ANTAGONISMUL MICROBIAN.

ANTIBIOTICELE. BACTERIOCINELE.
 COMUNITĂŢILE MICROBIENE. RELAŢIILE DINTRE
MICROORGANISME ÎN COMUNITĂŢI

• În natură microorganismele vieţuiesc în cadrul asociaţiilor,

care includ bacterii, micete, alge, protozoare ş.a. Astfel de
asociaţii se întâlnesc în variate habitate naturale: apă, sol,
pe plante, pe suprafaţa şi în corpul uman şi animal.
• BIOTOP – spaţiu cu condiţii de viaţă particulare (sol,
lacuri, oceane, paduri, sau - conjunctiva, mucoasa
intestinală, orofaringele, vaginul, tegumentul, etc),
populat şi transformat de asociaţii de fiinţe vii, inclusiv
microorganisme.
• MICROBIOCENOZĂ (ecosistem, comunitate microbiană) –
asociaţii microbiene ce populează un biotop.
Microorganismele prezente într-un biotop particular
constituie microflora (microbiota, microbiomul) acestui
habitat (m/f cutanată, intestinală, etc)
Aceasta joacă un rol important în protejarea gazdei faţă de
o invazie microbiană ulterioară, actionând prin
următoarele mecanisme:
• competiţie pentru aceiaşi nutrienţi;
• competiţie pentru aceiaşi receptori de pe celulele
gazdei;
• producere de bacteriocine, vitamine (gr B, K);
• producere de acizi graşi volatili sau alţi metaboliţi;
• stimularea continuă a sistemului imun;
• stimularea producerii unor factori imuni de
protecţie (anticorpii naturali).
• MICROBIOM – totalitatea microorganismelor,
elementelor lor genetice și a interacțiunilor
acestora într-un mediu (ex. în organismul
uman și pe suprafata sa).

• Unele studii demonstrează că diabetul,

obezitatea, bolile autoimune și chiar
schizofrenia pot fi cauzate de modificări în
componența microbiomului.
Între microorganismele unui biotop se pot stabili relaţii
(simbioză):
I. Indiferente (neutralism)
II. Pozitive (favorabile, benefice)
(comensalism/satelitism, mutualism, sinergism)
III. Negative (defavorabile) (parazitism, antagonism)
Antagonism – o specie inhibă sau omoară altă specie
prin mecanisme specifice sau nespecifice.
Mi/o care manifestă activitate inhibitoare – antagonist
(A), mi/o care suferă – concurent (C).
Antagonism nespecific:
- Antagonistul este mai activ, utilizând nutrienţii,
oxigenul
- Antagonistul produce metaboliţi toxici (acizi, indol, H2S,
amoniac, peroxid, etc)
Antagonism specific – antagonistul produce substanţe cu
acţiune specifică (antibiotice, bacteriocine) asupra unui
sau mai multor concurenţi.
Efectul acţiunii unui antagonist asupra concurentului
poate fi bacteriostatic sau bactericid (uneori
bacteriolitic).

Utilizarea practică a antagonismului microbian:

1. Pentru depistarea mi/o – producenţi de
antibiotice (micete, actinomicete, bacterii)
2. Pentru obţinerea produselor biologice curative
de origine microbiană (probiotice,
eubiotice/sinbiotice)
3. Crearea biocenozelor favorabile organismului
• Probioticele sunt preparate ce conţin bacterii vii sau
substanţe de origine microbiană care, întroduse pe
cale naturală, manifestă efecte benefice (fiziologice,
biochimice şi imune) pentru organismul-gazdă prin
stabilizarea şi optimizarea funcţiilor microflorei
normale.
• Prebioticele sunt preparate ce conţin un ingredient
alimentar nedigerabil care stimulează selectiv
creşterea şi activitatea unui număr limitat de
bacterii rezidente ale microflorei normale
intestinale.
• Sinbioticele/eubioticele sunt preparate obţinute în
urma combinării raţionale dintre probiotice şi
prebiotice.
METODELE DE STUDIU AL ANTAGONISMULUI
1. În mediu solid (metoda tranşeei) – antagonistul se
însămânţează în centrul cutiei, concurenţii –
perpendicular. Termostat 24h. Aprecierea – după
dimensiunea zonei de inhibiţie a creşterii culturii
concurentului.
2. În mediu semisolid – I strat – antagonistul, II strat –
concurentul. Termostat 24h. Aprecierea – zonă clară
între straturi.
3. Însămânţarea în mediu lichid (BP) a unui număr egal
de A şi C. După 24 h de incubaţie se reînsămânţează 0,1
ml pe placa cu geloză. Se compară numărul coloniilor
de A şi C.
• ANTIBIOTICELE (AB)– produse de
origine naturală (microbiană, animală
sau vegetală), derivaţi semi-sintetici
sau produse sintetice care inhibă sau
omoară selectiv unele mi/o sau/şi
celule tumorale, fără a exercita ca
regulă efecte toxice asupra
macroorganismului.
• 1929 – Fleming descoperă efectul Penicillium
asupra S. aureus
• 1940 – elaborarea primului AB utilizabil in vivo –
penicilina
• 1942 – producerea industrială a penicilinei
• 1944 – descoperirea streptomicinei (Streptomyces
griseus) – Waksman
• Anii 1950 – cloramfenicol, neomicina,
tetraciclina…)
• 1990 – Linezolid
• 1997 – Daptomicina…
• 2017-2020 – 8 AB noi (eravaciclina, delafloxacina,
plazomicina, cefiderocol, pretomanida, etc)
 • Clasificarea AB
I. După efectul asupra celulei
- Bacteriostatice (tetraciclina, cloramfenicol…)
- Bactericide (streptomicina, polimixina)
- Bacteriolitice (peniciline, cefalosporine)
II. După spectrul de acţiune
- AB cu spectru îngust (limitat) de acţiune (AB anti-
G+, anti-G-, anti-tuberculoase, anti-micotice,
anti-tumorale, etc)
- AB cu spectru larg de acţiune (G+ şi G-)
 III. După producent (origine)
1. De origine fungică (peniciline, cefalosporine,...)
2. Din actinomicete (aminoglicozide, macrolide, fenicoli, etc)
3. De origine bacteriană (bacitracina din Bacillus subtilis,
gramicidina din Bacillus brevis, polimixina, colistina din
Paenibacillus polymyxa)
4. De origine vegetală – fitoncidele (alicina, rafanina)
5. De origine animală (lizozima – din albuşul de ou, ecmolina –
din oase de peşte, eritrina – din masă eritrocitară,
splenocitina – din splină)
IV. După compoziţia chimică (beta-lactamine, macrolide,
aminoglicozide, fenicoli, glicopeptide, polipeptide,
poliene, sulfamide, chinolone şi fluorochinolone,
nitrofurani, etc)
Mecanismele de acţiune ale AB
 Mecanismele de acţiune ale AB
1. AB CARE INHIBĂ SINTEZA PERETELUI CELULAR
- Beta-lactamice (peniciline, cefalosporine). Inhibă etapa finală a sintezei PC,
fixându-se de proteinele de legare a penicilinei (PLP) din membrana
citoplasmatică, care sunt enzime ce catalizează legăturile între catenele
peptidice din PG (transpeptidaze).
- Vancomicina, teicoplanina previn incorporarea complexului dizaharid-
pentapeptid in catena de peptidoglican din peretele celular, fixându-se de
componentul peptidic
- Bacitracina impiedică reciclarea moleculelor lipidice de transport
transmembranar – bactoprenol
- Fosfomicina blochează piruviltransferaza, implicată în sinteza acidului N-
acetil muramic
- Cicloserina (analog ciclic al D-alaninei) inhibă activitatea a 2 enzime – alanin
racemaza și D-alanin:D-alanin ligaza
Efectul acestor AB este bactericid/litic, doar celulele metabolic active sunt
omorâte. Nu afectează celulele eucariote (lipsa PG).
• Teixobactin este un antibiotic nou, activ contra
bacteriilor gram pozitive. Afecteaza bacteriile prin
legarea la niste precursori importanti pentru formarea
peretelui celular (lipidul II si lipidul III). Descoperirea
acestor molecule a fost publicata in ianuarie 2015 in
revista Nature.
• Teixobactin a fost descoperit utilizand o metoda noua de
cultivare a bacteriilor in sol (iChip), ce a permis cresterea
unei bacterii necultivabile anterior, Eleftheria terrae, care
produce antibioticul. In studiul publicat a fost
demonstrat, ca teixobactin omoara Staphylococcus
aureus si Mycobacterium tuberculosis fara ca bacteriile sa
dezvolte rezistenta.
2. AB CU ACŢIUNE ASUPRA ME Şi A MCP
- AB polipeptidice (polimixina B, colistina); lipopeptidice
(daptomicina). Se fixează pe fosfolipidele membranelor
bacteriene (în special ME la bacterii G-), provocând
deformarea lor şi afectând permeabilitatea. Efect
bactericid.
- AB polienice (nistatina, levorina, amfotericina B,
ketoconazolul, etc). Se fixează pe sterolii din MCP a
micetelor, perturbând respiraţia şi dezorganizând MCP
(permeabilitate excesivă şi moartea celulei).
Aceste AB acţionează şi asupra celulelor inactive metabolic.
Relativ toxice, în special nefro.
3. AB CU ACŢIUNE ASUPRA RIBOZOMILOR (inhibarea
sintezei proteice)

