Didactica chimiei – curs 3

chestionarul lui m. proust

- Versiunea … DIDACTICA CHIMIEI-

https://www.youtube.com/watch?v=mEmyZLaaRWc
https://www.youtube.com/watch?v=a0hFZPvanMs
https://www.youtube.com/watch?v=2gG9YSaf4Mg
https://www.youtube.com/watch?v=l-dYNttdgl0

http://www.activenews.ro/prima-pagina/UNESCO-a-decis-Valsul-romanului-
Eugen-Doga-a-patra-capodopera-muzicala-a-secolului-XX-50785

https://www.youtube.com/watch?v=gvUg7KLAclA
 marcel proust
10 iulie 1871 – 18 noiembrie 1922

À la recherche du temps perdu (În căutarea timpului pierdut)

1913 Du côté de chez Swann (În partea dinspre Swann)
1918 À l'ombre des jeunes filles en fleur (La umbra fetelor în floare)
1920 Le côté de Guermantes (Partea dinspre Guermantes)
1922 Sodome et Gomorrhe (Sodoma și Gomora)
1923 La prisonnière (Captiva sau Prizoniera)
1925 Albertine disparue (Albertine a dispărut sau Fugara)
1927 Le temps retrouvé (Timpul regăsit)

“Fiecare cititor este, atunci când citeşte, propriul său cititor.

Opera scriitorului nu este decât un fel de instrument optic pe care îl
oferă cititorului pentru a-i permite să discearnă ceea ce, fără acea
carte, nu ar fi văzut poate în el însuşi.”
 Catrenele fetei frumoase
Lucian Blaga (9 mai 1895 – 6 mai 1961)
 2. Procesul de învăţământ
Procesul de învăţământ – cadru de realizare a instruirii
Elementele componente ale procesului de învăţământ
Procesul de învăţământ – sistem deschis
Structura procesului de învăţământ
Caracteristicile procesului de învăţământ

 Tipuri de activităţi cuprinse în procesul de învăţământ

 Activităţile fundamentale ale procesului de învăţământ:
predarea – învăţarea – evaluarea
 Procesul de predare: concept, stiluri, aspecte caracteristice
 Procesul de învăţare: concept, stiluri, aspecte caracteristice
 Procesul de evaluare: concept, rol, aspecte caracteristice
 Elementele componente ale procesului de învăţământ
 obiectivele educative urmărite
 conţinutul – obiectele de studiu
 cei doi actori ai actului educativ– profesorul şi elevii sau clasa de elevi
 principiile didactice care asigură normativitatea activităţii didactice
 procesele de predare-învăţare-evaluare
 metodele şi procedeele utilizate
 resursele materiale – materiale didactice, mijloace de învăţământ etc.
 formele de organizare a activităţii (colective, pe microgrupuri, individuale etc.).
 relaţii interumane: profesor-elevi, elevi-elevi
 timpul şcolar
 mediul fizic şcolar (arhitectură, dotare, etc)
 conexiunea inversă
 contextul (mediul din exteriorul şcolii)
 rezultatele şi nivelul de educaţie
 Aspecte ale procesului de predare
 Designul predării să fie conceput de aşa manieră încât să asigure timp şi spaţiu
şi pentru activităţi de învăţare individuală, dar să fie descurajate eventualele
tendinţe de segregare sau izolare în clasă;
 Să se asigure metode specifice şi suporturi de învăţare pentru elevii cu
dificultăţi şi pentru cei cu cerinţe speciale, precum şi profesori specializaţi pentru
aceste categorii de elevi;
 Programele educaţionale să fie însoţite de asistenţă complementară, pentru
fiecare caz în parte, ca de exemplu, în domeniul sănătăţii mintale, asistenţei
sociale;
 Crearea unui mediu de învăţare eficient pentru toţi, ceea ce pretinde
satisfacerea opţiunilor elevilor pentru teme de învăţare, tipuri de proiecte practice,
modalităţi de muncă independente sau în grup;
 Preocuparea constantă pentru un climat de respect şi acceptare a
diferenţelor, evitarea practicilor de discreditare şi stigmatizare;
 Utilizarea unor modalităţi flexibile de grupare a elevilor pentru activităţile
didactice, pe baza nevoilor de învăţare şi în acord cu tipul de sprijin pedagogic de
care elevii au nevoie.
 Exerciţii

 Identificaţi stilurile de predare folosite de profesorii de

chimie pe care i-aţi avut.

