Curs 13

ANTIBIOTICE
 
Antibioticele sunt un grup de substante
chimice organice care provin din metabolismul
celulelor vii.
Majoritatea sunt obtinute prin extractie din diferite
specii de ascomicete, altele sunt obtinute prin
sinteza sau semisinteza.
In diferite dilutii au proprietatea de a opri
multiplicarea si chiar de a distruge unele
microorganisme.
Antibioticele trebuie sa-si manifeste activitatea
antimicrobiana la concentratii plasmatice netoxice
pentru a fi eficiente.
CLASIFICAREA ANTIBIOTICELOR
 
• I. Dupa structura chimica
 
• 1. Antibiotice beta –lactamice
• 2. Macrolide
• 3. Aminoglicozide
• 4. Tetracicline
• 5. Antibiotice polipeptidice
• 6. Antibiotice cu structuri diverse
• – Cloramfenicolii si derivatii sai
• - Vancomicina
• - Novobiocina
II. Dupa mecanismul de actiune
 
• 1) antibiotice care inhiba sinteza peretelui celular al bacteriilor:
• penicilinele
• cefalosporinele
• vancomicina
• cicloserina
• 2) antibiotice care modifica permeabilitatea si functia membranei
citoplasmatice:
• - polimixine
• 3) antibiotice care inhiba sinteza proteinelor (modifica functia ribozomilor):
• - tetracicline
• - cloramfenicol
• - macrolide
• - aminoglicozide
• 4) antibiotice care inhiba sinteza de ARN:
• - rifampicina
• - griseofulvina
• III. Dupa spectrul de actiune 
•  
• 1) antibiotice cu actiune asupra cocilor gram pozitivi si negativi si asupra
bacililor gram pozitivi
• - peniciline
• - cefalosporine generatia I
• - macrolide
• - vancomicina
• 2) antibiotice cu actiune asupra cocilor gram pozitivi si negativi si in mod
caracteristic asupra bacililor gram negativi
• - aminoglicozide
• - polimixine
• - cefalosporine generatia a II-a
•  
• 3) antibiotice cu spectru larg de actiune (coci si bacili gram pozitivi si gram
negativi, spirocketii, chlamidii)
• - tetracicline
• - cloramfenicol
• - peniciline
• - cefalosporine generatia a II-a si a III-a
IV. Dupa efectul antimicrobian

• 1) antibiotice bactericide
- inhiba sinteza peretelui celular
- modifica permeabilitatea si functia membranei
celulare
 
• 2) antibiotice cu efect bacteriostatic
- inhiba sinteza proteinelor
- inhiba sinteza de ARN
Studiul antibioticelor dupa structura chimica

Antibiotice beta –lactamice

• antibiotice beta-lactamice clasice
- penicilinele
- cefalosporinele
 
• antibiotice beta-lactamice netraditionale
 
• - cu structura monociclica - monobactame
 
• - cu structura biciclica - carbapeneme
- peneme
- clavame
- carbacefeme
- oxacefeme
 
• - cu structura triciclica (mai putin utilizate) - trineme
• Betalactaminele (numite si betalactame sau
antibiotice beta-lactamice) sunt unele dintre
cele mai utilizate si prescrise antibiotice.
• Acestea contin in molecula un inel tetraatomic
(ciclul beta-lactamic), in care o grupare carbonil
si un atom de azot formeaza o legatura amidica,
o beta-lactama, si anume, azetidin-2-ona.
• Structura a fost stabilita prin metode fizico-
chimice, analiza spectrala si analiza
cristalografica cu raze X.
Cu exceptia monobactaminelor, celelalte beta–
lactamine au ciclul beta –lactamic condensat cu
un alt heterociclu sau cu un biciclu.

O N
azetidin -2-ona
beta-lactama

A) antibiotice monociclice monobactame

O N
SO3H
C) Antibiotice triciclice continand un ciclu beta-lactamic condensat cu un biciclu pirolino-
ciclohexanic – tribactame sau trineme.
 
