GLOSAR DE TERMENI ȘI CONCEPTE DIN SFERA DIDACTICII DOMENIULUI

DEZVOLTAREA LIMBAJULUI, A COMUNICĂRII ȘI A PREMISELOR CITIRII ȘI

SCRIERII

LIMBAJUL
Limbajul este un procesul psihic prin care limba este utilizată în vederea realizării funcţiei de
comunicare, cunoaştere sau reglare.
Limbajul este unul dintre mijloacele cele mai specific umane, cel mai frecvent folosit in
comunicarea interumană.
Limbajul mai poate fi definit ca un vehicul ce transporta intenţii, atitudini, un mijloc de transmisie
a informaţiilor, care circula fără rezistenta de la un sistem cognitiv la altul.
S.L. Rubinstein a formulat o definiţie a limbajului foarte scurtă, dar foarte cuprinzătoare:
„Limbajul, scrie el, este limba in acţiune”.
Pentru a nu greşi la identificarea noţiunilor de limbă şi limbaj să examinăm tabelul 1. unde ambele
noţiuni stau faţă în faţă, oferindu-ne oportunitatea de a le compara una cu alta şi a stabili specificul
fiecărei.
Limba Limbajul
Este sistem de
Este proces psihic
semne şi reguli
Este elaborata de o
Este elaborat de o
comunitate (o
persoană anume
naţiune)
Are caracter
Are caracter concret
abstract
Este studiată de Este studiat de
lingvistică psihologie
Tabelul 1. Prezentarea comparativă a conceptelor de limbă şi limbaj

1. STRATEGIA DIDACTICĂ

Este modalitatea prin care educatoarea selectează, combină și organizează ansamblul de

metode, procedee, mijloace de învățământ, forme/mijloace de realizare a activității,
modul de organizare a interacțiunii preșcolarilor (frontal, pe grupe, pe perechi, individual
etc) și resursele temporale într-o succesiune coerentă, care să asigure atingerea obiectivelor
operaționale stabilite.
 2. METODA DIDACTICĂ/DE ÎNVĂȚĂMÂNT/PEDAGOGICĂ/DE
INSTRUIRE/DE PREDARE-ÎNVĂȚARE

Este o cale de acțiune comună între profesor și elevi, care conduce la realizarea obiectivelor
didactice urmărite (Cucoș, C., 1998: 143); gr methodus (odos=cale, drum; metha=către, spre)
Folosirea metodelor didactice facilitează atingerea obiectivelor instructiv-educative stabilite pentru
fiecare activitate didactică:

 de comunicare şi însuşire a unor cunoştinţe;

 de formare a unor priceperi şi deprinderi,
 de fixare şi sistematizare a cunoștințelor;
 de verificare - evaluare.

3. PROCEDEUL DIDACTIC

„reprezintă o componentă a metodei (...) o tehnică particulară cu rol de instrument al metodei.

(...) Relația dintre procedeul didactic și metoda pe care el o sprijină este flexibilă și dinamică: o
metodă poate deveni procedeu al unei metode considerate principală în activitatea instructiv-
educativă, iar un procedeu poate dobândi statutul de metodă în situațiile de instruire în care este
folosit, cu precădere, în activitatea didactică” (Bocoș, M., 2017: 94).
Ex.: Ca metodă, explicația utilizează procedee precum: conversația și demonstrația.
Narațiunea folosește ca procedee explicația, descrierea, conversația, demonstrația.
Expunerea utilizează ca procedee explicația, descrierea, povestirea, conversația, demonstrația.
 Observarea folosește descrierea, explicația, conversația.

