Predarea și învățarea.

Delimitări conceptuale, stiluri de

predare, stiluri de învățare.

STUDENT:
MELANIA ELENA GIUROIU
Cuprins:

Cap. 1. Delimitări conceptuale

Cap. 2. Stiluri de predare
Cap. 3. Stiluri de învățare
 Cap. 1. Delimitări conceptuale
Învăţarea este definită ca:

“o achiziţionare a unui comportament nou” (DICTIONNAIRE ENCYCLOPEDIQUE DE L’EDUCATION ET DE LA FORMATION)

“o relativă modificare a comportamentului, fundamentată pe experienţă” (ENCYCLOPAEDIA BRITANNICA)

“dobândirea unui nou comportament, ca urmare a unui antrenament special” (LAROUSSE – DICTIONAR DE
PSIHOLOGIE)
 Cap. 1. Delimitări conceptuale

“După G.H.Bower şi E.R.Hilgard, învăţarea este o modificare în comportamentul unui individ, care are loc prin
experienţe repetate, în interacţiunea cu mediul. Se presupune că această modificare a repertoriului comportamental nu
depinde de maturizarea neurofiziologică sau de anumite stări prin care trece organismul (de exemplu oboseală, boală).
Procesele de învăţare nu se observă nemijlocit, ci ele rezultă din compararea manifestărilor succesive ale celui care
învaţă. Indicatorul general al învăţării în toate teoriile este schimbarea. Schimbarea poate însemna învăţare sau
neînvăţare, adaptare sau neadaptare. Experienţele pe care se sprijină învăţarea sunt legate de percepţiile şi informaţiile
venite din mediu şi de prelucrarea lor de către individ. Invăţarea se bazează pe: cunoaştere, emoţii şi comportament;
transformarea temerilor, a atitudinilor; priceperea de a rezolva probleme; competenţele lingvistice. Diferitele teorii
despre învăţare se deosebesc în ce priveşte descrierea şi explicarea condiţiilor şi factorilor care fac posibile transformările
şi experienţele.” (SCHAUB, HORST şi ZENKE KARL. DICŢIONAR DE PEDAGOGIE) [1]
 Cap. 1. Delimitări conceptuale

Prin predare se intelege transmitere de cunostinte si formare de tehnici de "munca”.

Predarea reprezinta actiunea complexa a cadrului didactic, care presupune:
• prezentarea unui material concret si/sau verbal: date, informatii,evenimente, modele materiale, modele ideale
etc.;
• organizarea si conducerea unor activitati in care sa se valorifice materialul concret si verbal oferit;
• acordarea de sprijin elevilor pentru a putea observa, analiza, compara, aplica, sintetiza, abstractiza si reflecta;
• extragerea esentialului (impreuna cu elevii) si fixarea lui in notiuni, concepte; judecati, rationamente;
• operationalizarea cunostintelor elevilor, prin conceperea si rezolvarea de exercitii si probleme, de sarcini si instruire
teoretice si practice, prin organizarea activitatilor de munca independenta.
 Cap. 2. Stiluri de predare

Ideea de „stil de predare", inclusiv de „stilistică didactică" constituie o cucerire relativ recentă în teoria
instruirii. Ea s-a impus, câştigând amploare şi profunzime, în ultimele decenii, datorită multiplelor semnificatii
teoretice şi practice pe care stilurile prezintă.
 Cap. 2. Stiluri de predare
Sunt de retinut, aşadar, stilurile:
 academic sau discursiv (centrat pe transmitere,
comunicare)/euristic (axat pe stimularea căutării, experimentării,
cercetării, descoperirii, de participare cot la cot cu cei care invată);
 raţional (bazat pe argumentatie ştiintifica şi evaluare sistematica,
pe deliberare logică într-o perspectivă temporară
aşteptată)/intuitiv (axat pe intuitie, imaginatie, pe cunoaşterea de
sine, emotională, pe spontaneitate, măiestrie pedagogică, cu
sentimentul prezentului);
 inovator (cu deschidere spre nou, spre inventie, creatie,
originalitate, ingeniozitate)/rutinier (rigid, cu inclinatie spre
repetitie, fără altă reflectie sau punere în chestiune, având ca
pretext experienta proprie);
 informativ/formativ (centrat pe dezvoltarea personalitătii elevilor,
făcând continut un instrument de exersare a gândirii specifice
domeniului, valorifica maximal potentialul educativ al continutului);
 productiv (bazat pe gândire divergentă, critic, producere de
nou)/reproductiv(confomist, dogmatic, de imitatie);
 profund\superficial;
 independent (cu initiativă, întreprinzător, depăşeşte dificultătile, nu
simte nevoia de ajutor)/dependent (analiza greoaie a situatiei);
 Cap. 2. Stiluri de predare
 expozitiv/socratic (cu preferintă pentru dialog);
 descriptiv/dialectic;
 analitic/sintetic;
 autoritar (centrat pe dirijare riguroasă)/centrat pe autonomie
(independenta conferită elevilor, pe spontaneitatea lor);
 imperativ (exigent)/indulgent (nivel scăzut de exigentă);
 afectiv sau empatic(apropiat, cald, atitudine
empatică)/distant (rece, rezervat, autoritar);
 autocontrolat sau autocenzurat (calculat întru toate,
metodic)/spontan (impulsiv, dezorganizat);
 solitar(prefera munca de unul singur)/de echipă (lucrează în
cooperare cu colegii);
 axat pe profesor/axat pe elev;
 elaborat/neelaborat (spontan);
 motivant (compensatoriu, răsplăteşte eforturile,
performantele, lauda)/ nemotivant (nu stimulează
curiozitatea, interesul, pasiunea, aspiratiile);
 vechi (cu inclinatie spre forme standardizate)/nou (situat în
actualitatea pedagogică, dovedeşte flexibilitate, adaptabilitate
la schimbări);
 previzibiI \imprevizibil
 Cap. 2. Stiluri de predare