Studiile au demonstrat ca mecanismul principal de actiune al
antibioticelor beta –lactamice se datoreaza toxicitatii lor
selective fata de bacterii, ele actionand prin inhibarea sintezei
peretelui celular. Peretele celular bacterian este format dintr-
un polimer peptido-glicanic, format din fibre de peptidoglicani
formate la randul lor din unitati de N-acetil glucozamina (NAG)
si acid N-acetilmuramic (NAM) legate prin legaturi glicozidice
intre atomii de carbon 1 si 4. De fiecare rest de NAM sunt
atasate catene laterale continând 4 sau 5 aminoacizi, care la
rândul lor formeaza legaturi covalente cu aminoacizii din
lanturile adiacente; prin urmare, aceasta structura complexa
“tip plasa” asigura rezistenta deosebita a peretelui celular
bacterian. La formarea acestei structuri a peretelui celular
participa o transpeptidaza membranara care intervine in
formarea puntilor peptidice din peptidoglican. Datorita
analogiei structurale cu portiunea terminala a pentapeptidei,
antibioticele beta-lactamice se cupleaza cu transpeptidaza
blocand-o, urmarea fiind inhibarea sintezei peretelui celular,
ceea ce face ca celula sa se dezorganizeze.
• Antibioticele beta-lactamice pot sa blocheze o serie de enzime care
intervin in procesele de formare celulara, de multiplicare celulara in
faza de formare a peretilor despartitori, determinand liza celulei.
O H H
• Integritatea ciclului beta –lactamic S
CH3
R C NH 6 5 4 3 CH3
din structura antibioticelor din aceasta 1 2
O 7 N COOH
clasa este indispensabila activitatii H
antibacteriene. Alte elemente necesare
activitatii antibacteriene a antibioticelor
beta-lactamice sunt:
• - prezenta unei grupe amidice exociclice al carui atom de azot este
legat de ciclul azetidin-onic;
• - prezenta unei functii cu caracter acid la carbonul C2 al sistemului
heterociclic
• - prezenta unei configuratii precise a cel putin doua centre de
asimetrie.
Mecanismul producerii rezistentei la antibiotice
 
• Utilizarea pe scara larga a antibioticelor pentru
tratamentul infectiilor bacteriene, precum si folosirea lor
nejustificata, au condus la aparitia de tulpini microbiene
rezistente (care au capacitatea de a se multiplica si de a se
mentine in forma activa in prezenta antibioticelor).

• Aceasta rezistenta se manifesta prin producerea de

enzime (β-lactamaze) care modifica structura antibioticului
si afinitatea fata de proteinele plasmatice de care se leaga
antibioticul, precum si dezvoltarea unei structuri alterate si
reducerea permeabilitatii membranei exterioare. β-
lactamazele inactiveaza antibioticul prin hidroliza legaturii
amidice din nucleul β-lactamic, formand compusi inactivi
biologic. β-lactamazele sunt produse in numar mare de
bacteriile gram negative si in numar redus de bacteriile
gram pozitive.
Spectru de activitate al penicilinelor
 
• - coci gram pozitivi (streptococi, pneumococi,
stafilococi)
• - coci gram negativi (gonococ, meningococ)
• - bacili gram pozitivi (B. carbunos)
• - anaerobi ( B.tetanic, B. gangrenei gazoase)
• - spirocketi
• - actinomicete
• Inactive fata de bacilul Koch, bacili gram negativi,
ricketsii, virusi, ciuperci, protozoare.
• Dezavantaje: induc rezistenta cu aparitia de tulpini
penicilino rezistente.
Structura de baza
 
Penicilinele au la baza un sistem heterociclic format dintr-un ciclu
pentagonal tiazolidinic (A) condensat cu un ciclu tetragonal beta-
lactamic (B), de care se ataseaza o catena laterala acilaminica:

O CH3
H H S
R C NH C C C CH3
B A
O C N CH COOH

In structura sunt trei atomi de carbon asimetrici (din pozitiile 2, 5

si 6), motiv pentru care penicilinele prezinta activitate optica –
sunt dextrogire (proprietate utilizata la caracterizarea lor
analitica).
 
