ANTIBIOTICE

Antibioticele sunt un grup de substanţe chimice organice , provenind din metabolismul celulelor vii ,
majoritatea obţinute prin extracţie din diferite specii de ascomicete ,altele obţinute prin sinteza sau semisinteza
si care in dilutii au proprietatea de a opri multiplicarea si chiar de a distruge unele microorganisme

CLASIFICAREA ANTIBIOTICELOR
I. Dupa structura chimica
1.Antibiotice beta –lactamice
2.Macrolide
3Aminoglicozide
4.Tetracicline
5.Antibiotice polipeptidice
6.Antibiotice diverse – Cloramfenicolii si derivatii sai
- Vancomicina
- Novobiocina
II.Dupa mecanismul de actiune
1) antibiotice care inhiba sinteza peretelui celular al bacteriilor –
- penicilinele
- cefalosporinele
- vancomicina
- cicloserina
2) antibiotice care modifica permeabilitatea si functia membranei citoplasmatice
- polimixine
3) antibiotice care inhiba sinteza proteinelor ( modifica functia ribozomilor)
- tetracicline
- cloramfenicol
- macrolide
- aminoglicozide
4) antibiotice care inhiba sinteza de ARN
- rifampicina
- griseofulvina
III Dupa spectrul de actiune :
1)antibiotice cu actiune asupra cocilor gram pozitivi si negativi si asupra bacililor gram pozitivi
peniciline
- cefalosporine gener. I
- macrolide -
- vancomicina
2) antibiotice cu actiune asupra cocilor gram pozitivi si negativi si in mod
caracteristic asupra bacililor gram negativi
- aminoglicozide
- polimixine
- cefalosporine gen. II
3) antibiotice cu spectru larg de actiune ( coci si bacili gram pozitivi si gram
negativi , spirocketii , chlamidii - -
- tetracicline
- cloramfenicol
- peniciline
- cefalosporine gen,II si III
IV Dupa efectul antimicrobian
1) antibiotice bactericide
- inhiba sinteza peretelui celular
- modifica permeabilitatea si functia membranei celulare
1
- aminoglicozide administrate in doze mari
2) antibiotice cu efect bacteriostatic
- inhiba sinteza proteinelor
- inhiba sinteza de ARN
Studiul antibioticelor dupa structura chimica
A . Antibiotice beta –lactamice
a) antibiotice beta-lactamice clasice - penicilinele
- cefalosporinele
b) antibiotice beta-lactamice netraditionale
- cu structura monociclica - monobactame
- cu structura biciclica - carbapeneme
- peneme
- clavame
- carbacefene
- oxacefene
- cu structura triciclica ( mai putin utilizate )- trineme
Toate beta-lactaminele au o structura constituita dintr-un nucleu tetragonal – ciclul azetidin -2-ona ( β-
lactamic) structura stabilita prin metode fizico-chimice ,analiza spectrala si analiza cristalografica cu raze X.Cu
exceptia monobactaminelor , celelalte beta – lactamine au ciclul beta –lactamic condensat cu un alt heterociclu
sau un biciclu

Mecanism de acţiune
2
 Studiile au demonstrat ca mecanismul principal de actiune al antibioticelor beta –lactamice se datoreaza
toxicitatii lor selective fata de bacterii , actionand prin inhibarea sintezei peretelui celular .Peretele celular
bacterian este format dintr-un polimer peptido-glicanic , format din fibre de peptidoglicani formate la randul lor
din unitati de N-acetil glucozamina si acid N-acetilmuratic , legate prin lanturi de pentaglicina .La formarea
acestei structuri a peretelui celular participa o transpeptidaza membranara care intervine in formarea legaturilor
dintre polimer si pentaglicina .Datorita analogiei structurale cu portiunea terminala a pentapeptidei ,
antibioticele betalactamice se cupleaza cu transpeptidaza blocand-o, uramarea fiind inhibarea sintezei peretelui
celular, ceia ce face ca celula sa se dezorganizeze.
Antibioticele beta-lactamice pot sa blocheze o serie de enzime care intervin in procesele de formare
celulara , de multiplicare celulara in faza de formare a peretilor despartitori , determinand liza celulei.
Integritatea ciclului beta –lactamic din structura antibioticelor din aceasta clasa , este indispensabil activitatii
antibacteriene.
Alte elemente necesare activitatii antibacteriene a antibioticelor betalactamice sunt:
- prezenta unei grupe amidice exociclice al carui atom de azot este legat de ciclul azetidin-onic;
- prezenta unei functii cu caracter acid la carbonul C2 al sistemului heterociclic;
- prezenta unei configuratii precise a cel putin doua centre de asimetrie

