.
Slavă veşnică Ţie, Duhule Sfinte al lui Dumnezeu, Care

ne-ai fost trimis de Tatăl prin Iisus Hristos Domnul nostru.
Slavă Ţie pentru slăvita lucrare pe care o faci prin
înnoirea adusă întregii fiinţe a omenirii prin Taina Bisericii
Tale.
Slavă Ţie pentru înnoirea adusă fiecărui mădular al
acestei Clădiri Sfinte, prin lucrarea naşterii din nou pentru
viaţa veşnică.
Te rugăm, ridică mereu în sfânta Ta Lucrare slujitori
aleşi şi trecuţi prin baia curăţitoare a pocăinţei şi prin cea
sfinţitoare a renaşterii duhovniceşti.
Te rugăm, fă această sfântă transformare în toţi acei
care pun mâna în orice fel şi în orice loc, împreună cu
Mâna Ta, la clădirea Zidirii Tale.
Ca lucrarea lor să fie sfântă. Şi Tu să le poţi dărui cu
bucurie binecuvântarea şi răsplata Ta.
Amin.
20
Am cu Hristos un legământ
şi nimeni nu mi-l poate frânge;
născut în plâns, crescut în cânt,
pecetluit în foc şi-n Sânge.
chiar decât sufletul mai sfânt,
un legământ am cu Iisus
chiar decât viaţa mai presus.
Pe nume-l port, pe chip mi-e scris,

în trup îl ard şi-n duh m-apasă,
el mi-e cuvânt, şi gând, şi vis,
şi-avut, şi dragoste frumoasă.
Nu-i prieten pe pământ să-mi ia

povara Lui de peste mine,
cât m-ar iubi şi cât m-ar vrea
ea-ncătuşat şi rob mă ţine.
Şi nu-i vrăjmaş atât de-avar

să-mi ia lumina lui din zare;
ea-mi este-avut, şi cer, şi har,
şi cinstea mea nemuritoare.
Nimic nu-l poate înnopta,

nimic nu-i poate da lumină,
nici chinui, nici mângâia,
decât o vină sau ne-vină.
mai lung decât o veşnicie;
nu-i chin ori har, nu-i plâns ori cânt
mai greu sau mai uşor să-mi fie!
21
Traian DORZ
Graba ascultării
Cea mai frumoasă virtute rămâne ascultarea grabnică şi

întocmai de Cuvântul şi de voia lui Dumnezeu.
Odată, fiul unui domnitor, care era undeva la munca

sa obişnuită, fusese chemat în grabă la curte de un trimis
al domnitorului, fiindcă îi veniseră oaspeţi străini.
– Sunteţi chemat imediat, îi spuse trimisul. Dar mai
întâi îmbrăcaţi-vă în aceste haine sărbătoreşti.
– Dacă stau să mă îmbrac întârzii, zise fiul ascultător.
Şi cred că e mai însemnată graba decât îmbrăcămintea.
Când a ajuns neaşteptat de repede, domnitorul i-a zis:
– Sunt fericit că ai venit imediat, dar nu ţi-ai schimbat
hainele.
– Am socotit că preţuieşte mai mult graba şi
ascultarea cu care vă ascult cuvântul, zise fiul. Ştiu că
preţuiţi mai mult ascultarea decât podoabele.
Domnitorul a fost nespus de fericit că are un aşa urmaş.
Aşa ne vrea Hristos şi pe noi: nişte urmaşi înţelepţi,

grăbiţi la ascultarea chemării Lui.
22
Nu-i de-ajuns să te naşti creştin, trebuie să te şi faci

creştin.
Cei născuţi din Duhul se cunosc după roadele Duhului.

Cel născut din cineva seamănă cu cel care l-a născut.
Naşterea din nou este o a doua făptură, căci din ceea

ce nu eram, am fost aduşi la ceea ce suntem. Ceea ce
eram mai înainte am murit, adică omul nostru cel vechi.
Şi ceea ce am devenit nu eram mai înainte.
Sf. Ioan Gură de Aur – Omilia Efeseni
Naşterea voastră a avut loc odată cu moartea voastră.

Sf. Chiril al Ierusalimului
Cel născut din nou se depărtează pe dată de întuneric,

căci chiar prin acest fapt primeşte lumina.
Sf. Clement Alexandrinul
Ca orice viaţă, aşa şi viaţa în Hristos: are o naştere, o

pruncie, o creştere şi o stare de bărbăţie.
Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă
23
Traian DORZ
* * *
A te naşte din nou înseamnă a înţelege şi a primi harul

Crucii de pe Golgota şi, prin acest har, omul tău cel vechi
să se răstignească (prin durere şi pocăinţă) împreună cu
Hristos.
A te naşte din nou înseamnă a pune un aluat nou în
făina vieţii tale, din care să iasă o viaţă nouă, o
frământătură nouă. Aceasta este ceea ce se cheamă
renaşterea sufletească şi aceasta este lupta şi viaţa Oastei
Domnului.
Sf. Ioan Gură de Aur spune: Noi ne naştem din nou
prin puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Acest Cuvânt ne
zămisleşte. Iar această naştere nu este din natură, ci din
făgăduinţă dumnezeiască.
*
Fiul meu, al mântuirii mare dar, de l-ai primit,
bucură-te: ai comoara cea de preţ nepreţuit;
azi tu nu mai eşti un suflet sub osândă apăsat,
eşti un suflet alb, prin Jertfa Domnului făcut curat.
Ce dar mare şi ce viaţă ai primit prin har, că nu-i
nici o-mpărăţie-n lume ca s-o vrei în locul lui!
24
Tot ce-a fost greu

Tot ce-a fost greu am azvârlit
pe veci acum din mine,
fior mereu mai fericit
m-atrage mai spre Tine.
Prăpăstii cândva de ne-nfrânt

îmi despărţeau fiinţa,
azi trup şi suflet una-mi sunt –
le-a-mpreunat credinţa.
Cu cele două braţe-arzând,

al rugii şi-al cântării,
Te-mbrăţişez, străluminând,
din tot cuprinsul zării.
Nemaiţinând să Te păstrez
în tot doar mie-ntr-una,
Te-am revărsat să luminezi
nălţimea şi genuna.
Cu cât mai ostenit revin

şi mai trudit cad seara,
cu-atât mi-e trupul mai senin
şi mai de preţ povara.
Şi cu atât mi-e mai uşor

să-mi nalţ fiinţa-ntreagă
spre unde nu-i alt gând şi dor
şi nume să m-atragă.
25
Traian DORZ
3. DOVADA CHEMĂRII
Conştiinţa răspunderii este partea lucrătoare a

cugetului curat.
Partea odihnitoare şi răsplătitoare a acestuia este pacea
fericită.
Între aceste două părţi binecuvântate trăieşte cugetul
curat. Cugetul în care se păstrează luminoasă taina credinţei.
Fiecare din aceste două părţi o ajută pe cealaltă, ca şi
cele două aripi ale vulturului, cu care acesta străbate
înălţimile minunate şi care se ajută între ele.
Când conştiinţa răspunderii faţă de Hristos îndrumă
toate gândurile minţii şi toate simţămintele inimii unui
împreună-lucrător al lui Dumnezeu, atunci fiecare pas şi
fiecare act al vieţii sale capătă preţul unui legământ sfânt.
Conştiinţa răspunderii faţă de Hristos nu-l va lăsa să
facă decât bine, orice. Orice lucru. Orice drum. Orice
început.
Conştiinţa răspunderii faţă de Hristos va controla şi
trupul şi sufletul celui care o are. Şi nu-l va lăsa să facă
nimic decât ca pentru Dumnezeu (Colos. 3, 23).
Adică în cel mai frumos fel.
De cea mai bună calitate.
26
În cel mai corect şi cinstit mod.

Numai în felul acesta apoi, pe partea cealaltă a
cântarului său, cugetul curat va primi pacea lui Dumnezeu,
care va întrece orice pricepere. Şi îi va păzi totul, în
fericirea lui Hristos (Filip. 4, 7).
Conştiinţa răspunderii faţă de Hristos, Domnul său,

nu-l va lăsa pe muncitorul credincios să lenevească atunci
când stăpânul său sau maistrul său nu-l vede. Pentru că el
ştie că Hristos, faţă de care răspunde în primul rând, îl vede
totdeauna şi îi pătrunde gândul inimii în orice clipă.
Conştiinţa răspunderii faţă de Hristos îl controlează pe
fiu, mai atent decât părinţii săi.
Pe un elev, mai necruţător decât învăţătorul său.
Pe un soţ, mai gelos decât soţia sa.
Pe un inferior, mai aspru decât superiorul său.
Pe un conducător, mai bănuitor decât supuşii săi.
Pe un păstor, mai chinuitor decât turma sa.
De aceea, cine o are nu va face nimic oricum.
Conştiinţa marii sale răspunderi nu-i va da pace decât
atunci când tot ce face va fi făcut cu cea mai înaltă grijă.
În cel mai frumos fel.
De cea mai bună calitate pe care el este în stare s-o
atingă prin puterile şi priceperea sa.
Frate lucrător al lui Dumnezeu, te-ai judecat oare tu

vreodată singur, în lumina acestor porunci cereşti (I Cor.
11, 31; II Cor. 13, 5; Ps. 32, 3-5; I Ioan 3, 19-21)?
Este conştiinţa răspunderii faţă de Hristos vie şi trează
în mintea şi inima ta neîncetat?
Controlează ea toate gândurile tale, toate căile tale,
27
Traian DORZ
toate faptele tale, toate intenţiile tale?

Dacă poţi spune sau simţi în faţa lui Dumnezeu că da,
atunci ferice de tine.
Atunci tot ce zideşti pe temelia lui Hristos va fi din
materialul cel mai de preţ.
Iar încercarea focului care trebuie neapărat să vină şi
peste lucrarea ta va dovedi că tu ai ales nu numai cel mai
bun material, dar şi că ai lucrat în cel mai frumos fel.
Focul încercării va da lucrului tău tăria cea mai mare,

faţa cea mai frumoasă şi valoarea cea mai înaltă.
Iar după aceste slăvite descoperiri, răsplata ta de la
Hristos va fi negrăită şi strălucită.
Dar, dacă încă n-ai ajuns să poţi fi deplin încredinţat că
starea ta şi lucrul tău este aşa, frate, nu mai continua în
felul acesta.
Aruncă-te pe genunchi în faţa lui Hristos, la picioarele
Lui.
Plângi cu amar nepăsarea ta de până acum.
Îngrozeşte-te de Cuvântul care spune: Blestemat este
oricine face cu nepăsare lucrul Domnului (Ier. 48, 10).
Şi, punând din nou legământ, aşază-ţi toată fiinţa şi
lucrarea ta sub îndrumarea unei treze şi necruţătoare
conştiinţe a răspunderii faţă de Hristos. Căci pe neaşteptate
vei merge cu toată lucrarea ta la controlul focului Său.
O, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor Iisus Hristos,

Tu, Care ai ochii ca para focului,
Tu, Care ai în mână lopata şi vântul curăţitor,
Tu, Care ai în mână securea necruţătoare,
Tu, Care vii cu judecată şi cu răsplătire să dai fiecăruia
28
după faptele sale,

Te rugăm, ai milă de noi, toţi lucrătorii şi toate
lucrătoarele Tale care nu totdeauna am lucrat cu o trează
conştiinţă a răspunderii nici faţă de Tine, nici faţă de semenii
noştri.
Iartă-ne pentru acest mare păcat, Doamne.
Şi ajută-ne ca, începând din clipa aceasta, să facem
totul numai după cum este voia Ta.
Amin.
* * *
Fiul meu, în toată viaţa, orişicât ţi-ar fi de greu,

caută să nu-ţi pierzi vreodată pacea ta cu Dumnezeu,
căci o inimă ce pierde pacea asta fericită
este-o inimă căzută şi pe veci nenorocită,
va trăi fără nădejde, va muri cu-nfiorare;
deci păzeşte-ţi pacea sfântă ca pe-averea cea mai mare.
*
În a Domnului putere tu te-ncrede cu tărie,
pune-n mâna Lui viaţa şi-a ta soartă pe vecie
şi vei trece prin durere cu cântări de bucurie,
iar la urmă vei culege roade sfinte-n orice fel
şi cu bine vei ajunge scumpul luptei tale Ţel,
plata luptei şi răbdării mare îţi va fi la El.
29
Traian DORZ
Îmi pare rău

Îmi pare rău de tot ce-n viaţă
putut-am pierde în zadar,
dar după vremea mea pierdută,
îmi pare rău cel mai amar.
Îmi pare rău după Cuvântul

ce l-am ştiut şi nu l-am spus,
de tot ce nu mai pot întoarce,
căci timpul meu pierdut s-a dus.
Îmi pare rău după iubirea

ce-o datoram şi n-am ştiut,
c-atâţi din cei ce-o aşteptară
s-au dus cu timpul meu pierdut.
Îmi pare rău după-mpăcarea

ce n-am căutat-o când puteam;
acum s-a dus şi ea şi harul
cu timpul care nu-l mai am.
Îmi pare rău după pierzarea

atâtora din dragii mei,
nu i-am chemat de-ajuns – şi-s pururi,
cu timpul meu, pierduţi şi ei.
Îmi pare rău amar, Iisuse,

de cât puteam şi n-am făcut.
Cum am să pot răspunde-odată
de timpul meu pierdut, pierdut?...
30
Numai datoria
Într-o vreme când Roma era în primejdie, Senatul a

chemat la conducere pe unul dintre cei mai viteji şi mai
modeşti bărbaţi: Cincinatus.
În timpul său liber acesta se ocupa cu munca la câmp
pe moşioara lui pe care şi-o lucra singur cu soţia sa.
Trimişii Romei l-au găsit arând. Când a auzit
chemarea, a plecat îndată, spunând soţiei:
– …Ai grijă ca ogorul nostru să fie muncit bine.
A luat conducerea ţării şi a armatelor, iar după ce a
câştigat o mare biruinţă asupra vrăjmaşilor, nu şi-a
păstrat nimic pentru el din toată prada de război. A
împărţit totul ostaşilor săi.
La Roma i se făcu o primire împărătească. I se oferiră
tot felul de daruri şi onoruri. Dar el nu primi nimic, ci
spuse:
– Nu mi-am făcut decât datoria. De ce să primesc? Şi,
văzând că nu mai era nevoie de el, se întoarse iarăşi la
ţară, să-şi are mai departe mica lui bucată de pământ.
Hristos a spus: „Iar voi, după ce veţi face toate

acestea, să ziceţi: Suntem nişte robi netrebnici; n-am făcut
decât ceea ce eram datori să facem“ (Luca 17, 10).
31
Traian DORZ
Învăţătorii de a căror persoană depinde mântuirea

altora trebuie să aibă înţelepciune şi virtute de la Domnul
Duhul Sfânt, trebuie să aibă dragoste şi râvnă, veghind ca
să-i poată duce pe alţii la mântuire.
Nimic nu-l înalţă pe cineva mai mult spre slavă ca o
conştiinţă totdeauna curată şi veghetoare.
Cel care îşi păstrează conştiinţa nepătată, chiar şi în
zdrenţe dacă ar fi îmbrăcat şi dacă de foame ar fi chinuit,
acela va fi totdeauna liniştit şi fericit.
Dacă doreşti să ai totdeauna o îndrumare

mântuitoare, ia aminte la conştiinţa ta şi împlineşte fără
nici o amânare ceea ce îţi spune ea din partea lui
Dumnezeu, întocmai şi îndată.
Sf. Marcu Ascetul
Lenea schimbă duhul în carne, iar carnea în

putrejune. Fii totdeauna ostenitor şi treaz.
Filocalia
* * *
Voi rugaţi mereu pe Domnul ca-n lumină şi-n sfinţire

să v-ajute să ajungeţi starea de desăvârşire.
32
*
Te lauzi cu biserica ta, cu credinţa ta cea ortodoxă?
Foarte bine. Şi eu mă laud cu ele: sunt averea noastră cea
mai scumpă…
Dar ne vom pierde mântuirea dacă nu lucrăm
veghetori cu această avere, având un cuget mereu curat şi
treaz.
Eşti tatăl unei familii,
eşti primarul unui sat,
eşti învăţătorul unei şcoli,
eşti preotul şi păstorul unor suflete?
Simte-ţi toată datoria şi marea răspundere!
Lucrează în aşa fel ca să poţi da socoteală bună în
orice clipă lui Dumnezeu.
Eu te întreb, dragul meu, de câte ori te-ai cutremurat
tu în faţa acestei mari răspunderi?
*
Omul nou se zămisleşte,
se hrăneşte şi trăieşte
prin al Domnului Cuvânt.
– Fericit cine-l doreşte,
că-n el creşte şi rodeşte
întărit de Duhul Sfânt.
33
Traian DORZ
Conştiinţa datoriei
Conştiinţa datoriei să-ţi lumine calea ta
orişicât de grele vremuri şi vrăjmaşi te-ar înfrunta.
Nu-i o mai presus onoare cât va fi pe lume grai
decât trează conştiinţa datoriei să ţi-o ai.
Conştiinţa datoriei între-ai tăi şi-ntre străini

să nu-mpiedice cununa nici de aur, nici de spini,
să nu cumpănească banul şi nici sângele, nicicând;
veşnic preţul cel mai mare decât orişice având.
Conştiinţa datoriei pentru Cauza lui Hristos,

pentru Adevăr şi Cinste, pentru Bine şi Frumos,
pentru slava şi triumful lui Hristos în veci să-ţi stea
mai presus de tot ce-n lume va iubi fiinţa ta.
34
4. MIJLOACELE SFINŢIRII
„Fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră“ este o

poruncă şi nu numai un sfat, pentru toţi credincioşii lui
Dumnezeu. Dar mai ales pentru împreună-lucrătorii Lui (I
Petru 1, 15).
Căci mai ales ei trebuie să trăiască înaintea Lui în
sfinţenie şi în neprihănire toate zilele vieţii lor (Luca 1, 75).
Îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după Chipul lui
Dumnezeu, de o sfinţenie şi o neprihănire pe care o dă
adevărul (Efeseni 4, 24).
Şi, după cum Hristos S-a sfinţit El Însuşi pentru
ucenicii Săi (Ioan 17, 19), tot aşa şi ei trebuie să se
sfinţească pentru ucenicii lor.
Fiindcă numai aşa aceştia vor putea fi sfinţiţi în adevăr.
Aici trebuie să repetăm ceea ce am mai spus:

Împreună-lucrătorul lui Dumnezeu trebuie să stea
totdeauna pe o treaptă mai înaltă decât lucrarea pe care o
face.
Luaţi pildă de la zidar: el totdeauna trebuie să fie mai
înalt decât zidăria lui.
Numai aşa va vedea bine ceea ce face.
35
Traian DORZ
Numai aşa va putea zidi drept şi frumos.

Numai aşa va putea înălţa lucrarea încredinţată lui.
Căci ce lucrare ar putea face un zidar, dintr-o stare mai
prejos decât lucrarea sa?
Un lucrător sfânt va face o lucrare bună.

Un lucrător bun va face o lucrare bunişoară.
Un lucrător bunişor va face o lucrare slabă.
Iar un lucrător slab va face o lucrare netrebnică.
Fiindcă lucrarea este totdeauna cu o treaptă mai prejos
decât lucrătorul care o face.
Deci pentru a face o lucrare înaltă, frumoasă şi durabilă
trebuie neapărat să te ridici mereu tot mai sus pe schelele
sfinţeniei. Căci numai de acolo vei putea spune cu tot
curajul smereniei cereşti:
Urmaţi-mă pe mine, fraţilor… şi uitaţi-vă bine la cei ce
se poartă după pilda pe care o aveţi în noi (Filip. 3, 17).
Vă rog să călcaţi pe urmele mele (I Cor. 4, 16), căci şi
eu calc pe urmele lui Hristos (I Cor. 11, 1).
Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi
văzut în mine faceţi! Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi (Filip.
4, 9).
Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele
Domnului… aşa că aţi ajuns o pildă pentru toţi… (I Tes. 1, 6-
7).
Fiindcă atunci lucrarea ta va avea spre cine să
privească şi să se îndemne la sfinţenie; tu vei fi o pildă
înaltă pentru ea.
De aceea, frate lucrător cu Dumnezeu, nu te mulţumi
niciodată cu tine însuţi, cu ceea ce ai ajuns să faci.
Nu înceta niciodată să-ţi dai toate silinţele spre a uni
36
tot mai mult şi mai mult o virtute sfântă cu alta. O stare

sfântă cu alta. O treaptă sfântă cu alta (II Petru 1, 5-11).
Pentru ca încercarea credinţei (şi lucrării) voastre să
aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Iisus
Hristos (I Petru 1, 7).
Cele trei mijloace de sfinţire ale vieţii, mai puternice,

sunt:
1. Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, Biblia.
Cercetarea şi meditaţia lui zilnică, cu toată stăruinţa
atenţiei şi cu toată dorinţa ascultării.
2. Rugăciunea fierbinte, adâncă, puternică, sinceră,
iubitoare, necurmată şi din toată inima… Însoţită cât mai
adesea de post. Şi totdeauna de înfrânare.
3. Părtăşia frăţească. Cercetarea frăţească. Ajutorarea
frăţească. Unitatea frăţească. Adunarea frăţească.
Ascultarea frăţească. Dragostea frăţească.
Cuvântul îţi va da lumina lui Hristos.
Rugăciunea îţi va da puterea lui Hristos.
Iar părtăşia îţi va da căldura lui Hristos.
Acestea trei îţi vor da sfinţenia vieţii.
Iar viaţa ta va merge mereu crescând din har în har, din
putere în putere, din stare în stare, prin Duhul Domnului,
spre plinătatea lui Hristos.
Lucrarea pe care atunci Duhul lui Hristos o va face
prin tine va fi o lucrare crescândă în sfinţenie. Ea te va
urma pe tine din treaptă în treaptă, spre nivelul cel mai înalt
spre care a gândit-o Dumnezeu.
Frate împreună-lucrător al lui Dumnezeu, dacă lumea

îţi pretinde perfecţionarea în specialitatea ta, Hristos îţi
37
Traian DORZ
pretinde şi mai mult.

Sfinţeşte-te pentru El, Stăpânul şi Domnul tău.
Şi pentru lucrarea Lui, care este cinstea şi răsplata ta.
Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul şi Domnul nostru, Care

Te-ai îndurat să ne chemi şi pe noi la marea cinste de a fi
împreună-lucrători cu Tine în această operă de artă veşnică
şi mântuitoare!
Slavă Ţie pentru că ne îndemni să călcăm pe urmele
Tale, mereu mai spre înălţimi, mai spre desăvârşire!
Fă să ne aţintim privirile necurmat la Tine, spre a
deveni tot mai potriviţi cu măsura cerinţelor Tale.
Fă-ne tot mai vrednici, spre a fi luaţi ca pildă de
sufletele iubite pe care Tu le-ai încredinţat creşterii noastre
(I Petru 5, 1-4).
Te rugăm, pune în inimile tuturor lucrătorilor Tăi acest
gând sfinţitor. Şi ajută-i, neîncetat să se ridice ei înşişi, prin
trăirea lor, mereu mai sus în ochii adunării Tale.
Iar Tu să îi poţi ridica tot mai sus în preţuirea şi
dragostea celor ce îi urmează.
Căci astfel de lucrători sunt şi lauda Ta şi lauda alor Tăi.
Amin.
38
Iubire, nici nu ştiu să spun

Iubire, nici nu ştiu să spun
ce bună-ai fost cu mine,
căci harul tău cu cât l-adun
mereu mai mare vine.
Îmi ceri o jertfă… pare foc

şi-mi tremură privirea,
dar ea-i doar tainicul mijloc
prin care-mi dai sfinţirea.
Îmi ceri un iad pe-un Paradis

şi-un praf pe-o avuţie,
îmi ceri o viaţă cât un vis
şi-mi dai o veşnicie.
Îmi dai o cruce, şi mi-o iei

cu-o dragoste voioasă,
căci partea cea mai grea a ei
asupra Ta apasă.
Îmi ceri un dar – îl dau voios

şi de-unde-l iau tot creşte,
căci înmiit mi-ntorci prisos,
de nu se mai sfârşeşte.
Îmi ceri doar dragostea s-o dau

c-o inimă grăbită,
şi-n veci tot iau, şi iau, şi iau
şi unda-i nesfârşită…
39
Traian DORZ
Fă binele din al tău
În timpul unui război, o ceată de ostaşi călări se opriră

în faţa unei căsuţe şi spuseră bătrânului care locuia acolo:
– Vino să ne duci la un câmp cu orz, să tăiem pentru
hrana cailor armatei…
Era noaptea.
Bătrânul s-a dus… Au trecut pe lângă multe holde cu
orz mai apropiate, dar el nu s-a oprit. Când a ajuns departe,
lângă o holdă frumoasă, s-a oprit şi a zis comandantului:
– Iată, tăiaţi de aici!
– Dar bine, i-a zis comandantul, am trecut pe lângă
atâtea holde cu orz, mai apropiate. De ce ne-ai adus
tocmai până aici, aşa de departe?
– Acesta este câmpul meu, a zis bătrânul cinstit.
Celelalte nu erau ale mele.
Când trebuie să faci binele, fă-l din ceea ce este cinstit

al tău. Aşa voieşte Dumnezeu.
* * *
Cine a gustat dulceaţa cerească… cine a gustat

Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, şi a aflat că acest Cuvânt
este mai dulce decât mierea pentru cerul gurii lui (Ps. 118,
103) – acela nu mai simte foamea şi setea după desfătările
lumeşti niciodată.
40
Dumnezeu cel Iubitor de oameni luminează nevăzut

cugetele noastre prin Sfintele Scripturi.
Toată Scriptura este de la Dumnezeu insuflată şi

folositoare nouă spre mântuire.
Sf. Vasile cel Mare
Sfânta Scriptură are o putere covârşitoare prin care

a prefăcut şi preface nenumărate suflete păcătoase în
suflete sfinte.
Învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă
Rugăciunea este trebuitoare sufletului cum este

respiraţia trebuitoare trupului.
Fără rugăciune, viaţa noastră cea sufletească
flămânzeşte, însetoşează şi moare.
Cel ce ştie să se roage bine, acela va şti să şi trăiască

bine pentru Dumnezeu.
Fericitul Augustin
Mare lucru este adunarea la un loc a celor credin-

cioşi, căci ea lucrează aprinderea dragostei şi din ea se
41
Traian DORZ
nasc toate bunurile, căci nu este nici un bun care să nu

vină de la dragostea lui Hristos.
Sf. Ioan Gură de Aur – Omilia IXX Evrei
Căci precum fier pe fier se ascute şi lemn pe lemn se

aprinde, tot aşa, adunându-ne la un loc, noi ne sporim
dragostea de Dumnezeu şi de oameni.
* * *
Rugăciunea este puterea sufletului nostru în lupta şi

biruinţa pentru mântuire.
Când te rogi, trebuie să stai în faţa lui Dumnezeu cu
toată fiinţa ta, cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău.
Nu mulţimea vorbelor face rugăciunea bună, ci
căldura, înţelegerea şi duhul cu care te rogi.
Fraţii mei, adunările noastre sunt clădite şi trebuie să

fie clădite pe scumpa făgăduinţă: „Unde sunt doi sau trei
adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor“.
Fraţii mei, eu vă rog cu lacrimi în ochi să nu vă mai
plângeţi că nu puteţi face adunare fără om… Clipă de
clipă să vă aduceţi aminte că numai fără de Hristos nu
puteţi face nimic.
42
De vrei s-ajungi stăpânul

De vrei s-ajungi stăpânul
cereştilor comori,
sfinţeşte-ţi ce dai morţii
nainte ca să mori;
de vrei să guşti din vinul
cereştilor iubiri,
sfinţeşte-ţi orice clipă
de gânduri şi trăiri.
De vrei s-aprinzi puternic

cereştile văpăi,
sfinţeşte-ţi părtăşia
de har cu fraţii tăi;
de vrei s-ajungi nălţimea
cereştilor minuni,
sfinţeşte-te-n răpirea
divinei rugăciuni.
De vrei să ai lumină
spre câte trec şi vin,
sfinţeşte-n curăţie
vestirea ta deplin;
de vrei să ştii ce-i raiul
atins de-aici, de jos,
sfinţeşte-n întregime
fiinţa ta-n Hristos.
43
Traian DORZ
5. PLIN DE DUHUL SFÂNT
Până acum am vorbit despre multe nume minunate de

sfinţi împreună-lucrători cu Dumnezeu, din trecutul
Evangheliei şi al Bisericii Domnului.
Astăzi, pentru a ne îmbogăţi şi mai mult sufletele şi
pentru a ne îmbărbăta străduinţele noastre, vom privi
strălucitul chip al celui dintâi martir al lui Hristos de după
El. Al unuia dintre cei mai minunaţi şi curajoşi tineri ai
Bisericii şi ai soliei lui Hristos: Ştefan (Fapte 6, 5).
Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu spune despre Ştefan
că era un bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt.
Din plinătatea credinţei avea el har şi din plinătatea
Duhului avea el putere. Astfel că prin el se făceau mari
minuni şi semne în Lucrarea lui Hristos (Fapte 6, 8).
Din pricina aceasta nimeni nu putea sta împotriva

înţelepciunii şi duhului cu care vorbea el (Fapte 6, 10).
Din pricina aceasta faţa lui părea o faţă de înger (Fapte
6, 15).
Din pricina aceasta sfârşitul lui a fost atât de slăvit
(Fapte 7, 55-56).
Iar jertfa lui a făcut să răsară celălalt puternic înfocat
44
mărturisitor al lui Hristos: Apostolul Pavel (Fapte 7, 57; 8,

1; 22, 20).
Fiindcă întotdeauna, în urma unui om plin de Duhul
Sfânt vor rămâne roadele acestei mari puteri (Gal. 5, 22).
În urma unei jertfe pline de lumina Duhului Sfânt va
rămâne totdeauna o lucrare plină de revărsarea acestei
cereşti lumini.
Aceasta trebuie să ne încredinţeze de două mari

adevăruri:
Că puterea lui Dumnezeu însoţeşte totdeauna cu o
mare biruinţă pe bărbatul plin de Duhul Sfânt, care este
gata să apere adevărul cu orice preţ, chiar cu preţul vieţii
sale.
Şi că niciodată Dumnezeu nu lasă fără urmaşi vrednici
viaţa şi jertfa unui curajos mărturisitor al lui Hristos.
Iată moartea lui Ştefan, ce plină de măreţie şi de linişte
străluceşte în veci!
Plinătatea Duhului Sfânt a arătat de la prima jertfă
pentru Hristos ce tainică şi cutremurătoare este
transformarea pe care o face El în sufletul martorului Său
credincios şi adevărat.
Priviţi la faţa lui Ştefan, pe care şiroieşte sângele ţâşnit
din loviturile pietrelor! Ce linişte şi strălucire îngerească se
revarsă peste această faţă!
De unde vine strălucirea aceasta? De Sus, din
priveliştea cerului deschis? Poate şi de acolo!
Sau din lăuntrul său, din plinătatea Duhului Sfânt, care
este în acest strălucit martir al lui Hristos?
Cred că da! Cred că de acolo. Ca din Iisus pe Tabor.
Căci în clipe de acestea şi numai în clipele acestea se
45
Traian DORZ
împlineşte dumnezeiasca făgăduinţa a lui Hristos:

Ţineţi bine minte… vă voi da o înţelepciune şi o putere
cărora nu le vor putea sta împotrivă toţi potrivnicii voştri
(Luca 21, 14-18).
Nici până atunci, nici după aceea nu vei mai avea o

astfel de putere, fiindcă nu-i nevoie de ea.
Dar atunci, în clipa martiriului pentru Iisus, când e
nevoie, Hristos ţi-o dă.
Atunci nu mai simţi nici durere, nici frică, nici dorinţă
sau regret pământesc.
Toate simţurile trupului îţi sunt anulate de plinătatea
Duhului Sfânt Care este în tine.
Şi poţi muri fericit, fără să simţi decât revărsarea
negrăită a unei nemaicunoscute bucurii dumnezeieşti.
Acesta este primul adevăr dovedit de toate miile de
martiri ai lui Hristos, de până azi.
Chiar de până azi.
Iar în ce priveşte cel de-al doilea adevăr, Hristos Însuşi

îngrijeşte ca Evanghelia Sa să nu rămână fără bărbaţi plini
de Duhul Sfânt, continuatorii marilor înaintaşi, purtătorii
marelui Steag al Oastei Lui.
Ca să nu ne pierdem niciodată pacea inimii când câte
unul, care a fost cel mai aproape de noi, este chemat la
Domnul.
Poate că atunci când pare că este mai nevoie să
rămână, este şi mai necesar tocmai să plece.
Pentru ca nu cumva noi să ajungem să-i dăm o mai
mare preţuire uneltei decât Ziditorului.
Ziditorul nu poate fi înlocuit, dar unealta poate fi
46
înlocuită.
Iar destoinicia lui Hristos se dovedeşte şi mai slăvită,
cu cât noua unealtă este mai smerită.
Şi noua lucrare este de o mai adâncă valoare pentru
Evanghelia lui Dumnezeu.
Scump suflet de frate luptător!