NOMENCLATURA
Exista doua posibilitati de numerotare a penicilinelor.
• Prima, conform regulilor IUPAC penicilinele sunt denumite ca acizi 6-[R-
acilamino]-3,3-dimetil-7-oxo-1-aza-4-tia-biciclo-[3,2,]-heptan-2-carboxilici.

H H
R CO NH S
4
CH3
5 3
6
7
CH3
O N
1 2

COO-R+

STRUCTURA GENERALA A PENICILINELOR

• Mai exista un sistem de numerotare, utilizat mai rar, in care atomul de sulf
este numerotat cu cifra 1, iar atomul de azot cu cifra 4.
Considerând nucleul de baza al penicilinelor, S
nucleu denumit penam,
penicilinele mai pot fi denumite O N

si ca acizi 6-acilamino-3, 3-dimetilpenam-2-carboxilici. nucleu penam

O alta forma de nomenclatura considera CH3
S
penicilinele ca fiind derivati ai H2N CH3

acidului penicilanic sau 6-amino-penicilanic. O N COOH

acid 6-amino-penicilanic
O ultima posibilitate de nomenclatura
R CO NH S CH3
foloseste denumirea generica 1
6 5 2
de “penicilina” pentru intreaga 7 4 3
CH3
O N COOH
portiune de acid 6-carbonilamino-penicilanic,
denumind compusii pe baza radicalului R. Astfel, penicilina G
este numita benzilpenicilina, penicilina V –fenoximetilpenicilina,
meticilina – 2, 6-dimetoxifenilpenicilina, etc.
Ultimele doua forme servesc atat pentru denumirea cat si pentru
compararea structurii penicilinelor asemanatoare, dar nu pot fi
aplicate la compusii cu substituenti neobisnuiti sau la derivatii care
au suferit modificari ale celor doua cicluri.
• Aspectul neobisnuit al sistemului biciclic beta-lactamic, a intarziat
elucidarea structurii penicilinei care s-a realizat abia intre anii 1943-
1945 ca urmare a colaborarii intre cercetatori din Marea Britanie si
SUA. Au existat multe incercari pentru a realiza sinteza penicilinelor,
ele culminand in 1957 cu obtinerea fenoximetilpenicilinei (Penicilina V)
in cantitati mici (randament de 10-12%). Randamentul mic de
fenoximetilpenicilina a facut ca metoda de obtinere sa aiba numai
valoare teoretica ea demonstrand existenta ciclului beta-lactamic.
• Izolarea acidului 6-aminopenicilanic dintr-o cultura de P. chrysogenum
de catre un grup de cercetatori britanici a deschis calea spre obtinerea
de peniciline sintetice prin acilarea gruparii 6-amino.
• O alta cale de obtinere a penicilinelor sintetice a constat in convertirea
penicilinei naturale (cum ar fi penicilina G potasica) intr-o forma
intermediara din care a fost izolata catena acil careia i s-au adaugat noi
catene pentru formarea penicilinelor biologic active.
• Astfel treptat prin studii aprofundate s-a reusit obtinerea de noi
peniciline cu randamente mult mai mari, cu o activitate superioara dar
si cu o stabilitate mai buna decat primele peniciline obtinute.
• Proprietati fizico-chimice

