Sunteți pe pagina 1din 84

1 hm.

2
1. Poporule sfânt te gată, Ziua Domnului te-așteaptă.
Mirele e foarte gata, Îmbrăcat să te afle.
cor: (: Mare a fi ziua acea :) Vino Doamne, vino iute,
Pe noi ne grăbește.
2. Popor sfânt nu te odihni, Pentru lucru grabnic să fi.
Că Domnul Tău nu-i departe, Îmbrăcat să te afle.
3. Te bucură popor frumos, Că te-a răscumpărat Hristos.
Și sus la ceruri te-a muta, O fie lăudat.
2 hm. 3
1. Prin lume cutreierat-am, Și lumea-i frumoasă nespus.
Dar pace deloc nu aflat-am, Nicidecum orișiunde m-am dus.
2. Mul ime de oameni văzut-am, Pretutindeni și cum trăiesc.
Pe mul i ferici i, eu crezut-am, Era totul vis omenesc.
3. Cântau ei cântau în tot locul, Uitare plăcerii și noroc.
Dar vai în zadar era totul, Odihnă nu aflau deloc.
4. Dar este o fericire, Pentru un suflet ce-i trudit.
Vesti i azi și da i de știre, Celui ce e tris obidit.
5. Odihnă la to i se vestește, Și o parte oricine află.
Smerit, umil de privește, La crucea de pe Golgota.
3 hm. 5
1. Sosit-a ziua fra ilor, Să ne deșteptăm din somn,
(: Să ne-ntoarcem din păcate, La părintele ceresc :).
2. Căci destul am petrecut, Noi în poftele acești lumești,
(: Iubind poftele corpului, Străini de Tatăl ceresc :).
3. Căci părintele nost- ceresc, Fiul Său nu la cru at,
(: Căci pentru a noastre păcate, Pe El la moarte l-a dat :).
4. Iubi i fra ilor și prietenii, Lăsa i faptele lumești,
(: Căci trage sufletul nostru, La focul nestins de veci :).
5. Să ne-ntoarcem către, Doamnul Să ne plângem păcatul,
(: Căci plata păcatului, Este focul iadului :).
6. Privi i voi dar la Golgota, Unde Domnul a murit,
(: Să ne scape de păcate, Să ne facă feerici i :).
7. Lumea asta e orbită, Și nu vrea să cunoască,
(: Să ne-ntoarcă la credin ă, De la pofta lumească :).
8. Vine ora judecă ii, Peste cei necredincioși,
(: Atunci to i ar vrea să creadă, Dar atunci va fi târziu :).
4 hm. 8
1. Întoarce-te o fiu pierdut, La Tatăl tău din cer.
(:Destul dar cât ai petrecut, Înstrainat de El:)
2. Întoarce-te la bra ul Său , Și ascultă-I blândul glas.
(:Căci Tatăl tău a'njunghiat, Vi elul cel mai gras:)
3. O vino așa cum te gasești, Sărac și zdren uros.
(:Veșmântul cel mai bun, Primești din mâna lui Isus:)
4. O vino deci l-a onorat, Ca un fiu de 'mpărat.
(:Primind inelul aurit, În degetul slăbit:)
5. Vino la bra ul lui Isus, Nu mai sta la îndoieli.
(:Căci el te-asteapta'n dor nespus, Să- i dea dulci mângăieri:)
6. Mă voi scula și-apoi, Să merg la Tatăl meu din cer.
(:Tată mult am păcătuit, Până'n ziua de ieri:)
7. Tată mult am păcătuit, Împotriva Ta.
(:Iar acum Te rog mereu, Fi bun a mă ierta:)
8.El încă departe fiind, De rădăcini flămînd.
(:Tatăl de el a avut milă, La îmbra ișat plîngînd:)
5 hm. 9
1. Numai în Isus e a mea plăcere, Nu în lume și 'n avere. Cu
Domnul Isus eu sînt foarte bogat, Cu El nu voi fi sărac.
Cor: (: Sînt vesel cu Isus singur :) Sărac eram
dar în Hristos sînt bogat, Totul în El am căștigat.
2. Cînd în păcat eram fiind disperat, Isus la Sine m-a luat.
Moștenire sus în cer mi-a pregătit, Un locaș frumos aurit.
3. Isus m-a chemat calea mi-a arătat, Și m-a mîntuit de păcat.
Tot EL m-a 'ndemnat la rugăciune, Să trăim în fapte bune.
6. hm. 10
1. Vino, vino, vino tu la Isus vino, Tu acuma vino, vino.
Și sa fii tu supus Domnului cel bun.
cor: O vino eu te chem și astazi te îndemn,
Căci noaptea va veni, chear nu-i putea să intri.
2. Vino, vino printre suferin e lasă tu lumea.
Căci în lume nu-i o căin a numai pieirea.
3. Vino, vino o spirit iubit condu-mă mai sus.
Pînă voi fi de Dumnezeu sfin it în sânge-al Lui Isus.
4. Vino, vino și- i voi da via ă vino suflete.
Eu sînt Isus și la Mine 'n bra e este liniște.
7 hm. 12
1. Aud un cor, un cor de gloate în timpane harfe cântând,
Ei sânt ceata, ceata răscumpătată. Căci au servit mielului sfânt.
cor: Lăuda i-L, lăuda i-L voi to i cei mântui i,
Căci prin sânt sângele Lui Sfânt, În veci de veci trăi i.
2. Al nostru Domn, Domn e puternic, Este Hristos Domn slăvit,
Prin sângele care a curs, ce-a curs pe cruce păcatele ni le-a albit.
3. El mâna dreaptă, dreaptă tine-n tinsă, Peste poporul Lui Cel
sfânt Fi ca Păstor, Păstor, El îl conduce, Prin sfântul, sfântul legământ.
4. Iar fa a Lui, a Lui stă împotriva celor ce aici păcătuiesc, Cu sabia
de foc, de foc odată, Pe to i, pe to i, o să-i zdrobesc.
5. Iar voi cânta i, cânta i de bucurie voi ceata mântuitor,
C-al vostru Domn, Domn pe vecie vă va fi drept ocrotitor.
8 hm. 14
1. De când am aflat pe Isus sânt așa de fericit, Că eu nu caut la lume
ci la Hristos cel răstignit.
cor: El a răbdat pentru mine, Aleluia vom cânta,
Și ce am mai scump pe lume Lui îi voi sacrifica.
2. Nimic în această lume nu mă face așs voios, Ca victima
de pe cruce al slăvitului Hristos.
3. Și doresc a mea via ă pentru, El ca s-o trăiesc, Știu că-n urma
suferin ei cununa eu dombândesc.
9 hm. 15
1. Inima-mi mereu suspină, după veșnicul cămin.
Unde-i liniște deplină, fericire fără chin.
cor: Ah mi-e dor, mi-e dor de-acasă, De orașul stătător.
Unde Dumnezeu veghează, Sus de-asupra por ilor.
2. Sus în cer domnește-o pace, care nu-i jos pe pământ.
Serafimilor le place S-o laude în al lor cânt.
3. Sus domnește bucurii , fără umbră, fără nor,
De dăinuiește-n veșnicie, ca și-al ei Dăruitor.
10 hm. 17
1. O, Te privesc Isuse pe cruce răstignit, În suferin i nespus
de oameni chinuit. De răni i-e fruntea plină, Și corpul tot
i-e frânt. Dar Tu nu ai nici o vină, Tu ești cu totul Sfânt.
2, O, jertfa- i glorioasă ne-arată deslușit, Cum lumea
păcătoasă Tu mult-o ai iubit. Tu m-ai iubit pe mine pe to i Tu
ai iubit, Și-n locul nost mai bine să suferi ai primit.
3. Noi merit-am osânda dar Tu prin suferin i, Ai câștigat
izbânda, făcut-ai din noi sfin i. Noi merit-am ocara și sabia
de foc, Dar Tu ai purtat povara bătăilor de joc.
4. Cu ce-am putea răspunde acum la jertfa Ta, Și Te urmăm
oriunde cu toată dragostea. Să Te iubim pe Tine ca Tine
suferind, Făcând tot timpul bine venirea Ta grăbind.
11 hm. 18
1. Șterge- i fa a tristă, Că- i e deajuns inima străpunsă.
Vino dar la Isus, spune-i Lui tot dorul suferin a ta, Căci
Măntuitorul te va vindeca.
2. Griji de te-apasă deșteaptă a Lui har, După noaptea
deasă zorile răsar. Soarele încă astăzi se va arata, Și
ruga ta adâncă te va-ndepărta.
3. Dacă al ii ca tine sufere cumplit, Du-te și le spune
cin' te-a mântuit. Spunele să creadă cin' te-a mântuit,
Și cu ei te roagă pân' s-or liniști.
4. Mult nu va mai ine via a asta grea, Vine Domnul iată,
vine să ne ia. Și ce fericire va fi acolo sus, Căci în veșnicie
vom fi cu Isus.
12 hm. 19
1. Aștept pe Domnul după cum mi-a promis, Aștept pe
Domnul după cum mi-a zis. Aștept stăruind ca eu să primesc
Duhul Domnului Ceresc.
cor: (: Puterea :) Mă cură ă și înviinge orice păcat,
(: Puterea :) Ce peste noi s-a revărsat.
2. Aștept pe Domnul căci eu Lui m-am predat, Aștept
pe Domnul să îmi deie sfat. Aștept puterea Duhului Sfânt,
Să măă-nve e a fi blând.
3. Aștept pe Domnul mai aproape să fiu, Aștept pe Domnul Isus
cel viu. Aștept arvuna Sfântului Spirit, Să pot fiu tot umilit.
13 hm. 20
1. Doamne cine va locui, Cu Tine-n corutl Tău. Și cine va ferici,
Pe munte Domnul meu.
cor: Cel ce umblă-n neprihănire, În căile Domnului Sfânt
și fără cârtire. Acela e ca un pom sădit, Chiar la curgerea
apelor. Și tot timpul e rodit.
2. Domnul meu cine va vedea, A ta fa ă sfântă. Și cin' va sta la dreapta
Ta, În ara cea sfântă.
3. Doamne cine-a trăi-n etern, Sus în fericire. Și cine-a moșteni-n eden,
Cântând slavă ie.
14 hm. 22
1. Trecător sunt eu pe lume, Ca și iarba de pe câmp. Și nu aflu bucurie,
În lume frate nicicând.
cor: (: Mult n-a fi, mult n-a fi, Pământul voi părăsi :)
2. Că via a e urzită, Pe mâna lui Dumnezeu. Când firul vie ii se rupe,
Ai să pleci o scumpul meu.
3. Că via a-i trecătoare, La tot omul ca un vis. De nu te-ai pregătit frate,
Pe veci vei fi osândit.
4. Eu te rog suflete dragă, Te grăbește tot mereu. Nu iubi lumea vicleană,
Că vine sfârșitul tău.
15 hm. 23
1. Voi ce-n fa a judecă ii, Tremurând și goi ve- i sta. Haina sfântă
a dreptă ii, Veni i grabnic a o-mbraca. (: Singur Isus :) poate astăzi
să v-o dea :)
2. Voi ce-n jale și-n durere, Vă petrece i via a. Tresălta i de bucurie,
Fi- i cu cugetul voios. (: Căci în ceruri :) Vă așteaptă Isus Hristos :)
3. Voi trudi i de remușcare, Sau voi drep i închipui i. Recunoaște- i
deopotrivă, Că sunteși pierdu i greși i. (: Cu grăbire :) Azi la Domnul
să veni i :)
4. Veni i fără de zăbavă, La cel viu din veșnicii. El vă va-mbrăca în slavă,
Numai dacă ve- i veni (: Pe cei grabnici :) La venire Mântuitorul îi iubi :)
16 hm. 24
1. Via a noastră-i ca izvorul iute valul o mână repede-n toată lumea,
Prin lupte condu-ne unde ne-așteaptă odihnă.
cor: (: La Tine :) Isuse m-apropiu, Pe bra ul Tău m-oi odihni.
2. vie strâmtorare lupte necazuri, nu lăsa ca noi să uitam,
Ca Dumnezeu așa de tare ne-a iubit prin Isus ne dă îndurare.
3. Așa este omul ca și iarba via a lui iute trece, Oh, mul i tineri sunt
care s-au înșelat trăind de tineri în păcat.
4. Cugetând ei că vor putea trăi până se vor îmbătrânii, Dar moartea
pe ei nu i-a așteptat ci peste mormânt i-a mutat.
5. O, iubire care te-ai coborât din cer de la Părintele, Fă acum ca toate
popoarele să Te urmeze.
6. Oare cine ne-a putea despăr i de iubirea lui Dumnezeu, Necazurile
sau strâmtorare, nu ne-ar putea nici sabia.
7. Și se-apropie venirea Ta, și cei ce nu Te-au ascultat, Ei de Tine se vor
depărta vor plânge și vor suspina.
17 hm. 25
1. Astăzi aici mâine unde-am fi, Nu ști oare că tu vei muri. (: Cerul,
pământul veste nu- i va da, C-astăzi moartea nu te va cru a :)
2. O, ce na ie rătăcită, Via a asta nu-i pregătită. (: Nu ești sigur când
vine moartea, Fericit ești gata de te-a afla :)
3. Pe-acest pământ călători suntem, Vine moartea când n-o așteptăm.
(: Să te pocăi vreme nu-i avea, Vine Isus a te judeca :)
4. Tot sufletul de s-ar pocăi, Pacea Domnului de o ar primi. (: O via ă și un
loc glorios, Va fi plata celui credincios :)
5. Oare cum va fi secerișul, Cum vor sta snopii to i în rânduri. (: Neghina se
va arde toată în foc, Grâul se va strânge-n grânar tot :)
18 hm. 26
1. Seara a sosit plugarul vine acasă El e trudit tot corpul lui e frânt,
Dar inima-i și fa a-i voioasă Și'n pace se va odihnii'n curând.
cor: De-aceea ziua, seara, noaptea chiar, El zorii dimine ii așteaptă
iar amurgul trist trudnica zi, noaptea însuși e frumoasă,
Căci pentru to i mâine va fi, Sărbătoare glorioasă.
2. El a arat pe vânt ca și pe soare, Și-a semănat nădăjduind mereu.
Căci Dumnezeu dă binecuvântare, Acelor ce se'ncred în harul Său.
3. Plugarii buni lucrează cu răbdare, Căci azi e timp de-arat și semănat.
Și chiar de vin furtuni și strâmtorare, Le biruiesc prin Cel ce ia 'armat.
4. Creștinii ajung voioși la capul vie ii, Chiar noaptea ei au cerul înstelat.
Iar când sosesc în zorii dimine ii, Suspinul lor în cântec s-a schimbat.
5. Iată a sosit dorit-a primăvară, Plugarii sunt de Domnul lor lăuda i.
Dar în sfârșit sosi ziua mărea ă, De munca lor ei sunt încununa i.
cor:Și zi și-amurg și noapte au fugit, Căci marea diminea ă
a strălucit. A zilei zori a strălucit. Da suntem în cer acasă,
Tatăl Cel bun loc ne-a gătit, Slava Lui e-n veci glorioasă.
19 hm. 27
1. Asculta i din cer răsună, Mii de glasuri îngerești. Răspândind o veste
bună, Pe tot largul pământesc. Și vestesc de-o mântuire, Ce ne-aduce
Dumnezeu. Care'n marea Lui iubire, A jertfit pe Fiul Său.
cor: Cânt ceresc îngeresc, Mergi departe până'n zări. Cuvânt viu
despre Fiu, Du-te peste mări și ări.
2. Asculta i din cer vă cheamă, Mii de glasuri îngerești. La ospă de
mare faimă, La bucate 'mpărătești. Pâinea se servește, Apă pentru cei
ce mor. Cine bea în veci trăiește, Căci Isus e-al ei izvor.
3. Asculta i cum ceasul bate, Azi e timp de mântuit. Șovăind ușor se poate,
Să te pierzi desăvârșit, Nu lăsa i să v-amăgească. Inamicul cel viclean
Isus vrea să vă iubească, Deci asculta i acum de El.
4. Asculta i cum vă salută, Mii de îngeri sus din cer. Pe voi to i ostași în
luptă, Și pe cei ce-n luptă sper. Stărui i până la moarte, Stărui i până 'n
sfârșit. Ca s-ave i în ceruri parte, De un trai mai fericit.
20 hm. 28
1. O, iubit Părintele nost' Cel milos, Fi Tu Luminătorul nost'(: Ca odată
'naintea fe ei Tale, Să ajungem în mărire :)
2. Când vom dezbrăca acest corp pământesc, Și vom depune sarcina.
3
31 hm. 41
1. Fra i bucura i-vă cântând pe cale, Mărire, cinste să-i da i lui Hristos.
(: El pe noi to i din păcat ne-a mântuit, Și din noaptea întunecoasă
ne-a scos. :)
2. Puterea Lui sfântă, mântuitoare, El noua ne-a dat aici pe pământ.
(: Cine conduce-n orice-mprejurare, Și va fi cu noi pân la mormânt. :)
3. Prin bucurie și via ă sfântă, în pace veșnică, Noi fiind duși.
(: Domnul ne dă via ă fericită, Și-n raiul cel Sfânt cu to i vom păși:)
32 hm. 42
1. Doamne noi dorim cu dor, Nu vre-un lucru pieritor. Nici deșarte amăgiri,
Nici lumeștile sim iri.
cor: Iată Doamne ce dorim, După Tine să pornim. Blândă e iubirea Ta,
Fără murmur a urma, Noi să fim doar ai Tăi. Du-ne pea-le Tale căi.
2. Noi ades Te-am întristat, Ne-urmând cerescul sfat. ne mâhnim când Tu
ne cer i, Te rugăm ca să ne ier i.
3. Vrem ca-n via a pe pământ, Să slujim pe Domnul Sfânt. Și tăcu i
al-asculta, Când voiește-a ne-nvă a.
4. De-astăzi hotărască El, Lucru nostru de-orice fel. Fapte, vorbe, cuget
chiar. Să le-ndrume al său har.
5. Vrem ca fructul Său divin, Să rodească-n noi deplin. To i al nostru mers
văzând, Să slăvească Duhul Sfânt.
33 hm. 45
1. Când odată va să sune, Trâmbi a prin mun i și văi. Și când Domnul va
s-adune pe ai Săi. Noi ne vom înfă ișa la marea lină de cristal, Și în cor
cânta-vom triumfal.
cor: O, ce fericire mare, când la sunetul de trâmbi i vom pleca.
Cu Isus, cu Isus, O ce fericire mare vom avea.
2. Și când îngerii din ceruri ce ferici i vor striga, S-a sfârșit
nu mai este chin de-acuma. Atunci Domnul va conduce pe to i credincioșii
Lui, În grădina minunată-a raiului.
3. Atunci oboseala noastră ce-am avut-o pe pământ, Se ve schimba-n
bucurie la mormânt. Când Mântuitorul nostru ne va zice să plecăm,
Și de-aceste corpuri să ne dezbracăm.
34 hm. 46
1. Vezi trâmbi a a sunat de război, S-a declarat unei oștiri de dușman
condusă, De cel rău. Deși pu ini suntem, viteji ne-nvinși ne-aflăm. Și-o
lume-ntreagă de păcat, a rupt și-a triumfat.
cor: (: 'Nainte fra ilor, 'nainte fra ilor porunca asculta i voi,
marș, marș, marș. Să mergem la război, Să nu ne dăm 'napoi.
Pe cel rău învingem noi, Cu arma Domnului.
2. Vede i colo' fra ilor o oaste de solda i, Cari pentru Hristos s-au lipsit
de aur și-argint. Stai colo' lângă ei luptă și tu de vrei, Să fi în contr celui
rău și să-i fi lui dușman.
35 hm. 47
1. Cu curaj deci înainte căci Domnul vine-ncurând,
(: Să ieșim deci înainte, El e rege drept și Sfânt :)
2. Nu vrem slavă nici onoruri, Din această lume rea,
(: Căci în ceruri ne așteaptă o comoară mărea ă :)
3. Așteptăm ziua din urmă, Când de moarte vom scăpa,
(: Mântuirea-asigurată prin Isus la Golgota :)
4. N-auzi Domnul cum Te cheamă, de ce tot mai zăbovești,
(: Căci fricoșii nu au parte, În ceruri sus de-a intra :)
5. Gata-I Domnul totdeauna, Haine nouă a ne da,
(: Dacă în via ă ai stăruit, Și harul Său am primit :)
36 hm. 48
1. Noi mergem în depărtări, Peste dealuri, văi și mări. Și vestim cuvântul
sfânt, Tuturor de pe pământ.
cor: Vom vesti necontenit, Pe Isus Cel Preamărit. Căci curând El
va veni, Pe cei drep i ai mântui.
2. De vom trece prin nevoi, Nu vom da nicicând 'napoi. Ci 'nainte vom lupta,
Orișice s-ar întâmpla.
3. Să privim spre ceruri sus, Și în rugă pe Isus. Noi să cerem ajutor,
Ca în lucru s-avem spor.
37 hm. 49
1. Iubi ilor acum e timpul să merg de la voi, În depărtări iată, Plecând mă
'ndepărt de voi. Eu în grabă nu vă văd că de la voi mă'ndepărt, Fa a mea
nu- i mai vedea, Că s-apropie ora mea, Domnul e cu voi.
2. În corp vom fi departe unul de către altul, În spirit una suntem cu to ii
Domnul. 'Napoi spre voi tot cuget în Domnul vă amintesc, Păzi i-vă dar pe voi
În frica lui Dumnezeu, Domnul e cu voi.
3. Iubi ilor vă'ndemn lua i aminte de voi, Și de toată lumea cea aleas-a
Domnului. Unul de altul să 'ngriji i și către cer vă sili i, Pacea Domnului din
cer eu de la Domnul v-o cer, Domnul e cu voi.
4. Și-acum fra ilor vă'ncredin ez lui Dumnezeu, Și adevărul, cuvântul
harului Său. Voi dară să priveghea i într-una să vă ruga i, Unul pe-altul vă
iubi i, Până'n sfârșit creștini fi i, Domnul e cu voi.
38 hm. 50
1. Răscumpărătorul nost' s-a dus, Să ne pregătească locaș sus. În curând
acolo to i sfin ii se vor odihnii, În cer sus unde noaptea n'a mai fi.
cor: Cum doresc odihna, Unde nu-i durere. Ce frumos când vom fi
Unde Isus ne va strălucii.
2. Nu am tezaur pe pământ jos, Unde este păcatul scârbos. Averea mea este
numai acolo'n cer sus, Unde domnește Regele Isus.
3. Cânta-voi în cereasca casă, Stând cu Isus la sfânta masă. Cântând cu cei
sfin i și mântui i în locașul sfânt, Când to i cu Domnul ne vom fi aflând.
39 hm. 51
1. Prietenul cel dorit Isus al meu, El îmi este iubit Isus al meu. Căci spre
mine a căutat Isus al meu, Și m-a răscumpărat Isus al meu.
2. Prin a lui iubire Isus al meu, Privește spre mine Isus al meu. Pentru asta-i
voi servi, Isus al meu, Și-n veci îi voi servi, Isus al meu.
3. Și când sunt părăsit Isus al meu, Și de lume urât, Isus al meu.
El de grija îmi poartă, Isus al meu. Nicicând nu mă lasă, Isus al meu.
4. Când m-ajunge vifor, Isus al meu, El mi de ajutor, Isus al meu.
Îmi face scăpare, Isus al meu, Și-mi dă bucurie Isus al meu.
40 hm. 53
1. În ceruri sus frumos cântă, Cum noi nicicând n-am auzit îngerii cu fa a
blândă, cântă Mielului iubit. Cu umilin a pe fe e cântă-ntr-una și slăvesc
Intonând imnuri măre e Mielului Dumnezeiesc.
cor: Sfânt, sfânt, sfânt e Domnul cântă îngerii,
Dar ei nu pot sim i bucuria mântuirii.
Despre scumpa Lui mântuire noi o să cântăm,
Când în slavă-n fericire cu Isus ne aflam.
2. Dar aud altă cântare Bunului nost' Salvator, Ce-o cântă o mul ime mare
Mare-i cântarea lor. Ei sunt poporul strâmtorat ce din necaz au venit,
Dar hainele lor le-au spălat în sânge și le-au albit.
3. Îngerii o să-i asculte și toată oștirea lor, Ca sunet de ape multe e
cântarea Sfin iilor. Ei cântă că au biruit prin al lor Salvator bun, Și-L
laudă necontenit că I-a ocrotit pe drum.
4. Nu sunt înger aicea eu dar știu aceasta bine, Că spre slava Domnului meu
voi cânta când El vine. Iubirea Lui o voi mări ce-a arătat pe Calvar,
Când pentru mini se răstigni și goli al meu pahar.
41 hm. 54
1. Iată Mirele vine miezul nop ii a sosit, Fi pentru-ntâmpinare pregătit.
Aprinde candela ta, ia uleiul cu tine, Și du-te 'naintea Sa, căci vine.
cor: Isus eu te iubesc mereu Te-ntâmpin, eu știu bine pe Tine,
Aliluia eu î i cânt slavă ie, Doamne Sfânt că venirea Ta va
fi curând.
2. Fecioare fericite cari priveghind a i fost, Stând pe Mine neadormite
așteptând. Voi la nuntă-acum intra i cu Mirele vostru Sfânt, Și pe veci
vă bucura i Lui cântând.
3. Fecioarele ce-au adormit au primit o osândă, Că Domnul nu le-a primit
la nuntă. Fra ilor să ne silim fiind gata orișicând, Și în tot momentul să
fim cu Cel Sfânt.
42 hm. 55
1. Binecuvântă-ne Doamne, Pe noi întotdeauna. Ca să fim noi poporul Tău,
Pe Tine-a Te lăuda.
cor: Iar Isus al nostru soare, Plin de har și de-ndurare. Vocea Lui
mângăietoare, Șterge lacrimi și suspin.
2. Și acasă și pe cale, Despre Isus vesel cânt. Dar nu cânt nici cânt mai
vesel, Decât în locașul Sfânt.
3. Îngerii pot să-L mărească, Prin cântări pe Dumnezeu. Dar cât despre
har să cânte, Pot și ei și eu.
43 hm. 56
1. (: Sunt copilul Domnului :) Și laud pe Domnul. Domnul este stânca mea,
Nu mă tem de nimica. El îmi stă la dreapta mea, Și laud pe Domnul.
2. (: Merg la casa veșnică :) Și laud pe Domnul. În orașul cel ceresc îngerii,
îl Preamăresc, În Ierusalimul nou și laud pe Isus.
3. (: Ne pregătim către cer :) Și slăvesc pe Domnul. Și pe cât timp eu
trăiesc, Spre Ierusalim privesc. În casa Părintelui voi mări pe Isus.
4. (: Drumul e plin cu dureri :) Dar laud pe Domnul. Cu dureri e partea mea
Până Domnul m-a chema. Ca să-mi primesc cununa, Și să laud pe Domnul.
5. (: Lângă apă cristalină :) Eu laud pe Domnul. 'Naintea ta Isuse vom primi
cu to i harfele, Ne șterge lacrimile și măresc pe Domnul.
44 hm. 57
1. O ce plăcut e Sionul pașnic măre iubit, Unde Isus își are tronul veșnic
și neclintit.
cor: O ce plăcut e Sionul, către Sion mă-ndrept.
Și noaptea visez despre dânsul, Și ziua îl cânt deștept.
2. Cum astrul zilei alungă noaptea de pe pământ, Astfel privirea Ta shimbă
plânsul și jalea-n cânt.
3. Astfel cântarea-mi adesea-i strigă de crunt război, Sus însă-n pace
cântavoi Mielului, imnuri noi.
45 hm. 59
1. Evanghelia ne vestește omule te pocăiește, Și vino, și vino la harul sfânt.
2. De nu vi la pocăin ă vei avea mare căin ă, Dar atunci, dar atunci va fi
târziu.
3. Căci răul cel blestemat te ine-n cursă legat, Și râde și râde că
te-a'nșelat.
4. Deschide inima frate și vino la libertate, Ca să ai, ca să ai mântuire.
5. Astăzi Isus te primește plânge și te păcăiește, N-aștepta,
n-aștepta nu-ntârzia.
46 hm. 60
1. Viu, așa a zis Dumnezeu, nu-mi place moartea celui rău, Că aceasta-i
voin a mea când El din răutatea sa, scoală-te nu mai zăbovi.
(: Căci Domnul te va ocroti :)
2. Deci tu azi orice-ai fi greșit nu-i caz de deznădăjduit, Căci Dumnezeu cu
jurământ te-asigură prin ast-cuvânt c'asta-i bucuria mea.
(: Ca să te-ntorci din calea rea :)
3. De aceea nu mai zăbovi nu mai tot da zi după zi, Nici să nu zici ca to i
cei răi vreau să-mi petrec anii mei, iar după ce-oi fi îmbătrânit
(: Atunci am timp de pocăit :)
4. E drept și îmbucurător Domnul oricând e-ndurător, Dar El nu dă harul
Său cui stăruiește a face rău, Și dacă nu te pocăiești
(: În moarte-i tot ce po i s-aștep i :)
5. Azi tu trăiești deci zi chiar azi, de tot răul vreau să mă las, De ce să tot
mai zăbovești po i tu să ști cât mai trăiești, Și dacă mori nepocăit
(: Pierzării vei fi rânduit :)
6. Isuse dă-mi Tu harul Tău chiar astăzi să las tot ce-i rău, Și de-acum pe
viitor șă fiu mereu ascultător, nu vreau deci să mai întârzîi
(: Azi sunt al Tău, al Tău rămâi :)
47 hm. 61
1. Am primit raportul bun, Aliluia
Mielului! În locul sfânt am pășit, Mărire
Tatălui! De partea lui Isus sunt, Pe altarul Tău sfin it. Păcatului am murit,
Aliluia, Mielului!
cor: Aliluia, Aliluia, Prin credin ă am intrat. Unde pacea am aflat,
Aliluia, Aliluia, Laudă lui Isus fie. Că m-a salvat.
2. Prin sângele cel Sfânt curs, Aliluia Mielului! Sunt preot al lui Isus,
Mărire Tatălui! Prin lumina Duhului, Eu trăiesc spre slava Lui. Fiind predat
Domnului, Aliluia Mielului!
3. Trecut-ai Întâia perdea, Aliluia, Mielului! Ce lumin' acoperea, Mărire
Tatălui! Duhului Sfânt m-a luminat, Și sfin ire El mi-a dat. La care și sunt
chemat, Aliluia, Mielului!
4. Sunt pe calea Domnului, Aliluia Mielului! Mă bucur în Duhul Lui, Mărire
Tatălui! Al Domnului cel Sfin it, Și prin sânge cură it, Pe vecie m-a primit,
Aliluia, Mielului!
48 hm. 62
1. Isus e-al vie ii Domnitor, Cel ce pe cruce a murit. Ca să adune-al Său
popor, El vine negreșit.
cor: E la uși, Ela uși, El stă chiar la uși (: Iarăși vine :)
C'a s'adune al Său popor.
2. Multe semne se prevestesc, Și se'nmul esc din zi în zi. Cu al nostru
Isus cel ceresc, Pe nori El va veni.
3. Lumea așteaptă în zadar, Al păcii neclintit regat. Peste-a raiului
hotar, Nu trec cei cu păcat.
4. Pământul nou demult dorit, Se dă ca fericit sălaș. Celor ce s-au
încredin at, A fi ai Lui părtași.
49 hm. 63
1. Noi mergem acasă'n cer, Vre i să veni i cu noi? Fugind din acest
deșert, Vre i să veni i cu noi?
2. Haide i dară înainte, Pe Domnul să-L vedem. Într-a Lui Isus mărire,
Să mergem, să mergem!
3. Glasuri de psalmi sună în cer, Vre i să veni i cu noi? Ferici i sunt de
învingeri, Vre i să veni i cu noi?
4. Ce fericire mare, Când colo ajungem. A sfin ilor laudă sună,
Să mergem, să mergem!
5. Pace dulce'n cer este, Vre i să veni i cu noi? Nu e păcat ca în lume,
Vre i să veni i cu noi?
6. Domnul toate lacrimile, Acolo le-a șters. O, cum vom putea pricepe,
Acolo să mergem.
7. Pentru cer cine e luat, Vre i să veni i cu noi? Lui Isus cine va urma,
Vre i să veni i cu noi?
8. De pofte rele să fugim, Pe Isus să-L vedem. Să cântăm dar cu to ii,
Așadar mergem.
50 hm. 65
1. Ne vom revedea odată, Sus în ara zorilor. Unde Domnul guvernează,
Cu dreptate pe popor. În orașul cel de aur, Ca de iaspis zis bogat, Vom
cânta noua cântare, Lui Isus cel adorat.
cor: În curând uni i cu to ii, Lângă tronul Sfânt vom fi.
Atunci nimeni nu ne poate, Nu ne poate despăr ii.
2. Vom vedea îar pe ai noștri, Cei ce'n Domnul au murit. Când la trâmbi a
din urmă, Ei se scoală negreșit. Și cu Sfin ii în mărire, Aduna i de pe
pământ, Vom cânta cântări măre e, Mielului lui Dumnezeu.
3. Ca să fim în cer cu El, Vine iar vine pe nori. Cu putere și mărire,
C'a s'adune al Său popor. Ferici i vom fi atunci, Orișicare credincios,
Când vom moștenii pământul, Împreună cu Hristos.
51 hm. 69
1. Când cina cea de pe urmă, Isus a sfârșit El către'nvă ăceii Săi le-a
vorbit. Iubi ilor să priveghea i și să vă ruga i.
2. Ora despăr irii Mele vine, Să vă las paharul durerilor. Eu trebuie
să-l beau pentru voi, Am să mă zdrobesc ca ferici i să vă fac.
3. Rămâne i tari în credin ă fra ilor iubi i, Căci pe Mine, Iuda mă vinde
cu treizeci de-argin i. Inima în Mine plânge de durerile fierbin i.
4. Acum cina se împarte, Vouă fra i iubi i. Nu lua i cu nevrednicie ca să
nu pieri i, În focul cel de vecie, Pe veci să fi i chinui i.
5. O, privi i dar la Golgota, La locul numit unde, Regele măririi a fost
chinuit. Pe cruce a fost răstignit, Între cer și între pământ.
52 hm. 70
1. Când joi seara după cină, Isus s-a dus în grădină. Și-a luat cu Sine trei
(: Dintre-ai Săi învă ăcei :)
2. și el s-a dus mai sus, Plângând pe genunchi s-a pus. Și-a zis Părinte,
Părinte (: De se poate ia aminte :)
3. Să treacă acest pahar, O cât este de amar. Atunci un înger de sus,
(: Mângâierea I-a adus :)
4. Și El s-a întors la ai Săi, I-a aflat dormind to i trei. Și le-a zis cum
nu pute i (: Cu Mine să priveghia i:)
5. Iar atunci au venit ostașii, Înarma i ca și arga ii. Și Iuda era cu ei,
(: Trimis de la Arhierei :)
6. Iar Isus cu glasul blând, I-a'ntrebat așa zicând: De ce sunte i așa
'narma i (: Și pe cine căuta i :)
7. Iar cohorta i-a răspuns, Noi căutăm pe Isus. Iar Domnul Isus Hristos
(: Atunci le-a răspuns frumos :)
8. Și le-a zis cu glasul blând, De Mă căuta i;Eu sunt! Și L-au prins și L-au
legat (: Și la chinuri L-au predat :)
9. Și L-au pus pe'ngusta cale, La Golgota loc de jale. Crucea jos Îl apăsa,
(: Iar ei sus Îl ridicau :) Și Îl împingeau 'nainte, (:El zicea: iartă-i Părinte
!:)
10. Oh, Fiul lui Dumnezeu, Mult ai suferit și greu. Pentru sfânta Ta
dreptate (: Ei Te-au judecat la moarte :) Cunună de spini I-a pus,
La scumpul nostru Isus.
53 hm. 71
1. În grădina Ghetsimani Era plină de dușmani, Tot dușmani de-ai Domnului
Fiind to i din neamul Lui.
2. Și Iuda L-a sărutat, Iar ostașii L-au legat. Și L-au dus la Caiafa,
Unde-L băteau cu palma.
3. Și L-au dus și la Pilat, De haine L-au dezbrăcat. Și Pilat Îl întreba,
Care este vinaTa?
4. Dar Isus cuvânt nu-i da, Numai ochii-I lăcrima. Judecătorul Pilat,
Mâinile și le-a spălat.
5. Nu's vrednic de judecat, Pentru acest om curat. Totuși luând pe Isus,
Către Golgota L-au dus.
6. O, fra ilor mei iubi i, La Golgota privi i. Unde Domnul a murit,
Și pentru noi s-a jertfit.
7. O,privi i și voi surori, La dealul cel cu dureri. Vino și tu prietene,
Privește și tu bine.
8. Și te roagă lui Hristos, El te iartă bucuros. Acuma te pocăiește,
Și sus la cer te primește.
54 hm. 72
1. Într-o zi Domnul Isus, La Ierusalim s-a dus. Vede-acolo'ntâmplător,
Scăldătoarea oilor.
2. Lângă această scăldătoare, Se aflau cinci foișoare. Stăteau zi și
noapte'n ele, Oameni chinui i de boale.
3. Fel de fel, orbi, șchiopi,usca i, O mul ime aduna i, Și așteptau cu
nerăbdare, To i a apei tulburare.
4. Căci un înger când și când, Din 'năl imi venea zburând. Jos în apă
el intra, Până'n fund o tulbura.
5. Apucând să te arunci, Cel dintâi în apă atunci. Vindecat pe loc erai,
De orice boală suferea-i.
6. Un bolnav aici ședea, Vai decând el suferea. Ani treizecișiopt săracul,
Și căuta să-și afle leacul.
7. Pe acest nenorocit, Într-un pat când l-a zărit.Întrebatu-la Hristos,
Vrei să fi tu sănătos?
8. Cum n-aș vrea sărac de mine, A zis el dar n-are cine. Să mă bage'n
scăldătoare, Dup-a apei tulburare.
9. Când să-mi vie mie minte, Al ii sar și-mi iau 'nainte. Haide scoală
patul ia, Umblă Domnul zisu-ia!
10. Cm îi zise așa Isus, A sărit bolnavul sus. Și luându-și patu'n spate,
Prinse a umbla prin cetate.
55 hm. 75
1. Eu aștept pe Salvatorul, Care s-a'năl at la cer. El a promis că va veni,
În curând după ai Săi.
cor: Da Isus în curând vine, Și eu știu că ne-a răpii. Mireasa Îl va
întâmpina, Și în veci cu El va fi.
2. Inima mea se mâhnește, Lumea stricată văzând. Care să mănânce să beie,
Aceasta are în gând.
3. Îmi amintesc decând Isus, Durerea mea a luat. Cu Duhul Sfânt El m-a
umplut, Și pace dulce mi-a dat.
4. Auzi Isus dă via ă, Scoală-te acum din somn. Vestește la orișicine,
Că Isus e Rege, Domn.
56 hm. 76
1. Curaj la luptă eroi de ară, Cari pacea vre i să o cuceri i. În luptă
adăncă și unitate, De vre i Canaanul să-l dobândi i.
cor: Pentru credin a adevărată, Care'n vechime la sfin i s-a dat.
Azi te deșteaptă popor din Tată, Căci destul a i fost robi la păcat
.
2. Și de dușmanul î i dă mijloace, să cucerească credin a ta. Ridică steagul
al ării noastre, Și luptă contra nu te lăsa.
cor: Căci al nost' Rege 'nainte merge, Și El este foc mistuitor. Mistuie
'ndată dușmana ceată, Și cu El vom fi învingători.
3. Învingători dar oaste creștină, Cari de sub jug va- i eliberat. Învingători
dar cu arma'n mână, Căci din robie voi v-a i scăpat.
cor: Dulce fră ie să ne cuprindă, Și noi credin a să o păzim. În armonie
și'n lege sfântă, Să pășim până când noi trăim.
4. Îm mândra ară care acuma, Prin biruin ă vom cucerii. Nu-i soartă amară
nici grea furtună, Ci scumpă pace trai fericit.
cor: Căci al nost' Rege Regele păcii, Care în ara noastră-I Împărat.
Măre u-I nume Scriptura-L spune, Că e hristos Cel glorificat.
57 hm. 77
1. O,cum se aud a îngerilor cânturi, Zboară ușăr cântarea lor pe plai.
Și'n suflet îmi aprinde noi avânturi, De-o via ă fericită ca'n rai.
cor: Cânta i, cânta i o, alina i amarul, Cântec ceresc al unei mântuiri
Prin care, vom vedea odată, Harul slăvitului tron și-a Sale ferici
ri.
2. Bum, sună clopotu'n amurg pe dealuri, Cheamă duios cântarea lui Isus.
Voi cei trudi i, răpi i de-a lumii valuri, Veni i la Mine tot mai sus.
3. Noi te urmăm cântare minunată, Trudi i ne chemi și-odihnă Tu ne dai.
În calea vie ii cea întunecată, Liman ne ești și călăuză'n rai.
58 hm. 81
1. Durerea mor ii m-a cuprins, Eu către Domnul am plâns. Venind Isus
m-a vindecat, Și nu sunt lepădat.
cor: (: Eu nu sunt lepădat :) Venind Isus m'a vindecat
Și nu sunt lepădat.
2. Ca Iacov eu așa am stat, Cu Domnul m'am luptat. Dară când cine-I
L-am aflat, Pe-al Său bra m'am predat.
3. Cel rău mi-a zis că Domnul Sfânt, Nu m'ascultă nicicând. Dar laudă
Lui că m'a primit, Și-acum sunt mântuit.
59 hm. 82
1. La nunta ce s-a'ntâmplat, În Cana Galileii, Fost'a și Isus chemat,
În Cana Galileii.
2. Iară mama lui Isus, În Cana Galileii, Văzând că nu-i vin deajuns,
În Cana Galileii.
3. Isus atunci s-a sculat, În Cana Galileii, Și slugile le-a chemat,
În Cana Galileii.
4. Și Isus le-a poruncit, În Cana Galileii, Și slugile au venit,
În Cana Galileii.
5. Șase vase de apă au pus, În Cana Galileii, Și le-au umplut până sus,
În Cana Galileii.
6. Isus binecuvântând, În Cana Galileii, Apa'n vin s-a prefăcut,
În Cana Galileii.
7. Apoi Isus prin minuni, În Cana Galileii, Li s-a făcut cunoscut,
În Cana Galileii.
60 hm. 83
1. (:Noi asteptăm pe Domnul Isus când vine:) Noi așteptăm pe Domnul ce
ne-a gătit locul, Și în mărire ne va duce.
2. (: Noi mergem 'naintea lui Isus când vine:) Noi mergem înainte, El bra u-și
întinde, Și la locul promis ne duce.
3. (: Vedea-L-vom sus pe nori când va veni :) Vedea-L-vom pe Isus, Și cei ce
L-au străpuns, Și to i cei din lume vor plânge.
4. (: Păcătosule ce răspunzi când va veni :) Când te-a'ntreba Domnul, Ce-ai făcu
t
talantul, L-ai schimbat sau că l-ai îngropat .
5. (: Striga-vei tu la mun i când va veni :) O, vai de tine, Nu te-a scăpa nimen
i,
Că locul tu i l-ai câștigat.
61 hm. 84
1. Eu sunt in ostaș al crucii urmaș al Mielului, Eu nu mă tem ci voi vesti,
Slăvit numele Lui.
cor: Când lupta e gata, (: vom purta cununa :) Când lupta e gata vom purta
cununa 'n Ierusalimul cel nou. Cunună vom purta, Cununa de'nvinger
e.
Când lupta e gata, vom purta cununa 'n Ierusalimul cel nou.
2. În cer pe flori nu pot fi dus, Când al ii s-au luptat. Și pentru Regele Isus,
Chiar via a ei și-au dat.
3. Trebuie să lupt, să'nving, Doamne ajută-mă. Ca atacul vrăjmaș să-l sting,
Când voi fi în luptă.
62 hm. 85
1. O, Isuse Împărate. Pentru-a omului păcate, A venit în lume Doamne
Păcatele a le șterge.
2. Miluiește-ne Părinte, Adu i și de noi aminte, Mul i Te părăsesc pe Tine
Eu Te-aș urma cu iubire.
3. Fă și tu ca și Avraam, Care prin fapte arată. Pe fiul său preaiubit,
Îl aduce la jertfit.
4. Cale de trei zi era, Pân' la muntele Moreb. Mergea Avraam către servi
zicea, Sta i cu toată nădejdea.
5. Ei mergeau pe drum cântând, Și pe Domnul lăudând. Cu cei doi servi împreună,
Ei mergeau pe cale bună.
6. Isac mult se bucura, Neștiind ce se'ntâmpla. Avraam către servi zicea,
Sta i cu toată nădejdea.
7. Voi sta i și vă odihni i, Până lucrul voi sfârși. Isac mult se bucura,
Neștiind ce se'ntâmpla.
8. Toate's gata și aduse, Dară oaia unde-i pusă. Iar din ochii lui Avraam,
Râu de lacrimi îi curgeau.
9. O, fiul meu cel iubit, Tu ești oaia de jertfit. Care Domnul te-a chemat,
Și la ceruri te-a mutat.
10. Atunci Avraam îndată, La mâini și picioare-l leagă. Și îl pune sus pe lemne,
Vrând via a a i-o șterge.
11. Domnul din cer îi grăia, Și astfel îi cuvânta. De lucru nu te-apuca,
C-am văzut credin a ta.
63 hm. 86
1. Demult mă lupt s-ajung mai sus, La inta pusă de Isus. Dar tot mereu greșeli
m-ajung, Și inta nu pot s-o apuc.
cor: În dorul meu de'naintat, Văzînd c'aici nu e de stat. La Tine-alerg o
scump Isus, Tu să m-aju i s-ajung mai sus.
2. Când prin credin ă eu zăresc, Locașurile ce doresc. Atunci mă rog mai
călduros, Ajută-mă Isus Hristos.
3. Pe-acest pământ nu am cămin, Ce greu e să te sim i străin. Al ii au destul
aicea jos, Eu vreau via a lui Isus.
64 hm. 87
1. Ce amar și grea durere, Ce plâns fără mângăiere. Va cuprinde lumea toată,
La ziua de judecată.
2. Când dreptul Judecător, Se va arăta pe nori. Și va alege pe cei răi,
Dintre cei iubi i ai Săi.
3. Celor răi plini de trufie, Le va zice cu mânie. Merge i cu cel rău în iad,
Astăzi el vă e'mpărat.
4. Celor buni încă le zice, Cu dulci și blânde cuvinte. Veni i fra ilor la Mine,
A gusta cerescul bine.
5. Ce plângeri vor fi atunci, Și suspinuri grele adânci. Când cei răi o să se du
că,
La osândă și la muncă.
6. Și ce bucurie mare, Va sim ii tot omul care. Până a trăit în lume,
A făcut tot fapte bune.
7. Plânge și te pocăiește, Până moartea nu sosește. Te îndreaptă pân' ești viu,
Că la moarte e târziu.
65 hm. 88
1. Când ne vom înfă ișa la judecată, Oare vom putea să stăm noi fa ă'n fa ă.
2. Cu talantul care El nouă ni l-a dat, L-am schimbat sau mai tare noi l-am îngr
opat.
3. Atunci Domnul le va zice, Prin cuvinte celor care, I-au urmat Lui cu credin ă
.
4. Veni i binecuvânta ii TatăluiMeu, Moșteni i împără ia ce v'o dau Eu.
5. Căci Mi-a fost foame, Și Mi-ati dat de am mâncat, Am fost gol și Mi-a i adus
de M-am îmbrăcat.
66 hm. 89
1. (: Omu'n lume ca un vapor :) (: Are lipsă de ajutor :)
2. (: Și de n'are cârmaci bun :) (: Vaporul se-așează la fund :)
3. (: Veni i fra i să ne'nrolăm :) (: În valuri să nu cădem :)
4. (: C'așa a zis Mântuitorul :) (: Eu sunt calea și-adevărul :)
5. (: În lume's multe cărări :) (: Alege- i pe care mergi :)
6. (: De mergi pe calea dreaptă :) (: Atunci Isus te așteaptă :)
7. (: Iar de mergi pe drumul rău :) (: Atuncea pierzi harul Său :)
67 hm. 90
1. Cu laudă mă culc, cu laudă mă scol ne'ncetat, Sus la Tine dorește al meu sufl
et.
Către Tine Doamne ridic rugăciune, Oricând fără de Tine, Doamne nu am bucurie.
2. Supărată-i lumea oh, valea plângerii, Pu ină bucurie au cei drep i în Tine.
Lumea asta vicleană nu-mi dă bucurie, La Tine doresc eu oh, Dumnezeul meu.
68 hm. 91
1. Po i avea bucurie în inima ta, Pacea din inimă- i nu s-a'ndepărta. Umblă pe c
alea
strâmtă pentru Isus trăiește, El ine bucurii în inima ta.
cor: Bucurie'n inimă pace la Tine 'n inimă, Ia pe Isus cu tine orișiunde
vei merge, El ine bucurie în inima ta.
2. Încercări vei întâlni mergând către rai, Harul Său i-e destul grijă să nu ai
,
Îi nevăzut de lume în tot locul cu tine, El ine bucurii în inima ta.
3. Fapta vorbească zilnic despre Isus, Meritul în lucrul tău dă-i lui Isus, Via
a așa
de- i va fi Dumnezeu se va mări, Și vei avea bucurii în inima ta.
69 hm. 92
1. (:Dacă-i Dumnezeu cu noi cine-a fi contra noastră :) Sfântul apostol Pavel zi
su-nea.
2. (:Sângele lui Hrist' ne spală de orice păcat :) Apostolul Ioan a cuvântat.
3. (: Darul Spiritului Sfânt, Dumnezeu ne-a promis :) Prin profetul Ioel a zis.
4. (:Eu voi fi cu voi mereu până'n veci El le-a zis :) Chiar al nostru Domn, Isu
s Hristos.
70 hm. 93
1. Cine sunt îmbrăca i cu haine albe, Și oare aceștia de unde vin, Ah, ce multe
mul imi
nenumărate, Strigă slavă, Domnului Amin!
cor: Ei au fost strâmtora i pe pământ, Și au fost alunga i oricând, Acum î
n
mărire, ei odihnesc, Nici o durere nu mai sim esc.
2. Arși a pe ei acum nu mai cade, Și niciodată nu mai flămânzesc. Prigoniri ei a
cum
n-au să mai rabde, Că aici numai se odihnesc.
3. Mielul Sfânt îi paște la izvoare vii, Și lacrimile din ochi va șterge. Astfel
ei se
află sus în veșnicii, Lângă a lor Sfânt Rege.
71 hm. 96
1. O, ce frumoasă e unirea, În care to i trăimprin har. Prin Duhul Sfânt și feri
cirea,
Și ceru'ntreg cerem în dar (: De-aceea azi cântăm iubirea, Ce între noi te-aduce
iar:)
2. O, cât de mare ne este dorul, Să știm că ești mereu cu noi. Când e cu noi izb
ăvitorul
Nu știm nimica de nevoi (: El ne-a grăit biruitorul, Eu sunt în veci de veci cu
voi :)
3. Uni i noi suntem prin credin ă, Cu Tine to i ne'mpărtășim. Și vrem mereu în s
tăruin ă
Plăcu i 'naintea ta să fim (: Având a Ta făgăduin ă,Încrezători spre cer pornim
:)
4. Revarsă azi cu plinătate, Asupra noastră Duhul Sfânt. S-avem în noi sim uri c
urate,
Și fapte bune pe pământ (: Îndeplinindu- i voia toată,Cum ne înva ă-al Tău cuvân
t:)
72 hm. 97
1. Am sfârșit cu'nvă ătura, acasă plecăm. Scrie-ne'o Isus în inimi, Ca să n'o ui
tăm.
cor: Umili cum ni se cuvine și ascultători, Scie-ne'n inimi
Cuvântul,dulce și învă ător.
2. Las' ca tot ce-am învă at, dulce Salvator. Să se vadă că noi ie- i suntem ur
mători.
73 hm. 101
1. Dragi minute ne-a dat Dumnezeu, Nouă ca să ne vedem cu fra ii (: Drag Isus
aceasta ne-a făgăduit, Nouă că El se prezintă la noi :)
2. Ce bucurie când ne strângem înaintea Lui, Uitându-le necazurile lumii.
(: Cât de bine a sta, a ne'mbrăca cu Duh Sfânt, Și a lăuda pe Dumnezeu :)
3. Către Sion silim acolo odihnim, La izvorul de apă vie. (: La acest izvor inim
ile
se 'noiesc, Și către Sion ne silim :)
74 hm. 102
1. Acum se spune orișicui, Chiar celui ce nu vrea să-i spui. Că Domnul vine în c
urând,
Din ceruri de la Tatăl Sfânt.
2. El se coboară pe albi nori, Ca drept, înalt judecător. Atunci tot ochiu-L va
vedea,
Și orice dispre va'nceta.
3. Acum e timpul harului, Când se mai iartă orișicui. Dar timpul când s-a fi sfâ
rșit,
Amar de cel nepocăit.
4. Dacă cei drep i abia se in, În fa a judelui divin. Cei păcătoși unde'or fugi
,
De a mâniei Sale zi.
5. Oriune'aș fi orice'aș grăi, Ajută-mi voia- i-o 'mplini. Că Tu iubit Mântuitor
,
Să-mi po i fi blând judecător.
75 hm. 103
1. S-a'nspăimântat stăpânul lumii, La glasul blândului profet. (: Și un dușman v
ăzu în
fiul, Dulgherului din Nazaret :)
2. El n-a venit să răzvrătească, Nu vrea pieirea nimănui. (: Descul pe jos coli
ndă lumea,
Și mul i hulesc numele Lui :)
3. Urască-L cel fărădelege, Ce-i pasă Lui de ura lor. (: El a venit s'aducă pace
,
Și înfră irea tuturor :)
4. Și mul i cu pietre Îl alungă, Și zic de El c'ar fi'ndrăcit. (: Dar El zîmbeșt
e tuturora,
Atotputernic și zmerit :)
5. El orbilor le dă vedere, El mu ilor le dă cuvânt. (: Pe cei bolnavi îi întăre
ște,
Pe mor i îi scoală din mormânt :)
6. Dar voi ce-a i plâns în întuneric, Și nimeni nu va mângăiat. (: Din lunga voa
stră
înmâhnire, Scula i Hristos a înviat :)
76 hm. 104
1. Dacă cu Salvatorul din cer voiești, Să umbli acum și săte'nso ești. Păzește t
ot ce
Domnul a poruncit, Și lângă El stai liniștit.
cor: Fi umilit și nu dori mărire, Fi umilit dând pe Domnul în știre.
El cu cei mândri și'ngâmfa i nu umblă, Ci de la Sine-i alungă.
2. Chiar cum Domnul a umblat în timpuri vechi, Vorbind cu în elep i și profe i.
El ca să umble
cu tine va veni, Dacă umilit vei trăi.
3. Căci cum râul curge'n locul de jos, Tot astfel cu cei umili i e Hristos. Leap
ădă mândria, răul
ce-ai iubit, Cu Domnul umblă umilit.
77 hm. 105
1. Când vom sfârși noi lucrul nost', Și arma depunem jos. Vom merge to i la Domn
ul
nostru Hristos. Acolo to i ne întâlnim, Pe Isus îl preamărim. În noul Ierusalim.
cor: Vom cânta to i când o să fim, Cu Domnul pe care-L iubim (: În Ierusal
im :)
Noi nici dureri n'o să sim im, Lângă Domnul nost' divin, În noul Ie
rusalim.
2. Eu merg cu Isus pe cale, În mâna Sa stau tare. Prin 'ncercări necazuri, Trec
cu răbdare
Îi urmez și Lui mă'nchin. Atunci tot va fi senin, În noul Ierusalim.
3. Rămas bun în urm'om cânta, Lacrimile vom uita. Că pe Isus în fa ă Îl vom vede
a, De El nu
ne mai despăr im. Ci în veci Îl mărim, În noul Ierusalim.
4. Cu to i vom fi aduna i, În nemurire'mbrăca i. De fa a Lui Isus vom fi lumina
i, Arși a nu
o mai sim im, Desăvârși i o să fim, În noul Ierusalim.
78 hm. 106
1. Oh, ce bucurie am, Că păcatu-mi e spălat. Când eu foarte însetat, Apa vie am
aflat.
cor: Am aflat apa vie, Oh, cât sunt de fericit. Astăzi cânt cu tărie, Că I
sus m-a mântuit.
2. Cu Hristos crucificat, Stând la picioarele Lui. Merg la luptă ne'nfricat, În
numele Domnului
3. Stau pe bra ul lui Isus, Până trece ispita. Eu la El am repaus, Nicicând nu m
'oi înfrica.
4. Sunt cură it de păcat, Prin a lui Isus sânge. Și din tronul cel bogat, Apa vi
e-mi curge.
79 hm. 107
1. Pavel apostolul neamurilor cel mare, Servească sufletului nost' de'mbărbătare
.
Ca luptând în contra noastră și-a păcatelor, S-ajungem și noi ca dânsul to i bir
uitori.
2. Furtuna este mare valuri se ridică, Luntre credin ei s'afundă omul se'nfrică.
Dar un tânăr stă liniștit orice'ar veni, El e Pavel care zice nimc n'a pieri.
3. Sus dar către intă cu Pavel apostolul, Ce ne'așteaptă cu coroana Mântuitorul
ui.
El va șterge sudorile de pe fruntea ta, Și te duce în fericire,în patria Sa.
80 hm. 108
1. În diminea a învierii când trâmbi a va suna, (: Ne'om scula :) To i sfin ii c
u drag vor
cânta. Lacrimi nu s'or mai vedea (: Ne'om scula :)
cor: Aliluia, Amin! Ne'om scula, Când Isus Hristos ne-a chema.
'Naintea Lui ne'om prezenta, (: Ne'om scula :)
2. În diminea a 'nvierii ce întâlnire va fi, (: Ne'om scula :) To i îmbrăca i în
glorie, Unul pe
altul voi (: Ne'om scula :)
3. (: Ne'om scula :) Și vom fi duși în mărire, În Isus neprihăni i, (: Ne'om scu
la :)
81 hm. 109
1. Oh, inimă rece ești, de ce nu te pocăiești (: Ce aștep i tu mai presus ca dul
cele
nost' Isus:)
2. În lume cât vei umbla, Ca Isus afla (: De dulce și de dorit ca Isus cel preai
ubit :)
3. Scoală-te cu grăbire la dulce mântuire (: Astăzi este ziua ta pe Isus îl po i
afla :)
4. Astăzi de te pocăiești, Cu Isus pe veci trăiești (: Mâine poate prea târziu v
in astăzi
pân ești viu :)
82 hm. 112
1. La luptă fra i pentru Isus, La sfântul Său război. Drapelul Său să-L inem su
s,
Biruin a-i cu noi.
cor: El ne dă victorie, El ne va da și glorie, Celor ce se 'ncred în El în
cerescul
Miel. O ce frumos cânde ești un fiu al Dumnezeului cel viu Spălat d
e orișice
păcat prin sângele vărsat.
2. Cu dragoste și îndraznești, Pe to i să-i îndemnăm, Vorbind pe uli i cu drume
i
La Domnului să-i chemăm.
3. Avem un lucru de 'mplinit, Ce îngerii-l privesc, Ei sunt voioși de negrăit, C
ând mul i
se pocăiesc.
4. Și cât mai sunt nepocăi i, E seceriș nespus, Cu to i ar trebui vesti i, Să vi
nă la Isus.
5. Deci nici o clipă de repaus, Veni i și nu mai sta i, Și un nume 'n cer va fi
adus,
Deci hai la lucru fra i!
6. Voi to i cei greu împovăra i, Ce n-ave i pe Hristos, Veni i și sarcina arunca
i,
Lăsa i păcatul jos.
7. El via a Lui v-o dă în dar, Urma i-L deci acum, Spre tronul cel bogat în har,
Prin El
găsive- i drum.
8. Veni i cânta i osana! Cu to i ai Săi în cor, Isus jertfit pe Golgota, E al no
st' Mântuitor.