Sfinţeşte-te şi tu şi vei fi sfinţit.
Cere umplerea Duhului Sfânt şi vei fi umplut (Luca 11,
13).
Proslăveşte pe Dumnezeu şi vei fi proslăvit de El şi
prin El (Apoc. 3, 21).
Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul şi Întăritorul nostru,

Duhule Sfinte!
Slavă Ţie pentru puterea pe care o dai curajoşilor Tăi
slujitori şi mărturisitori ai Domnului nostru Iisus Hristos!
Slavă Ţie pentru lumina pe care o reverşi,
pentru tainica schimbare pe care o dai fiinţei noastre
slabe,
pentru toată biruinţa cu care încununezi jertfa dăruirii
noastre, în cinstea Slăvitului Nume Veşnic al Mântuitorului
nostru.
Te rugăm, umple pe toţi mărturisitorii Numelui Tău de
puterea şi înţelepciunea împotriva cărora să nu poată sta
nici un vrăjmaş al Tău sau al lor.
Şi, în clipa marelui examen, încunună vieţile tuturor
alor Tăi cu slava unei veşnice biruinţe.
Amin.
47
Traian DORZ
O, moarte strălucită
O, moarte strălucită din clipa biruinţei,
cum le răscumperi toate şi toate le-nsenini!
Ce unic imn de slavă înveşniceşti fiinţei
şi cum preschimbi în aur cununile de spini!
Atâtor lupte-a noastre de-a lung de ani purtate,

cereşti mărgăritare pe frunte le aşezi;
o, strălucită moarte, sfinţindu-ni-le toate,
le-mbarci în curăţia divinelor zăpezi.
Atâtor valuri grele spre noi dezlănţuite,

le-arăţi pe creste slava păşirii lui Iisus;
şi toate-aceste valuri sub tine potolite
dau liniştea acestui dumnezeiesc apus.
Atâtor lacrimi aspre prin bezne şiroite,

le-arăţi pe stropi sărutul prezenţei lui Hristos;
o, moarte strălucită! – Şi toate-s negrăite
podoabe pentru Nunta cu Cel-în-veci-Frumos.
Atâtor suferinţe golgotic îndurate,

le-arăţi c-aveau pe frunte ceva din crucea Lui
şi toate-au altă faţă şi-alt înţeles – şi toate,
tu, moarte strălucită, cântând la cer le sui.
Despovărării noastre, cum îi încerci deodată

cereasca greutate a slavei celor sfinţi!
O, strălucită moarte, fii binecuvântată,
cuprinde-ne în clipa supremei biruinţi!
48
Răspunsul celui bun
Un mare conducător din vechime, al grecilor, Pericle,

umblând odată prin cetatea Atenei cu treburile statului, a
fost întâmpinat de un vrăjmaş al său cu tot felul de ocări.
Toată vremea cât a umblat prin cetate omul acela s-a ţinut
după el, batjocorindu-l până seara.
Pericle a răbdat totul fără să scoată nici o vorbă.
Când a ajuns acasă, a spus unui slujitor al său:
– Iată, s-a întunecat. Ia o făclie şi condu pe acest om
până acasă la el, căci s-ar putea să se împiedice de ceva,
să cadă şi apoi să sufere…
Cuvântul Domnului ne spune:

„Dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce.
Dacă îi este sete, dă-i să bea“ (Rom. 12, 20).
Iisus a zis:
„Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe
cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă
pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc…“ (Matei 5, 44).
Fericiţi cei ce ascultă şi împlinesc Cuvântul lui
Dumnezeu!
* * *
Împrăştie lumină chiar de-i furtuna mare,

cuvântul n-are lanţuri, nici sufletul hotare;
batjocura-i arvuna cununii viitoare.
49
Traian DORZ
Nimic nu mulţumeşte aşa pe Dumnezeu ca o viaţă

bună şi curată predată în slujba Lui.
Când omul se predă în totul lui Dumnezeu şi nu mai

umblă fără El, atunci Dumnezeu îi descoperă tainele în
sfinţenie.
Sf. Macarie cel Mare
Este lucru mare şi frumos să vorbeşti despre

Dumnezeu, dar şi mai mare şi mai frumos este să te predai
Lui şi să trăieşti pentru El.
Sf. Grigorie de Nazianz
Să ne predăm pe noi înşine lui Dumnezeu în

întregime, ca să-L primim şi noi pe El întreg.
Cel ce s-a hotărât pentru Domnul şi nu mai trăieşte
pentru sine, ci pentru Dumnezeu, acela se va umple de
toată plinătatea dumnezeiască şi va vieţui după voia Sa.
50
* * *
Hotărârea şi legământul de predare în slujba lui Hristos
sunt hotarul cel mare de la care sufletul se desparte definitiv
de Satana şi se uneşte definitiv cu Hristos. Hotarul de la care
lasă calea cea largă şi o ia pe calea cea strâmtă. De la care
moare pentru lume şi începe să învie pentru Dumnezeu.
Nimeni nu poate apuca pe calea Crucii lui Hristos până
ce nu se hotărăşte mai întâi s-o rupă cu căile păcatului.
Cine face legământ de ascultare faţă de Hristos şi îşi
ţine acest legământ până la moarte, acela va primi cununa
vieţii din Mâna cea străpunsă de cuie a dulcelui nostru
Mântuitor şi Răscumpărător Iisus Hristos.
La picioarele Crucii lui Iisus cel Răstignit să punem
gând şi legământ de a-L urma pe El până la sfârşit şi vom
primi cununa vieţii.
*
Toată lupta vieţii mele a fost să fac pe toţi oamenii să
cunoască, să iubească, să adâncească şi să trăiască
Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu – Biblia…
Dacă aş avea un glas de tunet care să se audă peste tot
pământul, aş striga un singur cuvânt: Oamenilor, citiţi,
iubiţi şi trăiţi Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Cel din urmă
cuvânt al vieţii mele aş dori să fie: „Citiţi Biblia!“.
51
Traian DORZ
Purtătorule-al luminii
Purtătorule-al luminii,
care-ai fost trimis din Cer
ca să scoţi din întuneric
calea celor care pier,
nalţă tot mai sus făclia
care ţi s-a dat s-o duci,
ca să vadă toţi nainte
calea luminoasei Cruci.
Fii lumină spre viaţă

celor ce-ţi urmează-n veci,
chiar de-ar fi numa-ntuneric
pentru tine pe-unde treci;
luptă-te să-mprăştii vălul
de-ntuneric tot mai des
şi-ai să vezi cum după tine
tot mai mulţi din beznă ies.
Nu te teme, mergi nainte

cât ar fi de-ntunecos,
pilda ta în mulţi trezi-va
dorul nalt după Hristos;
când vei fi ajuns la ţintă
cu toţi cei ce i-ai condus,
cu iubirea tuturora
te va-mbrăţişa Iisus.
52
6. ISPRAVNIC AL TAINELOR
Iată cum trebuie să fim priviţi noi. Ca nişte slujitori ai

lui Hristos.
Şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu (I Cor.
4, 1).
Domnul a zis: „Cine este ispravnicul credincios şi
înţelept pe care-l va pune stăpânul său peste slugile sale ca
să le dea lor partea de hrană la vremea potrivită?“ (Luca
12, 42-44).
„Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui
Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora, după darul
pe care l-a primit!“ (I Petru 4, 10).
Iată deci că, după Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu,

acei care au dovada Duhului Sfânt – prin roadele care îi
arată că Îl au (Gal. 5, 22-23) – şi care au puterea acestei
dovezi în cuvântul lor (I Cor. 2, 1-5), aceştia sunt
ispravnici ai tainelor felurite ale lui Dumnezeu.
Harul acestor taine fiind felurit, desigur că şi slujbele
împlinirii lor sunt felurite (I Cor. 12, 1-8).
Dar cea mai fericită dovadă că un slujitor este al lui
Hristos cu adevărat este că el nu-şi va închipui cu mândrie
53
Traian DORZ
că este singurul ispravnic vrednic. Nici că slujba lui o

poate anula pe a altora.
După cum cerul este plin de stele şi fiecare stea îşi are
locul şi însemnătatea ei, tot aşa Biserica lui Hristos este
plină de haruri – şi fiecare îşi are valoarea lui.
Preţuirea de către fiecare slujitor a slujbei celuilalt

trebuie să fie felul sfânt în care să se privească unul de
către celălalt.
Dacă ar fi pe tot cerul o singură stea, niciodată nu s-ar
putea vedea nemărginirea şi felurimea frumuseţii înţelepte a
lui Dumnezeu, cum se vede datorită mulţimii tuturor stelelor.
Dacă ar fi toate florile de o singură mărime şi culoare,
nu s-ar putea vedea atât de bine valoarea fiecăreia,
chemarea şi frumuseţea tuturor.
Învaţă şi tu, binecuvântat slujitor al lui Dumnezeu,
înţelepciunea felurită a lui Dumnezeu şi nu fi nici neîngă-
duitor, nici gelos faţă de alţii.
Mare este lucrarea lui Dumnezeu şi multe sunt slujbele
care se cer împlinite în ea.
Mulţi sunt cei chemaţi şi multe sunt darurile împărţite
lor de Duhul Sfânt. Pentru ca fiecare să poată lucra cât
poate mai mult. Cât poate mai bine şi cât poate mai frumos.
Însemnat lucru este numai ca fiecare să-şi vadă
răspunderea sa, ca să n-o uite,
locul său, ca să nu şi-l părăsească
şi marginile sale, ca să nu le treacă,
spre a nu anula pe altul,
spre a nu lua locul sau rodul altuia
şi spre a nu intra în câmpul de lucru care nu-i al lui, ci
al altuia.
54
Misionarul laic nu poate niciodată îndeplini sarcinile

unui cleric, cum Moise, pe ale lui Aaron.
Căci laicul are slujba lui de la Hristos, iar clericul o are
pe a lui.
Dar sunt tot aşa, munci pe care un cleric nu le va putea
îndeplini niciodată cu atâta folos mântuitor ca un laic
înzestrat de Duhul Sfânt pentru aceasta.
Când acest mare adevăr dumnezeiesc este pe deplin
lămurit pentru toţi ispravnicii lui Dumnezeu, din toate
câmpurile de lucru ale Evangheliei, atunci plinătatea
Duhului Sfânt îi binecuvântează pe toţi.
Munca lor pentru slava lui Dumnezeu şi mântuirea
sufletelor se îmbină fericit şi se întregeşte reciproc.
Nici unul negând pe celălalt, nici unul amestecându-se
în munca celuilalt, nici unul dispreţuind pe celălalt –
Hristos câştigă prin toţi.
Iar lucrarea sfintei Evanghelii câştigă de la fiecare ceea
ce n-ar putea face celălalt, întregindu-se astfel armonios, în
toate feluritele ei trebuinţe, pentru Trupul lui Hristos care
este Biserica Sa.
Suflet binecuvântat, dacă eşti un împreună-lucrător cu

Dumnezeu, tu eşti un ispravnic al tainelor Sale.
Evanghelia este o taină…
Credinţa este o taină.
Lucrarea Duhului Sfânt este o taină.
Naşterea din nou şi propovăduirea cu putere pentru
mântuirea oamenilor, pentru slava Domnului, pentru
ridicarea sufletelor şi mângâierea celor zdrobiţi,
îndreptarea celor rătăciţi, vindecarea celor bolnavi şi
55
Traian DORZ
învierea celor morţi –

toate acestea sunt taine şi minuni pe care tu, ispravnic
al lui Dumnezeu, eşti chemat să le împlineşti prin harul
Duhului Sfânt!
Când ţi le vei împlini bine, abia atunci vei vedea cât loc
mai este şi pentru alţii. Şi vei mai vedea şi câte mai sunt
dintre ele (şi după ele) pe care tu nu le poţi face. Ci altul
este chemat a la împlini.
Şi abia atunci ai ajuns ceea ce trebuia să fii.
Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul nostru, Izvorul harului

felurit,
Care ai ales feluriţi slujitori pentru feluritele Tale slujbe,
Care i-ai dat fiecăruia locul şi darul lui.
Te rugăm, pune în inimile tuturor dragoste şi preţuire şi
pentru slujba cea mai mică şi darul cel mai neînsemnat al
altuia.
Fă-i pe fiecare să vadă că numai în mijlocul strălucirii
tuturor capătă o mai mare strălucire chiar şi locul său.
Că, oricât de însemnat ar fi unul, el nu are dreptul să-l
acopere pe altul, nici să-l întunece, căci Tu l-ai aşezat acolo
şi pe acela.
Ci fiecare, preţuindu-şi locul şi făcându-şi strălucită
slujba sa, să-i preţuiască pe toţi ceilalţi cu dragostea şi cu
respectul întâietăţii pe care ni l-ai poruncit Tu.
Căci aşa ne-ai arătat şi Tu (Ioan 13, 12-17).
Amin.
56
Noi avem toţi un Domn, împreună
Noi avem toţi un Domn, împreună,

şi-ntre noi toţi, prin El, suntem fraţi,
la un lanţ, la un jug şi-o cunună,
pentru El, ca şi El destinaţi.
Noi avem un ogor împreună,

singuratici adesea lucrăm,
dar curând, fericiţi, roada bună
împreună o s-o adunăm.
Noi avem toţi o ţintă-mpreună,

înspre ea necurmat să privim,
de e vânt, ori senin, ori furtună
într-un gând pentru El să trăim!
Căci avem o chemare-mpreună

pentru care răspundem la fel,
pentru ea fiecare să-şi pună
inima şi puterea din el!
Să luptăm totdeauna-mpreună,
tot ce facem să fie-ntr-un gând,
fiecare cu drag se supună,
toţi un duh şi-o simţire având!
Fiţi smeriţi şi fiţi blânzi împreună,

iertători şi-ntr-un duh credincios,
împreună purtând lupta bună,
din iubire slujind lui Hristos!
Nu uitaţi, o, nicicând, că-mpreună,

între voi, prin Hristos, sunteţi fraţi,
pentru-o jertfă, şi-un jug, şi-o cunună,
în aceeaşi Lucrare chemaţi!...
57
Traian DORZ
Tainica lucrare a Duhului Sfânt
După înălţarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos la

Tatăl, El ne-a trimis pe Sfântul Duh, aşa cum ne-a făgăduit.
Duhul Sfânt, prin revărsarea Lui, a însufleţit pe
lucrătorii lui Hristos şi a adunat cele dintâi mulţimi de
pietre vii, cu care a început clădirea minunată a lui
Dumnezeu, Biserica (Efes. 4, 10-16; I Petru 2, 4-5).
Acum, în mijlocul tuturor neamurilor şi al religiilor
pământului, ca între nişte schele care înconjoară clădirea ce
se construieşte, Duhul Sfânt zideşte mereu la Biserica lui
Hristos, alegând lucrătorii de care se foloseşte şi pietrele vii
din care o lucrează, întregindu-i toate părţile.
Când lucrarea va fi gata… când cea din urmă piatră
scumpă va fi aşezată în ea, schelele vor fi date jos… Şi, în
lumina feţei lui Dumnezeu strălucind peste ea, Hristos o va
primi alături de El în Slavă (Apoc. 21, 2).
Fericiţi veţi fi atunci voi, toţi acei care aţi ajutat cu ceva la
creşterea şi înfrumuseţarea Miresei lui Hristos (Apoc. 3, 12).
Fericiţi veţi fi şi voi, pietre scumpe, care vă sfinţiţi
acum ca să puteţi fi vrednici să faceţi parte din ea atunci
(Apoc. 20, 6).
* * *
Fiul meu, cu hărnicie să faci munca ta-nţeleaptă,

fii destoinic în oricare lucru bun şi cale dreaptă.
58
Dacă celui ce mijloceşte pentru tine la om îi arăţi

mulţumire şi recunoştinţă, cu cât mai mult se cuvine să-i
fii recunoscător celui care mijloceşte pentru tine în faţa
lui Dumnezeu.
Nimeni dintre oameni nu L-a iubit atât de mult pe
Dumnezeu ca acei care şi-au dat viaţa pentru El.
Dacă tu iubeşti pe Hristos şi dacă tu iubeşti
împărăţia cerurilor, apoi nu uita niciodată prin cine ai
câştigat acest bun.
Pe cel care ţi-a vestit ţie Cuvântul lui Dumnezeu să-l

cinsteşti şi să-ţi aduci aminte de el ziua şi noaptea… ca de
unul care ţi-a făcut bine. Căci unde este învăţătura
dumnezeiască, acolo este Dumnezeu de faţă.
Să cauţi în toate zilele faţa sfinţilor, ca să te odihneşti
în cuvintele lor.
Din Rânduielile Apostolilor – Cartea IV, 10
Dacă voi cinstiţi pe binefăcătorii voştri trupeşti, cu

atât mai mult sunteţi datori a-i cinsti şi a-i mulţumi pe
binefăcătorii voştri cei duhovniceşti, care vă ajută în faţa
lui Dumnezeu.
Teofilact – Coment. I Tesaloniceni
59
Traian DORZ
* * *
Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie
din Nazianz, ca şi ceilalţi mari sfinţi ai Bisericii şi biruitori
ai lui Hristos, vor fi pentru noi totdeauna, prin cuvântul lor,
prin pilda vieţii lor, un mare ajutor.
Prin învăţătura lor înţelegem şi mai bine învăţătura
Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Şi prin pilda vieţii şi a biruinţei lor ne întărim în lupta
Domnului.
Ei sunt vrednici de toată dragostea şi cinstirea noastră.
Rugăciunile sfinţilor sunt ajutoare pentru noi, ca şi
pentru Sfântul Apostol Pavel (Efes. 6, 19).
*
Vieţile sfinţilor şi istoria celor dintâi creştini sunt pline
de măreţe dovezi despre mărturisirea lui Hristos.
Dragostea lor pentru Dumnezeu a fost o dragoste pe care
n-a biruit-o nici sabia, nici foametea, nici chinurile, nici
moartea, nici puterile veacului de acum, nici ale celui viitor.
De aceea şi slava lor la Dumnezeu este şi va fi tot atât
de mare.
60
Ferice-i a vorbi Cuvântul

Ferice-i a vorbi Cuvântul,
puternic şi curat la mulţi,
ferice-i când l-ascultă alţii,
dar mai ferice-i tu s-asculţi.
Ferice-i a primi iubirea,

căci ea e aurul din rai,
ferice-i s-o aduni întruna,
dar mai ferice-i tu s-o dai.
Ferice-i când primeşti vreun bine

atunci când mai în lipsă eşti,
ferice-i, da, dar mai ferice
când tu spre alţii dăruieşti.
Ferice-i când te-ajută altul

în locul strâmt şi-n ceasul greu,
dar mai ferice-i când tu însuţi
pe alţii cauţi s-ajuţi mereu.
Ferice-i fapta dărniciei,

ferice-i binele primit,
ferice-i când îl face-oricine,
dar când faci tu, mai fericit.
Dar şi mai fericit când plata

i-o ocoleşti aici mereu,
căci, neprimind nimic prin oameni,
plăti-ţi-va totul Dumnezeu.
61
Traian DORZ
7. VESTITOR AL EVANGHELIEI
„Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la

orice făptură“ (Marcu 16, 15; Matei 28, 19; Ioan 15, 16;
Luca 24, 47).
Aceasta rămâne cea mai dintâi şi cea mai mare dintre

toate datoriile oricărui suflet care L-a aflat pe Hristos.
A oricărui suflet care o dată s-a împărtăşit din iertarea
Crucii Lui,
şi care are în inima lui dragoste de Dumnezeu şi simţ
de răspundere pentru de-aproapele său.
Vestirea Evangheliei rămânând deci sarcina sfântă
pentru fiecare credincios, orice creştin adevărat, prin chiar
aflarea lui Hristos, trebuie să devină un vestitor al Lui.
Porunca de a merge să spunem la toţi ai noştri ce ne-a

făcut nouă Domnul şi cum a avut El milă de noi o ştim
fiecare.
Şi tocmai bucuria mântuirii, dacă o simţim cu adevărat,
nici nu ne lasă în muţenie şi în lenevire duhovnicească, ci ne
îndeamnă să spunem tuturor bucuria asta.
Dar însemnat lucru nu este numai să vestim
62
Evanghelia, adică pe Hristos şi mântuirea pe care a adus-o

El lumii şi nouă personal,
ci tot atât de însemnat este ca vestirea noastră să fie
făcută într-un chip vrednic de Hristos.
Şi dintr-o stare tot aşa.
Mântuitorul nostru n-a avut nişte vorbăreţi şi

predicatori care să fie numai nişte negustori de vorbe. Fie
ele chiar vorbe frumoase.
Ci a vrut ca acei care vor purta mărturia Sa să fie ei
înşişi, prin trăirea vieţii lor în toată ascultarea şi împlinirea
voii sfinte a lui Dumnezeu, nişte dovezi ale lucrării
Evangheliei pe care o propovăduiesc altora.
Când spui oamenilor că Hristos este Mântuitorul lumii,
cei care te aud şi care vrei să te creadă, să vadă mai întâi
chiar în viaţa ta îndreptată că tu L-ai primit pe El ca pe un
Mântuitor al tău.
Când spui că Hristos poate învia morţii, ascultătorii tăi
să te vadă pe tine ca un înviat al Lui.
Când spui că puterea lui Hristos este în stare să-l
izbăvească pe orice suflet de sub robia păcatului,
şi să ridice pe orice om din orice cădere,
şi să-l cureţe de orice întinăciune a sa pe oricine,
şi să-l transforme dintr-un fiu al întunericului într-un fiu
al luminii şi dintr-un nefericit sclav al Satanei într-un
biruitor izbăvit al lui Dumnezeu…
aceasta să se vadă nu numai în vibraţiile fericite ale
glasului tău,
şi nu numai în lumina cerească a ochilor tăi,
ci pe toată trăirea fiinţei tale înnoită de harul sfinţitor al
lui Hristos, de la cel mai mic semn, până la cel mai mare.
63
Traian DORZ
Tot felul tău nou de viaţă, de umblare şi de vorbire să

adeverească, prin toată înfăţişarea ta, că ceea ce spui este
cu adevărat aşa, şi nu altfel.
Când cuvintele tale vor fi acoperite de mărturia vieţii,

atunci Duhul Sfânt va însoţi totdeauna propovăduirea ta cu
dovada Lui.
O dată cu vorbele tale, puterea lui Hristos îi va
încredinţa pe ascultătorii tăi că ceea ce spui tu este întocmai
aşa.
Fie atunci vorbirea ta cât de simplă,
fie cuvântarea ta cât de scurtă,
fie ascultătorii tăi cât de mulţi şi de mari, puterea lui
Dumnezeu, care va însoţi vestirea ta, îi va mişca şi le va
străpunge inima.
Aici, nu departe, era un sat de munte în care Cuvântul

lui Hristos a întors pe calea vieţii un om simplu. Cel mai
simplu dintre locuitorii satului aceluia.
Cum se întâmplă totdeauna când întoarcerea cuiva este
adevărată, omul acela a început să spună cu – cuvintele
cele mai simple, dar cele mai blânde şi mai calde – despre
Mântuitorul Hristos, oricui.
Curând s-au adunat în jurul lui alte câteva suflete
întoarse la Dumnezeu.
Văzând trebuinţele celor ce veneau să asculte în număr
tot mai mare, vestitorul simplu mergea şi ruga când pe unii,
când pe alţii să vină să propovăduiască în satul lui pe
Hristos Domnul, cu mai multă ştiinţă decât el.
Dar cei chemaţi s-au dus prea puţini şi prea rar.
Propovăduitorul satului a rămas tot el.
64
Era mişcător să-l vezi spunând cu lacrimi în ochi: Eu

sunt slab. Eu nu ştiu. Eu nu pot…
Dar, în acelaşi timp, numărul celor întorşi la Mântuitorul
Hristos creştea mereu, până nu mai încăpeau în bisericuţa lor.
Când întrebai de numele lui în sat, toţi îl cunoşteau
îndată şi îţi spuneau: Da, îl ştim… e omul acela care
vorbeşte blând…
Blândeţea lui era cunoscută de toţi oamenii (II Tim. 2,
24-25).
Ce minunat este un astfel de vestitor! Cuvântul lui
Dumnezeu trece prin el curat spre inimile oamenilor. Ca
soarele printr-o fereastră curată.
Slavă veşnică Ţie, Strălucit Mântuitor şi Dumnezeul

nostru Iisus Hristos!
Slavă Ţie pentru minunaţii Tăi oameni prin care ai putut
merge strălucit spre cei la care veneai ca să-i mântuieşti!
Slavă Ţie pentru toţi acei ale căror cuvinte şi a căror
viaţă sunt o puternică vestire a Evangheliei Tale!
Te rugăm, încredinţează pe fiecare vestitor al Tău că nu
vorbele lui, ci Cuvântul Tău este viu şi lucrător (Evrei 4, 12).
Că slujitorul trebuie să arate mai întâi că în el însuşi
Evanghelia a făcut sfânta lucrare înnoitoare şi mântuitoare
despre care le vorbeşte oamenilor.
Atunci Cuvântul Tău şi viaţa noastră nouă, dovada
lucrării Duhului Sfânt, va mântui lumea prin Sângele Tău
răscumpărător.
Amin.
65
Traian DORZ
Tu, care-nveţi pe alţii

s-asculte de Hristos,
eşti cel mai mult datornic
spre Bine şi Frumos.
Să ştii că faci păcatul

nu numai când faci rău,
ci şi când nu faci bine
cât poţi în jurul tău.
În casa ta te poartă
frumos cu toţi ai tăi
şi-n lume fii asemeni
de bun cu buni şi răi.
Cât bine faci în urmă,

priveşte-ţi-l tăcut,
chiar când vor spune alţii
că dânşii l-au făcut.
Cui datorezi, dă-i totul,

fii laudei vrăjmaş,
Frumosului fii jertfă
şi Binelui făptaş.
Cu fiecare semen
fii binevoitor,
căci pentru mulţi aceasta
e-un drum mântuitor.

spre Bine şi Frumos,
eşti cel mai mult datornic
să fii mai ca Hristos.
66
Puterea Cuvântului
– Fraţilor, zicea odată un smerit credincios, la noi este

atât de multă nevoie să se vestească Evanghelia, dar n-are
cine.
Eu aş vorbi sufletelor despre Hristos zi şi noapte, dar
sunt tare nepriceput şi neştiutor.
N-am cuvinte înţelepte şi puternice. N-am darul de a
vesti. N-am nici un dar de vorbire, de cântare, de rugăciune,
de chemare… Şi vin din ce în ce mai multe suflete să asculte.
– Frate, i-a zis un bătrân credincios, toţi suntem slabi.
Tare este numai Cuvântul lui Hristos. Nu noi întoarcem
sufletele, ci Cuvântul Lui. Nu noi străpungem inimile. Nu
noi facem să izbucnească lacrimile căinţei. Nu noi, nu
cuvintele noastre. Nu puterea noastră. Ci puterea lui Hris-
tos, care stă în cuvintele Lui.
Spune deci cinci cuvinte ale unui verset din
Evanghelie. Dar spune-le cu toată căldura inimii tale. Cu
toată încredinţarea duhului tău. Cu toată lumina ochilor
tăi. Cu toată dovada trăirii tale – şi nu trebuie mai mult.
Puterea lui Dumnezeu stă chiar în cuvintele Sale şi ele vor
mişca sufletele şi le vor aduce la Dumnezeu.
Aceste cuvinte au făcut lumină la început. Au înviat

morţii. Au potolit furtuni. Au alungat demoni.
Ele sunt pline şi azi de aceeaşi putere.
Puterea mântuirii stă în Cuvântul lui Hristos, nu în ale
noastre. Noi avem numai datoria să le spunem. Mai departe
vor lucra ele.
„Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi.“
67
Traian DORZ
(Col. 3, 16)
68
Ce spune Biblia despre sine
Ioan 5, 39:
„Cercetaţi Scripturile (…) în ele aveţi viaţa veşnică (...)
Ele mărturisesc despre Mine.“
Isaia 34, 16:

Căutaţi în Cartea Domnului şi citiţi poruncile Lui. Nici
una nu se va pierde, nici una nu va da greş, căci gura
Domnului le-a grăit.
Psalmul 119, 103:

„Ce dulci sunt Cuvintele Tale pentru gura mea… Mai
dulci ca mierea şi ca picurul din faguri.“
Psalmul 119, 160:

„Temelia Cuvântului Tău este adevărul.“
Psalmul 119, 9:
Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea?
Îndreptându-se după Cuvântul Tău.“
Ioan 17, 17:

„Cuvântul Tău este adevărul.“
Efeseni 6, 17:
„Luaţi sabia Duhului Sfânt, care este Cuvântul lui
Dumnezeu.“
69
Traian DORZ
Matei 24, 35:

„Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor
trece.“
Luca 1, 37:
„Nici un cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de
putere.“
Matei 4, 4:
„Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt
care iese din gura lui Dumnezeu.“
* * *
Fiul meu, du pretutindeni la oricine bucurie,

poartă-te cu toţi ca Domnul, delicat, cu gingăşie,
ca frumos să duci cu tine totdeauna-nviorare
când e plină lumea asta de tristeţe şi-apăsare…
Când tu altora viaţa cu iubire-o vei umplea,

şi-alţii-atunci cu bucurie au să umple viaţa ta;
vei culege cu dobândă ceea ce vei semăna.
70
Nu pot să tac!…
Nu pot să tac… O sfântă pară îmi arde inima mereu;
dac-aş tăcea, aş şti că merit să mă alunge Dumnezeu.
Nu pot să tac când adevărul să-l apăr şi să-l spun mă vrea,

puterea lui, nu-i chin, nici aur s-o-ntreacă-n conştiinţa mea.
Nu pot să tac când văd vrăjmaşul stricând Lucrarea lui Hristos,

când văd pierind nevinovaţii şi-l văd râzând pe mincinos.
Nu pot să tac văzând dreptatea călcată de-al trufiei plac,

când văd iubirea pângărită, nu pot să tac, nu pot să tac!
Nu pot să tac chiar dacă încă de mulţi sunt socotit nebun,

ştiu bine că soseşte ziua s-adeverească tot ce spun.
…O, n-am să uit cât preţ de sânge şi chin am dat că n-am tăcut,
că nu-i pe trupul meu vreo parte să n-aibă-un semn de răni
făcut.
Şi n-am să uit că poate încă urzi minciuna răul plac;

ştiu calea Golgotei… şi totuşi nu pot să tac, nu pot să tac.
Că, de-aş tăcea, cumplita pară a tot ce tac, deşi-am ştiut,

mi-ar arde veşnic conştiinţa; şi-aş merita, căci am tăcut.
Şi n-am să tac, ci pân-la moarte striga-voi graiul cel ceresc;

mai greu e chinul conştiinţei ca orişicare chin lumesc.
71
Traian DORZ
8. LUMINĂ A LUMII
Lumina este o predică fără cuvinte,

este o lucrare fără zgomot,
este o jertfă şi o luptă adusă în tăcere.
Mărturisirea Evangheliei, cu graiul sau cu condeiul,
este totdeauna nu numai lumină, ci şi zgomot. De cele mai
multe ori e mai mult zgomot decât lumină.
Şi de aceea lucrarea aceasta atrage o parte de merit şi
asupra aceluia prin care se răspândeşte, păgubind prin
aceasta pe Acela Căruia I Se cuvine în întregime orice
laudă şi orice mulţumire.
„Voi sunteţi lumina lumii!“ – a spus Iisus (Matei 5, 14).
Aceasta arată o stare a credincioşilor Lui.
Da, aşa suntem prin harul lui Dumnezeu. Dar… El a
mai spus:
Aşa să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor,
ca ei, văzând faptele voastre bune, să-L preamărească pe
Tatăl vostru Care este în ceruri (Matei 5, 16).
Aceasta putem fi prin voia Lui şi prin străduinţa noastră.
Dar noi, dacă suntem fireşti, putem urmări ca, prin

strălucirea noastră, oamenii să ne laude pe noi,
72
după lucrările noastre, ei să ne înalţe pe noi,

şi după faptele noastre, să câştigăm noi…
Atunci noi suntem lumina noastră, nu a lui Dumnezeu.
Suntem vestitorii noştri, nu ai lui Hristos.
Suntem nişte vase pline de noi, nu de Duhul Sfânt.
Dar nu trebuie să fim aşa. Ci, dacă lumina care este în
noi nu este de la noi, ea trebuie să-L arate pe Acela Care
ne-a dăruit-o şi de la Care este.
Iată, cel mai mic ciob de sticlă sau cel mai ascuns bob
de rouă peste care străluceşte soarele, îl arată pe soare.
După puterea lui de cuprindere, ciobul de sticlă sau
bobul de rouă îl arată în întregime pe soarele care îi dă
strălucirea sa.
Te minunezi adesea de strălucirea şi frumuseţea pe care
o are un sărman ciob de sticlă lucind de undeva, din praf
sau din noroi, din vreun loc unde a fost aruncat de soartă,
când luminează din el faţa soarelui.
Sau un micuţ strop de rouă dintre nişte spini, când o
rază de soare s-a oprit o clipă asupra lui.
Frate şi soră, despre noi vorbesc!
Frate şi soră, noi nu suntem decât nişte biete şi

trecătoare cioburi aruncate în existenţa acestei lumi şi a
acestei vieţi scurte şi mărginite.
Dar când Faţa Soarelui-Hristos se opreşte o clipă
asupra noastră, ce minunat putem noi face să vadă lumea şi
oamenii o parte din El în mijlocul lor!
Frate şi soră, noi nu suntem adesea decât nişte
sărmani stropi de rouă între spinii atâtor dureri ale
acestei existenţe de o clipă.
73
Traian DORZ
Dar când o rază din harul lui Hristos pătrunde în inima

noastră, faţa noastră devine strălucitoare – şi oamenii,
văzând această lumină, Îl preamăresc pe Dumnezeu.
Frate şi soră, chiar şi de ai fi o oglindă puternică…
chiar şi dacă faţa ta străluceşte până departe, peste
mări şi peste ţări,
totuşi şi atunci fă ca lumina ta să se proiecteze spre
Hristos, de la Care o ai.
Slăveşte-L cu toată puterea ta pe Dumnezeul tău Care
ţi-a dat-o.
Taci despre tine, ca tăcerea ta să vorbească mai
strălucit despre El.
Frate şi soră, eşti un suflet înzestrat de Dumnezeu cu o

minte înţeleaptă sau cu alt dar ales, cu o virtute mare? Fă
ca toată lumina aceasta să-L arate numai pe Dumnezeu în
faţa oamenilor, în aşa fel ca ei să nu te laude pe tine, ci să-L
preamărească pe Dumnezeul tău.
Frate şi soră, eşti un mădular mai smerit al Lucrării lui
Hristos?
Nu ţii nici predici la adunare?
Nu poţi înălţa nici rugăciuni puternice în mijlocul
fraţilor?
Nu ai nici darul cântării sau al citirii înţelepte?
Să ştii totuşi că tu ai o lumină cerească în tine: ai
dragostea lui Hristos. Ai dragostea fraţilor. Ai iubirea de
oameni. Ai puterea Duhului Sfânt şi ai roadele Lui
minunate.
Lasă ca acestea să strălucească prin ochii tăi blânzi şi
curaţi. Prin vorbele tale calde şi blânde. Prin faptele
mâinilor tale binefăcătoare. Prin toată umblarea picioarelor
74
tale. Şi prin toate trăsăturile întregii tale fiinţe.

Atunci tu vei fi o lumină binefăcătoare şi slăvită prin
care va fi preamărit Dumnezeu.
Şi aceasta este tot ce ţi se cere pentru ca să devii o
strălucire veşnică în Împărăţia Lui.
Slavă veşnică Ţie, Izvorul luminii, Care ai nimicit pe

totdeauna puterea întunericului. Şi Care, prin strălucirea Ta
pe pământ, ai făcut să se ivească atâtea strălucitoare feţe
pământeşti care să arate lumina şi frumuseţea cerului Tău
lumii acesteia.
Îţi mulţumim pentru acele luminoase vieţi prin care Ţi-
am văzut strălucirea Ta printre noi.
Te rugăm, nu lăsa niciodată praful şi noroiul acestei
lumi, fără cioburi strălucitoare.
Nu ne lăsa, Doamne, niciodată să fim fără oameni sfinţi
prin a căror viaţă să ne străluceşti Tu, cu lumina
binefăcătoare a Evangheliei Tale.
Ci aprinde mereu în mijlocul întunericului în care trăim
tot mai multe lumini care să adeverească puterea şi
strălucirea Ta,
pentru ca noi, umblând în călăuzirea lor, să ajungem la
lumina Feţei Tale Slăvite.
Şi în locaşul Tău luminat.
Amin.
75
Traian DORZ
Să nu mai ardem pentru noi

Să nu mai ardem pentru noi,
ci pentru cei ce ne urmează;
al sufletului larg şuvoi
să-mpartă rază după rază.
Cu lut tot mai puţin pe mâini,

cu tot mai limpede lumina
să le săpăm mai largi fântâni,
să-şi spele sufletul şi vina.
Să le-adâncim mai drept temei

înspre-Adevăr şi-mbrăţişare,
cu cât noi azi cu ani mai grei
plătim urcuşul lor spre soare.
Să le grăbim un mai slăvit

şi dulce Praznic spre-nviere,
cu cât noi ieri l-am ispăşit
mai cu oţet şi mai cu fiere.
S-ajungă ei a şti că-n tot

ce-i vrednic şi frumos sub soare
plătit e fiecare iot
cu plâns, cu sânge şi sudoare.
S-ajungă-a şti că tot ce-i drept

e mai presus de tiranie,
că tot ce-i vrednic şi-nţelept
e cea mai sigură-avuţie.
76
Că tot ce-i sfânt şi-adevărat

e-n veci mai tare ca minciuna,
că oricât geme cel curat
el izbândeşte-ntotdeauna.
De-am izbutit să-ncredinţăm

pe cei ce vin, aşa a face,
plătiţi de tot ce datorăm,
putem să adormim în pace.
* * *
Dac-aţi aflat cărarea Vieţii, atunci să şi umblaţi pe ea;

dacă vorbiţi, să vadă lumea că voi întâi trăiţi aşa.
Că, de vorbiţi şi spuneţi lumii, şi nu veţi face cum vorbiţi,
tot ce-aţi putut zidi c-o mână, voi cu cealaltă risipiţi.
*
Pe cărarea-nţelepciunii, cine umblă ascultând,
darul ei cel scump, lumina, îl va dobândi curând.
77
Traian DORZ
Avuţia cea mai de preţ
Pe timpul lui Alexandru Macedon, între Macedonia şi

Grecia era pace. Aceasta şi din pricină că grecii aveau un
conducător vrednic, care însă, datorită cinstei lui, era
destul de sărac.
În semn de preţuire pentru cinstea şi vrednicia lui,
Alexandru i-a trimis un dar de o sută de talanţi de aur. El
tocmai scotea apă din fântână.
Omul cinstit întrebă pe cei care i-l aduceau:
– Pentru ce îmi trimite Alexandru un dar atât de mare?
– Fiindcă eşti cel mai cinstit om din Atena, răspunseră
ei.
– Dacă regele mă socoteşte aşa, zise el, lăsaţi-mă aşa.
Eu pot munci cu mâinile mele. Soţia mea mă ajută. Aşa
avem de-ajuns.
Şi nu primi darul.
– Bine, dar primeşte-l atunci pentru copiii tăi, ziseră
ei.
– Dacă copiii mei vor fi înţelepţi, vor avea destul din
ce-mi ajunge şi mie, răspunse el. Dacă nu vor fi, atunci le
va fi prea mult şi ceea ce le rămâne de la mine.
Fraţilor, să nu iubim pe Dumnezeu numai cu vorba. Ci

cu fapta şi cu adevărul (I Ioan 3, 18).
78
După cum cineva, uitându-se la frumuseţea cerului,

zice: Slavă Ţie, Dumnezeule! – tot aşa trebuie să poată
zice şi când se uită la purtarea celor credincioşi…
Nimic nu-l face pe credincios mai cunoscut şi mai

vrednic de cinstire în mijlocul celorlalţi oameni, decât
practicarea virtuţii spre binele tuturor.
Domnul nostru Iisus Hristos voieşte ca fiecare creştin

să fie lumii dascăl, spre învăţătura cea bună,
aluat, spre dospirea sănătoasă,
sare, spre împiedicare stricăciunii
şi lumină, spre mântuire, aşa cum este El…
Şi numai acela care este aşa este cu adevărat un
creştin şi lucrează mântuirea pentru sine şi pentru alţii.
Ceea ce este sufletul în trup, aceea sunt şi credincioşii

în lume.
Epistola către Diognet
79
Traian DORZ
* * *
Oastea Domnului este un foc ceresc care arde pentru
Dumnezeu. Pentru aprinderea noastră şi aprinderea altora
spre o viaţă sfântă… pentru mântuirea noastră şi a tuturor
oamenilor.
Oastea Domnului nu este altceva decât întoarcerea

noastră la trăirea frumoasă a fraţilor şi a surorilor din
epistolele Sf. Ap. Pavel.
Şi, cum aceia au dus în mijlocul neamurilor păgâne
lumina învăţăturii şi a vieţii lui Hristos, tot aşa trebuie să
arătăm şi noi în mijlocul stricăciunii şi păgânismului de azi
frumuseţea unei vieţi cu adevărat după voia şi porunca lui
Hristos.
Cine nu face aşa este un mincinos.
Oastea Domnului s-a născut în mijlocul Bisericii

noastre şi în mijlocul poporului nostru. Ea trebuie să
rămână o flacără sfântă de credinţă în Biserică. Şi o lumină
binefăcătoare în poporul nostru.
Numai aşa îşi va îndeplini cu adevărat solia ei…
Altfel, poate fi orice, dar nu va mai fi o Oaste a
Domnului.
80
Mă dăruiesc Luminii
Mă dăruiesc Luminii, spre-a arde necurmat
acolo unde jertfa se cere mai curat.
Lumina să mă facă o flacără pe-altar,

adeverind Misterul din Pâine şi Pahar.
Şi să mă facă rază de candelă-nsoţind

gemuta rugăciune din duhul suferind.
Şi să mă facă soare strălucitor şi-aprins,

mărturisind iubirea pe cât pământ m-a-ntins.
Şi să mă facă cruce polară, îndreptar

spre Adevărul unic din orişice hotar.
Şi să mă facă farul ce-arată luminos

limanul şi salvarea eternă în Hristos.
Şi să mă facă torţă, să luminez curat

soliei înţelesul cel drept şi-adevărat.
Şi să mă facă fulger puternic, despicând

hotare de-ntuneric cu fiecare gând…
Mă dăruiesc Luminii ca torţă şi ca rug.

– Lumină, fă-mă gata de jertfă şi de plug!
81
Traian DORZ
9. APĂRĂTOR
AL ADEVĂRULUI
Jumătate din Lucrarea Evangheliei este lucru, este

muncă şi osteneală,
iar cealaltă jumătate este apărare, este curaj, este luptă…
Păstorul cel bun are nu numai grija păstoririi, nu numai

grija hranei şi adăpării oilor sale,
ci o tot atât de însemnată grijă are şi trebuie să aibă şi
de apărarea turmei. De adăpostirea şi de paza ei, spre a o
feri de orice atac răufăcător.
Lucrătorul bun are nu numai grija să lucreze, ci şi grija
ca lucrul pe care îl face să fie ocrotit de primejdii.
Împăratul cel bun are nu numai grija ca ţara lui să
meargă bine înăuntrul ei, ci şi să fie bine apărată la hotarele
ei, spre a o feri de orice năvălitor hrăpăreţ.
Tot aşa face şi ziditorul înţelept şi vrednic.

Cu un ochi priveşte înăuntru, iar cu unul în afară.
E cu o mână pe mistrie, iar cu cealaltă pe sabie.
82
Cu o jumătate de grijă construieşte, cu cealaltă

jumătate apără ceea ce a construit.
Aşa făcea omul lui Dumnezeu, Neemia, la vremea sa,
când înălţarea zidurilor cetăţii îi fusese încredinţată lui.
Şi când vrăjmaşii atât dinăuntru, cât şi din afară
pândeau să nimicească lucrarea Domnului.
Când tot felul de iscoade mişunau pretutindeni.
Când şi prostia dinăuntru, şi răutatea din afară erau la
fel de primejdioase, când şi lucrătorii şi lucrarea erau la fel
de urmăriţi (Neemia 4, 1-23).
Bunul conducător şi credinciosul zidar Neemia a ştiut

atunci acest mare şi însemnat adevăr: că lucrarea lui
Dumnezeu, în astfel de împrejurări, are nevoie tot atât de
mare de curaj, cât are şi de înţelepciune.
Că adevăratul împreună-lucrător al lui Dumnezeu nu
este şi nu poate fi un om fricos care, atunci când se iveşte
primejdia, să lase lucrarea şi să fugă,
să lase zidul în voia dărâmătorilor şi să alerge la adăpost,
să-şi lase turma în voia lupilor şi să se ascundă pe unde
poate.
Ci să apere acestea cu orice preţ.
Ar trebuie să citim mai des despre curajul marilor
lucrători ai lui Dumnezeu dinaintea noastră.
Ar trebuie să privim mai adânc în viaţa celor ale căror
nume Biblia ni le aminteşte cu cinste şi cu vrednicie, ca să
luăm pildă şi să ne încredinţăm şi noi că în zadar am lucrat
dacă nu apărăm.
Că în zadar am cucerit, dacă nu păstrăm.
Că în zadar am adunat, dacă nu ştim păzi.
Nesocotinţa unei clipe poate pierde tot rodul unei lupte
83
Traian DORZ
de o viaţă întreagă.
Să nu uităm aceasta niciodată şi nici unul dintre noi!
Frate împreună-lucrător al lui Dumnezeu, nu fi nici

nepăsător, nici fricos, nici uşuratic în ceea ce priveşte
munca şi paza în Lucrarea lui Dumnezeu!
Fii atent, fii curajos şi fii statornic.
Aceasta va face uneori chiar mai mult decât a lucra.
Un singur paznic treaz şi curajos poate apăra uneori
cât au lucrat o sută sau o mie de muncitori harnici. Atunci
el face cât o sută. Sau cât o mie.
Dar şi dacă doarme când trebuie să vegheze sau dacă
fuge când trebuie să lupte, pierde tot atât.
Totul este să-L iubeşti pe Dumnezeu cu toată inima ta,
cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău.
Să iubeşti Lucrarea în care ai ajuns prin voia lui
Dumnezeu, cu toată statornicia ta şi cu toată jertfa ta.
Şi să-ţi iubeşti slujba pe care ţi-a încredinţat-o Hristos
în Oastea Lui, cu toată îndrăzneala ta.
Atunci, oricât ai fi de slab ori de neştiutor, poţi deveni
un puternic apărător al Adevărului contra minciunii,
al credinţei împotriva rătăcirii,
al curăţiei împotriva păcatului,
al nevinovăţiei împotriva nedreptăţii,
al fraţilor împotriva vrăjmaşului,
al lui Hristos împotriva mamonei.
Când nu poţi prin puterea ta, să o faci prin jertfa ta.
Când nu poţi prin cuvântul tău, să o faci prin tăcerea ta.
Când nu poţi prin nimic altceva, să o facă măcar prin
prezenţa ta acolo. Prin statornicia ta. Prin rămânerea ta în
locul unde ai fost aşezat, cu orice preţ şi cu orice jertfă.
84
Chiar dacă nimic nu poţi nici spune, nici face, nici

apăra, rămâi totuşi acolo la locul tău.
Aceasta va fi o mare încurajare pentru cei care fac şi
apără. Iar în Ziua Biruinţei şi a Răsplătirii vei putea şi tu să
te mângâi fericit cu gândul că atunci şi tu ai fost acolo.
Că chiar dacă n-ai putut face altceva, măcar n-ai fugit
cu fricoşii.
Ci ai rămas cu cei care au avut curaj.
Şi Hristos te va încununa împreună cu ei.
Slavă veşnică Ţie, măreţ Biruitor Iisus Hristos!

Tu ne-ai învăţat că Evanghelia Ta este un curaj sfânt.
Iar Cuvântul Tău cel puternic ne porunceşte din fiecare
verset: Nu vă temeţi, aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi
credinţă în Mine!
Îndrăzniţi, că Eu am biruit lumea… Şi iată, Eu cu voi
sunt în toate zilele vieţii (şi în toate luptele) până în vecii
vecilor.
Te rugăm, Iisus Doamne, dăruieşte Duhul Sfânt al
curajului, tuturor lucrătorilor Tăi. Şi pune în inimile lor o
statornică îndrăzneală totdeauna în apărarea Adevărului Tău.
Nu-i lăsa să facă niciodată pace cu păcatul, cu desfrâul,
cu necinstea, cu rătăcirea, cu dezbinătorul, cu înşelătorul şi
cu dărâmătorul Lucrării Tale.
Ci, credincioşi, statornici şi îndrăzneţi, să apere
Adevărul în orice vreme.
Şi dreapta lor să strălucească prin isprăvi minunate.
(Ps. 45, 4).
Amin.
85
Traian DORZ
În clipa mărturiei Tale

În clipa mărturiei Tale,
dezbracă-mi teama şi sfiala,
să-nfrunt cum cere Adevărul
trufia, mlaştina şi fala
şi-mbracă-mă-n puterea plină
de stăpânire şi dreptate
ce totdeauna face cinste
soliei Tale-adevărate.
În clipa rugăciunii Tale,

dezbracă-mi gheaţa şi-amorţirea,
să mi-o înalţ cu vrednicia
ce-o cere taina şi sfinţirea
şi-mbracă-mă cu raza sfântă
ce arde-n para mântuirii,
să-mi ducă rugăciunea până
la Tronul veşnic al Măririi.
În clipa încercării Tale,

dezbracă-mă de nerăbdare,
să-mi pot sui întreg calvarul
cu liniştită ascultare
şi-mbracă-mă cu-ncredinţarea
că toate-mi vor sfârşi cu bine,
ca mărturia vieţii mele
să-mi fie vrednică de Tine.
86
Curajul împăratului
Despre marele Napoleon, împăratul Franţei, se spune,

printre altele, că era un om plin de curaj. Că în timpul
celor mai grele bătălii el rămânea în mijlocul oricăror
primejdii, neînfricat, la locul lui.
– Împărate, i-a zis odată un general, de ce nu te
fereşti puţin? Uite cum cad gloanţele, ca grindina.
– Generale, i-a zis Napoleon, glonţul care să mă
omoare pe mine încă nu s-a fabricat. Când va fi, în zadar
mă voi ascunde de el.
Rânduit este omului să moară (Evrei 9, 27).

Dar ferice de cei ce mor în Domnul (Apoc. 14, 13).
* * *
Fiul meu, cât Adevărul fi-ţi-va-n inimă şi-n gură,

nu te teme niciodată de întreaga lumii ură,
căci oricât întâi tu fi-vei pe nedrept târât în tină,
pân-la urmă Adevărul te va scoate la lumină;
şi pe cât de mândră-i ziua după-o noapte de furtună,
tot aşa şi Adevărul înălţat după minciună.
87
Traian DORZ
Nimic nu ne poate apropia mai mult de Dumnezeu şi

nimic nu ne poate face mai asemănători cu El decât
dragostea inimii noastre pentru Hristos şi împlinirea de
bună-voia noastră, cu bucurie, a Voii Lui.
Dragostea vine din bunăvoinţă, iar bunăvoinţa vine
din dragoste.
Hristos n-a dat ca semn de recunoaştere pentru
ucenicii Săi în lume minunile, ci dragostea. Dragostea
statornică, fierbinte şi de bună voie.
Toate virtuţile nu sunt decât bunăvoinţa şi dragostea

faţă de Dumnezeu, sub diferite forme.
Fericitul Augustin
Dragostea desăvârşită stă în dispreţuirea de bunăvoie

a slavei lumii, a bogăţiei şi a sărăciei, a plăcerii şi a
întristării, a tot ce-i vremelnic, pentru Numele şi pentru
voia lui Iisus Hristos, Domnul nostru.
88
* * *
Eu n-am chemat pe nimeni să pornească pe urmele
mele, dar i-am chemat pe toţi să pornească – din dragoste
şi de bunăvoie – pe urmele Domnului Iisus Hristos spre
Golgota.
Fraţii mei, scris este: Acela care pune mâna pe plug să
nu se mai uite înapoi (Luca 9, 62).
Aşa şi noi, prin oricâte lupte şi necazuri am avea să mai
trecem: înainte, numai înainte!
*
Cine va iubi-Adevărul îl va şi-apăra oricând
cu curajul cel mai mare şi cuvântul cel mai blând;
dar curajul cel mai mare nu-i doar vorba care-o spui,
ci-i dovada luminoasă a înfăptuirii lui.
*
Când simţi valul de-asuprire al vrăjmaşului hapsân
pentru Adevărul care sfânt îl porţi curat în sân,
crede! – şi-ntărind piciorul, stai la locul tău stăpân;
apa trece, că e apă, însă pietrele rămân!
89
Traian DORZ
O Nume Sfânt…
O Nume Sfânt, ce şi-n cuvinte
şi în tăcere Te ador,
de Tine-s pline-a mele cânturi
şi-n forma, şi în miezul lor,
de Tine-i plină şi-a mea minte
şi inima până-n străfund,
de Tine plină mi-e fiinţa
şi-n ce m-arăt, şi-n ce m-ascund…
De-aceea, după ani de lacrimi,

aleg tot suferinţa Ta
şi până-n veci, de-ar fi asemeni,
eu nu m-aş despărţi de ea.
De Tine mi-am legat viaţa

şi soarta-ntreagă pe pământ,
de Tine sufăr şi mă bucur,
de Tine lăcrimez şi cânt,
de Tine-alături port ocara
acum când eşti batjocorit,
dispreţuiesc orice mărire
pe lângă-al Tău calvar slăvit.
De Tine-alături merg, Iisuse,

oricât va ţine-al Tău calvar,
mi-e mai de-ajuns ca orice plată
al suferinţei Tale har;
de mii de ori mai fericită-i
ocara Ta cu Tine-n rând
ca libertatea fără Tine
şi râsul, când Tu gemi urcând…
90
10. CAP AL FAMILIEI
Dacă nu grijeşte cineva de familia sa, este mai rău

decât un necredincios…
Şi dacă cineva nu ştie să-şi cârmuiască bine casa lui,
cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu (I Tim. 3, 5)?
Grija atentă şi iubitoare a familiei sale trebuie să o aibă
fiecare om. Căci este mai bine să nu ai o familie, decât,
având-o, să nu-ţi pese de ea.
Mai bine să nu-ţi iei nevastă decât, după ce ai luat-o, să
ţi-o părăseşti ca un nemernic. Sau să o neglijezi ca pe o
nimica.
Mai bine să nu ai copii, decât, dacă îi ai, să-i laşi să
crească la voia întâmplării sau a păcatului. În grija străinilor
sau a străzii.
Nici o ocupaţie din lume nu te scuteşte de datoria faţă

de familia ta, de casa ta, de soţia ta, de copiii tăi.
Şi cu atât mai mult nu te scuteşte de aceste datorii
ocupaţia cu lucrul Domnului.
Ba, tocmai dimpotrivă: însuşi Sfântul Cuvânt al lui
Dumnezeu te obligă în primul rând şi chiar în folosul
bunului mers al Evangheliei ca tu, lucrătorul Domnului, să
91
Traian DORZ
ai grijă neapărat şi de ai tăi.

Să ai grijă nu numai de pâinea lor zilnică – dar şi de
aceasta.
Să ai grijă nu în primul rând de trupul lor – dar şi de
acesta.
Să ai grijă nu numai de bunăstarea lor – dar şi de ea.
Căutând cu toată bunătatea iubitoare ca, în casa ta, să
nu lipsească hrana Cuvântului Sfânt, vei avea grijă şi de
hrana trupului alor tăi, ca nici aceasta să nu le lipsească.
Nelipsindu-i de căldura dragostei tale, nu-i vei lăsa nici
fără căldura sobei.
Având grija curăţiei lor sufleteşti, nu vei fi nepăsător
nici faţă de curăţenia şi sănătatea lor trupească.
Căutând să-i aduci la adăpostul Crucii şi al mântuirii lui
Hristos, nu-i vei lăsa nici fără adăpostul unui acoperiş al lor.
Muncind cu toată râvna pentru creşterea şi bunăstarea
Lucrării lui Hristos, te vei interesa, tocmai în vederea
acesteia, şi de bunul mers al familiei tale.
Căci neglijarea propriei tale familii, ştim bine că este un
păcat osândit de Sfântul Cuvânt al Domnului în atâtea
locuri (Efes. 5, 25; 6, 4; Colos. 3, 19-21; I Petru 3, 7).
Dar aici trebuie avută mare grijă. Căci între interesele
familiei lui Hristos şi ale propriei noastre familii este o fâşie
foarte îngustă. Puţini lucrători au ştiut să se ţină bine
pentru a nu cădea în ceea ce nu este îngăduit.
Cugetul curat atât faţă de Hristos, cât şi faţă de ai
noştri, trebuie să ne fie ca o busolă asupra căreia să avem
totdeauna ochii bine aţintiţi.
Oricât de mult am iubi alte case, nici una să nu ia locul
casei noastre.
Oricât de mult am ţine la alte fiinţe, nu trebuie uitat
92
niciodată că soţie nu avem şi nu putem avea decât una şi pe

totdeauna.
Oricât de frumoşi şi de cuminţi ni s-ar părea alţi copii,
dorinţa de a fi în primul rând ai noştri aşa trebuie să fie cea
mai însemnată pentru fiecare dintre noi, care dorim să fim
nişte vrednici lucrători ai lui Hristos.
Nu putem face unitate în Lucrarea Domnului cât timp

în casa noastră facem dezbinare.
Nu putem aduce un adevărat câştig lui Hristos câtă
vreme suntem nepăsători de pierderea familiei noastre.
Nu putem fi nişte harnici economi ai Evangheliei când
suntem nişte leneşi şi nepăsători de treburile casei noastre.
Cine nu îngrijeşte să-şi repare un gard la grădina sa sau

să-şi acopere o spărtură în acoperişul său, să-şi facă un
coteţ, să-şi sape un şanţ, să-şi repare un podeţ,
acela cum va face ceva bun pentru Domnul? Cum va
vedea de altceva pentru Lucrarea sfântă?
Ochiul trupesc se va deprinde să vadă după ochiul cel
duhovnicesc.
Gustul trupesc se formează după gustul cel duhovnicesc.
Şi cine va vrea să fie un bun ispravnic în slujba
Domnului, acela trebuie mai întâi să înţeleagă că se cere să
aibă cumpătare, hărnicie şi interes neapărat şi faţă de casa
lui şi faţă de familia sa.
Dar iarăşi şi iarăşi spunem… Să nu cădem cumva în
cursă.
Ci, dacă trebuie neapărat să fie o pagubă, mai bine să
păgubească casa mea decât Casa Domnului. Mai bine să
pierdem noi decât El.
93
Traian DORZ
Slavă veşnică Ţie, Doamne Iisuse, Care ai avut

totdeauna grijă cel dintâi de Casa Tatălui, de lucrarea
Fiului, de voia Tatălui.
Slavă Ţie, Care ne-ai învăţat şi pe noi să avem, în
primul rând, această sfântă şi atentă grijă.
Dar tot Tu ai lăsat în Sfântul Tău Cuvânt pentru fiecare
dintre noi şi grija de cei mai apropiaţi nouă. Şi ne-ai făcut
din asta o datorie aproape tot aşa de mare ca şi cea dintâi.
De aceea Te rugăm, dăruieşte tuturor împreună-lucră-
torilor Tăi o minte totdeauna trează şi o inimă totdeauna
înţeleptă, spre a şti cum să meargă frumos printre
amândouă aceste datorii.
Să n-o păgubească nici pe una.
Căci atunci le-ar pierde pe amândouă.
Ci, cu un cuget curat, să Te asculte şi să Te urmeze pe
Tine.
Amin.
* * *
Fiul meu, când vii acasă sau de-acasă, la plecare,

de pe faţă totdeauna şterge-ţi orice frământare,
ca să nu stingi bucuria celor ce privesc la tine;
dacă faţa ta-i senină, faci şi pe-ale lor senine.
94
Părinte, nu-nceta!
Părinte, nu-nceta mustrarea
cât timp păcatul n-a-ncetat,
nu obosi mustrând păcatul
cât nu se-ndreaptă cel mustrat.
Nu înceta să-arăţi minciuna

cu care duhul prefăcut
atrage-n cursa rătăcirii
pe cei ce înger l-au crezut.
Nu înceta să strigi în faţă

acelor orbi ori adormiţi
ce merg neştiutori spre moarte
de-un duh înşelător robiţi.
Nu înceta s-arăţi sfârşitul

acelora ce merg spre rău,
chiar dacă vezi că toţi, întruna,
nesocotesc cuvântul tău.
Nu înceta să chemi la Domnul

pe câţi îi vezi că merg şi vin,
chiar dacă pentru mulţi, prin asta,
vei deveni tot mai străin.
Nu înceta, chiar dacă nimeni

nu te-ar primi, tu nu-nceta!
De nu mai poţi salva pe nimeni
salvează-ţi conştiinţa ta.
95
Traian DORZ
Testamentul tatălui credincios
Un părinte credincios era pe patul morţii.

