Referat

”Utilizarea metodelor interactive în procesul de

învĂ Ț are LA DISCIPLINA BIOLOGIE”

Lumea de azi se află în epicentrul schimbărilor majore, permanent într-o continuă mişcare,
adaptare şi transformare. Societatea tot mai mult solicită persoane libere, creative, performante în
activitate şi competente multidisciplinar. De aici şi necesitatea creării unui cadru eficient de
învăţare, care să suplinească necesitatea societăţii de azi. Aplicarea noilor strategii, care oferă
copiilor posibilitatea de a participa activ la propria formare, impune o altă viziune asupra
instruirii tinerilor în şcoală, care să formeze la elevi competenţe ce îi va ajuta să reuşească într-o
societate în continuă schimbare. În rezultatul modificării scopului Curriculumului Naţional, ediţia
2010 - ce era axat pe memorare, repetare, ascultare, reacţie, cunoştinţe, termeni, conţinuturi, teorie
şi dependenţă de profesori la un nou scop - adus odată cu Curriculumul Naţional, ediţia 2019 – şi
anume care se axează pe descoperire, integrare, prezentare, comunicare, asumare de
responsabilităţi, fapte reale, aplicare teoretică şi putere de a lua decizii în mod individual. În aceste
condiţii se dezvoltă rapid metodele de acţiune reală utilizate la disciplina biologie.
Acestă prezentare vine cu o analiză a implementării metodelor de acţiune reală prin prisma
cercetării pedagogice, în vederea obţinerii rezultatelor care vor servi drept temelie în cercetările ce
urmează fie drept reper de corectitudine în procesul de predare–învăţare-evaluare la orele de
biologie.
 .

„Eu nu aş vrea ca elevul să ajungă numai să ştie;

Aş vrea ca acesta să ştie să facă cu ce a învăţat”.
Spiru C. Haret
Introducere
Educaţia este cea mai înaltă culme a omenirii. Este ca o prismă ce propagă în toate direcţiile
raze de abilităţi, cunoştinţe, norme, reguli, ideologii, aptitudini, chiar şi speranţe spre superioritatea
umană. Educaţia este uşa care se deschide încă din familie, de mic copil, apoi vine grădiniţa cu uşa
sa, şcoala, şcoala profesională, universitatea, şi, în final, rămâi într-o societate cu vedere liberă spre
întreaga lume. Fiecare alege ce doreşte, merge unde doreşte şi obţine în final ceea spre ce a tins. Cei
care caută minuţios, pot să mai găsească uşi de deschis pe perioada vieţii, acestea nu ascund decât
noi trepte spre înţelepciune.
Educaţia la şcoală este o continuitate a construcţiei familiale care începe a căpăta formă,
volum, culoare, şi în final, - scop; un nobil scop spre ceva măreţ-spre ceea ce doreşte elevul să
devină într-o lume nouă. De aceea, şcoala trebuie să respire continuu pentru a nu pierde din
capacitatea vitală ce trebuie semănată în elev. Fiecare disciplină predată la şcoală are rostul ei în
crearea şi cultivarea valorilor morale. Iar finalul traseului educaţional este reprezentat de
competenţele transdisciplinare care-l pregătesc pe elev de viaţa post-gimnazială sau post-liceală.
Un loc de merit în cadrul acestor discipline îl are şi biologia - o ştiinţă incomparabilă despre viaţă,
despre tot ce respiră, creşte şi se reproduce; o nemărginită amploare de culoare în cultura eternă a
generaţiilor.
Educaţia are ca finalitate principală formarea unui caracter integru şi dezvoltarea unui sistem
de competenţe, ce include cunoştinţe, abilităţi, atitudini şi valori. Acestea din urmă vor permite
participarea activă a individului la viaţa socială, culturală şi economică. Urmărind acest scop,

