ANTIBIOTICE

Curs 1

Penicillium chrysogenum
 CLASIFICAREA
ANTIBIOTICELOR
• I.Dupa structura chimica
• 1.Antibiotice beta – lactamice: peniciline, cefeme
• 2.Macrolide
• 3.Aminoglicozide
• 4.Tetracicline
• 5.Antibiotice polipeptidice
• 6.Antibiotice diverse
• O clasificare practică este realizată după trei criterii esenţiale:
• mecanism de acţiune, structura chimică de bază şi spectrul
antibcterian (specii naturale sensibile).
2
 I.1. BETA-LACTAMICE
• In aceasta grupa sunt incluse: penicilinele, cefalosporinele,
carbapenemii si monobactamii.
• A.PENICILINELE se clasifica:
• - Benzilpeniciline (Penicilina G)•- Phenoxipeniciline (Penicilina
V)
• - Peniciline antistafilococice (Oxacilina)
• - Aminobenzilpeniciline (Ampicilina, Amoxicilina,
Pivampicilina)
• - Amidinopeniciline (Mecilinam, Pivmecilinam)
• - Carboxipeniciline (Carbenicilina, Ticarcilina)
• - Ureidopeniciline (Azlocilina)
3
 *
• B.CEFALOSPORINELE constituie în prezent cel mai larg si
mai utilizat grup de antibiotice.
• Sunt trei generatii:
• - Generatia I (Cefalotina, Cefazolina, Cefalexin)
• - Generatia II (Cefamandola, Cefuroxim, Cefaclor)
• - Generatia III (Cefotaxim, Ceftriaxon, Ceftazidim)
• C.CARBAPENEMI :
• Imipenem, Meropenem
• D.MONOBACTAMI au ca principal reprezentant Aztreonam.
• I. 2. AMINOGLICOZIDE
• - Generatia I : Streptomicina, Kanamicina, Neomicina
• - Generatia II : Gentamicina, Tobramicina, Sisomicina
• - Generatia III : Netilmicina, Amikacina 4
 *
• I. 3.TETRACICLINE/cicline
• - Generatia I : Tetraciclina, Oxitetraciclina, Rolitetraciclina
• - Generatia II : Doxicilina
• I. 4.MACROLIDE: Eritromicina, Spiramicina,
Claritromicina, Azitromicina
• I. 5.LINCOSAMIDE: Lincomicina si Clindamicina
• I. 6.GLICOPEPTIDE: Vancomicina si Targocid
• I. 7.POLIPEPTIDE CICLICE: Polimixinele si
Bacitracina
• I. 8.ANSAMICINE: Rifampicina
• I. 9.AB DIVERSE: Cloramfenicol, Griseofulvina
 Bacterii-structura
• Structura generala a bacteriilor
• Bacteriile Gram pozitive si Gram negative au structuri interne
similare, dar cele externe sunt foarte diferite.
• Componentele citoplasmei: contine ADN-ul cromozomul, ARN-m,
ribozomi, proteine si metaboliti.
• Ribozomul bacterian - format din subunitatile 30S+50S, formând un
ribozom 70S.
• Aceasta structura difera de ribozomul eucariotelor 80S (40S+60S),
proteinele si ARN-ul ribozomului bacterian fiind semnificativ
diferite de cele ale ribozomilor eucariotelor si sunt tinte majore
pentru medicamentele antibacteriene.
• Membrana citoplasmatica are o structura lipidica bistratificata
similara cu structura membranelor de la eucariote.
6
 Atât anatomic cât si din pdv al compozitiei, peretii celulelor
bacteriilor Gram negative sunt mult mai complecsi decât cei ai
celulelor Gram pozitive. Un perete celular Gram negativ contine
doua straturi externe ale membranei citoplasmatice
Membrana exterioara

Peptidoglican
Peptidoglican

Penicillin
Binding proteins
(PBPs) 7
Celula Bacterie gram negativa Celula Bacterie gram pozitiva
8
•
Bacterii gram+
Peretele celular la bacteriile Gram pozitive poate include si alte
componente, cum ar fi: acizii teichoic si lipoteichoic precum si
polizaharide complexe (denumite polizaharidele C), proteine, (ca de
exemplu proteinele M prezente la streptococi si proteinele R prezente
stafilococi) sunt asociate de asemenea cu peptidoglicanii.

9
 Relatia bacterie-antibiotic
•
in vitro
Concentraţia minimă inhibitorie (CMI) = cantitatea minimă de
antibiotic care inhibă cultivarea unei tulpini bacteriene;
• Concentraţia minimă bactericidă (CMB) = cantitatea cea mai
mică de antibiotic care omoară 99,9% dintre bacteriile unei tulpini
testate.
• Bacterii sensibile = antibioticul, in doze uzuale, va asigura
vindecarea infecţiei (CMI < nivelul mediu al antibioticului în focarul
de infecţie);
• Bacterii rezistente = antibioticul, cel mai probabil, va determina
eşec terapeutic (CMI > nivelul mediu al antibioticului);
• Bacterii intermediare = efectul terapeutic poate fi obţinut numai în
anumite condiţii (CMI ≈ nivelul mediu al antibioticului).

10
 antibiograma
• Definirea unei tulpini bacteriene ca S (sensibile), I (intermediare)
sau R (rezistente), prin teste in vitro:
• Valorile CMI, superioară şi inferioară, în relaţie cu concentraţiile
realizate in vivo, care permit încadrarea unei tulpini în categoria S, R
sau I se numesc concentraţii critice, respectiv C şi c:
• tulpini sensibile = CMI < c;
• tulpini rezistente = CMI > C;
• tulpini intermediare = C < CMI > c
• CMI – criterii interpretative(g/ml):
• Antibiograma difuzimetrică, cea mai frecventă
• metodă de testare a sensibilităţii unei tulpini
• bacteriene în laboratorul clinic, permite
• definirea unei tulpini bacteriene ca S, I sau R.
11
 Mecanismul de actiune al AB
• Clasificarea mecanismelor majore de acţiune ale agenţilor
antimicrobieni:
– 1. Inhibarea sintezei peretelui celular (mecanismul cel mai
frecvent): peniciline, cefalosporine, cefamicine (cefoxitina,
cefotetan), vancomicina, bacitracina  
– 2. Alterarea membrane celulare: polimixina B, colistina,
nistatina
– 3. Inhibarea sintezei proteinelor (a doua cea mai mare clasa):
aminoglicozide, macrolide, tetracicline, fenicoli, lincosamide
– 4. Inhibarea sintezei acizilor nucleici
• - Inhibarea sintezei ADN şi a replicării: novobiocina 
• -Inhibarea ARN-polimerazei, ADN dependenta: Rifamicine
12
13
 1.Inhibitori ai biosintezei
peretelului celular bacterian
Peretele bacterian are o structură complexă, dar ca element structural
comun atât la bacteriile gram-pozitive, cât şi cele gram-negative este
peptidoglicanul (mureina = 80-95 % la bacteriile gram-pozitive, 10-12
% la cele gram-negative).
•Toate betalactaminele împiedică biosinteza mureinei, prin afectarea/
inhibarea sistemelor enzimatice care intervin în sinteza peretelui
bacterian, de obicei în stadiile de finalizare a peretelui bacterian, în
procesele de atasare a aminoacizilor în structura lantului peptidic.
•Când concentratiile de antibiotic sunt crescute, membrana celulara
bacteriana este denudata progresiv de structura externa si peretele
celular va fi tot mai slab.
•În acest moment datorita presiunii osmotice poate surveni moartea
celulei. 14
 *
• Tinţa de acţiune a betalactaminelor este reprezentată de PBP
(penicillin binding proteins), proteine inserate pe faţa externă a
membranei celulare.
• Accesul către PBP este diferit în funcţie de tipul de bacterie,
datorită diferenţelor în structura peretelui celular: în cazul
bacteriilor gram-pozitive penetrarea este mai uşoară decât în cazul
bacteriilor gram-negative la care pătrunderea antibioticului este
limitată de membrana externă care face parte din structura
peretelui celular, membrană care
• lipseşte la bacteriile gram-pozitive.
• Traversarea membranei externe de
• către betalactamine se face pe la nivelul
• porinelor, canale de natură proteică
• prezente la acest nivel.
15
 PBP:
Penicillin
Binding
Proteins