Fiilor săi, care stăteau trişti în jurul său, el le zise:
– Nu fiţi trişti, oricine se naşte trebuie să şi moară.
Însemnat lucru este nu că mori, ci cum mori. Şi ce laşi în
urma ta.
Eu vă las puţinul cinstit adunat cinstit.
Dacă veţi fi cinstiţi, vă va ajunge. Vă las, mai presus,
pilda vieţii mele cu Hristos. Şi un nume de care nu vă va fi
ruşine oriunde veţi merge.
Dacă veţi folosi bine puţinul ce vă las, el vă va fi de
ajuns.
Dacă veţi trăi cu Hristos, veţi fi fericiţi.
Iar dacă veţi cinsti numele pe care îl aveţi, veţi sta şi
voi liniştiţi când veţi fi în clipa în care sunt eu acum.
Ferice de fiul care ascultă învăţătura tatălui său

(Prov. 1, 8).
Calea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare
(Prov. 4, 18).
96
Naşterea de copii din unirea soţului cu soţia sa este în

însăşi natura acestora. Este o poruncă a lui Dumnezeu şi
o garanţie a iubirii dintre cei doi soţi.
Părinţii vor fi răspunzători şi pedepsiţi nu numai

pentru păcatele lor, ci şi pentru ale copiilor lor dacă nu se
vor osteni să-i crească în duhul evlaviei şi al ascultării de
Cuvântul lui Dumnezeu.
Rostul celor căsătoriţi este naşterea de fii. Dar de fii

credincioşi.
Sf. Clement Alexandrinul
Ai ştiut să-ţi naşti copiii?

Să ştii să-i şi creşti cum trebuie, pentru ca să porţi cu
vrednicie numele de părinte şi fiii tăi să te cinstească.
Sf. Tihon
97
Traian DORZ
* * *
O ceară caldă este sufletul copiilor voştri. Aveţi grijă
voi, părinţilor, ce fel de slove şi ce fel de tipar apăsaţi în
sufletele lor. Ei vor creşte aşa cum îi învăţaţi voi.
Părinţilor, aveţi grijă, un ogor ce aşteaptă semănatul şi
sămânţa este sufletul copiilor voştri.
Voi sunteţi răspunzători înaintea lui Dumnezeu şi a
viitorului de ce fel de sămânţă semănaţi în acel ogor curat
care este sufletul copiilor şi al tinerilor voştri.
Eşti tată de familie, eşti mama unor copilaşi?

Lucrează în moşioara aceasta în aşa fel, ca tu şi toată
casa ta să-I slujiţi Domnului.
Orice căsătorie are două mari răspunderi înaintea lui

Dumnezeu: curăţia dragostei şi nedespărţirea părinţilor,
mai întâi,
apoi naşterea şi creşterea de copii credincioşi.
Numai acele căsătorii vor fi fericite şi cinstite cu
adevărat, în care amândoi soţii şi-au împlinit în totul aceste
două mari îndatoriri.
98
Aşa Te rog, Iisuse Doamne

Aşa Te rog, Iisuse Doamne,
să mă ajuţi să cresc curat,
părinţii mei să poată spune
că le-am fost fiu cu-adevărat.
Aşa să pot simţi alături

de-acela care mi l-ai dat,
ca soţul meu să poată spune
că i-am fost soţ cu-adevărat.
Aşa să pot umbla statornic

pe calea care m-ai chemat,
ca fraţii mei să poată spune
că le-am fost frate-adevărat.
Aşa să-mi pot ţinea credinţa

şi drumul vrednic de urmat,
ca fiii mei să poată spune
c-am fost părinte-adevărat.
Aşa să-mi fie rodul vieţii

şi-n ce m-ascund, şi-n ce m-arat,
ca oamenii să poată spune
c-am fost un om adevărat.
Aşa să-mi fie toată viaţa,

ca-n clipa când va fi-ntrebat,
chiar şi vrăjmaşul meu să spună
c-am fost creştin cu-adevărat.
Şi-aşa să-mi fie lupta sfântă,

ca Tu, când fi-voi judecat,
să poţi mărturisi, Iisuse,
că Ţi-am slujit cu-adevărat.
99
Traian DORZ
11. SOŢ CREDINCIOS
S-a tot spus acest adevăr şi anume că:

Atunci când Cuvântul lui Hristos este Adevărul pe care
un împreună-lucrător cu Dumnezeu trebuie să-l asculte şi
să-l apere în orice vreme şi cu toată fiinţa şi viaţa lui, se
înţelege desigur că cel dintâi care este dator să-l
împlinească este tocmai el însuşi.
Căci niciodată nu va putea pune în rânduială viaţa alt-
cuiva, câtă vreme propria sa viaţă nu-i pusă.
Că nu va putea îndrepta lucrurile în casele altora, câtă
vreme în propria lui casă stau rău.
Că nu va putea păstra credincioşie adevărată faţă de
nici o fiinţă, câtă vreme nu-şi ţine credincioşia faţă de fiinţa
cea mai apropiată lui: soţul său sau soţia sa.
Iată un lucru foarte însemnat şi de foarte mare preţ:

toţi marii oameni ai lui Hristos au fost nişte soţi adevăraţi şi
credincioşi.
Pildele pe care ni le înfăţişează Biblia sunt nenumărate
şi strălucite.
Pildele pe care ni le-a păstrat istoria Bisericii şi
amintirile sfinte îmbogăţesc de asemenea minunata
100
comoară a învăţăturii despre iubirea faţă de soţi, faţă de

soţii.
Nu există nici un caz în care cineva să fi câştigat ceva
pentru dragostea lui Hristos din paguba iubirii faţă de soţul
său.
Nu există nici un caz de soţ fericit prin nefericirea celei
cu care s-a însoţit.
Dar există atâtea nefericiri pe care le-a adus nefericirea
celuilalt.
Soţiile lucrătorilor lui Dumnezeu sunt chemate, tocmai
prin harul pe care l-au căpătat de la Dumnezeu când El le-a
rânduit să fie însoţitoarele lor, ca să fie şi ele nişte
lucrătoare ale Evangheliei.
Şi, slăvit să fie Domnul, sunt atât de multe aceste soţii
binecuvântate!
Ce minunat este să vezi pe soţia aceasta însoţind cu
dragoste, cu rugăciune, cu încrederea inimii ei sau cu
umbra fiinţei ei pe soţul ei, harnicul slujitor al lui Hristos!
Ce fericit este să-i vezi rugându-se împreună!
Să-i auzi cântând împreună.
Să-i priveşti mergând împreună.
Să-i ştii lucrând, şi răbdând, şi luptând, şi bucurându-se
mereu nedespărţiţi.
Nedespărţiţi în gânduri, în simţiri, în păreri, în preferinţe.
Nedespărţiţi de către ispite, nedespărţiţi de către
păcate, nedespărţiţi de către necazuri.
Nedespărţiţi de ani. Nedespărţiţi de nimic. Şi în nimic.
Binecuvântaţi sunt amândoi aceşti soţi. Dar cel mai

binecuvântat este totdeauna soţul care nu-şi dispreţuieşte şi
nu-şi lasă pe soţia lui.
101
Traian DORZ
Căci el nu numai că poate face în chip vrednic o slujbă

vrednică pentru Hristos.
Dar rugăciunile lui nu sunt împiedicate (I Petru 3, 7),
slujba lui nu-i defăimată,
curăţia lui nu-i bănuită,
cinstea lui nu-i pusă la îndoială
şi viaţa lui nu-i expusă la căderi nemaireparate, adesea
niciodată…
Scump frate împreună-lucrător cu Dumnezeu, te rog,

în numele lucrării la care ai fost chemat, să iei seama la
toate îndatoririle tale de care depinde cinstea Domnului tău
şi reuşita Lucrării Lui.
Dar una dintre cele mai de frunte dintre aceste datorii
să ştii că este aceea faţă de soţia ta. Ţine seama de tot ce-ţi
porunceşte Sfântul Cuvânt al Domnului în privinţa aceasta.
Poate ai o soţie rea, necredincioasă, pârâtoare,
desfrânată, beţivă, risipitoare, nervoasă… tot ce poate fi mai
rău pe lume.
Poate! Datoria ta faţă de ea însă este atunci cu atât mai
sfântă, cu atât mai mare.
Nu-ţi aminti mereu ce ar trebuie să fie ea – şi nu poate.
Sau nu vrea.
Ci aminteşte-ţi ce trebuie să fii tu, căci tu poţi. Şi tu
trebuie să vrei.
Ea nu te înţelege pe tine, dar tu trebuie s-o poţi
înţelege pe ea.
Ea n-a fost încă aşa cum eşti tu, dar tu ai fost aşa cum
este ea. Sau aproape aşa.
Iubind şi răbdând, o vei aduce şi pe ea lângă tine. Întâi
la rugăciune. Apoi poate şi la lucru.
102
Ia seama bine înainte de a o lua. Dar după ce ai luat-o,

numai moartea să vă mai poată despărţi.
Iar tu, care ai o soţie mai bună, fă la fel.

Dar niciodată, nicăieri şi pentru nici o clipă, ochii tăi să
nu privească oprindu-se asupra nici unei alte fiinţe, cu gând
ascuns, decât asupra soţiei tale, cea una şi pe totdeauna.
Cât va trăi ea, aşa cum este, să o ai numai pe ea soţia ta.
Iar după ce va muri ea, dacă poţi, mai bine să nu mai ai
o alta niciodată (I Cor. 7, 29-33).
O, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Care ne-ai

fost şi Învăţător şi Model în toate privinţele!
Te rugăm, aţinteşte mereu ochii fiecărui lucrător al Tău
spre Tine, spre Cuvântul Tău şi spre Pilda Ta.
Tu, Care ştii cât de grea şi de slăvită este slujba de
împreună-lucrător al Tău în câmpul Evangheliei Tale,
dăruieşte-ne fiecăruia o inimă mare în iubire,
în bunătate şi răbdare,
în sfinţenie şi statornicie,
atât de mare cât este de mare datoria pe care ne-o ceri.
Tu, Care ştii cât de viclean este vrăjmaşul sufletelor
noastre şi al Lucrării Tale…
cât de multe şi felurite sunt cursele şi ispitele pe care le
pune în calea fiecăruia dintre noi,
îmbracă-ne cu sfinţenia ca şi cu o haină,
şi cu neprihănirea ca şi cu un scut puternic,
şi fă-ne să rămânem în picioare după ce vom fi biruit
totul.
Amin.
103
Traian DORZ
O Doamne, răsplăteşte mâinii

O Doamne, răsplăteşte mâinii
ce şterge lacrimile-amare
c-o veşnică şi fericită
şi dulce milă iubitoare.
Şi răsplăteşte bunătăţii
ce răcoreşte buza arsă
şi leagă rana tăinuită
şi-ulei în lampa stinsă varsă.
Şi răsplăteşte gurii care

vesteşte dragostea divină
să-Ţi poată-afla despovărarea
zdrobita inimă străină.
Şi răsplăteşte-n veci genunchii

ce se apleacă-n spre durere
să-i picure dumnezeieşte
a rugăciunii mângâiere.
Şi răsplăteşte curăţiei
ce rabdă-n lacrimi şi-n uitare
să-şi ducă până-n ceruri crucea
singurătăţii-apăsătoare.
Dar cu răsplata cea mai scumpă

s-aştepţi sfinţenia smerită
ce, împlinindu-le pe toate,
nici nu se-aşteaptă răsplătită.
104
Ca soţia sufletului tău
Lucrarea Domnului în care ai fost chemat la naşterea

din nou este ca soţia sufletului tău, căreia trebuie să-i fii
nedespărţit şi credincios cu o dragoste şi cu o statornicie
pe care să n-o poată nimici nici viaţa, nici moartea.
Cum nu poţi avea decât o singură soţie pentru
dragostea trupului tău, tot aşa nu trebuie să ai o altă
dragoste în sufletul tău ca faţă de Lucrarea şi Frăţietatea în
care te-ai întors la Dumnezeu. Şi în care te-a aşezat Hristos
prin alegerea Duhului Sfânt.
Faţă de această Frăţietate să ai o gelozie neînduplecată.
Faţă de învăţătura şi duhul ei, o ascultare nemărginită.
Faţă de tot ce are ea, o grijă părtinitoare şi eternă.
Nimic să nu te facă să-ţi abaţi inima spre alte lucrări,
spre alte învăţături, spre alte iubiri şi credinţe străine.
Oricât de înzestrate, de mari, de frumoase şi de bogate
ar fi străinele acestea.
Şi oricât de săracă, de slabă şi de batjocorită ar fi a ta.
Ba, tocmai cu atât mai mult.
Soţia sufletului trebuie să fie şi mai mult decât a
trupului, să fie una şi pe totdeauna.
105
Traian DORZ
Căsătoria este scutul desfrânării şi împlinirea voii lui

Dumnezeu… spre viaţa oamenilor.
Rostul înalt şi sfânt al nunţii respinge total muzica

lumească, dansurile şi cântecele ruşinoase, vorbele
stricate, pompa diavolească, toate cele neruşinate care au
loc de obicei la nuntă.
Acestea sunt păcate care zdruncină legătura căsătoriei.
Este ca şi cum ai chema demoni la nunta ta.
Toate acestea trebuie să fie înlăturate şi să fie chemat
Dumnezeu în viaţa voastră.
Înainte de oricine, să-L invităm pe Iisus la nuntă. El

va veni sigur dacă facem nunta în chip sfânt.
Căsătoria este aşezată de Dumnezeu pentru aceste

două temeiuri: dragostea dintre soţi şi naşterea de copii.
Sf. Astenie al Amosei
Cei doi soţi sunt un trup şi un suflet. Ei împreună să

se roage, să postească…
Unul pe altul să se înveţe şi să se sprijine.
Hristos atunci Se bucură şi Îşi trimite pacea Sa peste
ei.
Unde sunt cei doi, este şi El. Iar unde este El, acolo
nu este cel rău.
106
Tertulian
* * *
Temelia unei vieţi familiale fericite este Mântuitorul

Iisus Hristos şi Cuvântul Lui. Este viaţa celor doi trăită cu
El şi cu Cuvântul Evangheliei Lui.
Vai de căsnicia din care s-a stins rugăciunea celor doi

împreună.
Vai de căsnicia din care s-a pierdut dulceaţa iubirii
evanghelice.
Vai de căsnicia din care lipseşte Cuvântul cel Sfânt al
lui Dumnezeu.
Căsnicia este un lucru de la Dumnezeu, desfrânarea

este de la diavolul.
Păstraţi curăţia căsătoriei, căci nu-i binecuvântare mai

mare ca aceea pe care o revarsă Dumnezeu peste căsătoria
care se păstrează curată, cum nu-i chin mai mare ca în
căsnicia pe care a spurcat-o păcatul unuia sau al
amândorura.
Copii sunt darul lui Dumnezeu făcut căsătoriei curate.
Părinţii curaţi vor avea copii sfinţi.

Dar căsătoriile vinovate vor fi pedepsite prin copii lor.
107
Traian DORZ
Dragostea când e curată

Dragostea, când e curată,
nu lipseşte niciodată;
nu-s nici ziduri, nici poveri
s-o oprească nicăieri.
Dragostea, când e fierbinte,
arde-n ochi şi-arde-n cuvinte,
arde-n lacrimi şi-n cântări
slava fericitei stări.
Dragostea, când este-ntreagă,

de Hristos n-o mai dezleagă
nici tăcere, nici cuvânt,
nici viaţă, nici mormânt.
Dragostea, când e frumoasă,

e smerită şi duioasă,
credincioasă rămânând
pân-la moarte orişicând.
Dragostea, când e deplină,
e tăcută şi senină
şi-şi dă anii minunaţi
pentru Cer şi pentru fraţi.
Dragostea, când este bună,

poartă jugul dimpreună,
duce până la sfârşit
crucea lângă Cel Iubit.
Dragostea, când e cerească,
face sufletul să crească
pân-ajunge luminos
una-n umblet cu Hristos.
108
12. FIU ASCULTĂTOR
Există, printre puţinele noastre datorii veşnice, una

care, după datoria noastră faţă de Dumnezeu, este imediat
cea dintâi; aceasta este datoria faţă de părinţii noştri.
Nu-i adevărat că unui om mare nu-i nevoie să-i
aminteşti datoria aceasta.
Pentru că oricât de mare ar fi un om, ba, poate că
tocmai cu cât e mai mare, este mai multă nevoie să i se
amintească şi mai mult.
Adeseori, datoria faţă de soţie sau faţă de copii ocupă
tot timpul şi tot locul inimii noastre, făcându-ne să uităm
tocmai ceea ce ar trebui să strălucească mai neuitat: datoria
faţă de părinţii noştri.
Desigur, oricine citeşte Cuvântul lui Dumnezeu ştie pe

deplin acest lucru, pe care încă de la naşterea noastră din ei
îl purtăm în natura noastră însăşi.
Dar un lucrător al lui Dumnezeu va avea în vedere cu
atât mai mult acest adevăr însemnat.
El, care trebuie să fie un îndrumător al fiilor altora spre
îndeplinirea sfintei datorii a acelora faţă de părinţii lor, cu
atât mai mult va avea grija aceasta el însuşi, faţă de tatăl
109
Traian DORZ
său şi faţă de mama sa.

Dacă ei sunt cu el sau lângă el, să nu fie zi sau trebuinţă
a lor în care să nu le fie alături cu dragoste şi cu sprijin.
Dacă sunt neputincioşi trupeşte sau sufleteşte, el va fi
ajutorul şi ocrotitorul lor.
Dacă vor fi ajuns în slăbiciuni şi nefericiri, să le fie
mai aproape decât oricine, chiar dacă ar locui la
marginea lumii.
Fiul să mângâie durerea părinţilor săi, el să le
astâmpere gura arsă de febră, el să le acopere şi să le
poarte neputinţele.
El să le aşeze perna sub cap când ei n-o mai pot.
El să la bage mâncarea în gură când mâna lor n-o mai
poate.
El să le spele picioarele şi aşternutul când e nevoie.
Da, el! Nimeni pe lumea aceasta nu-l va putea

dezvinovăţi în faţa Judecăţii lui Dumnezeu dacă a fost
nevoie de asta, dacă a putut face – şi n-a făcut.
Nici pe pământ, nici sub pământ nu va avea pace
conştiinţa acelui fiu care şi-a lăsat părinţii în lipsuri, în
mizerie, în durere şi în singurătate şi nu le-a venit în ajutor
cu tot ceea ce a fost nevoie, dacă a putut.
Şi el să le închidă ochii pentru moarte, cu lacrimile lui.
El să le aşeze mâinile sărutate pe piept.
Şi crucea neuitatei amintiri la cap!
Şi el să-i pomenească cu vrednicie câte zile va avea.
Numai atunci va fi plătit o parte din datoria lui faţă
de ei...
Aceasta, faţă de părinţii noştri trupeşti.
Dar noi mai avem şi părinţi duhovniceşti.
110
Şi avem şi faţă de aceştia datorii. Mai ales datoriile

acestea să nu le putem uita niciodată.
O veche înţelepciune spune aşa: Dacă părintele tău
trupesc şi părintele tău duhovnicesc au în acelaşi timp
aceeaşi nevoie urgentă, dator eşti să-l ajuţi întâi pe
părintele tău cel duhovnicesc şi apoi pe cel trupesc.
Căci părintele trupesc ţi-a dat o viaţă trecătoare. Dar
părintele duhovnicesc ţi-a dat o viaţă veşnică, prin
Dumnezeu.
Dacă în cugetul nostru curat, orice poruncă a lui
Dumnezeu găseşte totdeauna loc primitor şi ascultare
iubitoare, desigur că şi această datorie sfântă ne va fi
împlinită.
Căci vom găsi una dintre cele mai fericite bucurii şi
despovărări sufleteşti, ori de câte ori vom putea arăta în
vreun fel simţământul îndatorat al recunoştinţei şi iubirii pe
care îl purtăm fiinţei aceleia faţă de care ne simţim atât de
adânc legaţi.
Poate chiar mai adânc decât de oricare alta pe pământ.
Frate, mergi în pace şi Dumnezeu să te binecuvânteze

ca să fii un astfel de fiu vrednic, încât să fii binecuvântat
până la sfârşit şi de părinţii tăi trupeşti… Şi la fel de fiii tăi.
Dar şi mai mult de cei duhovniceşti.
Preabunul meu Tată Ceresc, Făcătorul trupului meu

şi Binefăcătorul sufletului meu, Ţie Îţi datorez cea mai
sfântă, cea mai mare şi cea mai fericită iubire şi ascultare
veşnică.
Slavă şi recunoştinţă veşnică Ţie din tot sufletul meu,
din tot cugetul meu, din toată iubirea mea şi din toată fiinţa
111
Traian DORZ
şi inima mea!
Pentru dragostea şi ascultarea Ta, Te rog, ajută-mă
să-mi iubesc cu o dragoste nemărginită, răbdătoare, smerită
şi plină de respect sfânt părinţii care m-au născut şi care m-
au crescut.
Până la moartea mea sau a lor.
Şi până în veşnicie.
Ca să fiu binecuvântat şi de Tine şi de ei.
Dar ajută-mă, Te rog, chiar şi mai mult, să nu uit
datoria mea de ascultare şi de respect faţă de părinţii mei
duhovniceşti.
Toate îndemnurile şi învăţăturile lor să fie pentru mine
datorii neuitate.
Iar pilda lor frumoasă şi sfântă să fie îndemnul cel mai
puternic de a călca pe urmele Tale şi ale lor.
Ca să ajung cu bucurie la Tine şi la ei.
Amin.
* * *
Fericit vei fi, copile, dacă-n orice lucru bun

asculta-vei pe-a ta mamă şi pe tatăl tău ce-ţi spun.
112
Voi nu-mi sunteţi în urmă…

Voi nu-mi sunteţi în urmă, părinţii mei iubiţi,
privind la voi, eu faţa nu mi-o întorc napoi;
cum aş putea eu oare călca pe urma voastră
de v-aş avea în urma şi nu-naintea mea?
De-a pururi pilda voastră o voi avea în faţă,

trăirea şi credinţa să vi-o urmez mereu;
cum aş putea odată privi în ochii voştri
de n-aş fi demn de-aceasta în fiecare zi?
Câmpii de grâne coapte

Câmpii de grâne coapte se leagănă cântând,
Izvorului Luminii tăcută slavă dând.
Cu spicele-n lumină şi rădăcina-n noapte
se leagănă-ntre ceruri câmpii de grâne coapte.
Părinte al Odihnei, dă-mi trupului loc sfânt

între strămoşii care m-aşteaptă sub pământ,
iar sufletului parte fă-mi: veşnica hodină
între strămoşii care m-aşteaptă în lumină.
113
Traian DORZ
Tatăl meu m-a trimis aici
Un credincios zăcea de mulţi ani ţintuit de o boală

nespus de grea pe un pat de spital, pe care stătea tot aşa
de nemişcat cum ar sta răstignit pe o cruce, prins în cuiele
paraliziei şi de mâini şi de picioare.
Vecinii lui, colegii, cunoscuţii şi fraţii, venind la patul
lui şi găsindu-l după ani şi ani de zile tot acolo, priveau la
el cu durere şi ziceau:
– Tot aici?
– Da, răspundea el, cu faţa plină de o lumină cerească.
Tatăl meu m-a trimis aici să-L slujesc cu suferinţa
mea. Şi eu am învăţat de la Mântuitorul meu Iisus Hristos
că voia Tatălui trebuie împlinită cu bucurie, oricare ar fi
ea şi orice preţ ar cere.
De aceea vreau să stau cu răbdare şi cu bucurie chiar
pe acest pat oricât va voi El.
Singura mea bucurie este ca, suferind, să fac voia
Lui.
Singura mea dorinţă este ca Tatăl să vadă că eu
iubesc voia Lui.
O, Dumnezeule Slăvit, printr-o astfel de ascultare eşti

mai proslăvit decât printr-o mie de predicatori!
114
Cel ce se supune stăpânirilor se supune lui

Dumnezeu… (căci Dumnezeu porunceşte aceasta).
Un popor care nu se supune stăpânirii este tot aşa ca

şi cum n-ar avea stăpânire.
Sf. Ioan Gură de Aur – Omilia XXXIV Evrei
Dacă cei nedreptăţiţi trebuie a răsplăti cu bine pe cei

asupritori ai lor, apoi cu atât mai mult e demn de a se
supune celor ce le fac bine. O astfel de supunere nu
jigneşte cu nimic evlavia.
Orice stăpânitor este întărit şi aşezat de Dumnezeu în
slujba aceasta, căci toate sunt rânduite de Dumnezeu:
unii să stăpânească, iar alţii să fie stăpâniţi.
Anarhia (nesupunerea) este un mare rău şi este cauza

tuturor tulburărilor.
Dumnezeu a făcut multe stăpâniri şi multe supuneri în

acelaşi timp: între bărbat şi femeie, între dascăl şi ucenic,
între părinte şi fiu, între bătrân şi tânăr, între stăpânitori
şi stăpâniţi…
Acelaşi lucru l-a făcut şi între mădularele trupului
nostru… pe unele mai presus, pe altele mai prejos, pe
unele să stăpânească peste celelalte, iar pe altele să fie
stăpânite… Totul pentru că aşa este voia lui Dumnezeu.
Sf. Ioan Gură de Aur – Omilia XXIV Romani
115
Traian DORZ
* * *
Ne supunem din toată inima lui Dumnezeu ca Unui

Stăpân şi Împărat Atotputernic, Care ne-a făcut şi Care are
dreptul asupra trupurilor şi sufletelor noastre, ne supunem
părinţilor noştri după porunca lui Hristos, dar ne supunem
şi stăpânirilor lăsate de El pentru ţara şi poporul nostru,
căci El ni le-a rânduit.
Când, de la un hotar până la celălalt al ţării noastre, tot

românul se va hotărî să lupte împotriva păcatelor…
când, de la o margine la alta a României, tot românul
se va aprinde de dorinţa de a trăi o viaţă după Evanghelia
lui Hristos,
iar stăpânirea noastră va fi luminată de dragostea faţă
de toţii supuşii ei…
când şi stăpânitorii şi poporul vor fi uniţi în acelaşi
gând curat şi bun,
atunci am asigurat pe veci viitorul acestei ţări şi al
acestui neam.
Pe-ai tăi părinţi nu-i lepăda

nici când cu cei mai mari vei sta;
cui i-s străini părinţii săi
avea-va fiii cei mai răi.
116
Binecuvântaţi părinţii
Binecuvântaţi părinţii toată viaţa pe pământ!
– E porunca şi povaţa şi dorinţa Celui Sfânt.
Fericiţi vor fi copiii

ce părinţii şi-i cinstesc,
fericiţi vor fi părinţii
ce copiii-n Domnu-şi cresc.
Binecuvântaţi părinţii, dragostea să le-arătaţi,

căci atunci veţi fi-n viaţă şi voi binecuvântaţi.
Binecuvântaţi părinţii chiar şi când vă este greu,

căci atunci când faceţi astfel ascultaţi pe Dumnezeu.
Binecuvântaţi părinţii şi-i iubiţi şi-i ajutaţi,

căci oricât de mult le-aţi face, n-aţi plăti cât datoraţi.
Binecuvântaţi părinţii chiar şi-atunci când nu mai sunt,

cu iubire şi cu lacrimi nu uitaţi al lor mormânt.
*
Când plâng părinţii tăi, e rău
şi vai de viitorul tău,
căci lacrimile lor sunt jar
ce te vor ustura amar…
Ai grijă să te porţi aşa
să nu le verse vina ta.
117
Traian DORZ
13. MÂNTUITOR
AL ASCULTĂTORILOR SĂI
„Să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea

căii lui va mântui un suflet de la moarte. Şi va acoperi o
sumedenie de păcate“ (Iacov 5, 20).
„Şi caut ca, dacă este cu putinţă, să stârnesc gelozia

celor din neamul meu şi să mântuiesc pe unii din ei“
(Rom. 11, 14).
„...M-am făcut tuturor totul ca, oricum, să mântuiesc

pe unii din ei“ (I Cor. 9, 22).
„Fii cu luare-aminte asupra ta însuţi şi asupra

învăţăturii pe care o dai altora: stăruieşte în aceste lucruri,
căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei
ce te ascultă“ (I Tim. 4, 16).
Am aşezat în fruntea acestui capitol anume aceste

versete din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, spre a ne
118
întipări şi mai puternic în conştiinţa noastră marea

răspundere legată de chemarea şi de alegerea pe care o
avem în împreună-lucrarea noastră cu Dumnezeu.
Şi, cum Dumnezeu este Mântuitorul tuturor oamenilor,
dar mai ales al celor credincioşi (I Tim. 4, 10),
tot gândul nostru şi toată alergarea noastră să ţintească
spre împlinirea acestui ţel: mântuirea tuturor oamenilor!
Dar mai ales a celor credincioşi!
De aceea vom iubi pe toţi oamenii, dar mai ales pe cei
credincioşi.
Vom chema, vom sfătui, vom ajuta pe toţi oamenii să
vină la Hristos. Dar vom sfătui, vom ajuta şi vom face totul
ca, mai ales, cei care au venit la El să rămână în El,
crescând şi biruind.
Vom fi o pildă – prin vorbirea, umblarea şi toată trăirea
noastră curată şi sfântă – pentru toţi oamenii, dar vom
căuta, mai ales, să fim astfel pentru cei credincioşi.
Dumnezeu-Tatăl a trimis în lume pe Fiul Său nu ca să

osândească lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.
Dumnezeu-Fiul a trimis în lume pe ucenicii Săi nu ca să
fie o pricină de pierzare a sufletelor păcătoase, ci o pricină
de mântuire a lor.
Dumnezeu-Duhul Sfânt S-a pogorât peste ucenicii lui
Hristos şi a născut Biserica nu ca ea să se fărâmiţeze în
lupte şi secte lăuntrice.
Nu ca să se izoleze de oameni.
Nu ca să se rupă de popoarele necredincioase.
Ci tocmai ca să meargă la toate neamurile cu dragostea
şi cu lumina Mântuitorului şi a mântuirii.
119
Traian DORZ
Să nu caute bunurile oamenilor, ci sufletele lor (I Cor.