83 hm. 113
1. Isuse via a mea scump tezaur ești în ea, Scump tezaur ești în ea.
Ca un Miel ești mai
frumos, cu iubire și frumos, Cu iubire mare și milos.
cor: O, Doamne primește-mă, de păcat ferește-mă.
Ca să- i fac legământul, du-mi în ceruri sufletul.
2. În lume nu mă lăsa, du-mă Doamne-n casa Ta, Du-mă Doamne sus în casa Ta.
Din adâncime Isus dorul meu se suie 'n sus, Dorul meu se suie 'n cer sus.
84 hm. 114
1. Sărmane suflet ce rătăcești, Fără de Dumnezeu. Te lup i mereu și nu izbutești
,
Să scapi de chinul Tău.
cor: Numai la Isus ce-a murit străpuns, Pacea Ta la El găsești.
El te cheamă azi, dulce cu-al Său glas, Vino dar la El.
2. Zadarnic cau i tu ajutor, La oameni că te 'nșeli. Când și ei sunt sărmani mur
itori,
Și fac mereu greșeli.
3. Când sufletul tău este rănit, Cine te va vindeca. Un prieten oricât l-ai fi i
ubit,
Salvare nu- i va da.
4. Întoarce-te dar la Dumnezeu, Oricât vei fi greșit. El a jerfit chiar pe fiul
Său,
Să fi tu mântuit.
85 hm. 115
1. Paradisul Domnului e deschis, La poarta lui Mântuitorul stă.
cor: Să-I cântăm, să-I strigăm, Aliluia! Vom primi din mâna Lui, Coroana g
lorioasă.
2. Sângele Mielului ne mântuie, Celui ce troneză-I fie.
3. Întoarce-te suflete la Domnul, Să ajungă a ta cântare la Isus.
4. La a lui Isus picioare voi cădea și în veci te voi mări o Domnul meu.
5. Îngerii cântă acum cu bucurie, Mii de sfin i așa zic din mărire.
cor: (: Va fi acum :) Judecata vai nouă! O necredincioșilor la inimă.
86 hm. 116
1. Te-ai grăbit să spui la oameni, De iubirea lui Isus. Să-i aju i apoi să creas
că,
Tot mai mult în harul Său.
cor: Să se vadă 'n a ta via ă din lumina lui Isus, Fi scrisoare sfântă scr
isă
chiar de mâna dulce-a lui Isus.
2. Calea dulce a mântuirii, Arătat-ai tu cuiva? Ca la Tatăl să se 'ntoarcă, Prin
Isus a se 'mpăca.
3. Ai predat a tale daruri, Toate 'n mâna Domnului? Te-ai jertfit pe tine însu i
,
În serviciul Mielului?
87 hm. 118
1. Acum rămas bun fra i, surori, Și iubi i ascultători. Eu de la voi mă duc,
Și 'napoi n-oi mai veni mai mult.
2. Uita i-vă to i la mine, Cum mă duc din astă lume. Fără grai fără vedere
Fără strop de putere.
3. Moartea gura mi-a 'ncuiat, Și trupul mi l-a legat. Cu gura nu pot să vorbesc,
Trupul nu pot să-l clătesc.
4. O veni i de mă petrece i, Din acest loc mă duce i. La mormântul cel săpat,
În care voi fi îngropat.
5. Caută suflet și vezi bine, Ce-ai ajuns în astă lume. Acum po i și tu vedea,
Ce-a ajuns via a ta.
6. Este ca floarea cea din câmp, Care a crescut din pământ. Care crește și 'nflo
rește,
Și curând se veștejește.
88 hm. 119
1. În diminea a frumoasă, când Mirele va striga. Mor ii în Hristos s-or scula, C
u to i
vor fi schimba i. Într-o clipă a ochiului, Spre întâmpinarea Lui.
cor: (: Ne-o scula să-L întâlnim, Ne-o scula să Îl privim, În diminea a câ
nd,
mor ii s-or scula :)
2. În diminea a frumoasă, Ce bucurie-om avea. Mor ii în Hristos s-or scula, În m
ărirea-I
glorioasă. Isus la iubi ii Lui, În patria Tatălui.
3. În diminea a frumoasă, Hristos rege s-arată. Mor ii în Hristos s-or scula, Re
gi și
profe i să domnească. Cu Hristos Regele blând, Vor domni ici pe pământ.
89 hm. 120
1. Așa ca un trandafir frumos mirositor, Și ca un crin din văi e-al nostru Salva
tor.
El umple inimile de-al iubirii miros, Și le înviorează în luptă aici jos.
cor: Domnul e puternic, Biserica Lui stă. Cel rău se luptă dar ei nu-i str
ică.
Înconjurată 'n dușmani, ea învinge mereu, Că-I condusă de Duhul lu
i Dumnezeu.
2. Ca un măr în pădre între pomii sălbatici, Așa a fost Isus pe pământ aici.
E plin de al iubirii rod spre to i a întins har, Și omul L-a pus pe cruce la cal
var.
3. Ca și soare 'n lume și lumina aprinsă, E Biserica de dușmani ne-nvinsă.
Ea tot răspândește gust bun și lumină, Și așteaptă pe Domnul ca să vină.
90 hm. 121
1. Îmbogă it prin cuvântul cel sfânt, Eu datoria îmi fac ici pe pământ.
(: Sub ochii scumpului meu Creator, Ca să fiu neprihănit și să nu mor :)
2. Ca și un ho momentul va veni, Și Biserica 'n cer se va răpi.
(: Atunci cânta-voi eu încoronat, În haine sfinte de aur îmbrăcat :)
3. Atunci mare deosebire va fi, Tatăl mânia își va descoperii.
(: Asupra oricărui sufet pătat, Care uleiul în vas nu și-a luat :)
4. Și Duhului Sfânt crezare nu i-a dat, Starea de fecioare și-au destrăbălat.
(: Pentru necredin ă bătut va fi, Până banul cel din urmă-l va plăti :)
91 hm. 122
1. Vom vedea în diminea a, Când Mirele va sosi. Călătorule fi gata, Ca nu prea t
ârziu să vi.
cor: (: Ne-om vedea :) La Isus în frumosul Paradis. Ne-om vedea cu to ii c
ei ce-a i
ascultat, Ce El a zis :)
2. Candela aprinsă-o ine, Pe Isus îl așteaptă. Că El a promis că vine,
Deci fi treaz și te gată.
3. Ce ferici i o să fim noi, Și cât va fi de frumos. Când cu to ii cei sfin i,
Ne întâlnimi sus la nunta lui Hristos.
92 hm. 123
1. Azi Isus te cheamă iară, Tu departe stai mereu. Sufletu- i de ce să piară,
Vino azi la Dumnezeu.
cor: (: Nu 'ntârzia nu mai sta azi Isus te va ierta :)
2. Cu iubire azi te cheamă, El nu vrea ca să te pierzi. Ia strigarea Lui în seam
ă,
Mântuit vei fi de crezi.
3. Vrei strigarea Lui zadarnic, Să răsune ne 'ncetat. Nu vrei da de chin amarnic
,
Și de iad a fi scăpat.
4. O ascultă a Lui chemare, Te grăbește a veni. Căci cu pace și iertare, Blând I
sus te
va primi.
93 hm. 124
1. Un singur dor mai am și eu, Acela de-al sliji mereu Lui Dumnezeu cel bun și s
fânt
Cât voi trăi pe-acest pământ.
2. Acest-ai singurul meu dor, Și cred că pentru-un muritor. Nu este un alt dor m
ai sfânt,
Nici mai frumos pe-acest pământ.
3. O Dumnezeule ceresc Tu ști prea bine ce doresc, Tu ști că eu doresc să- i cân
t Cânt
voi trăi pe-acest pământ.
4. Ajută-mi o Tu Doamne mie Ca și de astăzi înainte, Să Te slăvesc să Te slăvesc
mereu
să- i cânt, Cânt voi trăi pe-acest pământ.
5. Dar din lume când vom pleca O, Doamne eu te-aș mai ruga, Să mă învrednicești
să- i
cânt, Și-acolo 'n cerul Tău Preasfânt.
94 hm. 127
1. Stărui i acum cu to ii după Duhul Sfânt (: Căci de sus Domnul vie ii va veni
'n curând :)
2. Când nimenea în picioare nu va putea sta (: Căci atuncea chiar și drep ii se
vor clătina :)
3. Vai de cel ce n-are atuncea Duhul lui Hristos (: Va sta la a doua 'nviere cu
cei păcătoși :)
4. Domnul cu glasul Lui dulce atunci va striga (: Biserica din morminte se va de
ștepta :)
5. Și din cer atunci cu to ii se vor ridica (: Cu to i binecuvânta ii spre-al în
tâpina :)
6. Cu oștirea Lui cerească îi va număra (: Îmbrăca i în haine albe se vor bucura
:)
7. Pe locul ce de sudoare va sta cununa (: Tatăl, Fiul, Duhul slavei ne vor lumi
na :)
95 hm. 128
1. Vreau să- i urmez ie Doamne, Vreau să- i urmez. De-acum Isuse condu-mă pe-a
cest
drum netezit care duce 'n cer La Tine Isus. (: La lovașurile sfinte doresc un do
r
fierbinte, Mai sus de nori și de steele s-ajung la mântuire :)
2. Nu e loc mai bun ca sus la Tine Isus al meu nici alt palat mai frumos O Doamn
e vreau
să Te urmez, Oridecâte ori voi fi înconjurat de ispite grele 'n vremuri rele nu
mă lăsa
Fi la dreapta mea Căci pe Tine vreau să Te urmez Isus (: La locașul cel ceresc e
u vreau
Isus să te urmez unde duce sufletul meu Dorește Isuse la Tine :)
96 hm. 129
1. Ești în floarea vie ii tale fă ceva pentru Hristos, Ca să po i odată spune că
I-ai fost
Lui de folos.
cor: i se-apropie sfârșitul Timpul trece ca și'n zbor. Deapănă la via a f
irul, Deci
lucrează mai cu zor.
2. Vine timpul bătrâne ii când slăbește văzul tău, i se micșorează mersul chinu
indu-te
mereu.
3. De aceea pân' ești tânăr predă-i via a lui Hristos, Lasă lumea trecătoare că
nu- i este
de folos.
4. Deci, astăzi până se poate te întoarce la Hristos, Și predă- i via a toată cu
m și-a
dat-o și Hristos.
97 hm. 132
1. Pribegind în lume pe drum ne apare, Dumnezeu cu dragostea Lui cea mare. Ce mă
re e
Domnul stăpânul firii, Ne îmbracă cu haina iubirii, ce măre .
cor: (: Iubi i! :) (: Iubi i-L pe Dumnezeu :) (: Iubi i! :) Se aude din ce
r mereu.
(: Iubi i :) El e iubire vie, Dragoste din vecie, Dumnezeu.
2. Pribegind în lume pe drum ne apare, Dumnezeu cu dragostea Lui cea mare. El e
bun
iartă de orice vină, Pe cel ce smerit i se'nchină, El e bun.
3. Pribegind în lume pe drum ne apare, Dumnezeu cu dragostea Lui cea mare. El e
blând
și în elege 'ndată, Când inima e'ndurerată, El e blând.
4. Pribegind în lume pe drum ne apare, Dumnezeu cu dragostea Lui cea mare. Prin
Isus
pronie negrăită, Iubirea ne-a fost dăruită prin Isus.
98 hm. 134
1. Cânta i lui Isus cu iubire, Căci El pentru noi a murit. Lăuda i-L și da- i-I
mărire,
Căci El pentru noi S-a jertfit.
cor: Eu vreau să cânt, Pe Mielul de Tatăl sfin it, (: Să laud :)
Pe Cel ce nespus ne-a iubit.
2. Cânta i to i cu marea-I putere, Căci bra ul cel greu El l-a frânt. Zdrobind m
oartea
prin înviere, Intrat-a în locul prea sfânt.
3. Cânta i fiind plini de speran ă, Isus e mereu printre noi. Veghind să avem si
guran ă,
Păstoru'ngrijește de oi.
4. Cânta i pe Răscumpărătorul, Pe Regele viu pururea. Pe Domnul și Mântuitorul,
Ce veșnic ne va îndruma.
99 hm. 138
1. Grăbește Doamne și răspunde la poporul Tău, Când strigă din toată inima după
ajutor
Vărsând lacrimi și suspinând în rugăciune a lor, Crezând la Tine Doamne până îl
vei chema.
cor: Grăbește o, Doamne, Azi cu ajutorul Tău. Întinde- i mâna Ta
O, Doamne și ne'ajută.
2. Mărit și onorat să fie Dumnezeu în veci, Căci pe poporul său nu-l lăsa să răt
ăcească.
Căci Duhul Sfânt este mijlocitor, Și sol trimis din cer de Dumnezeu.
3. Poporule grăbește-te și te pocăiește deci, Domnul vine cu făgăduin a Sa din c
er.
Deci grăbește-te și vino spre întâmpinarea Lui, Voios crezând că Domnul vine să
te
primească.
100 hm. 139
1. Ce frumos va fi în cer unde vreau s-ajung și eu, Unde n-or mai fi dureri ci v
eșnice
mângâieri. Ce glorie ce frumuse e este 'n jur de tronul Lui, Splendoarea
aceasta mărea ă nimeni n-o descrie. Nu-I cântă îngerii din chitare cântă mii de
Heruvimi, Nu 'n eleg a lor cântare numai cei din înăl imi
cor: (: Lips-acolo nu-i de soare, Noapte acolo (: nicicând nu-i :).
Cântă to i sfin ii 'n splendoare, Glorie fie Mielului :)
2. Când poporul se va răpi soarele va răsări, Sub aripi scutire-a fi pentru cei
ce L-au servit. Ce durere ce 'ntristare atunci se va arăta, Când cei răi merg în
pierzare drep ii 'n lumină vor sta. Cântări frumoase și imnuri vor cânta
ca îngerii căci El i-a scăpat de chinuri, Dându-le dulci mângâieri.
cor: (: Ei colo nu duc lipsă nici durere (: acolo nu-i :) căci Domnul le d
ă
de toate ș-or fi 'n jur de tronul Lui :).
101 hm. 140
1. Amicul meu ce'n lume alergi pribeag, Tot mereu pierzi via a cu nepăsare.
Trăind'o fără Dumnezeu. Și sufletul tău ce strigă în chin se zbate mereu,
Pierdută e fericirea, și pacea din pieptul tău. Da, și pacea din pieptul tău.
2. Deșertăciune sunt toate, Ce'n calea ta întâlnești. Înșelătoare e lumea
Pierzare în ea tu găsești, Vrei pacea pe care o caută sufletul tău lâncezit,
Aleargă acum la Isus, la El vei fi fericit, Da, la El vei fi fericit.
3. Pe păcătos El primește, atunci când vine căit, Dar pentru noi El jertfise
Ce-a avut mai scump și iubit. De vrei ca să guști dulcea a, Cerului pe acest
pământ. Închină lui Isus via a, Făcând cu El legământ. Da, făcând cu El
legământ.
102 hm. 141
1. Suflete vin' azi la Isus aruncă-I sarcina ta, El vrea să te nască de sus
Și să- i deie pacea Sa.
cor: Vino azi nu'ntârzia, Auzi cum te chiamă El.
Caută- i mântuirea ta, În bra e la sfântul Miel.
2. Astăzi glasul Lui răsună, Și cu drag chiamă pe to i. C'a s'audă vestea
bună Vino astăzi până po i.
3. Mâine poate s-a termina, Cu via a ce'o iubești. i atunci te vei rușina,
Dacă nu te pocăiești.
103 hm. 146
1. La Golgota privește, Pe cruce răstignit Isus. Moartea primește,
De tatăl părăsit.
cor: Crede, crede pentru tine murii, Crede, crede și te vei mântui.
2. Vezi fruntea Lui cea sfântă, Străpunsă e de spini. Zdrobită-i fa a-I
blândă, De răni tot capu-I plin.
3. În ceasul de-agonie, La păcătoși privi. Și plin de-o milă vie,
Ceru' ierta i a fi.
4. În mila Sa te'ncrede, Nu fi nemângăiat. Căci Dumnezeu te vede,
Când stai îndurerat.
5. Păcatul i-l ridică, Mielul lui Dumnezeu. Scăpa i de-a mor ii frică,
Po i fi un rob al Său.
cor: Crede, crede pentru tine murii, Crede, credeși veșnic vei trăi.
104 hm. 151
1. O, Doamne dă-ne mâna din lumea asta rea, (: Nu ne lăsa de pradă
acestei lume rea :)
2. Dușmanul acestei lumi el stă neîncetet, (: Să ne răpească pacea pe care
Tu ne-ai dat :)
3. Isus ne'arată calea dar noi ne îndoim, (: Mai așteptăm aicea răsplata
s'o primim. :)
4. Dar plata biruin ei în lumea asta jos, (: E jugul suferin ei e jugul lui Hris
tos :)
5. Învingătorul lumii, cerescul împărat, Cu ramură de spini a fost încoronat.
6. Putea-vom fi noi oare de lume mai iubit, (: Când însuși Creatorul a fost chia
r
răstignit:)
105 hm. 152
1. Odată L-am văzut trecând, Cu turma pe păstorul blând. Mergea cu dânsa la
izvor, (: Blândul Păstor :)
2. Pe'o oaie ce căzuse jos, A ridicat'o El frumos. Și'a dus'o'n bra e iubitor,
(: Blândul Păstor :)
3. Pe alta care la pământ, Zăcea cu piciorușul frânt. El o lega mângăietor,
(: Blândul Păstor :)
4. El le-a iubit cu dor nespus, Și via a pentru oi și-a pus. Și pentru mântuirea
lor, (: Blândul Păstor :)
5. Iar mai târziu L-am întâlnit, Cu spini era împodobit. Într-o mul ime de popor
(: Blândul Păstor :)
6. Când L-am văzut L-am întrebat, Cine sunt cei ce Te-au scuipat. Atunci a
suspinat ușor, (: Blândul Păstor :)
7. Și mi-a răspuns duios și lin, Cei ce mi-au pus cununi de spini. Sunt oile ce
le-am
fost lor, (: Un bun Păstor :)
8. Iar cei ce mă batjocoresc, Și cei ce cruce-mi pregătesc. Sunt cei la care
iubitor, (: Le-am fost Păstor :)
9. Iar cei ce mă lovesc turba i, Sunt oile care pe bra . Le-am dus la câmp și la
izvor, (: Ca un Păstor :)
10. Tăcu și ochii Lui senini, De lacrimi limpezi erau plini. Plângea de mila oil
or,
(: Blândul Păstor :)
11. Și-atuncea oile-au venit, Pe cruce sus L-au răstignit. Iar El plângea de mil
a
lor, (: Blândul Păstor :)
106 hm. 153
1. Mai sus de nori și de stele, Văd eu acum o patrie. Lumina ei varsă rază,
Și către cer mă invită.
cor: O ară unde nu'i durere, Ci bucurii și mângăiere. Eu prin credin ă
vreau mereu, S-ajung în cer la Tatăl meu.
2. Prin ea curge neâncetat, A vie ii râu minunat. Glas de harfe frumos sună,
Haine albe mă așteaptă.
3. Cu flori cerești e gătită, Unde și-ai mei iubi i se află. Acolo ei cântă
frumos, Unde-I Regele Isus Hristos.
107 hm. 154
1. Te'ncrede'n Isus în orișice timp, Întotdeauna î i fie Isus scump. Din clipă
în clipă pe El să-L urmezi, Silește-te cu fapta în El sî crezi.
cor: (: Și El î i va da Duhul Său cel Sfânt,
Când umbli'n a Lui voie'n toate'mplinind. :)
2. Pentru a Lui iubire mări i pe Hristos, Căci El Sfântul Mire din cer veni jos.
Sfin ii adoreze-L pentru al Său dar, Căci păcatele lor le-a spălat prin har.
3. Vino la El crezând chemare-ascultând, Isus î i dă ie de ce ai lipsă.
Domnul te primește când tu la El vi, Numai credincios de vrei să rămâi.
108 hm. 156
1. Când necaz ,furtuni îmi vin adeseori, Cel rău îmi șoptește,'ntoarce-te
înapoi. Calea'ngustă Domnul Isus ne-a dat, Mică credin ă noaptea a alungat.
cor: (: Doamne eu cred :) Isus dă-mi credin ă ca și un bob de grăunte
(: Doamne eu cred :) Numai la Tine pot eu să alerg.
2. Pe marea vie ii-i bine a pluti, Mâna Lui puternică de m'a păzi. Dar când valu
l
î i răstoarnă a ta luntre, Atunci credin a ta se cearcă tare.
3. ,,Stau până'n sfârșit unii așa vorbesc, Mă lupt până mor, și eu nu mă
clătesc, Dar când a venit al ispitei șuvoi, N'a mai crescut și s-a'ntors înapoi.
4. Amintindu-ne să urmăm noi calea, Căci credin a nu este doar sim ire.
Când în jurul nostru e tot neguros, Vom crede și 'nvingem noi în Hristos.
109 hm. 157
1. Îmi pun nădejdea în Tine al meu Mântuitor (: Căci la nevoi şi bine Tu eşti al
meu Păstor :). Condus de-a Ta lumina și de-al Tău ajutor, Spre casa Ta divină n
eîncetat eu zbor.
2. O vina ne-o fi mare Tu mult ai suferit, Să aflu eu iertare Tu Te-ai
răstignit. Scăpat sunt pe vecie prin sângele- i vărsat, Slăvită
mila fie- i în cer și pe pământ.
3. Însumi ca sacrificiu deacum ca 'njunghiat Doamne, 'N a Ta slujbă,
iată-mă ne'ncetat. Și ce e de sunt în Tine sunt bogat, Și dacă-s plin
de Duh Sfânt din plin mi-e totul dat.
4. Și dacă e furtună Tu lângă Tu lângă mine ești, Glasu- i iubit răsună
tot Tu mă întărești. Din mână Ta cea tare nimeni nu va putea, Vreodată
a fi în stare a mă îndepărta.
5. În Tine-i biruin a slobod prin Tine sunt, Și astăzi prin credin ă numele- i
sfânt îl cânt. Aci de suferin ă și totul trecător, Trecând azi prin credin ă
e drumil meu ușor.
110 hm. 162
1. Luptă-te crdincios lupta cea-i bună, Urmează-L pe Isus. Căci El te-a decora
în patria Sa, În casa cerească.
cor: Sus fra ilor trezi i-vă, A trecut noaptea. De ce mai dormi i se face
ziuă, Au sosit zorile.
2. Ce măre va di la marea de cristal, Unde noapte n-a mai fi. Ochii mei vor
vedea pe Mângâietorul, Privind fa a Lui sfântă.
3. Noapte-acolo n-o mai fi lumina va luci, A soarelui păcii. Noi acolo vom
intra cu El ne vom bucura, La masa cerească.
4. Iată zice vin curând păzește ce-ai primit, Ca să fi fericit. Că Eu î i voi
da fericirea Mea, Când aici sus vei sosi.
111 hm. 163
1. Te-ador Isus tainic Dumnezeu, C-ai venit în lume pentru faptul meu.
(: Cruce, chin și moarte i-a fost onoarea, Toate acestea ai răbdat
pentru vina mea :)
2. Sim urile mele Tu nu le-ai ascuns, Singură credin a taina i-a
pătruns. (: Cred tot ce mi-ai spus Tu Fiule 'ntrupat, Căci Tu ești
cuvântul cel adevărat :)
3. S-ascundea pe cruce ce-i Dumnezeiesc, Iar aici se-ascunde tot ce-i
omenesc. (: Cred că ești de fa aă tainic Dumnezeu, Mângâiere dulce
a sufletului meu :)
4. Deci te-ador Isuse tainic Dumnezeu, Căci Tu Te-ai îndurat de sufletul
meu. (: Inima-mi întreagă ie i-o jertfesc, Cantr-o stare sfântă eu să
Te servesc :)
5. Te-ador Isuse tainic Dumnezeu, Taina acesta ascunsă e locașul Tău.
(: Că 'n această taină de sus se ivesc, Când sub valul pâinii dornic
Te privesc:)
6. Ranele Tale ca Toma Doamne nu el văd, Dar ca și el Domnul și Dumnezeu
Te cred. (: Dă-mi credin ă credin ă vie dă-mi ca sperez, Și 'n iubire
sfântă ie să- i urmez :)
7. O Isuse veșnic Miel însângerat, Spală al meu suflet de a lui păcat.
(: Că din al Tău sânge chiar un singur strop, Poate ca sp spele a ranelor
potop :)
8. Te privesc Isuse sub potârul sfânt, C-ai venit aicea pe acest pământ.
(: Ajută-mă să pot împărtăși, Și cu Tine Doamne în veci a trăi :)
9. Te ador Isuse tainic Dumnezeu, Împlinește dorul sufletului meu.
(: Ca să cadă vălul de pe fa a mea, Ca 'ntr-o stare sfântă să te pot
vedea :)
112 hm. 165
1. Frumos este să lăudăm Doamne sfânt numele Tău, Toată ziua bunătatea Ta
vestim. Că Tu ne înveselești cu lucrările Tale, Dându-ne libertate să Te lăudăm.
cor: Ce frumos este a cânta Doamne spre mărirea Ta, pentru bunătatea Ta.
Cât de bine este Doamne, A lăuda numele Tău este frumos.
2. Cei sădi i în casa Ta sunt ca cedri din Liban, Înverzesc închiși în cur ile T
ale.
Cu undelemn îi stropești, putere le dăruiești, Să lupte to i contra celor pământ
ești.
3. Ochiul meu își va vedea împlinită dorin a, Fa ă de vrăjmașii cari vor căuta.
Punând în cale crucea sa 'ncerce credin a, Dar Tu la ai Tăi le dai biruin a.
4. Dacă cei răi înverzesc sa și iarba de pe câmp, Este numai ca să fie nimici i.
Că Tu Doamne ești 'năl at, de mărire 'nconjurat, Și to i cei ce fac răul sunt ni
mici i.
5. Cei mai scump și mai de pre , ca pe Domnul să-L servești, Aducând roade și la
bătrâne e. Ce este bun arătând, și ce bun este Domnul, Lăudându-L cu fapta și cu
vocea.