• Prima penicilina izolata se prezenta sub forma de pulbere amorfa,

colorata de la galben la maron, era instabila si se inactiva usor, necesita
conservare la temperaturi scazute. Azi penicilinele sunt purificate si
cristalizate (tehnologia fiind un secret de fabricatie) ele prezentandu-se
sub forma de pulberi albe care-si pastreaza stabilitatea un timp mai
indelungat (1-2 ani) fara a necesita conditii de conservare speciale
inafara de loc uscat – din cauza higroscopicitatii pulberilor.
• Toate penicilinele se comporta ca acizi tari (pH=2,5-3), putin solubile in
apa, solubile in cloroform (cel mai bun solvent pentru peniciline).
• Functia carboxilica poate fi esterificata, poate forma anhidrida cu
carboxilul unei a doua molecule, poate forma anhidride mixte si saruri.
Sarurile de sodiu si potasiu sunt solubile in apa si alcool metilic, putin
solubile in alcool etilic si insolubile in alti solventi organici. In stare pura
aceste saruri au o stabilitate buna in timp.
• Sarurile cu unele baze organice precum benzatina, procaina, etc, sunt
putin solubile in apa si ele sunt utilizate ca peniciline depot, realizand
concentratii sanguine optime terapeutic o perioada mai lunga de timp,
ceea ce permite o mai buna complianta a pacientului prin administrarea
antibioticului la intervale mai mari de timp.
• Inactivarea penicilinelor
• Cauza principala a inactivarii penicilinelor este datorata reactiei de hidroliza acida
sau alcalina, datorita reactivitatii ciclului beta-lactamic la atacurile unor agenti
nucleofili (OH din apa, hidroxilamina, alchilaminele, alcoolii etc.).
• In solutii puternic acide (pH=3) penicilina sufera o serie de reactii de degradare cu
formarea unei varietati mari de produsi inactivi terapeutic conform schemei de mai
jos.
• O prima etapa pare sa implice rearanjarea structurala la acid penicilenic. Acest
proces este initiat de catre protonarea azotului beta-lactamic, urmata de atacul
nucleofil al oxigenului din gruparea carbonilica beta-lactamica, cu deschiderea atât
a acestui ciclu, cât si a celui tiazolidinic. Acidul penicilenic este foarte instabil, se
afla in echilibru cu acidul penilic, deasemenea instabil. Acidul penicilenic
hidrolizeaza foarte usor cu formarea acidului penamaldic care va continua sa se
degradeze pana la penicilamina ( un prim produs major de degradare) si acid
penaldic.
• Alta cale de degradare consta in trecerea acidului penicilenic in acid penilic printr-o
rearanjare intramoleculara de inchidere a ciclului. Acidul penilic (acid imidazolin -2-
carboxilic) prin decarboxilare si deschiderea ciclului prin hidroliza acida, va forma
un al doilea produs major de degradare a penicilinei - acidul peniloic.
• Prin decarboxilarea acidului penaldic se formeaza peniciloaldehida (peniloaldehida)
– cel de al treilea produs major de degradare a penicilinelor.
 O CH3
H H S
R C NH C C C CH3
O C N CH COOH
Penicilina
+
H

COOH
S
CH NH CH COOH
N N C(CH3)2 -
HS C CH3 N HO
H2O
R O O CH3 R COOH
Acid penicilenic Acid penilic

H2O - CO2

S S
C(CH3)2 C(CH3 )2
R CONH C CH NH CH COOH R CONH CH R CONH CH2
COOH HS C CH3 COOH N COOH N COOH
H H
CH3
Acid penamaldic Acid peniciloic Acid peniloic

