SUBIECTUL IX.

INVATAREA

1. Delimitari conceptuale.
2. Conditii interne si externe.
3. Stiluri de invatare.
4. Teorii ale invatarii.
1. Delimitari conceptuale

Prin invatare se intelege, in limbaj comun, activitatea efectuata in scopul insusirii anumitor cunostinte, al formarii anumitor deprinderi sau
dezvoltarii unor capacitati.

In sens mai larg, social, invatarea inseamna dobandire de experienta si modificare a comportamentului individual.

In domeniul stiintelor educatiei, invatarea se defineste ca fiind munca intelectuala si fizica desfasurata in mod sistematic de catre elevi, in
vederea insusirii continutului ideatic si formarii abilitatilor necesare dezvoltarii continue a personalitatii.
Invatarea este definita diferit de la un autor la altul. Dupa Dors si Mercier, „invatarea consta in a dobandi sau a modifica o reprezentare a
mediului”. Acest caracter elimina latura afectiv-motivat a vietii psihice. Dupa Leontiev, invatarea e „procesul dobandirii experientei individuale
de comportare”. Adica, datorita invatarii nu se acumuleaza numai informatie, ci se formeaza gandirea, sentimentele, vointa – personalitatea. Tot
ceea ce nu este innascut este invatat, se formeaza in experienta, prin contactul cu mediul social si cel natural.

Procesul invatarii se desfasoara in mai multe faze:

-receptarea si inregistrarea materialului pe fondul unei stari de atentie si activare cerebrala;
-intelegerea si generalizarea prin formarea de notiuni, principii etc.;
-fixarea in memorie, actualizarea prin reproducere a cunostintelor si transferul acestora.

Invatarea este un proces complex la care participa intreaga scoarta cerebrala.

Tipurile de invatare au fost clasificate pe baza mai multor criterii:

- in functie de analizatorul care participa la invatare, distingem: invatare vizuala, auditiva, verbo-motorie, olfactiva, gustativa si kinestezica. Cea
mai eficienta este cea combinata;
- dupa eficienta, invatarea poate fi: receptiv-reproductiva, inteligibila si creativa;
- dupa modul de organizare a materialului de invatare, distingem: invatare programata, euristica, algoritmica, prin modelare si rezolvare de
probleme, prin descoperirea inductiva, deductiva si analogica;
- dupa operatiile si mecanismele gandirii: invatare prin observare, imitare, prin conditionare reflexa, conditionare operanta, prin identificare.

Forme ale invatarii:

- invatare spontana, neorganizata, care se petrece in familie, in grupurile de joaca etc.;
-invatare sistematica ce se realizeaza in special in scoli ori in cadrul diferitelor strategii de instruire.

Invatarea spontana (sau invatare sociala) este neorganizata , are loc in familie, in grupul de joaca, in timpul exercitarii profesiei. Invatarea
spontana este indeosebi o invatare sociala. In cadrul acestei forme de invatare are loc in special dezvolarea afectivitatii, formarea sentimentelor si
a vointei. Invatarea sistematica e realizata in scoala sau in diferite strategii de instruire. Efectele invatarii sistematice se resimt in planul
dezvoltarii intelectuale si mai putin in planul motivatiei, al valorilor, al sentimentelor. Latura afectiva se dezvolta mult in cadrul invatare sociale.
Invatarea realizata in scoala se clasifica in :

- invatare senzo-motorie – consta in formarea de priceperi si deprinderi motorii (invatare scris, desen tehnic, a manuirii unor aparate,
instrumente, invatarea practicarii unor sporturi).-invatare verbala – cuprinde insusirea de cunostinte si forme de capacitati, priceperi intelectuale
(memorarea unor formule, legi ,date).

Intre aceste tipuri de invatare exista o legatura : instruirea verbala e foarte importanta in dobandandirea unei priceperi motorii complexe; in
memorare. ne ajutam de scris, de scheme.

Nucleul principal al invatarii sistematice este invatarea scolara, cuprinzand procesul de educare al copiilor si tinerilor, ce are loc in scoli si
institute. In invatarea scolara accentul principal cade pe formarea intelectuala.