113 hm. 166


1. (: Când cei de război :) Prinși ai Sionului, Domnul 'napoi îi aduse 'n El ne-
a adus.
Parcă visam și eram plini de veselie, Strigăte am scos atunci din gura noastră.
2. (: Și cântam to i și ne veseleam :) Căci Domnul a făcut, da Domnul a făcut
lucruri măre e. Azi pentru noi Doamnul ne-a mântuit, El ne-a și izbăvit de
bucurii plini suntem noi.
3. Doamne să-ntorci o Doamne să 'ntorci, Pe-ai noștri prinși de război ca pe niș
te
râuri

114 Hm.167
1.Scoală-te Sioane și luminează, Ca lumina cu to i s’o vadă. Ridică- i oc
hii acum
și privește, Venirea Domnului sosește.
cor: (: Domnul în curând va veni :) Pentru adevăr luptă
vitejește. Căci ziua Domnului sosește.
2. Scoală aici pe tot omul lumină, Căci în curând Domnul sosește. ’Nainte
’n luptă
pentru dreptate, Și vei avea cu Hristos parte.
3. Scoală lumină ca lumea să știe, Că Domnul curând va să vie. În via ă a
rată-L
tu pe Hristos, Și spune-le să se gate to i.
4. Scoală lumină să vie Domnul Sfânt, Făcând dreptate aici pe pământ. În
careva
zi to i în cer vom intra, Până atunci să vestim lumina.
115 Hm. 168
1.Pace’n plin Isus te sprijinește, Pace’n plin Isus i-este ajutor. Pace’n plin
în luptă
te’ntărește, Pace’n plin ca să fi învingător.
cor: (: Veșnică pace’n plin, Pace’n plin :) Oricât de neguros,
drumul și greu, Isus Domnul meu mi-a zis: Ai curaj!
Eu sunt a ta lumină, În inimă!
2. Pace’n plin călătorind prin via ă, Pace’n plin de to i sunt prigonit. Pace’n
plin
Când sunt lovit în fa ă, Pace’n plin răpit de ce-am dorit.
3. Pace’n plin în lupta cea cumplită, Pace’n plin în grele încercări. Pace’n pli
n
când cel rău te atacă, Pace’n plin prin râpe și cărări.
4. Pace’n plin când lacrimi curg, Pace’n plin și eu greu suspin. Pace’n plin cân
d
eu călătoresc, Pace’n plin când sunt un biet străin.
5. Pace’n plin când mă’ncojor amaruri, Pace’n plin când via a n’o doresc. Pace’n
plin când pe cerescuri plaiuri, Pace’n plin când cu Isus mă’ntâlnesc.
116 Hm. 178
1.Ca un pom sunt lângă ape, Salvatorul m-a sădit. Și vrea c-ale mele road
e,
Să fie coapte la timp.
cor: Ferice de omul care, E plantat de Dumnezeu.
El stă sub mâna cea tare, Și nu îl strică cel rău.
2. Furtune bat în jurul meu, Și vifoarele mugesc. Dar în Bunul Dumnezeu,
Eu aflu scut și trăiesc.
3. Domnul meu roade voiește, Și cere de la ai Săi, Păcatul El îl urăște,
Și nu-l vrea între ai Săi.
CÂNTĂRI DIN HARFA MARE
117 HM. 9
1.Odată eram păcătos îndepărtat de Hristos, Dar Salvatorul mi-auzi plângerea.
Pe bra ele Lui m-a luat luat de păcate m-a iertat, Și acum trăiesc cântând, Alil
uia!
cor: O, Glorie lui Isus! Aliluia! Să-I cântăm numele Lui cel Sfânt,
El lăuntrul meu îl deschid ie, Părinte ceresc și cântând.
Aliluia! Acum trăiesc
2. Deși lumea o întâlnesc și mă strigă să o iubesc, Dar eu pofta ei n’o mai dore
sc
nicicând. Sufletul meu privește sus la dulcele meu Isus, Și acum trăiesc Aliluia
! Cântând.
3. În schimb pentru toată lumea nu dau fericirea mea, Deși vrea să m’amăgească i
spita.
Dar prin harul Lui sunt scutit, de Domnul Isus păzit, Și acum trăiesc cântând, A
liluia!
4. Sus pe străzile gloriei la ărmuri când am ajuns, Și peste Iordanul mor ii am
pătruns.
Domnul Isus m-a primi,și m-a pune la dreapta Sa, Unde voi trăi cântând, Aliluia
!
118 HM. 19
1.Via a-i ca calea prin mun i, Având brav conducător. Unde greul ai să-l
înfrun i,
Și să fi învingător. Griji de dealuri și tunete, Curajul nicicând
pierzând. Treci învingător
prin ele, Cu ochii spre cer privind.
cor: Isus e-al nost conducător, Pân’ ajungem l-acel ărm.
Unde to i îngerii’n cor, Ne-așteaptă ca să intrăm.
2. Întristări pe-această cale, Și ispite vor veni. Iar Isus Regele mare,
Mereu lângă
noi va fi. Fi treaz nu te împiedica, Dorin a- i să împlinești. Me
rgând pe calea aceasta,
Tot la Isus să privești.
3. Când vei ajunge la ărmuri, Trecând al mor ii Iordan. Sfârșitu- i a t
ale drumuri,
Vei vedea în Canaan. Domnul Isus te va chema, Cu glasul Său cel
smerit. O, vino
șezi la dreapta Mea, tu călător ostenit.
119 HM. 28
1.Iehova-I Domn să Îl laude, tot omul pe pământ. Corul ceresc Îl mărește
,
Laudă Lui cântând.
cor: Laudă, laudă pe Domnul tău cel Sfânt, Vestește-L azi, Aliluia
!
Glasul tău sunător s-ajungă l-al Său tron.Laudă, la
udă, pe
Regele laudă-L.
2. Când El vorbește mun ii cad, Marea se tulbură. Iar poporul Tău neînfr
icat,
Cântă stând în luptă.
3. Pentru al Său popor e pace, În ara cea Sfântă. Unde cel ce de-aici t
rece,
În veci laudă-I cântă.
120 HM.38
cor: Eu am pe Domnul, am pe Domnul, Nu mă tem ce îmi face omul.
Eu am pe Domnul și mi-e bine știu, Știu că mâna Lui e pe mine.
1.Fost’ aceea o scumpă zi, Când Domnul Isus mă mântui. Și-mi scrise
numele
meu sus, Când mâna Lui pe mine-a pus.
2. Unii merg pe o cale rea, Și nici nu primesc mântuirea. Dar eu mă încr
ed Domnului,
Căci acum îi sim esc mâna Lui.
3. Pocăin a-i calea bună, Dar și răsplata va fi mare. Pentru cine e cred
incios, Și-i
condus de mâna lui Hristos.
121 HM.43
1.Ce fericire avem Aliluia! Pământul sfânt îl vedem, Laudă Lui! Din păcate
am ieșit, Aliluia! Spre Canaan am pornit, Laudă Lui!
cor: (: Fie crucea cât de grea, Însă jos n’o vom lăsa
Că Isus ne va ajuta, Laudă Lui! :)
2. Aici curg lapte și miere, Aliluia! Noi gustăm cu plăcere, Laudă Lui!
În pământ
înbelșugat, Aliluia! Și în bunătă i bogat, Laudă Lui!
3. Aici sunt cetă i ’nalte, Aliluia! Foarte tari sunt zidite, Laudă Lui!
Prin credin ă noi intrăm, Aliluia! Și cu Domnul le luăm, Laudă Lui!
4. Aici uriași mari sunt, Aliluia! Umblând pe acest pământ, Laudă Lui!
Dar noi în Domnul sperând, Aliluia! Îi vom răpune’n curând, Laudă Lui!
5. Scumpă patrie sfântă, Aliluia! În tine sfin ii cântă, Laudă Lui!
Noi acum to i te privim, Aliluia! Din fructul Tău ne hrănim, Laudă Lui!
122 HM. 44
1.Israel la ordinul Domnului, A mers în jurul Ierihonului. Sperând în Do
mnul
zidul jos a căzut, Au avut biruin ă c’au crezut.
cor: La învingere, la învingere, Prin sângele cel Sfânt, la înving
ere.
În Domnul nost’ Isus Hristos triumfând, Că to i înving
ători vom fi curând.
2. David praștia cu pietri-a luat, Sungur pe filistean l-a întâmpinat. Î
n numele
Domnului a mers voios, Și crezând el a fost victorios.
3. Daniel de trei ori pe zi s-a ruga, Când el era între lei aruncat. Spe
rând în Domnul
de moarte-a scăpat, Că prin credin ă el a triumfat.
4. Eu încă’s hotărât să fac așa, Să mă’ncred în Domnul întotdeuna. Prin
orice voi
trece să fiu credincios, Lăudând în toate pe Isus Hristos.
123 HM. 45