CH3 +
H
H3C C CH COOH + R CONH CH CHO R CONH CH2 CHO
- CO2
HS NH2 COOH
Penicilamina Acid penaldic Peniciloaldehida
• Instabilitatea penicilinelor in mediu acid si degradarea
acestora asa cum s-a aratat mai sus le fac improprii pentru
administrare orala (din cauza aciditatii sucului gastric).
• O serie de cercetari au aratat faptul ca penicilinele pot suferi
reactii de degradare si de formare de compusi inactivi si ca
urmare a actiunii unor enzime numite penicilinaze secretate
de unele bacterii (B. antracis, B. tuberculosis, unele tulpini de
stafilococi) motiv pentru care nu pot fi utilizate in tratamentul
infectiilor produse de aceste bacterii. Aceste penicilinaze sunt
de doua tipuri: betalactamaze si acilaze.
• - Beta-lactamazele hidrolizeaza penicilina la acid peniciloic,
inactiv, prin deschiderea ciclului β-lactamic.
• - Acilazele inactiveaza penicilinele printr-o reactie de
dezacilare hidrolitica (fara deschiderea ciclului β-lactamic)
scindand legatura amidica de la C6 si punand in libertate
acidul 6-amino-penicilanic (6-APA)-inactiv.
• Acilazele au fost obtinute in mod controlat din diferite specii
de bacterii gram –negative in scopul obtinerii acidului 6-APA,
necesar pentru prepararea penicilinelor de semisinteza.
• CLASIFICAREA PENICILINELOR
•  
• A. Peniciline naturale
• - pentru administrare parenterala – de scurta durata – Benzilpenicilina
• - de lunga durata – Bicilina (amestec de benzatin benzilpenicilina si procain
benzilpenicilin).
•
• B. Peniciline de semisinteza
• - acidorezistente – Penicilina V
• - Feneticilina
• - Propicilina
• - Fenbenicilina
• - rezistente la penicilinaza (enzimorezistente)
• - administrare parenterala – Meticilina
• - administrare orala si parenterala – Oxacilina
• - Dicloxacilina
• - Cloxacilina
• - cu spectru larg de actiune – Ampicilina
• - Carbenicilina
• - Azlocilina, Mezlocilina, Piperacilina
• - Ticarcilina
• - Meticilanum
• - Carbapeneme- Tienamicina, Imipenema
• - Monociclice – Aztreonam, Monobactam
• OBTINEREA PENICILINELOR
1. BIOSINTEZA – metoda de obtinere a penicilinelor naturale
• Etapele biosintezei:
• I. Fermentarea
• II. Izolarea antibioticului
• III. Purificarea si conditionarea
2. SEMISINTEZA – pornind de la acidul 6-APA prin acilare
3. SINTEZA TOTALA – fara importanta practica, realizata pentru prima oara in 1957
• 1. BIOSINTEZA
• Tehnologia de obtinere a penicilinelor prin biosinteza este comuna, in mare parte,
tuturor antibioticelor de biosinteza.
• Compozitia mediului de cultura are un rol hotarator in procesul de biosinteza.
• Principalele elemente pe care trebuie sa le contina un mediu de cultura pentru a
asigura desfasurarea normala a procesului de biosinteza sunt urmatoarele:
• - hidratii de carbon – asigura sursa energetica necesara dezvoltarii culturilor (glucoza si
lactoza)
• - azotul care este asigurat prin adaos de azot organic
• - sarurile minerale - prezenta acestora este vitala in perioada de crestere a masei celulare,
deoarece afecteaza direct permeabilitatea membranei celulare si echilibrul ionic si
activeaza sistemele enzimatice
• - precursorii - care se adauga in cantitati mici in mediul de cultura si care reprezinta de fapt
o catena laterala a structurii amidice, care va servi dirijarii biosintezei spre un anumit tip de
penicilina in functie de scopul urmarit
• - antispumanti – uleiuri vegetale, acizi grasi nesaturati. Adaugarea acestora in mediul de
cultura este necesara pentru ca, din cauza barbotarii aerului si agitarii, apare tendinta de
spumare.
• Procedeul de obtinere a antibioticelor naturale comporta mai multe etape:

• I – Fermentarea
• II - Izolarea antibioticului
• III - Purificarea si conditionarea antibioticului.