Se leagă de receptori specifici de pe subunităţile 30S sau

50S, perturbând sinteza proteică (inhibiţia
transpeptidazei, a translocaţiei peptidelor, etc). Rezultă
inhibiţia sintezei proteice sau sinteza proteinelor
nefuncţionale. 30S (aminoglicozide: streptomicina,
kanamicina, gentamicina, tobramicina, amikacina;
tetracicline)
- 50S (cloramfenicol, triamfenicol; macrolide -
eritromicina, oleandomicina; lincosamide -
clindamicina, lincomicina; linezolid).
- Efectul este bacteriostatic (aminoglicozidele –
bactericid), doar asupra celulelor active metabolic.
4. AB CU ACŢIUNE ASUPRA ACIZILOR NUCLEICI

- Rifampicina /rifamicina– inhibă ARN-polimeraza

ADN-dependentă. Rezultă stoparea sintezei ARNm
- Novobiocina, Chinolonele (acidul nalidixic,
ciprofloxacina, ofloxacina) – blochează activitatea
topo-izomerazelor, intervenind în conformaţia ADN-
ului (inhibiţia replicării ADN).
Efect bactericid. Toxicitate pronunțată.
- Sulfamidele şi trimetoprimul perturbă sinteza acidului folic şi
folaţilor (cofactori în sinteza AN). Activitate bacteriostatică.
 • Producerea AB
1. Metoda biologică
2. Metoda sintetică
3. Metoda semi-sintetică
Etapele metodei biologice:
1. Cultivarea tulpinilor-producente de AB (ex.: Penicillium
notatum, Actinomyces griseum, etc) în mediu lichid
adecvat
2. Extragerea AB
3. Purificarea şi concentrarea AB
4. Controlul toxicităţii
5. Determinarea activităţii AB
Activitatea AB se măsoară în unităţi de masă (g, mg, µg) sau
de acţiune (UA).
1 UA – cantitatea minimă de AB care inhibă creşterea unei
tulpini de referinţă în condiţii standarde.
Penicilina – 1UA = 0,6 µg de substanţă pură
Cerinţele faţă de AB:
- Toxicitate selectivă
- Efect terapeutic cu doze minime
- Activitate de lungă durată
- Spectru restrâns de acţiune
- Să fie solubile şi absorbite uşor
- Să nu provoace efecte secundare
- Să nu se dezvolte rezistenţa contra AB
- Să fie ieftine
 Repartizarea clinică a antibioticelor
în raport cu activitatea lor
 Față de un AB dat, o specie bacteriană sau un gen bacterian poate fi:
 Fie sensibil (S) în mod obișnuit (efectul terapeutic este obţinut cu doze
terapeutice uzuale)
 Fie intermediar (I) / sensibil la expunere crescută (succesul terapeutic
este imprevizibil. Ar fi posibil cu doze mari sau la administrarea locală a
AB)
 Fie rezistent (R) în mod obișnuit (efectul terapeutic nu poate fi obţinut
cu doze terapeutice)