Mosston distinge un număr de 11 stiluri

didactice frecvent utilizate, ordonate după cum
urmează:
 Stilul de comandă sau directiv, bazat pe
autoritatea profesorului care comanda
succesiunea activitătilor; sau activitătile
sunt impuse, în totalitate, prin intermediul
programării (a programelor-nucleu);
 Stilul practic (bazat pe o explicatie precisă,
apoi pe o executie prin imitatie din partea
subiectului);
 Stilul de reciprocitate (bazat pe evaluarea
reciproca, după criterii pregătite de
profesor, ca în cazul activitătii în echipă, a
invatării în perechi);
 Stilul de autocontrol (cu accent pe
autonomia subiectului şi capacitătile sale
de autoevaluare);
 Cap. 2. Stiluri de predare

 Stilul de incluziune (de includere a elevului în

îndeplinirea unor sarcini de niveluri diferite, el
fiind acela care decide la ce nivel se poate
implica);
 Stilul centrat pe descoperirea dirijată;
 Stilul centrat pe descoperirea convergentă
(menit să conduca la descoperirea solutiei unei
probleme, la formularea unei concluzii prin
rationament si gândire critică);
 Stilul centrat pe activitate divergentă, ce
conduce gândirea pe traiectorii necunoscute,
neobişnuite, spre solutii inedite, spre
creativitate;
 Stilul bazat pe proiectarea programului
individual (personal);
 Stilul initiat de cel care invată (acesta având
posibilitatea sa initieze experienţe proprii, sa le
proiecteze, să le exceute şi să le evalueze); [2]
 Cap. 3. Stiluri de învățare

Stilurile de învăţare au la bază înclinaţia fiecărui om de a folosi diferite strategii sau tehnici pentru o asimilare mai
eficientă şi mai uşoară a cunoştinţelor.

Stilurile de învăţare îşi găsesc sursa în percepţii și determină însuşirea unor metode prin care persoanele extrag
informaţii din mediul înconjurător prin intermediul unuia dintre cele cinci simţuri.
 Cap. 3. Stiluri de învățare
Stilul verbal/lingvistic
Acest stil constă în capacitatea de a folosi eficient
cuvintele, atât în registrul oral, cât şi în cel scris.
Acesta implică utilizarea materialelor scrise ca bază a
predării şi este caracterizat de:
• uşurinţa de a reţine ideile prezentate în scris;
• tendinţa de a lua notiţe în timpul învăţării;
• plăcerea de a citi cărţi, jurnale, reviste;
• bună memorie pentru nume, locuri, date;
• uşurinţa de a face analize metalingvistice.

Pentru a facilita acest timp de învăţare, se recomandă:

ţinerea unui jurnal personal;
•lectura;
•scrierea de povestiri, jocuri de cuvinte, relatarea în scris a
evenimentelor.

Dezavantaje:
• interacţiune redusă cu cei din jur;
• greutate în urmărirea discuţiilor sau predărilor orale;
 Cap. 3. Stiluri de învățare

Stilul auditiv
Stilul de învățare auditiv priveşte capacitatea
persoanei de a răspunde emoţional la stimuli auditivi.
Pentru învăţare se recomandă utilizarea materialelor
audio şi este caracterizat de:
• uşurinţa de a reţine ideile prezentate verbal;
• capacitatea de a recunoaşte şi reproduce sunete;
• aprecierea structurii muzicalităţii şi a ritmului;

Pentru a facilita acest timp de învăţare, se

recomandă:
• ascultarea casetelor audio;
• participarea la dialoguri, piese de teatru, echipe de
dezbateri;
• învăţarea unui instrument muzical;

Dezavantaj:
• dificultatea de a sintetiza informaţia scrisă;
 Cap. 3. Stiluri de învățare
Stilul vizual/spaţial
Acest stil de învățare are la bază capacitatea de a
percepe formele, spaţiul, culorile şi relaţiile dintre acestea.
În predare este necesară utilizarea materialelor video sau
cu imagini şi este caracterizat de:
• uşurinţa de a reţine ideile prezentate prin intermediul
imaginilor;
• imaginaţie bogată, plăcerea urmăririi descrierilor;
• formarea imginilor mentale, uşurinţa vizualizării;
• recunoaşterea obiectelor în spaţiu, perceperea corectă a
perspectivei:
• talent la desen, reprezentări grafice, pictură, sculptură.