Bacterie Gram –ve Bacterie Gram +ve

16
• Beta-lactamice
• inhibitoare ale *
• biosintezei peretelui
• celuar:
 peniciline
 cefalosporine
 AB inrudite

• Alte inhibitoare ale

• peretelui microbian
 glicopeptide
 (vancomicina
 gramicidina)
 polipeptide
 (bacitracina) 17
 2.Alterarea permeabilitatii
membranei celulare
• Compuşi activi pe membrane
• AB dezorganizează structura sau inhibă funcţionarea membranelor
bacteriene => afecteaza permeabilitatea acesteia.
• Integritatea membranei citoplasmatice şi a membranei externe este
vitală bacteriilor, iar compuşii care dezorganizează membranele
determină rapid distrugerea celulelor.
• Interferand combinatiile proteice necesare dezvoltarii bacteriene, in
faza de crestere, în procesele de atasare la membrana celulara, vor
modifica fluxul ionic (în special ionii de magneziu) si vor instala liza
celulara.

18
 3.Inhibitori ai sintezei proteice
• Ribozomii bacterieni au o serie de caracteristici care îi
diferenţiază de cei ai mamiferelor: au un coeficient de
sedimentare 70 (ribozomi 70S, cu subunităţile 50S şi 30S), în
timp ce ribozomii din celulele umane au un coeficient de
sedimentare 80 (ribozomi 80S, cu subunităţile 60S şi 40S).
• Majoritatea AB au specificitate de acţiune la nivelul ribozomilor
70S şi îşi dobândesc toxicitatea selectivă în acest mod.
• Cele mai importante antibiotice cu acest mod de acţiune sunt:
tetraciclinele, fenicolii, macrolidele şi aminoglicozidele.
• Antibioticele se leagă de această subunitate şi inhibă peptidil-
transferaza, enzimă importantă pentru alungirea lanţului
polipeptidic.
19
 4. Inhibitori ai sintezei
acizilor nucleici
• Unele AB şi agenţi chimioterapeutici afectează sinteza ADN sau
ARN, sau se pot lega la ADN sau ARN astfel încât mesajul acestora
nu poate fi citit.
• În ambele cazuri blochează creşterea celulelor. Majoritatea acestor
medicamente nu sunt selective şi afectează la fel celulele animalelor
cât şi celulele bacteriene, datorită acestui fapt neavând aplicare
terapeutică.
• Totuşi, două grupe de medicamente care au activitate selectivă
împotriva procariotelor şi unele utilizări medicale: quinolonele şi
rifamicinele.

20
 Mecanismul dezvoltarii
rezistentei la antibiotice
• Rezistenţă naturală:
• reprezintă un caracter de specie;
• contribuie la definirea spectrului iniţial sau natural de activitate
antibacteriană a unui antibiotic;
• Rezistenta castigata:
• atribut de tulpină;
• permite definirea spectrului actual de activitate a unui antibiotic;
• Rezistenţa la antibiotice este un fenomen biologic natural,
amplificat şi accelerat prin:
• - presiunea de selecţie exercitată de utilizarea neraţională a
antibioticelor;
• - răspândirea uneori la mari distanţe a clonelor rezistente. 21
• *
Mecanisme genetice de rezistenţă la antibiotic:
• mutaţie;
• transfer orizontal de gene de rezistenţă;
• transformare;
• transducţie;
• conjugare.
• Utilizarea greşită a antibioticelor - relativ frecventă
• Greşeli în tratamentul antibiotic:
• tratarea infecţiilor virale
• tratamentul febrei de origine necunoscută
• dozajul impropriu
• lipsa informaţiilor bacteriologice
22
*

23
 * de exprimare a
• Mecanisme biochimice
rezistentei:
• modificarea permeabilităţii peretelui celular (blindajul celulei
bacteriene);
• excluderea prin eflux a antibioticului în mediu extracelular;
• modificarea biochimică a
• ţintei de atac (camuflajul
• ţintei);
• substituirea ţintei de atac
• printr-o deviaţie
• metabolică (eschivare
• metabolică);
• inactivarea enzimatică a
• antibioticului. 24
 Indicatii terapeutice generale
• •Peniciline: infecții cu Streptococcus spp. , Escherichia, Treponema
Pallidum, boala Lyme;
• • Cefalosporine: eficiente pe stafilococi și anumite specii de bacterii gram-
negative; pe măsura succesiunii generațiilor, crește și eficienta asupra
microbilor gram-negativi.
• Generația I: infecții ale pielii și ale țesuturilor moi;
• Generația a II-a: infecții respiratorii;
• Generația a III-a: infecții ale pielii, țesuturilor moi, meningită, infecții
nosocomiale (i.v.), infecții cu Pseudomonas;
• Generația a IV-a: infecții severe, specii bacteriene rezistente la
antibioterapia de rutină.
• • Inhibitorii de beta-lactamază: Utilizate în asociere cu medicamentele
beta-lactamice, pentru a distruge bacteriile care posedă echipament
enzimatic pentru hidroliza inelului beta-lactamic. Active pe stafilococi, E.
coli, Klebsiella. 25
 *
• • Aminoglicozide: Active pe microbi gram-negativi, aerobi sau
facultativ anaerobi din speciile Pseudomonas sau
Enterobacteriaceae.
• Antibioticele cu toxicitate crescută (neomicină, kanamicină) sunt
utilizate predominant local.
• • Tetracicline: boala Lyme, sifilis si infectiile cu specii de
clamidii sau ricketsii.
• • Macrolide: infectii cu streptococi, Mycoplasma pneumoniae, H.
influenzae. Se utilizează și în sifilis, boala Lyme.
• • Lincosamide: infectii stafilococice și streptococice, fiind activ și
pe Streptococcus aureus coagulazo-negativ.
• Utile în tratamentul abceselor pulmonare și al infecțiilor osoase,
având o penetrare foarte bună în acest țesut.
26
•
*
• Carbapeneme: sunt antibioticele cu spectrul cel mai larg. Nu
sunt active pe stafilococul meticilino-rezistent sau mycoplasme.
Se utilizează în pneumonii, stari septice, gangrenă, infecții cu
Pseudomonas sau cu bacterii rezistente la antibioticele uzuale.
• • Monobactame: Aztreonam este utilizat în infecțiile cu gram-
negativi, aerobi și infecții nosocomiale.
• • Polimixine: Sunt administrate local, pentru combaterea
infecțiilor cu microorganisme gram-negative.
• • Glicopeptide:
• Bacitracina: utilizata local, pentru combaterea infecțiilor cu
microorganisme gram-pozitive.
• • Vancomicina: Rezervat pentru infecțiile severe, fiind activa și
asupra stafilococului auriu meticilino-rezistent.
27
 Contraindicatii - precautii
Principala contraindicație a unui AB este relevarea unei reacții alergice în
antecedente (la compus sau excipienți).
•Penicilinele sunt cele mai alergogene și se realizează o hipersensibilitate
încrucișată cu cefalosporinele (persoanele alergice la peniciline sunt
frecvent alergice și la cefalosporine). Riscul de a dezvolta o reacție alergică
este crescut la pacienții care suferă de astm, febra fânului sau diverse
afectiuni dermatologice (eczeme).
•Contraindicațiile relative ale antibioticelor:
•• Disfuncție renală severă – insuficiență renală acută sau boală cronică
renala; Disfuncție hepatică severă;
•• Sarcină, alăptare;
•• Porfirie (aminoglicozide, macrolide);
•• Copii sub 12 ani, lupus (tetracicline);
•• Aritmii cardiace, miastenia gravis (macrolide).
28
• 
 Efecte adverse generale
Efectele adverse asociate cu oricare clasă de antibiotice:
•• Gastrointestinale (cele mai frecvente): greață, vărsături, diaree,
balonare, indigestie, dureri abdominale, inapetență;
•• Reacții alergice: locale (uritcarie), șoc anafilactic ;
•• Candidoză orală, vaginala;
•• Afecțiuni digestive asociate cu proliferarea în exces a germenului
Clostridium difficile.
•Reacțiile specifice anumitor clase de antibiotice:
•• Tetracicline: hepatotoxicitate, colorarea în galben a dinților la
persoanele în curs de creștere, încetinirea ratei de dezvoltare – motiv
pentru care se evită la copiii sub 12 ani;
•• Aminoglicozide: nefrotoxicitate, ototoxicitate;
•• Cefalosporine: reacții tip alcool-disulfiram;
•• Vancomicina: sindromul „omului roșu” (reacție eritematoasă în
partea superioară a corpului, care apare la administrarea prea rapidă a
perfuziei; poate fi însoțită de angioedem și hipotensiune), 29
ototoxicitate, nefrotoxicitate.
 Clasificare - Structura
• I. AB β LACTAMICE CLASICE:
• I.1. Peniciline
• I.2. Cefalosporine
• II. AB β LACTAMICE NETRADITIONALE cu diferite
structuri:
• II.1. Biciclice: Carbapeneme, Peneme, Claveme
• II.2. Monociclice: Monobacteme
• II.3. Tricicilce:
• mai putin utilizate in practica
• terapeutica