In invatare exista doua etape:

1. se urmareste rezolvarea unei probleme (implica gandirea, perceptia, memoria si imaginatia)
2. se realizeaza fixarea solutiei .

Deci invatarea poate fi definita ca act de elaborare de operatii si de strategii mintale/cognitive.

Aspectul procesual al invatarii –cuprinde momente sau procesele care compun o secventa de invatare. In activitatea procesuala se disting
urmatoarele etape:
-perceperea materialului
-intelegerea
-insusirea cunostintelor
-fixarea in memorie
-aplicarea
-actualizarea cunostintelor
-transferul cunostintelor
Aspectul motivational al invatarii – se refera la gradul de implicare a elevului in actul invatarii si in rezolvarea sarcinilor de instruire.
Motivatia invatarii reprezinta ansamblul mobilurilor care declanseaza, sustin energetic si directioneaza activitatea de invatare.Motivul
declanseaza o anumita actiune, iar scopul reprezinta rezultatul scontat al actiunii.

In concluzie, putem defini invatarea scolara ca procesul de achizitie mnezica, de asimilare activa de informatii, de formare de operatii
intelectuale, de priceperi si deprinderi intelectuale si motorii, si de atitudini.

2. Conditii interne si externe ale invatarii

Conditiile interne tin de ,,dotarile interioare" specifice fiecarui individ.

1. atentia presupune orientarea si concentrarea activitatii psihice cognitive asupra unui obiect/fenomen. Atentia poate fi:
• involuntara- orientarea se face fara efort;
• voluntara- presupune incordarea vointei;
• postvoluntara- activitatea care a necesitat un efort devine placuta si atrage in mod spontan.
2. perceptia: presupune cunoasterea obiectelor / fenomenelor care actioneaza asupra organelor senzoriale constituita din numeroase
senzatii, atitudini. La varste mici perceptia este mai mica datorita experientei mai reduse decat a adultului; elevul intampina greutati in a distinge
esentialul; un rol important il are cuvantul profesorului.
3. memoria reprezinta functia psihica fundamentala care face posibila fixarea, conservarea, recunoasterea, reproducerea
fenomenelor. Conditii care asigura o memorare facila, temeinica:
- motivarea subiectului, vointa, intentia de a tine minte;
- necesitatea cunoasterii efectelor a rezultatelor invatarii;
- intelegerea materialului de invatat;
- repetarea cunostintelor.
4. imaginatia poate fi creatoare, reproductiva.
5. motivatia reprezinta totalitatea motivelor care dinamizeaza comportamentul uman. Motivele sunt extrinseci cand elevul nu are
interes direct pentru ceea ce se preda. Motivele sunt intrinseci cand invatarea, dobandirea de cunostinte intereseaza in mod direct pe scoalari.
Profesorul trebuie sa cultive motivele intrinseci: curiozitatea,dorinta de a afla cat mai multe.

Conditii Externe
1)Profesorul - trebuie sa aleaga cele mai adecvate obiective operationale, sa dozeze continutul lectiei, sa foloseasca metode active care sa
trezeasca interesul elevilor.
2) Grupul scolar - fiecare copil sufera influenta mentalitatii clasei.
3) Ambianta-aspectul clasei si al cladirii scolii.
4) Conditii optime acasa- asigurarea linistei favorabile concentrarii asupra lectiei.
5) Regimul de viata ordonat - respectarea orelor fixe pentru masa, studiu, repaus.
6) Pauzele - chiar scurte, duc la cresterea randamentului invatarii.
7) Colaborarea dirigintelui cu familia.

3. Stiluri de invatare

Stil cognitiv: descrie diferentele individuale in care noi percepem, gandim, rezolvam probleme. Acesta nu respecta diferentele
individuale in procesul de invatare.

Stil de invatare - corespunde preferintei elevului pentru anumite modalitati de predare in clasa (preferinta pentru lucrul in echipa,
studiu individual etc.). Stilul de invatare reprezinta o interfata intre cognitie si personalitate (caracteristici individuale). Exista doua pozitii: unii
sustin ca stilul este o caracteristica innascuta, altii cred ca este o caracteristica dobandita.