disciplina biologie are locul ei în formarea calităţii individului, prin prisma competenţelor specifice
biologiei, şi anume:
 utilizarea limbajului ştiinţific biologic în diverse contexte de comunicare referitor la
structuri, procese, fenomene, legi, concepte;
 investigarea lumii vii cu ajutorul metodelor şi mijloacelor specifice pentru îmbunătăţirea
calităţii vieţii şi a mediului;
 implicarea în activităţi de menţinere a stării de sănătate proprii şi a celor din jur prin
aplicarea metodelor interactive în vederea formării unui comportament sanogen;
 participarea în acţiuni de ocrotire a biodiversităţii prin parteneriat, în vederea rezolvării
problemelor ecologice la nivel individual, local şi global .
 Amplitudinea referenţială a competenţelor specifice biologiei, incluse în Curriculum
Naţional, tinde, evident, spre aplicabilitate şi nu spre teorie, de aici şi necesitatea unei schimbări în
practica de predare-evaluare. Iar pentru realizarea acestei schimbări, este nevoie de cercetare.
Cercetarea pedagogică este o acţiune de observare şi investigare, pe baza căreia se cunoaşte, se
ameliorează sau inovează fenomenul educaţional. Rolul cercetării pedagogice constă în: explicarea,
interpretarea, generalizarea şi inovarea fenomenului educaţional prin schimbări de structură, sau
prin introducerea de noi metodologii mai eficiente [2]..
În ultimii ani se conturează o categorie distinctă de metode aplicate în educaţie. În didactica
biologiei, metodele de acţiune reală prezintă o eficienţă înaltă ân acumularea de noi cunoştinţe.
Alternarea metodelor de învăţământ, diversificarea procedeelor didactice pe care acestea le include,
constituie o expresie a creativităţii cadrului didactic care lasă elevii să gândească liber, să acţioneze
corect şi să-şi evalueze potenţialul în vederea cultivării de cunoştinţe şi noi orizonturi. Această temă
va fi actuală atâta timp cât profesorul va dărui lumină pe aceeaşi lungime de undă cu discipolii săi.
Metode didactice în biologie. Delimitări conceptuale

Din punct de vedere etimologic, termenul de metodă derivă din grecescul: methodos (ados =
drum, cale; metha = spre, către), care reprezintă drumul de urmat în vederea atingerii unor scopuri în
procesul predării-învăţării-evaluării. Prin metodă se realizează interconexiuni între activitatea de predare
şi învăţare, se realizează conducerea eficientă a actului pedagogic, în scopul realizării obiectivelor
urmărite de fiecare profesor. Metoda este folosită de profesor şi de elev, în acţiunile de predare-
învăţare, considerate ca fiind „pârghia cea mai accesibilă şi eficientă” în formarea abilităţilor
intelectuale şi practice, în cadrul unui proces de învăţământ cu caracter formativ-educativ. Conceptul de
metodă este completat cu analiza funcţiilor pe care acestea le îndeplinesc în cadrul procesului de
învăţământ, ca sistem deschis cu caracter finalist. Receptivitatea maximă şi continuă a metodologiei
instruirii la transformările, orientările învăţământului biologic modern, formarea elevilor sunt o
dovadă de pragmatism și raţionalitate în cadrul disciplinei biologie. Astfel, în context metodologoc, se
prezintă clasificarea operaţională a metodelor în practica instruirii, după M. Marinescu [8].
I. Metode de transmitere şi însuşire a cunoştinţelor:
1. Metode de comunicare orală:
1.1 metode de comunicare orală explozivă: expunerea, povestirea, descrierea, explicaţia,
informarea, prelegerea şcolară;
1.2 metode de comunicare orală conversativă: conversaţia, dezbaterea, discuţia;
1.3 metoda problematizării.
2. Metode de comunicare scrisă: activitatea cu manualul şi alte cărţi.