 O tulpină bacteriană izolată dintr-un prelevat patologic poate fi

sensibilă, rezistentă sau intermediară față de un AB dat.
Uneori, în funcție de natura AB, ea nu poate fi decât sensibilă sau
rezistentă.
Fiecare tulpină izolată manifestă sensibilitate particulară. Ea
poate fi studiată în laborator pentru determinarea
profilului de sensibilităţi al acestei tulpini, ceea ce
constituie o antibiogramă.
• Prin antibiograma se intelege testarea sensibilitatii față de
diverse antibiotice a unei tulpini bacteriene izolate dintr-un
prelevat.

Rezultatele testelor de sensibilitate permit medicului să

claseze tulpinile bacteriene după categoriile terapeutice (S,
R, I) – tratament corect, monitoring-ul apariţiei şi evoluţiei
rezistenţei la acest AB, uneori sunt utile în identificarea
tulpinilor.
Armonizarea internationala a metodelor de testare a
sensibilitatii la AB
• 2002 – crearea EUCAST (European Committee of Antimicrobial
Susceptibility Testing)
• Obiectivele:
1. Standardizarea metodologiilor de testare a sensibilității
microorganismelor la antimicrobiene;
2. Utilizarea seturilor unice de AB pentru fiecare specie de microorganisme;
3. Utilizarea mediilor, reactivilor, discurilor cu AB de la același producător;
4. Armonizarea punctelor de ruptură a agenților antimicrobieni pentru
fiecare specie de agenți patogeni;
5. Stabilirea concentrațiilor critice pentru categorizarea clinică

• CLSI – Clinical and Laboratory Standards Institute (elaboreaza standarde in

domeniul clinic si de laborator - SUA)
 Metodele de testare a sensibilitatii/rezistentei
bacteriilor la AB
Metode fenotipice (cantitative)
• Difuziei în mediu solid (metoda discurilor/disc-difuzimetrică)
• Diluțiilor în medii lichide sau solide
• E – testul
• Metode parțial automatizate
Metode genetice de testare a rezistenței (calitative)
• PCR
• RT-PCR
• Multiplex-PCR
• HAIN-test
 Testarea sensibilităţii bacteriilor
la preparate antimicrobiene (inclusiv la AB)