Metode clasice sunt receptive, bazate pe activităţi
reproductive;
 sunt orientate spre produs, prezintă ştiinţa ca o
sumă de cunoştinţe finite;
 sunt abstracte şi formale;
 au prea puţin caracter aplicativ;
 impun o conducere rigidă a învăţării,
 impun un control formal;
 promovează competiţia;
 se bazează pe o motivaţie extrinsecă cu elemente
de frică, constrângere;
 întreţin relaţii rigide, autocratice (autoritariste)
între profesori şi elevi;
 profesorul este transmiţător de cunoştinţe;
 disciplina învăţării este impusă prin constrângere.
Metode moderne sunt activ-participative adică
propun o cunoaştere dobândită prin efort
propriu;
 îşi îndreaptă atenţia spre procesele prin
care elevii ajung la elaborări personale;
 pun accent pe contactul direct cu
realitatea, sunt concrete;
 cultivă spiritul aplicativ, practic şi
experimental;
 încurajează munca independentă,
iniţiativa, creativitatea;
 stimulează efortul de autocontrol, de
autoevaluare, de autoreglare la elevi;
 stimulează cooperarea;
 motivaţie intrinsecă ce izvorăşte din
actul învăţării, din bucuria succeselor
obţinute;
 raporturile profesor-elevi se apropie de
condiţiile vieţii sociale şi de cerinţele
psihologice ale tânărului în dezvoltare,
promovând relaţii democratice, care
intensifică aspectele de cooperare;
 profesorul este organizator, îndrumător,
animator;
 disciplina învăţării derivă din
organizarea raţională a activităţii

Există metode care vizează în mod special dezvoltarea limbajului, dar toate activitățile instructiv-
educative din grădiniță contribuie la îmbogăţirea vocabularului, la dezvoltarea capacităţii de
comunicare, indiferent de domeniul căruia îi aparțin.

Dintre metodele activ-participative frecvent utilizate în grădiniţă amintim:

1. Cubul 4. Explozia stelară

2. Schimbă perechea 5. Diagrama Venn
3. Răspunde-Aruncă-Interoghează 6. Ciorchinele
(RAI) 7. Lotus (floarea de nufăr)
8. Turul galeriei
9. Brainstormingul
Metodele tradiționale cel mai des folosite sunt:

1. Explicația 6. Modelarea
2. Observația 7. Demonstrația
3. Conversaţia 8. Narațiunea
4. Descrierea 9. Dramatizarea
5. Jocul didactic 10. Jocul de rol
 4. FORMELE/MIJLOACELE DE REALIZARE/DESFĂȘURARE A ACTIVITĂȚII DIDACTICE DE EDUCAREA
LIMBAJULUI

- Convorbirea
- Lectura după imagini
- Memorizarea
- Povestirea
- Jocul didactic
- Lectura educatoarei

5. MIJLOACE DE ÎNVĂTĂMÂNT/MIJLOACE DIDACTICE

Se referă la materialul didactic (elemente de ordin material) folosit în scopul facilitării abordării anumitor con ținuturi (obiecte,
dispozitive, aparate): jetoane, mulaje, postere, hărți, șabloane, tablouri, planse, atlase, albume, portrete; casetofon, calculator, filme
didactice, cd-uri, dvd-uri, diapozitive etc.

Cerințe psiho-pedagogice ale mijloacelor de învățământ:

  să fie realizate în concordanță cu prevederile programei și cu particularitățile de vârstă ale copiilor;
 să transmită într-o anumită unitate de timp, o cantitate mare de informații;
 să stimuleze cât mai mulți analizatori pentru perceperea cat mai completă a obiectelor și fenomenelor ce conduc la
formarea unor noțiuni și concepte noi;
 să ofere posibilitatea reproducerii diferitelor fenomene din natură;
 să stimuleze capacitatea de investigare, inventivitatea și creativitatea copiilor;
 să ajute la formarea unor deprinderi de activitate independentă;
 să contribuie la raționalizarea eforturilor de predare ale educatorului și de învățare ale copiilor.

 Cerințe tehnico-economice:

 să permită integrarea lor facilă în activitate și într-un timp relativ scurt;

 să nu pună în pericol sănătatea copiilor;
 să fie prezentate într-o formă estetică atractivă
 să fie rezultatul unui concept logic sub aspect funcțional (o exprimare armonioasă în formă, o justă dimensionare a
elementelor componente);

Modalități de evaluare a eficienței folosirii mijloacelor de învățământ în activitate:

 Gradul de participare a copiilor la activitate;

 Măsura în care au stimulat interesul pentru învățare ;
 Contribuția adusă la formarea abilităților practice ;
 Măsura în care au creat motivații pentru investigare ;
 Gradul de receptare a mesajului de către copii, cu cele două laturi ale sale: semantica (idei, concepte, noțiuni) si extrasemantica
(stări afective, reacții emoționale, mimica, gesturi).

6. FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITĂȚII PREȘCOLARILOR

- frontală
- în grupe
- în perechi
- individuală –sarcini de lucru comune, realizate individual
- individualizată/personalizată – sarcini de lucru diferențiate

în funcție de cerințele și tipologia activității desfășurate, dar și de nevoile fiecărei grupe de preșcolari.

7. RESURSELE ACTIVITĂȚII DIDACTICE:

a. Resurse materiale: mijloace de învățământ

b. Resurse umane: grupa de preșcolari
c. Resurse procedurale: metode, procedee, forma/mijlocul de realizare a activității
d. Resurse de timp: de la 5-10 min la antepreșcolari – 35 de min la preșcolarii mari

8. DOMENIILE TEMATICE

Programul anual de studiu din grădiniţă are în vedere abordarea a 6 domenii tematice:
 Cine sunt/suntem?
 Când/cum şi de ce se întâmplă?
 Cum este/a fost şi va fi aici pe pământ?
 Cine şi cum planifică/organizează o activitate?
 Cu ce şi cum exprimăm ceea ce simţim?
 Ce şi cum vreau să fiu?

Ordinea prezentării nu are o succesiune obligatorie și nu are nicio legătură cu momentul din anul şcolar când, pentru o temă sau alta,
se pot derula cu copiii, îndeosebi cu preșcolarii, diferite proiecte tematice. Pentru intervalul de vârstă 0-3 ani, ca și pentru nivelul 3-5
ani, nu este obligatoriu să se parcurgă toate cele șase teme pe parcursul unui an şcolar. În acest context, cadrul didactic se poate opri la
cel puţin 2 teme anuale (pentru nivelul antepreșcolar) și, respectiv, cel puțin 4 teme anuale (pentru nivelul preșcolar), în funcţie de
nivelul grupei şi de dimensiunile de dezvoltare avute în vedere.

9. ACTIVITǍŢILE DE ȊNVǍŢARE

La nivel antepreșcolar și preşcolar, orice activitate pe care cadrul didactic (sau părintele) o desfăşoară în prezenţa şi cu
implicarea directă a copilului poate fi considerată activitate de învăţare.
 Tipologic şi structural, acestea pot fi:
 activităţi pe domenii de învăţare (integrate sau pe discipline)
 activităţi liber-alese
 activităţi de dezvoltare personală