1.Domnul Isus El a venit, A rupt lan ul m-a mântuit. Scăpare e’n sângele
Său,
Privește sus la Dumnezeu.
cor: (: ’Nainte dar :) Stai tare prin al Său Sfânt har.
2. Cel rău luptă’n contra noastră, Sufletul să ne stârpească. Dar noi pr
ivim la
Dumnezeu, El ne ine prin harul Său.
3. Mergi ‚nainte pe drumul sfânt, Aruncă-I Lui orișice gând. Să întâmpin
i te prepară,
Pe Domnul când o să apară.
4. Domnul Isus te-a ridicat, Să-I cân i laudă Lui neîncetat. Orișiunde t
e vei afla,
Cântă, laudă ’n toată lumea.
124 HM. 46
1.La picioarele lui Isus, E loc sfânt și fericit. Unde aud cuvântul sfân
t, Și tot ce am
de păzit.Șezând la picioarele Lui. Tot necazul s-a sfârșit, Iubirea
Lui gra ioasă,
Eu acum am dobândit.
2. Șezând la picioarele Lui, Ce binecuvântare. Când eu mă apropiu de El.
Să-I spun
a mea întristare. La picioarele lui Isus, Plângând mă rog neîncetat
. Din plinătatea
Lui primesc, Harul cel sfânt și bogat.
3. Binecuvântă-mă Doamne, Când ’naintea Ta mă plec. Isus ai milă da mine
, Aici
unde toate trec. Tată dă-mi mintea lui Isus, Fă-mă Sfânt asta aș vre
a. Să declar
c-am fost cu Isus, Cel ce e dreptatea mea.
125 HM. 54
1.Când eu rătăceam Isus m-a aflat, Și din păcate m-a ridicat. Pace cerea
scă El
mi-a dăruit, Și cu iubire m-a miluit.
cor:Cânt, laudă Domnului mare și Sfânt, Mărire! Îi strig pe acest
pământ.
Prin al Său har eu sunt acum salvat, Osana! Să fie Domnul lă
udat.
2. Prin cuvânt am primit mântuire, Și prin sângele sfânt,sfin ire. Prin
credin ă în izvor
m-am spălat. Cu Duh Sfânt Domnul m-a sigilat.
3. Încercări pe cale eu voi avea, Și ispite voi întâmpina. Dar Isus mi-a
promis că m-a
păzii, Până când eu calea voi sfârși.
126 HM.
1.Toate las urmez lui Isus, Domnului venit de sus. Pășind pe-a Lui promi
siuni,
Tot ce am le predau Lui.
cor: Urmez lui Isus tot lăsând, Lumea de tot părăsind. În cuvântul
Său Cel
Sfânt scris, Crezând precum El a zis.
2. Nimic lăsând tot pe altar, Tot la cruce la calvar. Și Domnul mă va as
culta,
Mă va primi ’n mila Sa.
3. Luând noi crucea lui Isus, Voios vreau a fi supus. Prigoana-mi este d
obândă,
Pentru credin a Sfântă.
4. În veci fie Domnul mărit, A Lui sânge m-a sfin it. Mă bucur și eu voi
spune,
Ce-a făcut pentru mine.
127 HM. 63
1.Eu cred în religia cea veche, Ce Domnul Isus a sfin it. Care în timpur
ile trecute,
Apostolii au predicat.
cor: Și azi tot Acela-I Hristos, El în nimic nu s-a schimbat. Pute
rea Lui s-arată
Glorios, În cei cel ascultă neîncetat.
2. Această credintă a fost bună, Pentru apostoli și credincioși. A lor î
ndemnare azi
ne sună, Să credem și să nu fim fricoși.
3. Planul Domnului ne-a fost arătat, Și în Scriptură descoperit. Pentru
El Hristos s-a
crucificat, Și strigând a zis că: S-a sfârșit!
128 HM. 65
1.Apăsat ești nu te întrista, Domnul te-ajuta. Sub aripa-I ai scutirea,
Domnul te-ajuta.
cor: Domnul te-ajuta, Și atunci când i-e grea calea.
În El afli pace, Domnul te-ajuta.
2. Fricos ești și crucea i-e grea, Domnul te-ajuta. În El este mântuire
a, Domnul te-ajuta.
3. Când sim i lipsa nu dispera, Domnul te-ajuta. El își întinde mâna Sa,
Domnul te-ajuta.
4. Când prietenii to i te-or lăsa, Domnul te-ajuta. El inima i-a vindec
a, Domnul te-ajuta.
129 HM. 70
1.Dacă umblă ’n lumină pe cale, De lucru fără încetare, Voi vedea pe Reg
ele ’n glorie
Când voi pășii în veșnicie.
cor: Când călătoria voi sfârșii, În liniște mă voi odihnii.
Sufletul mângăiat va să fie. Când voi pășii ’n veșnicie
.
2. Dacă Scriptura o dau în știre, Și aduc oi din rătăcire. M’așteaptă în
cer o bogă ie,
Când voi pășii în veșnicie.
3. Oh, aici am eu multe’ntristări, Că sunt în valiri și în dureri. Dar de
aceste n’o să mai
vie, Când voi pășii în veșnicie.
4. Aici dacă cu râvnă am lucrat, Și pe Domnul de L-am ascultat. Voi primi
o scumpă
’mpără ie, Când voi păși în veșnicie.
130 HM. 76
1.Eu las calea păcătoasă, Ce multora li-e frumoasă. Și de mă’ntrebi că p
entru ce?
Caut calea ce în cer duce.
cor: Lumea-aceasta nu-i ara mea, Aici nu am fericirea.
Nici nu am loc de odihnit, Acela’n cer e pregătit.
2. Deși mul i m-ar înpiedica, A priveghea și-a mă ruga. Nu voi asculta e
u de ei,
Caut casă mărea ă’n cer.
3. Oh, păcătosule vino! Caută credin a deplină. Nu sta, ci spune-mi pent
ru ce?
Nu cau i calea ce’n cer duce.
131 HM. 87
1.Isuse strig către Tine, Ca să pier ajută-mă. Oh, fie- i milă de mine,
Cum sunt
primește-mă.
cor: Isuse iubit eu Te rog căit, Tu să primești sufletul meu, Sus în
locașul Tău.
2. Sunt un păcătos vinovat, N’am nimic ce-i bun în mine. Dar Tu ești bun ș
i îndurat,
Cu mâna- i mă ine.
3. Singur nu mă pot îndrepta, Decât prin sângele Tău Sfânt. Ce l-ai vărsat
la Golgota,
Păcatele-mi purtând.
4. Vreau să gust a Ta iubire, Și să trăiesc pentru Tine. Fă-mi parte în mâ
ntuire,
Ai milă de mine.
132 HM. 99
1.Eu cuvântul Tău cel bun, L-am ascuns în inima mea. Ca să nu păcătuiesc,
Și ca să pot
fi fără prihană, înaintea Ta, La aceasta mă silesc.
cor: (: Ajută-mă Doamne Isus, Ca’n veșnicie să pot fi cu Tine sus.:)
2. O, ce dulce-i al Tău cuvânt, Și cât este de plăcut. Când intră în inimă
, El mă’nva ă și
mi-arată, Tot ce am de făcut, Și-mi dă pace, odihnă.
133 HM. 110
1.Isus dulce nume este, Drag îmi sună astă veste. Bucuria-mi crește’n sus,
Pre ios nume-I Isus.
cor: Isus nume glorios, Isus e neschimbăcios.
To i sfin ii cântă așa, Fi mărit totdeauna.
2. Iubesc numele Lui foarte, A venit dureri să poarte. A venit Medic ceres
c,
Eu pe Domnul Îl iubesc.
3. Eu pe Domnul foarte-L iubesc, Numai prin El mă mântuiesc. Fără grijă tr
ăiesc cu El,
Laud pe cerescul Miel.
4. O, eu nu pot explica, Cât de dulce va răsuna. Când sfin ii to i vor cân
ta,
Laudă Lui pururea.
134 HM. 117
1.La seceriș noi mergem, Cu drag astăzi să lucrăm. S’aducem snopi auri i,snopi,
Din
zori pân’ târziu seara.
cor: (: S-aducem snopi, auri i snopi :) Lăudat fie Domnul nost’ Că la sece
riș
ne-a scos, S’aducem snopi, auri i, snopi.
2. Oriunde totdeauna cu Domnul vom secera, S’aducem snopi, auri i snopi. Da,
oriunde vom lucra, Nicicând nu ne-om înfrica, Aducând snopi, auri i snopi.
3. Noi cântăm și ne rugăm, Pe Domnul nost’ ascultăm. Aducând snopi auri i, snopi
.
Mergând pe pământ străin, Ordinul Lui împlinim, Aducând snopi, auri i snopi.
135 HM. 132
1.Cu bucurie aceia vor secera, Cari cu lacrime seamănă sămân a. Dacă sămân a,
o au de la Domnul Sfânt, De snopi atunci bucurase-vor curând.
cor: (: Bucurie-a fi :) Când semănătorul plata va primi,
(: Fericit nespus :) În etern va sta la dreapta lui Isus.
2. Pune sămân a cea bună în tot timpul, Și nu lenevi lucrând pentru domnul. Dacă
la amează, seara sau noapte-a fi, Seamănă cu drag și nu te odihnii.
3. Semăna i în inimi și de-s tari ca drumul, Ori făr’ umezeală sunt ca și patria
. Pentru
Spini să nu sta i că este și ogor, Din care cei harnici aduc snopii lor.
136 HM. 131
1.Isus bucurii aduce, dacă-L iubim, Ne dă cunună și cruce, dacă-L iubim. Ne’nva
ă
a ne ruga, din somn a ne deștepta, Și a sta și-a priveghea, dacă-L iubim.
cor: Când iubirea Lui lucește, Inima ne’nveselește, (: Iubirea Lui :)
Ea aduce și odihnă, După cruce, iubirea Lui.
2. Întunecimea ’ndepartă, dacă-L iubim, Și de păcate ne iartă, dacă-L iubim. Isu
s
ne luminează, și calea ne’ndepartă. Pentru noi El lucrează, dacă-L iubim.
3. Ne dă pace fericită, dacă-L iubim, Și via ă mântuită, dacă-L iubim. Când lupt
a
vom termina și sus în cer vom intra, Isus bucurii ne-a da, dacă-L iubim.
137 HM. 133
1.Așa Domnul a grăit către ucenici, Să iubească negreșit, Și să fie mici
. Căci acesta-i
mai frumos, Când copii Domnului, Se iubesc aicea jos, Și fac voia L
ui.
cor: Cel mai sfânt, pe pământ, Este al iubirii dar, Când lucră pri
n har.
2. Oamenii vor cunoaște pe ai Domnului, Că se silesc în toate, Și-au iub
irea Lui.
Acesta e semnul lor aici în lumea-aceasta, Urmând pe-al lor Salvato
r, Iubind cu fapta.
3. Acel ce clevetește, pe Domnul n’are, Și cel ce nu iubește, Merge’n pi
erzare. Deci voi
to i cari vă dori i, odihnă în cerul Său. Pe fra ii voștri-i iubi i
. Nu-i vorbi i de rău.
138 HM. 140

1.Turmă mică a lui Hristos, De El ești iubită. Tu por i crucea aicea jos
, Și ești fericită.
2. Boga i, nobili și în elep i, Cu tine nu sunt mul i. Ci cei ce poartă
a Lui dispre ,
Pe dealuri, văi și mun i.
3. Dar fericită te sim ești, Condusă de Isus. Pe Dumnezeu Tu Îl mărești,
Aici jos
ci’n cer sus.
4. Deci de batjocura lumii, Tu nu te rușina. Căci nu peste mult vei primi,
plata și odihna.
139 HM. 148
1.Lumea și poftele le-am părăsit, Isus de păcate m-a cură it. Prin sângele
Lui Sfânt m-a
Spălat, Și de toate păcatele, El mi-a iertat.
cor: Sunt al Lui mântuit, El așa m-a iubit. Că S-a dat pentru mine,
De S-a răstignit.
2. Pe câmpul de păcat am fost pierdut, În necredin ă Satan m-a inut. Dacă
Isus Hristos
m-a liberat, Din puterea Satanii m-a răscumpărat.
3. Sunt liber de atunci,eram legat, Eram orbit dar acum văd curat. Domnul
Isus pe min’
m-a mântuit, Deci fie în vecii vecilor Preamărit.
140 HM. 149
1.Cu glorie eu sunt condus, De Salvatorul meu Isus. Oriunde-aș fi orice-aș
lucra,
Mă conduce cu mâna Sa.
cor: El mă duce, mă conduce, Cu mâna Sa puternică. Nu lasă nimic
să-mi strice, Deci Îl urmez fără frică.
2. Câteodată prin dureri, Călătorind eu către cer. Și-atunci când urlă fur
tuna,
Mă conduce cu mâna Sa.
3. Doamne- i dau mâna mea’n a Ta, Nicicând nu mă voi întrista. Î i mul ume
sc
și Te măresc, Căci mă duci la locul ceresc.
141 HM. 159
1.Fra i, surori, veni i to i să ne învă ăm, Ca’n voia Lui Isus să știm să
umblăm. Isus
aceasta vrea să-I fim, bravi ostași, Să’nvingem în toate pe ai Lui vrăjmaș
i.
cor: Dară lipsă este să ne învă ăm, Ca să știm în toate cum să ne lu
ptăm.
2. Domnu-a pus servul Său să ne dea hrană, Ca să ne nutrim noi din cer cu
mană.
Și ca astfel nutri i să ne’ntărim, Prin orice furtună noi să biruim.
3. Când suntem ne’nvă a i ne’nșeală Satan, Căci noi nu îl cunoaștem cum e
al lui plan.
Dar când prin iubire Scriptura ’nvă ăm, Satan orice-ar face știm să ne lup
tăm.
142 HM. 165
1.Când cina Domnului a serbat, El atunci pâine-a luat. A mul umit și s-a
rugat,
Și la’nvă ăcei le-a dat.
2. Zicându-le cu glasul Său, Lua i și mânca i corpul Meu. Pe care Îl dau p
entru voi,
Numai să îmi fi i următori.
3. Apoi El paharul luând, Și Părintelui mul umind.- Be i to i a zis, El Do
mnul meu,
Că e sângele ce-l vărs Eu.
143 HM. 166
1.Acum la masa Ta venim, Cu Tine ne’mpărtășim. Iar moartea Ta to i vestim,
Și pe Tine Te mărim.
cor: Noi vestim moartea Ta, Prin care avem via a.
Corpul Tău îl mâncăm, Și sângele Tău îl bem.
2. Doamne Tu corpul i l-ai dat, Sângele i l-ai vărsat. Ca noi prin Tine
să trăim,
Fi mărit în veci, Amin!
144 HM. 167
1.Isuse Tu când Te-ai sculat, De la sfântă cina Ta. Cu un ștergar Tu Te-ai
încins,
Și-ai început a spăla. Picioarele l-ai Tăi preaiubi i, Vrând pildă să le a
re i.
2. Dar Petru el nu s-a lăsat, Ca pe picioare să-l speli. Însă Tu lui i-ai
cuvântat: Lasă-te
ca să nu pieri. Căci Eu de nu te voi spăla, Parte su Min’ nu-i avea.
3. Atunci el așa-a grăit, Doamne spală-mi și capul! Dar Tu Doamne i-ai ară
tat, Că ce
să-și spele omul. Picioarele acel curat, Așa Tu ai cuvântat.
4. Când Domnul aceast-a sfârșit, O întrebare le-a pus. În elege i ce v-am
făcut, Eu
Domnul vostru Isus. Cum Eu pe to i v-am spălat, Face i și voi neîncetat.
145 HM. 206
1.Doamne-acum seara a sosit, ie ne înștin ăm. Lucrul zilei am isprăvit,
Laudă- i aducem.
2. De cumva vezi că am greșit, Prin vorbe sau fapte. O Domnul nostru Bun i
ubit,
Ne iartă de toate.
3. Și ne-ajută mai departe, Să nu păcătuim. Să facem tot bune fapte,
Până în veci, Amin!
146 HM. 210
1.Frate iubit ne despăr im, Și acest loc noi îl lăsăm. Dar la Isus ne înt
âlnim,
Dacă pe El îl ascultăm.
cor: Ne vom vedea odată sus, De mărire’nconjura i. Slăvind în veci
pe-al nost’Isus, Fiind ca El to i înschimba i.
2. Aicea jos despăr irea, Ne-apasă greu de negrăit. Dar sus în cer o vom u
ita,
În bucurii fără sfârșit.
3. Deci despăr i i aici în corp, Să ne silim spre patrie. Crezând ce-i scr
is și păzind tot,
Că Domnul Sfânt ne mântuie.
147 HM. 213
1.Când sim esc sfârșitul vie ii mele, Mă cuget la Domnul ce-mi dă putrre
. Care’n clipa
mor ii îmi dă ajutor, Să trec pragul mor ii divine ușor.
cor: Eu în cer sus voi intra, La Domnul Isus care m’ajuta.
2. Chiar în ceasul mor ii eu sunt liniștit, Căci în timpul vie ii pe Dom
nu-am servit.
Sufletu-mi s’avântă sus în mărire, Unde sfin ii cântă, Sfânt Domnul fie!
3. Nu e fericire aici pe pământ, Orice bucurie se duce ca’n vânt. Pacea fe
ricirea
s’află la Hristos, La El e odihna n’o căuta jos.
4. Nu voiești amice să guști pacea Lui, Nu voiești ca aici să crezi Domnul
ui. Lasă lumea,
pofta,crede în Hristos, Urmează-I cu fapta făcând ce-i frumos.
148 HM. 214
1.To i suntem călători aici pe pământ, Crâncena moarte ne duce în mormânt.
Via a
noastră curând se sfârșește, Aici pe pământ, dar în cer dăinuiește.
2. Sântem ca și floarea verde frumoasă, Ce diminea a veselă miroase. Dar s
eara tristă
și fără via ă, Zace la pământ neavând frumuse e.
3. Cum am venit așa trecem din lume, Orișicine am fost și cu orice nume. D
ar dac’am
lucrat aici bune fapte, Ele ne vor urma și după moarte.
149 HM. 218
1.Sus la Domnul meu, Mă duc acum eu. Unde to i sfin ii, Laudă Numele Său.
2. Isus m-a chemat și eu am plecet. Să mă prezint înainea Lui salvat.
3. O, ce bucurii și ce măre ii, Se află la Domnul sus În veșnicii.
4. Acum din dureri, Eu mă mut la cer. Unde ochii mei, N’or mai vedea întri
stări.
150 HM. 226
1.Eu aștept venirea fericită a mileniului, Când scumpul Salvator va ’mpără
ii cu mireasa Lui.
O, inima-mi cântă rugându-mă veghind și lucrând, Căci Domnul nostru vine
iarăși pe pământ.
cor: O, scumpul nost’ Domn vine aici pe pământ, Atunci va domni Isus
Cel drept
și Sfânt. Satan o mie de ani va fi atunci inut legat, Când I
sus Regatul Său va fi luat.
2. Isus venind durerilor pămânești va fi răspuns, Că de cunoștin a Lui tot
pământul va fi
pătruns. Va fi îndepărtată toată durerea și frica, Că Isus pe to i cei răi
îi va strica.
3. Ai Domnului răscumpăra i cântând vor veni’n Sion, Și în muntele cel sfâ
nt ei vor
striga: Isus e Domn! Perfectă pace, iubire cu to i vor avea , un gând, Dup
ă ce Isus
va veni pe pământ.
4. Atunci păcat, dureri, boale din lume vor înceta, Căci Isus domnund o mi
e de ani
totu-a triumfa. Păcatul suspină după a scăpării dulce zi, Când Domnul Isus
iarăși
va reveni.
151 HM. 242
1.O, vino cu mine (: În casa sfântă :) O, vino cu mine în casa sfântă, Umd
e e pace!
2. Isus acolo-I Domn (: În casa sfântă :) Îsus acolo-I Domn în casa sfântă
, Unde e pace!
3. Duh Sfânt e acolo (: În casa sfântă :) Duh Sfânt e acolo în casa sfântă
, Unde e pace!
4.Păcat nu-i acolo (: În casa sfântă :) Păcat nu-i acolo în casa sfântă, U
mde e pace!
5. Cei sfin i sunt acolo (: În casa sfântă :) Cei sfin i sunt acolo în cas
a sfântă, Unde e pace!
6. Acolo doresc eu (: În casa sfântă :) Acolo să fie eu în casa sfântă, Un
de e pace!
152 HM. 245
1.Scumpă patrie minunată, Măre ia-I gloria Ta. Cuvântul cel Sfânt ne ara
tă,
Și eu cred că e așa.
cor: În ceea zi voi pleca, Să văd ara. Și lui Isus voi cânta, Purur
ea.
2. Acolo nu-s lacrimi vărsate, Ci pace, fericire. Nici nu vor fi’ntristări
de moarte,
Ci via ă, nemurire.
3. Poporul sfânt cel răscumpărat, Acol’ odihnește. În glorie el e îmbrăcat
, Și nimic
nu-l muncește.
153 HM. 262
1.Ieși din lume părăsind tot, Cum Avraam ieși. Din inimă fă-
i astăzi vot, Că’n toate-L
ve- i sluji.
cor: O,suflete vin încă azi, Prin poarta strâmtă sus. Ș
i pe veci scapi da-al tău necaz,
Slujindul pe Hristos.
2. Să ieși să părăsești, Pe al Sodomei vechi păcat. Și c’a lui Lot nevastă
rea, Să nu fi înșelat.
3. Vin’ la Isus iubit suflet, El astăzi Te cheamă. Vino orice te apasă, În
El e odihnă.
4. Vin’ la El că păcatul tău, Pe Sine l-a luat, Ai scăpare’n sângele Său,
Pentru tine l-a vărsat.
5. Ieșe și părăsește îndat’, A lumii dulci plăceri. Tu scapi de-a fi în ea
înnecat, În barcă dacă vrei.
154 HM. 273
1.Sărmane suflet ce rătăcești, Fără de Dumnezeu te lup i mereu și nu mai po i,
Să scapi de chinul tău, Zadarnic cau i tu ajutor la oameni că te’nșeli. Când și
ei sunt
tot muritori, Și fac mereu la greșeli.
cor: Dar la Isus care-a murit pe cruce sus la Golgota,
Acolo tu caut-ajutor și te va ajuta.
2. Când sufletul tău e rănit, Cine te-a vindeca. Un prieten oricât l-ai iubit, S
alvare
nu- i va da. Întoarce-te la Dumnezeu, Oricât ești tu de greșit. El a jertfit pe
Fiul Său,
Ca să fi tu mântuit.
155 HM.279
1.S’ai curaj tu turmă mică, De luptă tu nu fugi. De dușmani nu- i fie frică,
Cu Isus vei birui.
cor: Înainte, înainte, Voi viteji ai lui Hristos.
Înainte, înainte, Căci prin Isus ve- i birui.
2. Fra ilor lăsa i să sune, Acest sfânt duios cuvânt. Că la Domnul e dorin a,
Să vă dea locul promis.
3. Vă feri i de mreaja lumii, Pofta cărnii n’o ’mplini i. Arunca i paharul ispit
ei,
Și de luptă vă găti i.
4. Și de-a i fi chiar batjocoritori, Pentru via a lui Isus. În curând ve- i prim
i plata,
De la Domnul vost’ de sus.
156 HM. 283
1.Tatăl a trimis pe Isus ca pe om al mântui, Dar omul pentru Isus o cruce Îi pre
găti.
cor: O, cât de mult a suferit, Pe cruce când a murit. Pentru
mine, pentru tine, Ca să fim noi mântui i.
2. El osânda și măatrea grea, Pentru noi a suferit. Pământul s-a cutremurat,
Văzându-L greu chinuit.
3. El astăzi e viu și șade, La dreapta Părintelui. Mântuirea este gata, Și El dă
orișicui.
4. Privește tu la iubirea, Ce Tatăl i-a arătat. Pentru-a te salva pe tine, Pe F
iul Său
El L-a dat.
157 HM. 286

1.Duhul Sfânt unde domnește, Acolo pace e. Ce’ntr-alt loc nu se găsește, O pace
asemenea.
cor: Duhul Tău Sfânt o, Doamne bun, Noi Te rugăm revars-acum. Cum stăm
pleca i și ne rugăm, Să Te servim noi cât trăim.
2. Acolo unde Duhul Sfânt, Dă la to i un îndemn. Nu’s vorbe goale dezbinări,
Că Isus este Domn.
3. Biserica ce-i condusă, De Duhul măririi. Chiar de trece prin mari nevoi,
El o va’ntări.
4. Deci peste noi fă să cază, Duhul Sfânt cel promis. Ploaia târzie revarsă,
Așa cum este scris.
5. Duhul Sfânt de la rusalii, Toarnă-l Tu peste noi. Puterea Lui face minuni,
Pe răi făcându-i buni.
HM. 287
1.De Isus când am auzit, M’am bucurat nespus. Și fericit eu cânt acum, Dom
nului
meu Isus. Și’n lumea asta deșertăciuni, Sunt toate ce zăresc. Pe niciuna c
e o doresc,
Ci pe Domnul ceresc.
cor: Acum sunt fericit, Și cânt că’s mântuit. Cu Tine’n veci voi fi
mereu,
Isuse Domnul meu.
2. În păcate eram legat, Făcând tot numai rău. Dar Tu pe mine m-ai salvat,
Isuse
Domnul meu. În lume umblam rătăcind, Fiind fără de Dumnezeu. Dar acum pe T
ine
Te am Mântuitorul meu.
3. Mort eram în fărădelegi, Acum eu sunt al Tău. Prin jertfa Ta sunt învia
t, Isuse
Domnul meu. Toate am cele ce doresc, Prin Tine Domnul meu. Sunt fericit că

numesc: Fiul lui Dumnezeu.
HM. 294
1.Depărtat de casă de la Dumnezeu, Rătăcești în lume tu amicul meu. În pof
te deșarte
cau i plăcerea ta, Și nu ști sărmane Că-i pierzarea’n ea.
cor: Vezi Isus te caută, Ca un Bun Păstor.
Vrea să- i dea iertare, Bunul Salvator.
2. Lumea’nșelătoare te-a nenorocit, Sufletul și trupul i le-a murdărit. D
esgustat de via ă,
foarte disperat, Stai pribeag în lume într-un tremurat.
3. Și’n slava cerească Isus a venit, Pentru-a tale greșuri pe cruce-a murit. Vin
o cu credin ă păcătos cum ești, La Mântuitorul fericiri primești.
HM. 297
1.Orice pas Isus îmi conduce, (: Slavă Lui! :) Mană sfântă El îmi aduce,
Slavă Domnului!
cor: Aliluia! Cântarea mea, Lui Isus mereu vom cânta, Cu pace-mi
umple El inima, Slavă Domnului.
2. Toate Lui îi sunt date aici, (: Slavă Lui! :) Harul Său îl dă la mari și mici
,
Slavă Domnului!
3. De vrăjmași oricând mă apără, (: Slavă Lui! :) Stinge’n cale-mi orice lacrimă
,
Slavă Domnului!
4. Niciodată nu mă lasă El, (: Slavă Lui! :) De-aș avea ispite în orice fel,
Slavă Domnului!
5. Eu mă’ncred în El în orice caz, (: Slavă Lui! :) Pace sfântă ,mângăieri am az
i,
Slavă Domnului!
6. Domnul îmi conduce căile, (: Slavă Domnului! :) Ca un cerb trec mun ii, văile
,
Slavă Domnului!
HM. 305
1.O, biet suflet ce’n lume, Ai necaz și-amărăciuni. Vin’ la Isus tot Îi spune, S
tăruind
în rugăciuni.
cor: Vino, dară, vin’ acuma, Vin’ la Isus l-al Său sân.
Cu blânde e și iubire, Azi te cheamă Domnul Bun.
2. Cu-a Lui cuvânt te mângăie, Te salvează din nevoi. Călăuză vrea să- i fie, Dâ
ndu- i
și speran e noi.
3. Vino astăzi, vin’ degrabă, Azi încă mai e har. Căci în raiul plin de slavă,
Vei primi via ă’n har.
HM. 306
1.Privește-a Lui durere, Colo la Golgota. Prin glasu-I îndurerat, Tatăl cum L-a
lăsat.
Să moară să ne scape, Pe noi cei vinova i. Prin jertfa de npe cruce, Din foc sun
tem
scăpa i.
cor: (: Lăudăm :) Pe-al nostru Împărat,
(: Lăudăm :) Pe Cel ce ne-a scăpat.
2. Vezi coasta’nsângerată, Colo la Golgota. Izvor de sânge a lăsat, Să spele ori
ce
păcat. Soarele s-a’ntunecat, Pământu-a tremurat. Când cu moartea se lupta,
El al nostru Împărat.
3. Durerea-I cât de mare, Colo la Golgota. Iubirea-I tot mai tare, Că ne-a putut
scăpa.
În luptă El a învins, Zicând cu glasul Său. Acum totul s-a sfîrșit! Primește Duh
ul Meu.
4. Spunem cu drag la lume, Ce-a fost la Golgota. Căci nu este alt Nume, În lume
asemenea. Căci în veci lui Isus cântăm, Și’n veci al lăuda. Că mare I-a fost iub
irea,
Colo pe Golgota.
HM. 307
1.’Nainte sus la luptă,popor al Lui Hristos, Mergi înspre biruin ă,cu-al
vostru Domn Isus.
Căci El vă întărește,în lupta cu cel rău, Și te călăuzește,să mergi
pe drumul Său.
cor: Voi să fi i treji în luptă, Înapoi să nu da i.
Și când termina i lupta, Cununa căpăta i!
2.’Nainte sus la luptă,cuvântul să-l păzești, Și lupta dobândi-vei,la Isus de pr
ivești. Cu ultima putere,dușmanul se luptă, Dar sus din înăl ime,Isus puteri î
i dă.
3. ’Nainte sus la luptă,Putere-i căpăta, Cu’ndrăzneală te-avântă,biruin ă-i avea
. Cu armele credin ei,în luptă te-aruncă, Și pre al biruin ei,El î i dă cunună.
4. ’Nainte sus la luptă,timpul e la sfârșit, Vrăjmașul se trudește,dar va
fi nimicit.
Ce mare fericire,când noi vom birui, Cu Isus în mărire,în veci vom locui.
HM. 314
1.Vino la Isus acuma căci El te-a iubit atât, Încât și-a dat via a ca tu să fi m
ântuit. Vino deci
acum la Isus nu’ntârzia deloc, Să nu amâi pentru mâine, Să nu intri ’n lac de fo
c.
2. Din ceruri El cu iubire, Astăzi te cheamă să vi, Vino și-L primește ’ acuma,
Că pentru
tin’ se jertfi.
3. Și Părintele te cheamă, Pe Isus ca să-L primești, Căci Lui îi place să ducă,
Pe răi în locuri cerești.
4. Astăzi tu nu ai nevoie, Să faci nici o lucrare. Că de El a fost tot făcut, În
iubirea Sa mare.
5. El pe cruce a pătimit, Chiar și pentru vina Ta. Și curând El vine iară, Care
î i va fi soarta.
HM. 352
1.Ești Tu dintre ai noștri,sau dintre vrăjmași, Vrem să Te cunoaștem, de nu ești
dintre
ai noștri. Te rugăm să ne lași,vrem să Te cunoaștem.
cor: Eu sunt solul Domnului, Căpetenie mare peste oastea Lui.
Și-am venit chiar acum,să vă călăuzesc, Pe drumul cel bun.
2. Doamne dacă ești un trimis din cerul sfânt, Vrem să Te cunoaștem,noi ie ne ’
nchinăm.
Pleca i până la pământ,vrem să Te cunoaștem.
3. Dacă ești cu noi, rânduit de Dumnezeu, Vrem să Te cunoaștem, Tu ne conduci și
ne-aju i. Atunci când drumul e greu, Vrem să Te cunoaștem.
HM. 359
1.Aliluia! foarte mă bucur, Cu Duh Sfânt sunt tăiat împrejur.
2. Noi aici suntem vorbi i de rău, Pentru credin a în Dumnezeu.
3. Aicea jos noi purtăm crucea, Pizma, dispre ul și ocara.
4. În sfânta clipă noi în cer vom zbura, Fa ă’n fa ă cu Hristos vom sta.
5. El ne șterge din ochi lacrima, Și ne-a pune pe cap cununa.
6. Atunci fa a ne va străluci, Și’n etern ca îngerii vom fi.
HM. 362
1.Doamne Isuse la Tine vin, Și Te rog mă condu, Ca să scap grijuri și chin,
Salvează-mi sufletul.
cor: Cum sunt așa’m venit, De păcat chinuit.
De la Tine cer iertare, Milă și îndurare.
2. Eu în păcat am rătăcit, Făr’ să știu mila Ta, Dar astăzi vin ca un căit,
Ascultă ruga mea.
3. Tot vreau să las ce e firesc, Să fac numai bine, Ajută-mi Doamne să trăiesc,
De azi pentru Tine.
HM. 385
1.Ucenicii’n rugăciune, În odaia cea de sus. Aștept-au o promisiune, E-ai
puterea cea de sus.
cor: (: O, Doamne revars-o și azi :) O, Doamne revars-o și azi
Și umple-ne pe to i.
2. Tu puterea ai trimis-o , Ca un vuiet mare;n jos. Și în limbi de foc ai dat-o,
Fiecărui credincios.
3. Duhul Sfânt de altădată, Da, puterea cea dintâi. Domnul și-astăzi o revarsă,
Că-i promisă la ai Săi.
HM. 387
1.Doamne Isuse eu Te chem, Să mă aju i să pot să’nfrunt. Necazul meu sub
care gem, La Tine vin cum sunt.
cor: (: La Tine vin cum sunt :) La Tine vin așa cum sunt,
La Tine vin cum sunt.
2. Eu sunt bolnav în stare grea, Inima-mi po i Tu vindeca. Lumea nu poate pacea-
mi
da, La Tine vin cum sunt.
3. Ce e firesc îndepărtez, Ca îndreptare să primesc. Prin al Tău har deci să luc
rez, La Tine vin cum sunt.

HM. 398
cor: Da, ziua cea mare, groaznică va fi,
Când toate popoarele vor sta la judecată.
1.(: Bărba i de femei s’or despăr ii :) Pe vecii vecilor.
2. (: Părin i de copii s’or despăr ii :) Pe vecii vecilor.
3. (: Fra i de surori s’or despăr ii :) Pe vecii vecilor.
4. (: Neamuri de neamuri s’or despăr ii :) Pe vecii vecilor.
5. (: Păstori de turme s’or despăr ii :) Pe vecii vecilor.
6. (: Ce-ai semănat vei secera :) Pe vecii vecilor.
HM. 402
1.Scump Mântuitor iubit, Comoara ce-am moștenit. (: Chiar via a de mi-aș da,
Nu Te voi putea lăsa :)
2. Tu de toate m-ai scăpat, De osândă și de iad. (: Iară multele-mi dureri,
Le-ai schimbat în mângăieri :)
3. M’ai adus la bucurie, Căci m-ai vrut cu gelozie. (: Cu Duh Sfânt m-ai sigilat
,
De la moarte m-ai scăpat :)
4. Oh, de-acuma Domnul meu, Eu Te voi ruga mereu. (: Dă-mi puteri pân\ la sfârși
t,
Să nu pierd ce-am moștenit :)
HM. 403
1.La muntele Sion mi-e inta s’ajung, Unde Domnul păcii este. Lume, păcat, moart
e,
de-acum în curând,Scap de aici lăsând toate.
cor: (: Sus la muntele:) Unde Domnul poartă grijă.
2. Acest munte sfânt cine nu îl știe, Este orb și scurt la vederi. Mergând spre
rău și
calea nu o știe, Căci în lume-și află plăceri.
3. Pe-acest munte sfânt domnește o pace, Și nu este tulburare. Domnul Isus aici
toate
le face, Nu simte ’ngrijorare.
4. Amice cunoști tu acest munte sfânt, Ce se’nal ă peste dealuri. Pe care neamur
ile de
pe pământ, Sunt scutite de orice valuri.
HM. 407
1.Un cântec răsună în inima mea, E dragostea pentru Isus. Și arde ca floarea neî
ncetat,
Și mă fericește nespus. Orice suferin i și lacrimi fierbin i, Ce-mi pasă de sunt
pe-a mea cale.
Când știu că Isus, Mă iubește nespus, Și m’așteaptă în cer sus.
2. Un cântec de dragoste am făurit, Cu el Doamne vreau să- i slujesc. Și din zor
i de zi până’n
noapte târziu, Să- i spun vreau mereu: Te iubesc. Nicând n-oi uita că dragostea
Ta, Ca jertfă
Te-a dat pentru mune, Cumplitul păcat pe veci mi l-ai spălat, Al Tău sânge nevin
ovat.
3. Un cânec răsună prin mun i și prin văi, Și chear peste mări s-a întins. Răsun
ă voios și se’ntinde
mereu, Întregul pământ a cuprins. Cu to ii afla i și vă bucura i, Iertată vă e o
rice vină, O, fie slăvit,
Al meu Domn Preaiubit, C’al meu suflet e mântuit.
4. Isuse, Isuse ce mult Te iubesc, Te cheamă tot sufletul meu. Păstrează-mă veșn
ic la sânu- i iubit, Păstrează-mă ’ntr-una mereu. Isuse divin cununa de spini, M
ă lasă să port. Pentru Tine să- i pot arăta,
Dorul și dragostea care, Cântă’n inima mea.