30
Structura
generala

31
 I. AB Beta – Lactamice
clasice
ciclu tiazolidinic

R CO NH S
Structura 1 = peniciline
N Structura 2 = cefalosporine
O inelul beta lactamic = rosu in figura
COOH
32
 Beta - Lactamine
• β-LACTAMINE
• GRUP I:
• DERIVAŢI AI ACIDULUI 6-AMINOPENICILINIC
• 1. PENAMI (PENICILINE)
• 2. CARBAPENEMI
• 3. OXAPENAMI (CLAVAMI)
• GRUP II :
• DERIVATI DE ACID 7 AMINOCEFALOSPORANIC
• CEFALOSPORINE

33
34
 Peniciline

• Primul antibiotic utilizat in terapia AB - Penicilina (Penicilina G

sau Benzilpenicilina) si un derivat de biosinteza asemanator,
fenoxi-metil penicilina (Penicilina V), care raman agentii de
electie in infectiile cauzate de majoritatea speciilor de bacteria
gram - , gram + si coci.
• Descoperirea celui de-al II-lea grup important de AB,
Cefalosporinele, ca si modificarile structurale ale penicilinelor
naturale si ale cefalosporinelor, au condus la extinderea clasei de
AB prin obtinerea unor derivati de semisinteza cu eficacitate
impotriva bacteriilor rezistente la penicilina, in special
stafilococii care produc penicilaza si bacili gram -. 35
 I.1. „Unitatea Internationala”
(U.I.)
• Etalonul de activitate antibiotica – s-a stabilit la Prima
Conferinta Internationala a Penicilinei (1944):
• - Cantitatea minima de Benzilpenicilina continuta in 50 ml mediu
de cultura, capabila sa inhibe cresterea unei culturi determinate de
Staphilococcus aureus, tulpina Oxford, notata cu U.I. (Unitate
Internationala), U.O. (Unitate Oxford) sau U.F. (Unitate
Florey);
• Unitatea internationala = cantitatea de substanţă activă
prezentă în 0,6 mg de sare de sodiu de penicilină G, sub formă
pură de cristale.
• In prezent este mai des utilizată exprimarea în mg/kgcorp de
substanţă activă.
36
 U.I.
• Relatia unitatii de masa a Penicilinelor difera dependent de
natura substituentului acil si de sarea formata la gruparea
carboxil:
• - 1 mg Penicilina G Sodica = 1,667 U.I.
• - 1mg Penicilina G Procaina (Procain-Penicilina) = 1,009 U.I.
• - 1 mg Penicilina Potasica = 1,530 U.I.

37
 Rezistenta la Peniciline
• Sensibilitatea bacteriei la acţiunea antibioticelor β-
lactamice/Peniciline este influenţatǎ de 3 factori independenţi:
• producţia enzimei β-lactamază de catre microorganisme;
• permeabilitatea peretelui celular microbian;
• capacitatea de legare a penicilinei de proteine.
• Sinteza enzimei β-lactamază de către bacterie inactivează
acţiunea AB prin hidrolizarea ciclului β-lactamic = mecanismul
cel mai important de apariţie şi dezvoltare a antibiorezistenţei.
• Inactivarea AB de catre microorganisme se realizeaza prin 2
intermediul a doua enzime:
• - beta-lactamaza care scindeaza inelul beta-lactamic al AB;
• - amidaze care scindeaza radicalul acil: 38
39
Relatie structura chimica -
activitate

40
 SAR
• Pozitia 1:
• Atomul de sulf poate fi
• oxidat la sulfona sau sulfoxid,
• crescand stabilitatea in mediul acid, dar scade activitatea
antibacteriana;
• Pozitia 2: cei 2 substituenti metil – nu se pot inlocui – necesari pt.
activitatea antibacteriana;
• Pozitia3: gruparea carboxil – nu se poate inlocui – inlocuirea cu
grupari alcoolice /ester scade activitatea antibacteriana;
• Pozitia 4: Azot – necesar
• Pozitia 5 – nu se substituie.
Degradarea enzimatică a penicilinelor

Acid 6-aminopenicilanic
Acid peniciloic

42
 BIOSINTEZA PENICILINEI
• Biogenetic penicilinele deriva de la doi aminoacizi: cisteina si valina,
care contribuie la formarea nucleului penam, confirmat prin biosinteza
penicilinei N (adiciclina: α-amino-adipoil-penicilina) in mediul de
cultura al tulpinii producatoare Penicillium chrysogenum, prin utilizarea
aminoacizilor marcati.
• În general, există trei etape principale și importante in biosinteza
penicilina G (benzilpenicilina):
• 1. Condensarea a trei aminoacizi:
• L-alfa-aminoadipic,
• L-cisteină,
• L-valina => într-o tripeptidă.
• Înainte de condensare în tripeptida, aminoacidul L-valină este epimerizat
la D-valină. Rezulta tripeptida condensata δ- (L-α-aminoadipil) -L-
cisteina-D-valină (ACV).
 *
• Reacțiile de condensare și epimerizare sunt catalizate de enzima δ-
(L-α-aminoadipil)-L-cistein-D-valin- sintetaza (ACVS), o peptid-
sintetază nonribosomală.
• 2. Al doilea pas în biosinteza penicilinei G este conversia
oxidativă a tripeptidei ACV (δ- (L-α-aminoadipil) -L-cisteina-D-
valină) liniara în izopenicilina N prin intermediul izopenicilin- N
sintetaza (IPNS).
• Izopenicilina N este un intermediar foarte slab, deoarece nu
prezintă activitate antibiotică remarcabilă.
• 3. Pasul final este o transamidarea izopenicilinei N prin actiunea
N-aciltransferazei, în care restul α aminoadipil din catena laterală a
izopenicilinei N este îndepărtat și schimbat cu o catenă laterală
fenilacetil. Această reacție este codificată de gena Pende, care este
unica în procesul de obținere a penicilinelor:
 *
δ- (L-α-aminoadipil)-L-cisteina-D-valină ACVS
sintetaza

conversia oxidativă a tripeptidei ACV (δ- (L-

α-aminoadipil) -L-cisteina-D-valină) liniara în
izopenicilina N

N-aciltransferaza
transamidarea izopenicilinei N

restul α aminoadipil din catena laterală a izopenicilinei N

este îndepărtat și schimbat cu o catenă laterală fenilacetil
 Biosinteza
• Daca in mediul de cultura al unei tulpini Penicillium se adauga
substante chimice cu rol de precursori pentru catena laterala (acid
fenil-acetic sau fenil-acetamida) se obtine penicilina G, prin
biosinteza dirijata. Daca precursorii introdusi sunt acidul fenoxi-
acetic sau fenoxi-acetamida se obtine penicilina V.
• Biosinteza dirijata a penicilinelor G si V are loc la scara
industriala in fermentatoare.
• Tulpina producatoare este Penicillium chrysogenum mutant Q
1674. Selectarea acestui mutant a permis cresterea randamentelor
biosintezei dirijate de la 60 mg penicilina /litru mediu de cultura
pentru prima tulpina producatoare, la mai mult de 20g/l pentru
tulpina utilizata in prezent.
*
 Obtinere:
I. Biosinteza industriala a
Penicilinei
• Tehnologia de obtinere a penicilinei G, comuna in mare parte
tuturor AB de biosinteza, cuprinde urmatoarele faze:
• -pregatirea mediilor de cultura si sterilizarea lor;
• -fermentatia biochimica;
• -filtrarea solutiilor native;
• -separarea si purificarea AB.
• Microorganismul producator este o tulpina de Penicillium
chrysogenum, inalt producatoare, selectionata prin mutageneza.
•