Mecanismul producerii rezistentei la antibiotice

Utilizarea pe scara larga a antibioticelor pt. tratamentul infectiilor bacteriene, precum si folosirea lor
nejustificata , au condus la aparitia de tulpini microbiene rezistente ( care au capacitatea de a se multiplica si de
a se mentine in forma activa in prezenta antibioticelor )
Aceasta rezistenta se manifesta prin producerea de enzime (β-lactamaze ) care modifica structura
antibioticului si afinitatea fata de proteinele plasmatice de care se leaga antibioticul , precum si dezvoltarea unei
structuri alterate si reducerea permeabilitatii membranei exterioare.β- lactamazele inactiveaza antibioticul prin
hidroliza legaturii amidice din nucleul β-lactamic , formand compusi inactivi biologic.β-lactamazele sunt
produse in numar mare de bacteriile gram negative si in numar redus de bacteriile gram pozitive.

I . PENICILINELE
Descoperite accidental de Fleming (1929) pe culturile de Staphylococus aureus ,au primit aceasta
denumire datorita asemanarii culturilor cu forma unei pensule. Descoperirea penicilinelor a constituit un progres
remarcabil in terapia antiinfectioasa , ducand la scaderea mortalitatii infantile si cresterea sperantei de viata cu
cel putin zece ani.
Penicilina a fost izolata din culturi de Penicillium notatum, p.crysogenum, P.citroroseum si P.rubrum
Initial s-a crezut ca penicilina nu poate fi izolta din mediul de cultura din cauza sensibilitatii chimice
deosebite.Abia dupa 11 ani Florey si Chain, cercetatori de la Oxford ,reusesc sa puna la punct un procedeu de
extractie cu solventi organici si experimenteaza in terapeutica primele produse izolate.
Pt. aprecierea activitatii antibiotice a penicilinelor a fost necesara o standardizare .La prima Conferinta
Internationala a Penicilinelor ( 1944) s-au stabilit primele etaloane , hotarandu-se sa se considere “unitatea de
activitate “ cantitatea minima de benzilpenicilina continuta in 50ml.mediu de cultura, capabila sa inhibe
cresterea unei culturi determinate de Stfilococ auriu, tulpina Oxford si se noteaza cu UI( Unitate Internationala ,
UO ( Unitate Oxford ) sau UF(Unitate Florey)

Spectru de activitate al penicilinelor

- coci gram pozitivi(streptococi ,pneumococi,stafilococi)
- coci gram negativi(gonococ, meningococ)
- bacili gram pozitivi ( B.carbunos)
- anaerobi ( b.tetanic.b.gangrenei gazoase)
- spirocketi
- actinomicete
Inactivi fata de bacilul Koch , bacili gram negativi, ricketsii , virusi, ciuperci,protozoare
Dezavantaje : induc rezistenta cu aparitia de tulpini penicilino rezistente

Structura de baza
3
 Penicilinele au la baza un sistem heterociclic format din condensarea unui ciclu azetidin -2 onic cu un
ciclu tiazolidinic , avand trei atomi de carbon din pozitiile 2,5si 6 asimetrici , motiv pt. care penicilinele prezinta
activitate optica – sunt dextrogire ( proprietate utilizata la caracterizarea lor analitica )
Conform regulilor IUPAC penicilinele sunt denumite ca acizi 6-acil-amino-3,3-dimetil-7-oxo-1-aza-4-
tia-biciclo-[3,2,]-heptan-2-carboxilici

STRUCTURA GENERALA A PENICILINELOR

Mai exista un sistem de de numerotare in care atomul de sulf este numerotat cu cifra 1 , iar atomul de
azot cu cifra 4
Au fost adoptate trei forme de nomenclatura:
- una utilizează denumirea penam pt. sistemul biciclic nesubstituit ,

- o a doua forma , mai des intalnita in literatura medicala , foloseste numele de acid penicilanic pt. a
descrie sistemul ciclic cu substituentii existenti , in general 2,2-dimetil si 3-carboxil( in cazul celui de al doilea
sistem de numerotare)

- o a treia forma utilizează o nomenclatura care denumeşte întreaga porţiune de acid 6-carbonil-amino –
penicilanic si apoi distinge compuşii in funcţie de radicalul (R) al porţiunii acil.