HM. 412
1.Păcătos ca mine nu-i, Isus Domnul meu, Pe fa a pământului, Păcătos și rău.
cor: (: O, vai cum voi sta, Doamne înaintea Ta,
Când Tu vei veni, unde-atunci voi fi :)
2. Căci păcatele mele mă apasă greu, Sufletu-mi e’n durere, Isus Domnul meu.
cor. (: O, grăbește vin, Isuse ajută-mă,
Căci eu mult suspin, o ascultă-mă :)
3. Dar îndrăzneală mi-ai dat, Isuse iubit. Prin faptul că ai răbdat, Murind răst
ignit.
cor: (: Astăzi eu vestesc în Tine, mă’nveselesc,
Laudă eu Î i cânt aici pe pământ :)
4. Eu Te rog o, Doamne Sfânt, Azi ajută-mă. Cât voi trăi pe pământ, Să fiu cu Ti
ne.
cor: (: O, fi lauda mea, Doamne aceasta aș vrea,
Să fi scutul meu, să mă scapi de rău :)
HM. 416
1.(: Dă-mi ulei în lampa mea :) mă rog Aliluia! Dă-mi ulei în lampa mea, Să luce
ască
ca o stea, Până la venirea Ta.
2. Eu (: Doamne asta Te rog :) Să-mi dai Aliluia! Iubire și putere și ulei în ca
ndelă,
Ca să ’ntâmpin pe Mire.
3. Și (: Mă’nva ă a iubi :) mă rog Aliluia! Și mă’nva ă a iubi și pe Tine-a Te v
esti,
Până când Tu vei veni.
4. Cu (: Putere de la Tin’ :) mă rog Aliluia! Tu să mă conduci pe min’ Până când
Tu iarăși vi.
HM. 418
1.Poate nu ești bucuros, a te ’nchina lui Hristos, Dar ai dori mai târziu să fi
ca noi.
Când vine Domnul iubit după cei ce-au suferit, Să-i scape din marea necazurilor.
cor: O locuin ă am eu sus în cer la Domnul meu,
Unde voi trăi’n etern. Aliluia Mielului!
Vino și mergi cu mine, fugi de păcat și lume,
Ca să ai parte’n etern, Aliluia! Lui Isus.
2. Lazăr în dureri zăcea de la bogat milă vrea, Dar la bogat nu-i păsa de-a lui
dureri.
Boga ii mergeau, veneau la Lazăr nu cugetau, Dar săracul Lazăr are casă’n cer.
3. Pe-acest pământ străin noi vom locui pu in, Dar de-ai sim i tu ce vine mai tâ
rziu.
Locaș de aur zidit, măre , sfânt, neprihănit, Vom avea la Dumnezeul nost’ cel vi
u.
4. Credincios dacă vei fi dulci cântări vei auzi, Cari mai târziu îngerii le vor
cânta.
Vino azi predă-te Lui fi credincios Domnului, Că și ie- i face loc în casa Lui.
5. Iar dacă batjocorești, vorbești de rău și hulești, Ca noi mai târziu ai dori
ca să fi.
Că noi cei dispre ui i și de mul i batjocori i, Avem locuin ă ’n cer în veșnicii
.
HM. 419
1.Azi cântă frate (: că tu ești salvat :) Domnul pe tine (: te-a răscumpărat :)
cor: Cântece să răsune și să duci vestea’n lume, Că Domnu-i Mântuitorul tă
u.
El te călăuzește zi și noapte te’nso ește, Stai dar acum, o stai pe
bra ul Său.
2. Azi cântă frate (: și fi bucuros :) Căci ai aflat har și (: pace’n Hristos :)
3. Azi cântă frate (: nu te întrista :) Căci Domnul pe tine (: nu te va lăsa :)
4. Azi cântă frate (: dar cântă așa :) Ai îndrăzneală (: și nu dispera :)
HM. 420
1.Astăzi este ziua scumpe suflete, Când Domnul te cheamă la mântuire. Azi te’nto
arce
la Domnul nu amâna, Căci mâine se poate nu vei mai putea.
2. Azi e timpul când po i să fi mântuit, Vino la El cxa să nu fi osândit. Căci t
o i cei ce pe
Domnul nu Îl primesc, În chinul acel veșnic se chinuiesc.
3. Că va veni un timp foarte însemnat, Când harul de la neamuri va fi luat. Împl
inindu-se
numărul gin ilor, Atunci s’a’nchide ușa neamurilor.
4. Dacă ai primit pe Isus chiar acum, Stai lângă El și nu te-abate din drum. Sta
i că Isus
Hristos un loc i-a gătit, În care’n veci să po i fi tu fericit.
HM. 421
1.Un dor de patria cerească, De-acel cămin făgăduit. A început mereu să crească,
În pieptul slab și chinuit.
cor: O, Doamne fă să vină ziua, Să vină cât mai grabnic ceasul.
Când tot lăsând să-mi iau adio! Și pentru veci să-mi uit necazul.
2. Și inima mea când suspină, Caută Fiul lui Dumnezeu. Căci numai El focul mi-al
ină,
Cu Duhul Sfânt și harul Său.
3. Și sufletul meu mult întristat, Într-un pământ sec și uscat. Se zbate ’ntr-un
a într-un oftat,
Privind spre cer neîncetat.
4. Aș vrea să zbor să las pământul, Să scap de-aceastălume rea. Cu glasul meu st
rig către
Domnul, O, vino Doamne și mă ia.
5. Când mă gândesc la Tine Doamne, Cât ești de bun și iubitor. O, mult mi-e dor,
mi-e dor
De Tine, La Tine sus aș vrea să zbor.
6. Aș vrea să zbor ca porumbelul, Să mă înal mai sus mai sus. Ca să găsesc pe C
el ce-I
Mielul, Și să mă bucur mult nespus.
7. Și ce va fi când lângă Tine, Voi fi o Doamne scump Isus. Să sorb setos a Ta i
ubire, Și să
mă bucur mult nespus.
HM. 422
1.Călătorind prin ară, mergând eu cântând, Îndreptând sufletele către cerul sfâ
nt. Multe
dureri mă străpung, prin sufletul meu, Dar Domnul mă conduce și toate ’nving eu.

cor: Ah, doresc să-L văd și’n fa ă să-L privesc, Și să cânt în etern de harul c
eresc.
Pe străzile gloriei eu voi răsuna, Necazurile-or trece și’n cer voi cânt
a.
2. Fiind în serviciul Lui crucea-mi va fi grea, Dar stând aproape de El mă va aj
uta,
Satan să mă atace zilnic va’ncerca, Dar Domnul mă conduce orice s-ar întâmpla.
3. Când ajung prin văi adânci spre ’năl imi privesc, Unde văd pe Domnul Sfânt, M
ielul
Cel ceresc. Și văd bra ul Său întins spre mine’n vale, Conducând El pașii mei pe
a Sa cale.
4. Când valuri se ridică pe marea vie ii, Domnul nu mă va lăsa să fiu dat mor ii
. El frumos
mă conduce prin lume aici jos, O, cât Îl iubesc pe El pe Isus Hristos.
5. Și când lupta voi sfârșii la El m-a lua, Pe fa ă m-a mângâia ștergând lacrima
. La dreapta
Sa m-așeza dându-mi cununa, Și-așa cu El în veci mă voi bucura.
HM. 423
1.Isus la ușă stă frate, Și ne’ncetat bate, bate, Ascultă chemarea Sa, Până nu
s’a’nchide ușa.
Și Domnul nu te-a mai căuta, Atunci ce- i va urma.
cor: Te-așteaptă din păcat,și bate ne’ncetat, El acum te caută dar,
Ca să nu mai rămâi din har. Și Domnul nu te-a mai căuta, Atunci ce-
i va urma.
2. Scoal’ din somnul păcatului, Primește astăzi harul Lui. Fi la acesta voios, H
ar î i împarte
bucuros, El i-a gătit un loc frumos, Chiar în cer cu Hristos.
HM. 426
1.Ieșind Isus din cetate, Și mergând după El gloate. Ucenicii cu grăbire, Veniră
și grăiră.
2. Spune-ne nouă de toate, Ce semne o să se-arate. Când va fi a Ta venire,
Când vei veni în mărire.
3. Și-auzind Isus îndată, El începe și le-arată. El începe și le spune, Ce va fi
atunci în lume.
4. Că templul se va dărâma, Și zidurile vor cădea. N’a mai sta piatră pe piatră,
Să nu fie răsturnată.
5. Păcatul se va ’nmul ii, Războaie și certuri vor fi. Foametea și ciuma neagră,
Vor bântui’n
lumea ’ntregă.
6. Atunci va răci iubirea, Va crește nelegiuirea. Și fratele pe-al său frate, Îl
va da chiar și la moarte.
7. Atunci cine-a răbda mereu, Suferind tot chinul cel greu. Va fi de Dumnul mânt
uit,
Și va fi pe veci fericit.
HM. 431
1.Din cea mai fragedă vârstă, Isuse Tu mai ales. Dar cum eram dezmierdată,
Graiul nu i-am în eles.
2. Ai pășit atunci spre mine, Lovitură grea mi-ai dat. Să’n eleg a Ta lucrare,
Să’n eleg că m-ai chemat.
3. Mi-ai luat toată nădejdea, În care măam sprijinit. Încercări,necaz, durere,
În tot timpu-am întâlnit.
4. Trăind în lume orfană, În necaz și în suspine. Ce puteam să fac eu alta,
Decât să alerg la Tine.
5. Văzându-mă foarte slabă, Și străină pe pământ. Fu-i silită a merge’n grabă,
La Tine Stăpâne Sfânt.
6. Să Te strig eu din durere, Isuse să nu mă ui i. Și să Te rog cu plăcere,
Pe mine să mă aju i.
7. Azi Î i mul umesc de toate, Ce cu mine ai lucrat. Căci m-ai mântuit de moarte
,
M-ai iertat și m-ai salvat.
HM. 433
1.Timpul cel din urmă a sosit acuma, Fra ilor să ne pocăim. Firea pământească,
vrea să ne robească, Deci cu to i din somn să ne trezim.
cor: Iată, Domnul frate, la inimă- i bate, Deschide-I și nu Îl refuza.
Lumea și trufia, pofta și mândria, Alungă-le din inima ta.
2. Domnul cercetează și apoi lucrează, În fii Săi cari I se supun. Care se umile
ște
și se pocăiește, Îl conduce pe al vie ii drum.
3. Dar să ști amice cel rău vrea să strice, Credin a ta ca să dai înapoi. Dar te
roagă
tare cu credin ă mare, Și strigă: ah, Doamne fi cu noi!
4. Azi se profe ește că’n curând sosește, Al lumii mare judecător. Biblia arată
că cel
fără pată, Va fi ca al nost’ scump Salvator.
5. Azi mul i se’nspăimântă de lucrarea sfântă, Zicând că nu-i lucru adevărat. Au
zind
vorbire, în alte limbi străine, De cel ce-i cu Duh Sfânt botezat.
6. Dar Ioel arată vestea adevărată, Lucru mare clar și lămurit. Despre profe ie
Și de
limbi străine, Care azi cu to ii le-am auzit.
HM. 437
1.Un nume-mi place-așa de mult, Îl pomenesc mereu. Aș vrea într-una să-L ascult,
Chiar când drumul e greu.
cor: El e Isus Hristos, Pe El Îl iubesc. El e Cel mai frumos, E Mirele ce
resc.
2. Numele Lui spune așa, Către cel osândit. Că Isus sus la Golgota, Pentru el s-
a jertfit.
3. În numele Lui azi mă ’nchin, Și rog pe Tatăl Sfânt. Căci bucurii mi-a da din
plin,
La dreapta Lui când sunt.
HM. 455
1.Credin a face mai mult, ca aurul pe pământ, Că prin ea ești copilul Domnului S
fânt.
Ea te duce către scop, când e ’ncercată prin foc, Prin credin ă și răbdare ’nvin
gi oricând.
cor: Te duce în cer credin a, prin ea ai biruin a și prin ea trăiești,
Prin credin ă-L po i privi, pe Isus când va veni,
Și ’n slava cerească po i să-L înso ești.
2. În inimă scump frate, și nădejdea mult face, Când o ai curată în Isus Hristos
. Căci
prin ea te cură ești, putere nouă primești, Și prin ea moștenești un loc glorios
.
3. Cea mai scumpă-i iubirea, când umple inima ta, Te înva ă c’a s-ascul i de Dum
nezeu.
Iubirea-i mărgăritar, care te’nso ește’n rai, Sus la Tatăl și la Isus Fiul Său.
HM. 456
1.Prin noaptea de păcat trecui, Dar lumina văzui. Și mare-i bucuria mea, Că’n ce
r
e ara mea.
2. Nu aicea e ara mea, Nu am nimic cu lumea. Căci nimic ea nu-mi poate da,
Ci’n cer e ara mea.
3. Lumea să mă’nșele vrea, Căci lumea este rea. Dar eu privesc la Golgota,
Gândind la Golgota.
4. Amice lasă lumea rea, Nimic nu- i poate da. Tu privește cetă enia, Colo’n ar
a ta.
HM. 480
1.E grea și plină de spini, calea spre fericire, Dar vreo câ iva pelerini, merg
cu iubire.
Dar bucuroși se simt ei că Isus este cu ei, Dar bucuroși se simt ei că-i Isus cu
ei.
2. Căci pentru desăvârși i este-o răsplată mare, De lume sunt despăr i i că-i tr
ecătoare.
Ei primesc necârtitori, titlul de biruitori, Ei primesc necârtitori, dar de’nvin
gători.
3. Iar Cel ce-a’nsângerat, stă cu drag ’n a lor fa ă, Peste tot a triumfat, dând
u-le via ă.
Iar când toate a biruit, A strigat: Tot s-a sfârșit! Iar când toate a biruit, to
ate s-au sfârșit.
4. O, Doamne sus înspre cer ’nal ă- i ai Tăi războinici, Fă-ne treji și veghetor
i fă-ne
destoinici. Și când lupta e prea grea, Tu- i întinde mâna Ta, Și când lupta este
grea,
’ntinde mâna Ta.
HM. 484
1.(: Doamne :) Astăzi Te lăudăm, Că Tu ești Împărat. Aici în chin greu, ai fost,
Domnul meu, Dar astăzi ești ’năl at.
cor: Tu ne-ai înnoit, și ne-ai mântuit, Prin sângele Tău pentru Du
mnezeu.
Noi astăzi cântăm și onoare- i dăm, Că slava-i a Ta în vec
i pururea,
Aliluia! Aliluia! Aliluia! Amin!

HM. 496
1.Să păzesc Isuse’nva ă-mă (: legea Ta :) Voia- i sfântă vreau să’ndepli
nesc,
Tu-mi po i ajuta.
cor: Vreau să fiu în veci al Tău,Să- i urmez în veci doresc. Vreau
în veci,
ie’n veci, Numai ie să- i servesc.
2. Bani, mărire nu mă fericesc (: ce folos :) Dacă’n via ă n’am vrut să primesc,
Pe Isus Hristos.
3. Renun la tot ce e trecător (: numai Tu :) Tu să-mi fi în toate ajutor,
Și mângăietor.
HM. 497
1.Isus al nost’ Mântuitor, Cel ce pe cruce s-a jertfit. Ca să mântuie-al Său pop
or,
El vine negreșit.
cor: (: E gata :) E gata și vine-acum ca Domn.
(: E cu plata :) E cu plata ca s’o dea oricărui om.
2. Azi multe semne prevestesc, Și’s peste tot nemul umiri. Toate acestea mărturi
sesc,
Că-i timpul a Lui veniri.
3. Lumea așteaptă salvarea, Și’o fericire pe pământ. Dar pacea și înviorarea, Su
nt la
Domnul Cel Sfânt.
4. Ferici i sunt cei mul umi i, Cari așteaptă azi pe Isus. Când S’arată vor fi p
rimi i,
În locașul de sus.
HM. 500
1.Doamne Î i mul umim, Că ne-ai ajutat. La Tine să venim. Și Tu ne-ai salvat.
2. Tu ne-ai dat putere, Să putem lucra, Sufletul nost’ cere, Harul,Pacea Ta.
3. Doamne ajută pe-ai Tăi, Să Te slăvească. Cu toate ce au ei, ie- i servească.
4. Din Sfânta Ta carte, Noi am auzit. Că în ceruri parte, Nouă ne-ai gătit.

CÂNTĂRI DIN OSTAȘ


Ostaș 1
1.Isuse veșnic călător, Prin lumea de păcate, Tu ba i străin și călător, La ușil
e ’ncuiate.
2. Nimic Tu nu ceri nimănui, Când bași și-aștep i să vină, Ci vrei să lași în ca
sa lui,
Din pacea Ta divină.
3. Ai vrea din via a ta să-i dai, Căci via a lui e moartă, Dar el nu vrea, Tu pl
ângi și stai,
Afară lângă poartă.
4. Tu Regele iubirii-ai sta, Pe veci de veci cu dânsul. Și ba i și-aștep i dar e
l nu vrea,
Și stând î i vine plânsul.
5. Eram copil când Te-am văzut, La poarta mea străine. Și să- i deschid ai tot b
ătut,
Să intri și la mine.
6. Dar lumea-mi spune să nu vi, Că via a Ta-i amară. Am vreme colo mai târziu, Ș
i Te-am
lăsat afară.
7. De-atunci trecură ani șireag, Pe via a-mi amărâtă. Tu tot ai plâns străine dr
ag, La
poarta zăvorâtă.
8. Târziu i-am auzit din nou, Chemarea Ta duioasă. Înceată, stinsă,un ecou, O l
asă-mă
în casă.”
9. O, lasă’n suflet să- i străbat, Cu pacea mea cerească. Cât ceru’n larg și lum
ea’n lat,
Nu pot să- i dăruiască.
10.Dar lumea-mi spune să Te las, Afară și-astă dată. Tu iar la ușă ai rămas, Și
ușa
încuiată.
11.Te-am auzit ani mul i pe rând, Chemându-mă pe nume. Dar n-am deschis iar Tu
plângând, Te-ai dus străin în lume.
12.Iar astăzi singur mă’nfior, De-a mele fapte rele. Isuse și Te chem cu dor, În
noaptea
vie ii mele.
13.Mai vino, Iar Isuse blând, Mai bate iar odată. Te-aștept cu sufletul plângând
, Și ușa
descuiată.
Ostaș 3
1.De n-ai credin ă’n Dumnezeu, Apoi să ști fratele meu. Că oricât te vei osteni,
Tu fericit
nu vei mai fi.
2. Chear dacă-i fi un om bogat, Să ai averi să ai palat. La ce folos, la ce folo
s, Când n-ai
și pe Domnul Hristos.
3. Dar daca-i fi un om sărman, Și’n casa ta n-ar fi un ban. Când ai pe Domnul Sa
vaot,
Ești fericit, ai găsit tot.
4. Vai, câ i sunt azi cei ce se zbat, Ca valul mării de uscat. Însă trăiesc cum
e mai rău,
Fiindcă n’au pe Dumnezeu.
5. Să ne rugăm și pentru ei, Ca Dumnezeu iubi ii mei. Prin Duhul Său ocrotitor,

lumineze mintea lor.
6. Să ne rugăm neîncetat, Ca Bunul nostru împărat. Pe to i să-i scoată la liman,
Din
cursa acelui viclean.
Ostaș 4
1.Cu suflet alb de nevinovă ie, Înfiora i de-atâtea frumuse i. Vin tinerii ca să
- i aducă ie,
Isuse zorii altei dimine i.
2. Isus iubit ca roua’nbelșugată,Venim ca să- i aducem ie dar. În orice piept o
jertfă ne
’nfricată, Și’n orice sân, un crin pe-al Tău altar.
3. Venim din văi de moarte și rușine, Cu ochii scălda i în haru- i minunat. C’at
âtea sfinte
bucurii în Tine, Și-atâta fericire am aflat.
4. Din toate cele patru păr i de lume, Suim spre Tine mii și mii de mii. Având p
e buze același
dulce nume, Și’n piept aceleași sfinte bucurii.
5. Sub crucea Ta aducem fiecare, Potirul alb al crinilor din noi. Să-l umpli Tu
cu Sfânta
’nflăcărare, Și să ne-arunci în lupta Ta apoi.
6. Ne-om dăriu deplin și tuturora, Pământul pentru cer să-l cucerim. Privind cu
ochii’n lacrimi
Aurora, Cerescului, dorit Ierusalim.
7. Vom suferii și moarte și urgie, Știind că în curând noi vom purta. Pe frunte’
n fericita veșnicie,
Cununi de slăvi și sărutarea Ta.
Ostaș 5
1.Să ne trezim fra i și surori, Să nu ne prindă somnul. Căci au sosit ai zilei z
ori,(: Curând
sosește Domnul :)
2. Curând, curând El va veni, Să-și ia Mireasa sfântă. Pe care o va’mpodobii, (:
Cu haina cea
de nuntă :)
3. Îngrijorări să n’ai de fel, Căci Domnul te iubește. Tu poartă - crucea ca și
El, (: Isus te
întărește :)
4. Chear to i de-ar fi ’mpotriva ta, Cu hule și ocare. Tu frate nu descuraja, (:
Că plata’n cer
i-e mare :)
5. Să preamărim cerescul Miel, Nădejdea noastră vie. Ferice-acei aleși de El, (:
Cu El în
cer să fie :)
Ostaș 8
1.Strein am fost odată, Strein și alungat. Nici fra i n’aveam nici tată, Nici ma
mă’nduioșată,
Să-mi mângăie vreodată, Obrazu ’nsângerat.
2. Dar Te-am aflat pe Tine, Isuse Preaiubit. În chinuri și’n suspine La to i le
-a fost rușine,
Să vină lângă mine, Tu singur ai venit.
3. Necazurile-mi toate, La Tine m-au adus. De-atunci Tu-mi ești de toate, Ai mil
ă și dreptate.
Și mamă-mi ești și frate, Și tată, Tu Isus.
4. Rămân aici pân’ la moarte, Sub crucea Ta supus. Bucă i de m’ar împarte, Pe dr
umuri să
mă poarte, Tot nu mă vor desparte, De Tine –nu Isus.
Ostaș 9
1.Mă simt voios și fericit, Când văd cât Domnul m-a iubit. Isus Hristos care-a v
enit. Și pentru
mine S-a jertfit, Aliluia! Aliluia! Isus Hristos, m-a mântuit.
2. Păcatul mă inea legat, În lan de pofte’ncătușat. Dar El de mine S-a’ndurat,
Și lan ul greu
l-a sfărmat. Aliluia! Aliluia! Isus Hristos, m-a eliberat.
3. Satan și toată oastea sa, Pândește-acum via a mea. Dar nu mă voi înspăimânta
, Căci Domnul
nu mă va lăsa, Aliluia! Aliluia! Isus este scăparea mea.
4. Chiar grijile ce-mi vin mereu, Mă ispitesc să cad în greu. Dar eu mă rog lui
Dumnezeu,
Și El mă scapă de cel rău. Aliluia! Aliluia! Slăvit să fi o, Domnul meu.
Ostaș 10
1.Sus în ara minunată, Sus în ceruri sus. Noi avem un Preabun Tată, Sus în ceru
ri sus.
2. El mereu ne ocrotește, Sus în cer de sus. Via a pururi ne’o păzește, Sus din
cer de sus.
3. Și’avem pe Mântuitorul, Sus în ceruri sus. Pe Isus biruitorul, Pe Blândul Isu
s.
4. El la greu ne dă putere, Sus din cer de sus. Și’n necazuri mângăiere, Sus din
cer de sus.
5. Și’avem o preascumpă ară, Sus în ceruri sus. O veșnică primăvară, ara cea d
e sus.
6. Deaceea ni se’ndreptă, Ochii pururi sus. Inima cu dor ne’așteaptă, ara cea d
e sus.
Ostaș 11
1.Minunat loc în cer, minunat loc în cer, Pentru cei credincioși pregătit. Chiar
de Domnul
Isus care mult ne-a iubit, Este loc minunat pregătit.
2. Este loc minunat pregătit sus în cer, Unde nu e nici plâns nici dureri. Ci me
reu bucurii
sfinte dulci melodii, Sunt cântate de sute de mii.
3. Acolo cei scăpa i Îl servesc pe Hristos, Cel Preabun, iertător și milos. Căci
El celor ce’n
lume pe El l’au primit, Minunat loc în cer le-a gătit.
4. Frumuse i, fericiri ce sunt fără sfârșit, Sus în cer Doamne mi-ai pregătit. T
e slăvesc,
Te iubesc și doresc o, Isus, Ca să vin mai curând în cer sus.
Ostaș 12
1.O, Părinte’al mângăierii, Vezi-mă din cerul sfânt. Căci în bra ele durerii, Și
’n suspinuri,
mă frământ.
2. Întinde i mâna Ta cea dulce, Spre-al vie ii mele chin. Mâna care poate-aduce,
Suferin elor alin.
3. Și-mi pogoară’n suflet iară, Pacea mângăierii az’. Căci mi-e inima amară, Și’
mi curg
lacrimi pe obraz.
4. Nop i întregi în taină pline, Stau în rugă și veghez. Și Te chem să vi la min
e, Căci de
Tine însetez.
5. Zile’ntregi Te strig Părinte, Și Te chem mereu plângând. Te’aștept cu dor fie
rbinte,
Căci de Tine sunt flămând.
6. O, Părinte’al mângăierii, Vezi suspinul meu când gem. Căci în bra ele durerii
, Azi pe
Tine doar Te chem.
Ostaș 14
1.Mul umindu- i Doamne, Isuse iubit, Căci cu mâna tare via a ne’ai păzit.
2. Ai murit pe cruce, răbdând pentru noi, Să ne scapi de moartea, iadului de’apo
i.
3. Slavă ie Doamne, Isuse iubit, Pentru darul mare, ce ne’ai dăruit.
4. Pentru jertfa sfântă, care ne’a spălat, Sufletele noastre, de negrul păcat.
5. Vie orice suflet, lângă crucea Ta, Căci acolo pace, și har va afla.
6. Mul umindu- i ie, Isuse iubit, Căci din iad și moarte, Tu ne’ai izbăvit.
Ostaș 17
1.Suflă vântu’ncontra noastră, suflă ne’ncetat, Să ne’ntoarcă de pe drumul cel a
devărat.
Să ne ducă iar spre moarte, și spre iad ’napoi, Te rugăm Isuse Doamne, fi mereu
cu noi.
2. Vino’n luntrea vie ii noastre, stai la cârma ei, Și condu-ne Tu cu bine, prin
tre norii grei.
Nu vrem să oprești furtuna, care s-a pornit, Dar rămâi în luntrea noastră, până
la sfârșit.
3. Peste valurile grele, să ne por i mereu, Îndreptar având pova a, și cuvântul
Tău.
Să ajungem to i cu pace, Isuse iubit, Sus la ărmul fericirii, ce ne’ai pregătit
.
Ostaș 20
1.În căi rele rătăcite, câtă vreme’am rătăcit, În deșertăciunea lumii, câtă vrem
e am trăit.
Eu de to i eram iubit, Dar de jertfa crucii, Nu știam nimic!
2. Dar mi s’au deschis odată ochii, sufletului meu, Și’am văzut pe lemnul crucii
pe Fiul
lui Dumnezeu. Cum pentru al meu păcat, suferit’a moarte, Chinul cel mai greu!
3. Și atuncea cu căin ă, jos sub cruce’ngenunchiat, Și cu râu de’amare lacrimi,
am stropit
Al meu păcat. Și de’atunci sunt mântuit, prin a crucii jertfă, M’am făcut curat!