• I - Fermentarea
• Se realizeaza in fermentatoare cilindrice verticale echipate cu
agitatoare, utilizand filtre speciale pentru sterilizarea aerului tehnologic si
dispozitiv de transvazare aseptic. Temperatura este de 26+/- 1 OC, pH-ul
5,5-7 (optim=8).
• Este un proces aerob de fermentare, ceea ce presupune barbotarea
aerului perfect steril, prin filtrare prin materiale fibroase, in mediul de
cultura concomitent cu agitarea mediului.
• Intregul proces de fermentare dureaza pana la 120 de ore si consta in:
• - cresterea biomasei - cca 30 de ore
• - productia propriu-zisa – 120-125 ore
• - oprirea sintezei de antibiotic ca urmare a epuizarii mediului in nutrienti.
• Fermentatia se considera incheiata atunci cand continutul in zaharuri scade
la 0,2-0,6% iar cel de penicilina atinge valori de 1-1,8%.
• II – Izolarea antibioticului
• Amestecul rezultat este filtrat apoi prin filtre de vid rotative
cu tambur (ultrafiltrare). Filtrarea se realizeaza usor datorita
caracterului fibros al miceliului. Filtratul obtinut se raceste la 5-6
OC si se depoziteaza in rezervoare intermediare in vederea
prelucrarii.
• Extractia antibioticului din mediul de cultura se realizeaza cu
ajutorul solventilor. S-au studiat foarte multi solventi (acetatul de
etil, eterul etilic, cloroformul, toluenul, dicloretanul, etc.)
Rezultatele cele mai bune s-au obtinut cu acetatul de butil si eter
etilic la temp 0-5 OC si alcool
n-butilic la temperatura mediului ambiant.
• Extractia penicilinei in solvent este o extractie moleculara care
se desfasoara in mediu puternic acid. Deoarece in aceste conditii
de pH penicilinele pot suferi procese de degradare, timpul de
extractie trebuie redus la minim – de ordinul minutelor. Astazi
industria utilizeaza extractoare centrifugale speciale, orizontale
sau verticale care permit ca procesul de contactare a fazelor si
separare a lor sa se produca in cateva secunde. Timpul scurt de
contact si o temperatura redusa de operare (0-5ºC) asigura
realizarea unor randamente de 70-75% in faza de extractie.
III Purificarea

Separarea antibioticului se poate face prin doua procedee:

• - precipitarea penicilinei sub forma de sare prin tratarea solutiei organice cu
acetat de sodiu sau potasiu, iar penicilina sub forma de sare este separata
prin filtrare, se dizolva in apa, se purifica cu carbune activ, dupa care se
anhidrizeaza prin distilare sub forma de amestec azeotrop cu butanol in vid
sub o presiune de 4-6 mmHg –cand se obtine o penicilina de puritate
avansata si activitate biologica conforma cu normele farmacologice.
• Penicilina V se obtine prin aceeasi tehnologie, doar ca la fermentatie
se foloseste ca precursor acid fenoxiacetic, iar extractia se face in doua faze
–datorita solubilitatii foarte scazute a penicilinei V in apa. Dupa reextractie
in apa si acidulare cu acid sulfuric diluat, produsul precipita. Se filtreaza, se
purifica de solvent si se usuca la 35-40ºC sub vid de 100-200mmHg.
• In ambele cazuri rezulta solventi reziduali care dupa separare prin filtrare si
distilare sunt trimisi in coloana de rectificare si recirculati.
• Conditionarea se face in flacoane sterile, inchise cu dop de cauciuc
etans prevazut cu o armatura metalica, sub forma de pulbere uscata.
• Prin procedeul de fermentatie fara precursori a speciei P.
chrysogenum se obtine izopenicilina N.
 S CH3
HOOC CH (CH2)3 C HN
CH3
NH2 O O N COOH

Izopenicilina (Penicilina N)