9, 12).
Să ducă înfrăţirea în pace. Nu învrăjbirea în lupte.
Şi ceea ce a făcut şi face Dumnezeu, aceea trebuie să
caute să facă întocmai şi împreună-lucrătorul Lui.
Ceea ce trebuie să facă, în mare, Lucrarea Evangheliei
şi a Bisericii lui Hristos pe pământ, aceea trebuie să caute a
face, în cercul şi în câmpul său de lucru, şi lucrătorul lui
Hristos.
E plină lumea de oameni care se pierd în tot felul de

patimi şi păcate.
Frate, caută să mântuieşti pe care poţi şi pe care vrea.
E plină lumea de familii dezbinate, de copii răi, de soţi
certaţi, de case sparte, de suflete amărâte.
Frate, caută să împaci, să ajuţi, să apropii, să ridici, să
repari oriunde şi oricât poţi.
O familie pe care o împaci va fi o familie mântuită.
Un copil pe care îl salvezi va fi o viaţă mântuită.
O casă pe care o uneşti va fi un cămin refăcut.
Un suflet pe care îl ridici va fi mai mult ca o lume
întreagă.
Frate, priveşte în jurul tău câte mâini se ridică
rugătoare spre tine din valurile pierzării! Mântuieşte-le!
Nu trece nepăsător pe lângă nimeni!

Tu ai Cuvântul şi posibilitatea să-i mântuieşti.
Ţine-te cu o mână de Crucea lui Hristos, iar pe cealaltă
întinde-o celor care pier.
Mântuirea ta este legată atât de strâns de a lor. Şi tot
aşa este şi pierzarea ta.
120
Căutând bucuria altora, o vei afla pe a ta.

Căutând nefericirea cuiva, vei câştiga propria ta
nefericire.
Fii deci împreună-lucrător şi mântuitor cu Dumnezeu,
ca să ajungi odată să vezi ce strălucită va fi răsplata şi
mulţumirea pentru salvarea chiar şi numai a unui singur
suflet.
Slavă veşnică Ţie, Marele nostru Dumnezeu şi

Mântuitor Iisus Hristos!
Tu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe toţi cei
păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu (I Tim. 1, 15),
fii binecuvântat în veci şi în veci!
Te rog, Mântuitorul meu, dăruieşte-mi toată puterea,
toată voinţa şi toată dragostea să caut şi eu neîncetat să fiu
un bun slujitor şi o bună unealtă în mâna şi în slujba Ta
mântuitoare.
Pune în inima mea toată voinţa şi străduinţa pentru
mântuirea tuturor semenilor mei, începând chiar cu cei din
casa mea.
Ajută-mă să nu fiu niciodată mulţumit cu cât am făcut,
oricât de multe aş fi făcut, ci să fac şi mai mult.
Să nu mă opresc din această muncă şi luptă cât încă
mai văd un singur suflet nemântuit lângă mine.
Amin.
121
Traian DORZ
Până nu-ţi zideşti căldura

Până nu-ţi zideşti căldura
inimii la temelii,
zidurile se dărâmă,
vetrele-ţi rămân pustii;
până nu-ţi îngraşi cu lacrimi
glia-n care ai semănat,
ne-ncolţită-ţi stă sămânţa
în pământ nedezgheţat.
Până nu-ţi uzi cu sudoarea

frunţii tale-orice răsad,
florile uscate-ţi pică,
roadele necoapte-ţi cad;
până nu-ţi îngropi comoara
ce te ţine mai legat,
aripile-ţi zac lăsate,
duhu-ţi geme subjugat.
Până nu-ţi jertfeşti fiinţa

pe al slujbei tale-altar,
orice flacără se stinge,
orice-avânt recade iar.
…Frate, nu-ţi cruţa fiinţa,
ci jertfeşte-o curajos
dacă vrei să-nalţi statornic
templu vrednic de Hristos.
122
Tu eşti legat de aproapele tău
Un şoricel voia odată să treacă peste o apă, dar,

neputînd, stătea amărât pe ţărm şi se uita după un ajutor.
– De ce stai aşa de trist acolo? – îi zise o broască,
ieşind din apă chiar lângă el.
– Aş vrea să trec dincolo şi nu pot, zise plângând
şoricelul.
– Vino să te trec eu, îi zise broasca, gândind că la
mijlocul apei o să-l lase să se înece, ca să-l poată mânca.
Uite-aici aţa asta, leagă-ţi lăbuţa ta cu un capăt, iar cu
celălalt te voi lega eu de piciorul meu. Astfel am să te
salvez, zise cu glas prefăcut broasca.
Dar la mijlocul apei, broasca ticăloasă s-a dat la
fund şi pe şoricel îl trăgea după ea.
Tocmai când se lupta el cu moartea, trecu pe acolo o
barză şi, văzând şoricelul luptându-se, se repezi şi îl
prinse în cioc, zburând cu el.
Dar aţa o trase afară şi pe broască, iar soarta ei fu la
fel cu a celui de care era legată ea.
Frate credincios, şi tu eşti legat de semenii tăi. Dacă

umbli să-i mântuieşti, vei fi mântuit şi tu. Dacă umbli să-i
pierzi, te vei pierde şi pe tine.
123
Traian DORZ
Rânduiala şi ordinea din Biserica lui Hristos sunt mai

presus de orice pe pământ. Trebuie să le respecte toţi.
* * *
Ezechiel 33, 7-9:

„Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui
Israel. Tu trebuie să asculţi Cuvântul care iese din gura
Mea, şi să-i înştiinţezi din partea Mea.
Când zic celui rău: «Răule, vei muri negreşit!», şi tu
nu-i spui, ca să-l întorci pe el de la calea lui cea rea, răul
acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere
din mâna ta.
Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău, ca să se întoarcă de la
calea lui, şi el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui,
dar tu îţi vei mântui sufletul“.
Ieremia 5, 1:
„Cutreieraţi uliţele Ierusalimului, uitaţi-vă, întrebaţi şi
căutaţi în pieţe dacă se găseşte un om, dacă este vreunul
care să înfăptuiască ce este drept, care să se ţină de adevăr,
şi voi ierta Ierusalimul“.
124
De dragoste şi milă are

nevoie orişice flămând;
acela care nu iubeşte
nu-i frate-adevărat nicicând.

nevoie-un om, oricine-ar fi;
nu pot fi buni părinţi vreodată
aceia ce nu pot iubi.

nevoie tot ce-i viitor;
de nu poţi să iubeşti puternic,
să nu te faci învăţător.

nevoie orice duh sărac;
acei ce nu pot să iubească
păstori să nu se facă-n veac.

nevoie orice păcătos;
cei ce nu pot să se jertfească
să nu vorbească de Hristos.
125
Traian DORZ
14. OM AL RUGĂCIUNII
Prin multe se deosebesc oamenii lui Dumnezeu unii de

alţii, căci fiecare are de la Dumnezeu darul său şi che-
marea sa.
Unul are mai deosebită o trăsătură a fiinţei lui
duhovniceşti, altul alta.
Dar, în privinţa rugăciunii, toţi sunt la fel.
Căci pentru toţi rugăciunea este mijlocul prin care se
primeşte Duhul Sfânt (Luca 11, 13).
Rugăciunea este mijlocul prin care se primeşte
înţelepciunea (Iacov 1, 5).
Prin ea se primeşte sănătatea şi iertarea (Iacov 5, 15-
16).
Prin ea se primesc copiii binecuvântaţi (I Sam. 1, 10-28).
Prin ea se primeşte şi se opreşte ploaia (I Regi 17, 1;
18, 42- 44).
Prin ea se sting flăcările focului (Numeri 11, 2).
Prin ea se înlătură mânia şi urgia pedepsei (Deut. 9, 18-
19).
Prin ea se pot face minuni (Iosua 10, 11-12).
Prin ea se pot învia morţii (II Regi 4, 33 - 36; Ioan 11,
41- 44).
126
Prin rugăciune se poate căpăta orice (I Ioan 3, 22;

Iacov 5, 16).
Omul lui Dumnezeu, împreună-lucrătorul Său, ştie

acest lucru din toată experienţa vieţii sale… Mai ales de
când s-a întors la Hristos şi a pornit hotărât pe urmele
Lui.
Căci, pe măsură ce trece vremea şi umblarea noastră cu
Hristos se împlineşte tot mai minunat din toate părţile ei,
cu atâta descoperim mai fericiţi marele rost binefăcător al
rugăciunii.
Tot ce primim şi tot ce dăm este luminat şi îndulcit de
gustul cel minunat al rugăciunii.
Tot ce începem şi tot ce sfârşim este împreunat cu ea.
Tot ce gândim sau facem se încheagă din ea şi prin ea.
Tot ce semănăm şi culegem…
Tot ce vrem să dăm lui Hristos sau semenilor noştri…
Tot ce moştenim sau lăsăm moştenire…
Tot ce ne mângâie, ne bucură, ne apără, ne
îmbrăţişează, ne încălzeşte şi ne satură se ţine şi se obţine
numai prin rugăciune.
Rugăciunea este respiraţia sufletului nostru…
Şi pulsul inimii noastre.
Fără rugăciune ne-am sufoca.
Fără rugăciune ne-am stinge.
Fără rugăciune ne-am împietri.
Părtăşia noastră cu Dumnezeu este sfinţită prin rugă-

ciune. Şi darurile Lui faţă de noi sunt condiţionate tot de
ea.
Condiţia dragostei noastre faţă de fraţi şi surori se
127
Traian DORZ
poate păstra numai prin rugăciune. Şi dragostea Lui faţă de

noi, tot numai prin ea.
Fericirea căminului nostru… Unitatea soţilor, credin-
cioşia copiilor,
binefacerile păcii, îndestularea mesei, odihna nopţii şi
sporul muncii zilnice,
toate-toate acestea le putem avea fericit numai prin
rugăciune.
Înflăcărarea propovăduirii, lacrimile pocăinţei, căldura
adunării,
mulţimea tineretului, sfinţirea conducătorilor şi
dulceaţa cântărilor,
creşterea ascultătorilor, libertatea Cuvântului şi
binecuvântarea mamelor şi a surorilor, curăţia Duhului şi
izbânda Evangheliei,
toate-toate acestea le putem avea şi păstra tot numai
prin rugăciune.
Frate lucrător al lui Hristos, dacă ştiai aceste lucruri şi

până acum, să le ştii acum şi mai bine!
Iar dacă până acum n-ai ştiut chiar aşa, primeşte
acum toate mărturiile Cuvântului Sfânt. Şi toate
mărturiile cinstite ale acelora care l-au crezut şi l-au
încercat – şi crede!
În slujba lui Hristos de nimic nu ai atâta nevoie şi atâta
folos ca de Biblie şi de rugăciune.
Biblia te învaţă rugăciunea, iar rugăciunea te învaţă
Biblia.
Una ţi-o descoperă pe cealaltă.
Una ţi-o luminează pe cealaltă.
Una ţi-o împlineşte pe cealaltă.
128
Biblia te va face om al rugăciunii, iar rugăciunea te va

face om al Bibliei.
Una fără cealaltă nu se poate. Căci prin Biblie îţi
vorbeşte Dumnezeu ţie, iar prin rugăciune Îi vorbeşti tu
Lui.
Numai aşa vei fi un bun împreună-lucrător cu Dumnezeu.
Vei aduce roade care să rămână (Ioan 15, 16).
Şi vei face o lucrarea care să dureze (I Cor. 3, 14).
Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul şi Tatăl nostru din

Ceruri, Care, prin Fiul Tău iubit, Domnul nostru Iisus
Hristos, ne-ai înfiat şi ne-ai dat Duhul Sfânt (Gal. 4, 4-7).
Duhul Fiului Tău, Care ne face să strigăm: „Ava“,
adică Tată…
Şi să descoperim astfel marea fericire a rugăciunii.
Marea bucurie a rugăciunii.
Marea binefacere a rugăciunii, fără de care viaţa
noastră ar fi mai goală ca un pustiu.
Mai amară ca deznădejdea.
Mai nefericită ca moartea…
Slavă veşnică Ţie, Dulcele nostru Mântuitor,

Care ne-ai mijlocit acest dar sfânt prin care ne putem
plânge păcatele noastre.
Ne putem primi iertarea.
Ne putem vărsa inima.
Ne putem despovăra conştiinţa.
Ne putem înflăcăra dragostea.
Ne putem stâmpăra sufletul.
Te rugăm, Duhule Sfinte, învaţă-ne mereu să ne rugăm
şi fă-ne pe fiecare un om al rugăciunii curate.
129
Traian DORZ
Al rugăciunii stăruitoare.
Al rugăciunii fierbinţi.
Al rugăciunii smerite.
Al rugăciunii trăite şi necurmate.
Amin.
* * *
Rugăciunea-i legătura sfântă cu Cerescul Tată;

n-o slăbiţi nicicând în viaţă şi n-o rupeţi niciodată!
Dacă vrei să poţi în Duhul să te rogi netulburat,

uită-ndemnurile firii, fii de toate dezlegat,
adânceşte-te-n lumină, lasă-te de ea pătruns
şi nimic să nu te-oprească pân-la harul cel ascuns.
Rugăciunea nu poate petrece laolaltă cu păcatul. Căci

ori rugăciunea va omorî păcatul, ori păcatul va omorî
rugăciunea.
130
O, creşte-mi, Rugăciune
O, creşte-mi, Rugăciune,
aripi de sfânt mister,
să zbor peste genune
spre cel din urmă cer…
Străluminate trepte
urcând mereu, urcând,
la capăt să m-aştepte
iubirea lăcrimând.
Să-mi cadă-nfrântă firea

de dincolo de vis,
să-mi treacă doar sfinţirea
prin cerul larg deschis.
La dulcile izvoare
a Dragostei sosit,
să-mi aflu-ntr-o cântare
popasul nesfârşit.
…Ajută-mi, Rugăciune,
cât încă lupt şi sui,
să trec peste genune
sfinţit iubirii Lui…
…Iubirii şi cântării
din care cred şi sper
spre clipa-ncununării
din cel din urmă cer.
131
Traian DORZ
Rugăciunea izbăvitoare
Despre izbânzile rugăciunii au rămas nenumărate

dovezi.
Un soldat credincios, în clipa când primi ordin să
plece într-o misiune primejdioasă pe front, spuse
tovarăşilor săi:
– Vă rog, numai o clipă, să ne rugăm lui Dumnezeu.
– Noi n-avem nevoie, ziseră ceilalţi. Roagă-te tu.
Credinciosul se duse puţin mai departe şi căzu în
genunchi.
Chiar în clipa aceea trecu peste capul său un
proiectil inamic care, căzând tocmai între tovarăşii săi, îi
ucise pe toţi.
Rugăţi-vă oricând! (I Tes. 5, 17).

Rugăciunea este un adăpost nebiruit (Ps. 91).
* * *
Rugăciunea cea adevărată trebuie să aibă două daruri:

pe Domnul Iisus şi Jertfa Crucii Lui şi pe Duhul Sfânt cu
Focul cel Ceresc.
Rugăciunea cea cu putere este numai aceea care
vorbeşte prin Jertfa Crucii de pe Golgota, prin acest minunat
„telefon“ ce n-i l-a lăsat nouă Dumnezeu ca să vorbim cu El.
132
133
Traian DORZ
Rugăciunea este unirea omului cu Dumnezeu,

întărirea păcii, mama lacrimilor, punte peste ispite,
scăpare de întristări, sfărâmarea luptelor, lucrarea
îngerilor, veselia viitoare, izvorul virtuţii, cauza darurilor,
propăşirea tainică, dovada nădejdii, lumina minţii, tăierea
deznădejdii, comoara celor ce iubesc tăcerea, slăbirea
furiei, oglinda propăşirii, descoperirea inimii, arătarea
viitorului, hrana sufletului, pecetea slavei.
Sf. Ioan Scărarul
Cel ce ţine minte răul nu se poate ruga curat. Numai

cel care îl iartă.
Sf. Marcu Ascetul
Sufletul lipit de Dumnezeu vorbeşte neîncetat cu El.

Avva Filimon
* * *
Să ne rugăm în Numele lui Iisus cel Răstignit…
Să cerem totul prin Sângele Lui…
Să-L rugăm pe El, Care S-a răstignit pentru noi şi
păcatele noastre, să prezinte rugăciunile noastre în faţa
Tatălui Ceresc.
134
În ceasul sfânt al serii

În ceasul sfânt al serii,
când stelele răsar,
doresc al privegherii
şi-al rugăciunii har;
răpit primeşte gândul
al cerurilor mir
când tremură umplându-l
ca pe-un divin potir.
Se lasă fruntea caldă

pe Sfânta Carte lin
şi-n lacrimi dulci se scaldă
al dragostei suspin
şi toate suie, toate,
spre-al inimii sfânt Ţel,
iubirea doar mă poate
nălţa mai sfânt spre El.
Învăluită-n soare
s-ascunde Faţa Lui,
tot Cerul e-o chemare
şi zboru-i larg şi sui…
Un imn slăvit e gândul,
iar sufletul potir
şi plouă-nfiorându-l
al harurilor şir…
Şi noaptea-i, cine ştie...

spre-al zorilor hotar
când fruntea grea re-nvie
înveşmântată-n har.
135
Traian DORZ
15. TRIMIS AL LUI HRISTOS
Să urmărim mai departe o altă latură slăvită din bogăţia

virtuţilor duhovniceşti ale unui vrednic împreună-lucrător
cu Dumnezeu, şi anume:
darul şi chemarea lui de a fi un trimis al lui Hristos.
Un sol al Domnului, care să meargă aşa ca Sfântul Ioan
Botezătorul înaintea lui Iisus.
Şi în urma căruia Hristos să poată merge întotdeauna
cu uşurinţă şi cu bucurie, ca în urma lui Ioan.
Orice următor al lui Hristos este, şi trebuie să fie, şi un

înainte-mergător al Lui.
Oricine umblă cu adevărat după Domnul face în aşa fel
ca şi Domnul să poată umbla după el.
Un următor al Domnului trebuie să fie şi un urmat de
El.
Trimisul Domnului merge în Numele Lui, ducând solia
Lui, prezentând şi reprezentând voia Lui, cauza Lui, solia
mântuirii Lui.
Domnul S-a făcut una cu trimişii Săi când a zis:

Duceţi-vă! Iată, vă trimit cum M-a trimis pe Mine Tatăl…
136
Cine vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă.

Şi cine vă nesocoteşte pe voi pe Mine Mă nesocoteşte.
Iar cine Mă nesocoteşte pe Mine nesocoteşte pe Cel
Ce M-a trimis pe Mine… (Luca 10, 3-16).
Hristos a pus peste tine Pecetea Lui.
Peste numele tău a scris Numele Lui.
Peste soarta ta a aşezat Soarta Lui.
Crucea ta s-a unit cu Crucea Lui.
Şi Jugul Lui s-a aşezat peste grumazul tău!
De acum căile tale sunt căile Lui şi viitorul Lui este

destinul tău.
Voia Lui a devenit voinţa ta.
Prietenii Lui au devenit fraţii tăi.
Iar vrăjmaşii Lui, urmăritorii tăi.
Unde El este iubit, tu intră în casă, căci acolo vei găsi
totdeauna o îmbrăţişare şi un căpătâi.
Unde El este urât, mergi cât mai cu grijă, stai cât mai
atent, vorbeşte cât mai puţin
şi du-te de acolo cât poţi mai repede.
Fiindcă cineva dintre cei care umblă pe acolo va băga
de seamă că Hristos este cu tine.
Şi, voind să-L ucidă pe El, toţi aceia vor lovi în tine.
Voind să-L închidă pe El, te vor lega pe tine.
Voind să-L ardă pe El, te vor arunca în cuptor pe tine…
Dar nu totdeauna trimişii lui Hristos au de străbătut

numai ţinuturi pline de fiare fioroase.
Însă, chiar dacă numai prin astfel de locuri ar trebui să
treacă spre cer, un adevărat trimis al Domnului va merge
pe urmele lui Hristos oriunde şi cu orice preţ.
137
Traian DORZ
Va merge în aşa fel încât Hristos să poată intra pe

urmele lui în orice oraş şi în orice familie,
în orice societate şi în orice spital,
în orice închisoare, în orice biserică şi în orice inimă.
Oriunde ar intra trimisul, să poată intra îndată după el
şi Cel Care l-a trimis acolo tocmai spre aceasta.
Frate lucrător al Domnului, şi tu eşti un trimis al lui

Hristos, Domnul şi Mântuitorul tău.
Dacă tu duci sufletelor pe Hristos după tine,
tu duci după tine şi sufletele la Hristos.
Oare poţi tu merge după Domnul Iisus ori pe unde duc
urmele Lui?
Şi poate merge El după tine ori pe unde duc urmele
tale?
Poţi tu purta cu cinste şi cu bucurie Numele Domnului
Iisus oriunde mergi?
Şi mai ales poate El să aibă cinste prin numele tău şi
prin viaţa ta oriunde eşti tu cunoscut?
Tu eşti un trimis al lui Hristos, deci ia seama că El vine

pe urmele tale, vine după tine mereu.
Ia seama unde intri!
Ia seama unde stai!
Ia seama ce gândeşti, ce vorbeşti, ce faci!
Dacă eşti un trimis vrednic, El se va bucura, va sprijini
cuvântul tău şi va face să izbuteşti în binele pe care îl
urmăreşti.
Dar dacă eşti un netrebnic şi un desfrânat, El Se va
lepăda de tine, Îşi va retrage ajutorul Său şi te va da pe
mâna ruşinii şi a pedepsei.
138
Dar tu, frate... ne rugăm Domnului şi nădăjduim că nu

vei fi aşa!
Ci Domnul Se va lăuda cu tine în Ziua Răsplătirii îna-
intea Tatălui şi înaintea îngerilor Lui cum te-ai lăudat şi tu
cu El înaintea oamenilor şi cum te lauzi şi acum.
Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul şi Căpetenia mântuirii

noastre, Care ai înviat ca un Viteaz Biruitor, nimicind
întunericul şi biruind moartea!
Slavă Ţie, Care ai făcut din mulţi robi legaţi de păcat
nişte eliberaţi biruitori prin Crucea şi prin Harul Tău!
Slavă Ţie pentru cinstea veşnică la care Te-ai îndurat
să-i chemi părtaşi pe acei care, luând Numele Tău pe
frunţile lor, merg în Numele Acesta să vestească tuturor
mântuirea numai prin Tine.
Slavă Ţie pentru însoţirea Ta cu ei!
Slavă Ţie pentru izbânzile Tale prin ei!
Slavă Ţie pentru cinstea Ta dată lor!
Te rugăm, Doamne Iisuse, îmbracă pe fiecare trimis al
Tău în toată sfinţenia şi în toate roadele pe care le dă
Duhul Sfânt.
Îmbracă tot cuvântul fiecăruia cu puterea Ta,
şi tot drumul lui cu lumina Ta,
şi toată fiinţa lui cu prezenţa Ta,
pentru ca oricine îl primeşte pe el să simtă că Te
primeşte pe Tine.
Amin.
139
Traian DORZ
Ce greu e...
Ce greu e lupta sfântă s-o duci pân-la sfârşit!
Pe-atât de mulţi ispita pe drum i-a prăbuşit,
pe-atât de mulţi vreo cursă cu zâmbet şi cu jind
i-a-nfăşurat cu flăcări – şi i-am văzut pierind…
O, nu-i uşoară crucea s-o duci cum vrea Iisus,

cât de puţini mai suie, şi cât de mulţi s-au dus…
cât de puţini azi luptă, ce mulţi s-au lepădat
ori duşi de-o rătăcire, ori morţi de vreun păcat.
Câţi am plecat odată pe calea lui Hristos

cu steaguri şi mulţime pe scurtul drum frumos,
ce nume lăudate, ce promisiuni, ce lei…
iar azi, după furtună, ce-a mai rămas din ei?…
Ce scumpă-i mântuirea pe care-o dă Iisus,

dar ce puţini o află, ducându-o până sus!
A lumii „mântuire“ uşor o poţi avea,
dar nimeni niciodată n-a mers în cer cu ea!
O, sufletul meu, ţine-ţi cuvântul ce l-ai spus,

du-ţi scumpa mântuire cum fraţii sfinţi şi-au dus,
cărarea dreaptă ţine-o pe mijlocul ei sfânt,
Hristos te-aşteaptă-n capăt cu cel mai drag veşmânt…
140
Trimisul lui Avraam
Robul lui Avraam, trimis să caute soţie pentru Isaac, a

fost pus să jure cu mâna sub coapsa lui că va asculta în
totul de porunca primită şi va face întocmai cum i s-a spus
(Fac. 24, 2).
Hristos i-a spus lui Toma: Pune-ţi mâna ta în coasta
Mea!… Atunci Toma a strigat: Domnul meu şi Dumnezeul
meu (Ioan 20, 28)!
Trimisul lui Avraam n-a uitat niciodată juruinţa coapsei.
Apostolul lui Hristos n-a uitat niciodată dovada rănii,
adevărul Jertfei, porunca legământului.
Acum robul lui Avraam este lângă stăpânul său.
Trimisul lui Hristos este lângă Dumnezeul său.
Tu cum îţi îndeplineşti legământul pe care l-ai pus când
ai fost trimis?
* * *
Ezechiel 33, 2-6:

„Fiul omului, vorbeşte copiilor poporului tău şi spune-le:
Când voi aduce sabia peste vreo ţară şi poporul ţării va
lua din mijlocul lui pe vreun om oarecare şi-l va pune
străjer,
dacă omul acela va vedea sabia venind asupra ţării, va
suna din trâmbiţă şi va da de ştire poporului
şi dacă cel ce va auzi sunetul trâmbiţei nu se va feri şi
va veni sabia şi-l va prinde, sângele lui să cadă asupra
capului lui.
141
Traian DORZ
Fiindcă a auzit sunetul trâmbiţei şi nu s-a ferit, de

aceea sângele lui să cadă asupra lui; dar dacă se va feri, îşi
va scăpa viaţa.
Dacă însă străjerul va vedea venind sabia şi nu va suna
din trâmbiţă şi dacă poporul nu va fi înştiinţat şi va veni
sabia şi va răpi viaţa unui om, omul acela va pieri din
pricina nelegiuirii lui, dar voi cere sângele lui din mâna
străjerului“.
Cutremuraţi-vă voi, toţi care aţi primit porunca aceasta!
I Cor. 9, 26-27:
„Eu deci alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg.
Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt.
Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca
nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu
lepădat.“
II Tim. 1, 13-14:
„Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe care l-ai auzit de
la mine, ţine-l cu credinţa şi cu dragostea care este în
Hristos Iisus.
Lucrul cel bun care ţi s-a încredinţat păzeşte-l prin
Duhul Sfânt Care locuieşte în noi.“
142
Lăsaţi-mă s-alerg
Lăsaţi-mă s-alerg voios,
grăbit spun cui mă-ntreabă,
că-n ascultarea lui Hristos
se cere mers cu grabă.
Nu-mpovoraţi umblarea mea

cu tot ce rugineşte,
nici cu ce furii pot lua
sau molia-nvecheşte.
Nu chinuiţi a mele zări

cu şoaptele lăsate,
lăsaţi-mi slobode cărări
virtuţilor curate!
Dispreţuiesc tot ce-i deşert,

arunc tot ce mă ţine,
nădăjduiesc, şi uit, şi iert,
şi înţeleg pe-oricine.
Las bătrâneţea-ntârziind
să-şi tragă neputinţa
şi-alerg spre unde, strălucind,
mă-aşteaptă umilinţa.
Las tot ce-i căldicel şi las

umblarea cea uşoară,
căci ziua ce mi-a mai rămas
se-apropie de seară.
Grăbit lucrez cât pot voios,

grăbit spun cui mă-ntreabă,
grăbit alerg – după Hristos
se cere mers cu grabă.
143
Traian DORZ
16. LUPTĂTOR NEÎNFRICAT
Tu dar, fiul meu, întăreşte-te în Harul care este în

Hristos Iisus… suferă (şi luptă) împreună cu mine ca un
bun ostaş al lui Hristos.
Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii dacă vrea
să placă celui ce l-a înscris la oaste (II Tim. 2, 1-5).
Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să

puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.
Ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea…
Şi să rămâneţi în picioare după ce veţi fi biruit totul
(Efes. 6, 11-17).
Deci, dacă pentru viaţa aceasta scurtă de pe pământ,

pentru pâinea ei şi pentru datoriile ei, pentru dragostea şi
pentru libertatea ei
trebuie să ducem atâtea lupte sângeroase…
cu atâţia duşmani văzuţi şi nevăzuţi,
cu atâtea dureri şi încercări,
cu atâtea temeri şi împotriviri…
atunci cu atât mai mult pentru viaţa duhovnicească,
viaţa sufletului, care este veşnică. Cu atât mai mult aceasta
144
îşi are luptele ei, vrăjmaşii ei, primejdiile ei, împotriva

cărora trebuie să ne înarmăm şi să luptăm nu numai ca s-o
dobândim, ci mai ales după aceea, ca să n-o pierdem.
Repetăm iarăşi ce s-a mai spus: lumea este un uriaş
teren de luptă pe care se înfruntă acum cei doi mari
vrăjmaşi: Binele şi Răul. Adevărul şi Minciuna. Harul şi
Păcatul. Hristos şi Satana.
Toate puterile şi duhurile acestor două mari forţe

potrivnice iau parte la această uriaşă bătălie care se dă în
spaţiul nevăzut, cât şi în cel văzut.
În lumea văzută, oamenii şi mijloacele lor văzute sunt
angajate în slujba uneia sau a alteia din cele două tabere
care se luptă între ele.
Se înţelege că noi toţi ar trebui să fim de partea lui
Dumnezeu, Care ne-a făcut, Care ne ţine, Care ne face
atâta bine. Şi Care ne umple inimile de bucurie (Fapte 14,
16-18).
Dar izvorul răului, Satana, prin ispite şi înşelăciuni,
atrage sufletele multor oameni în lupta lui împotriva
Făcătorului şi Binefăcătorului omenirii.
Astfel că, în loc să rămână cu bucurie în ascultarea lui
Dumnezeu, cei mai mulţi oameni trec cu ură împotriva Lui,
înşelaţi de Satana. Şi atraşi după el întâi în focul urii şi al
luptei contra lui Dumnezeu,
iar după aceea în focul osândei veşnice care urmează
sigur pentru fiecare vrăjmaş al Său, la capătul vieţii şi al
luptei lui
şi pentru toţi, la capătul cel mare al bătăliei acesteia.
Hristos e Veşnicul Biruitor. El va fi Învingătorul Final.
A Lui singur va fi biruinţa definitivă asupra tuturor
145
Traian DORZ
vrăjmaşilor Săi văzuţi şi nevăzuţi!