49
 *
• Mediul de cultura contine:
• - Sursa de carbon (lactoza)
• - Sursa de azot (faina de rapita)
• - Saruri minerale (sulfat de sodiu, sulfat de amoniu, carbonat de
calciu, monofosfat de potasiu etc.).
• La nevoie se adauga, in conditii de sterilitate, o substanta
tensioactiva, care stimuleaza dezvoltarea miceliului fungic prin
dispersarea culturii si marirea gradului de aerare si un agent
antispumant, care opreste formarea spumei datorita agitarii, aerarii si
agentului tensioactiv.
•

50
 Descrierea procesului
tehnologic
Procesul de baza din tehnologiile de biosinteza este un „proces
biologic”(de fermentatie), transpus la scara industriala, ceea ce a facut
ca el sa apartina unui nou domeniu, cel al ingineriei biochimice,
domeniu care studiaza procesele de fermentatie aerobe si anaerobe si
elaboreaza tehnologiile pentru obtinerea antibioticelor, vitaminelor,
hormonilor, alcoolilor, proteinelor, a produselor destinate agriculturii,
culturilor de celule, etc.
•O tehnologie de biosinteza poate fi reprezentata printr-o schema bloc
ca o succesiune de trepte specifice in care rolul central il detine treapta
de fermentatie biochimica.

51
 I.1. Pregatirea mediilor de
cultura
• Mediile de cultura utilizate pentru crestera microorganismelor
producatoare de AB trebuie sa contina hidrati de C, saruri minerale,
surse de azot organic si anorganic, precursori si apa, toate intr-o
proportie bine echilibrata.
• Pregatirea mediulor de cultura se face in aparate destinate acestui scop
prevazute cu agitatoare, conducte pentru abur, serpentine de incalzire,
respectiv de racire. In aceste aparate se introduce apa, se incalzeste la
50 – 600C, se adauga extractul de porumb si se fierbe 1 ora.
• Solutia se raceste la 50 – 600C si se adauga restul componentilor
mediului in urmatoarea ordine: CaCO3, NH4NO3, Na2SO4, MgSO4,
MnSO4, KH2PO4, ZnSO4, lactoza, glucoza.

52
 I.2. Sterilizarea mediului de
cultura
• Procesele de biosinteza impun, in mare majoritate, absenta totala a
sporilor de microorganisme straine, provenite din aer, apa sau materii
prime, care s-ar putea dezvolta in faza de fermentatie, infectand cultura
unica a microorganismului util.
• In industria de biosinteza, unde se obtin culturi microbiene pure,
procesul de sterilizare este de neinlocuit si poate fi realizat prin:
• Metode termice
• Metode chimice
• Metode fizice
• Dintre toate aceste metode, aplicatii practice au gasit numai procedeele
termice de sterilizare care se caracterizeaza prin simplitate, usurinta in
exploatarea utilajelor de sterilizare si siguranta in realizarea gradului de
sterilizare dorit
53
 I.3. Fermentatia
• Faza fundamentala a procesului de biosinteza si reprezinta procesul de
crestere a microorganismelor pe medii de cultura, in scopul
biosintetizarii penicilinelor.
• O etapa importanta o constituie selectia si ameliorarea genetica a
șușelor producatoare de penicilina. Cea mai eficienta metoda de
obtinere a șușelor inalt productive din tulpinile de microorganisme
izolate din diverse surse o reprezinta selectia sub influenta factorilor
mutageni.
• Șușele obtinute prin repetarea proceselor de tratare mutagena au
produs cresteri semnificative ale randamentelor in procesul de
biosinteza. Spre exemplu, șușa producatoare de penicilina
(Penicillium crysogenum), care in conditii naturale produce 1-20 mg/l,
prin tratamente de selectie permite obtinerea unei productii de 55-60
g/l.
54
 I.4.Filtrarea solutiilor native
• Culturile de Penicillium produc, in urma fermentatiei, mase
celulare cu caracter fibros, motiv pentru care filtrarea lichidelor
de fermentatie este o operatie relativ usoara.
• Solutia rezultata in urma filtrarii, se raceste la 3-5°C, in scopul
evitarii reactiilor de degradare a penicilinelor, se depoziteaza
intr-un rezervor de asteptare, de unde este trimisa la separarea
prin extractie a penicilinei respective.

55
 I.5. Extractia
• Separarea penicilinelor G din lichidul de fermentatie, se realizeaza
industrial prin extractie fizica.
• Concentratia finala a penicilinelor in lichidele de fermentatie este
cuprinsa intre 3 si 6%, in functie de tulpina utilizata. Datorita
dilutiei foarte mari, este necesara concentrarea solutiei prin
extractie si reextractie. Penicilinele pot fi extrase fie din solutia
apoasa rezultata in urma filtrarii biomasei, fie direct din lichidul de
fermentatie.
• Pentru separarea penicilinelor prin extractie lichid-lichid au fost
studiati diferiti solventi, dintre care cel mai eficient s-a dovedit
acetatul de butil (s-au avut in vedere: coeficientul de distributie a
penicilinei intre cele doua faze, caracteristicile fizico-chimice,
toxicitatea, pretul de cost etc.).
56
 I.5. Separarea Penicilinei
• Separarea presupune trei stadii:
• - in primul stadiu are loc trecerea penicilinelor din solutia nativa in
acetat de butil la un pH de 2-2.5 (acidulare cu acid sulfuric 4-5%)
folosind un raport volumetric intre solutia apoasa si acetate de butil
3:1.
• - in al doilea stadiu are loc trecerea penicilinei din acetate de butil in
solutie apoasa de fosfat monosodic (4%) la pH=7-7.2 folosind
raportul volumetric intre acetatul de butil si solutia apoasa de 3:1
• -in al treilea stadiu are loc trecerea penicilinei in acetat de butil, din
nou in aceleasi conditii ca in primul stadiu.
• Final se obtine o solutie de penicilina in acetate de butil cu
concentratia de 80-90.000 UI/ml care se supune uscarii in vederea
cristalizarii penicilinei.
57
 I.6. Cristalizarea
• Separare dintr-o solutie sau topitura a cristalelor mono sau pluri
componente – metoda de baza in purificarea principiilor active
solide, prin recristalizare din solutii purificate de substante brute.
• Viteza de cristalizare , dimensiunile cristaline, forma cristalelor si
puritatea lor sunt riguros corelate.
• La viteze mari de cristalizare, cresterea cristalelor este
dezordonata, cristalele au suprafete specifice mari, cu inglobarea in
structura cristalina a suprafetelor nedorite, de unde defectele de
retea si cocristalizarile. Rezulta cristale mici imperfecte, impure
care aglomereaza in agregate cristaline.
• O viteza foarte mare duce la “precipitare “, cand rezulta o masa de
microcristale atat de mici incat nu pot fi identificate prin metode
fizice.
58
 *Cristalizarea
• La cristalizarea lenta edificiul cristalin se dezvolta fara defecte,
impuritatile au timp sa se desoarba, potentialul chimic
favorizeaza mai putin anumite fete deoarece cristalizarea-
dizolvarea sunt cele doua componente ale unui echilibru.
Cristalele sunt mai mari, translucide, continutul inert de
microcristale este mic si puritatea remarcabila.
• La turatie mare cristalele se sfarma prin frecare iar la una mica
se depun pe fundul cristalizorului si formeaza un depozit
compact nedorit.