Ultimele doua forme servesc atat pt. denumirea cat si pt.compararea structurii penicilinelor asemanatoare ,
dar nu pot fi aplicate la compusii cu substituenti neobisnuiti sau la derivatii care au suferit modificari ale celor
doua cicluri
Aspectul neobisnuit al sistemului biciclic, beta-lactamic , a intarziat elucidarea structurii penicilinei care s-a
realizat abia intre anii 1943-1945 ca urmare a colaborarii intre cercetatori din Marea Britanie si SUA.Au existat
multe incercari pt a realiza sinteza penicilinelor , ele culminand in 1957 cu obtinerea fenoximetilpenicilinei
( Penicilina V)este adevarat in cantitati mici (randament de 10-12%).Randamentul mic de fenoximetilpenicilina
a facut ca metoda de obtinere sa aiba numai valoare teoretica ea demonstrand existenta ciclului beta-lactamic.
Izolarea acidului 6-aminopenicilanic dintr-o cultura de P.chrysogenum de catre un grup de cercetatori
britanici a deschis calea spre obtinerea de peniciline sintetice prin acilarea gruparii 6-amino.
O alta cale de obtinere a penicilinelor sintetice a constat in convertirea penicilinei naturale ( cum ar fi
penicilina G potasica), intr-o forma intermediara , din care a fost izolata catena acil careia i s-au adaugat noi
catene pt. formarea penicilinelor biologic active.
Astfel treptat prin studii aprofundate s-a reusit obtinerea de noi peniciline, cu randamente mult mai mari,
cu o activitate superioara dar si cu o mai buna stabilitate decat primele peniciline obtinute.

Proprietăţi fizico-chimice
Prima penicilina izolata se prezenta sub forma de pulbere amorfa , colorata de la galben la maron, era
instabila si se inactiva usor , necesita coservare la temperaturi scazute .Azi penicilinele sunt purificarte si
cristalizate ( tehnologia fiind un secret de fabricatie ) ele prezentandu-se sub forma de pulberi albe care-si
pastreaza stabilitatea un timp mai indelungat (1-2 ani) fara a necesita conditii de conservare speciale, inafara de
loc uscat – din cauza higroscopicitatii pulberilor.
Toate peniciline se comporta ca acizi tari (pH=2,5-3), putin solubile in apa , solubile in cloroform (cel
mai bun solvent pt.peniciline) Functia carboxilica poate fi esterificata , poate forma anhidrida cu carboxilul unei
a doua molecule , poate forma anhidride mixte si saruri,Sarurile de sodiu si potasiu sunt solubile in apa si alcool
metilic , putin solubile in alcool etilic si insolubile in alti solventi organici.In stare pura aceste saruri au o buna
stabilitate in timp.
4
 Sarurile cu unele baze orgnice precum benzatina , procaina ,etc , sunt putin solubile in apa si ele sunt
utilizate ca peniciline depot ,realizand conc sanguine optime terapeutic o perioada mai lunga de timp ,ceia ce
permite o mai buna complianta a pacientului prin administrarea antibioticului la intervale mai mari de timp.