Ostaș 22
1.Am trecut prin clipe grele, Prin primejdii și nevoi. Însă Tu ne’ai spus Isuse,
Totdeauna
sunt cu voi.
2. Ce făgăduin ă scumpă, Că vei fi cu noi ai spus. Ea ne dă mereu putere, Să pri
vim spre
Tine sus.
3. Ne’a călăuzit prin noapte, Spre lumină ne purta. Ca să spunem totdeauna, Fie
Doamne
voia Ta!
4. Și prin noapte de vom merge, Ochiul Tău va priveghea. Și noi știm că Tu prin
Duhul,
Calea ne’o vei arăta.
5. Fie noaptea cât de neagră, Norul cât de nepătruns. Noi ’nainte tot vom merge,
Căci
cu noi ești Tu Isus.
Ostaș 25
1.A răsărit un soare dulce, E jertfa sfântă de pe cruce. Și raza ei mi-a luminat
, În noaptea
negrului păcat.
2. O, cum din noaptea’ntunecată, Tu rază binecuvântată. Mi’ai luminat cu foc de
sus,
Lumina sfântă a lui Isus.
3. Pe veci fi binecuvântată, Lumină sfântă și curată. Căci eu prin Tine văd mere
u, Cărarea
către Dumnezeu.
4. O, eu Te rog până la moarte, Arată-mi calea mai departe. S’ajung cu bine’acol
o sus,
La dreapta Domnului Isus.
Ostaș 26
1.În drum spre Golgota mergea, Fiul durerii pe noi să ne scape. Din calea pierză
rii
2. Cunună grea de spini, Îl apăsa pe cap, Chinuitorii ’ntr-una,cu bicele Îl bat.
3. Din fruntea senină, Îi picură sânge, Și maica iubită cu lacrimi Îl plânge.
4. O, frate iubite, drag ascultător, Pe Domnul nu’a noastre păcate Îl dor?
5. Că El pentru’aceasta din cer a venit, Pentru’a noastră vină, pe cruce’a murit
.
6. Păcatele noastre voii să le i-a, Să le ispășească prin patima Sa.
7. Prin jertfa Lui Sfântă, în cer ne’a primit, Dar pe El Îl doare, de cel rătăci
t.
8. Ce alungă mila, șicerescul har, Căci El pentru-aceasta, a murit în zadar.
Ostaș 35
1.A înviat din mormânt Isus, Precum ucenicilor le-a spus. Să cânte cerul și pămâ
ntul,
Isus a biruit mormântul. Să cânte to i cu ’adevărat, Isus din mor i a înviat.
2. Îngerii cântă azi în cer sus, Marea înviere a lui Isus. Și cântă ceata celor
scăpa i,
Căci prin El au fost răscumpăra i. Cântăm și noi cu ’adevărat, Isus, Isus a învi
at!
3. Soarele și cu stelele sus, Cântă învierii lui Isus, Cântă pământul înpodobit,
Mărire Lui căci a biruit.Să cânte to i cu ’adevărat, Isus Hristos a înviat!
4. Așa odată El va’nvia, Pe cei ce’ascultă chemarea Sa. Al Lui cuvânt deci noi s
ă-l
inem, Cu El la via ă să ’nviem. Să cântăm to i cu ’adevărat, Isus, Isus a învia
t!
Ostaș 36
1.Când Te am pe Tine Doamne, De nimica nu mă tem. În necazurile vie ii, Zi și no
apte
eu Te chem.
2. Ochii Tăi sunt plini de milă, Și de sfântă ajutorare. Jugul vie ii când m’apa
să, Eu la
Tine am scăpare.
3. De am mul i dușmani pe lume, Care mă vorbesc de rău. Nu îmi pasă ci’n credin
ă,
Premăresc pe Dumnezeu.
4. Iar când fra ii mei din casă, Ori părin ii mă hulesc. Eu spre Tine’mi plec ge
nunchii,
Și prin rugă mă ’ntăresc.
5. Sunt copil al Tău Isuse, În cuvântul Tău ai spus. Și nu mai privesc la lume,
Ci mereu
spre Tine sus.
6. Vreau deci via a mea întreagă, Numai ie să- i slujesc. Adevărul Tău Isuse, F
ără
frică să-l vestesc.
Ostaș
1.Numai odată tu trăiești, Și cui ai vrea ca să-i slujești? Numai o inimă tu ai,
Și cui ai
Vrea să o predai?
2. O, de-ai sluji tu lui Isus, Și inima s’o’ndrep i în sus. Isus ar fi stăpânul
tău, Iar tu ai
fi copilul Său.
3. El i-ar aduce bucurii, Pe care tu nici nu le ști. Și’n clipe grele de dureri
, El i-ar
aduce mângăieri.
4. În suferin a cea mai grea, El pace’n suflet i-ar lăsa. Căci El ar fi stăpânu
l tău,
Iar tu ai fi copilul Său.
5. Atunci întreagă via a ta, Cu bucurie I-ai cânta. Și-ai spune pururea oricui,
Ce
dulce-i fericirea Lui.
6. Via a pururi i-ar păzii, Doar voia Lui a i-o’mplini. Căci Domnul ar fi Stăpâ
nul Tău,
Iar tu ai fi copilul Său.
Ostaș 43
1.Durerea iar m-a cercetat, Și’n inima’mi sărmană. Cu’atâtea răni a mai lăsat, O
rană!
2. Sim it-am cum pe fa ă iar, Curg lacrimile vale. De ce mi-ai dat atât amar, Și
jale!
3. Durerea singur mi-o ascult, În suflet cum se duce. Iar mâine’n cimitir mai mu
lt, O cruce!
4. Atâtea visuri moarte’n șir, Nădejdi atâtea’n bine. Le-am îngropat ca’n cimiti
r, În mine!
5. Mai rătăcesc din când în când, Pe calea lor ne’ntoarsă.Dar amintirea lor din
gând,
Mi-e ștearsă!
6. Suspinul mi se’neacă’n gât, Ar plânge și nu poate.O, Doamne Tu le-ai omorât,
Pe toate!
7. De câte visuri m-a legat, Nădejdea de mai bine. Mi le-am pierdut dar Te-am af
lat, Pe Tine!
8. Atâtea visuri ce dezmierd, De vrei le fă apuse. Dar nu lăsa să Te mai pierd,
Isuse!
Ostaș 45
1.Isus bucurii ne’aduce, Dacă-L iubim! Ne dă pacea Sa cea dulce, Dacă-L iubim!
Ne’nva ă a ne ruga, Ne’nva ă a priveghea, Fapte bune a lucra, Dacă-L iubim! Dacă
El ne stăpânește, Via a ne’o înveselește, Dacă-L iubim!
2. El în orișice’ncercare, Dacă-L iubim! Ne dă sfânt’ajutorare, Dacă-L iubim! El
în orișice dureri,
Ne dă sfinte mângăieri, Cu cereștile-I puteri, Dacă-L iubim! Dacă El ne stăpâneș
te, Inima ne’o
’nveselește, Iubirea Lui!
3. O, Isuse al meu Preadulce, Noi Te iubim! Apleca i sub a Ta cruce, Noi Te iubi
m! Și mereu
Î i vom cânta, Până când ne vei chema, Sus în fericirea Ta, Căci Te iubim!Și-aco
lo cu îngerii,
Noi în veci vom preamării, Iubirea Ta!
Ostaș 47
1.Veni i fra ilor cu to ii, La Isus cel blând. Căci va veni ceasul mor ii, Și-at
unci ve- i pleca
cu to ii, Ve- i pleca curând.
2. Va veni cu slavă mare, Cel hulit acum. Și ’naintea Lui oricare, Prea’năl at,
bogat sau
mare, Va fi praf din drum.
3. Cel ce’njură și hulește, Nu va mai huli. Prins de moarte fără veste, O în cli
pele aceste,
Cum s’ar pocăi.
4. Însă Domnul le va spune, Totul e’n pustiu. Cesul a’nceput să sune, Iată soare
le apune,
Azi e prea târziu.
5. Frate mai avem o clipă, Azi e clipa ta. Să te’ntorci acum în pripă, Sub a Dom
nului aripă,
Lângă crucea Sa.
6. Ca în ziua de urgie, Care va veni. Tu să scapi cu bucurie, Și în ceruri pe ve
cie, A te veseli.
Ostaș 50
1.Doamne ești a mea iubire,Tu ești tot ce mi-a rămas. Vie orice prigonire, Eu de
Tine
nu mă las.
2. Doamne Tu le ști pe toate, Gândul inimii mi-l ști. Sufletul meu îmi cântă, Pl
in de-a
Tale bucurii.
3. Îmi ridic spre Tine ochii, Prea iubitul meu Isus. Căci mi-e dor de’mpără ia,
Pregătit
’acolo sus.
4. Nu Te am decât pe Tine, Bunul meu Stăpân ceresc. Fericirea vie ii mele,Eu din
suflet
Te iubesc.
5. A mea inimă aprinsă, ie vreau a mi-o preda. Pune’o Tu Isuse dulce, Pân’ la m
oarte’n
slujba Ta.
6. Fă ca ea mereu să- i cânte, Și să duc un trai curat. Rămânând mereu cu Tine,
Nepătată de păcat.
7. Tu mi-ai fost mereu scăpare, Prin necazul cât am tras. Vie orișice’ncercare,
Eu Isuse
nu Te las.
Ostaș 52
1.Să se îndrepteze rugăciunea mea, Ca tămâia înaintea Ta.
2. ie î i voi spune tot necazul meu, O, primește-mi ruga către tronul Tău.
3. Scapă-mă Părinte, Tată Sfânt de sus, Pentru jertfa crucii, Domnului Isus.
4. Nimeni vai, nu poate să-mi dea ajutor, Numai Tu Stăpâne, scump Mântuitor.
5. M-ai chemat adesea dar n-am auzit, Și-mi cunosc păcatul, văd cât am greșit.
6. În genunchi la Tine, eu mă rog mereu, Nu mă lăsa Doamne, pradă celui rău.
Ostaș 53
1.Un împărat face nuntă, Fiului Său preaiubit. Ca poporul să-și întoarcă, De pe
drumul rătăcit.
2. Face nuntă căci sosit’a, Ceasul când va cununa. Pe Fiul Său cu Mireasa, Ce di
n
lume-o va ’năl a.
3. La această nuntă-i cheamă, Pe to i astăzi Biblia. Să se pregătească’n grabă,
Căci nunta se va inea.
4. Să-și ’nmul ească untdelemnul, Faptei bune tot mereu. Cu lumină să-L aștepte,
Pe Fiul lui Dumnezeu.
5. Să vegheze’n rugăciune, Toată vremea pe pământ. Să nu-i afle’n somnul mor ii,
Ziua nun ii Celui Sfânt.
6. Și să-și schimbe haina vie ii, Alta nouă a ’mbrăca. Ca’n odaia Ta de nuntă, S
ă
poată cu El intra.
7. Ajută-ne Doamne Sfinte, Ca în ziua de apoi. La a Fiului Tău nuntă, Să putem
intra și noi.
Ostaș 59
1.Ferice va fi de omul, Care’n toată via a lui. Cugetă ziua și noaptea, Numai
legea Domnului.
2. El de cei răi se ferește, Și de to i cei păcătoși. La sfatul lor nu se duce,
Știe
că sunt mincinoși.
3. Cât de fericit în suflet, Este un astfel de om. El se’aseamănă în totul, Cu u
n
mândru, frumos pom.
4. Care la izvorul apei, Cineva la răsădit. El își dă umbra la vreme, Și rod bun
celui trudit.
5. Nu așa necredincioșii, Și aceia ce fac rău. Ei își vor lua pedeapsa, De la Bu
nul
Dumnezeu.
6. Căci întocmai precum pleava, Este spulberată’n vânt. Tot așa necredincioșii,
Vor fi
șterși de pe pământ.
7. Dar la dreapta judecată, Vor plânge, s’or tângui. Dar va fi târziu atuncea, Ș
i’n zadar
se vor căi.
8. Iar cei drep i în haine albe, Vor primii cununa lor. Și vor merge sus în ceru
ri, Cu dreptul
Judecător.
Ostaș 67
1.Când e noaptea mai adâncă, Întunericul mai greu. Când durerea te apasă, Să nu-
i
pierzi curajul tău.
2. După noaptea cea amară, Soarele se va ivi. Și cu razele-i de aur, Noaptea o v
a nimicii.
3. Dup’o noape’ntunecoasă, Soarele-i mai lucitor. După lupta cea mai aspră, Vei
ieși biruitor.
4. După greaua suferin ă, Vei avea dulci mângăieri. Te vei bucura de pace, După
lacrimi
și dureri.
Ostaș 69
1.În sfârșit, în suferin i, și munci, cu lacrimile’n gene, Eram când m-ai găsit
atunci,căzut
Samaritene. M-ai ridicat milos din drum, pe’asin m-ai pus la Tine, Iar eu plângâ
nd i-am
spus de’acum, fă orice vrei cu mine.
2. Bătut de to i și chinuit, am plâns apoi departe, Tu însă iarăși ai venit, și
m-ai scăpat de
moarte. M-ai prins de mână și mi-ai spus, să Te urmez pe Tine, Eu Te-am urmat și
m-am
supus, fă orice vrei cu mine.
3. Ajuns-am vremuri bune-apoi și lumea-mi era dragă, Iar inima pe alte căi, cerc
a să mă
atragă, M-ai întâlnit și Tu mi-ai spus, că asta nu e bine, Eu m-am plecat plângâ
nd Isus,
fă orice vrei cu mine.
4. Iar într-o toamnă m-ai chemat, din satul fără nume, Am în eles te-am ascultat
, și-atunci
m-am dus în lume, De’atuncea tutoror supus, Te’ascult mereu pe Tine, Azi sunt al
Tău pe
veci Isus, fă orice vrei cu mine.
Ostaș 73
1.Isus vă cheamă veni i la El, Căci mântuire e numai în El. De’atâta vreme nu-L
auzi i, Duios
zicând: veni i!
cor: Ce frumos va fi în clipa când, Cură i i și slobozi de păcat.
Vom fi în ceruri to i cu Isus, În casa cea de sus.
2. Veni i la Mine! vă cheamă El, Odihnă, pace și har să găsi i. Căci jugul cruci
i este ușor,
Nu’ntârzia i, veni i!
3. De’atâta vreme v’așteaptă’n drum, Ca să vă’ntoarce i din calea cea rea. Lăsa
i păcatul to i
chiar acum, Veni i sub crucea Sa.
4. El și-a dat via a pe Golgota, Și cu’a Lui jertfă pe to i ne’a scăpat. Ca noi
crezând să avem
prin El, Iertare de păcat.
5. Nimeni nu poate să spună acum, Că la Isus el nu poate veni. Când El îi cheamă
și-așteaptă
’n drum, Cu dragostea-L primi.
Ostaș 76
1.Sărmane suflet ce rătăcești, Fără de Dumnezeu. Te luptă mereu și nu izbutești
,
Să scapi de chinul greu. O, tu numai la Isus, ce-a murit pe cruce sus, Pacea ta
o să găsești.
El te cheamă azi, Dulce cu-al Său glas, Vino, la Isus.
2. Sărmane suflet ce plângi mereu, La fiecare pas. Adu i aminte că’n chinul tău,
Un prieten i-a
rămas, E Isus, numai Isus, ce-a murit pe cruce sus, Mângăiere’n El găsești, El t
e cheamă azi,
Dulce cu-al Său glas, Vino la Isus.
3. Sărmane suflet ce suferi greu, Dureri fără hotar. Isus i-alină necazul tău,
Și chinul tău amar.
La Isus, doar la Isus, ce-a murit pe cruce sus, Bucurie tu găsești, El te cheamă
azi, Dulce
cu-al său glas, Vino dar la El.
Ostaș 82
1.Pe calea către culmea mor ii, Batjocorit și urgisit. Mă uit și nimeni nu-i ca
Mine,
(: Sunt părăsit :)
2. Chem mielușeii Mei din turmă, Pe aceia care M-au iubit, Dar nu M’aud și cad s
ub cruce,
(: Sunt părăsit :)
3. Îi strig cu glasul plin de jale, Căci sunt atât de chinuit. Dar strig zadarni
c căci și dânșii,
(: M ’au părăsit :)
4. Suspin pe crucea răstignirii, Cu cuie reci sunt pironit. Mi-e sete dar to i u
cenicii,
(: M-au părăsit :)
5. Așa plângea în chinuri grele, Mântuitorul meu iubit. Căci vai și eu atâta vre
me,
(: L-am părăsit :)

Ostaș 99
1.Din adâncuri către Tine, Doamne strig și lăcrimez. Nu mă mai lăsa Stăpâne, În
păcat
să mai ’noptez.
2. Tu cunoști făptura-mi slabă, Nepătin a mea o ști. Când furtuna bate tare, Doa
mne’n
ajutor să-mi vi.
3. Stinge răul tot din mine, Și-al păcatului amar. Cum ai stins putere urii, Pe
crucea de
pe calvar.
4. Dă-mi tărie și putere, Pentru lucrul Tău cel bun. Și păzește-mi pururi calea,
De tot
pasul cel nebun.
5. Fă-mi Isuse luminoasă, Calea Ta pe-acest pământ. Și putere-mi dă ca pururi, S
ă
păzesc al Tău cuvânt.
6. Ca în ziua Ta cea mare, Când pe-ai Tăi îi vei chema. Să mă pomenești Isuse, Î
ntre
cei de-a dreapta Ta.
Ostaș 102
1.Eu pentru voi murii, Pe cruce răstignit. Și singur mă jertfii, De nimenea sili
t.
2. V-am dat ca via ă, via a mea, Dar ce face i din ea. V’am scos din moarte și n
ecaz,
Dar voi ce-mi face i azi.
3. Pe Tatăl l-am lăsat, Și tronul strălucit. Pe-ai Mei i-am învă at, De-ai Mei f
ui răstignit.
4. Un biet străin fui pe pământ, Sărac cum bine ști i. Răspunde i-mi de-ave i cu
vânt,
Așa vre i să-mi plăti i?
5. Am suferit nespus, Cununi de spini pe cap. Și coasta mi-au înpuns, Din moarte
să vă scap.
6. Am suferit atunci și-acum, De ce făcut-a i voi. Acum vă’ntrb în mila Mea,
Urma-ve- i tot așa.
Ostaș 103
1.Un cântec preadulce învă at-am în lume, Îl cânt pe tot locul mereu să răsune.
Cântarea
mea e scurtă, se cântă într-un fel, Mai lângă Domnul meu, mai lângă El.
2. Chiar El mi-a fost Dascăl l’această cântare, Lovindu-mă cu multe necazuri ama
re. M’a
’nvă at s’o cânt cu râvnă și zel, Mai lângă Domnul meu, mai lângă El.
3. El cuibul de’acasă mi’l sparse’ntr’o vară, Și pribeag mă trimite prin lume și
ară, Sim indu-
mă singur, să cânt singurel, Mai lângă Domnul meu, mai lângă El.
4. O, scumpi mei fra i gândi i-vă bine, Că orice necaz în lume ne vine. Pe noi s
ă ne’nve e
să cântăm într-un fel, Mai lângă Domnul meu, mai lângă El.
5. Cu’această cântare mereu ne’ntărim, Când moartea veni-va cu drag s’o primim.
Ca pe o
solie ce ne duce la El, Mai lângă Domnul meu, mai lângă El.
Ostaș 104
1.’Naintea Ta Isus iubit, Vin azi încrezător, Că Tu de’aceea Te-ai jertfit, Să-m
i fi Mântuitor,
Decând aflat’am că stă scris, Te-ascult în timp plăcut, Tu bucurii din Paradis,
Mi-ai dat
când i-am cerut.
2. Eu altceva nimic n’aduc, Decât o vină grea. Și unde Doamne eu s’apuc, Decât s
pre mila
Ta. În mine nimic nu e bun, Tot ce-am făcut e rău. Nădejdea toată îns’o pun, În
ajutorul Tău.
3. Gol nimeni n’a veni n’apoi, Din câ i Te-au căutat. Căci Tu pe to i din mari n
evoi, I-ai scos
când Te-au rugat. De’aceea dar atunci i eu, Cu lacrimi strig și sper. Ah, mântu
ie sufletul meu,
Nu mă lăsa să pier.
Ostaș 105
1.Slăvit să fie Domnul, în cer și pe pământ. De îngeri și de oameni, Căci El e
Domnul Sfânt.
2. Slăvit să fie Domnul, din zori și până’n noapte. Aceasta e cântarea, Nu
vorbele deșarte.
3. Slăvit să fie Domnul, căci El ne-a liberat, Din mâna lui Satana, vrăjmașul
cel spurcat.
4. Slăvit să fie Domnul, căci mult a suferit, Dar a făcut aceasta, fiindcă ne’a
iubit.
5. Slăvit să fie Domnul, căci mare dar ne’a dat, Chiar însuși trupul Său, spre
hrană ne-a lăsat.
6. Slăvit să fie Domnul, căci iadul a zdrobit, Și sângele Său scump, Pe to i
ne-a mântuit.
7. Slăvit să fie Domnul, căci El ne-a împăcat, Cu Tatăl cel ceresc, al nostru
Împărat.
8. Slăvit să fie Domnul, să cânte orișicine, Slăvit, slăvit să fie, Să fie și de
mine.
Ostaș 107
1.O, ce dulce-I Domnul Sfânt, Și în cer și pe pământ, Că pe cruce’n chinuri sus,
S-a lăsat să fie pus.
2. O, ce mult El m-a iubit, Că și moartea suferit. Ca să-I dau acum și eu, Inima
din pieptul meu.
3. O, cum Tatăl n-a cru at, Și pe fiul Său l-a dat. Ca să moară’n locul meu, O,
Isuse Dumnezeu.
4. Ce mult Tatăl ne-a iubit, Căci din cer El a jertfit. Pe iubit, chiar Fiul Său
, Să
ne scape de cel rău.
5. O, Isuse Dumnezeu, Sunt un păcătos și eu. Tu pentru mine ai murit, Sus pe
cruce răstignit.
6. Cum pot eu să- i mul umesc, Doamne, Fiule ceresc. Pentru darul Tău nespus,
Doamne, scumpul meu Isus.
Ostaș 108
1.O, Isuse dulce, pentru noi pe cruce, Tu Te-ai răstignit. Iar eu rătăcitul și n
efericitul,
Am păcătuit.
2. Pe-a plângerii vale, de la a Ta cale. Mult m-am depărtat. A Tale cuvinte, Isu
se
Preasfinte, Nu le-am ascultat.
3. Dar acuma iată, inima mea toată, ie i’o jertfesc. A mele păcate vreau acuma
toate,
Să le părăsesc.
4. Rogu-mă fiebinte, Fiule Preasfinte, A lui Dumnezeu. Dă iar alinare, dă iar uș
urare,
Sufletului meu.
5. Căci eu cu credin ă, și cu umilin ă, Vin la Tine-acum. Primește-mă iarăși, fi
mie tovarăș,
Pe-al vie ii drum.
Ostaș 111
1.A venit demult de sus, Păstorul cel bun Isus, Și prin lume a umblat, Oi pierdu
te a căutat.
2. Să le ducă la izvoare, Ca de sete să nu moară. Ușa le’a deschis să iasă, La p
ășunea
cea aleasă.
3. Dar oile n’ascultau, Cu capul se repezeau. Cu coarnele L-au împuns, Și în coa
stă
L-au străpuns.
4. De-a curs apă și mult sânge, Cerul a’nceput a plânge. Soarele s’a’ntunecat, L
una’n
sânge s-a schimbat.
5. Acum El e dus din lume, Să afle la oi pășune. Și poruncă a lăsat, Oilor ce-au
pășunat.
6. Ca oile cele bune, Laolaltă să se’adune. Lupul să nu le mănânce, Tâlharii să
nu le strice.
7. Păstorul cel blând și Bun, În ceruri e sus acum. Dar peste pu ină vreme, Vine
iară să
le cheme.
8. Să le ducă ’ntr’o grădină, Unde vor avea odihnă. Acolo’n pace vor fi, Mai mul
t n’or
mai flămânzii.
9. Nici nu vor mai rătăcii, Căci Domnul le va păzii. Și va fi în viitor, Doar o
turmă și-un Păstor.
Ostaș 114
1.Bate moartea la fereastră, Și eu nu sunt mântuit. Cât mi-a fost via a de lungă
,
La așa ceva n’am gândit.
2. Am fost tânăr și’n putere, Și’am gândit să fac avere. Dar acuma la sfârșit, M
ă văd
singur, părăsit.
3. Am gândit c’această lume, Va merge și ea cu mine. Dar acuma la sfârșit, Mă vă
d
singur, părăsit.
4. Moarte, moarte’ngăduiește, Firul vie ii mi’l lungește. Să-mi vând a mea avu i
e, Să
Iau sfânta’mpără ie.
5. Mântuire, mântuire, Eu am veșnica pieire. De aș vinde toată lumea, Nu te-aș p
utea
cumpăra.
6. Să privim la Domnul Isus, Cea murit pe cruce sus. Moarte crud’a suferit, Prin
care
ne-a mântuit.
7. Acum să-L primim cu to ii, Nainte de ceasul mor ii. Pe Hristos ce ne’a iubit,
Fie’n veci
de veci slăvit.
Ostaș 115
1.La ce’mi folosește oare, Lumea asta trecătoare. Când nimic nu voi lua, Din lum
e
când vom pleca.
2. De’aș avea toată știin a, Dar de’mi lipsește credin a. În zadar m’am ostenit,
Și nimic
n’am folosit.
3. De’aș ști numărul de stele, De’aș cunoaște toate cele. Lumea’ntregă de’aș ave
a,
Ce folos de via a mea.
4. Știu însă că toate’s bune, Atunci când prin rugăciune. Mă apropii tot mereu,
De
Preabunul Dumnezeu.
5. Când am legătură vie, Cu cereasca’mpără ie. Traiul meu este ușor, Ca al păsăr
ilor zbor.
6. Când sălăsluiește’n mine, Duhul cel ce de sus vine. Sunt omul cel mai bogat,
Și duc
via ă de ’mpărat.
Ostaș 116
1.Zis’a Domnul priveghea i, Și pe Mire-L aștepta i. To i cu candelele pline, Că
nu ști i
ceasul când vine.
2. Miezul nop ii a sunat, Mirele s-a arătat. Și cele zece fecioare, Ies întru’ î
ntâmpinare.
3. Cinci fecioare în elepte, Au știut cum să-L aștepte. De ispite neînvinse, Ave
au
candele-aprinse.
4. Celelalte cinci fecioare, Cu ispite ’nșelătoare. Valul lumii le-au cuprins, C
andelele
li s-au stins.
5. Iară Mirele voios, De’al credin ei drag prinos. Pe ’n elepte le-a primit, În
palatul
strălucit.
6. Dar pe cele cel uitară, Le-a lăsat pe prag afară. Ca să-și ispășească vina, Ș
i
să nu guste lumina.
7. Tu cerescule Părinte, Fă ca’n suflete și’n minte. Să luceasc’al Tău îndemn,
Ca aprinsul untdelemn.
8. Ca o candelă cerească, Inima să înflorească. Sfânt izvor de fapte bune, Și de
’a
Ta în elepciune.
9. Să vestim între popăoare, A Ta sfântă îndurare. Că din noapte și din chin, Ne
înal i spre cer senin.
Ostaș 118
1.O, ara mea, o Domnul meu, O veșnicule Dumnezeu. Prea sfântă ’mpără ia Ta,
Voiesc să fie ara mea.
2. Eu sunt copil nepriceput, Dar ca ostaș eu vreau să lupt. Și de acum pe viitor
,
Mereu să- i fiu ascultător.
3. O, ara mea mult te iubesc, Ca bun ostaș ie- i slujesc. Domnul Isus mi-a pre
gătit,
În tine loc prea fericit.
4. Ce loc plăcut, ce loc frumos, Cu Domnul meu Isus Hristos. De Domnul eu voi
asculta, Căci Domnul e iubirea mea.
5. Sunt ca străin pe’acest pământ, Însă al Domnului cuvânt. Mă asigură că o să v
ie,
A Tatălui împără ie.
6. Isuse Doamne nu uita, Trimite mare mila Ta. Și ne înva ă să- i slujim, În vec
ii
vecilor, Amin!
Ostaș 119
1.O, Isuse Domnul meu, Mă gândesc la chinul Tău, Mă gândesc necontenit,
Vai ce mult am suferit.
2. Știu că n’ai fost vinovat, Ci pentru al meu păcat, De jidovi ai fost muncit,
Și pe cruce răstignit.
3. Cum oare să- i mul umesc, În ce chip să Te slăvesc, Cine oare poate spune,
Căci nu este om pe lume.
4. Glas de înger de-aș avea, Și tot încă n’aș putea, Îndeajuns să Te slăvesc,
Fiul Tatălui ceresc.
5. O, Isuse Domnul meu, Fă să nu pierd darul Tău, Căci e dar nepre uit,
Scumpul meu Isus iubit.
6. Vreau oriunde mă voi duce, Să-mi apară sfânta cruce, Și’n tot locul eu să cân
t,
Slavă ie, Miel Preasfânt.
Ostaș 121
1.O, ara mea, o, ara mea, O, ara mea mult te doresc. Spre tine, spre tine,
Spre tine eu privesc.
cor: Un loc plăcut la cei trudi i, În veci este acolo sus.
Odihnă la cei obosi i, Este’n cer la Isus.
2. Ce fericiri, ce fericiri, Ce fericiri vor fi în ea. Acolo, acolo, Acolo azi a
ș avea.
3. Ce străluciri, ce străluciri, Ce străluciri vor fi mereu. Acolo,acolo, Acolo
să fiu vreau.
4. Cine n’ar vrea, cine n’ar vrea, Cine n’ar vrea să fie’n ea. O vino azi, o vin
o azi,
Că și tu po i fi în ea.
Ostaș 125
1.Doamne, Doamne Ceresc Tată, Eu la Tine am venit. Părăsindu-le pe toate,
Căci pe Tine Te-am iubit.
2. Lumea-i moartă pentru mine, Iar eu mort sunt pentru ea. În inimă Doamne Sfint
e,
Numai Tu loc vei avea.
3. Eu nu am altă dorin ă, Să Te rog să-mi împlinești, Decât Doamne dă-mi putere,
Să uit cele pământești.
4. Să păzesc în cură ie, Hotărârea ce-am luat, Pân’ la moarte să port haina,
De ostaș adevărat.
5. Fericirea cea mai mare, Pentru mine este-atunci, Când păzesc fără cârtire,
Toate sfintele porunci.
6. Legământul ce făcut-am Pân’ la moarte vreau să-l in, Pân’ la moarte numai i
e,
Mă voi închina, Amin!
Ostași 131
1.Veni i, veni i o, fra i iubi i, Veni i, veni i. O via ă nouă să trăi i, Veni i
, veni i.
2. Așa cum Domnul ne’a’nvă at, Veni i, veni i. Când El prin lume a umblat, Veni
i, veni i.
3. Ne chiamă blândul Mielușel, Veni i, veni i. Pe to i să mergem după El, Veni i
, veni i.
4. Căci în necazuri și dureri, Veni i, veni i. La El găsim dulci mângăieri, Veni
i, veni i.
5. Veni i cu to i pe’acest pământ, Veni i, veni i. Urma i al Domnului cuvânt, Ve
ni i, veni i.
6. Feri i-vă de orice rău, Veni i, veni i. Și nu-L mâhni i pe Dumnezeu, Veni i,
veni i.
7. Că El pe noi mult ne’a iubit, Veni i, veni i. Și pentru noi a suferit, Veni i
, veni i.
8. Veni i, veni i iubi ii mei, Veni i, veni i. Nu merge i tot pe rele căi, Veni
i, veni i.
9. Veni i, la calea lui Isus, Veni i, veni i. Să fi i cu El în ceruri sus, Veni
i, veni i.
Ostaș 132
1.Veni i, veni i voi cei trudi i, Veni i, veni i. Și trupul lui Hristos primi i,
Veni i, veni i.
2. Căci la izvorul cel curat, Veni i, veni i. Vă ve- i spăla de’orice păcat, Ven
i i, veni i.
3. Gusta i, gusta i voi cei smeri i, Veni i, veni i. Și veșnic ve- i fi ferici i
, Veni i, veni i.
4. Că Bun e Domnul lăudat, Veni i, veni i. Să fie’n veci de veci cântat, Veni i,
veni i.
5. Gusta i, gusta i vă’npărtăși i, Veni i, veni i. Cu Domnul Slavei vă hrăni i,
Veni i, veni i.
6. Căci sufletul cel înarmat, Veni i, veni i. Va birui orice păcat, Veni i, veni
i.
7. Când în vreo lipsă vă găsi i, Veni i, veni i. Și într-o boală pătimi i, Veni
i, veni i.
8. Voi repede vă ridica i, Veni i, veni i. Și cu Hristos vă împăca i, Veni i, ve
ni i.
9. În casa noastră El e Domn, Veni i, veni i. Și ne vegheaz-al nostru somn, Veni
i veni i.
10. În via a noastră El e far, Veni i, veni i. Coboară pacea și-al său har, Veni
i, veni i.
Ostaș 133
1.Fi lăudat Isuse al nostru Împărat, Căci Tu ne-ai deschis raiul, prin sângele v
ărsat.
2. Fi lăudat Isuse Mântuitor iubit, Căci pentru omenire, pe cruce Te-ai jertfit.
3. Fi lăudat Isuse în vecii vecilor, Căci jertfa Ta aduse, iertare tuturor.
4. Fi lăudat Isuse și nu ne părăsi, Căci orișicui deapururi, Te vom mărturisii.
Ostaș 135
1.Vreau lângă Dumnezeu, să fiu mereu, Oricât ar fi de greu necazul meu. Oricât
voi suferi, cântarea mea va fi, Vreau lângă Dumnezeu, să fiu mereu.
2. Pe ’ndepărtate căi, de-aș înopta, Și ’o piatră căpătâi dac’aș avea. Tot feric
it aș fi,
și ’n vis aș glăsui, Vreau lângă Dumnezeu să fiu mereu.
3. Calea-mi în sus spre cer, de s’a’ngusta, Eu vreau mereu să sper că voi scăpa.
Că nu’n deșert alerg, ci știu pe ce drum merg, Vreau lângă Dumnezeu, să fiu mere
u.
4. Când zorile revin, când trec de greu, Iar via a mi’o închin Domnului meu. Zid
esc un
Viu altar, în inima mea iar, Vreau lângă Dumnezeu, să fiu mereu.
5. Când calea mi’oi sfârși, ici pe pământ, Voios când voi păși în locul sfânt. A
tunci s-a
Împlinit al meu dor nesfârșit, Vreau lângă Dumnezeu, să fiu mereu.
Ostaș 137
1.Apleacă-mă Isuse, sub sfântă jertfa Ta, Căci eu numai prin Tine, iertare pot a
fla.
2. Apleacă-mă Isuse, eu crucea să- i sărut, Să plâng mereu cu lacrimi, păcatul
meu trecut.
3. Apleacă-mă Isuse, la sfântă jertfa Ta, Cu sângele Golgotei, Să speli Tu vina
mea.
4. Apleacă-mă Isuse, la sfânt mormântul Tău, Ca să privesc de’aproape, Că-i mort
păcatul meu.
5. Apleacă-mă Isuse, spre pocăin ă’acum, Să merg cu bucurie, pe-al mântuirii dru
m.
6. Apleacă-mă Isuse, ca treaz să fiu oricând, Să-l birui pe Satana, în jertfa Ta
crezând.
7. Apleacă-mă Isuse, și când vei judeca, Tu să mă treci Stăpâne, Cu cei de-a dre
apta Ta.
Ostaș 140
1.O, suflete al meu, pentru ce ești mâhnit, Și pentru ce te tulburi, și ești nel
iniștit.
Sau poate vreo povară, pe tine te doboară, Și te apasă greu, o, suflete al meu.
2. Știu că al meu păcat, pe Tin’ Te’a apăsat, Și tare Te’a mâhnit, și Te’a nelin
iștit.
O, suflete al meu, ascultă ce’ i spun eu, Odihnă nu-i găsi, oricât te vei trudi.
3. Căci în această lume, toate’s deșertăciune, Toate’s umbră și vis, cum profetu
l
a zis, Dar slavă Tatălui și slavă Fiului, Căci ne’a găsit o cale, și’o ușă de sc
ăpare.
4. Din zbuciumul lumesc, din lan ul deavolesc, E ușa care duce la jertfa de pe c
ruce,
Prin ea de vei intra, odihnă vei avea, Și nu’i mai fi mâhnit, ci vei fi fericit.
5. Primește’acest izvor, de via ă dătător, Și dar pre ios, a lui Isus Hristos, C
ăci ne’a
chemat la El , Blându ul Mielușel, El vrea ca să pornești, spre slăvile cerești.
6. O, Bunule Isus, ce’ai fost pe cruce sus, O, ce mult ai răbdat, pentru al meu
păcat,
Cum pot să- i mul umesc, cu ce să- i răsplătesc, Căci eu nu am ce- i da, decât
inima mea, S’o speli s’o cură ești, Cu Duh Sfânt s’o’noiești, Cu scump sângele T
ău,
Să ștergi păcatul meu.
7. O, Isuse Preabune, ascultă-mă pe mine, Și rugăciunea mea să stea la dreapte T
a.
Ca’ ziua ’nfricoșată, la dreapta judecată, Să nu fiu osândit, ci să fiu mântuit.