59
 I.7.Filtrare/Spalare
• In urma cristalizarii, solutia concentrate se raceste la -10 pana la
• -120C, temperatura la care apa din acetatul de butil ingheata, iar
cristalele se filtreaza pe filtru de presiune.
• Solutia de penicilina in acetat de butil rezultata de la filtrare se
trateaza cu acetat de sodiu sau potasiu, cand precipita penicilina
sare.
• Dupa spalare penicilina sare se filtreaza si se purifica pe filtru cu
cloroform pentru indepartarea butanolului.

60
 I.8.Uscarea

• Apa, din cauza reactivitatii sale, poate produce o serie de reactii

secundare nedorite de hidroliza si hidratare.
• Uscarea gazelor se face prin trecerea peste agenti deshidratati
lichizi sau solizi plasati in vase de spalare sau coloane.
• Agentul se alege in functie de natura gazului, care nu trebuie sa
reactioneze cu agentul. Agentii de uscare uzuali sunt:
• H2SO4 conc; NaOH solid si silicagenul.

61
 Sinteza Penicilinei V
• A fost realizata de Sheenan si Henry-Logan, in anul 1950.
• Conform acestui procedeu, care astazi are doar interes academic,
derivatul formilat al glicinei (1), este protejat la gruparea acida
printr-un ester tertbutilic iar gruparea aminica este angajata intr-o
ftalida. Sub actiunea penicilaminei (2), are loc formarea ciclului
tiazolidinic, urmata de separarea diasteroizomerului util. Sub
actiunea hidrazinei, are loc eliberarea functiunii aminice din ftalida,
care ulterior se acileaza cu clorura acidului fenoxiacetic; gruparea
COOH este eliberata la randu-i cu ajutorul HCl anhidru. Acidul
fenoxiacetil peniciloic (3) obtinut se trateaza cu un echivalent de
NaOH care blocheaza gruparea carboxilica cea mai disociata si
permite ciclizarea la lactama (4, Penicilina V), etapa realizata prin
deshidratare, in prezenta diciclohexilcarbodiimidei (DCC):
62
Obtinerea Penicilinei V -1950

63
 Semi-Sinteza Penicilinei
• 1.Obtinerea penicilinei de semisinteza prin acilarea acidului 6-AP
cu cloruri acide si anhidride mixte (figura precedenta)
• Sub actiunea hidrazinei, are loc eliberarea functiunii aminice din
ftalida, care ulterior se acileaza cu clorura acidului fenoxiacetic;
gruparea COOH este eliberata cu ajutorul HCl anhidru. Acidul
fenoxiacetil peniciloic (2) obtinut se trateaza cu NaOH care
blocheaza gruparea carboxilica si permite ciclizarea la lactama (4,
Penicilina V), etapa realizata prin deshidratare, in prezenta
diciclohexilcarbodiimidei (DCC).
• Aceasta metoda are valoare numai teoretica ajutand la demonstrarea
structurii antibioticului.

64
 Semisinteza
• 2. Un grup de cercetatori britanici, Batchelor si colab. au izolat acidul
6-aminopenicilanic dintr-o cultura de P.chrysogenum care a fost
transformat in peniciline prin urmatoarea metoda:
• - acilarea acidului 6-AP cu cloruri acide (5) - cea mai utila metoda
de obtinere a penicilinelor de semisinteza.
• Reactia se realizeaza in prezenta NaHCO3 si trietilaminei, in solvent
organic mediu apos sau amestec apa-acetona:
•

65
 3.
• 3. Daca clorura acida nu este stabila in solutie apoasa, condensarea
se efectueaza in mediu de acetona anhidra, diclormetan, cloroform
sau alt solvent anhidru. In locul clorurii acide se pot utiliza fie
bromuri acide,fie anhidride ciclice sau aromatice.
• - acilarea acidului 6-AP cu anhidride mixte se utilizeaza in cazul
in care clorura acida este greu sau imposibil de obtinut. Anhidridele
mixte se obtin din acizi carboxilici tratati cu clorocarbonat de etil
sau izobutil, in prezenta aminelor tertiare:

66
 4.
• 4. Acilarea acidului 6-AP cu acizii carboxilici se realizeaza in
prezenta N,N-diciclo-hexilcarbodiimidei, in doua trepte:
• in prima treapta are loc aditia acidului carboxilic la diciclohexil-
carbo-diimida (1), iar in treapta a doua compusul de aditie
reactioneaza cu acidul 6-AP, formand penicilina de semisinteza
corespunzatoare si diciclohexil-ureea (2):
•

(1) (2)

67
 Clasificarea
Penicilinelor
A. PENICILINE NATURALE
B. PENICILINE DE SEMISINTEZA

68
 Clasificare
• Dupa modul de obtinere, existǎ mai multe generaţii de peniciline:
• Prima generaţie este reprezentată de penicilinele naturale,
obţinute prin biosinteză;
• Următoarele generaţii sunt de semisinteza.
• Penicilinele de semisinteză au fost concepute cu scopul obţinerii
de peniciline superioare celor naturale în privinţa spectrului de
activitate, rezistenţei la sucul gastric şi la acţiunea penicilinazelor.
• Nu s-a recurs la sinteza chimică directă, randamentele reacţiilor
fiind prea mici pentru a transforma procedeul într-un proces
industrial de preparare a penicilinei.

69
 PENICILINE

Administrare parenterala Administrare orala

Scurta durata Lunga durata Fenoximetilpenicilina
(Penicilina V)
Benzilpenicilina Bicilina
(Moldamin)
Benzilpenicilina
+ Novocaina
(Efitard)

70
 Peniciline de
semisinteza
Acidorezistente Enzimorezistente Cu spectru larg de actiune
(rezistente la penicilaze)
Penicilina V Parenteral Oral si Ampicilina
parenteral
Feneticilina Meticilina Oxacilina Carbenicilina
Propicilina Dicloxacilina Azlocilina, Mezlocilina,
Piperacilina
Fenbenicilina Cloxacilina Ticarcilina
Meticilinam
Carbapeneme: Tienamicina,
Imipenema
Monociclice: Aztreonam,
Monobactam
71
 *Clasificare
• DUPA SPECTRUL ANTIMICROBIAN ŞI SENSIBILITATEA
FAŢĂ DE BETALACTAMAZE:
• A. PENICILINE CU SPECTRU ÎNGUST, SENSIBILE LA
BETALACTAMAZE:
• PENICILINA G (benzilpenicilina) obţinută natural, prezentă sub
diferite forme farmaceutice, şi
• Peniciline biosintetice pt. administrare orala, care sunt rezistente la
acţiunea acizilor: fenoximetilpenicilina – Penicilina V – şi feneticilin.