Metoda difuzimetrică (discurilor) Kirby- Bauer. Calitativă,

utilizată uzual în infecţii banale.
Condiţii: mediu standard, concentraţie standardă de mi/o,
discuri/comprimate cu % standarde de AB, condiţii standarde.
Mediul este inoculat cu suspensia bacteriană. După uscare în
termostat timp de 15-20 min se aplică discurile cu pensa sau
cu dispenser pentru discuri – in termostat 18-24h, 35-36°C.
• In jurul discurilor se va realiza un gradient de concentratie
prin difuzia locala a antibioticului (in imediata vecinatate a
discului realizindu-se o concentratie mai mare de antibiotic
care descreste pe masura indepartarii de acesta).
Citirea– se măsoară diametrul zonei de inhibiţie a creşterii culturii
bacteriene (manual sau cu cititor automat).
Interpretarea – Sensibil (S), Rezistent (R), Intermediar (I) în funcție de
valorile din tabelele de interpretare.
 • Metoda diluţiilor (cantitativă)
Într-un şir de tuburi cu 1 ml de bulion peptonat se efectuează
diluţia AB (256 UA, 128, 64, 32, 16, 8, 4, 2, 1, 0,5, etc).
Se adaugă în fiecare tub (cu excepţia celui martor) 0,1 ml de
suspensie bacteriană (concentrație standard).
Termostat - 24h.
Lectura – cea mai mică doză de AB care inhibă creşterea
culturii după 24h de incubare (mediu clar) constituie
Concentraţia Minimă de Inhibiţie (CMI) a AB pentru
tulpina testată.
CMI măsoară efectul bacteriostatic.
Concentraţia Minimă Bactericidă (CMB)

– cantitatea minimă de AB care omoară 99,9% din inoculum

după 18h de incubare.
Determinarea CMB – din ultimele tuburi fără creştere se
repică 0,1 ml de mediu pe placa cu geloză. După 18-24h se
compară numărul celulelor ce au supravieţuit cu nr iniţial
de bacterii (din tubul-martor).
Testarea CMI / CMB este indicată în tratamentul infecţiilor
grave - meningite, septicemii, endocardite, infecţii cronice
sau la persoane cu imunosupresie; testarea bacteriilor cu
cultivare lentă.
 E - testul
• Combină avantajele celor 2
metode
• Medii de cultură solide
inoculate cu cultura studiată
• Benzi impregnate cu AB în %
descrescătoare
• Locul în care zona de inhibiție
intersectează banda = CMI
 Corelaţia dintre studii in vitro
şi rezultate in vivo

În studii in vitro parametrii (densitatea suspensiei

bacteriene, concentraţia AB, etc) nu se modifică în
timp.
In vivo, la pacienţi, concentraţia AB variază în timp şi
în funcţie de coeficientul de difuzie al AB in ţesut.
Pentru a stabili dacă tulpina izolată este sensibilă sau
rezistentă la un AB se compară valoarea CMI a unui
AB în raport cu concentrațiile serice sau tisulare
(concentratii critice) ale antibioticelor (determinate
in vivo).
• Concentrațiile critice sunt stabilite pe baza concentrațiilor
serice/tisulare obținute după administrarea unei posologii
uzuale și a posologiei maximum tolerate.
• concentraţia critică inferioară (c) - concentraţia serică a
antibioticului obţinută după administrarea unei posologii
uzuale
• concentraţia critică superioară (C) - concentraţia serică a
antibioticului obţinută după administrarea unei posologii
maximum tolerate.

• Fiecare AB are propriile concentrații critice (terapeutice)

• O tulpină izolată, pentru care CMI este inferioară sau
egală cu c este sensibilă la AB în cauză (efect
terapeutic posibil cu doze uzuale).
• Dacă CMI este mai mare decât C, tulpina este
rezistentă (efect terapeutic imposibil).
• Dacă CMI-ul este situat între valorile c și C (c<CMI<C),
tulpina este intermediară (efect terapeutic posibil cu
doze maxime).
Efectele negative ale antibioticoterapiei
1. Efect toxic (streptomicina – surditate,
cloramfenicolul – toxic pentru măduva osoasă,
polipeptidele – nefrotoxice, etc)
2. Efect teratogen
3. Acţiune sensibilizantă (penicilina, etc)
4. Disbacterioză
5. Dereglarea imunogenezei
6. Selecţia tulpinilor rezistente
Bacteriocinele – substanţe proteice bactericide
produse de numeroase specii bacteriene şi active
asupra altor tulpini ale aceeaşi specii sau asupra
speciilor înrudite. Producerea bacteriocinelor este
determinată plasmidic (plasmide Col).
Tipuri de bactericine: colicine (secretate de
Escherichia coli), corinecine (Corynebacterium),
vibriocine (Vibrio), piocine (Pseudomonas), etc.
Studiul sensibilităţii unei tulpini la bacteriocine
(bacteriocinotipia) se utilizează în scopuri
epidemiologice.
Rezistenţa la antibiotice este capacitatea naturală sau
dobândită a unui microorganism de a rezista efectelor
unui sau mai multor antibiotice.
•Rezistența naturală (constitutivă):
Caracterizează ansamblul de tulpini ale unei specii
sau gen
Determinată genetic de cromozom
Transmisibilă la descendenți (vertical)
Determină fenotipurile “sălbatice” de rezistență la
antibiotice
Exemple:
- lipsa ţintei – ex.: micoplasme, micete (rezistența
la peniciline/cefalosporine);
- imposibilitatea de a atinge ţinta – ex.:
Mycobacterium (ceara, lipidele împiedică
pătrunderea AB în citoplasmă);
- bacteriile nu efectuează procesul inhibat de AB
– ex.: acidul folic este preluat din mediu –
rezistenţă la sulfanilamide
• Rezistența dobândită/achiziționată:

Se referă doar la o proporție de tulpini ale unei specii sau

gen
Variabilă în timp
Există prin dobândirea unui mecanism (sau mai multe) de
rezistență
Frecvent mediată de un element genetic mobil (plasmide,
transpozoni)
Transmisibilă orizontal (uneori între specii diferite)
Determină un anumit fenotip de rezistență, diferit de
fenotipul “sălbatic”
Rezistența dobândită depinde de
acţiunea de selecţie exercitată de AB
utilizate în tratament, urmată de
răspândirea ei (între bacterii,
interuman, transmisie de origine
animală).
Mecanismele rezistenţei dobândite:
1. Diminuarea permeabilităţii celulare
2. Modificarea sau alterarea ţintei moleculare
3. Eliminarea rapidă a AB (prin sisteme de eflux)
4. Inactivarea enzimatică a AB, care poate fi:
hidrolizat (β-lactamaze - penicilinază, cefalosporinază;
β-lactamaze cu spectru extins - ESBL)
modificat structural (acetiltransferaze,
adeniltransferaze, fosfotransferaze).
Rezistenţa dobândită se poate manifesta fenotipic (bacteriile
în faza de repaos, formele “L” de bacterii) sau genotipic.
Rezistenţa genetică poate fi achiziţionată în urma:
- Mutaţiilor (rezistenţă cromozomială) - 10%
Mecanisme: modificarea ţintei moleculare, diminuarea
permeabilităţii membranare
- Transferului de material genetic, realizat prin transfer de
gene (conjugare prin intermediul plasmidelor R (poate fi
rezistenţă multiplă), transducţie – bacteriofagi,
transformare)
Mecanisme: inactivarea enzimatică, modificarea ţintei,
substituţia sau supraproducţia ţintei, excreţie excesivă a AB.
CELE MAI IMPORTANTE ”SUPERBACTERII”
 Programul OMS de prevenire și combatere a
rezistenței bacteriilor la antibiotice
• Utilizarea prudentă a antibioticelor (de nu utilizat AB
când beneficiul este minimal, utilizarea AB cu spectru
îngust, respectarea posologiei - doze terapeutice corecte
şi timpul de tratament necesar
• Accent pe prevenirea infecțiilor (vaccinări, măsuri de
control al infecțiilor, ameliorarea condițiilor sanitaro-
igienice)
• Monitorizarea rezistenței bacteriilor la antibiotice
• Cercetări pentru obținerea de AB noi, reciclarea AB
• In January 2015, a collaboration of four institutes in the US and
Germany together with two pharmaceutical companies, reported
that they had isolated and characterized a new antibiotic, killing
"without detectable resistance.“ Teixobactin was discovered by
screening previously unculturable bacteria present in a sample of
soil from “a grassy field in Maine,” using the iChip (isolation chip).
• The multiple independent iChip culture cells in a block of plastic
are inoculated with soil diluted to deposit about one bacterium in
each cell, and then sealed with semi-permeable membranes. The
iChip is then planted in a box of the soil of origin. Nutrients and
growth factors diffusing from the ambient soil into each culture
cell through the membranes nurture growth of the bacterium into
a colony that is then self-sustaining in vitro. This arrangement
allows growth of only one species in some of the cells.
• The Isolation chip (or ichip) is a method of culturing bacteria.
Using regular methods, 99% of bacterial species are not able
to be cultured as they do not grow in conditions made in a
laboratory, called the "Great Plate Count Anomaly". The ichip
instead cultures bacterial species within its soil environment.