Activităţile pe domenii de învăţare/domenii experienţiale - sunt activităţi integrate sau pe discipline, desfăşurate cu
copiii în cadrul unor proiecte tematice sau în cadrul săptămânilor independente, planificate în funcţie de temele mari propuse
de curriculum, precum şi de nivelul de vârstă şi de nevoile şi interesele copiilor din grupă. Se vor avea în vedere toate
domeniile experiențiale și asigurarea unui echilibru în planificarea mijloacelor de realizare a activităților zilnice și
săptămânale.
Activităţile liber-alese sunt cele spre care preşcolarii se îndreaptă alegând unul dintre centrele de lucru organizate în
cadrul mediului educaţional şi în strânsă legătură cu tema săptămânii sau a proiectului aflat în derulare. Astfel, dacă este vorba
de activităţi desfăşurate în sala de grupă, cadrul didactic va acorda o atenţie deosebită organizării spaţiului în centre, cum ar fi:
Biblioteca, Colţul căsuţei/Joc de rol, Construcţii, Ştiinţă, Arte, Nisip şi apă şi altele. Organizarea acestor centre se va face
ţinând cont de resursele materiale, de spaţiul existent şi de nivelul de vârstă al copiilor.
Activităţile de dezvoltare personală cuprind rutinele, tranziţiile, activităţile de după-amiază (pentru OP) şi activităţile
opţionale.
Rutinele - activităţi care vizează dezvoltarea globală a copilului; ele se caracterizează prin repetarea zilnică a aproximativ
aceloraşi conţinuturi legate de sosirea copilului, întâlnirea de dimineaţă, micul dejun, igiena – spălatul şi toaleta, masa de prânz,
somnul, gustările, plecarea. Domeniile de interes sunt: autocunoaşterea, dezvoltarea abilităţilor de comunicare, managementul
învăţării prin joc, dezvoltarea empatiei, luarea deciziilor, medierea conflictelor.
 Tranziţiile sunt momentele de trecere/legătură de la momentele de rutină la activităţi de învăţare sau de la o activitate de
învăţare la alta (se realizează sub forma unui joc care implică şi mişcare, cântec, frământări de limbă etc.)
Activităţile de după-amiază sunt în general recreative şi pot fi corelate cu tematica celorlalte activităţi din cursul zilei. Copiii
sunt încurajaţi să-şi exerseze aptitudinile în ritmul propriu, în cadrul unor activităţi agreate de ei.
Activităţile opţionale intră în norma cadrului didactic și i se acordă o plajă orară de 0-1 activitate/săptămână. Activităţile
opţionale intră în categoria activităţilor de învăţare, respectiv a celor pentru dezvoltare personală şi se includ în programul zilnic al
copilului în grădiniţă. Programa unei activităţi opţionale poate fi elaborată de educatoare şi, în acest caz, va fi avizată de inspectorul de
specialitate sau poate fi aleasă din oferta de programe opționale avizate de MEN sau de ISJ.

10. FINALITĂȚILE EDUCAȚIEI TIMPURII

urmăresc aspecte care se constituie în PREMISE ALE COMPETENȚELOR-CHEIE formate, dezvoltate și

diversificate pe traseul școlarizării ulterioare:

 Dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului, în funcţie de ritmul propriu şi de trebuinţele sale,
sprijinind formarea autonomă şi creativă a acestuia.
 Dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul pentru a dobândi cunoştinţe, deprinderi, atitudini
si conduite noi.
 Încurajarea explorărilor, exerciţiilor, încercărilor si experimentărilor, ca experienţe autonome de învăţare.
 Descoperirea, de către fiecare copil, a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei imagini de sine pozitive.
 Sprijinirea copilului în achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi atitudini necesare acestuia la intrarea în şcoală şi
pe tot parcursul vieţii.
.
11. EDUCAREA LIMBAJULUI DIN PERSPECTIVA INTERDISCIPLINARITĂŢII

Educarea limbajului este obiectivul cu cea mai mare pondere în contextul instructiv-educativ prescolar. Toate activităţile
specifice acestui segment de vârstă se concentrează pe achiziţia, în condiţii cât mai bune, a limbajului.
Jocul didactic – indiferent dacă tematica o impune în mod expres sau nu – are întotdeauna în vedere şi îmbunătăţirea
deprinderilor de comunicare orală prin activizarea şi/sau îmbogăţirea vocabularului. Forma, culoarea, numărul, dimensiunile, poziţia
spaţială, cantitatea sau calitatea obiectelor din universul casnic, şcolar sau natural îşi găsesc locul în cadrul oricărei teme şi în
desfăşurarea oricărei activităţi instructiv-educative. Conversaţia (tradiţională sau euristică), povestirea (cu diferitele ei forme de
realizare), explicaţia, descrierea, demonstraţia, modelarea, problematizarea, exerciţiul, experimentul, lucrările practice, toate
metodele didactice de comunicare şi explorare utilizabile la nivel preşcolar îşi aduc aportul la o cât mai eficientă abordare şi însuşire
în cadru interdisciplinar a comunicării.