Clasificare:

a) dupa mediul pedagogic

1. Stil participativ (caracterizat prin dorinta de a invata)

2. Stil nonparticipativ (caracterizat prin lipsa dorintei de a invata)
3. Stil competitiv (caracterizat prin dorinta de intrecere, de a castiga)
4. Stil cooperant (caracterizat prin dorinta de participare)
5. Stil autonom (caracterizat prin gandire independenta)
6. Stil dependent (caracterizat prin nevoia de profesor)
b) dupa modalitati de codare senzoriala
1) Stil vizual-elevul invata pe baza de ilustratii,harti, imagini.
2) Stil auditiv- elevul invata prin audierea unui discurs, explicatii.
3) Stil chinestezic-elevul invata pe baza de experimente, activitati practice.
c) dupa demersul ciclic al invatarii experentiale. Kolb sustine ca toate experientele de invatare ale individului implica patru faze:
1. experienta concreta
2. observarea reflexiva asupra experientei
3. conceptualizarea abstracta (formularea de concepte) care integreaza observatiile, reflectiile
4. experimentarea activa (in care subiectul verifica in situatii noi concrete,ipotezele generate).
Stil divergent: se caracterizeaza prin preferinta de a invata plecand de la experiente noi. Adeptul acestui stil are nevoie sa interactioneze
cu ceilalti.
Stil convergent: se caracterizeaza prin preferinta de a invata in cadrul unor activitati in care exista legaturi intre cunostinte si viata reala.
Adeptul acestui stil prefera sa lucreze singur.
 Stil asimilator: se caracterizeaza prin preferinta de a invata pornind de la cautarea unei game largi de informatii si integrarea lor
concisa si logica. Adeptul acestui stil exceleaza in rationamentul inductiv.
Stil acomodativ: se caracterizeaza prin preferinta pentru situatii care necesita luarea rapida a unor decizii si o adaptare la circumstante.
Adeptul acestui stil tinde sa rezolve probleme intuitiv, alege mijloacele cele mai potrivite pentru a pune in practica cele invatate.
Concluzie: Cel ce invata parcurge patru faze, ordinea poate fi diferita, este preferabil sa se invete experimentand toate cele patru
moduri de invatare pentru a intelege mai bine un subiect.

Identificarea stilului de invatare se realizeaza pe trei cai:

1) Autoobservarea propriei conduite de invatare

2) Utilizarea unor instrumente de masura a stilului de invatare (chestionare specifice)
3) Utilizarea descrierilor oferite de autori pentru recunoasterea si caracterizarea propriului stil
Cunoasterea stilului de invatare este benefica pentru elev si profesor. Elevul isi clarifica preferintele in invatare, va alege modul de
invatare care il avantajeaza, profesorul trebuie sa initieze exercitii in cadrul carora elevul sa-si identifice stiiul dominant de invatare.

INVATAREA reprezinta activitatea prin care o actiune ia nastere ori se transforma reactionand la o situatie stimul cu condifia ca
esenta modificarti comportamentale sa nu se datoreze unor tendinte innascute, maturizarii organismului sau a unor situatii de moment.

EVENIMENTELE INVATARII

1) Cel care invata - la acest eveniment sunt esentiale organele de simt, sistemul nervos central si musculatura sa.
2) Situatii stimul - sunt evenimente care stimuleaza organelle senzoriale ale celui ce invata.
3) Raspunsul (performanta) reprezinta actiunea rezultata din stimulare si activitatea nervoasa care-i urmeaza acesteia.
Procesul invatarii are loc numai cand situatia stimul il influenteaza pe cel care invata in asemenea masura incat performanta acestuia se
modifica intre momentul dinainte si cel dupa trecerea prin situatia respective.

