FIŞA 1

Metodologia didacticii interactive (MDI): delimitări conceptuale

Suport de curs
Solovei Rodica, dr. conf.

Obiectul de studiu al metodologiei didacticii interactive. Perspectivele teoretică şi practică a metodologiei

didacticii interactive. Rolul activizării în procesul de perfecţionare metodologică. Caracteristici ale învăţării
active şi interactive.

Conform DEX, Metodologia didactică este:

1) o parte a filosofiei care se ocupă de analiza teoretică a metodelor de cunoaştere;
2) totalitatea metodelor de cercetare folosite într-o ştiinţă.

Ioan Cerghit: Metodologia didactică reprezintă teoria şi practica metodelor utilizate în procesul
didactic.
Metodologia didacticii interactive reprezintă teoria şi practica metodelor interactive utilizate în
procesul didactic.
Ca teorie: MDI vizează natura, funcţiile şi clasificarea metodelor şi procedeelor didactice activ
participative.
Ca practică: MDI se referă la proiectarea şi aplicarea metodelor şi procedeelor interactive în
procesul didactic.
Conform Dicţionarului de pedagogie, procesul învăţării angajează dimensiunile
cognitive, dar şi dimensiunile afective, motivaţionale şi volitive ale personalităţii umane care
susţin modificarea sau transformarea intenţională a comportamentului uman, condiţionată de
experienţa trăită.
Psihologul William Glasser menţionează că pe parcursul învăţării, de obicei, reţinem
10% din ceea ce citim, 20% din ce auzim, 30% din ceea ce vedem, 50% din ce vedem şi auzim,
70% din ceea ce discutăm cu alţii, 80% din ceea ce experimentăm, 95% din ceea ce îi învăţăm pe
alţii.
Aceste constatări ne conduc la ideea că una din problemele principale ale didacticii
contemporane rezidă în elaborarea unor metodologii care să asigure activizarea, într-o măsură
şi mai mare, a forţelor creatoare şi a întregului potenţial spiritual al elevilor.
Învăţarea activă, interactivă reprezintă acea strategie, care, axîndu-se pe acţiune/interacţiune,
solicită elevului să-şi declanşeze mecanismele  gîndirii,  ale inteligenţei, ale imaginaţiei şi
creativităţii.
Un cadru didactic, dacă valorifică în practica sa pedagogică doar un inventar metodologic
expozitiv, ar putea, pentru moment, să-i impresioneze pe discipoli, dar nu va reuşi să-i
activizeze, or, pentru o învăţare de durată aceştea înşişi trebuie să proceseze informaţia, să
construiască sensuri noi, să acţioneze.
În urma unor cercetări complexe asupra modului în care are loc învăţarea, s-a ajuns la
următoarele concluzii /după Sarivan L.):
 Elevii învaţă să cunoască/înţeleagă pornind de la ceea ce deja ştiu şi/sau cred. Profesorul
trebuie să afle care este bagajul de cunoştinţe al elevilor (obţinut inclusiv în context
informal), or, achiziţiile anterioare vor influenţa procesul de învăţare.
  Elevii dobîndesc noile cunoştinţe prin modificarea şi îmbunătăţirea conceptelor lor
actuale şi prin adăugarea de noi concepte la ceea ce cunosc deja. Dacă profesorul
“toarnă” în mintea copilului fapte şi concepte gata procesate, prezentîndu-le ca un adevăr
incontenstabil, preconcepţiile elevilor nu se vor modifica. Şi asta deoarece acestuia nu i
 s-a oferit posibilitatea de a descoperi noul, a şi-l însuşi.
 Învăţarea eficientă necesită preluarea de către elevi a monitorizării propriului proces de
învăţare. Elevii de succes se implică activ în procesul de învăţare, îl proiectează pornind
de la priorităţile cunoaşterii şi a experienţei de învăţare.
 Învăţarea este profundă dacă are loc transferul – aplicarea celor învăţate în situaţii
autentice noi, în contexte din cotidian.
 Învăţarea se produce într-un mediu social în care elevii interacţionează unii cu alţii. Într-
un asemenea cadru elevii beneficiază de oportunităţile de a-şi împărtăşi ideile cu alţii.
Drept urmare, cunoştinţele individuale se reconstruiesc, iar înţelegerea devine mai
profundă.
După M. Ionescu şi V. Chiş, activizarea reprezintă “o suită de acţiuni de
instruire/autoinstruire, de dezvoltare şi modelare a personalităţii celor care învaţă prin stimularea
şi dirijarea metodică a activităţii pe care o desfăşoară” . Aceste acţiuni vizează:

 stimularea şi cultivarea interesului pentru cunoaştere;

 valorificarea inteligenţei celor care învaţă ( şi a celorlalte funcţii psihice implicate în
învăţare), prin efort propriu;
 formarea şi exersarea capacităţilor de însuşire a cunoştinţelor;
 formarea şi exersarea abilităţilor de orientare autonomă în probleme practice;
 cultivarea spiritului investigativ.

Atît învăţarea activă cît şi cea interactivă generează dezvoltarea şi prezintă valenţe formative
deosebite. Totuşi constatăm că între acestea există o serie de diferenţe prezentate în tabelul de
mai jos.
Tabel: Învăţarea activă şi învăţarea interactivă
Învăţarea activă: Învăţarea interactivă:
Calitatea învăţării active depinde de cultura Calitatea învăţării interactive depinde de cultura
predării specific profesorului şi de cultura intercomunicării, specifice profesorului şi de
învăţării proprii elevului. cultura învăţrii proprii clasei de elevi.
Dezvoltă mai ales raţionalitate. Dezvoltă originalitate.
Sprijină rezolvarea de probleme, producerea Promovează schimbarea, inovaţia, descoperirea
soluţiilor. noului.
Dezvoltă inteligenţa intelectuală. Dezvoltă inteligenţa emoţională şi cea socială.
Se bazează pe intracomunicare, Se bazează pe intercomunicare, comunicarea cu
comunicarea cu sine. ceilalţi.
Dezvoltă competenţele intelectuale şi Dezvoltă competenţele de comunicare şi
practice. socioemoţionale.
Susţine prestigiul individului. Susţine prestigiul grupului.