Satana luptă pentru o cauză pierdută.
Dar pentru că este Răul şi Înrăitul, nu se lasă.
Ştie că se va prăbuşi, dar, câtă vreme încă nu i-a sosit
ceasul, caută mereu să provoace cât mai grele dureri şi cât
mai multe lovituri lui Hristos, prin nefericirea câtor mai
multe dintre creaturile dragostei Sale.
Satana ştie cât de mult ne-a iubit şi ne iubeşte pe noi
Dumnezeu. De aceea, nenorocindu-ne pe cât mai mulţi,
Satana ştie că face pe Tatăl Ceresc să sufere cât mai mult.
Frate lucrător al lui Dumnezeu, iată, prin urmare, care

este locul tău şi care este datoria ta:
Hristos te-a chemat în Oastea Lui ca să fii un luptător
neînfricat.
Predă-te deci hotărât în voluntariatul Oastei Lui şi ia-ţi
toată armătura Duhului Sfânt asupra ta.
Vezi locul care ţi-l încredinţează Domnul tău şi ţinta pe
care trebuie să o atingi în lupta sfântă.
Împlântă-ţi bine picioarele în terenul sfânt al Credinţei
şi al Legământului veşnic
şi aţinteşte-ţi privirile la Hristos, Căpetenia ta şi
Garantul Biruinţei Finale.
Prin sectorul tău să nu laşi să se strecoare nici un inamic.
Să faci ca locul pe care trebuie să-l cucereşti pentru
Hristos să-I fie supus deplin şi cât mai curând.
Sufletele pe care trebuie să I le eliberezi să fie cât mai
multe şi mai hotărâte.
Prăzile pe care trebuie să le iei de la Satana să fie cât
mai mari şi mai frumoase.
146
Primeşti şi lovituri? Nu te plânge! Hristos este cu tine,

nu vei fi înfrânt, nici nimicit.
Ai şi înfrângeri? Nu te lăsa! Hristos este cu tine şi te va
ridica din nou.
Are vrăjmaşul succese?
Are el oştiri puternice?
Are el mijloace multe?
Fie! Aibă! Nu te îndoi, ci crede! Biruinţa Finală va fi
tot a lui Hristos – să nu te îndoieşti deloc de asta. O, ce
curajos te ridici de fiecare dată când ştii că Domnul tău
este Iisus Biruitorul şi că Marea Cauză pentru care lupţi tu
va fi sigur învingătoare (I Cor. 15, 21-26)!
Slavă veşnică Ţie, Veşnicule Biruitor, Iisus Hristos!

Tot Adevărul Cuvântului Tău ne garantează neîndoios
că Biruinţa Ta va încununa sfârşitul tuturor luptelor.
Noi, crezând de pe acum şi privind fericiţi spre această
Biruinţă, Te preamărim pe Tine, Măreţ şi Veşnic Biruitor,
Iisus Hristos.
Suntem fericiţi să facem parte din oştirea Ta, chiar dacă
purtăm pe tot trupul nostru sângerând urmele rănilor
primite pentru dragostea Ta.
Dar, sub lacrimile durerilor, faţa noastră străluceşte de
bucuria nădejdii sigure şi grabnice.
Cu mâinile noastre încă învineţite pe la încheieturi,
aruncăm la picioarele Tale cununile dragostei şi
devotamentului nostru neclintit.
Cântările noastre, fără seamăn de frumoase pe lume, Ţi
le aducem toate-toate numai Ţie, Iisuse.
Şi toată fiinţa noastră Te slăveşte şi Te urmează numai
pe Tine, Preaiubitul nostru Mântuitor.
147
Traian DORZ
Slavă veşnică Ţie, Veşnicule Biruitor, Iisus Hristos!

Amin.
* * *
Numai luptătorii Slavei moştenesc cununi cereşti,

toţi ceilalţi primesc deşarte glorii şi cununi lumeşti;
ei aici şi-apleacă toate steagurile lor pe rând,
cât de scump plătesc cununa – şi o pierd aşa curând!
Pe când cei ce luptă-n viaţă pentru premiul cel ceresc
vor primi cununi şi glorii care-n veci nu veştejesc.
*
Îndrăzneşte pentru Domnul şi cu lei să te trânteşti,
El e Cel Care Se luptă,
tu eşti cel ce biruieşti!
148
Încă sunt departe, lupt

Încă sunt departe, lupt,
zările-s străine,
urlă patimi neîntrerupt
ura lor spre mine.
Încă sunt în drum, alerg

ne-ncetat spre ţintă,
timpu-i tot mai scurt, dar merg,
somn să nu mă mintă.
Lucru-i tot mai mult, trudesc,

nopţile-mi fac zile,
toate câte putrezesc
lepădându-mi-le.
Tu eşti chiar la uşă, vii,

lumea geme-n muncă,
dezbinaţii Tăi copii
uită de poruncă.
Mi-arde faţa pentru tot

ce-ar putea şi nu e –
spre lumină-aş vrea să-mi scot
neamu-ntreg să-mi suie.
Doamne, de-ar putea ai mei

mai grăbit să vadă,
ce-aş cânta, strângând cu ei
fericita roadă!
Şi ce liber Ţi-aş slăvi

Faţa fericită
când la capăt mi-aş privi
slujba împlinită!
149
Traian DORZ
„Aici vom muri“
În vestitele lupte de la Mărăşeşti – unde cei mai viteji

fii ai poporului nostru, însufleţiţi de dragostea pământului
strămoşesc şi de iubirea libertăţii neamului nostru, s- au
măsurat cu puhoiul unor oştiri năvălitoare nespus mai
numeroase şi mai înarmate – s-au petrecut minuni de
vitejie!
Acolo, o grupă de apărători au făcut un cerc în jurul
poziţiei lor şi au scris cu arma pe pământ:
„Aici vom muri sau vom învinge!“
N-au murit toţi. Dar au învins toţi.

Căci, când eşti hotărât să şi mori, totdeauna vei fi
învingător.
Împotriva dragostei care biruie moartea nu mai există
nici o armă.
Aşa să fie şi dragostea noastră pentru Hristos, fraţii
mei şi surorile mele! (Rom. 8, 39).
Nu te teme!
Psalm 90, 5-11:

„Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii,
nici de săgeata care zboară ziua,
nici de ciuma care umblă în întuneric,
nici de molima care bântuie ziua în amiaza mare.
O mie să cadă alături de tine
şi zece mii la dreapta ta,
150
dar de tine nu se va apropia.

Doar vei privi cu ochii
şi vei vedea răsplătirea celor răi.
Pentru că zici: «Domnul este locul meu de adăpost!»
şi faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare,
de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge,
nici o urgie nu se poate apropia de cortul tău.
Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate
căile tale“.
Isaia 43, 2:
„Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu
te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi
flacăra nu te va aprinde.“
Proverbe 3, 21-26:
„Fiule, să nu se îndepărteze învăţăturile acestea de
ochii tăi:
păstrează înţelepciunea şi chibzuinţa!
Căci ele vor fi viaţa sufletului tău şi podoaba gâtului tău.
Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău
şi piciorul nu ţi se va poticni.
Când te vei culca, vei fi fără teamă, şi când vei dormi,
somnul îţi va fi dulce.
Nu te teme nici de spaima năprasnică, nici de o năvălire
din partea celor răi;
căci Domnul va fi nădejdea ta
şi El îţi va păzi piciorul de cădere.“
Ioan 16, 33:

„V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În
lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.“
151
Traian DORZ
Rămâi la datorie
Rămâi la datorie, cu ochii înainte,
oricât de aspru gerul sau para de fierbinte,
oricine-ar fi să plece
şi-oricât de greu să-ţi fie,
rămâi la datorie, rămâi la datorie.
Hristos te-a pus acolo şi El te cercetează,

în cea mai grea furtună tu luptă şi veghează;
orice te ameninţă
sau orice te îmbie,
Nu ţine la viaţă mai mult ca la-nviere,

nu-ţi vinde conştiinţa pe nici un fel de-avere,
Hristos te-a pus acolo
şi cât poţi sta El ştie;
Nimic să nu-ţi întreacă puterea de răbdare,

la timp sfârşi-va totul în imn de sărbătoare,
cununa Lui de slavă
Hristos ţi-o dă şi ţie;
152
17. MUNCITOR VREDNIC
Marea credinţă a cuiva se vede în lucrurile mici cel mai

bine.
Marile stânci sunt formate din nisipul mic, lipit unul de
altul.
Iar marile caractere au fost acelea care au ştiut să facă
fiecare lucru mic cu o grijă mare şi cu un respect sfânt.
Mântuitorul a spus cu gura Sa sfântă aceste
nemuritoare adevăruri:
„Cine este credincios în cele mai mici lucruri este
credincios şi în cele mari.
Şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri este
nedrept şi în cele mari.
Deci, dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţiile nedrepte,
cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii?
Şi dacă n-aţi fost credincioşi în lucrul altuia, cine vă va
da ce este al vostru?“ (Luca 16, 10-12).
În viaţa noastră de fiecare zi, multe sunt lucrurile pe

care trebuie să le facem. Şi nu toate sunt nici de durată
lungă, nici de însemnătate mare.
Dar un om care are conştiinţa răspunderii fiecărui act
153
Traian DORZ
al său nu-şi permite să facă cu nebăgare de seamă chiar nici

unul din lucrurile pe care le face.
Mintea lui trează dă valoare fiecărei lucrări pe care o
înfăptuieşte.
Dacă nu-i nevoie, nu face nici un lucru numai pentru a
se afla în treabă.
Dar dacă e nevoie să fie făcut, atunci el ştie că trebuie
făcut cel mai bine.
Un cui, dacă trebuie bătut undeva, trebuie nu oriunde,
ci exact acolo unde este cel mai potrivit loc pentru el. Nu
va fi bătut oricum, ci exact aşa cum e cel mai bine.
Bineînţeles că acesta este un exemplu, dar de aici, de la
cel mai mic lucru, pornesc toate.
Iar cine se deprinde a fi în felul acesta în lucrurile sale,
nu va putea fi altfel nici în lucrurile altuia.
Cine s-a obişnuit să-şi facă o problemă de conştiinţă

din fiecare act al vieţii lui, acela nu va putea face nicăieri şi
nimic decât aşa cum se ştie şi se poate cel mai bine. Şi cum
se cere cel mai frumos.
Fie că-l vede cineva, fie că nu-l vede.
Fie că primeşte pentru aceasta o plată corespunzătoare,
fie că nu.
Fie că lucrează unui mulţumitor, fie că lucrează unui
nemulţumit.
Iată, aici am ajuns la adevăratul fel de a fi al unui
muncitor care este credincios în Domnul Iisus.
Munca este un act divin.
Dumnezeu Însuşi lucrează (Ioan 5, 17).
Hristos lucrează (Ioan 9, 4).
Duhul Sfânt lucrează (I Cor. 12, 11).
154
Cuvântul lucrează (Evrei 4, 12).

Şi toate aceste lucrări sunt desăvârşite.
Iată gândul care trebuie să ne însufleţească şi pe noi,
care suntem, dacă suntem, împreună-lucrători cu Dumnezeu.
Cine ştie să facă binele şi nu-l face săvârşeşte un păcat

(Iacov 4, 17; Luca 12, 47).
Munca noastră este pâinea noastră.
Şi, după cum pâinea este sfântă, şi munca trebuie
socotită la fel.
Încă din copilărie noi am fost crescuţi de părinţii noştri
în credinţa că pâinea este ceva sfânt. Că, dacă o calci în
picioare sau umbli neatent cu ea, faci un păcat de moarte.
Faţă de muncă, noi tot aşa am fost învăţaţi.
N-am început niciodată nici un fel de muncă decât cu
rugăciune, cerând ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu
peste tot lucrul mâinilor noastre.
Acum trebuie să facem aceasta cu atât mai mult.

Privind actul muncii, în întregime, ca pe un act sfânt,
ca pe o rugăciune, tot aşa privim şi fiecare părticică a ei.
Şi, cum ştim că rugăciunea nu se poate face oricum,
tot aşa gândim şi despre muncă.
De aceea, frate, dacă vrei să fii cu adevărat credincios,
înalţă munca ta până la nivelul rugăciunii şi al pâinii pe
masa ta.
Şi fă-o în întregime, oriunde, oricând şi de orice fel ar
fi ea, numai în acest fel.
Dar de la cel dintâi minut, până la cel din urmă al ei.
În faţa lui Hristos.
Pentru ochii lui Hristos.
155
Traian DORZ
Pentru plata şi dragostea lui Hristos.

Atunci vei fi cu adevărat vrednic de Dumnezeu.
Şi cinstit de oameni.
Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul nostru, Ziditorul şi

Creatorul tuturor celor văzute şi al celor nevăzute…
Slavă Ţie, Celui ale Cărui mâini lucrează atât de mult şi
atât de frumos.
Te rugăm, ajută-ne pe fiecare din lucrătorii Tăi să
luăm pildă de la Tine. Şi, în orice loc de muncă am fi puşi,
mâinile noastre să se deprindă a lucra cu dragoste, cu spor
şi frumuseţe tot ceea ce trebuie să iasă din ele pentru
Tine, pentru semenii noştri şi pentru cei ce au nevoie de
lucrul nostru.
Trezeşte în fiecare om care munceşte conştiinţa
datoriei şi a răspunderii pentru orice moment şi pentru
orice părticică a muncii sale,
ca să-şi dea toate silinţele să câştige nu numai
priceperea, dar şi evlavia pentru tot ce munceşte.
Amin.
156
Curaj, trudit semănător

Curaj, trudit semănător,
nu deznădăjdui pe cale,
oricât de greu e-al tău ogor,
sporeşte-ţi râvna muncii tale.
Împrăştie-ţi tot mai cu-avânt

sămânţa bună şi curată,
pe ploi, pe arşiţe şi vânt,
c-o-ncredere nezdruncinată.
Chiar dacă-i prea mult loc pietros,

sau spinii-i vezi crescând prea tare,
sau corbi prea mulţi strângând folos,
tu seamănă fără-ncetare.
Căci, semănând neobosit,

pierind ce-i rânduit pierii –
va creşte rodul însutit
al harului şi-al mântuirii.
Chiar dacă-arunci sămânţa ta

scăldată-n lacrimi şi-n sudoare,
trudit semănător, nu sta,
destul e Mâine Sărbătoare.
Căci nu va fi mai minunat

şi-n cer cunună mai slăvită
ca pentru-acel ce-a semănat
cu mâna mai bătătorită.
157
Traian DORZ
Cel mai cumplit blestem
Un necredincios întrebă odată:

– Ce fel de blestem a fost acela pe care Dumnezeu l-a
dat şarpelui când a fost alungat din rai: „…şi tu să te
hrăneşti cu ţărână“? Mie îmi pare că n-a fost blestem
deloc.
Bărbatul a fost blestemat cu munca.
Femeia cu durerea.
Dar şarpelui, chiar celui mai vinovat, în loc să fie
osândit cel mai greu, nu i s-a dat nici o pedeapsă. Căci
pământ află el oriunde să mănânce. Şi târâtul pe jos nu
cere nici o osteneală.
Dar un credincios i-a răspuns, zicând:
– De om, Dumnezeu n-a vrut să se despartă niciodată.
Bărbatului i s-a dat munca, pentru ca, fiindu-i greu,
el să ceară ajutorul lui Dumnezeu. Iar după izbândă, să-I
mulţumească.
Femeii i-a dat durerile şi teama, pentru ca, temân-
duse, să ceară ajutorul lui Dumnezeu. Iar după izbăvire,
să-I mulţumească.
Dar şarpelui, pentru că el a fost cauza răului tuturor,
i s-a dat totul, tocmai pentru că Dumnezeu n-a vrut să mai
aibă nici o legătură cu el. Să nu mai vină niciodată în
faţa lui Dumnezeu, să n-aibă nevoie să-I mai ceară nimic
lui Dumnezeu.
Acesta este cel mai mare blestem.
Celor credincioşi Dumnezeu le rânduieşte munca grea,

viaţa aspră şi adesea multe suferinţe, pentru ca mereu să
vină în Faţa Lui.
158
Şi mereu să ţină legătura cu El prin aceasta.

Dar celor răi le-a dat de toate, ca nici măcar să n-aibă
nevoie de rugăciune şi de credinţă.
De aceea ei, trăind în îmbuibare, n-au nici credinţă, nici
rugăciune, nici Dumnezeu.
Vai, acesta este însă cel mai cumplit blestem!
* * *
Un creştin adevărat, oriunde este angajat să facă un
lucru, nu-l va face niciodată de mântuială, nici de teama
supravegherii, ci îl va face cu hărnicie, socotindu-se un
angajat al Domnului, unul care lucrează pentru Domnul.
Un ostaş al Domnului va lucra oriunde şi orice, din
toată inima, ca pentru Domnul.
Creştinul biblic este un om harnic… Un om care îşi

câştigă pâinea şi traiul vieţii sale prin muncă cinstită.
Din lene se naşte hoţia, adică furarea muncii altuia.

Hoţia trăieşte numai între oamenii leneşi. Acolo unde
lipseşte Biblia şi este prezent păcatul.
Dacă lenea trupească este o ruşine şi un păcat, apoi

lenea duhovnicească, lenea de a merge la biserică şi la
adunare, lenea de a cerceta Biblia şi pe fraţi, lenea de a
lucra pentru Domnul şi pentru Evanghelie, lenea din care
umbli să furi suflete câştigate de-a gata de alţii este o ruşine
şi un păcat şi mai mare.
159
Traian DORZ
160
Dumnezeu a creat pe om pentru muncă. Pentru aceas-

ta i-a dat mădularele necesare. Deci omul cel leneş şi
trândav se abate de la rânduiala lui Dumnezeu şi de la
scopul pentru care a fost creat de El.
Nu este cu putinţă a se mântui acela care mai

leneveşte chiar şi după ce a primit credinţa.
Cine este leneş în cele mici nu va putea înainta nici în

cele mari.
Sf. Vasile cel Mare
Lenea este pierzarea sufletului şi poate face, spre

pierzare, mai mult decât demonii.
Sf. Ioan Scărarul
Dacă nu munceşte cineva, acela nu-L are în el pe

Hristos, pentru că Hristos a spus: „Tatăl Meu lucrează,
iar Eu de asemenea lucrez“. Cine este un leneş în cele
duhovniceşti este un fiu al pierzării.
Avva Ilie
161
Traian DORZ
Când munca mea se va sfârşi

Când munca mea se va sfârşi,
mergând spre odihnire,
ce fericit voi auzi
duioasa Ta poftire!
Când ostenit îmi voi culca

spre Tine fruntea rece,
ce fericit odihna Ta
asupra mea va trece!
Când fără griji voi adormi

spre Mâine Dimineaţă,
ce fericit mă va păzi
a păcii Tale Faţă!
În marele-Nvierii ceas
din a odihnei lume,
ce fericit doritu-Ţi glas
mă va chema pe nume!…
O, Scump şi Preaiubit Iisus,

cât harul Tău mă ţine,
ce fericit şi ce supus
mi-e duhul meu în Tine!
Ce fericit şi-ncrezător
în Tine-s pe vecie,
pot să trăiesc şi pot să mor
cu-aceeaşi bucurie!
162
18. FRATE STATORNIC
Frăţietatea noastră este familia sufletului nostru.

După cum suntem legaţi prin legea trupului de familia
noastră trupească, tot aşa suntem legaţi prin legea Duhului
de familia noastră duhovnicească.
Şi, dacă legile trupului, care este trecător, sunt atât de
adânci şi de tari, cu atât mai adânc şi mai tare trebuie
atunci să ne simţim legaţi de cele ale Duhului!
Dacă credinţa este Harul lui Dumnezeu (Efes. 2, 8),
dacă primirea este prin Cuvântul lui Hristos (Rom. 10,
17),
dacă darul este de la Duhul Sfânt (I Cor. 12, 11)
şi dacă fiecare trebuie să rămână acolo unde a fost
chemat (I Cor. 7, 20),
atunci fiecare adevărat credincios trebuie să fie pe
deplin încredinţat că numai atunci împlineşte voia lui
Dumnezeu când rămâne hotărât şi statornic pe totdeauna
cu Dumnezeu în frăţietatea şi în învăţătura în care a fost
chemat şi aşezat de la început.
Atât este de adevărat şi de potrivit cu voia Domnului
acest lucru, încât până şi cele mai smerite suflete, sincere,
simt acest adevăr.
163
Traian DORZ
Statornicia este un har de la Dumnezeu şi fericite sunt

sufletele care o au şi care o păstrează.
Pentru că cel nestatornic îşi pierde orice valoare nu
numai în faţa lui Dumnezeu, dar chiar şi în faţa oamenilor
(Ps. 119, 113; Iacov 1, 6-8).
Piatra care nu-şi face un loc statornic este mişcată de
orice trecător.
Pomul tot mereu mutat din loc în loc n-aduce rod
niciodată.
Şi credinciosul fără Frăţietate este ca omul fără cămin.
Frate, dacă eşti încredinţat că familia ta duhovnicească

îşi trage numele din Hristos (Efes. 3, 15),
dacă ai intrat în ea prin naşterea din nou,
şi dacă ai primit în ea pacea inimii, iertarea păcatelor şi
părtăşia cu Hristos,
atunci cum să-ţi mai poţi călca legământul aici pus?
Cum să-ţi mai poţi părăsi locul în care te-a chemat,
aici, Hristos?
Şi cum să fii necredincios în lucrul aici încredinţat ţie?
(I Cor. 4, 2).
Nu este indiferent unde lucrezi şi unde ai fost chemat!

Nu este totuna dacă lupţi aici sau în altă parte!
Nu este tot la fel dacă rămâi aici sau mergi altundeva!
Iată, oştirea unui împărat pământesc este întreagă a lui.
Totuşi nici un ostaş, o dată scris într-o unitate, nu se mai
poate muta în alta.
Chiar în cuprinsul aceleiaşi unităţi, ostaşul nu-şi poate
schimba după plăcerea sa locul în care a fost pus. Ci orice
plecare fără învoirea comandantului este socotită dezertare
164
şi este pedepsită aspru.
Iată, în poporul Domnului, din vechime, fiecare semin-

ţie îşi avea steagul ei, fiecare familie numărul ei şi fiecare
ins locul său.
Nimeni nu se putea schimba după capul lui, dintr-o
parte în alta, fără a fi pedepsit necruţător.
Până şi în ceata celor răi era o ordine şi o ascultare.
Atunci cum, numai în Oştirea Domnului să nu fie o
lege a statorniciei?
Numai în ceata Domnului să nu fie o pedeapsă pentru
cei nestatornici?
Să poată oare merge fiecare cum vrea, când vrea şi
unde vrea?
Nu, ci suntem încredinţaţi că se înşeală amar cei ce
cred că Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu al
rânduielii (I Cor. 14, 33).
De aceea noi credem cu tărie că Dumnezeu ne vrea şi

pe noi să fim statornici ca El. Şi legământul nostru să fie
neschimbat ca al Lui.
Şi acolo să rămânem, în Lucrarea şi între fraţii de la
început.
Să creştem cu ei.
Să suferim cu ei.
Să ne bucurăm cu ei.
Să ducem împreună cu ei jugul şi sarcina Lucrării lui
Hristos, aşa cum a binevoit El.
Pentru ca şi la înviere şi la răsplătire să ne bucurăm tot
împreună (I Cor. 15, 23).
Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul nostru credincios şi
165
Traian DORZ
adevărat, Care eşti neschimbat.

Şi Care Îţi ţii legământul şi dragostea Ta până la sfârşit
aceeaşi.
Te rugăm, fă-ne şi pe noi să avem o credinţă
neschimbată, o dragoste neschimbată, o învăţătură şi o
frăţietate neschimbată pe totdeauna.
Toate, aceleaşi pe care ni le-ai dăruit Tu o dată pentru
totdeauna!
Te rugăm, ai milă, în bunătatea Ta, de acele suflete
nestatornice pe care duhurile amăgitoare sunt gata să le
amăgească. Sunt gata să le facă să-i părăsească pe fraţii
dintâi, credinţa dintâi, chemarea dintâi…
Sunt gata să se ia după orice duh nou, după orice
Evanghelie deosebită, după orice promisiune înşelătoare…
şi să-şi părăsească dragostea dintâi.
Te rugăm, nu-i lăsa, Doamne, să facă acest mare păcat
de a-şi părăsi adunarea (Evrei 10, 25-27), căci acesta este
păcat contra Duhului Sfânt.
Ca să nu fie pedepsiţi cum scrie înştiinţarea Ta.
Ci, statornici până la capăt, să capete cununa
biruitorilor.
Amin.
166
Statornicia este-un har

Statornicia este-un har
şi fericit e-acel ce-o are,
că-n urma lui pe veci răsar
izvoare şi mărgăritare.
Nu-i suflet mai adevărat,

nu-i soţ mai vrednic de-alipire,
nu-i vestitor mai de urmat
ca cel statornic în iubire.
Nu-i frate mai nedespărţit,

nici prieten mai ales să poarte
un nume mai nepreţuit
ca cel statornic pân-la moarte.
Nu-i credincios adevărat,

părinte mai cu vrednicie
decât acel ce şi-a păstrat
credinţa cu statornicie.
În el nu-i umbră, nici nu-i fum,

ci-i curăţie şi-umilinţă,
nemaiştiind decât de-un drum,
de-o-nvăţătură şi-o credinţă.
În el furtunile-ajung rar,
rămân puţin şi trec grăbite,
dar lasă-un mai puternic jar
şi-aduc noi zări, mai strălucite…
Statornic Dumnezeu Ceresc,

nu-Ţi cer mai mare avuţie
decât să-Ţi cred şi să-Ţi urmez
Cuvântul cu statornicie.
167
Traian DORZ
Nu mă lasă lanţul…
În timpul marilor prigoniri pentru credinţă, un tânăr

credincios a fost dus în faţa judecătorului păgân care i-a
poruncit aspru:
– Să te lepezi de credinţa ta!
– Nu mă lasă lanţul! – a răspuns tânărul.
– Eşti nebun? – i-a zis judecătorul. Ce lanţ nu te
lasă? Tu eşti dezlegat, nu ai nici un lanţ.
– Nu mă lasă lanţul înaintaşilor mei credincioşi în
Dumnezeu. Ei sunt lanţul de aur prin care eu sunt legat de
El şi nu mă pot rupe. Pot să mă rup de viaţa asta, pot să
mă rup de lumea asta şi de trupul acesta, dar de
Dumnezeul meu şi de înaintaşii mei nu mă pot rupe.
Legătura cu El şi cu ei este mai tare decât toate celelalte
legături.
Lanţul acesta nu mă lasă.
Şi curând a ajuns pentru vecii vecilor fericit la
Dumnezeul lui şi la înaintaşii săi sfinţi.
* * *
Cât în lume ţine încă lupta-ntre păcat şi har,

locul nostru-i lângă Domnul: ori la jug, ori pe altar.
Vai de credinciosul care este liber şi slăvit
168
unde Biblia-i oprită şi Hristos e prigonit!
169
Traian DORZ
E mai uşor să te păzeşti a nu cădea, decât, după ce ai

căzut, să te mai poţi ridica.
Nu te mândri că stai în picioare, ci teme-te mai

degrabă, întruna, să nu cazi.
Căderile din credinţă vin din neglijarea rugăciunii, a

postului şi din neascultarea Cuvântului lui Dumnezeu.
Sf. Talasie Libianul
Cine cade pe podele se mai ridică, dar cine cade din

credinţă poate să moară pe veci.
Sf. Nil Sinaitul
Mai uşor este a curăţi un suflet necurat decât a aduce

la viaţă un suflet, odată curat, dar care a căzut din nou în
vechile lui păcate şi fărădelegi, dinainte.
Sf. Teodor
* * *
Taina puterii şi a biruinţei noastre nu stă în puterea
noastră, ci în puterile care vin de Sus peste puterile
170
noastre, atunci când ochii noştri lăcrimează, când inima

noastră se roagă, când sufletul nostru se luptă.
Căderea din credinţă este un lucru greu şi un păcat

mare. Fraţii mei, privegheaţi şi vă rugaţi neîncetat cu toţii,
ca să nu cădeţi în ispite şi în păcate, ca să nu ajungeţi, în
nici un fel, pricină de sminteală pentru Domnul şi pentru
Lucrarea Evangheliei Lui.
Pentru cei căzuţi, dar care n-au ajuns încă îndrăciţi şi

pierduţi cu totul, ne vom ruga şi ne vom lupta să-i mântuim
din nou, aducându-i iarăşi în ascultarea Domnului, la
picioarele Crucii Lui (Iacov 5, 19-20).
Dar de ceilalţi, ne vom păzi şi cu toţii trebuie să fim cu
mare grijă, ca să nu cădem şi noi, ca să nu ne tragă iarăşi cu
ei şi pe noi, după cum spune tot Cuvântul lui Dumnezeu.
Evrei 10, 25-27:

„Să nu părăsim adunarea noastră cum au unii obicei; ci
să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât
vedem că Ziua se apropie.
Căci, dacă păcătuim cu voia după ce am primit
cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru
păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a Judecăţii şi văpaia
unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.“
171
Traian DORZ
Nu-i loc mai sfânt

Nu-i loc mai sfânt decât acela unde-I Hristos şi-unde-s ai Săi,
acolo-i Duhul Sfânt putere, acolo dragostea-i văpăi;
Cuvântul Sfânt acolo-i soare, credinţa-i umblet fericit,
iar părtăşia sfinţitoare e-avutul cel mai strălucit.
Nu-s stări mai sfinte ca acelea de pe Taborul luminos

când e Hristos în toţi ce cântă şi toţi ce cântă-s în Hristos.
Când de Hristos e plin Cuvântul şi-n rugăciune-i plin de El,
atunci şi-afară, şi-n lăuntru Hristos străluce-n orice fel.
Nu-i ceas mai sfânt decât acela în care-s fraţii adunaţi

şi inimi lângă inimi una în duh se roagă-ngenuncheaţi.
Când rugăciunea lor se nalţă scăldată-n lacrimi prin Hristos,
îngerii-s fraţi, iar fraţii-s îngeri, pământu-i sus, iar ceru-i jos.
Nu-i har mai sfânt decât acela să fii cu Domnul şi cu-ai Săi
în rugăciune, şi-n cântare, şi-n lacrimi lângă fraţii tăi.
Oriunde-s ei fă tot şi du-te, oricâţi sunt ei fă tot şi stai,
oricum sunt ei fă tot şi-i caută, că unde-s ei e-un colţ de rai.
172
19. PĂSTOR ADEVĂRAT
Oaie poate fi oricine, păstor însă nu poate.