În cadrul temei referitoare la animalele domestice de exemplu, sarcinile didactice pot să includă activităţi de tipul:

 observarea şi discutarea aspectului, comportamentului şi foloaselor aduse de către acestea

 redarea sunetelor pe care le produc animalele (Cum face...?)
 prezentarea unor ghicitori referitoare la animalele domestice
 recitarea unor poezii pe această temă
 intonarea unor cântecele
 jocuri de mimă/pantomimă
  colorarea/desenarea animalului preferat concomitent cu motivarea alegerii culorilor, trasării
dimensiunilor etc

O vizită (reală sau imaginară) la fermă, într-o gospodărie sau la grădina zoologică este, deasemenea, un bun prilej pentru o
intensă verbalizare liberă pe tema „exponatelor”.
Activităţile interdisciplinare realizate în cadrul grădiniţei trebuie să fie prilej de încântare, de stimulare a interesului şi de
mobilizare a funcţiilor psiho-motrice şi intelectuale ale copiilor în sensul unei cât mai rapide şi eficiente transferări şi intercorelări a
cunoştinţelor aparţinând unor domenii variate.

- realizează o joncțiune a unor structuri de conținuturi corelative și a intereselor și disponibilităților celor implicați în învățare;
- presupune esențializarea, sintetizarea didactică a cunoștințelor din diferite domenii ale cunoașterii, în vederea formării unei
viziuni integrative asupra realității;
12. Taxonomia obiectivelor lui Bloom (revizuită) – 2001: Anderson. L.W. (Ed.), Krathwohl, D. R. (Ed.), Airsian, P.W.,
Cruikshank, K.A., Mayer, R.E., Pintrich, P.R., Raths, T., & Wittrock, M.C. (2001). A taxonomy for learning, teaching and
assessing: A revision of Bloom’s Taxonomy of Educational Objectives. Boston: Allyn & Bacon
Recunoaştere Înţelegere Aplicare Analiză Evaluare Creare de…

Aranjează în ordine Modifică Adaugă Analizează Arbitrează Asamblează

alfabetică Asociază Adoptă Aranjează Evaluează Construiește
Verifică Clarifică Aplică Verifică Argumentează Compune
Numără Compară Calculează Compară Alege Concepe
Definește Calculează Valorifică Proiectează Compară Creează
Descrie Interpretează Execută Dezbate Corectează Proiectează
Completează Concluzionează Clasifică Detectează Critică Dezvoltă
Găsește Contribuie Trasează diagramă Dezvoltă Decide Explorează
Identifică Convertește Demonstrează Deconstruiește Detectează Prognozează
Inventariază Descrie Execută Diagnostichează Determină Generalizează
Localizează Distinge Ilustrează Trasează diagramă Opinează Formulează ipoteze
Memorează Enumeră Implementează Diferențiază Interpretează Imaginează
Numește Exemplifică Interpretează Deosebește Judecă Iniţiază
Alege Explică Manipulează Distinge Justifică Inovează
Citează Extrapolează Modifcă Examinează Monitorizează Integrează
Citește Generalizează Mobilizează Experimentează Prioritizează Inventează
Reamintește Identifică Pune în funcțiune Identifică Rezolvă Rearanjează
Recită Deduce Rearanjează Investighează Revizuiește Reconstruiește
Recunoaşte Ilustrează Reconstruiește Organizează Rescrie Reordonează
Repetă Interpretează Reorganizează Raportează Selectează Reorganizează
Reproduce Inferează Programează Selectează Valorizează Restructurează
Selectează Organizează Rezolvă Structurează Verifică Vizualizează

 În enunţul obiectivului operaţional nu se utilizează verbele generale, intelectualiste de genul: a înţelege, a

şti, a aprecia, a cunoaşte, a asimila, a dobândi, deoarece sunt generale şi determină ambiguitate în privinţa
acţiunii care ar trebui realizată.
 Nu se admit formulări de tipul: transmiterea de cunoştinţe despre; dezvoltarea vocabularului..., care pot fi
scopuri ale unor activități, dar nu sunt obiective operaţionale ale activităţii didactice, întrucât nu descriu
comportamente observabile şi măsurabile!