 Identificaţi stilurile de predare folosite de profesorii din liceu

(indiferent de materia predată).

 Comparaţi stilurile de predare folosite de profesorii din liceu

 Învăţarea - concept
Prin învăţare se înţelege, în limbaj comun, activitatea
efectuată în scopul însușirii anumitor cunoștinţe, al formării
anumitor deprinderi sau dezvoltării unor capacităţi.

În sens mai larg, social, învăţarea înseamnă dobândire de

experienţă și modificare a comportamentului individual.

În domeniul știinţelor educaţiei, învăţarea se definește ca

fiind munca intelectuală și fizică desfașurată în mod
sistematic de către elevi, în vederea însușirii conţinutului
ideatic și formării abilităţilor necesare dezvoltării continue a
personalităţii.
“Copilului i-aş da aripi, dar i-aş permite să înveţe
singur să zboare."

Gabriel Garcia Marquez

 Fazele procesului de învăţare

 receptarea și înregistrarea materialului pe fondul unei

stări de atenţie și activare cerebrală;
 înţelegerea și generalizarea prin formarea de noţiuni,
principii etc.;
 fixarea în memorie, actualizarea prin reproducere a
cunoștinţelor și transferul acestora.

Învăţarea este un proces complex la care participă

întreaga scoarţă cerebrală.
 Forme ale învăţării
Învăţare socială - spontană, neorganizată, realizată prin influenţele
mediului familial, profesional, ş.a., cu urmări mai ales în plan motivaţional,
afectiv, axiologic.
Învăţare şcolară - sistematică, organizată, realizată în instituţii de
învăţământ, cu efecte mai ales de natură intelectuală.

În ceea ce priveşte învăţarea şcolară, putem distinge două modalităţi

de abordare, în funcţie de specificul conţinuturilor vehiculate:
•Învăţarea senzorio–motorie (formarea de priceperi şi deprinderi
motorii: scris, desen, mânuirea unor aparate şi instrumente, practicarea
unor sporturi ş.a.);
•Învăţarea verbală (însuşirea unor conţinuturi abstracte, la nivel
intelectual).
 Stiluri de învăţare
Dupa tipul de stimuli:
•Stilul auditiv - persoana învaţă ascultând şi vorbind, este eficientă la
discuţiile de grup, verbalizează acţiunile întreprinse, cere explicaţii,
suportă greu liniştea în timpul învăţării;
•Stilul vizual - persoana preferă să vadă lucrurile sau desfăşurarea
proceselor despre care învaţă, se foloseşte de desene, scheme,
diagrame, hărţi, ilustraţii; este important să vadă textul scris, reciteşte sau
rescrie materialul pentru fixare, îşi decorează mediul ambiant;
•Stilul tactil - are nevoie să atingă, să se implice fizic în învăţare,
conştientizează modalităţile de comunicare nonverbală, descifrează
emoţii şi sentimente, se exprimă cu multe gesturi, mimică, participare
nonverbală intensă;
•Stilul kinestezic - învaţă mult din situaţii la care participă, în care
poate experimenta, luarea de notiţe este un act fizic, nu intelectual,
deoarece nu le folosesc ulterior, se mişcă şi se agită în timpul învăţării,
înlocuiesc lipsa de activitate cu manifestări kinestezice, fiind de multe ori
catalogaţi cu tulburări de comportament.
 Stiluri de învăţare
În funcţie de emisfera cerebrală cea mai activată în învăţare:
•Stilul global: dominanţă dreaptă – viziune de ansamblu asupra
materialului înainte de a începe învăţarea, identificarea ideilor principale, a
cuvintelor-cheie, realizarea de rezumate, stabilirea unei perspective
generale;
•Stilul analitic, secvenţial: dominanţă stângă – împărţirea
materialului pe părţi, capitole, fragmente, pas cu pas, în ordine logică,
utilizarea sublinierii şi a fragmentării materialului, fixarea unor idei pe
măsura parcurgerii structurilor, repetarea secvenţială.