II. Metode de transmitere şi însuşire a cunoştinţelor:

1. Metode de comunicare orală:
1.1 metode de comunicare orală explozivă: expunerea, povestirea, descrierea, explicaţia,
informarea, prelegerea şcolară;
1.2 metode de comunicare orală conversativă: conversaţia, dezbaterea, discuţia;
 1.3 metoda problematizării.
2. Metode de comunicare scrisă: activitatea cu manualul şi alte cărţi.
III. Metode de cercetarea bazate pe acţiune reală:
1. Metode de cercetare directă a realităţii: experimentul, observaţia sistematică, abordarea
euristică, învăţarea prin descoperire, munca în grup.
2. Metode de cercetare indirectă a realităţii: demonstraţia, modelarea.
IV. Metode bazate pe acţiune practică:
1. Metode de acţiune reală: exerciţiul, rezolvările de probleme, lucrările practice, studiul de
caz, tema de cercetare;
2. Metode de acţiune simulată: jocurile didactice, jocurile de simulare, învăţare prin
simulatoare didactice.
V. Metode de raţionalizare a predării-învăţării:
Instruirea şi autoinstruirea asistată la calculator.
Metode de acţiune reală
Învăţarea prin acţiune prezintă o importanţă majoră pentru formarea tineretului şcolar, care
trebuie pregătit pentru o viaţă activă și creatoare, ceea ce presupune capacitate de valorificare a
cunoştinţelor teoretice în rezolvarea diferitelor probleme cu care se va confrunta. Aceasta a condus
la promovarea insistentă în învăţământ a metodelor bazate pe acţiune, metode prin care elevul este
învăţat nu numai să ştie, dar şi să acţioneze, să realizeze ceva, prin transferul de cunoştinţe din
planul teoretic în cel practic. Metodele de acţiune reală în biologie sunt active, pentru că: permit
individualizarea învăţământului prin oferirea posibilităţii de a desfăşura activităţi în ritm propriu în
funcţie de potenţial; contribuie la formarea priceperilor şi deprinderilor de activitate independentă,
care contribuie la dezvoltarea întregii personalităţi; cultivă elevilor interesul lor epistemologic,
educând spiritul de independenţă şi iniţiativă; presupun mobilizarea gândirii, a deprinderilor
intelectuale şi practice, stimulând autoaprecierea şi asigură premisele realizării unei învăţări de-a
lungul vieţii, în diverse situaţii.
Clasificarea şi descrierea metodelor de acţiune reală la biologie
* Lucrarea practică constă în efectuarea de către elevi a unor sarcini cu caracter aplicativ:
de proiectare, de execuţie, de fabricaţie, de reparaţie. Prin această metodă se realizează: învăţarea de
priceperi şi deprinderi; achiziţionarea unor strategii de rezolvare a unor probleme practice;
consolidarea, aprofundarea şi sistematizarea cunoştinţelor. Lucrările practice se desfăşoară
individual sau în grup, într-un spaţiu şcolar specific (atelier, lot şcolar), înzestrat cu mijloace şi
echipamente tehnice. Raportat la metoda exerciţiului, activitatea elevilor are în acest caz un grad
sporit de complexitate şi de independenţă. Cerinţele de respectat în realizarea lucrării practice sunt:
efectuarea unui instructaj (care să conţină şi prelucrarea normelor de protecţie a muncii);
organizarea riguroasă a muncii elevilor, prin indicarea sarcinilor şi a responsabilităţilor;
diversificarea modalităţilor de evaluare şi valorificare a rezultatelor (de exemplu, prin organizarea
de expoziţii cu produsele realizate).

Fig. 1 a Fig. 1 b Fig. 1 c

Fig.1 Lucrare practică realizată în cadrul orei de biologie, de către eleva clasei a VI-a, cu tema
,,Modelarea celulei vegetale și animale ”,
Școala Gimnazială ”Spirea Sorescu” Zamfira
* Metoda proiectului reprezintă un produs finit, o activitate cross-curriculară centrată pe
elev, oferind posibilitatea acestuia de a asambla într-o viziune personală cunoştinţele pe care le are.
Această metodă poate furniza informaţii mai bogate în legătură cu competenţele elevilor şi, în
general, cu progresele pe care ei le-au făcut de-a lungul unei perioade mai îndelungate de timp. În
pedagogie, proiectul favorizează curiozitatea intelectuală a elevilor; le dezvoltă capacitatea de a
gândi; stimulează dorinţa de a învăţa şi de a produce ceva interesant; valorifică capacitatea de
evaluare, spiritul de acţiune, tenacitatea etc. În aceste condiţii scopul fundamental al unui proiect
este însuşirea metodelor de cercetare şi de explorare a lumii vii, în vederea sporirii autocunoaşterii,
a responsabilităţii, a iniţiativei şi activităţii individuale sau de grup. Proiectul, fiind o strategie
autentică

de evaluare în demersul bazat pe competenţe, îi oferă profesorului de biologie, posibilitatea

integrării elevului într-un tot întreg cu natura, cu biosfera, adică cu Viaţa.
 Fig.2. a. Proiect realiazt în cadrul orei de biologie, de către elevii din clasa a V-a cu tematica
„Tipuri de ecosisteme”, Școla Gimnazială ”Spirea Sorescu” Zamfira