Ostaș 143
1.Haide i spre patria cerească, Haide i creștini spre Canaan. Lăsa i și grija ce
a lumească,
Fugi i din drumul lui Satan.
2. Mul i fra i de’ai noștri sunt departe, Abia se mai zăresc pe drum. Dar noi cu
’ nșelăciuni
deșarte, Vai n’am plecat nici pân’ acum.
3. Haide i creștini Domnul vă cheamă, Cu glasul Său dulce și blând. Ne spune ca
o
scumpă mamă, Veni i, veni i copii curând.
4. Veni i cei osteni i la Mine, Veni i de lua i jugul Meu. Și ve- i vedea cât e
de bine,
Aici unde mă aflu Eu.
5. Intra i și voi pe ușa strâmtă, Căci numai cei ce trec prin ea.Ajung la patria
cea sfântă,
Și moartea nu vor mai vedea.
6. Veni i dar, nu mai sta i pe gânduri, Fugi i din drumul lui Satan. Veni i cânt
ând în rânduri,
rânduri. Veni i creștini spre Canaan.
7. Auzi tu dragă fră ioare, Ce dulci cuvinte ni s’au spus. De ce să n’ascultăm n
oi oare,
De glasul Domnului Isus.
Ostaș 144
1.Ah, cât mă sim esc de bine, Când e Domnul lângă mine. Și cu El trăiesc, însă c
e jale
m’apasă, Când mă depărtez de casă, Când Îl părăsesc.
2. Sufletul meu însetează, Iară ochii’mi lăcrimează. Când n’am pe Hristos, Eu su
nt atunci
ca, pământul, Când îl bate mereu vântul, Și e secetos.
3. De’aceea fră ioare, Ca și cerbii la izvoare. Eu alerg mereu, Și de-L aflu pe
El, iară.
O frumoasă primăvară, e’n sufletul meu.
4. Doamne câtă mângăiere, Îmi aduci Tu în durere, Isuse iubit, Când m’aplec sub
sfânta
cruce, Via a mea e veșnic dulce, Și sunt fericit.
5. Doamne cât voi fi în via ă, Tu neîncetat mă ’nva ă, Ca mereu să- i cânt, Eu v
oiesc tot
înainte, Să Te laud Doamne Sfinte, Aici pe pământ.
6. Doamne mai am o dorin ă, Și i-o cer cu umilin ă, Auzi ruga mea, Vreau cât vo
i trăi în
lume, Totdeauna să pot spune, Fie voia Ta.
Ostaș 145
1.O, dă-mi lacrimi Isuse, să’mi plâng păcatul meu, Via a mea trecută, și tot ce’
am
făcut eu.
2. Căci până acuma Doamne eu nu Te cunoșteam, Eram în lumea asta, chiar
sluga lui Satan.
3. Minciuni și vorbe rele, eu mult le ascultam, Iară pe celea bune, nici nu le a
uzeam.
4. Pierdut eram în lume, căci lumea o iubeam, Iară pe Tine Doamne, mereu Te
supăram.
5. Satan cel rău atuncea mereu mă îndemna, Fi tu prieten cu lumea, căci de-aia
ești în ea.
6. Și multe vorbe rele el îmi punea în gând, Să beau, să trăiesc bine că de-aia’
s
pe pământ.
7. Dar eu eram atuncea, ca fiul rătăcit, În ara ’ndepărtată, de Tatăl meu iubit
.
8. Dar iată o lumină în mine a pătruns, Era lumina sfântă, lumina lui Isus.
9. Iar eu eram atuncea, trezit ca dintr-un somn, Și mă’ ntorsei în grabă, la Isu
s
al meu Domn.
10.Mă rog și ’acuma Doamne, ca fiul rătăcit, Primește-mă la Tine, și-mi iartă
ce’am greșit.
Ostaș 147
1.Doamne ce comoară scumpă, Ce dar mare am găsit. E Isus Stăpânul lumii,
E Isus cel răstignit.
cor: Ah! Ce bine-i și frumos, Lângă Domnul meu Hristos.
Ah! Ce bine-i lângă El, Lângă Blândul Mielușel.
2. Toate planurile mele ie i le’ncredin ez, Deci ajută-mă Stăpâne, Pentru Tine
să lucrez.
3. Î i predau chear și via a, Î i predau tot ce-i al meu. Fă dar ce voiești cu m
ine,
După cum e planul Tău.
4. Când furtuni și gânduri rele, Către mine se pornesc. Depărtează-le îndată,
O, Isuse Domn ceresc.
5. Tu ești Doctorul meu Doamne, Tu ești Blândul meu Păstor. Tu ești apa vie ii m
ele,
Scumpul meu Mântuitor.
Ostaș 149
1.Frate de sim i vreo durere, De ai vre-un necaz nespus. Pune i degrabă ’nainte,
Chinul Domnului Isus.
2. Dacă i’a vorbit vecinul, Vre-un cuvânt poate de rău. Amintește- i de ocare,
Lui Isus Stăpânul tău.
3. Dacă i-a furat averea, Și tu plângi neîncetat. Să privești la Domnul intă,
Și cămașa I-au luat.
4. De ești dat în judecată, De vrăjmașul tău mișel. Să privești la Domnul intă,
Cum a fost judecat El.
5. Dacă pe nedrept creștine, Ai fost chiar și osândit. Să- i aduci atunci aminte
,
De Isus cel răstignit.
6. Și-apoi pune i întrebarea, Dacă este chinul tău. Tot așa grozav și mare, De t
e
plângi așa de rău.
7. Poate tu iubite frate, Tot ești vinovat un pic. Însă Domnului ști bine, Nu I
s-a
găsit nimic.
8. El a fost întins pe cruce, Ca cel din urmă tâlhar. Numai să ne scape frate,
Din iadul cel mai amar.
9. Te oprește dar creștine, Și nu te mai răzbuna. Ci gândește la Stăpânul,
Cum pe toate le răbda.
10.Și de câte ori iubite, Vei fi singur și mâhnit. Să- i aduci atunci aminte, De
Isus cel răstignit.
Ostaș 150
1.Și toată lume va cunoaște, Că sunte i ucenicii. Și când pacea ve- i iubi-o pur
uri,
Și va fi dragoste ’ntre voi.
2. În lume ve- i avea necazuri, Dar îndrăzni i necontenit. Voi nu uita i că fii
îmi sunte i,
Și lumea Eu am biruit.
3. Așa pe ucenici adesea, Duios Isus îi învă a. Și nu s-a auzit vreodată, Mai bl
ândă
voce ca a Sa.
4. Decând de pe pământ la ceruri, Stăpânul lumii s-a’năl at. Apostolii pășesc în
lume,
Și predică neîncetat.
5. Ei sunt huli i, scuipa i în fa ă, Bătu i sălbatic, chinui i. În temni ă arunc
a i în fiare,
Și chiar de rude crunt lovi i.
6. Iar ei pu ini, săraci și singuri, Străini la to i în lumea rea. Din inimă ros
teau cuvântul,
Cum Duhul Sfânt îi îndemna.
7. Dar azi popoare’ntregi urmează, Învă ătura lui Isus. Îngenunchind în fa a cru
cii,
Ce mântuirea ne’a adus.
8. Și cântă pururea mărire, Și slavă biruin ii Lui. Slăvit să fie ’ntotdeauna, Î
n veci numele
Domnului.
Ostaș 151
1.Iar în zilele din urmă, spune Duhul lămurit, Că mul i vor fugi de turmă și de
Păstorul
iubit.
2. Atunci vor veni vremuri grele, oamenii vor trăi rău, Înșela i de duhuri rele,
vor iuta
de Dumnezeu.
3. Așa ne vorbește Duhul, dar nimeni nu poate ști, Timpul când astfel de vremuri
,
peste oameni vor veni.
4. Privind însă azi în lume, vezi că’s atâtea nevoi, Și mul i lupi intră în turm
ă, îmbrăca i
în piei de oi.
5. Poftele cele deșarte, surorile lui Satan, Se ’nmul esc văzând cu ochii, zi de
zi și an
de an.
6. Lăcomia de avere, pe mul i creștini i-a cuprins, Și orbi i de’această mreajă,
se duc
spre focul nestins.
7. Ce citești prin multe locuri, vai Doamne te îngrozești, Numai crime, numai ce
rturi,
toate lucruri diavolești.
8. Și așa creștinii noștri, merg din rău, încă’n mai rău, Se’nșală unii pe al ii
, și’au
uitat de Dumnezeu.
9. Nu cumva acele vremuri, despre care ni s’au spus, Șunt tocmai cele de astăzi,
când am uitat de Isus.
10.Priveghea i ne spune Domnul, Ne’ncetat să vă ruga i, Căci nu ști i ziua nici
ceasul,
Când la cer ve- i fi chema i.
Ostaș 155
1.Vremuri grele azi trăim, Și tot nu ne pocăim. Ne’ncetat facem păcate, Și nu ne
gândim la moarte.
2. Soli din cer ne spun mereu, C’am uitat de Dumnezeu. Însă noi credem că’s glum
e,
Și ’ascultăm numai de lume.
3. Învă a ii se trudesc, Orice semne tâlcuiesc. Încrezându-se’n credin ă, Nu’n s
fânta
noastră credin ă.
4. Domnul parcă spune’așa, Până când vă voi răbda. Prea v-a i depărtat de Mine,
Și ’alerga i pe căi străine.
5. Multe semne v-am făcut, Și tot nu M-a i cunoscut. De ce mă nesocoti i, Și ca
păgânii trăi i.
Ostaș 158
1.Hai creștine te deșteaptă, Lasă somnul cel de veci. Mântuirea nu-i departe,
Și tu numai în păcate, Via a i’o petreci.
2. Lasă grija de avere, Lasă aur și argint. Lasă orișice plăcere, Alte fapte i
se cere,
Aici pe pământ.
3. Într-un staul pe zăpadă, Hristos Domnul s-a născut. Tu- i facă casă și ogradă
,
Haine scumpe de paradă, Cum nu s’au văzut.
4. Câte pilde El ne spune, Pentru a ne îndrepta. Dar tu câte fapte bune, Ai făcu
t
creștine spune, Toată via a ta.
Ostaș 161
1.Întoarce-te o, fiu pierdut, Te-așteaptă Tatăl tău. Odihnă nu e de găsit, Decât
la sânul Său.
2. Vino acum, grăbește vin’, Nu’i timpul să’ntârzi. Să nu rămâi mereu străin, Și
făr’ de căpătâi.
3. Vino așa cum te găsești, Lipsit și zdren uros. Veșmântul cel mai bun primești
,
Din mâna lui Hristos.
4. Întoarce-te fiu rătăcit, La Tatăl tău din cer. Destul decând ai pribegit, Îns
trăinat
de El.
5. Întoarce-te fiu rătăcit, Ascultă-i blândul glas. Căci Tatăl tău va’njunghia,
Vi elul
cel mai gras.
Ostaș 165
1.Un lung tren ne pare via a, Ne trezim în el mergând. Fără să ne mai dăm seama,
Unde ne’am suit și când.
2. Fericirile sunt halte, Unde stăm câte’un minut. Până să ne mai dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.
3. Iar durerile sunt sta ii, Lungi de nu se mai sfârșesc. Și în ciuda noastră pa
rcă,
Tot mai multe se ivesc.
4. Arzători de nerăbdare, Înainte tot privim. Vrem s’ajungem tot mai iute, La vr
eo
gară ce dorim.
5. Ne trec zilele ca anii, Clipe sfinte și dureri. Așteptând hrăni i de visuri,
Noi
momente de plăceri.
6. Mul i copii voioși se urcă, Câ i în drum n’am întâlnit. Iar câte’un bătrân co
boară,
Trist, de for e istovit.
7. Vine odată însă vremea, Să ne coborâm și noi. Ce n’am da atunci o clipă, Să
ne’ntoarcem înapoi.
8. Căci pe când privim în urmă, Plângem timpul ce’a trecut. Sună gara veșniciei,
Am trăit și n’am știut.
Ostaș 170
1.Trist e cerul și noros, Vai de omul păcătos. Tristă-i ziua fără soare, Vai de
păcătos,
când moare.
2. Diavolul i se arată, Și pierzarea îl așteaptă. Mult iubite fră ioare, Nu mai
sta în
nepăsare.
3. Cercetează- i faptele, Și vezi- i păcatele. Uită-te la via a ta, De e bună, d
e e rea.
4. Dar de te-i vedea departe, Pe drumul pierzării frate. Lasă- i calea fericirii
, Hai la
oastea mântuirii.
5. Schimbă- i drumul iadului, Spre cetatea Domnului. Unde-i vesela grădină, Unde
’n
veci e zi senină.
6. Unde nu e niciodată, Nor sau noapte ’ntunecată. Unde pomii înfloresc, Și cei
buni
în veci trăiesc.
Ostaș 117
1.Deschide i frate inima, Din nou te cheamă Domnul. Hai vino, vino, nu mai sta,
Și
las’ păcatul, somnul. Trezește-te iubitul meu, Tu dormi în greu păcat. De vine m
oartea
ești pierdut, Muri-vei neiertat.
2. O, nu mai sta nepăsător, De mântuirea ta. Ci scolă-te Isus Hristos, Azi te va
lumina.
Iubitul meu ascultă azi, De glasul blând, duios, Deschide- i azi inima ta, La gl
asul lui Hristos.
3. Destul tu te-ai zbătut mereu, În griji, fărădelegi. Și n’ai vrut să’l ascul i
pe El, La dânsul
ca să mergi. Iubitul meu te rog să vi, La Domnul tău și’al meu. Primi’vei pacea
și’mpăcat,
Vei fi cu Dumnezeu.
4. Iubitul meu nu mai lăsa, Ca vremea să mai treacă. Isus demult la ușa ta, Stă
răbdător
și’așteaptă. Deschide dragul meu acum, Preablândului Isus. i’aduce dar măre și
bun,
Iertarea cea de sus.
5. Nu te’ntreba iubitul meu, Că ce’o să’i spui acum. Zi: Doamne că sunt păcătos,
Și’am
rătăcit pe drum.Și’acum Te rog plângând amar, Să’mi ier i păcatul meu. Ridică-mă
’n iubirea
Ta, Să merg spre cerul Tău.
Ostaș 178
1.Sună Biblia’n glas tare, Să ne deșteptăm din somn. Ea spune la fiecare, Că ave
m
Rege și Domn (: Iată :) vine, curând Domnul vine, Curând Domnul vine cu plata,
(: Iată :) vine, Isus Domnul vine, Oare suflete ești tu gata.
2. Deschide i a ta ureche, Precum Lidia a deschis, Ca să ai bună intrare, În fru
mosul
Paradis. (: Fă ca Lidia:) deschide și tu inima ta :)
3. Fă ce-a făcut Cornelie, El din inimă a dorit. Pe Dumnezeu să-l cunoască, Și s
ă fie
mântuit. (: Fă ca Cornelie :) ca să ai și tu mântuire :)
4. Nu iubi mărirea lumii, Precum Solomon a zis. Că toate’s deșertăciune, Toate s
unt
umbră și vis.(: Fă ca Solomon :) ca să ai și tu Rege și Domn :)
5. Fă ce a făcut Maria, Ea și’a ales partea de sus. Și cu lacrimi a spăla t ea,
Picioarele
lui Isus. (: Fă ca Maria :) alege și tu partea de sus, (: Fă ca Maria :) oare, s
uflete ești
tu gata.
Ostaș 181
1.Strein a fost via a mea, și plânsul m’a’nso it în ea, A fost o via ă de amar,
și de
dureri fără hotar.
2.Târziu de tot am întâlnit, un om pe care l-am iubit, Eram pe lume singurel, și
reazim
am aflat în El.
3. În seara când L-am întâlnit, zăceam sub cruce biruit, De greută i și de amar,
și de
dureri fără hotar.
4. O clipă am stat și am privit, spre cel pe cruce răstignit, Și-abia atunci, vă
zui și eu,
Câte’a’ndurat Stăpânul meu.
5. Eu sufăr c’am păcătuit, dar El de ce a suferit, Eu port a mele fărădelegi, El
a purtat
a lumii’ntregi.
6. Eu strig când sunt nedreptă it, El s-a rugat și răstignit, Eu pe dușmani i-am
dușmănit,
El totdeauna i-a iubit.
7. Și stând mereu privind la cui, am plâns la umbra crucii Lui, Am plâns mereu p
ierdut
și dus, la umbra crucii lui Isus.
8. De’atunci în sufletu’mi pustiu, eu L-am iubit fără să știu, Căci am văzut în
gândul meu,
ce’a făcut El și ce fac eu.
Ostaș 183
1.Vin furtuni și vin ispite, vin necazuri felurite, Însă tu fratele meu, să te’n
crezi
în Dumnezeu.
2. De mânie te ferește, și pe cei răi îi iubește, Punându- i nădejdea sus, în Pr
ea
dulcele Isus.
3.Lasă-L pe El să lucreze, și pașii să- i îndrepteze, Căci ce face El î i spun,
crezi că-i
rău însă e bun.
4. Și târziu î i vei da seama, că Isus ca și o mamă, Numai bine i-a voit, și de
rele te-a ferit.
5. Târziu vei pricepe’n lume, ce adâncă’n elepciune, Și o ce plan minunat, are
Bunul Împărat.
6. Deci ascultă fră ioare, taci și ai multă răbdare, Încrezându-te mereu, în Fiu
l
lui Dumnezeu.
Ostaș 188
1.La umbra crucii Tale, eu Doamne vreau să vin, Să-mi plâng mereu trecutul, și
ie să mă’nchin.
2. La umbra crucii Tale, eu Doamne vreau să vin, Să plâng, să cânt cu jale, din
moarte să înviu.
3. La umbra crucii Tale, eu vreau să ’ngenunchez, Căci numai Tu Stăpâne,din
greu mă liberez.
4. La umbra crucii Tale, e pace ș i odihnă, Nădejdea, mângăierea, dreptatea și
lumina.
5. La umbra crucii Tale, eu vreau să chem mereu, Pe cei ce în via ă, nu-L au pe
Dumnezeu.
6. Daca’ș putea să zbor, mai sus de astă vale, Aș spune tuturora, de umbra
crucii Tale.
7. În lumea asta Doamne, e vrajbă, chin și jale, De’aceea vreau să stau, la umbr
a
crucii Tale.
Ostaș 198
1.De pretutindeni fra ii strigă, Suntem prezen i la datorie. Noi vrem să mergem
înainte, Cu oastea adevărată, vie.
2. Dorim pustia, vrem Canaanul, Și nu ne’ntoarcem înapoi. Orice necazuri și prig
oane,
Ar curge zilnic peste noi.
3. Ne înfră im cu suferin a, Și vrem și noi sîă suferim. Ne bucurăm de spini, de
cruce,
Sunt talismanul ce dorim.
4. Prin suferin i, dureri, prigoane, Cu Domnul vom înainta. Biruitor în fruntea
noastră,
Isus ne’arată calea Sa.
5. Cu bra înalt cu mână tare, Condu-ne Doamne spre Canaan. Să trecem prin pusti
a
lumii, Biruitori peste Iordan.
Ostaș 190
1.Doamne Tu m’ai deșteptat, Și la Tine m’ai chemat. M’ai chemat la mântuire,
Și la mare fericire.
2.Eu dormeam în nesim ire, Făr’ avea de Tine știre. Tu adesea m’ai chemat,
Dar eu nu Te’am ascultat.
3. N’am cunoscut calea Ta, În sălbăticia mea. Ori și unde mă duceam, Numai
tot păcătuiam.
4.Dar Tu Doamne n’ai voit, Moartea celui ce’a greșit. Ci’ai voit să Te cunoască,
Pe Tine să Te slăvească.
5. Prin aceasta viu să fie, În a Ta împără ie. Ai trimis pe Duhul Sfânt, Să sufl
e
pe’acest pământ.
6. Peste mine a suflat, Și din somn m’ a deșteptat. Abia atunci am văzut, Câte
rele am făcut.
7. Vin acum cu umulin ă, Și cu lacrimi de căin ă. Sprea- i aduce mul umire, Pent
ru
a Ta bunăvoire.
8. De’ acum Părinte Sfinte, Spre’al meu glas luând aminte. Fă cu mine ce voiești
,
Că singur puternic ești.
Ostaș 191
1.Stânca vie ii e scăparea, Care’n lume s-a adus. Pentru cei pierdu i în valuri,
Pentru cei fără Isus.
cor: Stânca vie ii e Golgota, E Isus cel răstignit. El ne’a scos din valul
lumii,
Jertfa Lui ne’a mântuit.
2.Urle valea’nfuriată, Zboare valurile’n sus. Noi suntem pe stânca vie ii, Și ne
apără Isus.
3.E puternică furtuna, Vaiete se’aud pe sus. Dar noi stăm pe stânca vie ii, Și
ne apără Isus.
4.Voi pe care valul lumii, Încă tot nu va răpus. Apuca i spre stânca vie ii, Apu
ca i
către Isus.
5.Ridica i spre El privirea, Din al vie ii trist apus. Căci din marea de păcate,
Stânca noastră e Isus.
Ostaș 202
1.Cerceta i Scripturile, Mai lăsa i minciunile. Mai lăsa i ce este rău, Vă ’ntoa
rce i
la Dumnezeu.
2.Că e timpul de apoi, Domnul ne strigă pe noi. Prin tot felul de urgii, Își che
amă
pe’ai Săi copii.
3.Ne arată Domnul Sfânt, Semne ’n cer și pe pământ. Și trimite peste noi, Fulger
,
trăznete și ploi.
4.Mari furtuni,ghea ă și vânt, Iau roada de pe pământ. Secetă și cu arsuri, Cum
se spune în Scripturi.
5.Multe semne ne’a trimis, Și mai multe ne’a promis. Dacă nu vom asculta, Păcatu
l
nu’l vom lăsa.
6.Să ne’ntoarcem la Isus, Ascultând ce El ne’a spus. Să’mplinim al Său cuvânt,
Că suntem lângă mormânt.
Ostaș 203
1.Am pierdut pe Domnul și’acum plâng amar, Ah, vă rog să’mi spune i,
cum să’l aflu iar.
2.Caut zi și noapte, bunul ce’am pierdut, Plâng cu lacrimi grele, Doamne
ce’am făcut.
3.Rătăcesc pe câmpuri, și suspin mereu, Căutând pe Domnul pe Iubitul meu.
4.Doamne fără Tine, traiul mi’e amar, Lasă-mă Isuse să Te aflu iar.
5. Spune -mi voi prieteni, unde să-L găsesc, Căci eu fără Domnul, nu
pot să trăiesc.
6.N’am vegheat cu grijă, nu L-am pre uit, A plecat fiindcă, am păcătuit.
7.Doamne fără Tine, nu pot să trăiesc, Lasă-mă Isuse, iar să Te găsesc.
Ostaș 204
1.Am aflat pe Domnul, și’acum cânt voios, O cântare nouă, Domnului Hristos.
2. O via ă ’ntreagă, eu l-am căutat, Cânt de bucurie, că azi L-am aflat.
3.Când m’aplec în rugă, mul umesc mereu, C’am aflat pe Domnul, ajutorul meu.
4.Azi când sunt cu Domnul, traiul mi-e ușor, El în orice clipă, îmi dă ajutor.
5.Am aflat pe Domnul și’acum cânt voios, Cânt de bucurie, că-L am pe Hristos.
6.Haide i și voi prieteni, cari nu L-a i aflat,Să-L afla i pe Domnul, cel adevăr
at.
7.El sub jertfa crucii, vă cheamă cu drag, Să veni i chear astăzi, to i șireag,
șireag.
8.Doamne lângă cruce, ine-mă legat, Ca de Tine veșnic, să nu mă despart.
Ostaș
1.Mi-e dor de Tine Doamne, Stăpânul meu cel Sfânt. Ce’aș face fără Tine,
Pe’acest străin pământ.
2.Ce’aș face’n suferin ă, Ce’aș face la necaz. De n’ai fi Tu să’mi mângăi,
Lovitul meu obraz.
3.Ce’aș face când dușmanii, Cu ură mă’nconjor, De nu mi’ai da Isuse, Atâta ajuto
r.
4. În mijlocul furtunii, În valurile mari. Ce’aș fi făcut Isuse, Căzut între tâl
hari.
5. De n’ai fi fost Tu Doamne, Ca mâna să-mi întinzi. Și’n dulcea- i mângăiere,
La sân să mă cuprinzi.
6.Să-mi legi atâtea rane, Să-mi stingi atâta chin. Isuse Împărate, Al cerului se
nin.
7. Ajută-mă Isuse, Cu sufletul întreg. Și’ntreaga mea via ă, De Tine să mă leg.
8. Și ine-mă de’a pururi, La crucea Ta mereu. Mi-ata de dor de Tine, Mântuitoru
l
meu.
Ostaș 207
1.Fra ilor pu in va fi, Pân’ Isus se va ivi. Coborând pe nori în jos, Pe pământu
l
păcătos.
2.Și to i vor fi răsplăti i, După cum vor fi găsi i. Va trimite pe cei răi, Unde
-i focul
vălvătăi.
3.Iar pe cei ce-au făcut bine, Sus în slăvile senine. Deci acuma asculta i, Bine
seama să lua i.
4.Stinge i ura dintre voi, Și fi i blânzi ca nișta oi. Vă gândi i când face i ră
u, Că
vă vede Dumnezeu.
Ostaș 209
1.Omule ce’n astă lume, zi și noapte te trudești, Cât mai mult argint și aur și
averi
s’agonisești. Să’ i câștigi măriri și ranguri, lăudat să fi mereu, Nu te mai gân
dești la
moarte, nu gândești la Dumnezeu.
2.Nu gândești că mâine poate, Dumnezeu te va chema, Și’atunci ce’ai strâns tu pe
lume, ale cui vor rămânea. Cui va rămânea averea, care’n lume adunași, Cui rămân
a tale ranguri, și’al tău aur cui îl lași.
3.Însă nu uita de suflet, c’ai păcătuit mereu,Și’ale Tale fapte rele, cui le laș
i iubitul meu.
Cine le’o spăla cu lacrimi,ca să scapi neosândit, Cine dacă tu’n via ă, nici măc
ar nu
te’ai gândit.
4.Poate crezi că ai iertare, și că raiul dobândești, Dacă faci o slujbă, două, ș
i’o pomană
dăruiești. Nu te înșela iubite, tot de tine rău va fi, C’o pomană și c’o slujbă,
raiul nu
vei dobândi.
5. Trebuie să’ i plângi păcatul, și să’ngenunchezi supus, Lângă crucea împăcării
,
lângă crucea lui Isus. Sângele vărsat pe cruce, te’o spăla, te’o cură ii, Numai
dânsul
frate dragă, te mai poate mântui.
Ostaș 211
1.Domnul ne’a chemat la luptă, noi urmăm al Său cuvânt, Și pornim acum cu to ii,
la
războiul Lui cel sfânt.
2.Nu ne’nfricoșează moartea, de s’a cere să murim, Pentru Domnul suntem gata,
orișicând să ne jertfim.
3.De dușmani noi nu ne temem, orișicâtă-i ura lor, Căci în fruntea noastră-I Dom
nul,
Scumpul nostru ajutor.
4.El se luptă, El învinge, El biruitor va fi, Și pe cei răi cu suflarea gurii Sa
le-i va zdrobi.
5.Cei cu inima ’mpăr ită, cei ce n’au nici un temei, Cei fricoși să plece’acasă,
Nu-i războiul
pentru ei.
6.Sus la comandantul nostru, to i privirea s’o avem, În prigoane și furtună, sus
cuvântul
să’l inem.
7.Suferin e sunt destule, prigoniri destule sunt, Le primim cu bucurie, pentru’a
l Domnului
cuvânt.
8.Noi cântăm în fa a mor ii, când s’o cere să murim, Pentru Domnul vom fi gata,
orișicând
să ne jertfim.
Ostaș 215
1.Cu crucea’n spate trec, și’acum, Însângerat pe’al lumii drum. Cu mâinile’n pir
oane,
vin la uși închise, Eu suspin.
2.Cu mâinile’n piroane bat la uși, închise de păcat, N’aude nimeni și pornesc, S
ub crucea
grea mă prăbușesc.
3.Sunt plin de răni de sânge’s plin, N’aude nimeni când suspin, Îzvoare curg din
jertfa Mea,
Nu vine nimeni ca să bea.
4.Eu sunt Păstorul cel ceresc, Dar oamenii mă ocolesc, Și-i chem pe to i, de to
i Mi-e dor,
Eu sunt Păstorul tuturor.
5.Vreau să intru’n casa Ta, Deschide-acum nu Mă uita, Eu sunt al lumii Împărat,
Cu coasta
’nsângerată bat.
6.Deschide-acum că anii fug, I-a astăzi dulcele Meu jug, Că jugul Meu este ușor,
Pe lume
tu ești călător.
7.Sunt via a și lumina ta, Deschide-acum nu mă iuta, Căci apa vie ii î i voi da,
Eu voi fi
Mântuitorul tău.
Ostaș 216
1.Ostenit de alergare și de zbuciumul cel greu, Vei afla odată odihnă, lângă
Bunul Dumnezeu.
2.După suferin e grele,după rane și dureri, Cât de dulci vor fi odată, cereștile
mângăieri.
3.După lacrimi și’ntristare, răsări-va’n drumul tău, Floarea mândră a primăverii
,
floarea sufletului tău.
4.După zbucium, sarcini grele, ce’ai avut aici de dus, Te vei bucura odată, puru
ri
lâng’al tău Isus.
5.Nu dispre ui durerea, nu lovi’n necazul tău, Căci necazul și durerea, sunt un
drum spre Dumnezeu.
Ostaș 218
1.De’ai luat pe umăr crucea,După Domnul de’ai porni, Fericire, fericire nici nu
ști cât ai găsi.
2.În a vie ii zile grele, Când străin ai suspina, Mângăiere, mângăiere nici nu ș
ti
câtă i’a da.
3.De’ai cădea în chinuri grele, Să te scoli te’ar sprijini, Alinare, alinare chi
nului
i’ar dărui.
4.Alungat vei fi de-apururi, Și pe veci de ură’mpuns, Bucurie, bucurie i’ar da
crucea îndeajuns.
5.Dar de’ai fi stăpân pe lume, Și pe aurul din ea, Fericirea, fericirea ce’ i dă
crucea
n’ai avea.
6.Când lovit de to i cu ură, Îmi curg lacrimi pe obraz, Mângăiere, mângăiere num
ai
crucea-mi dă și azi.
Ostaș 219
1.Vei veni Isuse, știu că vei veni, Și pe noi cu slavă Tu vei răsării (: Mare va
fi ziua,
când ai să cobori, Sărbătoarea celor, fără sărbători :)
2.Plâng în strâmtorare, plâng copii Tăi, Alunga i de lume și de oameni răi (: Su
spinând
Te cheamă fiii asupri i, Tu dreptatea celor, neîndreptă i i :)
3.Mare-i jalea celor care gem și plâng, Și’n amare lacrimi, chinul lor și’l stin
g (: Așteptân-
du- i ziua când iar ai să vi, Bucuria celor fără bucurii :)
4.Cad sub greul crucii, mii de oropsi i, Veșnic fără milă, veșnic prigoni i (: Ș
i așteaptă
Doamne ziua Ta cu dor, Ajutorul celor fără ajutor :)
5.Gem pe drumuri grele, bie ii Tăi copii, Și cu dor Te cheamă, așteptând să vi (
: Să le
stingi în suflet, multele dureri, Mângăierea celor fără mângăieri :)
Ostaș 220
1.Tu singur plângi și azi Isuse, La miez de noapte’n Ghetsimani, Î i dorm afară
ucenicii,
Și’nconjurat ești de dușmani.
2. i-e plin de neghină ogorul, i-e grâul aruncat și smuls, Au adormit secerător
ii, Și dorm
nepăsători demult.
3.Umplut-au mărăcinii via, Ogoru’ntreg i-e copleșit,Și lucrătorii Tăi Isuse, În
somn adânc
au adormit.
4. i-s oile pierdute toate, Pe multe și pe rele căi, Pătruns-au lupii între ele,
Și dorm adânc
păstorii Tăi.
5.Pătrunsu- i-au în casă furii, Au profanat și’au pustiit, Și păzitorii Tăi Isus
e, Demult cu
dânșii s’au unit.
6.O, de-ai veni acum în lume, Nu’n miezul nop ii ci’n amiaz, Din câ i ai pus Tu
să vegheze,
Nu știu de’ar fi vreunul treaz.
Ostaș 223
1.Când i-am în eles chemarea, eu de toate m-am lipsit, Și-am venit să stau cu T
ine,
căci Isuse Te-am iubit.
2.M-am desprins din hora lumii, din plăcerea ei m-am smuls, Am venit să stau cu
Tine,
Și Isuse să Te-ascult.
3.Despăr itu-m-am de prieteni, și de fra i m-am despăr it, Și-alipitu-m-am de T
ine, căci
Isuse Te-am iubit.
4.Cartea Ta îmi este lege, și cuvântul Tău mi-e crez, Am venit să fiu cu Tine, Ș
i Isus
să Te urmez.
5.Fă ce vrei de’acum cu mine, Dă-mi ce’i vrea cu drag primesc, Nu mă mai despart
de Tine,
căci Isuse Te iubesc.
Ostaș 225
1.Destul, destul ai suferit, pe urma celui rău, Sosit’a timpul potrivit, să vi l
a Dumnezeu.
2.Prea multă vreme ai trăit, în cea ă și păcat, Ce via ă tristă ai avut, de Domn
ul depărtat.
3.În întuneric trist și greu, ai fost întemni at, Via a ta a fost un chin, în pa
timi strâns, legat.
4.Ai suferit atât de mult, și nimeni nu i-a spus, De darul mântuirii scump, de
jertfa lui Isus.
5.O, vino astăzi nu mai sta, în slujba celui rău, Prin jertfa Domnului Isus, să
vi la Dumnezeu.
Ostaș 226
1.(: O zi trece alta vine :) iar tu suflete ști bine, (: Omule :) (: că sfârșitu
l se apropie :)
(: întoarce-te :) (: omule :)
2.(: În tina negrului păcat :) aproape tot te-ai cufundat, (: Omule :) (: sfârși
tul i se-apropie :)
(: întoarce-te :)
(: omule :)
3.(: Din calea rea către apus :) te cheamă glasul lui Isus, (: Omule :) (:sfârși
tul i se-apropie :)
(: întoarce-te :) (: omule :)
4. (: Să- i plângi sub crucea Lui mereu :) de-apururea păcatul greu, (: Omule :)
(: sfârșitul tău
se-apropie :) (: întoarce-te :) (: omule :)
Ostaș 228
1.Ostași ai Domnului de sus, Ce crucea Sa ca steag va- i pus. Să ști i că’n lume
a asta voi,
Purta i un lung și greu război, Războiul lui Isus.
2.La luptă voi sunte i chema i, Și partea voastră-i să lupta i. Să birui i e-al
vostru el,
În fruntea luptei merge El, Să nu descuraja i.
3.’Nainte deci prin ploi și ger, Prin suferin i și prin dureri. Iar plata pentru
că lupta i, Pe-acest
pământ să n’aștepta i, Că multă e în cer.
4.Iar voi să n’aștepta i să fi i, De lumea asta mai cinsti i. O, n’aștepta i că
e’n zadar, Isus a
suferit amar, Și voi să suferi i.
5.Vre i zile liniștite voi, Voi pace vre i și nu război. Atunci ostașii care-i v
rea Isus, Să poarte
lupta ca să ști i, Nu sunte i voi.
6.Să nu dori i să câștiga i, Cunună fără să lupta i. Că nu pute i să dobândi i,
O luptă făr să
suferi i, Nu, nici să nu’ncerca i.
Ostaș 232
1.Alungă vremea ce trecut-a, În care fost-am despăr i i. Azi glasul lui Isus ne
cheamă,
Creștini de ce nu vă uni i.
2.Prea mult în uri și vrăjmășie, În cete fost-am despăr i i. Să ne trezim e ceas
ul ultim,
Să ne iubim să fim uni i.
3.Lăsa i de-acuma vrăjmășia, Mândria, ura lepăda i. Urma i de-acum porunca sfânt
ă,
Iubi i-vă că sunte i fra i.
4.Căci adevărul este unul, Cum unul este și Hristos. De ce noi despăr i i în cet
e, Să ne
luptăm fără folos.
5.Veni i creștini de pretutindeni, Să ne unim întru Hristos. În jurul crucii Sal
e sfinte,
Ne cheamă glasul Lui duios.
6.Veni i copii mei la Mine, Să vă’nfră i i în jertfa Mea. Eu pentru voi Mi-am da
t via a,
Și M-am jertfit la Golgota.
7.Veni i să împlinim dorin a, Ce-a arătat-o Domnul Sfânt. În rugăciunea către Ta
tăl,
Ce ne-a lăsat-o legământ.
8.Veni i creștini din lumea largă, Din răsărit și din apus. Iubirea Golgotei ne
cheamă,
Să ne unim întru Isus.
9.Căci vine în curând Stăpânul Să-și cerceteze-al Său popor. Fi i gata să ieși i
‘nainte,
Cântându-i slavă to i în cor.
10.Lăsa i în lături tot ce poate, Să vă mai ină despăr i i. Și să rămână doar i
ubirea,
În care to i să vă uni i.
11.Veni i creștini de pretutindeni, Din orice neam și-orice popor. Să fim pe vec
i uni i
cu Domnul, Să fim o turmă și-un Păstor.
Ostaș 249
1.Sunt călător din alte zări, Prin lumea rea spre cer. Plutind pe ’nspăimântate
mări,
Azi ie Doamne- i cer, puteri în luptă zi de zi, Lumină’n orice pas. Prin bezna
nop ilor
pustii, S’aud doar scumpu- i glas.
2.Când năvăli-va’n jurul meu, Cel rău cu’ai lui mișei. Tu să-mi dai puteri să lu
pt mereu,
Și să-i înving pe ei.De-apururi pașii să mi-i por i, pe singurul Tău drum. Pe ca
re cei ce
Te iubesc, Pășesc mereu și-acum.
3.O, sus în bra ul Tău duios, Aș vrea și eu s’ajung. Dar sunt atât de slab, fri
cos, și
drumu-i greu și lung. Întinde-mi mâna Ta Isus, și m-ajută mereu, Mai sus în oric
e zi
mai sus, S-ajung în cerul Tău.
4.Acolo e comoara mea, și inima demult, Și ard de dorul de-a pleca. Chemarea-I s
-o
ascult, Eu sunt un călător acum, Prea bunul meu Isus. O fi cu mine’n lungul drum
,
S-ajung cu bine sus.
Ostaș 256
1.O, Isuse Dumnezeu, Doamne auzi glasul meu. Când strig cu lacrimi la Tine,
Doamne ai milă de mine.
2.Luminează-mi inima, Să cunoască jertfa Ta. Sfin ește sufletul meu, Cu harul
sângelui Său.
3.Gândul meu liniștește, Mintea mea o ’n elep ește. Și cu Duhul Tău Preasfânt,
Tu îmi umple-al meu cuvânt.
4.Pune strajă gurii mele, Să nu mintă, să nu ’nșele. Și un duh stăpânitor,
Înaintea buzelor.
5.Doamne fă-mi ochii să vază, A Ta strălucită rază. Și nicicând să nu privească,
Deșertăciunea lumească.
6.Fă Tu urechile mele, Să pot auzi cu ele. Glasul Tău cel bun și dulce, Despre
jertfa de pe cruce.
7.Spor să dai mâinilor mele, Ca să pot lucra cu ele. Ca să dau celui lipsit, Și
sărac și necăjit.
8.Picioarele să-mi pășească, Către Patria cerească. Gândul pururea să-mi fie,
Sus la sfânta ’mpără ie.
9.Doamne rugăciunea mea, Primește-o înaintea Ta. Și auzi suspinul meu,
O, Isuse Dumnezeu.
Ostaș 272
1.Nu pot crede că ’ntâmplarea, M-a făcut să fiu cu-ai mei. Cum deci s-ar putea
uitarea, Să m’abată de la ei.
cor: O, Isuse chiar și ’n ceruri, Vreau să fiu cu to i ai mei.
Căci de dor nespuse goluri, Aș sim i de n’ar fi ei.
2.De’aceea ’n cartea vie ii, Vreau să-i scri și pe acei. Care-aici în valea mor
ii,
Mi i-ai dat să fie-ai Mei.
3.Legătura de iubire, Dându-mi drept la to i cei dragi. Vreau să-i scap de la pi
eire,
Și la Tine să-i atragi.
4.Seamăn printre ei cuvântul, Cu nădejde chear de plâng. Căci cu lacrimi va fi
cântul, Când ca roadă am să-i strâng.
5.Dacă voi sosi la Tine, Neștiind ce-ar fi cu-ai mei. i-i voi cere cu suspine,
Până vor sosi și ei.
6.În cereasca- Apocalipsă, Întrebând ne-ar arăta. Căci chear unul de-ar fi lipsă
,
Ceru ’ntreg l-ar aștepta.
Ostaș 273
1.Cântând cu-atâta bucurie, Cu ochii-așa strălucitori. De unde a i venit și unde
?
Vă duce i voi dragi călători?
2.Noi mergem către ara sfântă, Spre cerul plin de bucurii. Acolo unde îngeri câ
ntă,
Tu suflet drag, de ce nu vi?
3.Ce ară este, ara aceea? Ce bucurii vor fi în ea. Câ i oare ve- i ajunge-acol
o?
și cine-o va putea vedea.
4.Acolo-i ara minunată, Și via a veșnică de-apoi. Păstorul bun spre ea ne’ndrea
ptă,
O, hai și tu o, hai cu noi!
5.Dragi călători ce pre se cere, Să pot și eu în ea intra. Eu n-am o haină ca a
voastră,
Ah, cine mi-ar putea-o da!
6.Domnul Isus plătit-a pre ul, Spre ceruri El î i este drum. Și El te’mbracă’n h
aină albă,
Dar vin cu noi, o vin acum!
7.Domnul Isus azi te primește, Cu-al tău păcat, Cu-al tău necaz. Și te-a ierta c
ăci te iubește,
O, vin la El o, vino azi!
8.Dragi călători v-ascult chemarea, Și vin cu voi pe-al vie ii drum. Primește-mă
Isuse dulce,
Să fiu și eu al Tău de-acum!
Ostaș 279
1.Slăvit să fi Isuse, e’ntâiul meu cuvânt, Ce’n astă diminea ă, ce ie vreau să-
l cânt.
Slăvit să fi Isuse, că'n noaptea cea trecut, Eu adăpost și pază, pe Tine Te-am a
vut.
2.Slăvit să fi Isuse, că'n sfântă paza Ta, Eu liniște și pace deplină voi avea.
Slăvit să Fi Isuse, că Tu mă înso ești, Că'n orice zi sau noapte, veghezi și mă
păzești.
3.Ajută-mă și astăzi, să- i fiu copil supus, Ca'n tot ce eu voi face, slăvit să
fi Isus.
Din fiecare vorbă, din orice gând nespus, Din fiecare faptă, slăvit să fi Isus.
4.Îndreaptă-mi și astăzi gândul, și dragăstea în sus, Să cânt tot mai fierbinte,
Slăvit să fi Isus.
Iar când în zorii slavei vedea- i-voi fa a sus, Să- i cânt în veci cântarea, slă
vit să fi Isus.
Ostaș 280
1.Î i mul umesc Isuse, e cântecul ceresc, Cu care și-astă seară, eu vreau să Te
slăvesc.
2.Î i mul umesc Isuse, că'n ziua ce-a trecut, Din zorii dimine ii, cu mine Te-am
avut.
3.Î i mul umesc Isuse, că'n harul Tău cel sfânt, Mi-ai dat și azi putere, să luc
ru și să cânt.
4.Î i mul umesc Isuse că'n tot ce s-a'ntâmplat, Tu mi-ai păzit via a, și Tu m-ai
ajutat.
5.O știu că și pe noapte, în paza Ta sunt pus, Și inima mea- i cântă, Î i mul um
esc Isus.
6.Că până'n zorii zilei, în pace voi fi dus, Că Tu vei fi cu mine, Î i mul umesc
Isus.
7.Că-mi dai mereu nădejde, că har îmi dai nespus, Că-mi speli mereu veșmântul, Î
i
mul umesc Isus.
8.O, fă ca'n cură iue, să- i fiu mereu supus, Ca'n veci să- i cânt în ceruri, Î
i mul umesc Isus.
Ostaș 284
1.Sosit-a clipa despăr irii, Sosit-a ziua să plecăm. Și nu știm când vom mai aju
nge, De-acuma
să ne mai vedem.
2.Rămâne i fra ilor cu bine, Rămâne i cu Domnul Isus. Și bucura i-vă'ntru Domnul
, Mergând
spre Patria de sus.
3.O cât de grea e despăr irea, Că parcă tot am sta mereu. Ca să mai plângem împr
eună, Și
să slăvim pe Dumnezeu.
4.Vă'ntindem mâna cu iubire, Zicându-vă cu glas duios: Rămâne i fra ilor cu pace
! Rămâne i
cu Domnul Hristos!
5.O, nu vă da i 'napoi o clipă, Ci lupta bună să lupta i. Ca'n clipa când veni-v
a Domnul,
În slujba Lui să fim salva i.
6.De nu ne-om mai vedea aicea, Ne vom vedea în cerul sfânt. De vom avea credin ă
tare,
Și vom păzi al Său cuvânt.
7.7.Ajută-ne o, Doamne Sfinte, Ca to i să ne putem vedea. Acolo'n scumpa'mpără i
e,
În veci cântând: Mărirea Ta.