Cele mai frecvente greşeli de formulare a obiectivelor operaţionale se înregistrează:

• prin raportare la activitatea profesorului, ele indicând schimbări în comportamentul antepreșcolarului (ex.: să
explic copiilor modul de utilizare a aparatului);
• din cauza utilizării unor verbe generale (a cunoaşte, a şti, a înţelege), acestea nedenumind comportamente
observabile (exemplu de formulare greșită a obiectivului: copilul să cunoască anotimpurile anului);
• din pricina referirii la mai multe operaţii, raportându-se la mai multe comportamente finale (exemplu de
formulare greșită a obiectivului: copilul să recunoască şi să enumere anotimpurile).
• din pricina numărului prea mare, pentru că nu ar putea fi realizate într-o singură activitate didactică.
 13. STRUCTURA PROCESUALĂ A ACTIVITĂȚII DIDACTICE

- presupune stabilirea evenimentelor/ etapelor instruirii (R.M. Gagné şi L.J. Briggs, 1977)
- aceste evenimente/ etape ale instruirii sunt orientative, atât ca număr, cât şi ca succesiune;
- ele trebuie considerate flexibil, în funcţie de scopul activităţii didactice şi de caracteristicile situaţiilor de
învăţare

Evenimentele generice ale

instruirii Explicitare

Trezirea interesului copiilor

Este o condiţie fundamentală a învăţării; se realizează prin procedee variate:
Captarea atenţiei copiilor,
a) sublinierea noutăţii temei;
pregătirea psihologică pentru
b) evidenţierea utilităţii practice a celor învăţate;
activitate
c) varierea materialului didactic

Se realizează într-o manieră accesibilă copiilor şi care să contribuie la

Anunţarea temei și a stimularea şi implicarea lor intelectuală, fizică şi afectiv-volitivă în activitate
obiectivelor operaţionale Motivează copiii şi îi transformă în coparticipanţi ai activităţii didactice
 Se reactualizează acele capacități/ comportamente considerate indispensabile
Reactualizarea unor elemente
pentru învăţare
învăţate anterior, ca bază pentru
Se realizează prin conversaţie, observaţie, joc, rezolvare de probleme etc., cu
însuşirea noului
antrenarea unui număr cât mai mare de copii.
Se realizează într-un mod cât mai atractiv pentru copii, adesea: prin
comunicare verbală, cu ajutorul unor imagini, prin demonstraţii, experimente
Prezentarea conţinutului etc.
învăţării/ a materialului stimul şi Se comunică sarcinile de învăţare corespunzătoare
dirijarea învăţării Dirijarea învăţării se realizează prin acordarea de puncte de sprijin, oferirea de
sugestii, completări, comentarii, prin solicitări adresate copiilor: să observe, să
compare, să explice, să demonstreze, să rezolve etc.
Obţinerea performanţei Reprezintă momentul în care copiii şi-au format noţiunea/ operaţia, au
anticipate prin obiectivele dobândit cunoştinţa/ capacitatea vizată şi o pot proba (pot explica, pot
operaţionale exemplifica) (sub îndrumarea cadrului didactic).
Presupune utilizarea unor modalităţi de cunoaştere a efectelor acţiunii
didactice, atât din perspectiva cadrului didactic, cât şi din cea a copiilor
Asigurarea conexiunii inverse/ Demers care oferă informaţii cadrului didactic, dar şi copiilor, privitor la
feedback-ului realizarea obiectivelor operaţionale şi permite luarea unor măsuri de reglarea
activităţii
Se realizează o dată sau de mai multe ori pe parcursul activităţii didactice

Demers care se realizează cu ajutorul probelor de evaluare, prin raportare la

Evaluarea performanţei obiectivele operaţionale urmărite
 Demers didactic care are drept scop întipărirea/ imprimarea achiziţiilor în
Fixarea/ retenţia/ reţinerea celor memoria de scurtă durată a copiilor, stabilizarea performanţei (prin discuţii, în
învăţate scopul însuşirii corecte şi clarificării noilor noţiuni/ operaţii, cunoştinţe/
capacităţi)
Se poate realiza prin repetiţii, explicaţii, clarificări etc.
Transferul cunoştinţelor/ Utilizarea, aplicarea noii cunoştinţe/ capacităţi în contexte diferite, efectuare
capacităţilor de aplicaţii practice etc.