Învăţarea interactiv - creativă

Invăţarea interactiv-creativă este un proces evolutiv, care are la baza receptivitatea fată de
experienţele noi, căutate şi rezolvate prin explorare, deductie, analiza, sinteza, generalizare,
abstractizare, concretizare, punand accentul pe realizarea conexiunilor intre sensuri si solicitand o
profunda implicare intelectuala, psihomotorie, afectiva si volitionala.
In cadrul invatarii interactiv-creative, elevul/studentul descopera, infereaza, imagineaza,
construieste si redefineste sensurile, filtrandu-le prin prisma propriei personalitati si solicitand
procesele psihice superioare de gandire si creatie. Ea apare ca urmare a eforturilor individuale si
colective, al interactiunii educatului cu ceilalti, bazandu-se pe schimburile sociale in dobandirea
noului. Individul care invata activ este „propriul initiator si organizator” al experientelor de
invatare, capabil sa-si reorganizeze si sa-si restructureze in permanenta achizitiile proprii, in viziune
sistemica. Dezvoltand acest tip de invatare, cadrele didactice stimuleaza elevii sa devina capabili sa
elaboreze proiecte personalizate de invatare, sa-si asume responsabilitatea desfasurarii invatarii,
constientizand, aplicand, (auto)evaluand, gestionand si dobandind progresiv autonomie in propria
formare. (vezi Musata Bocos, 2002, p. 63)

Dacă ar fi să dăm o definiţie a creativităţii, aceasta ar suna astfel: e ceva ce ne determină să ieşim
din cotidian, să facem lucruri noi şi să găsim soluţii diferite de celelalte. Noi, pedagogii, vedem
sensul suprem al muncii noastre în stimularea creativităţii la copii ñ lucru realizabil doar atunci
când relaţia profesor-elev este una deschisă. Numai astfel se stabileşte un dialog care impulsionează
gândirea şi facilitează libera exprimare. Evident, acest demers reclamă respectarea anumitor cerinţe:
instituirea unei atmosfere favorabile activităţii creative şi colaborării; aplicarea de metode activ-
participative; diversifi carea formelor de desfăşurare a activităţilor; individualizarea şi diferenţierea
procesului de studiu; oferirea de condiţii pentru exprimarea propriei opinii, pentru experimentare;
susţinerea încrederii în forţele proprii; Încurajarea de a soluţiona probleme. Adulţii, părinţi sau
pedagogi, sânt cei care pot să-l motiveze pe copil să plăsmuiască lucruri interesante, dar şi să-l
descurajeze. De aceea, atunci când evaluează rezultatele muncii unui elev, pedagogul trebuie să se
gândească bine ce spune şi cum spune; aprecierile pozitive îl vor îndemna să continue, să
persevereze, iar cele negative îl vor face să abandoneze şi să se închidă în sine.

Un pedagog creativ are simţul valorilor şi nu e lipsit de simţul umorului! Copiii învaţă mai
eficient, dacă li se cere să gândească creativ, nu doar să îndeplinească mecanic o sarcină tip. Câteva
strategii didactice utilizate cu succes în cadrul programului ,,Pas cu Pas”. În primul rând,
metodologia acestuia oferă oportunităţi reale pentru aplicarea multiplelor forme, metode, tehnici
menite să dezvolte aptitudinile creatoare ale educaţilor: flexibilitatea, originalitatea, gândirea
divergentă. În al doilea rând, planifi carea şi desfăşurarea unei activităţi sânt procese esenţiale, ce
antrenează spiritul creativ atât al celor ce predau, cât şi al celor ce studiază. În acest context,
eficiente sânt: întâlnirile de dimineaţă, în cadrul cărora se completează mesajul ñ o adresare scrisă,
care conţine desene, simboluri şi spaţii lacunare. Lucrul asupra textului, pe lângă faptul că le
permite elevilor să exerseze abilităţile de citire şi scriere, stimulează comunicarea orală şi scrisă,
valorifi că experienţa proprie, contribuie la consolidarea cunoştinţelor, cultivă spiritul de cooperare,
alimentează plăcerea de a genera idei; creează o bună dispoziţie pentru toată ziua. De regulă, copiii
se adună în jurul şevaletului pe care este acroşat mesajulşi lucrează în cerc timp de 15 minute.
Această modalitate de lucru poate fi aplicată cu succes la toate disciplinele, cu adaptările de rigoare,
în funcţie de subiect. Activităţile ce ţin de unitatea tematică permit realizarea principiului
interdisciplinarităţii, elevii având prilejul să aleagă cu cine şi cum să lucreze, ce materiale să
folosească şi în ce manieră să prezinte produsul. Cercetările recente au arătat că un copil este în
stare să asimileze mut mai mult decât ne dăm noi seama, deoarece creierul lui nu are capacitatea
imensă de procesare continuă şi de conştientizare a unui volum mare de informaţii, stimuli
senzoriali şi emoţii.