• FENOXIMETILPENICILINA are multe caracterisitici comune cu

benzilpenicilina, inclusiv spectrul de acţiune - prezintă o activitate bună
împotriva multor bacterii gram-pozitive precum şi a unui număr limitat
de bacterii gram-negative.
• La fel ca şi benzilpenicilina, este sensibilă la hidroliza penicilinazelor/
betalactamazelor.
72
•  
•
*
B. PENICILINE CU SPECTRU ÎNGUST, REZISTENTE LA
BETALACTAMAZE
• Penicilinele din această grupă nu sunt la fel de active împotriva
multor bacterii Gram-pozitive în comparaţie cu penicilina G şi sunt
inactive împotriva a aproape tuturor bacteriilor Gram-negative:
• ISOXAZOLILPENICILINE: OXACILINA, CLOXACILINA,
DICLOXACILINA, FLUCLOXACILINA = peniciline
antistafilococice
• datorită acţiunii asupra stafilococilor secretori de betalactamaze
specifice, rezistenţi la penicilina G; rezistente la acţiunea acizilor -
folosite în administrare orală.
• METICILINA - datorită reacţiilor adverse frecvente
(nefrotoxicitate) pe care le produce, meticilina a fost scoasă din uz.
•
73
 *
• C. PENICILINE CU SPECTRU LARG, SENSIBILE LA
BETALACTAMAZE:
• Semisintetice, active împotriva majorităţii bacteriilor gram-pozitive şi
gram-negative; cu toate acestea ele sunt uşor distruse de β-lactamaze.
• Multe peniciline din această grupă sunt rezistente la acizi şi sunt
administrate atât oral cât şi parenteral:
• AMINOPENICILINE (AMINO-BENZIL-PENICILINE):
AMPICILINA, AMOXICILINA.
• câţiva precursori ai ampicilinei, care sunt absorbiţi mai bine din tractul
gastrointestinal, aparţin acestei clase: hetacilina, pivampicilina,
talampicilina
• AMIDINOPENICILINE: MECILINAM ŞI PIVMECILINAM
•

74
 *
• D. PENICILINE CU SPECTRU LARG-EXTINS, SENSIBILE
LA BETALACTAMAZE:
• CARBOXIPENICILINE:
• CARBENICILINA, TICARCILINA
• UREIDOPENICILINE:
• AZLOCILINA, MEZLOCILINA
• PIPERAZINPENICILINE:
• PIPERACILINA
• Unele peniciline semisintetice de spectru larg sunt active împotriva
Pseudomonas aeruginosa, unele tulpini de Proteus spp., chiar şi
împotriva tulpinilor de Klebsiella, Shigella şi Enterobacter spp în
anumite cazuri.
75
 *
• E. PENICILINE CU SPECTRU LARG, REZISTENTE LA
BETALACTAMAZE = PENICILINE POTENŢATE
• Unii dintre compuşii naturali şi semisintetici pot inhiba multe dintre
enzimele betalactamaze produse de bacteriile penicilino-rezistente
numindu-se datorită acestui fapt inhibitori de batalactamaze.
Aceste substanţe medicamentoase, folosite în combinaţie cu
peniciline cu spectru larg determină un efect sinergic notabil,
deoarece penicilina activă este protejată de hidroliza enzimatică,
astfel încât acţionează în totalitate împotriva gamei variate de
bacterii rezistente:
• AMOXICILINA / TICARCILINA + CLAVULANAT
• AMPICILINA + SULBACTAM

76
 *
• DUPA MODUL DE OBŢINERE CÂT ŞI SENSIBILITATEA
GERMENILOR BACTERIENI:
• PENICILINE NATURALE – penicilina G, penicilina V -
sensibilitate: Streptococci spp., Staphylococcus spp.,
Corynebacterium, Listeria monocytogenes, Pasteurella multocida,
Haemophilus influenzae, Fusobacterium, Peptococcus,
Peptostreptococcus, Clostridium, Leptospira, Borrelia.
• AMINOPENICILINE – amoxicilina, ampicilina, hetacilina -
sensibilitate: la fel ca penicilinele naturale şi în plus: E .coli, Proteus
mirabilis, Salmonella.
• PENICILINE PENICILIN-AZOREZISTENTE – cloxacilina,
dicloxacilina, meticilina, nafcilina, oxacilina - sensibilitate:
Staphylococcus spp., Gram-pozitivi, Gram-negativi, spirochete.
• PENICILINE CU SPECTRU LARG – azlocilina, carbenicilina,
mezlocilina, piperacilina, ticarcilina - sensibilitate: bacterii Gram-
negative şi Gram-pozitive, anaerobe şi aerobe, Bacteroides fragilis,
Enterobacteriaceae - Pseudomonas, E. coli, Morganella morganii,
Proteus spp., Salmonella, Enterobacter, Citrobacter, Klebsiella,
Serratia. 77
 *Proprietati
• Degradarea penicilinelor are loc mai ales prin hidrolizare,
fenomen ce poate avea loc chiar în seringă atunci când se combină
cu alt medicament.
• Unele peniciline sunt repede hidrolizate sub acţiunea acidului
gastric, făcându-le astfel improprii pentru administrare orală.
• Soluţiile apoase alcaline ale sulfamidelor determină inactivarea
penicilinelor.
• Penicilinele sunt incompatibile cu:
• ionii metalelor grele
• agenţii de oxidare
• alcoolul în concentraţie mărită
78
 Instabilitatea ciclului beta-
lactamic
• Toate penicilinele sunt foarte sensibile la atacul agentilor nucleofili,
electrofili, oxidanti, sau a unor enzime, suferind reactii de degradare
care conduc la pierderea actiunii biologice.
•        Degradarea in mediu alcalin
• La valori ale pH-ului egale sau mai mari de 8, are loc atacul
nucleofil al anionului HO– asupra carbonilului din gruparea
lactamica, cu deschiderea ciclului si formarea, in general, in etapa
finala, a acidului peniciloic (1).
• In conditii mai drastice, are loc decarboxilarea acestuia, cu
formarea   acidului peniloic (2):

79
Degradarea in mediul alcalin

80
 Degradarea cu ioni metalici
• Prezenta in mediu a sarurilor metalice (Zn2+, Cd2+, Pb2+) sau a HgCl2,
favorizeaza degradarea acidului peniciloic la o carbinolamina instabila (25)
care se descompune in D-penicilamina (2) si acid penaldic (3), acesta din
urma decarboxilandu-se la penicilaldehida (aldehida penilica) (4).

81
  Alcooliza si aminoliza
penicilinelor
• In afara anionului HO–, ciclul β-lactamic este susceptibil la atacul
a numerosi alti nucleofili, (alcooli, amine, hidroxilamine), atac
catalizat adesea de ionii metalelor grele: Cu2+, Zn2+, Sn2+ etc.
• Atunci cand nucleofilul este anionul alcoxid, se formeaza esteri
peniciloici (penicilinoici) (1) iar cand nucleofilii sunt amine sau
hidroxilamina, se formeaza amide peniciloice (penicilinoice) (2),
respectiv acizi hidroxamici (3).
• Acesti produsi de degradare, ca si cei intalniti in urma
degradarii in mediu acid, sunt responsabili pentru alergiile
produse la utilizarea penicilinelor:

82
Alcoliza si aminoliza penicilinelor

83
 Degradarea in mediu acid
• Sub actiunea electrofila a cationului H+ asupra atomului de sulf din
ciclul tiazolidin beta-lactamic, are loc deschiderea ciclurilor
tiazolidinc si lactamic.
• Prin rearanjari ulterioare se obtine acidul penicilenic (1) iar daca
mediul este puternic acid se poate forma sistemul biciclic (2),
numit acid penilic.
•   Sub actiunea clorurii mercurice, acidul penilic trece in
penicilamina (3) si penicilaldehida (4):

• Degradarea penicilinelor in mediu acid este cu atat mai facila cu cat

radicalul R are un caracter mai puternic donor de electroni. In
schimb, produsii in care R este acceptor de electroni, sunt mai
stabili si pot fi administrati pe cale orala, fiind mai rezistenti la
aciditatea gastrica. 84
*

85
 Concluzii: Degradarea
penicilinelor
• 1. Hidroliza ciclului oxazolic acidul penamaldic instabil (din
acidul penicilanic prin hidroliza acida), care fiind o enamina
hidrolizeaza usor la penicilamina (produs major de degradare) si
acid penaldic
• 2. Reanjarea acidului penicilanic la acid penilic (acid imidazolin-
2- carboxilic) printr-o serie de reactii intramoleculare, decarboxilare
si deschiderea ciclului prin hidroliza acida = al II-lea produs major
de degradare, acidul peniloic. Acesta, rezulta din degradarea atat
acida cat si bazica si nu poate fi evidentiat, exista in echilibru cu
acidul penamaldic.
• 3. Al-III-lea produs major de degradare este penicil-aldehida
(penil-aldehida) formata prin decarboxilarea acidului penaldic.
• Penicilinele “ideale” ar trebui sa posede un larg spectru
antibacterian, stabilitate in mediu acid, rezistenta la penicilinaza,
stabilitate in solutie, absorbtie rapida si sa nu produca
86
hipersensibilitate la administrare.
 *
• Penicilina poate fi inactivata si de enzimele denumite penicilaze:
beta-lactamaze (deschiderea ciclului beta-lactamic)si acilaze
(amidaze) – prin dezacilare hidrolitica si nu prin deschiderea
ciclului beta-lactamic:

87
 A. PENICILINE NATURALE
• Sunt peniciline obtinute prin biosinteza din diferite spp. de
Penicillium ( P. notatum, P. rubrum, P. roseum) si Aspergillus (A.
giganteus, A. glaucus), care contin in molecula C, H, O, N si S, cu
masa moleculara > 300, cu aceeasi formula g-rala, diferenta fiind
prin natura radicalului (R).
• Structura de baza:
• 2 heterociclii condensati:
• un nucleu pentaatomic
• (tiazolidinic) si unul
• tetraatomic ( β- lactamic):

88
 Mecanismul de actiune al AB
β lactamice
• Antibioticele cu structura β-lactamica actioneaza la nivelul peretelui
celular microbian, prin inhibarea biosintezei acestuia, producand
astfel un efect bacteriostatic sau bactericid. In compozitia peretelui
celular microbian intra macromolecule complexe, formate din fibre
de peptidoglican, care se leaga prin punti peptidice, formand o
structura tridimensionala complexa.
• Actiunea antibioticelor se manifesta cu conditia ca acestea sa-si
atinga tinta PBP (penicillin binding proteins) si anume,
peptidoglicanul.
• Daca peptidoglicanul este expus direct agentilor externi in cazul
germenilor Gram +, nu acelasi lucru se intampla in cazul germenilor
Gram –, la care, o membrana lipidica suplimentara impiedica
actiunea directa a antibioticelor asupra peptidoglicanului:
89
*

90
 *
• La ultima etapa a biosintezei peretelui celular participa peste 30 de
enzime, iar cateva dintre acestea prezinta afinitate ridicata pentru
antibioticele β-lactamice, de care se leaga prin legaturi covalente
(proteinele enzimatice denumite proteine fixatoare de peniciline -
PFP). Aceasta ultima etapa constituie tinta preferentiala a β-lactamicelor,
antibiotice care joaca rol de inhibitori enzimatici competitvi.
• Capacitatea antibioticelor de a perturba sinteza peptidoglicanului prin
fixarea covalenta a moleculei de anumite PFP, confera acestora
proprietatea  bacteriostatica.
•  In cazul germenilor Gram +, unde peptidoglicanul singur constituie
peretele extern, penetrarea este usor realizabila datorita structurii sale
reticulate, in schimb la bacteriile Gram-, pasajul AB prin membrana
externa este adesea dificila pe cale pasiva deoarece beta-lactamicele,
puternic ionizate la pH fiziologic, prezinta un caracter hidrofil
pronuntat. Bariera membranara lipofila este traversata de antibiotic la
nivelul lipopolizaharidelor, prin intermediul ionilor Mg 2+ si Ca2+.
91
 Mecanism de actiune
• Reacția de reticulare (cross-linking) este catalizată de o clasă de
transpeptidaze cunoscute ca proteine de legare a penicilinei;
• Peptidoglicanul (mureina) = proteina formata din lanturi de aminoacizi,
componenta importanta din structura
peretelui celular bacterian. Este formata
din lanturi de N-acetilglucosamine
(NAG) si N-acetilmuramic acid (NAM);
o parte critică a procesului este
recunoașterea secvenței D-Ala-D-Ala a
lanțului lateral al peptidei din PBP.
Interferarea cu această secventa perturbă
sinteza peretelui celular
bacterian:
 *
• β-lactamele imită structura linkului D-Ala-D-Ala și se leagă la
locul activ al PBP-urilor, perturbând procesul de reticulare.
• Amida din inelul β-lactam este neobișnuit de reactivă datorită unui
aranjament conformațional care nu permite perechii singulare de
electroni de la azot să interacționeze cu dubla legătură a gr.
carbonil.
• β-Lactamii acilizează gruparea hidroxil din restul serinic al
situsului activ PBP într-o manieră ireversibilă.
• Această reacție este în continuare ajutată de gruparea carboxilică
vecina, care stabilizează intermediarul tetraedric și astfel reduce
energia din starea de tranziție:
 Etape in actiunea lactamazelor:
• Hidroxilul din restul serina al peptidoglicanului se leaga de amida
și formează un intermediar tetraedric: R
S
Me

Me
N
OH
O
COOH
SER
H

• Intermediarul tetraedric se prăbușește, legătura amidică este ruptă și

azotul este redus: R
S
Me

Me
N
O
O
COOH
SER
H
 *
• PBP este acum legat covalent de medicament și nu poate continua
acțiunea de reticulare: R
S
Me

Me
HN
O
O
COOH
SER
• Bacteriile au multe metode pentru combaterea efectelor AB de tip β-
lactam:
• - Protecții intrinseci, cum sunt pompele de eflux, pot elimina β-
lactamele din celulă. β-lactamazele sunt enzime care hidrolizează
legătura amidică a inelului β-lactamic, făcând acest medicament inutil.
• - Bacteriile pot dobândi rezistență prin mutație la genele care
controlează producția PBP, modificând situsul activ și afinitatea de
legare pentru β-lactamă.
 *
• Pe langa efectul bacteriostatic, antibioticele au efect
 bactericid indirect, prin activarea unor enzime hidrolitice.
•  In prezenta antibioticului, enzimele hidrolitice sunt activate, ceea ce
are drept efect dezorganizarea peptidoglicanului,  cu  consecinte letale
pentru microorganism.
• Plecand de la aceste deziderate, s-a introdus notiunea de toleranta la
antibiotice care se exprima prin concentratia minima inhibitorie
(CMI) si concentratia minima bactericida (CMB).
•  Un antibiotic are numai efect bacteriostatic cand CMI este mica
si CBI este ridicata.
• Cele doua moduri de actiune a β-lactamicelor sunt reprezentate
schematic in figura urmatoare:

97
Interactiunea AB cu bacterii
gram +

98
Interactiunea AB cu bacterii
gram -

99
 I. Penicilina G –
Benzilpencilina

(2S,5R,6R)-3,3-Dimetil-7-oxo-6-[(fenilacetil)amino]-4-tia-1-azabiciclo
[3.2.0] heptan-2-carboxilic acid
100
 *Benzilpenicilina-Indicatii, adm.
• Cea mai cunoscuta penicilina, agent de electie in tratamentul a
numeroase infectii. Se utilizeaza sarea de potasiu, sodiu sau calciu:
• Pulbere cristalina, alb-galbui, gust amar, foarte solubila in apa, putin
solubila in alcool, insolubila in eter, cloroform, uleiuri.
• Solubilitatea in apa administrare parenterala:
• - se obtin rapid concentratii sanguine inalte:
• Infectii mai putin grave:
• Administrare: i.m.; Ritmiticitate: 6 ore;
• Doze mici: 100 000 – 250 000 U.I., respectiv 600 000 – 1 000 000
U.I./zi;
• Infectii grave: meningite purulente, endocardita lenta, septicemii: 1 –
4 milioane U.I./zi
• Infectii foarte grave: 5 milioane U.I./zi 101
 II.Peniciline depozit

• 1.Efitard - Fortepen
• 2.Moldamin- Retarpen, Sardocillin
• 3.Megacilina

102
 1.EFITARD/
Procain Penicilina G
• Sare a benzilpenicilinei cu o amina aromatica (Procaina; 2-
(dietilamino)etil-4-aminobenzoat), care se obtine prin tratarea
Penicilinei G sodice cu clorhidrat de procaina.
• Are solubilitate in apa mult mai redusa fata de Penicilina sare de
sodiu sau de potasiu; Mai solubila in alcool si cloroform (1%);
• Greu solubila in uleiuri.