Fig.2. b. Proiect de grup „Împreună – din respect pentru mediul înconjurător”, realizat de elevii
Școala Gimnazială ”Spirea Sorescu” Zamfira

* Jocul didactic. Nu există frontiere între joc şi muncă. Şcoala trebuie să aibă ca funcţie
generală prelungirea copilăriei sau cel puţin, ocrotirea caracteristicilor ei, nepermisă fiind tendinţa de
a scurta, fixând prea timpuriu copilul într-un tipar făcut pe măsura adultului. Jocul este un ansamblu
de acţiuni şi operaţii care paralel cu destinderea, buna dispoziţie şi bucuria, urmăreşte obiective de
pregătire intelectuală, morală şi fizică a copilului. În literatura pedagogică sunt cunoscute numeroase
teorii care încearcă să explice natura jocului punând accentul în mod unilateral, fie pe factorii
biologici, fie pe cei psihologici.
 Edouard Claparède spunea că individul este obligat să recurgă la joc din două motive: pentru
că este incapabil să presteze o activitate serioasă din cauza dezvoltării insuficiente şi din pricina
unor împrejurări care se opun îndeplinirii unei activităţi serioase care să satisfacă dorinţa respectivă.
Deşi, practicat adesea cu mai multă intensitate decât munca, jocul oboseşte mai puţin, pentru că
răspunde tendinţelor de afirmare, refulate de necesităţile muncii şi de aceea lasă impresia că nu
oboseşte, ci chiar relaxează. “Jocul este cea mai buna introducere în arta de a munci”[5].

Fig.3 Activitate didactică prin joc, realizată cu elevii clasei a VI-a

Școala Gimnazială ”Eroilor” LIpănești
* Rezolvarea problemelor presupune operaţionalizarea conceptelor şi noţiunilor însuşite,
urmată de formarea abilităţilor de utilizare a acestora în vederea soluţionării unor probleme, la nivel
teoretic sau practic-acţional [9].

Problematizarea mai este denumită şi predare prin rezolvare de probleme sau predare prin rezolvare
productivă de probleme. În cadrul disciplinelor biologice, aplicabilitatea metodei presupune realizarea
de către profesor a unor situaţii – problemă, pe care elevii le realizează şi le rezolvă, găsind soluţia
adecvată, în felul acesta avansând în asimilarea de noi cunoştinţe. Avantajele metodei
respective sunt următoarele:
- lărgeşte orizontul gândirii elevului, făcând loc raţionamentului probabilistic;
- favorizează aspectul formativ al învăţământului prin stimularea participării efective a elevului;
- sporeşte trăinicia şi aplicabilitatea informaţiei elevului în practică;
 - antrenează aptitudinile creatoare ale elevilor;
- asigură motivaţia intrinsecă a învăţării.

Exemple de probleme- Calculați cantitatea de substanțe organice din sângele unui copil care
cântărește 40 kg, știind că sângele reprezintă 7% din masa corpului, plasma 60% din volumul de
sânge iar substanțele organice, 9% din plasmă.[10]
Exemple de situații problemă- Care este cauza apariției anomaliilor numerice
heterozomale?[6]; . Cum explicați impactul tehnologiei din domeniul transporturilor asupra
încălzirii globale?[9]
Exemple de întrebări problemă- Ce se va întâmpla cu absorbția și circulația, în timpul iernii,
la nivelul unui brad și al unui stejar? ; Ce s-ar întâmpla pe suprafața Pământului, dacă vor dispărea
plantele?