Menţinerea interesului copilului faţă de carte este acel barometru, acea componentă constantă a
efortului didactic, iar Graficul CCC(Ce ştim? Ce dorim să ştim? Ce am învăţat?) este matricea
necesară oricărui proiect. Un exemplu: atunci când elevii din clasa a II-a au propus să se studieze
tema ,,Broasca”, învăţătoarea a crezut că preocuparea lor pentru respectivul subiect nu va dura mult,
deoarece broasca nu e o fiinţă agreată de micuţi. însă, pe măsură ce discutau, interesul lor sporea,
activitatea devenind tot mai captivantă. Unităţile tematice, care pot fi organizate sub formă de lucru
individual, în perechi şi în grup, face învăţarea mai atractivă şi distractivă. Părinţii pot participa şi ei
în calitate de experţi, voluntari sau asistenţi didactici. De multe ori, aria de utilizare a materialelor
elaborate ,,se extinde” dincolo de sala de clasă, unităţile tematice finalizând prin: expoziţii (desene,
materiale scrise, machete); concursuri între echipe (din clasă sau şcoală); dramatizări; prezentări de
experienţe în faţa colegilor, a părinţilor; prezentări de mesaje în faţa elevilor mai mici; lansări de
carte (elaborată individual sau colectiv), iar criteriile după care se evaluează produsele copiilor sânt:
originalitatea, unicitatea, funcţionalitatea, noutatea.

De ce vorbim despre „învăţare interactivă”?

Promovarea învăţării active presupune încurajarea parteneriatelor în învăţare. În fapt, adevărata
învăţare, aceea care permite transferul achiziţiilor în contexte noi, este nu doar simplu activă
(individual activă), ci interactivă!
Reciprocitatea este un stimulent al învăţării: „Când acţiunea comună este necesară, când
reciprocitatea este activată în cadrul unui grup în vederea obţinerii unui rezultat, atunci par să existe
procese care stimulează învăţarea individuală şi care conduc pe fiecare la o competenţă cerută de
constituirea grupului.”
Gruparea şi sarcinile în care membrii grupului depind unul de celălalt pentru realizarea rezultatului
urmărit arată că:

 elevii se implică mai mult în învăţare decât în abordările frontale sau individuale;
 odată implicaţi, elevii îşi manifestă dorinţa de a împărtăşi celorlalţi ceea ce experimentează,
iar aceasta conduce la noi conexiuni în sprijinul înţelegerii;
 elevii acced la înţelegerea profundă atunci când au oportunităţi de a explica şi chiar preda
celorlalţi colegi ceea ce au învăţat.
Metode și tehnici interactive de grup
Dezideratele de modernizare şi de perfecţionare a metodologiei didactice se înscriu pe direcţiile
sporirii caracterului activ al metodelor de învăţământ, în aplicarea unor metode cu un pronunţat
caracter formativ.
Cerinţa primordială a educaţiei este de a asigura o metodologie diversificată bazată pe îmbinarea
activităţilor de învăţare şi de muncă independentă, cu activităţile de cooperare, de învăţare în grup şi
de muncă interdependentă. Deşi învătarea este eminamente o activitate proprie, ţinând de efortul
individual depus în înţelegerea şi conştientizarea semnificaţiilor ştiinţei, nu este mai puţin adevărat
că relaţiile interpersonale, de grup sunt un factor indispensabil apariţiei şi construirii învăţării
personale şi colective.
Învăţarea în grup exersează capacitatea de decizie şi de iniţiativă, dă o notă mai personală muncii,
dar şi o complementaritate mai mare aptitudinilor şi talentelor, ceea ce asigură o participare mai vie,
mai activă, susţinută de foarte multe elemente de stimulare reciprocă.
Specific metodelor interactive de grup este faptul că ele promovează interacţiunea dintre minţile
participanţilor, dintre personalităţile lor, ducând la o învăţare mai activă şi cu rezultate evidente.
Acest tip de interactivitate determină identificarea subiectului cu situaţia de învăţare în care acesta
este antrenat, ceea ce duce la trans-formarea elevului în stăpânul propriei transformări şi formări.
Metodele interactive urmăresc optimizarea comunicării, observând tendinţele inhibitorii care pot
apărea în interiorul grupului.
Interactivitatea presupune atât cooperarea, cât şi competiţia.
În condiţiile îndeplinirii unor sarcini simple, activitatea de grup este stimulativă, generând un
comportament contagios şi o strădanie competitivă; în rezolvarea sarcinilor complexe, rezolvarea de
probleme, obţinerea soluţiei corecte e facilitată de emiterea de ipoteze multiple şi variate.
Interacţiunea stimulează efortul şi productivitatea individului şi este importantă pentru
autodescoperirea propriilor capacităţi şi limite, pentru autoevaluare. Există o dinamică intergrupală
cu influenţe favorabile în planul personalităţii, iar subiecţii care lucrează în echipă sunt capabili să
aplice şi să sintetizeze cunoştinţele în moduri variate şi complexe, învăţând în acelaşi timp mai
temeinic decât în cazul lucrului individual.
În acest fel, se dezvoltă capacităţile elevilor de a lucra împreună ce se constituie într-o componentă
importantă pentru viaţă şi pentru activitatea lor profesională viitoare.
Avantajele interacţiunii:

 stimulează efortul şi productivitatea individului;

 este importantă pentru autodescoperirea propriilor capacităţi şi limite, pentru autoevaluare;
 există o dinamică intergrupală cu influenţe favorabile în planul personalităţii;
 subiecţii care lucrează în echipă sunt capabili să aplice şi să sintetizeze cunoştinţele în
moduri variate şi complexe, învăţând în acelaşi timp mai temeinic decât în cazul lucrului
individual;
 dezvoltă capacităţile elevilor de a lucra împreună – componentă importantă pentru viaţă şi
pentru activitatea lor profesională viitoare;
 dezvoltă inteligenţele multiple;
 munca în grup permite împărţirea sarcinilor şi responsabilităţilor în părţi mult mai uşor de
realizat;
 timpul de soluţionare a problemelor este de cele mai multe ori mai scurt în cazul lucrului în
grup decât atunci când se încearcă găsirea rezolvărilor pe cont propriu;
 cu o dirijare adecvată, învăţarea prin cooperare dezvoltă şi diversifică priceperile,
capacităţile şi deprinderile sociale ale elevilor;
 interrelaţiile dintre membrii grupului, emulaţia, sporeşte interesul pentru o temă sau o
sarcină dată, motivând elevii pentru învăţare;
 lucrul în echipă oferă elevilor posibilitatea de a-şi împărtăşi părerile, experienţa, ideile,
strategiile personale de lucru, informaţiile;
  se reduce la minim fenomenul blocajului emoţional al creativităţii;
 grupul dă un sentiment de încredere, de siguranţă, antrenare reciprocă a membrilor ce duce
la dispariţia fricii de eşec şi curajul de a-şi asuma riscul;
 interacţiunea colectivă are ca efect şi educarea stăpânirii de sine şi a unui comportament
tolerant faţă de opiniile celorlalţi şi acceptarea gândirii colective.
Activ este elevul care depune efort de reflecţie personală, interioară şi abstractă, care întreprinde o
acţiune mintală de căutare, de cercetare şi redescoperire a adevărurilor, de elaborarea a noilor
cunoştinţe.
Ioan Cerghit afirma: “Pedagogia modernă nu caută să impună nici un fel de reţetar rigid,
dimpotrivă, consideră că fixitatea metodelor, conservatorismul educatorilor, rutina excesivă,
indiferenţa etc. aduc mari prejudicii efortului actual de ridicare a învăţământului pe noi trepte.”
Bibliografie:
Dulamă, M.E. (2000), Strategii didactice, Editura Clusium, Cluj-Napoca;
Crețu, D. (1999), Psihopedagogie – Elemente de formare a profesorilor, Editura Imago, Sibiu;
Cucoș, C. (2006), Pedagogie, Editura Polirom, București.