4. Teorii ale invatarii

4.1 TEORIA ASOCIATIONISTA are la baza relatia directa intre stimul (S) si raspuns (R).
I.P. Pavlov prezinta un experiment pe caine; asociaza stimulul neconditionat (hrana) cu stimulul conditionat (auditiv, vizual).
Experimentul presupune ca animalul sa fie flamand, sa nu fie obosit, sa nu actioneze un alt stimul de o intensitate mai mare decat cel prezent, un
numar de repetari. Pavlov a constatat ca daca este actionat un semnal sonor in momentul in care unui caine i se da hrana si daca se repeta de mai
multe ori evenimentul, cainele ajunge sa saliveze numai la auzul soneriei.
J.B. Watson (intemeietorul behaviorismului) si-a bazat conceptia pe conditionare prin stabilirea unei relatii de tip stimul-raspuns.
Acesta prezinta un experiment pe un baietel de un an sj jumatate, atasat de un iepure caruia a incercat sa-i produca o fobie fata de acesta, prin
producerea unui zgomot puternic ori de cate ori copilul se apropia de animal. El a invatat printr-un proces de conditionare sa se teama de
animalul indragit inainte. In a doua parte a experimentului are loc dezvatarea de teama conditionata, plasand animalul la o oarecare distanta de
copil in timp ce-l hranea cu ciocolata. Treptat animalul a fost mutat tot mai aproape pana la un punct in care baiatul putea sa tolereze apropierea
de animal. J.B.Watson ignora faptul ca intre stimul si raspuns se interpun o serie de procese nervoase intermediare care pot intensifica sau atenua
reactia.
B F Skinner se situeaza tot pe pozitia behaviorismului, al faptelor observabile fizic fara analiza substratului fiziologic.
Comportamentul poate fi de raspuns (cand un stimul produce un raspuns) sau operant (cand apare un raspuns spontan pentru un stimul care nu
este controlat). B F Skinner prezinta un experiment pe un animal de experienta (cobai) inchis intr-o cusca unde se afla un dispozitiv de
declansare a hranei. Cand animalul actioneaza intamplator dispozitivul, apare hrana. Dupa un numar de incercari, el invata cum sa actioneze
pentru a obtine hrana. Acest raspuns nu este de de tip salivar, este de tip operant, determina aparitia hranei. Comportamentul este produs de
organism, nu de stimul. Conditionarea raspunsului se leaga de intarire, conditionarea este instrumentala (operanta).
E.R. Gutherie prezinta conditionarea prin contiguitate (alaturare in spatiu si timp): un raspuns care a aparut in prezenta unei
combinatii de stimuli tinde sa reapara intr-o situatie similara care produce stimulii respectivi.
4.2 TEORIILE COGNITIVE au ca nota particulars invatarea specific umana, orientarea spre scop.
Teoria ,,gestaltului" afirma ca subiectul percepe relatiile semnificative din ambianta, le intuieste si le rezolva.
K Lewin dezvolta teoria spatiului vital psihologic in interorul caruia are loc comportamentul. Activitatea individului se desfasoara in
raport cu scopuri si obiective, legate de trebuinte, care exercita atractie sau respingeri sub forma de tensiuni.
E.C.Tolman vorbeste de intregul comportament, pasul facut depaseste cadrul limitat al relatiei S-R. Conceptia lui este denumita teoria
asteptarii sau a formarii sintezelor cognitive. Modelul de studiu devine relatia S(stimul)-O(organism)-R(raspuns). In planul psihologiei, relatia
studiata devine: S-P(personalitate)-R, de unde raspunsurile vor fi intotdeauna o functie a interactiunii dintre situatii si personalitate: R=f(P S)

4.3 TEORIILE ACTIUNII iau In considerare comportamentul, conduita din perspectiva generala a dezvoltarii.
J. Piaget considera invatarea ca proces de achizitie realizat prin mijlocirea experientei anterioare. Invatarea este fundamentata pe
procesele de asimilare si acomodare, considerate parti ale unui proces unitar si echilibrat calitativ. Asimilarea reprezinta modificarile impuse de
organism obiectelor lumii inconjuratoare, iar acomodarea - modificarea comportamentului individului in raport cu cerintele exteme.
A.N. Leontiev, P.I. Galperin au contribuit la formularea teoriei actiunilor intelectuale. Ei arata ca procesul formarilor actiunilor se
desfasoara in etape, activitatea psihica fiind rezultatul transformarii unor actiuni materiale exterioare in planut reflectarii, adica in planul
perceptiei, al reprezentarii si al notiunilor.

Actiunea umana are patru proprietati primare:

1. nivelul la care se efectueaza actiunea
a. in plan exterior cu obiectele
b.verbalizarea
c.transpunerea din plan verbal in plan mental.
2. completitudinea operatiilor efectiv indeplinite
3. gradul de automatizare
4. gradul de generalizare