Fiu poate fi oricine, părinte nu poate fi chiar oricine.
Gloată poate fi oricine, îndrumător însă nu.
Căci, pentru a fi o oaie sau o gloată, adeseori nu
trebuie decât un pântec care să ceară, o gură care să strige
şi un pumn care să ameninţe.
Dar pentru a fi un păstor, un părinte, un adevărat
îndrumător, ţi se cere nespus mai mult şi altceva, cu totul
mai înalt.
Ţi se cere în primul rând iubire şi inimă.
Apoi înţelepciune şi prevedere.
Apoi curaj şi puterea stăpânirii.
Iubirea turmei îţi atrage alipirea ei.

Înţelepciunea păstoririi îţi atrage încrederea păstoriţilor.
Iar curajul şi puterea de stăpânire îţi atrage respectul,
supunerea şi urmarea îndeaproape a ascultătorilor tăi.
Hristos este Pilda strălucită de la Care trebuie să

deprindem toate virtuţile.
Iar cei care L-au urmat pe El mai îndeaproape să ne fie
173
Traian DORZ
dovada că se poate să le deprindem şi noi, cum le-au

deprins ei.
Cel mai minunat imn al Bunului Păstor Iisus l-a scris
minunatul psalmist David, care el însuşi a fost mai întâi un
păstor adevărat.
În Psalmul 22 sunt arătate atât de minunat iubirea,
înţelepciunea, curajul şi puterea inimii lui Iisus, marele, şi
bunul, şi puternicul nostru Păstor.
În Evanghelia după Sfântul Ioan, la capitolul 10, este
scris că Însuşi Domnul Iisus S-a arătat pe Sine că este tot
aşa.
Iar capitolul 21 din aceeaşi Evanghelie, arată că după
învierea Sa, El dădea Sfântului Apostol Petru – şi nu numai
Lui, ci şi tuturor celor ce vor mai avea până în veci să fie
păstori ai turmei Sale – porunca şi condiţiile păstoririi.
Porunca cea mai mare şi condiţia cea mai dintâi este:

iubirea.
Iubirea lui Hristos. Şi iubirea tuturor oilor, oiţelor şi
mieluşeilor Lui, arătată faţă de El tocmai prin grija faţă de ele.
Deci cea dintâi grijă a unui păstor adevărat este hrana
oilor pe care le păstoreşte.
El poate să umble flămând, dar oile Domnului nu trebuie
să flămânzească. Ele trebuie să fie duse la păşuni verzi.
El poate să umble însetat, dar oile Domnului trebuie
duse neapărat la ape de odihnă.
El poate să plângă, dar sufletele oilor Domnului trebuie
să fie totdeauna înviorate.
Ca să le poată povăţui pe cărări drepte, trebuie
neapărat ca el să le cunoască şi să umble mereu înaintea lor
pe aceste cărări.
174
Chiar şi când este vorba de cea mai mare ameninţare şi

primejdie, fiecare oaie trebuie să simtă în ajutorul ei toiagul
şi nuiaua păstorului, spre a nu se teme de nici un rău.
Toiagul, care este sprijinul, ocrotirea şi ajutorul apropiat.
Şi nuiaua, care este mustrarea, supravegherea şi
îndrumarea apropiată.
De ce David era iubit de ai lui? Pentru că el nu a căutat

folosul lui, ci al poporului său.
Când era în luptă şi ardea de sete, nişte viteji ai lui s-au
dus la fântâna dintre fronturi şi, cu preţul vieţii lor, i-au adus
puţină apă ca să bea. Dar el n-a vrut s-o bea, ci a vărsat-o
înaintea Domnului, zicând: Să mă ferească Domnul să beau
eu sângele acestor viteji care, cu preţul vieţii lor, mi-au adus-
o. Şi a răbdat împreună cu ai săi (I Cronici 11, 17-19).
Dacă n-au avut să bea toţi, n-a băut nici el.
David şi-a pus viaţa pentru oile sale (I Sam. 17, 35).
Aşa cum a făcut Hristos (Ioan 10, 11).
Aşa cum a făcut Petru, apostolul Său (II Petru 1, 14).
Aşa cum a făcut Pavel, marele său frate (II Tim. 4, 6).
Aşa cum au făcut toţi cei al căror fel de viaţă ni se
porunceşte să ni-l amintim mereu şi a căror pilda trebuie să
o urmăm (Evrei 13, 7).
Frate lucrător al lui Hristos, iată cum se cere să fie un

păstor adevărat!
Ia pildă de la cine ţi se porunceşte şi fii chiar aşa cum ţi
se cere! (I Petru 5, 1-4).
Ori nu mai fi nicicum.
Slavă veşnică Ţie, Iisuse Doamne, Marele nostru
Păstor Bun!
175
Traian DORZ
Slavă veşnică Ţie pentru măsura pe care ai arătat-o că

trebuie să o aibă un păstor adevărat!
Slavă Ţie pentru că Tu ne-ai iubit atât de mult, încât
Ţi-ai dat viaţa Ta pentru a o mântui pe a noastră.
Slavă Ţie pentru toţi acei minunaţi urmaşi ai Tăi care
ne-au dat pildele vrednice la care Cuvântul Tău ne
porunceşte să privim. Şi a căror credinţă să o urmăm!
Te rugăm, dăruieşte fiecărui chemat la păstorirea oilor
tale o inimă plină de iubire, de înţelepciune şi de curaj,
pentru ca întreagă turma Ta să fie păstorită în aşa fel,
ca la venirea Ta să le poţi da tuturor şi fiecăruia cununa
aceea care nu se poate vesteji, a slavei.
Amin.
* * *
Hristos Domnul este prima Jertfă pe-a Lui Sfântă Cale,

pilda Sa-i mai mult ca Vestea Bună-a-nvăţăturii Sale.
O istorie asemeni nimenea pe lume n-are,
El, Mântuitorul Unic, este-al veşniciei Soare.
176
Nu-i iubire ca a Ta
Nu-i iubire ca a Ta
nicăieri, Iisuse,
să-mi sfinţească inima,
nu-i în veci, Iisuse.
Nu-i lăcaş ca gândul meu

nicăieri, Iisuse,
mai dorit lui Dumnezeu,
Nu sunt stări cum Tu îmi dai

nicăieri, Iisuse,
un mereu mai dulce rai,
Nu e viitor slăvit
nicăieri, Iisuse,
cât cel dragostei gătit,
Nu-i cântare mai cu dor

nicăieri, Iisuse,
cât al dragostei fior,
Nu-i nici zare, nici senin

nicăieri, Iisuse,
ca lumina-n care vin
pentru veci, Iisuse.
Şi de harul ce-l primesc

peste tot, Iisuse,
până-n veci Îţi mulţumesc,
până-n veci, Iisuse.
177
Traian DORZ
Oile, oiţele, mieluşeii
Aceste cuvinte ale Domnului arată nu numai vârstele

trupeşti ale credincioşilor, adică: bătrânii, cei în putere şi
tineretul.
Ci arată şi stările lor sufleteşti, adică: cei mai crescuţi
duhovniceşte, cei mijlocii şi cei începători.
Adevăratul păstor vrednic va trebui să aibă nu numai
grija, dar şi priceperea să dea hrana duhovnicească fiecărei
vârste.
Şi fiecărei stări a celor faţă de care e dator.
Vorbirile sale, sfaturile sale şi faptele sale, de fiecare
dată să fie atât de înţelepte, atât de plăcute şi atât de
uşoare, încât din ele să poată lua fiecare îndeajuns.
După puterea sa.
Şi după trebuinţele sufletului său.
Atunci păşunea a fost bună. Hrana sănătoasă. Şi
păstorul adevărat.
* * *
Sunt oameni care-au fost vestiţi prin marea lor avere,

prin vitejii,
prin arta lor,
prin ştiinţă sau putere,
dar cei ce-au fost cu-adevărat mai mari în omenire
sunt cei ce-au fost mai buni
şi cei ce-au fost mai cu iubire.
178
I Petru 5, 2-4:
„Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza
voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui
Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci după lepădarea
de sine.
Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la
împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei.
Şi, când se va arata Păstorul cel Mare, veţi căpăta
cununa care nu se poate vesteji, a slavei.“
Evrei 13, 7:
„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au
vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă
la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa.“
Fapte 20, 28:

„Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste
care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica
Domnului, pe care a câştigat-o cu Însuşi Sângele Său.“
Fiul meu, învaţă-un lucru:

blând viaţa-ntreagă fii
cu duşmani ori cu prieteni,
cu bătrâni sau cu copii;
cine nu e slugă bună, chiar de-ajunge ani o mie,
179
Traian DORZ
nici stăpân cu vorba bună în viaţă n-o să fie.
180
O, dragii fraţi şi surori

O, dragi fraţi şi surori ce-L iubiţi pe Hristos
într-un duh şi-ntr-un gând credincios,
alergând, ostenind şi veghind, nu uitaţi:
pentru El nu-n zadar alergaţi.
Osteniţi ne-ncetat pentru Domnul acum

pe-orice timp, pe-orice loc şi-orice drum,
cât veţi fi ori trimişi, ori chemaţi de-al Său har,
pentru El n-alergaţi în zadar.
Semănaţi ne-ncetat strălucitu- I Cuvânt

şi pe nor, şi pe ger, şi pe vânt,
răbdători, ne-nfricaţi şi smeriţi nu uitaţi:
pentru El nu-n zadar semănaţi.
Privegheaţi ne-ncetat rugători şi-nfrânaţi,

Crucea Lui după El vi-o purtaţi,
căci, umblând şi lucrând, chiar plângând cu amar,
pentru El nu vegheaţi în zadar.
Aşteptaţi ne-ncetat iubitori pe Hristos

cu un rod mai curat şi frumos,
căci Iisus tot ce-a spus va-mplini, nu uitaţi:
pentru El nu-n zadar aşteptaţi.
O, dragi fraţi şi surori, doar puţin mai avem,

s-alergăm, să lucrăm, să veghem,
nici un drum, nici un greu, nici un plâns, nici un dar
pentru El nu va fi în zadar.
181
Traian DORZ
20. ROB CONŞTIINCIOS
„Care este deci robul credincios şi înţelept pe care l-a

pus stăpânul său peste ceata slugilor sale ca să le dea hrana
la vreme hotărâtă? Ferice de robul acela pe care stăpânul
său la venirea lui îl va găsi făcând aşa.“ (Matei 24, 45-46)
M-am făcut tuturor toate, ca să-i câştig pe toţi (I

Cor. 9, 22).
„Singuri ştiţi căci mâinile acestea au lucrat pentru

trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine.“ (Fapte 20, 34)
În osteneli, în necazuri, în privegheri, în foame, în sete,

în posturi, în frig, în lipsă de îmbrăcăminte…
şi apăsat de grija pentru toate Bisericile…
Cine este slab, şi să nu fiu şi eu slab? Cine cade în
păcat, şi eu să nu ard?… (II Cor. 11, 23-29).
Iată starea şi cinstea unui rob credincios şi conştiincios!

Iată măsura în care trebuie să se supună el tuturor,
pentru slujirea lui Dumnezeu,
182
şi măsura în care el să se supună lui Dumnezeu, pentru

slujirea tuturora.
Chipul cel mai strălucit al acestui rob a fost Hristos,

Care, „măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a
socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu
Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat chip de
rob, făcându-Se asemenea oamenilor.
La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a
făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce“
(Filip. 2, 6-8).
Iată care este gândul lui Hristos, pe care trebuie să-l
avem şi noi.
Iată măsura smereniei Lui, pe care să ne-o însuşim şi noi.
Iată starea până la care trebuie să creştem în jos şi noi,
după pilda Domnului nostru.
Marii şi Sfinţii Lui Apostoli, care ne-au lăsat scrise
aceste adevăruri, aşa au crescut.
Rădăcinile sunt măsura ramurilor.
Un pom îşi va înălţa cu atât mai mari şi mai puternice
ramuri în sus, cu cât îşi va adânci mai mari şi mai puternice
rădăcini în jos!
Căci – după cum s-a mai spus – „ramurile sunt nişte
rădăcini în aer, după cum rădăcinile sunt nişte ramuri în
pământ“.
Amândouă pornesc din inima pomului, dar unele sunt
condiţionate de celelalte.
Roadele cele mai sănătoase, întinse mai spre cer, sunt
hrănite şi crescute de rădăcinile cele mai smerite, adâncite
cel mai mult în jos, în pământ…
Rădăcina cea mai adâncă este smerenia, din care creşte
183
Traian DORZ
creanga ascultării.
Din această rădăcină sunt roadele cele mai înalte, cele
mai frumoase şi cele mai dulci.
Unde această rădăcină s-a uscat, acolo se usucă şi
creanga de vârf, creanga ascultării. Şi cad şi roadele ei.
Iar un pom cu vârful uscat va ajunge curând la foc.
Un lucrător al lui Hristos fără conştiinţa ascultării,

fără supunerea smereniei…
fără dovada unui duh gata să se facă tuturor toate este
un om pierdut.
Sfântul Pavel scrie: Pavel, rob al lui Hristos (Rom. 1, 1).
Sfântul Petru scrie: Petru, rob al lui Hristos (II Petru 1,
1).
Sfântul Iacov scrie: Iacov, rob al lui Dumnezeu (Ia-
cov 1, 1).
Sfântul Ioan scrie: Robul lui Hristos, Ioan (Apoc. 1, 1).
Fiindcă au învăţat de la Domnul lor cât de fericită este
această stare de rob al lui Dumnezeu.
Şi cât de asemănător este acest chip cu al lui
Dumnezeu: chipul smereniei adevărate.
Frate lucrător al lui Hristos, nici noi nu vom putea face

voia lui Dumnezeu, nici nu vom putea lucra împreună cu El
dacă nu ne vom pătrunde până în adâncul sufletului de
aceste mari adevăruri.
E greu? Desigur că nu-i uşor să fii cel dintâi la muncă
şi la datorie, dar cel din urmă la masă şi la plată.
Nu-i uşor să fii cel care să meargă prin orice vânt şi
prin orice ploaie.
Nu-i uşor să fii cel care să facă totdeauna partea cea
184
mai grea.
Şi cel care să dea totdeauna şi care să nu aştepte
niciodată;
şi cel care nu poate pleca acasă sau la odihnă până
lucrul nu-i gata;
şi cel care nu se poate culca până nu le-a aşezat pe
toate;
şi cel care nu se aşază la masă până nu s-au săturat cei-
lalţi toţi;
şi cel care nu se poate aşeza jos până când mai stă
cineva în picioare…
Dar numai aşa eşti cum te vrea Hristos!
Slavă veşnică Ţie, Marele nostru Dumnezeu. Marele

nostru Stăpân. Şi Smeritul nostru Rob…
Slavă Ţie, Iisuse Doamne!
Din dragoste pentru Tatăl, Te-ai făcut ascultător până
la moarte.
Şi din dragoste pentru noi, Te-ai smerit mai mult ca
orişicare, slujindu-ne nouă şi spălând păcatele noastre.
Slavă Ţie pentru străluciţii Tăi robi care, făcând
asemenea Ţie, s-au robit şi ei mântuirii noastre.
Te rugăm, binecuvântează pe orice lucrător al Tău şi
pune în inima lui duhul ascultării Tale. Şi gândul smereniei
depline.
Pentru ca, având acest duh al Tău şi acest gând, să se
poată smeri asemenea Ţie, îndeplinindu-şi conştiincios şi
răspunzător slujba sa pentru ai Tăi în aşa fel, încât Tu să-i
poţi spune în Marea Zi a Răsplătirii:
Bine, rob bun şi credincios… intră în bucuria
Domnului tău… şi a fraţilor tăi.
185
Traian DORZ
Amin.
186
Să nu pot, Doamne, să mă las

Să nu pot, Doamne, să mă las
de Tine niciodată,
chiar de-aş lăsa la orice pas
o dragoste-ngropată.
Cu cât mă duc mereu şi vin

mai singur de oriunde,
de-a Ta iubire mai deplin
doresc a mă pătrunde.
În orice loc, de orice rând,

cărarea-nsingurată
să mi-o învăluie mai blând
lumina Ta curată.
Să n-am amar neîndulcit,

nici nopţi neluminate,
nici orizont nestrălucit,
nici cereri zbuciumate.
Ci numai Tu să-mi fii mereu

Prieten pe-orice cale,
iar dorul sufletului meu –
trăirea voii Tale.
Mai greu de-ar fi la orice pas

să-mi ardă viaţa toată,
să pot orice, dar să Te las
să nu pot niciodată.
187
Traian DORZ
Eu rămân robul tău
Pe vremea când mulţi oameni erau vânduţi ca robi în

pieţe, un credincios şi-a cheltuit o mare avuţie pentru a
merge dintr-un târg în altul ca să răscumpere pe astfel de
nenorociţi şi să-i lase liberi.
Odată, răscumpărând pe un rob din mâinile unui
stăpân nemilos, i-a zis robului:
– Eşti liber, du-te unde vrei!
– Unde să mă duc eu? – i-a răspuns robul eliberat.
Nimeni pe lume nu este atât de bun ca tine. Eu rămân
robul tău pe totdeauna, căci numai tu ai avut milă de
mine…
Hristos ne-a răscumpărat ca să fim slobozi. Preţul

răscumpărării noastre a fost Sângele Crucii Lui.
Cum dar să nu ne predăm noi în stăpânirea Lui şi cum
să nu-L iubim mai presus de orice până la moarte? Căci
numai El a avut milă de sufletele noastre!
* * *
Fericiţi numim noi astăzi pe-acei ce-au răbdat întruna.

A fost totdeauna astfel, dar nu-i pentru totdeauna;
va-nceta odată chinul pentru toţi cei fără vină –
188
fericirea lor pe urmă va fi veşnică, deplină.

Matei 12, 18-21:
„Iată Robul Meu pe Care L-am ales, Preaiubitul Meu,
în Care sufletul Meu îşi găseşte toată plăcerea; voi pune
Duhul Meu peste El şi va vesti neamurilor judecata.
El nu Se va lua la ceartă, nici nu va striga. Şi nimeni
nu-I va auzi glasul pe uliţe.
Nu va frânge o trestie ruptă şi nici nu va stinge un fitil
care fumegă, până va face să biruie judecata.
Şi neamurile vor nădăjdui în numele Lui.“
Matei 11, 29:

„Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine,
căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă
pentru sufletele voastre.“
I Petru 3, 5-6:
„Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care
nădăjduiau în Dumnezeu şi erau supuse bărbaţilor lor; ca
Sara, care asculta pe Avraam şi-l numea domnul ei. Fiicele ei
v-aţi făcut voi dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva.“
* * *
Veţi ajunge la cunună de umblaţi, o fiii mei,

răbdători în umbra Crucii, sinceri în lumina ei,
căci acel ce umblă sincer şi smerit cu Dumnezeu
189
Traian DORZ
va culege roade sfinte şi din bine şi din greu.

* * *
Nici un rău nu este mai mare ca mândria.

Precum începutul căderii este mândria, tot aşa

începutul înălţării este smerenia.
Din ce te vei smeri mai mult în felul de a te purta, de a

te îmbrăca, de a vorbi, vei creşte mai tare în Hristos.
Cunoaşterea adevărată a lui Hristos trebuie să facă din

tine cel mai smerit om în felul tău de viaţă.
Cel mai bun semn că trăieşti în duhul Evangheliei

Mântuitorului este umblarea înfrânată, îmbrăcămintea
cuviincioasă şi vorbirea smerită.
*
Fericit e-acela care poate-n viaţă renunţa
la un drept al său când asta e-n folosul altuia.
190
Sfârşească-se frumos
Sfârşească-se frumos această cale
pe care-o-ncepem astăzi fericiţi
şi-oricâte-ar fi primejdiile sale,
noi s-o străbatem nemaidespărţiţi.
Sfârşească-se frumos această luptă

purtată pentru Cauza lui Hristos
şi-naintarea noastră ne-ntreruptă
să fie-ncununată luminos.
Sfârşească-se frumos această viaţă

cu care-am străbătut acest pustiu
în fericit-cereasca Dimineaţă,
trecând prin porţi de aur străveziu.
Sfârşească-se frumos călătoria

spre Canaanul nostru strălucit
şi-ajunşi în el, să-ncepem bucuria
cea fără margini şi fără sfârşit.
…Şi va sfârşi-n curând, aveţi credinţă,

sus inima – curând veţi fi la Ţel!
Hristos ne-aşteaptă-n Cer cu biruinţă,
priviţi Cununa voastră-n Mâini la El…
191
Traian DORZ
21. ÎNVĂŢĂTOR ŞI MODEL
În toate celelalte capitole scrise până aici s-au arătat

adevărurile dumnezeieşti de care trebuie să ţină seama un
lucrător al lui Hristos şi care fac din el un învăţător şi un
model al ascultătorilor şi privitorilor lui.
În orice loc de muncă ar fi.
Din orice stare, de orice vârstă şi de orice sex.
Sufletul lucrător cu Dumnezeu este şi trebuie să fie
însă, în chip deosebit, învăţătorul unei trăiri sfinte.
Şi în acelaşi timp el însuşi, în primul rând, modelul
acestei trăiri spre care îi învaţă pe alţii.
Un doctor bolnav în zadar va da lecţii de sănătate
cuiva. Căci îndată i se va spune: Doctore, vindecă-te mai
întâi pe tine însuţi!
Un om căzut într-o fântână în zadar va învăţa pe altul
cum se poate ieşi de acolo, fiindcă acela îi va spune cu
amărăciune, luându-l în râs: Ieşi tu mai întâi şi apoi mă
învaţă. Arată-mi cum ai ieşit tu, mai întâi, şi apoi voi şti
cum să ies şi eu.
Oamenii, ca şi copiii, învaţă mai repede cu ochii decât

cu urechile.
192
Mai degrabă din ceea ce văd, decât din ceea ce aud.

Mai mult din ceea ce le arăţi, decât din ceea ce le spui.
V-am arătat – spunea Mântuitorul alor Săi – voia
Tatălui. Şi v-am dat o pildă cum s-o faceţi (Ioan 13, 15).
V-am arătat – spuneau şi Sfinţii Apostoli Bisericii –
prin cuvintele noastre… Şi v-am arătat cu trăirea noastră
cum să faceţi voia lui Dumnezeu (Fapte 20, 27-35).
Învăţătorul care nu este el însuşi modelul învăţăturii
sale nu va fi nici crezut, nici urmat, niciodată de nimeni.
Un astfel de învăţător va fi privit cu dispreţ. Va fi
ascultat cu neîncredere. Va fi urmat cu silă.
După învăţătura lui nu va rămâne nici un rod, nici o
urmă, nici o bucurie.
La împăratul Napoleon a venit odată cineva cu statutul

unei învăţături noi, pentru care el cerea de la împărat
aprobarea legii.
Când ministrul său i-a spus aceasta, împăratul i-a zis:
Învăţătorul acela care aduce o învăţătură nouă să moară el
mai întâi pentru învăţătura lui dacă este adevărată şi după
aceea vom vedea şi noi cât a crezut-o şi a trăit-o el însuşi
mai întâi; apoi o vom aproba.
Numai viaţa şi moartea dovedesc valoarea unui
învăţător şi a unei învăţături.
Numai în faţa acestor dovezi, ascultătorii şi privitorii
ajung să creadă cu adevărat.
Frate, învaţă-i şi tu pe toţi oamenii, dacă tu mai întâi

trăieşti cele ce îi înveţi pe alţii.
Dar dacă tu nu trăieşti decât puţin, învaţă-i numai cât
trăieşti tu.
193
Traian DORZ
Când, din convingere şi din adevăr, nu poţi trăi nimic din

cele ce vrei să-i înveţi, atunci mai bine nici nu-i învăţă nimic.
Dacă vrei să-i înveţi pe alţii, învaţă tu mai mult decât
cei pe care vrei să-i înveţi.
Dacă vrei să devii scriitor, mai întâi citeşte tu mai mult
ca aceia pentru care vrei să scrii.
Şi dacă vrei să chemi pe alţii la sfinţenie, ridică-te mai
întâi tu la starea din care să se poată vedea de către toţi că,
înaintea lui Dumnezeu, viaţa ta este mai vrednică de urmat
şi cuvintele tale sunt mai vrednice de crezut.
Fiindcă învăţătura ta trebuie să o trăieşti mai întâi şi
mai mult tu însuţi.
Sau, dacă nu, nu mai poţi face pe nimeni să o trăiască.
Frate lucrător al lui Hristos, soră lucrătoare a

Domnului, iată, ne apropiem încet de sfârşitul acestor
gânduri şi îndemnuri ale Duhului Sfânt.
Fie că ştii – şi te cutremuri – fie că nu-ţi pasă prea
mult, tu eşti un învăţător şi un model pentru multe suflete!
Vei răspunde înaintea lui Dumnezeu nu numai de ceea
ce ai spus cu gura ta, ci mai ales de ceea ce le-ai arătat cu
trăirea ta celor ce te văd.
Dacă ţii seama cu înţelepciune şi cu seriozitate de acest
adevăr, lucrarea pe care o faci tu va rămâne şi va rodi.
Dacă nu ţii, va arde…
Şi poate că va arde cu tine cu tot.
Căci cuvântul „ca prin foc“ spune foarte mult.
Slavă veşnică Ţie, Iisuse Doamne, Strălucitul nostru

Învăţător şi Model!
Tu ne-ai spus care este voia şi învăţătura Tatălui.
194
Şi tot Tu ai fost Acela Care ne-ai arătat prin viaţa Ta

cum trebuie şi cum se poate împlini, prin trăirea în orice
condiţii omeneşti, această învăţătură.
Tu însuţi ne-ai arătat că cea mai strălucită fericire este
a face voia lui Dumnezeu.
Şi cea mai strălucită răsplată este mulţumirea că ai
făcut-o.
Te rugăm pe Tine să ne trimiţi mereu de la Tatăl pe
Duhul Sfânt, Marele nostru Călăuz şi Binevoitor, Care să
ne înveţe toate lucrurile.
Să ne aducă mereu aminte de tot ce ne-ai spus şi ne-ai
arătat Tu.
Şi să ne preschimbe din slavă în slavă după Chipul Tău,
spre a fi vrednici de crezut şi vrednici de urmat de toţi cei
cărora ne trimiţi Tu să le propovăduim Numele Tău.
Amin.
* * *
Dumnezeu te preţuieşte tot cât şi tu-L preţuieşti,

El atâta e cu tine, cât şi tu cu El trăieşti.
În măsura-n care viaţa îţi va sta-n lumina Sa
va fi şi-n tine lumină şi-altora vei lumina.
195
Traian DORZ
Mai este-o judecată!

Mai este, la sfârşit, o Judecată,
cumplita Judecată de Apoi,
căci trebuie pe drept să-şi ia răsplată
cum a lucrat oricare dintre noi.
Noi nu murim când inima-ncetează,

lăsăm în urmă tot ce-am scris şi spus,
dar tot ce dăm la cei ce ne urmează
mereu dă rod când noi de mult ne-am dus.
Avem copii – şi-i creştem după vrere,

avem elevi – şi-i învăţăm ce vrem,
avem o turmă-n grijă şi-n veghere
şi-ntreaga lor răspundere avem.
Căci ei vor fi în lume şi-n viaţă

aşa cum noi le-am spus şi arătat,
iar ei, la fel, aşa vor da povaţă...
şi-un lung popor e-acum de noi format.
Îi creştem buni – la fel şi ei vor face!