Formarea şi dezvoltarea stilurilor de învăţare nu se realizează explicit

în şcoală, sub îndrumarea profesorilor, ci se petrece prin încercare şi
eroare la nivelul fiecărui elev în parte, în mod individual, incidental.
Profesorii ar trebui, pornind de la conştientizarea stilului propriu în
abordarea materiei respective, să-i înveţe pe elevi cum să abordeze un
conţinut, cum se poate monitoriza şi controla nivelul atins în învăţare, cum
se selectează şi se utilizează informaţiile relevante, etc.
 Stiluri de învăţare
În funcţie de emisfera cerebrală cea mai activată în învăţare:
•Stilul global: dominanţă dreaptă – viziune de ansamblu asupra
materialului înainte de a începe învăţarea, identificarea ideilor principale, a
cuvintelor-cheie, realizarea de rezumate, stabilirea unei perspective
generale;
•Stilul analitic, secvenţial: dominanţă stângă – împărţirea
materialului pe părţi, capitole, fragmente, pas cu pas, în ordine logică,
utilizarea sublinierii şi a fragmentării materialului, fixarea unor idei pe
măsura parcurgerii structurilor, repetarea secvenţială.

Formarea şi dezvoltarea stilurilor de învăţare nu se realizează explicit

în şcoală, sub îndrumarea profesorilor, ci se petrece prin încercare şi
eroare la nivelul fiecărui elev în parte, în mod individual, incidental.
Profesorii ar trebui, pornind de la conştientizarea stilului propriu în
abordarea materiei respective, să-i înveţe pe elevi cum să abordeze un
conţinut, cum se poate monitoriza şi controla nivelul atins în învăţare, cum
se selectează şi se utilizează informaţiile relevante, etc.
 Stiluri de învăţare
După modul de organizare a materialului de invăţat:
 învăţare programată,
După eficienţă, învăţarea poate fi:
 euristică, algoritmică,
 receptiv-reproductivă;  prin modelare rezolvare de probleme,
 inteligibilă;  prin descoperire inductivă,
 creativă.  deductivă analogică
 pe secvenţe operaţionale.
După operaţiile şi mecanismele gândirii implicate în învăţare:
 prin observare,
 prin imitare,
 prin condiţionare reflexă,
 prin condiţionare operantă,
 prin descriminare,
 prin asociere verbală,
 prin identificare;
În funcţie de conţinutul învăţării:
 învăţarea senzorio-motorie (învăţarea deprinderilor),
 învăţarea cognitivă (învăţarea noţiunilor),
 învăţarea afectivă (învăţarea convingerilor, sentimentelor, atitudinilor)
 învăţarea conduitei moral-civice.
 Stiluri de învăţare

 auditiv / vizual (sau mixt) / kinestezic;