Pentru a facilita acest tip de învăţare se recomandă:

• vizionarea de filme, prezentări de imagini sau de tip
Power-Point, scheme grafice, cărţi ilustrate;
• vizite la muzeu;
• desen, proiectare.

Dezavantaj:
atenţie diminuată în timpul lecturii sau prelegerilor;
 Cap. 3. Stiluri de învățare
Stilul tactil
Stilul de învățare tactil presupune învăţarea prin
atingere, prin lucrul direct cu materialele, cu accent mai
slab pe învăţarea teoretică. Acesta este caracterizat de:

• asimilarea cunoştinţelor prin atingere;

• abilităţi artistice şi de construcţie;
• plăcere în a asocia cuvinte cu fotografii;

Pentru a facilita acest tip de învăţare se recomandă:

• studiul într-un mediu care permite cunoaşterea prin

atingere;
• confecţionare de obiecte, realizarea proiectelor,
machetelor.
• realizarea de modelaje şi colaje.

Dezavantaje:
pierderea atenţiei în timpul lecturii;
•dificultate de a urmări discursurile orale.
Stilul interactiv Cap. 3. Stiluri de învățare
Acest stil de învățare implică deprinderi de comunicare
verbală şi nonverbală, capacitatea de rezolvare a conflictelor şi
de a analiza şi evalua cu rapiditate stările celor cu care
comunică. Presupune învăţarea prin verbalizare şi este
caracterizat de:
• uşurinţa de a învăţa prin intermediul verbalizării;
• talent în recitare sau relatare;
• preferinţa de a discuta, dezbate, prezenta;
• bun discurs oratorial, dezinvoltură, comunicare eficientă;
• capacitate de a lucra în echipă.

Pentru a facilita acest tip de învăţare se recomandă:

• implicarea în seminarii, dezbateri;
• realizarea unor prezentări orale;
• teste de tip întrebare-răspuns;
• lucru în echipă.

Dezavantaje:
• lipsa de concentrare în lectură;
• dificultăţi de asimilare în momentul în care discuţia este
monopolizată de altă persoană.
 Cap. 3. Stiluri de învățare

Stilul corporal/kinestezic
Stilul corporal/kinestezic se bazează pe inteligenţa
corporală, pe capacitatea de a manevra obiecte şi de a
interpreta mişcările şi gesturile. Obţinerea coordonării şi a
armoniei dintre trup şi minte presupune învăţarea prin
mişcare corporală şi este caracterizat de:
• plăcere în manipularea obiectelor;
• asimilarea informaţiei cu ajutorul mişcării;
• folosirea gesticulaţiei, limbajului trupului;
• realizarea unei legături între corp şi minte.
•
Pentru a facilita acest tip de învăţare se recomandă:
•activităţile fizice precum sportul, dansul;
•actoria, jocuri de rol;
•activităţi meşteşugăreşti.

Dezavantaje:
• dificultate de concentrare în momentul ascultării sau
lecturii.
• pierderea atenţiei în timpul prezentărilor audio-vizuale;
 Cap. 3. Stiluri de învățare
Stilul olfactiv
Acest stil de învățare implică realizarea asocierilor
dintre miros sau gust şi o anumită experienţă. Presupune
învăţarea prin simţurile olfactiv şi gustativ şi este caracterizat
de:
• asimilarea cunoştinţelor prin intermediul mirosului sau
gustului;
• asocierea unui miros sau gust cu o experienţă anterioară;
• capacitatea de a recunoaşte cu uşurinţă un miros;
• asocierea dintre informaţia obţinută şi un anume parfum.

Pentru a facilita acest tip de învăţare se recomandă:

• stabilirea de legături între informaţie şi un numit miros
sau gust.

Dezavantaje:
• este mai greu accesibil, nefiind stimulat în cadrul şcolilor;
• nu poate fi realizat în orice mediu sau circumstanţe. [3]
Bibliografie

[1] Învățarea, delimitări conceptuale, sursa https://

econsiliere.blogspot.com/2011/01/invatarea-delimitari-conceptuale.html

[2] Predarea, concept si stiluri de predare, sursa https://

www.didactic.ro/materiale/741_predarea-concept-si-stiluri-de-predare

[3] Stilurile de învățare, sursa https://www.romedic.ro/stilurile-de-invatare-0P33130