Inactivarea penicilinelor
Cauza principala a inactivarii penicilinelor este datorata reactiei de hidroliza acida sau alcalina , datorita
reactivitatii ciclului beta-lactamic la atacurile unor agenti nucleofili (OH din apa, hidroxilamina,
alchilaminele,alcoolii etc.) In solutii puternic acide (pH=3) penicilina sufera o serie de reactii de degradare cu
formarea unei varietati mari de produsi inactivi terapeutic conform schemei de mai jos .
Intr-o prima faza ,se produce o protonare a atomului de azot al ciclului beta lactamic, urmata de un atac
nucleofil al atomului de oxigen al gruparii acil asupra gruparii C = O ,cu deschiderea ciclului β-lactamic ,ceea
ce va destabiliza inelul triazolidinic ,care prin cataliza acida formeaza acidul penicilenic.Ca urmare a
instabilitatii , acesta se va degrada in continuare urmand doua cai :
1. O prima cale consta in hidroliza ciclului oxazolic si formarea acidului penicilenic, instabil aflat in
echilibru cu acidul penilic,deasemenea instabil. Acidul penicilenic hidrolizeaza la randul sau foarte usor ,cu
formarea acidului penamaldic ,care va continua sa se degradeze pana la penicilaminei ( un prim produs major de
degradare) si acid penaldic;
2. O a doua cale de degradare consta in trecerea acidului penicilenic in acid penilic printr-o rearanjare
intramoleculara de inchidere a ciclului. Acidul penilic (acid imidazolin -2-carboxilic) prin decarboxilare si
deschiderea ciclului prin hidroliza acida , va forma un al doilea produs major de degradare a penicilineiacidul
peniloic.
Prin decarboxilarea acidului penaldic se formeaza peniciloaldehida (peniloaldehida ) –cel de al treilea
produs major de degradarea a penicilinelor.
Instabilitatea penicilinelor in mediu acid si degradarea acestoradupa schema de mai jos, le fac improprii
pt. adminstrare orala (din cauza aciditatii sucului gastric).
O serie de cercetari au aratat faptul ca penicilinele pot suferi reactii de degradare si de formare de
compusi inactivi si ca urmare a actiunii unor enzime numite penicilinaze secretate de unele bacterii
(B.antracis,B.tuberculosis, unele tulpini de stafilococi)motiv pt. care nu pot fi utilizate in tratamentul infectiilor
produse de aceste bacterii. Aceste penicilinaze sunt de doua tipuri : betalactamaze si acilaze .
- Beta-lactamazele hidrolizeaza penicilina la acid peniciloic , inctiv , prin deschiderea ciclului β-lactamic.
- Acilazele inactiveaza penicilinele printr-o reactie de dezacilare hidrolitica (fara deschiderea ciclului β-
lactamic),scindand legatura amidica de la C6 si punand in libertate acidul 6-amino-penicilanic(6-AP)-inactiv .
Acilazele au fost obtinute in mod controlat din diferite specii de bacterii gram–negative , in scopul
obtinerii acidului 6-APA , necesar pt. prepararea penicilinelor de semisinteza.

5
 CLASIFICAREA PENICILINELOR
A.Peniciline naturale
- pt.administrare parenterala – de scurta durata – Benzilpenicilina
- de lunga durata - Bicilina
- Benzilpenicilina+Novocaina
B .Peniciline de semisinteza
- acidorezistente – Penicilina V
- Feneticilina
- Propicilina
- Fenbenicilina
- rezistente la penicilinaza ( enzimorezistente)
- administrare parenterala – Meticilina
- administrare orala si parenterala – Oxacilina
- Dicloxacilina
- Cloxacilina
- cu spectru larg de actiune – Ampicilina
- Carbenicilina
- Azlocilina , Mezlocilina. Piperacilina
- Ticarcilina
- Meticilanum
- Carbapeneme- Tienamicina,Imipenema
- Monociclice – Aztreonam ,Monobactam