 dependent (de câmpul perceptiv, dependent în gândire de surse,
dogmatic, convergent, adaptativ, cumulativ) / independent (de câmpul
perceptiv, independent în gândire, divergent, explorator, analitic,
comparativ, critic);
 înclinat spre imagine generală (cuprindere) / imagine focalizată;
 înclinat spre nivelare (a percepţiilor proprii) / accentuare, chiar
exagerare, a diferenţelor, a contradicţiilor;
 de categorizare (conceptualizare) largă / categorizare ingustă;
 interpretare simplificată / multidimensională;
 gânditor / implicat în real;
 orientat reproductiv (reactiv, conformist, preluator, imitativ,
consumator) / orientat productiv (proactiv, creativ);
 Stiluri de învăţare
 holistic (tinde să creeze generalizări şi să stabilească legaturi între
domenii) / serialist, analitic;
 global (utilizează strategii generale de abordare) / analitic (caută
detalii, amănunte);
 teoretic / practic (orientat spre acţiune, concepe, proiectează,
produce, construieşte);
 deschis / inchis la nou, la inovaţie;
 rigid (dogmatic, nedispus să facă investigaţii atunci când consideră că
a obţinut deja răspunsul corect) / flexibil;
 tolerant / intolerant (pentru experienţe neconcludente, nerealiste);
 reflexiv / impulsiv;
 înclinat spre complexitate / simplicitate cognitivă;
 temerar (curajos, îşi asumă riscul) / precaut;
 intensiv / extensiv.
 Aspecte ale procesului de învăţare

 Implicarea activă a elevilor în procesul de învăţare, în ritm şi la niveluri

de dificultate accesibile, utilizând cu frecvenţă sporită interacţiunile în
perechi şi grupuri mici;

 Relevarea cunoştinţelor ancoră în predarea noilor conţinuturi şi

exersarea elevilor în elaborarea unor structuri conceptuale şi
operaţionale;

 Utilizarea simulării, studiilor de caz şi a problematizării, în vederea

susţinerii curiozităţii, a reflecţiei şi evaluării situaţiilor, pentru stimularea
gândirii înalt structurate şi a strategiilor metacognitive.

 Includerea în secvenţa de predare a feedback-ului constructiv şi

informativ în legătură cu demersul şi achiziţiile învăţării, sporirea
aplicaţiilor practice, a exerciţiilor şi diversificarea problemelor supuse spre
rezolvare;
 Aspecte ale procesului de învăţare

 Tratarea egală a tuturor elevilor, fără discriminare sau părtinire a

unora, în ceea ce priveşte respectul şi valorizarea lor ca indivizi,
evaluarea constructivă şi sistematică, oferta de sprijin în învăţare,
angajarea în sarcinile de lucru;

 Crearea unei atmosfere de colaborare şi lucru în echipă, în locul

uneia de concurenţă şi rivalitate;

 Utilizarea unor sarcini de lucru autentice, cu relevanţă în viaţa reală şi

adecvate diferitelor grupuri culturale, care să solicite elevilor să opereze
cu informaţii interdisciplinare şi să valorifice posibilităţile lor de progres;

 Includerea unor experienţe care să promoveze empatia, înţelegerea

şi respectul reciproc între elevi.
 Aspecte ale procesului de învăţare
În paradigma tradiţională, învăţarea este reproductivă:
- elevul îl urmează pe profesor, are rol pasiv, de receptor;
- programele de studiu sunt standardizate;
- profesorul conduce procesul de învăţare;
- se focalizează pe ce câştigi din educaţie;
- motivaţia este externă, cu centrare pe evitarea pedepselor.

În paradigma modernă, învăţarea este individualizată:

- autoorientată către elevi;
- programele de studiu sunt individualizate;
- profesorul facilitează şi orientează învăţarea;
- elevul iniţiază învăţarea, având un rol activ;
- focalizarea este pe cum să înveţi;
- motivaţie intrinsecă şi centrare pe competenţe.
21
 Aspecte ale procesului de învăţare
O învăţare eficientă are trei caracteristici importante:
- este activă;
- este orientată către scop;
- duce la rezultate măsurabile.

Exercitii:
1.Care este stilul vostru / care sunt stilurile voastre de
învăţare?
2.Apreciaţi că modalităţile în care concepeţi învăţarea vă
afectează rezultatele? Explicaţi.
22
 Exerciţii

3. Analizaţi comparativ stilurile de predare, precum şi

modalităţile de evaluare folosite de profesorii de chimie.

4. Analizaţi comparativ stilurile de predare, precum şi

modalităţile de evaluare folosite de ceilalţi profesori.

5. Identificaţi condiţiile care asigură o învăţare activă şi

interactivă.