103
 Indicatii terapeutice
• In infectii usoare sau profilactic;
• Eficace in uretrita gonococica necomplicata, pe cale i.m.;
• Este potential alergena, atat prin penicilina G, cat si prin procaina care se
afla in concentratie de 240 mg la fiecare 600 000 UI;
• Efitard este un preparat antibiotic, compus dintr-o penicilina acuta si o
penicilina-depozit. Datorita resorbtiei rapide a celei dintai se realizeaza o
penicilinemie initiala mai ridicata in primele 2-3 ore; procain-penicilina,
mai putin solubila si deci cu resorbtie prelungita, asigura in continuare,
timp de 12-14 ore, o concentratie terapeutica de min. 0,03 UI/ml de ser
sanguin.
• faringită streptococică
• scarlatină 1mil.U.I./zi 10 zile, conc. eficace 12 – 24 ore
• la doze mari: efecte toxice
104
 2. Benzatin-Penicilina G
• MOLDAMIN, RETARPEN, BICILIN, PERMAPEN;
• D.C.I.: N,N’-dibenziletilen-diamino-dipenicilina G, Dipenicilin-
dibenziletilen-diamine

• Dibenzatina se leaga la gr. carboxilica a

• nucleului beta-lactamic:

105
 Moldamin
• Proprietati:
• Pulbere alba, inodora, isipida, foarte putin solubila in apa (1:6 000),
• putin solubila in alcool, insolubila in cloroform si eter;
• Are actiune prelungita;
• Se obtine prin reactia dintre acetatul de N,N’-dibenzil-etilendiamina
si sarea de sodiu a benzil-penicilinei, in solutie apoasa (1:2);
• Fiind sarea unei diamine, doi moli de penicilina sunt disponibili
pentru fiecare molecula de dibenzatina;
• Are stabilitate buna si actiune prelungita.

• - MOLDAMIN 600.000u.i.,1200.000 u.i.,2400.000 u.i. , flac.inj.,

• - RETARPEN 600.000u.i., 1200.000 u.i. flac.inj.
106
 3. Clemizolpenicilina,
Megacilina
• MEGACILINA

Cl

• Sarea benzil-penicilinei cu 1-p-clorobenzil-2-(1’-pirolidilmetil)-

benzimidazol (Clemizol) – are actiune mult prelungita;
• Este foarte putin solubila in apa;
• Administrare: i.m. profund in doze de 1 milion U.I./zi, suspensie
apoasa;
• Indicatii: tratamente de lunga durata, mai ales in sifilis si gonoree;
• Derivatul benzimidazolic are actiune antihistaminica, ceea ce asigura
protectie fata de fondul alergic al penicilinelor. 107
 B. Peniciline de
•
semisinteza
Penicilinele naturale au unele dezavantaje, cum sunt:
• - Eliminarea din organism;
• - Instabilitatea fata de sucul gastric si fata de penicilaze;
• - Spectrul de actiune limitat;
• - Efecte secundare de natura alergica.
• Studiile efectuate asupra penicilinelor naturale au stabilit:
• - Restul de acid care acileaza gruparea aminica a acidului 6-AP, din
structura penicilinelor, determina specificitatea de actiune.
• Acidul 6-AP, izolat de Batchelor in 1957, din mediile de cultura de P.
chrysogenum, are actiune antibacteriana, este stabil in mediu acid, se
descompune in mediu bazic si este inactivat de penicilaze; de aceea
prin acilarea sa s-au obtinut peniciline noi – Peniciline de
semisinteza – care au avantaje fata de penicilinele naturale 108
Clasificare

109
 A.1. Peniciline Acido-
Rezistente
• 1.Penicilina V
• DCI: Fenoximetil-penicilina
• DC: Ospen, Pen Vee, V-Clin
• 2. Feneticilina (DCI)
• 1-fenoxietil-penicilina
• DC:Chemipen, Darcil, Syncillin
• 3. Propicilina (DCI)
• (1-fenoxipropil)-penicilina
• 4. Fenbenicilina (DCI)
• (1-fenoxibenzil)-penicilina
110
 1. Penicilina V
• FENOXI-METIL-PENICILINA (DCI)
• Obtinere:
• - Behrens si colab. in anul 1948 prin biosinteza dirijata, utilizand ca
precursori in mediul de cultura acid fenoxiacetic, fenoxiacetamida
sau alcool β-fenoxietilic.
• - Semisinteza: de la acidul 6-APA, tratat cu clorura de fenoxiacetil;
• - Sinteza totala:1957, J.C. Sheehan si K.R. Logan.

111
 Farmacocinetica
• Metabolizare: Penicilina V nu sufera o biotransformare decȃt într-o
proportie foarte redusa.
• Excretie: este excretata renal prin secretie tubulara.
• Indicatii Terapeutice:
• tratamentul infectiilor usoare cauzate de microorganisme sensibile
la penicilina
• nu se vor trata cu penicilina V urmatoarele afectiuni pe durata fazei
lor acute: pneumonia grava, pericardita, meningita
• Profilactic:
• •prevenirea recaderilor în cazul reumatismului articular acut
• •nu se va utiliza penicilina V la pacientii cu risc crescut de
endocardita (purtatori de valve cardiace)
112
 *
Mod de administrare – de preferat inainte de mancare:
••Cp. 400.000 UI – PenicilinaV
••Cp. 500.000 UI, 1 milion UI, 1,5 milioane UI – Ospen
•Administrare: este rezistenta la acidul clorhidric din stomac de aceea
se administreaza oral. Absorbtia din tubul digestiv este incompleta si
concentratia sangvina de antibiotice realizata este scazuta, de aceea
medicamentul se administreaza în caz de infectii de gravitate mica (de
exemplu angina streptococica); este utilizata frecvent datorita rezistentei
sale la hidroliza acida a seretiei gastrice si datorita capacitatii sale de a
realiza concentratii sanguine rapide si uniforme in sange.
• În infectii mai grave se administreaza penicilina G.
•Doze: pana la 1 200 000 U.I./zi (200 000 U.I. la 4 ore).
•adulți → 400.000 ui – 1milion ui la 4 – 6 ore
••profilaxia RAA 800.000ui/zi în 2 prize
113
 2. Feneticilina
• DCI:1-fenoxietil-penicilina
• Este prima penicilina obtinuta prin
• semisinteza de catre Y.C. Perron, in 1959,
• prin acilarea acidului 6-APA cu acidul 1-fenoxi-propionic.
• Atomul de carbon metilenic este asimetric – izomerii optici au fost
izolati, forma levogira (-)- α- fenoxietil-penicilina este mai activa
decat forma dextrogira, dar in terapeutica se utilizeaza amestecul
racemic.
• Avantajele produsului - gruparea metil de la fragmentul acil:
• - imprima o stabilitate ridicata in solutii acide;
• - rezistenta buna la actiunea penicilazei;
• - concentratie sanguina ridicata dupa administrarea orala.
114
 3. Propicilina
• DCI: 1-fenoxipropil- penicilina
• Este omologul superior al Feneticinei;
• Se utilizeaza sarea de potasiu a amestecului racemic D si L,
solubil in apa;
• Actiunea terapeutica este asemanatoare Penicilinei V si
Feneticinei, are absorbtie rapida realizand concentratii serice
maxime in scurt timp;
• Administrare orala, in doze de 200 000 U.I. (si mai mari in
functie de gravitatea infectiei), la interval de 8 ore.

115
 4. Fenbenicilina
• DCI: 1-fenoxibenzil-penicilina

• Se utilizeaza sarea de potasiu, forma solubila in apa;

• Administrare: oral, la interval de 6-8 ore, in doze de 125 mg;
• Realizeaza o concentratie sanguina maxima dupa 30 minute de la
administrare.
• Indicatiie terapeutice sunt aceleasi ca si la celelalte peniciline
acido-rezistente.

116