 Experimentul este o metodă fundamentală în învăţarea ştiinţelor naturii, o acţiune de

căutare, de încercare, de găsire de dovezi şi de legităţi. Prin experiment elevii sunt obişnuiţi să
exploreze necunoscutul, sunt atraşi de investigarea naturii şi deprind strategiile cercetării
experimentale. Prin ştiinţele biologice se pot forma pasionaţi şi asidui cercetători şi inovatori,
observatori şi experimentatori iscusiţi .Totodata poate indeplinii funcții precum: punerea elevilor în
situaţia de a provoca şi reproduce fenomene şi procese biologice pe cale experimentală; este o
provocare intenţionată, în condiţii determinate a unui fenomen, în scopul observării şi cercetării
raporturilor de cauzalitate, descoperirii esenţei acestuia şi verificării unor ipoteze; asigură
descoperirea, aprofundarea şi verificarea cunoştinţelor de către elevi, accentuează caracterul formativ
al învăţământului biologic prin dezvoltarea la elevi a spiritului de investigaţie şi observaţie, a gândirii
flexibile.

Fig.4 a. Evidențierea transpirației la plante, Realizat de către elevii Scolii Gimnaziale

”Spirea Sorescu ” Zamfira
Fig,4 b. Evidențierea circulației sevelor prin corpul plantelor,realizar de elevii Școlii Gimnaziale
”Spirea Sorescu „Zamfira”
Concluzie
„Lăsaţi copilul să vadă, să audă, să descopere, să cadă,
să se ridice şi să se înşele. Nu folosiţi cuvinte
când acţiunea, faptul însuşi, sunt posibile.”
Pestalozzi
Practica educativă constituie, pentru cercetător, o sursă de cunoaştere, un mijloc de
experimentare, de verificare a ipotezelor şi de generalizare a experienţei pozitive. În acelaşi timp,
cercetarea pedagogică, prin concluziile ei, contribuie la inovarea şi perfecţionarea procesului de
învăţământ şi de educaţie. Cercetarea ştiinţifică nu trebuie considerată ca fiind definitiv încheiată
odată cu obţinerea rezultatelor finale. Ele privesc, ca sarcină de realizare de moment, numai
împlinirea obiectivelor urmărite de la început de cercetarea respectivă. Dincolo însă de aceste
“obiective” se întrevăd, mai mult sau mai puţin distinct, alte aspecte, multe dintre ele noi, care se
înfăţişează ca posibile sau necesare “teme de cercetare” viitoare. În felul acesta, rezultatele
cercetării respective vor fi utilizate în sens “practic” imediat aplicativ, şi în sens “teoretic”. În
acest din urmă caz, ele vor constitui “premisele” unor cercetări viitoare, dar cel mai important
“motivaţia” pentru a dezvolta şi cultiva competenţe elevilor la disciplina biologie.
Elevii trebuie să aibă o direcţie foarte clară, prin care sunt definite aşteptările,
responsabilităţile, procesele şi calendarul activităţilor. În mod esenţial, ceea ce necesită mai mult
timp

de pregătire, are drept răsplată rezultatele bune în procesul învăţării. După spusele unui proverb
chinez: „Spune-mi - și voi uita. Arată-mi - și îmi voi aminti. Implică-mă și voi învăța”!
Referinţe bibliografice
1. Cerghit I. Metode de învăţământ. Iaşi, Tipogr. „Polirom”, 2006;
2. Constantin Enăchescu, Tratat de teoria cercetării ştiinţifice, Polirom, 2007;
3. Constantin Cucoş, Pedagogie, Polirom, 2014;
4. Curriculum Naţional, Biologie, Chişinău, 2019;
5. Edouard Claparede, Psihologia copilului şi pedagogia experimentală, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1975;
6. Ghid de implementare a curriculumului, Biologie, clasele VI – IX, Chişinău, 2019;
7. Ioana Neacşu, Metode şi tehnici de învăţare eficientă. Fundamente şi practici de succes,
Polirom, 2015;
8. Mariana Marinescu, Didactica biologiei. Teorie şi aplicaţii, Editura Paralela 45, 2018;
9. Muşata – Dacia Bocoş, Instruirea interactivă. Repere axiologice şi metodologice,
Polirom, 2013;
10. Traian Şăitan, Silvia Olteanu, Camelia Afrim, Iuliana Tanur, Florina Miricel, Camelia
Manea, Adriana Neagu, Maria Divoiu, Adriana Mihai, Ghid de pregătire pentru
profesorii de biologie, Editura Didactica, 2017.