Ostaș 286
1.O, cât de mult aș vrea, Doritul chip să-L pot vedea, Alinul Tău să-l simt mer
eu,
Înviorând sufletul meu. Duiosul glas să i-l ascult, (: atât de mult :)
2.La piept picioarele să- i strâng, Mișcat și fericit să plâng, Și’n pacea care
mi-ai adus,
Să- i cânt mereu (: Isus :) Cu fa a strânsă scumpu- i sân, (: Iubit Stăpân :)
3.Plecat cu capu’n poala Ta, i-aș spune atunci durerea mea, i-aș spune multul
meu suspin, Din vremea când eram străin. Cum n’am găsit odihna mea,
(: la nimenea :)
4. i-aș spune c’azi Isuse-al meu, Nu-i nimeni fericit ca eu, De când odihna mi-
am
aflat, În harul Tău îmbelșugat, Decând Stăpânul meu ceresc, (: Eu Te iubesc :)
5.Sunt singur aici și străin, De dorul Tău cu dor suspin, O, ia-mă Tu la scumpu-
i sân,
Pe-acest pământ să nu rămân, Să- i cânt în veci fără sfârșit, (: Isus iubit :)
Ostaș 287
1.(: Mi-atât de dor :) de Tine-al meu Mântuitor, Și’n dorul meu nestăpânit, Te c
hem mereu Isus iubit.
2.Te chem mereu, Te chem plângând, Să vi o clipă mai curând, Că-mi arde inima de
dor, Iubitul meu Mântuitor,
3.Mi-a fermecat iubirea Ta, Și inima și via a mea. De azi plângând Te chem din p
rag, Să vi Isuse scump și drag.
4.Când oare dulce fa a Ta, Suspinul mi-l va stâmpăra.Când o, iubit Mântuitor,(:
Mi-atât de dor :)
Ostaș 292
1.Cine mi-este frate, cine’s ai mei veri. To i cei ce fac voia.
Tatălui din cer.
2.Cei săraci cu duhul, Cei nemângăia i. To i cei blânzi ca mieii,
Îmi sunt veri și fra i.
3.Turma aceea mică, Cu glas iubitor. Care-ascultă vocea, Blândului Păstor.
4.To i acei ce’n lume, Azi sunt alunga i. Dar care de Domnul, Vor fi’ncununa i.
5.To i acei ce’n lume, Sufăr umili i. Și-și duc cură ia, Printre suferin i.
6.Ei sunt fra i cu mine, Cu ei mă’nrudesc. To i suntem copii, Tatălui ceresc.
Ostaș 300
1.(: El vine iar :) Copii ai Lui, Cel aștepta i, Cânta i nu plânge i o cântare.
Sfârșește-al vostru greu amar, El vine iar.
2.(: El vine iar :) Tu suflet drag ce-aștep i mereu, Cu-acela dor ce-aștept și e
u. Curând s’o stinge-al nostru jar, El vine iar.
3.(: El vine iar :) Parcă-l aud cu dor spunând, (: Eu vin curând :)Să sfarm al m
or ii stăvilar, El vine iar.
4.(: El vine iar :) Ah, suflet scump i-e greu o știu, E lumea lung și greu pust
iu. Dar nu-i departe al ei hotar, El vine iar.
5.(: El vine iar :) Isuse ah, nimic nu vrem, Decât atât să Te vedem.
Adu al nun ii noastre har, El vine iar.
Ostaș 302
1.În Isus eu aflu totul,Tot ce caut în astă lume, Bucurii și daruri multe, Glasu
l meu nu poate spune.
2.Când sunt ispitit de cel rău, La Isus eu am scăpare, Și prin caldă rugăciune,
Îi spun Lui tot ce mă doare.
3.Când necazul mă frământă, Și nu aflu dezlegarea, La Isus alerg îndată, Și-mi t
rimite ușurare.
4.De’s lipsit și n’am nici pâine, Pâinea vie ii El mi’o’mbie, Să mănânc și să mă
satur, Și să beau din apa vie.
5.Când sunt singur și n’am prieteni, El e prietenul cel dulce, El rămâne lângă m
ine, Și prin noapte mă conduce.
6.Dac’am rătăcit pe drumuri, Și’ntunericul sosește, El e calea și’adevărul, Pe c
ărare mă’nso ește.
7.Când sunt bolnav și’n durere, Stând pe pat nemângăiat, Domnul vine lângă mine,
Și’mi șoptește ne’ncetat.
8.(: Nu te teme!:) suferin a-i calea dulce, De’o primești cu bucurie, Lângă mine
Te va aduce.
9.Chear de voi cădea vreodată, Pe a mântuirii cale, El cu dragostea de Tată, Mă
primește’n ale Sale.
10.În Isus eu aflu totul, Tot ce caut pe-acest pământ, Eu cu Domnul rămânea-voi.
Și aici și’n cerul sfânt.
Ostaș 308
1.O, Isuse ști prea bine, toată lupta mea, Ca să scap de vechea fire, putredă și
rea. Si prin lumea de suspine, să fac voia Ta.
2.Tu ști tot ce mă frământă, atunci când greșesc, Și de voia Ta cea sfântă, când
eu rătăcesc. Căci aș vrea să stau pe stâncă, fără să clintesc.
3.Cu’o furie’nfricoșată, vrăjmașul mișel, Vrea pe veci să mă despartă, de sânu-
i de Miel. Să nu- i simt iubirea toată, vrea să fiu cu El.
4.Deaceea vin la Tine, vezi al meu amar, Și din slăvile senine, din al Tău altar
,. Dă-mi putere și’n suspine, umple-mă de har.
Ostaș 309
1.Doamne pe-al vie ii drum, Eu călătoresc acum,Dar numai Tu Domnul meu, Ști și v
ezi unde merg eu.
cor: Și când umblu și când stau, Via a mea ie i-o dau.
2.Poate că m-am rătăcit, Pe drumul celui smintit, Poate m-am apropiat,
De iadul întunecat.
3.Te rog să mă cercetezi, Sufletul să-mi luminezi, Să cunosc o, Domnul meu, Totd
eauna glasul Tău.
4.Pașii Tu să-mi îndreptezi, Cugetul să’mi luminezi, Să nu merg pe’o cale rea, C
i s’ascult de voia Ta.
5.Tu Isus cu harul Tău, Să’ntărești sufletul meu, Să fi pururi reazim sfânt, Pen
tru mine pe pământ.
Ostaș 312
1.Mie atât mi’a mai rămas, Să mă’ncred în Dumnezeu, Să-L ascult și pas cu pas, S
ă mă port pe placul Său.
cor: Pot totul prin Isus, El e tăria mea, Prin El sunt biruitor,
Fie lupta cât de grea.
2.Valuri mari de s’ar stârni, Totu’n jur de s’ar dărâma, Nu mă vor
putea clinti, De pe temelia mea.
3.De’ar ie i’naintea mea, Iadu’ntreg’nspăimântător, Tot mai mare-i dreapta Ta, C
u El sunt biruitor.
4.Înante tot mereu, Orice mi s’ar întâmpla, El cu mine e mereu, Pentru mine va l
upta.

CĂNTĂRI DIN MICA CĂLĂUZĂ


Mc.5
1.Eu mă culc sunt obosit, însă Tu Isus iubit, Vin închide ochii mei,
cum faci la copii Tăi.
2.Iartă tot ce am greșit, ca să dorm mai liniștit, Fapta, vorba orice gând, ca s
ă fiu curat și sfânt.
3.Vie îngerașul meu, Isuse din cerul Tău, Să mă apere mereu, ca să nu pă esc vre
-un rău.
4.Binecuvintează Tu, pe părin ii mei acum, Fra i, surori și pe copii,
Tu cu noi mereu să fi.
5.Eu mă scol, sunt liniștit, însă Tu Isus iubit, Luminează mintea mea,
ca că fac eu voia Ta.
Mc.17
1.Betania, frumos nume, se poate lăuda’n lume, Că a dobândit un nume,
cu trei raze dintr-u Sine.
2.Ziua, noaptea ne’ncetat, cu lumini au luminat, În satul Betania, Lazăr, Marta
și Maria.
3.Făcu Domnul o minune, Luă pe Lazăr din lume, Și-l duseră la mormânt, Și-l băga
ră în pământ.
4.Iară după patru zile, Domnul făcător de bine, Călătorind cale bună,
Cu apostolii’mpreună.
5.În satul Betania, La marta și Maria, Iar ele când Îl văzură, La picioare Îi că
zură.
6.Plânseră, mare plângere, Udară sfintele-I picioare, O, Isuse Domnul nost, A mu
rit fratele nost!
7.N-a murit ci numai doarme, Însă trebiue să se scoale, Atunci ei cu sârguin ă,
Merseră pân’ la mormânt.
8.Fa a’n sus și-a ridicat, Și cu glas tare-a strigat, O, lazăre vino afară, Mai
trăiește’n lume iară.
9.Atunci mortul a’nviat, Pe surori le-a mângăiat, Treizeci de ani a trăit, Lacr
imile n-a oprit.
10.până Domnul l-a mutat, De unde a fost luat, De acum până’n vecie, Laudă Domnu
lui să fie,
11.Că ne-a scos de la robie, Și ne’a dus la’mpără ie, Să domnim sus cu Hristos,
În cerul cel glorios.
Mc.27
1.Ploua i nori și picura i, Și voi tineri îmi cânta i. Cânta i-mi voi
cu tărie, Trista mea călătorie.
2.Și tu soare nu grăbi, Până voi călători, Căci mai am două minute,
Până voi ieși din curte.
3.Și m’or duce în ărână, Unde nu-i plâns nici suspin, Numai iarba pe mormânt, C
e se clatină în vânt.
4.Se clatină și suspină, Că mă duc așa de tânăr, Dar mă duc că n’am ce face, Că
nici moartea nu-mi dă pace.
5.Ci mă cheamă’n fericire, Unde să fiu pe vecie, Unde voi mări pe Dumnezeu, Și p
e Mântuitorul meu.
6.Care din păcat m-a luat, Și între îngeri m-a mutat, Să fiu acolo fericit, Cu I
sus necontenit.

Mc.35
1.Cel ce Te-ai născut smerit, Și multe ai suferit, Și o luptă grea ai dus, Dar p
rin toate ai învins.
cor: O, Doamne ajută-ne, Că pierim fără Tine.
2.Cel ce ai plâns cu amar, La mormânrul lui Lazăr, Văzând Ierusalimul, Tu ai plâ
ns pentru dânsul.
3.Cel ce mult ai suferit, Și pe cruce ai murit, Din ceruri jos ai venit, Și pe n
oi ne-ai mântuit.
4.Domnia Ta e promisă, Cu totul e sigură, Noi cu mult dor aștptăm, În ea să ne-a
șezăm.
Mc.38
1.Măre , Stăpân și Creator, Eu preamăresc a Ta iubire, Tu ești al meu
Bun Salvator, Decând mi-ai dat Tu mântuire.
cor:Dulce Isus cu Tine eu, Nedespăr it duc traiul meu,
Pe veci de Tine sunt legat, Din ziua când eu m-am predat.
2.Tu ești un Bun Învă ător, Eu ucenic c-am îndoielnic, Dar vreau să
’nvă cu mare dor, Iubirea Ta o, Doamne veșnic.
3.Tu ești Păstorul meu cel Bun, Eu mielușelul turmii Tale, Durerea mea ie i’o
spun, Și Tu m’ascul i cu îndurare.
4.Tu ești Părinte îndurat, Al Tău copil sunt pe vecie, O, via ă nouă Tu mi-ai da
t, Prin jertfa lui Isus cea vie.
5.În Tine’s Doamne bogă ii, Iar eu sărman om sunt pe lume, M’ai înăl at, n’am me
ritat, De-aceea- i cânt o, Doamne bune.
6.O, Doamne Tu lumină ești, Eu sunt însă numai un sfeșnic, Lumina Ta mi’o dăruie
ști, Ea mă conduce’n cerul veșnic.
Mc.41
1.Veni i creștini să cântăm, Pe Isus să-L lăudăm, Să lucrăm tot lucrul sfânt, -c
or- Până tăim pe pământ.
cor: Nu-i scăpare, nu-i scăpare, nu-i!
2.Veni i să ne-amintim, Lui Isus ca să-I servim, Că El va veni îndată,
-cor- Spre a face judecată –cor-
3.O, suflete ce- i va fi, Când Isus nu te-a primi, Și- i va zice cu mânie, -cor-
De ce nu mi-ai slujit Mie?
4.O, suflete ce vei face? Când acolo’n foc vei arde, Ah, cum vei plânge cu amar,
-cor- Dar atunci va fi’n zadar.
5.O, vino te pocăiește, Până moartea nu sosește, Că în iad când tu vei fi, -cor-
Nu te mai po i pocăi, -cor-
6.O, suflete cum trăiești, De ce nu te socotești? Căci aici trăiești în bine, -c
or- Dar acolo-i vai de tine!
Mc.43
1.O, suflete scoală, ridică-te vin! Predă-te lui Isus acuma deplin.
De ce stai și-aștep i, iată soarele-i sus. O, intră în vie, te cheamă Isus, Mare
-i mila lui Hristos, fa ă de un păcătos. Inima El și’o închidă,
Via a Sa lumii o vinde, Și-apoi zice: voi veni! Mai târziu m’oi pocăi!
2.O, suflete vono, la sângele sfânt, Ce’a curs sus pe cruce iertare-aducând. Te
cheamă Isus, azi de ce nu-L primești, Te scoală din moarte, și’n veci să trăieșt
i. Și pe când Isus vorbea, Omul nostru se’mpietrea,
Tot spunând nu poat’ să vie, Mântuit cin’ poat’ să fie, Egoismul l-a cuprins, Po
fta de argint l-a’nvins.
3.O, suflete spune-mi de ce zăbovești, Nu ști când pe Domnul tu ai să’ntălnești,
Primește-L pe Isus, cât azi mai ești viu, Căci mâine se poate, va fi prea târzi
u.Astfel Duhul a vorbit, de trei ori a ciocănit, Dacă păcătosul nu vrea, să- i d
eschidă inima sa, Atyunci va fi judecat, Nu mai poate fi iertat.
Mc.53
1.Suna i din trâmbi i, suna i în Sion, Și da i de știre, că Isus
e Domn.
cor: Ferice-acela!Fericit va fi cel ce cunoaște sunetul
trâmbi ii. Și umblă’n lumina lui Dumnezeu. Lăudând,
mărind, Preasfânt numele Său.
2.La rând voioși, cu goarna să-L suna i, Și’n luptă marș, cu cei răscumpăra i.
3.Căci Domnul cheamă lumea la cuvânt, Și luptă tare prin al Său
cuvânt.
4.Nu pierde timpul, tu om păcătos, Ci vino’n grabă la Isus Hristos.
Mc.84
1.Trei furtune se vestesc, iadul, moartea, judecata, Unde nu este
odihnă, ci durere veșnică.
2.Mun i și dealuri voi căde i, peste noi, ne-acoperi i, De mânia Domnului,și de
judecata Lui.
3.Când pe Domnu-au răstignit, pământul s-a zguduit, Soarele s-a
’ntunecat, Și mul i mor i au înviat.
4.O amar suflete-amar, iubirea Ta e în zadar, De lași trupu’n
înbuibări, Și-l slobozi la desfătări.
5.Te faci ca și Sodoma, arde-vei ca Gomora.Dar te fă ca Ninivea, unde Iona predi
ca.
6.El pe stradă când mergea, tot astfel le predica, Patruzeci de zile-a fi, Niniv
e s-a pustii.
7.Ninivenii auzind, foarte tare tremurând, Îndată s-au îmbrăcat, to i în veșmint
e de sac.
8.Și’n cămări s-au încuiat, lui Dumnezeu s-au rugat. Dumnezeu i-a ascultat, păca
tele le-a iertat.
9.Astfel păcătosule, asemenea și tu fă. Te’mbracă cu credin ă, și vino
la pocăin ă.
10.Leapădă pofta cea rea, și Isus te-a asculta. Domnu-I scut și adăpost,
la cei ce se pocăiesc.
Mc.89
1.Dumnezeu când am chemat, pe Avraam di Haldea, Ca să meargă’n Canaan,
Ia promis că îl va binecuvânta. Cu o semin ie în toată lumea.
cor: Semin iei tale i-am promis, ara ce eu i-am făgăduit.
Dacă cu credin ă, tu îmi vei păstra, Legământul Meu pe
veci, totdeauna.
2.Semin ia lui Avraam, s-a’nmul it, Devenind un popor numeros și sfânt.
După ce din Egipt, Domnul i-a salvat, Murmurând ei, Dumnezeu i-a lepădat.
cor: Dumnezeu copii i-a cru at, Iosua, Caleb, calea le-a arătat,
Trecându-i Iordanul, ca și pe uscat, Moștenind Canaanul,
cel mult așteptat.
3.După dorin a lor Domnul le—a sculat pe regele, David ca mare împărat.
Deci după un timp îndelungat, Israel pe Domnul iarăși L-a căutat.
cor: Ce Moise demult lor le-a prezis, Chiar acum se află în
cartea Lui scris, Vei uita tu totul și nu vei inea,
Blestemul lui Moise nu va’ntârzia.
4.Ierusalime orașul cel frumos, Cum stai astăzi pustiu și dărâmat jos,
Zidurile tale sunt dărâmate, Plânge i fiicelor de tot întristate.
cor: Israele, de te va găsi, Domnul pe tine te va mântui, Ce
Dumnezeu ie atunci i-a promis, Î i va da în ceruri,
te vei mântui.
Mc.108
1.O, Isuse via a mea, scump tezaur ești în ea. Scump tezaur ești în via a mea,
Ca Mielul ești mai frumos, cu iubire și milos, Cu iubire mare și milos.
cor: O, Doamne primește-mă, de păcat ferește-mă, Ca să- i
in legământul, Du-mi în ceruri sufletul.
2.Din adâncime Isus, dorul meu se suie sus, Dorul meu se suie’n ceruri sus. În l
ume nu mă lăsa, du-mă Doamne’n casa Ta, Du-mă Doamne sus în
casa Ta.
3.Oh, Isuse cel iubit, cel ce mult ai suferit, Via a pentru noi i-ai jertfit, D
in ceruri jos ai venit, și pe cruce ai murit, Pe cruce pentru noi ai murit.
Mc.155
1.Și era un om bogat, numa’n purpură’mbrăcat, (: Veselie necurmată, îi era via a
toată :)
2.Și la ușa lui era, Lazăr, om sărac ce-avea, (: Trupu’ntreg de bube plin, via a
lui era un chin :)
3.Cojile le-ar fi mâncat, lepădate de bogat, (: Dar nici alea nu le-avea, Cîinii
bubele-i lingeau :)
4.Într-o zi nenorocitul, via a iată-și dă sfârșitul, (: Îngeri pogorâ i de sus,
la Avraam în rai l-au dus :)
5.Moare-apoi și cel bogat, și în iad fu aruncat, (: Din a iadului văpăi, își rid
ică ochii săi :)
6.Vede pe sărac la rând, cu Avraam în rai șezând, (: Și zicând: Lazăr părinte, f
i bun rogu-te firbinte :)
7.Zi-i să-și moaie’n apă rece, Lazăr degetul să-și plece, (: Cât putea-va să gră
bească, limba să mi’o răcorească :)
Mc.156
1.A sosit ziua de care fra ilor, Avem bucurie mare în Domnul, Dumnezeu a rânduit
, Astă zi a răsărit, Dimn multe păr i fra ilor, ne-am întâlnit.
2.Iubirea asta a făcut-o Dumnezeu, Când a dat pe Golgota pe fiul Său,
Cruce grea a suferit, să fi frate fericit, Și să fi de iad pe veci despăr it.
3.Nu privi în lume frate că-i frumos, Privește numai la Domnul nost’ Hristos, El
ne spune prin cuvânt, sigur nu ne-a părăsi, Și ne-arată cât de mult El ne-a iub
it.
4.Acum cu pace fra ilor vom pleca, Cu iubirea din inimă mâna’om da, Și din ochi
vom lăcrăma, Că nu știm ne-om mai vedea? Că ne este ca și un vis, via a.
5.Iubirea ne’nva ă frate, Biblia, Cu spune Ioan în epistola sa, În capitolul tre
i, versetul unu și doi, Ne dă să ne mai mângăiem și noi.
6.Însă cu un cuvânt, fra ilor vă salut, Dintr-un psalm profetul David a făcut, N
ouăzeci și șapte e, versetul unsprezece, Pentru noi fra ilor e mângăiere.

S-ar putea să vă placă și