The soil is diluted in molten agar and nutrients such that only
a single cell, on average, grows in the ichip's small
compartments or wells, hence the term "isolation". The chip
is then enclosed in a semipermeable plastic membrane and
buried back in the dirt to allow in nutrients not available in
the lab. With this culturing method, about 50 to 60 percent of
bacterial species are able to survive.
• Teixobactin is an inhibitor of cell wall synthesis that acts primarily by binding
to lipid II, a fatty molecule which is a precursor to peptidoglycan. Lipid II is also
targeted by the antibiotic vancomycin. Binding of teixobactin to lipid precursors
inhibits production of the peptidoglycan layer, leading to lysis of vulnerable
bacteria.
• Activity
• Teixobactin was reported to be potent in vitro against all gram-positive
bacteria tested, including Staphylococcus aureus and difficult-to-
treat enterococci, with Clostridium difficile and Bacillus anthracis being
exceptionally vulnerable. It also killed Mycobacterium tuberculosis. It was also
found to be effective in vivo, when used to treat mice infected with methicillin-
resistant S. aureus (MRSA), and Streptococcus pneumoniae. The dose required to
achieve 50% survival against MRSA is only 10% of the PD50 dose of vancomycin,
an antibiotic typically used for MRSA.
• It is not active against bacteria with an outer membrane such as gram negative
pathogens, particularly carbapenem resistant enterobacteriaceae, or those
with New Delhi metallo-beta-lactamase 1 (NDM1).
• Notably, the bacterial species Eleftheria terrae,
which makes the antibiotic Teixobactin that has
shown promise against many drug-resistant strains
like Methicillin-resistant Staphylococcus aureus, was
discovered using the ichip in 2015. In addition to
antibiotics, it is argued that anti-cancer agents, anti-
inflammatory and immunosuppressives (which have
previously been discovered from bacteria) as well as
potential energy sources could be discovered. The
ichip was disovered by the drug discovery
company NovoBiotic Pharmaceuticals, founded by
Kim Lewis and Slava Epstein.
• Относительно недавно произошел прорыв -
появилась новая наука геномика. Для ученых
открылась возможность определять и изучать
геномы бактерий, отказывающихся расти в
лаборатории. А таких бактерий большинство,
просто они не видимы для классических
микробиологов. Если сейчас прямо здесь, около нас
с вами пылесосом засосать воздух через
бактериальный фильтр, то с помощью современных
приборов мы сможем определить метагеном -
набор генов всех организмов, которые
присутствовали в образце воздуха. Можно взять
образец микрофлоры кишечника, смыва с кожи,
чего угодно. А дальше с помощью другой новой
науки - биоинформатики можно читать
генетические тексты, сравнивать гены друг с
другом, новые гены - с теми, что нам уже знакомы.
• Геномика открывает широкие горизонты для поиска
новых антибиотиков. Мы читаем генетическую
информацию неизвестных прежде бактерий, с
помощью биоинформатики предсказываем группы
генов, которые отвечают за выработку веществ-
антибиотиков. А потом генные инженеры создают
новые штаммы на основе бактерий, хорошо растущих в
лаборатории, содержащих такие гены и поэтому
производящих новые антибиотики.