OBTINEREA PENICILINELOR
1. BIOSINTEZA – metoda de obtinere a penicilinelor naturale
6
Etapele biosintezei :
I .Fermentarea
II. Izolarea antibioticului
III Purificarea si conditionarea
2. SEMISINTEZA – pornind de la acidul 6-APA prin acilare
3. SINTEZA TOTALA – fara importanta practica , realizata pt. prima oara in 1957
1.BIOSINTEZA
Tehnologia de obtinere a penicilinelor prin biosinteza este comuna, in mare parte , tuturor antibioticelor
de biosinteza . Compozitia mediului de cultura are un rol hotarartor in procesul de biosinteza.
Principalele elemente pe care trebuie sa le contina un mediu de cultura pt. a asigura desfasurarea
normala a procesului de biosinteza sunt urmatoarele:
- hidraţii de carbon – asigura sursa energetica necesara dezvoltarii culturilor ( glucoza si lactoza )
- azotul care este asigurat prin adaos de azot organic;
- sărurile minerale - prezenta acestora este vitala in perioada de crestere a masei celulare, deoarece afecteaza
direct permeabilitatea membranei celulare si echilibrul ionic si activeaza sistemele enzimatice .
- precursorii - care se adauga in cantitati mici in mediul de cultura si care reprezinta de fapt o catena laterala a
structurii amidice ,care va servi dirijarii biosintezei spre un anumit tip de penicilina in functie de scopul urmarit.
- antispumanti – uleiuri vegetale , acizi grasi nesaturati .Adaugarea acestora in mediul de cultura este necesara
pt. ca din cauza barbotarii aerului si agitarii , apare tendinta de spumare.
Procedeul de obtinere a antibioticelor naturale ,comporta mai multe etape :
I – Fermentarea
II- Izolarea antibioticului
III-Purificarea si conditionarea antibioticului
I- Fermentarea
Se realizează in fermentatoare cilindrice verticale , echipate cu agitatoare, utilizand filtre speciale pt sterilizarea
aerului tehnologic si dispozitiv de transvazare aseptic. Temperatura de 26+/- 10C, la un pH= 5,5-7(optim=8).
Este un proces aerob de fermentare , ceia ce presupune barbotarea aerului perfect steril , prin filtrare prin
materiale fibroase , in mediul de cultura concomitent cu agitarea mediului. Intregul proces de fermentare
dureaza pana la 120 de ore si consta in
- cresterea biomasei - cca 30 de ore
- productia propriu-zisa – 120-125 ore
- oprirea sintezei de antibiotic ca urmare a epuizarii mediului in nutrienti .
Fermentaţia se considera incheiata , atunci cand continutul in zaharuri scade la 0,2-0,6%, iar cel de
penicilina atinge valori de 1-1,8%.
II – Izolarea antibioticului
Amestecul rezultat este filtrat apoi prin filtre de vid rotative cu tambur (ultrafiltrare ).Filtrarea se realizeaza usor
datorita caracterului fibros al miceliului. Filtratul obtinut se raceste la 5-6 grade si se depoziteaza in rezervoare
intermediare in vederea prelucrarii. Extractia antibioticului din mediul de cultura se realizeaza cu ajutorul
solventilor . S-au studiat foarte multi solventi ( acetatul de etil, eterul etilic, cloroformul, toluenul, dicloretanul,
etc ) dintre care rezultatele cele mai bune sau obtinut cu acetatul de butil, si eter etilic la T= 0-5 0C si alcool n-
butilic la temperatura mediului ambiant.
Extractia penicilinei in solvent este o extractie moleculara , care se desfasoara in mediu puternic acid.
Deoarece in aceste conditii de pH penicilinele pot suferi procese de degradare , timpul de extractie trebuie redus
la minim –de ordinul minutelor. Astazi industria utilizeaza extractoare centrifugale speciale , orizontale sau
verticale care permit ca procesul de contactare a fazelor si separare a lor sa se produca in cateva secunde.
Timpul scurt de contact si o temperatura redusa de operare (0-5oC) asigura realizarea unor randamente de 70
75% in faza de extractie.
III Purificarea
Separarea antibioticului se poate face prin doua procedee
- precipitarea penicilinei sub forma de sare prin tratarea solutiei organice cu acetat de sodiu sau potasiu , iar
penicilina sub forma de sare este separata prin filtrare se dizolva in apa se purifica cu carbune activ , dupa care
se anhidrizeaza prin distilare sub forma de amestec azeotrop cu butanol in vid sub o presiune de 4-6mmHg –
cand se obtine o penicilina de puritate avansata si activitate biologica conforma cu normele farmacologice.
7
 Penicilina V se obtine prin aceiasi tehnologie , doar ca la fermentatie se foloseste ca precursor acid
fenoxiacetic , iar exctractia se face in doua faze –datorita solubilitatii scazute a penicilinei V in apa. Dupa
reextractie in apa si acidulare cu acid sulfuric dil. , produsul pp. se filtrează, se purifica de solvent si se usucă la
35-40oC sub vid de 100-200mmHg.
In ambele cazuri rezulta solventi reziduali care dupa separare prin filtrare si distilare sunt trimisi in
coloana de rectificare si recirculati. Conditionarea se face in flacoane sterile , inchise cu dop de cauciuc etans
prevazut cu o armatura metalica , sub forma de pulbere uscata. Pastrarea se face la temperaturi de 240C
Prin procedeul de fermentatie fara precursori ale speciei p.Cryseogenum ,se obtine izopenicilina N un
intermediar in biogeneza celorlalte peniciline si anume:
- in prezenta unui precursor , produsul final – penicilina biosintetizata – apare printr-o reactie rapida datorita
transferazei , cand are loc inlocuirea catenei laterale cu aceeia a precursorului
- in absenta unui precursor al catenei laterale , produsul final este acidul 6- aminopenicilanic(6APA) , care apare
in cantitati apreciabile ca urmare a amidazei asupra penicilinei –N si care reprezintă principala materie prima pt.
obtinerea penicilinelor prin semisinteza.