Îi creştem rău – aşa vor îndruma.
Noi i-ndreptăm înspre război sau pace,
rând după rând, pe câţi ne vor urma.
Şi-abia atunci, la Marea Judecată,

vedea-vom toţi uimiţi, cu-adevărat,
cât a salvat o creştere curată,
cât a ucis un suflet blestemat.
196
O, voi cei mari, răspunzători de gloate,

părinţi şi-ndrumători pentru urmaşi,
voi veţi purta răspunderile toate;
voi creşteţi sfinţi sau creşteţi ucigaşi.
De-aceea, pentru tot ce ne urmează,

la Marea Judecată de Apoi,
cu ochi uimiţi, oricare o să vază
cât rău sau bine a-nceput cu noi.
* * *
Ioan 5, 23:
„Pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe
Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl Care
L-a trimis.“
Luca 10, 10-11:

„Dar în oricare cetate veţi intra şi nu vă vor primi, să
vă duceţi pe uliţele ei şi să ziceţi:
«Scuturăm împotriva voastră chiar şi praful din cetatea
voastră, care s-a lipit de picioarele noastre; totuşi să ştiţi că
Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi»“.
I Tim. 4, 11-12:
„Porunceşte şi învaţă aceste lucruri:
Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă
pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în
credinţă, în curăţie“.
197
Traian DORZ
Hristos a fost… ca mine
Un misionar predica de multă vreme în mijlocul unor

triburi păgâne foarte înapoiate.
Trăind în mijlocul lor, sufletul lui era plin de milă faţă
de starea lor mizerabilă şi, căutând să-i ajute în toate
privinţele, dorea să-i aducă şi la cunoaşterea lui Hristos.
Dar, în marea lor sărăcie mintală, ei nu puteau înţe-
lege cum a fost Hristos şi ce a făcut El pentru noi,
oamenii, deci şi pentru ei.
Misionarul se străduia cu toată puterea sufletului său
să le spună cum este Hristos de bun, de iubitor, de plin de
milă, de jertfitor…
– Oh, tot nu înţelegem, ziceau ei. Cum să-L putem
iubi, dacă nu putem înţelege cum e El.
– Hristos este… ca mine, le-a răspuns misionarul,
nemaiştiind cum să le zică.
– Oh, dacă Hristos este aşa ca tine, i-au răspuns ei
plini de bucurie, noi credem în El şi Îl primim în inima
noastră.
Ce îndrăzneaţă, dar şi ce strălucită este o astfel de

predică!
* * *
Începutul şi sfârşitul mântuirii-i dragostea,

totul de la ea începe, totul va sfârşi în ea.
198
Nu este un alt mijloc pentru primirea harului

ascultării decât ascultarea.
Nimic nu poate sfâşia Trupul Bisericii atât de mult ca

nesupunerea, neascultarea şi mândria.
Fugi de neascultare şi de nesupunere, căci atunci te

vei învrednici de slavă în vecii vecilor.
Avva Isaia
Prin neascultare se risipeşte tot binele, iar prin

ascultarea smerită se risipeşte tot răul.
Triod
* * *
Firea cea veche din noi se poate trezi în orice moment

şi poate răsturna totul.
Dacă nu ţinem firea noastră răstignită şi pironită pe
Crucea Mântuitorului Hristos, uşor se poate ridica
împotriva mântuirii noastre şi să ne-o piardă, căci ea este
nesupusă şi neascultătoare. N-o putem birui decât
răstignind-o.
199
Traian DORZ
200
Cu cât mai mulţi te-nalţă

Cu cât mai mulţi te-nalţă în faţa lor model,
cu-atât mai mult dator eşti să le şi fii astfel.
Cu suflet mai fierbinte, cu mers mai luminos,

să le-arzi tot mai aproape şi-aproape de Hristos.
Păşind dumnezeieşte peste-apele lumeşti,

încrederea-n minune şi-n alţii-o să trezeşti.
Iertând dumnezeieşte, cu preţ de suferinţi,

cutremuraţi, iertaţii să se renască sfinţi.
Iubind dumnezeieşte, cu orice preţ amar,

vei deveni mulţimii un steag, un scut şi-un far.
Chiar dac-ar cere-acestea tot sângele să-ţi dai,

ţi-l dă, că-n lume numai o dată viaţă ai.
Trăindu-ţi-o eroic, jerfindu-ţi-o-ndrăzneţ,

vei fi mântuitorul a mii şi mii de vieţi.
Iar inima mulţimii înalt şi luminos

te va nălţa aproape şi-aproape de Hristos.
201
Traian DORZ
22. UN BIRUITOR VEŞNIC
Slăvit să fie Domnul că, iată – însoţind pe lucrătorul

vrednic de încredere, care a fost chemat de Dumnezeu la
împreună-lucrarea cu El, spre vestirea mântuirii în numele
lui Hristos, şi care a fost rânduit să meargă apoi ca să ducă
vestea acestei mântuiri la toţi semenii săi –
ne-am apropiat de sfârşitul ostenelilor, luptei şi
isprăvniciei sale…
L-am însoţit de la început, din clipa când a fost

străpuns în inimă de Cuvântul lui Hristos,
când, în focul rugăciunii şi în baia lacrimilor, s-a predat
lui Hristos, ridicându-se de la picioarele Crucii Lui un om
nou. Născut nu din sânge, nici din voia firii sale, nici din
voia vreunui om, ci din Dumnezeu (Ioan 1, 13).
Legământul lui de predare în slujba lui Hristos a fost
adânc şi adevărat.
Sufletul lui a fost sincer.
Cugetul lui a fost curat.
Toată fiinţa lui a fost umplută de Hristos.
Bucuria îngerilor Domnului din adunarea din ceruri la
întoarcerea lui a fost strălucită (Luca 15, 10).
202
Şi tot aşa a fost bucuria fraţilor din adunarea lui de pe

pământ.
De atunci el a crescut în Domnul, iubit şi preţuit
înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor (Luca 2, 52; Prov. 3,
4; I Sam. 2, 26; Fapte 2, 47; Rom. 14, 18).
Curând s-a dovedit în viaţa lui că, în tot ce face şi

vorbeşte, este pătruns de conştiinţa răspunderii faţă de
Domnul şi faţă de Frăţietatea sa.
Prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin rugăciune şi prin
părtăşia frăţească, viaţa lui a căpătat o tot mai mare lumină,
curăţie şi putere în trăirea şi mărturisirea Evangheliei.
Plinătatea Duhului Sfânt din lăuntrul lui a făcut să se
vadă tot mai frumoase, în afară, roadele acestei plinătăţi.
Astfel el s-a dovedit un vrednic om al lui Dumnezeu, în
stare să pătrundă tainele lui Dumnezeu, spre a le putea
descoperi oamenilor.
Şi să înţeleagă tainele oamenilor, spre a le putea şi
împlini pentru Dumnezeu.
Pentru că puterea înnoitoare şi înţeleaptă a Evangheliei
lui Hristos era lumina şi bogăţia vieţii sale, el a împărţit prin
orice cuvânt şi prin orice pas al său, în orice loc şi oricui,
câte ceva din bogăţia aceasta fericită şi fericitoare.
Toate expresiile fiinţei lui au luat parte la Bună-Ves-
tirea aceasta, dovedind cu lumina lor că vorba lui de aur
ieşea dintr-o inimă de aur.
Astfel prezenţa lui în orice loc devine o lumină.
Seriozitatea lui inspiră seriozitate.
Cinstea lui îndeamnă la cinste.
Tăcerea lui îndeamnă la meditaţie.
Puterea care este peste el îndeamnă la pocăinţă.
203
Traian DORZ
Neputând suferi minciuna şi nedreptatea, el apără

cinstea şi adevărul în orice loc şi cu orice preţ.
Ca tată al familiei sale, ca soţ ori ca fiu al părinţilor săi,
el îşi împlineşte faţă de ei în aşa fel orice datorie, încât
capătă un respect aproape sfânt, în faţa tuturor.
Acum a devenit un vrednic propovăduitor al lui Hristos.
Din pricina vieţii sale, tot cuvântul plin de putere şi de
înţelepciune care iese din gura lui este ascultat nu cum este
ascultat cuvântul unui om, ci cum este Cuvântul lui
Dumnezeu, aşa cum şi este în adevăr. Şi mulţi, crezându-l,
vin la mântuire.
Ca un trimis al lui Hristos, el spune cu vrednicie

Cuvântul lui Hristos.
Ca un om al rugăciunii, este totdeauna plin de putere şi
înconjurat de evlavie.
Ca un ostaş vrednic al Domnului, el este un luptător
neînfricat cu toate păcatele din el şi din alţii.
Ca muncitor vrednic, el face cinste Domnului şi credinţei,
pentru că punctualitatea lui, modestia lui, vrednicia şi
priceperea lui îl fac să fie admirat şi iubit de colegi şi de
superiori.
Fiind frate statornic în adunare, ascultător şi ascultat,
iubitor şi iubit, paşnic şi împăciuitor, a devenit un stâlp pe
care se reazemă mulţi şi multe în Lucrarea lui Dumnezeu.
Fiind rob al tuturor pentru Hristos, el a devenit un
păstor, un învăţător şi un model binecuvântat.
Acum se apropie de capătul luptelor sale şi de
împlinirea fericită a isprăvniciei încredinţată lui de către
Hristos.
204
Faţa lui străluceşte…

Sufletele crescute de el strălucesc.
Cuvintele şi învăţăturile lui rămân nemuritoare.
Pilda vieţii lui dă tuturor faptelor şi cuvintelor lui
acoperire şi valoare nepreţuită…
Mergi fericit spre înviere şi cunună, viteaz al lui Hristos

şi vrednic împreună-lucrător cu El!
Şi faptele tale care au mers înaintea ta… şi faptele tale
care te urmează, toate mărturisesc despre tine că ai fost un
vas de cinste, folositor Stăpânului tău.
Ţi-ai făcut datoria.
Intră strălucit la răsplata veşnică.
Şi preţuieşte fericit cununa slavei.
Slavă veşnică Ţie, Marele nostru Dumnezeu şi

Mântuitor Iisus Hristos, Care, prin slăvita Biruinţă pe care
ne-ai adus-o, ai făcut şi faci mereu atâţia biruitori prin harul
Tău.
Slavă veşnică Ţie pentru fiecare luptător al Tău care
trece în veşnicie biruitor!
Slavă veşnică Ţie pentru fiecare împreună-lucrător al
Tău care clădeşte pe Temelia Ta aur, argint şi pietre
scumpe, pe care focul încercării le face mai strălucitoare.
Te rugăm, fă ca fiecare ostaş al Tău să sfârşească astfel.
Te rugăm, fă ca fiecare luptător al tău să lucreze astfel.
Pentru ca întreagă Oştirea Ta să fie slăvită.
Întreagă Lucrarea Ta să fie strălucitoare.
Şi întreagă lumea Ta să fie mântuită.
Prin Tine şi prin ei.
Amin.
205
Traian DORZ
Când ai luat pe umăr crucea…

Când ai luat pe umăr crucea să mergi pe calea lui Iisus,
din prima zi, ce piedici grele din orice parte ţi s-au pus!
Ce crâncen te lovea vrăjmaşul cu ură, chiar din primii paşi,
ce lupte, ce poveri, ce pierderi, ca să te-nfrângă, să te laşi!
N-a fost durere să te cruţe, ispită să nu-ţi vină-n gând,
fiinţă să nu-ţi pună piedici şi ceas să nu-l petreci plângând!
Dar rupt deplin de toţi deodată, napoi n-ai vrut să mai priveşti,
nainte n-ai zărit o rază, dar n-ai putut să nu păşeşti.
Puteai să-ţi rupi de toţi iubirea şi-n lacrimi inima să-ţi storci,
puteai să mori în orice clipă… dar nu puteai să mai întorci.
Prezentul tot ţi-era chemare, trecutul tot îţi era şters,
n-ai vrut nici glas, nici chip, nici mână
vreai doar atât: să mergi,
– şi-ai mers!
Privirea neclintit ţintindu-ţi la Crucea Celui Preaiubit,

nici dintr-o parte, nici din alta, nimica nu te-a mai vrăjit.
Puteau să cadă, să se-abată sau să se lase-oricâţi pe drum,
puteau să-ţi facă răni de moarte,
din tot ce-aveai, să-ţi lase scrum,
puteau să-ţi vină mii de piedici, un munte după celălalt –
ce te-atrăgea să mergi nainte era de mii de ori mai nalt.
Te-ai poticnit ades pe cale… De multe curse-ai fost şi-nfrânt,

dar harul te-a salvat din toate mai întărit în legământ…
– Şi-acum, când capătul e-aproape,
privind napoi, te-nchini smerit,
adânc mulţumitor spre Acela ce ţi-a rămas Nedespărţit,
că-n tot ce-ţi dă e numai milă
şi-n tot ce-ţi face-i numai har
şi Care Însuşi te va duce la Cer, cu-al biruinţei car…
Din faţa cerurilor care te-aşteaptă să le vii slăvit,
mai binecuvântează-o dată pământul unde-ai biruit.
206
Mai tare ca toţi vrăjmaşii săi
Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, este mai tare ca toţi

vrăjmaşii Săi.
În decursul veacurilor au fost nenumăraţi vrăjmaşi
puternici care au luptat împotriva lui să-l nimicească. Dar
Cuvântul lui Dumnezeu era ca o stâncă uriaşă care a căzut
de fiecare dată peste cei ce voiau să o clintească – şi i-a
nimicit.
Credinţa în Dumnezeu este mai tare ca toţi vrăjmaşii

Săi. Ea a fost ca un cuptor uriaş care n-a ars pe cei ce erau
în el, dar a nimicit pe totdeauna pe cei care, prin focul
prigonirilor, voiau să nimicească pe cei ce cred.
Hristos, Mântuitorul şi Dumnezeul nostru, a fost, este

şi va fi mai tare ca toţi vrăjmaşii Săi.
Istoria este martoră că toţi cei care s-au ridicat
împotriva Lui au fost nimiciţi până azi. Profeţia este
martoră că toţi cei care se vor mai ridica împotriva Lui,
până în veac, vor fi tot aşa de sigur nimiciţi (I Cor. 15, 25-
26).
Voi, care aţi avut harul să-L cunoaşteţi pe Iisus şi să-L

însoţiţi, fiţi tari şi plini de siguranţa că luptaţi pentru
Biruitorul Veşnic.
Ultima biruinţă va fi a Lui şi a voastră.
Muriţi încredinţaţi de asta!
207
Traian DORZ
Celui ce va birui
Domnul Iisus Hristos făgăduieşte biruitorului Său,

numai în Cartea Apocalipsei, paisprezece răsplătiri:
1. Îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în
raiul lui Dumnezeu (Apoc. 2, 7).
2. Nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte
(Apoc. 2, 11).
3. Îi voi da să mănânce din mana ascunsă.
4. Îi voi da o piatră albă şi pe piatra asta este scris un
nume nou pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l
primeşte (Apoc. 2, 17).
5. Îi voi da stăpânire peste neamuri (Apoc. 2, 26).
6. Îi voi da luceafărul de dimineaţă (Apoc. 2, 28).
7. Va fi îmbrăcat în haine albe.
8. Nu-i voi şterge nicidecum numele din Cartea Vieţii.
9. Voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi
înaintea îngerilor Lui (Apoc. 3, 5).
10. Îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu.
11. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu.
12. Şi numele cetăţii Dumnezeului Meu.
13. Şi Numele Meu cel nou (Apoc. 3, 12).
14. Şi-i voi da să şadă cu Mine pe tronul Meu (Apoc.
3, 21).
– O, Dulce Iisus, fă-ne şi nouă parte de acestea!

Amin.
208
Să nu te plângi!
Să nu te plângi când parcă singur
ai mai rămas luptând din toţi,
tu nu-i vezi, dar în lupta sfântă
ai mii şi zeci de mii de soţi.
Tu nu-i cunoşti, că numai Domnul

cunoaşte-n orice loc pe-ai Lui,
dar c-ai rămas în luptă singur,
tu niciodată să nu spui.
Căci Marele Hristos nu-Şi lasă

nici lupta, nici Cuvântul Său,
nenumărată-i Oastea care
învinge zilnic pe cel rău.
Noi nu vedem decât în faţă,

puţin şi-ngust din Sfântul Ţel,
întreaga-ntindere a luptei
şi câţi luptăm – o ştie El.
Să nu te plângi când crezi că singur

ai mai rămas luptând din toţi,
dac-ai vedea, ai şti că-n luptă
ai mii şi zeci de mii de soţi.
Ci-ncrede-te-n Hristos şi luptă

nebiruit şi credincios
şi lasă toate celelalte
deplin în grija lui Hristos.
209
Traian DORZ
23. O ULTIMĂ CHEMARE
Slăvit să fie Domnul Care ne-a ajutat să ajungem

până aici!
Frate cititor, soră cititoare, se apropie clipa să ne
despărţim. Nu numai de cartea asta, ci şi de lumea aceasta.
Dar, înainte de a ne despărţi, vreau totuşi să-mi mai
apropii o dată inima mea de inima ta şi să te rog să priveşti
în ochii mei plini de lacrimi
şi să-mi mai asculţi această ultimă întrebare şi chemare:
care este starea ta şi lucrarea ta, în lumina tuturor celor
arătate ţie de Cuvântul şi de Duhul Sfânt, până aici, prin
cartea aceasta?
Poate eşti un vechi chemat al Domnului sau poate eşti

unul mai nou.
Poate eşti un suflet care ţi-ai dat toate silinţele să
trăieşti voia lui Dumnezeu cu conştiinţa răspunderii tale
faţă de El, în toate vorbele şi faptele tale. Poate încă nu.
Dacă aceste lucruri ţi-au fost scumpe şi trăite şi până
acum, citeşte-le şi bucură-te amintindu-ţi-le, pentru ca să
capeţi şi mai multă putere şi râvnă, văzând că şi alţi fraţi ai
tăi gândesc asemenea ţie. E încă o dovadă că Hristos
210
lucrează la fel cu toţi ai Lui.

Dar dacă încă nu le-ai trăit cu toată inima şi cu tot
cugetul tău, atunci pune chiar în clipa aceasta, cu pocăinţă
înlăcrimată, un nou legământ înlăcrimat – şi să le trăieşti
începând chiar de acum. Şi întocmai aşa.
Aceasta va mai îndrepta, poate, ceva din ceea ce ai
stricat până acum lucrând cu nebăgare de seamă.
Şi va face ca, mai departe, lucrarea ta să capete
vrednicia pe care o pretinde Acela cu Care şi pentru Care
lucrezi.
Poate că eşti un suflet amărât şi descurajat din pricină

că ai văzut şi vezi pe atât de mulţi care se intitulează
pompos cu denumiri şi pretenţii de „lucrători ai lui
Dumnezeu“ – iar faptele şi umblările lor fac numai ocară
numelui lui Hristos. Numai pagubă Lucrării Sale şi numai
dezgust şi durere credincioşilor Săi.
Şi te vei mira văzând că, în cartea aceasta, nu ai găsit
nimic despre ei. Nimic despre viaţa lor desfrânată, lacomă,
hrăpăreaţă, necurată şi decăzută…
Şi vei zice:
– Bine, dar despre aceştia nimic? Nimic, ca şi cum n-ar
fi?
– Da, dragul meu, nimic!
Pentru că vrem să ne aţintim toate privirile numai spre
Hristos.
Şi numai spre pildele luminoase
şi numai spre realizările strălucite…
La cine priveşti, după acela te iei!

Vrem să privim numai la Hristos, şi nu la Satana.
211
Traian DORZ
Numai la pildele sfinte, nu şi la cele nefericite.

Numai la realizările slăvite, nu şi la ruine şi la arsuri.
În primul rând, pentru că credem din tot sufletul că
Hristos e mai puternic şi că Gândul Lui va fi mai atrăgător
decât al celui rău.
Apoi pentru că ştim că în sufletul fiecărui om, partea
lui Dumnezeu este mai tare decât partea păcatului. De
aceea dorim să însufleţim această parte a Domnului.
Ştim că orice iubitor de bine ne va da dreptate.
Spre exemplele rele să privim cu milă. Şi să le ajutăm
cu rugăciune.
Dacă vor mai avea ceva bun, acei oameni se vor ridica.
Dacă nu vor avea nimic, şi aşa se vor pierde în scrumul
focului şi în negura întunericului veşnic, împreună cu toată
lucrarea pe care au făcut-o ei (Iuda 10-16).
Frate sau soră, această ultimă chemare te caută şi pe

tine. Ascult-o şi tu din toate cuvintele de până aici.
Şi vino şi tu să îngenunchem şi să ne rugăm împreună.
Apoi să ne ridicăm hotărâţi să devenim cu adevărat
nişte vrednici lucrători ai lui Hristos, spre a intra, la
sfârşitul lucrului nostru, în bucuria lui Dumnezeu.
Împreună cu toată lucrarea noastră, ieşită dincolo din
focul încercării, pe veci strălucită şi vrednică.
Slavă veşnică Ţie, Marele nostru Ziditor şi Tată!

Slavă veşnică Ţie, Iisuse Doamne, temelia lucrării lui
Dumnezeu.
Slavă veşnică Ţie, Duhule Sfinte, Înţeleptul Îndrumător
al tuturor lucrătorilor Evangheliei şi ai Bisericii Tale vii.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, pentru marii şi vrednicii
212
lucrători pe care i-ai chemat şi i-ai ales Tu, pentru

continuarea zidirii Bisericii Tale până la sfârşit.
Slavă Ţie, Care ai adus această Strălucită Lucrare până
la noi. Şi pe noi până la ea.
Slavă Ţie, Care ne dăruieşti tuturor şi harul şi mijloacele
prin care ne putem face copii şi lucrători ai Tăi… Mădulare
şi părtaşi la această strălucită şi veşnică realizare a Ta.
Dumnezeule al Iubirii, al Puterii şi al Înţelepciunii,
dăruieşte-ne fiecăruia dorinţa, tăria şi priceperea de a fi o
lucrare a Ta şi nişte lucrători ai Tăi adevăraţi.
Spre veşnica Ta slavă
şi spre veşnica noastră fericire,
Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor,
Iisus Hristos.
Amin.
* * *
Apoc. 22, 3-5:
„Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul
de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea.
Robii Lui Îi vor sluji. Ei vor vedea Faţa Lui şi Numele
Lui va fi pe frunţile lor.
Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă
nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul
Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor.“
213
Traian DORZ
O, clipa revederii Lui…

O, clipa revederii Lui
cine-ar putea-o spune,
că grai pe lumea asta nu-i
cu limba s-o-mpreune!
Ce suflet ar putea-ncăpea
suprema bucurie
a clipei ce cuprinde-n ea
un dor de-o veşnicie?
Ce ochi, să poată neorbiţi

privi a ei lumină,
ce vecii nemaimărginiţi
i-ncercuie senină!
– O, clipă-a revederii Lui,

de-atâta timp dorită,
în ce cuvinte să-ţi adui
trăirea ta-nsorită!
În ce cântări să te cuprind,
să-mi vii tot mai aproape,
căci câte nehotare-ntind
nu mi te pot încape!
O, clipă de etern întins,

revino-ncet spre mine
ca, înmiitu-ţi har aprins
să-l pot întreg reţine.
214
* * *
Numai cu ajutorul Duhului Sfânt putem coborî foc în

rugăciunile noastre şi în adunările noastre.
Pe Duhul Sfânt să-L rugăm să ne înveţe a ne ruga.

*
Orice gând şi orice vorbă, orice faptă şi-orice pas,
viaţa ta să fie zilnic sfântul rugăciunii vas;
fiindcă nu-i de-ajuns din gură rugăciunea a o spune:
trebuie deplin să-ţi fie viaţa ta o rugăciune.
*
Hristos e Soarele Iubirii şi-nţelepciunea-ntreagă-i El,
El e-adevărul şi El Calea pentru-a-L pătrunde-n orice fel.
Dorinţa după El, căutarea, e partea care tu s-o pui,
de-i sinceră şi mare, sigur ajungi la dobândirea Lui.
215
Traian DORZ
Slăvit să fii, slăvit Iisus

Slăvit să fii, slăvit Iisus,
ce biruinţă ne-ai adus,
ce Praznic Sfânt ne-ai pregătit,
slăvit să fii slăvit!
Slăvit, slăvit să fii

pe veci de veşnicii,
că-n harul Tău ne-ai dăruit
tot ce-am nădăjduit
– mai mult de ce-am nădăjduit;
în veci să fii slăvit.
Eram pierduţi când Te-am strigat,

Tu strigătul ne-ai ascultat,
cu braţ înalt ne-ai izbăvit,
slăvit să fii, slăvit.
Din noaptea grea pe toţi ne-ai scos

la locul larg şi luminos,
ne-ai dat mai mult de ce-am gândit,
Cu cei atât de mult doriţi

stăm azi cântându-ţi fericiţi,
tot ce-am cerut ne-ai împlinit,
Ce scurte clipe-acum ne par

toţi anii lungi de chin amar,
şi cu ce har i-ai copleşit,
216
Slăvit să fie Domnul,

căci el ne-a dăruit
lumina şi-ajutorul
s-ajungem la...
...SFÂRŞIT!
217
Traian DORZ
CUPRINS
Cuvântul Domnului spune ....................................... 4

Închinare .................................................................. 5
Iubire, dă-ne harul .................................................. 6
1. Vrednic de încredere ................................................... 7
Hristos vrea suflete ................................................ 11
Pricepuseră cu fuseseră cu Iisus ............................ 12
Ce spun Sfinţii noştri Părinţi .................................. 13
Nu numai dorind izbânda ..................................... 15
2. Cea dintâi condiţie ................................................... 16
Am cu Hristos un legământ ................................... 20
Graba ascultării ...................................................... 21
Tot ce-a fost greu ................................................... 24
3. Dovada chemării ....................................................... 25
Îmi pare rău .......................................................... 29
Numai datoria ........................................................ 30
Conştiinţa datoriei ................................................ 33
218
4. Mijloacele sfinţirii ..................................................... 34

Iubire nici nu ştiu .................................................. 38
Fă binele din al tău ................................................. 39
De vrei să-ajungi stăpânul .................................... 42
5. Plin de Duhul Sfânt .................................................. 43
O moarte strălucită ............................................... 47
Răspunsul celui bun ............................................... 48
Purtătorule al luminii ........................................... 51
6. Ispravnic al tainelor ................................................. 52
Ce taine-ascunde aşteptarea ................................. 56
Tainica lucrare a Duhului Sfânt ............................. 57
Fercita-i a vorbi Cuvântul .................................... 60
7. Vestitor al Evangheliei .............................................. 61
Tu care-nveţi pe alţii ............................................. 65
Puterea Cuvântului ................................................ 66
Ce spune Biblia despre sine ................................... 67
Nu pot să tac ........................................................ 69
8. Lumină a lumii ......................................................... 70
Să nu mai ardem pentru noi .................................. 74
Avuţia cea mai de preţ ........................................... 76
Mă dăruiesc Luminii ............................................. 79
9. Apărător al Adevărului ............................................ 80
219
Traian DORZ
În clipa mărturiei Tale .......................................... 84

Curajul împăratului ................................................ 85
O Nume Sfânt ........................................................ 88
10. Cap al familiei ......................................................... 89
Părinte, nu-nceta! ................................................. 93
Testamentul tatălui credincios ............................... 94
Aşa Te rog, Iisuse Doamne .................................... 97
11. Soţ credincios .......................................................... 98
O Doamne, răsplăteşte mâinii ............................ 102
Ca soţia sufletului tău .......................................... 103
Ce spun Sfinţii noştri Părinţi ................................ 104
Dragostea când e curată ..................................... 106
12. Fiu ascultător ........................................................ 107
Voi nu-mi sunteţi în urmă… ................................. 111
Câmpii de grâne coapte ...................................... 111
Tatăl meu m-a trimis aici ..................................... 112
Binecuvântaţi părinţii ......................................... 115
13. Mântuitor al ascultătorilor săi ............................. 116
Până nu-ţi zideşti căldura ................................... 120
Tu eşti legat de aproapele tău .............................. 121
De dragoste şi milă are ....................................... 123
14. Om al rugăciunii ................................................... 124
220
O, creşte-mi, Rugăciune ...................................... 129

Rugăciunea izbăvitoare ....................................... 130
În ceasul sfânt al serii ......................................... 132
15. Trimis al lui Hristos .............................................. 133
Ce greu e… .......................................................... 137
Trimisul lui Avraam ............................................. 138
Lăsaţi-mă s-alerg ................................................ 140
16. Luptător neînfricat ............................................... 141
Încă sunt departe ................................................ 146
„Aici vom muri!“ ................................................. 147
Nu te teme! .......................................................... 147
Rămâi la datorie ................................................. 149
17. Muncitor vrednic .................................................. 150
Curaj, trudit semănător ...................................... 154
Cel mai cumplit blestem ...................................... 155
Când munca mea se va sfârşi ............................. 158
18. Frate statornic ....................................................... 159
Statornicia este-un har ........................................ 163
Nu mă lasă lanţul ................................................. 164
Nu-i loc mai sfânt ................................................ 167
19. Păstor adevărat ..................................................... 168
Nu-i iubire ca a Ta .............................................. 172
Oile, oiţele, mieluşeii ........................................... 173
221
Traian DORZ
O, dragi fraţi şi surori ......................................... 175

20. Rob conştiincios .................................................... 176
Să nu pot, Doamne, să mă las ............................ 180
Eu rămân robul tău .............................................. 181
Sfârşească-se frumos .......................................... 184
21. Învăţător şi model ................................................. 185
Mai este-o Judecată! ........................................... 189
Hristos a fost… ca mine ...................................... 191
Cu cât mai mulţi te-nalţă .................................... 193
22. Un biruitor veşnic ................................................. 194
Când ai luat pe umăr Crucea ............................. 198
Mai tare ca toţi vrăjmaşii săi ................................ 199
Celui ce va birui ................................................... 200
Să nu te plângi! ................................................... 201
23. O ultimă chemare ................................................. 202
O, clipa revederii Lui… ...................................... 206
Slăvit să fii, slăvit Iisus ....................................... 208
Cuprins ........................................................................ 210
222
Tehnoredactare computerizată,
copertă, aranjament grafic şi tipar:
Editura «OASTEA DOMNULUI» – Sibiu
223

Lucrători Cu Dumnezeu

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lucrători Cu Dumnezeu

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vestitor al Evangheliei LUCRĂTORI CU DUMNEZEU

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale

289(498) Oastea Domnului

Ó Toate drepturile rezervate

pentru lucrătorii Evangheliei lui Hristos

Editura «Oastea Domnului» – Sibiu

Cuvântul Domnului spune:

Marcu 16, 15: „Duceţi-vă în toată lumea şi propo-

Matei 28, 20: „…Şi iată că Eu sunt cu voi în toate

I Cor. 3, 9-15: „Căci noi suntem împreună-lucrători cu

Iubire, dă-ne harul

Lumină, dă-ne harul

Putere, dă-ne harul

„Mulţumesc Domnului nostru Iisus Hristos, Care m-a

Iată strigătul plin de recunoştinţă prin care, poate cel

Odată, un stăpân dorea să-şi găsească printre supuşii

care cereau o mare vrednicie.

Oare Dumnezeu să încredinţeze El cu mai puţină grijă

De ce sunt oare atât de puţini aleşi dintre atât de

L-am luat de la început pe Sfântul Apostol Pavel drept

Din acestea şi din atâtea altele, se vede că cea dintâi

Frate slujitor al lui Hristos! Cercetează-te necruţător în

îţi închipui că merge şi aşa, fiindcă până aici a mers.

Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru

Hristos vrea suflete

Să plângă-n caldă rugăciune

Pe Dumnezeu avându-L Soare

Oricât ar fi de rău poporul

Precum Hristos cel Om în Slavă

Pricepuseră că fusese cu Iisus

Când Sfântul Apostol Petru stătea, în seara judecăţii

Poetul persan Saadi spune:

Frate şi soră, dacă voi staţi lângă Hristos, nu se poate

Ce spun Sfinţii noştri Părinţi

Oricât de multe şi frumoase cuvinte am folosi, dacă

Cine nu gândeşte şi nu lucrează ca Hristos nu este al

Nu poate sluji cineva lui Hristos şi fraţilor dacă nu-şi

Cel care ia povara altuia asupra lui, cel care este

Tu îngrijeşte mai întâi de ale lui Dumnezeu, iar

Să-ţi aminteşti zi şi noapte de cel ce-ţi vesteşte

Didahia – Învăţătura celor Doisprezece Apostoli

Fiii mei, să ştiţi că Duhul, Ce sfinţenia iubeşte,

Nu numai dorind izbânda

Nu numai cântând credinţa

Nume pot avea şi răii

Dacă ştim că neascultarea

Duh al Ascultării Sfinte,

Dă-ne rodul ascultării,

2. CEA DINTÂI CONDIŢIE

Până când nu te-ai născut într-o familie, cum să fii

Naşterea din nou este actul prin care reintri în familia

Numai prin uşa naşterii din nou, numai prin uşa

pocăinţei şi a convertirii, au intrat în împărăţia

Lucrarea Domnului este clădirea lui Dumnezeu, ogorul

neapărat născut duhovniceşte,

E uimitor nu atât că oamenii nu pot înţelege taina

Frate lucrător în sfânta Lucrare duhovnicească a lui

cu numele doar, ci cu viaţa şi cu adevărul!

Slavă veşnică Ţie, Duhule Sfinte al lui Dumnezeu, Care

Pe nume-l port, pe chip mi-e scris,

Nu-i prieten pe pământ să-mi ia

Şi nu-i vrăjmaş atât de-avar

Nimic nu-l poate înnopta,