2. SEMISINTEZA
Foloseşte ca materie prima acidul 6-APA prin acilare cu diferiti agenti acilanti
a) acilarea cu cloruri acide

b) acilarea cu anhidride acide

c) acilarea cu anhidride mixte

d ) acilarea cu N,N’ –diciclohexil - carbodiimida

8
3. SINTEZA TOTALA
S-a realizat pt. prima oara in 1957 , dar ea nu prezinta importanta practica
I. Peniciline
A . Peniciline naturale
Se obtin prin biosinteza din diferite specii de Penicillium (P.notatum, P.rubrum) si de Aspergilllus
(A.giganteus ,A.glaucus) avand in compozitia lor elemente ca H,C,O,N si S si o greutate moleculara mai mare
de 300 , diferentiate prin natura radicalului (R) .Nucleul de baza este format din doi heterocicli condensati , unul
pentagonal (tiazolidinic ) si altul tetragonal (β-lactamic)

1 . PENICILINA G POTASICA
Benzylpenicillinum kalicum ( FRX)
Benzilpenicilina potasica – sinonim

Obtinerea
Prin biosinteza, utilizand tulpini de P.notatum P.crysogenum in medii de cultura, cu aport de :
- glucoza , latoza , amidon – ca surse energetice;
- extract de porumb care contine β-feniletilamina , cu rol de precursor ( sau acid fenilacetic)
- antispumant – ulei de floarea soarelui
- stabilizatori de pH – carbonatul de calciu
- microelemente minerale – K,Na,Mg. etc

Proprietati fizice
Conform FRX :
- pulbere cristalina alba , cu miros slab , caracteristic si gust amar, higroscopica.
- f. usor solubila in apa , practic insolubila in cloroform ,eter,parafina lichida si uleiuri grase
Incompatibilitati :
- cu alcoolii , acizi , substante alkaline metale grele ,iod, sulf,
- vitamina B , vitamina C si penicilinazele microbiene , inactiveaza rapid penicilina
Administrare:
- fiind solubile in apa sunt administrate parenteral : i.m,i.v.intrarahidian
- concentraţiile plasmatice se ating rapid
- necesita repetarea administrarii pt. mentinerea concencentratiilor sanguine terapeutice, avand in vedere
eliminarea rapida a penicilinei din organism,
- se administrează dupa solubilizarea pulberii de antibiotic, intr-un vehicul care in funtie de calea de
administrare poate fi : pt. administrare i.m- sol salina 0,9%(ser fiziologic ) ;iar pt. administrarea i.v. prin
dizolvare in solutie perfuzabila de glucoza 5%;
- administrarea intrarahidiana in mod exceptional –in meningite pneumococice
- sub forma de aerosoli dupa dizolvare in solutie salina 0.9%;
- nu se administreaza oral din cauza inactivarii de sucurile gastrice si penicilinaze;
- doze de administrare :
- mici – intre 600.000-1.000.000 UI/zi – in infectii usoare
- medii – intre 1-4.000.000 UI/zi – in infectii grave ( meningite purulente , endocardita lenta , septicemii )
- mari - 5.000.000UI/zi- in cazul infectiilor f.grave.

Spectru de activitate
9
- coci gram pozitivi :stafilococi, strptococi, pneumococi, enterococi
- coci gram negativi : Neisseria
- bacili gram pozitivi : antrax , clostridii ,spirochete, (Treponema palidum),leptospire
- streptococul beta-hemolitic ( angina , erizipel)
- stafilococ viridans (endocardite)
- inactive asupra majoritatii germenilor gram negativi
- inactive asupra protozoarelor ,virusurilor mici ,
- inactive asupra bacililor acidorezistenti - B.Koch si B.leprei
Indicatii terapeutice
- infectii date de germenii mentionati mai sus
- medicament de electie pt. infectiile cu coci gram pozitivi
- medicament de electie in infesctiile cu streptococ beta-hemolitic
- gonococii acute , lues
- gangrene gazoase, dezinterii.
- Endocardite cu stafilococ viridans
Reactii adverse
- nu se recomanda pacientilor cu afectiuni renale din cauza riscului de producere a hiperkaliemiei
- reactii alergice ce pot merge de la forme usoare –intoleranta locala la nivelul administrarii pana la soc
anafilactic,
- anemie hemolitica , trombocitopenii si leucopenii,
- in doze mari poate produce convulsii.
Prezentare
- flacoane injectabile continand pulbere cristalizata de penicilina G potasica in doze de 400.000 UI , 1.000.000
UI,5.000.000UI
2 . Penicilina G sodica
Sarea de sodiu a penicilinei G este mai bine tolerata local la administrare i.m
Se obtine prin metode asemanatoare Penicilinei G potasice
Spectrul de activitate si recomandarile terapeutice sunt similare penicilinei GK
Se recomanda administrarea cu prudenta la cardiaci si la pacientii cu afectiuni care necesita restricție de sare in
dieta - din cauza ionului de Na+

10