• Se considera ca aceasta penicilina - N este un intermediar

in biogeneza celorlalte peniciline si anume:
• - in prezenta unui precursor, produsul final – penicilina
biosintetizata – apare printr-o reactie rapida datorita
transferazei, cand are loc inlocuirea catenei laterale cu
aceea a precursorului
• - in absenta unui precursor al catenei laterale, produsul
final este acidul 6-aminopenicilanic (6APA), care apare in
cantitati apreciabile ca urmare a actiunii amidazei asupra
penicilinei –N si care reprezinta principala materie prima
pentru obtinerea penicilinelor prin semisinteza.
• 2. SEMISINTEZA
• Foloseste ca materie prima acidul 6-APA care este supus acilarii cu
diferiti agenti acilanti:
• acilarea cu cloruri acide H2N
S CH3
CH3 N(C 2H5)3
R COCl + + -
O N COOH Na (C2H5)3Cl

S CH3
R C HN
CH3
O O N COOH

• acilarea cu anhidride acide

O
S CH3
R C H2N
CH3
O +
O N COOH - RCOOH
R C
O
S CH3
R C HN
CH3
O O N COOH
 O
R COOH R C
c) acilarea cu + O +6APA
O R' C
Cl C O -CO2
anhidride mixte OR' -R'OH

S CH3
R C HN
CH3
O O N COOH

d ) acilarea cu N,N’ –diciclohexil-carbodiimida

R COOH + N C N

NH C N +6APA

O
C O
R
S CH3
R C HN CH3
+ N C NH
O O N COOH

NH C NH
O
• I. Peniciline
• A. Peniciline naturale
•  Se obtin prin biosinteza din diferite specii de
Penicillium (P. notatum, P. Rubrum) si de
Aspergilllus (A. giganteus, A. glaucus).
• Au in compozitia lor elemente ca H, C, O, N si S.
• Au o greutate moleculara mai mare de 300.
• Nucleul de baza este
S CH3
format din doi heterocicli R C HN CH3
condensati, unul pentagonal O O N COOH
(tiazolidinic ) si altul tetragonal
(β-lactamic). Se diferentiaza
prin natura radicalului (R).
 
1. PENICILINA G POTASICA
Benzylpenicillinum kalicum ( FRX)
Benzilpenicilina potasica – sinonim

+ S CH3
K CH2 C HN CH3
O O N
COO-
Obtinere
Prin biosinteza, utilizand tulpini de P. notatum, P. chrysogenum in
medii de cultura cu aport de:
• - glucoza, latoza, amidon – ca surse energetice;
• - extract de porumb care contine β-feniletilamina cu rol de precursor
(sau acid fenilacetic)
• - antispumant – ulei de floarea soarelui
• - stabilizatori de pH – carbonatul de calciu
• - microelemente minerale – K, Na, Mg etc.
 
Proprietati fizice
 
Conform FRX:
• pulbere cristalina alba, cu miros slab, caracteristic
si gust amar, higroscopica.
• f. usor solubila in apa, practic insolubila in
cloroform, eter, parafina lichida si uleiuri grase.
 
Incompatibilitati:
• cu alcoolii, acizi, substante alcaline
• metale grele, iod, sulf
• vitamina B, vitamina C si penicilinazele
microbiene, inactiveaza rapid penicilina.
Administrare
• fiind solubile in apa sunt administrate parenteral: i.m., i.v.,
intrarahidian
• concentratiile plasmatice se ating rapid
• necesita repetarea administrarii pentru mentinerea concentratiilor
sanguine terapeutice, avand in vedere eliminarea rapida a penicilinei
din organism
• se administreaza dupa solubilizarea pulberii de antibiotic intr-un
vehicol care in funtie de calea de administrare poate fi:
pt.administrare i.m.- sol salina 0,9% (ser fiziologic); iar pentru
administrarea i.v. prin dizolvare in solutie perfuzabila de glucoza 5%
• administrarea intrarahidiana in mod exceptional –in meningite
pneumococice
• sub forma de aerosoli dupa dizolvare in solutie salina 0.9%
• nu se administreaza oral din cauza inactivarii de sucurile gastrice si
penicilinaze
• doze de administrare:
• - mici – intre 600.000-1.000.000 UI/zi – in infectii usoare
• - medii – intre 1-4.000.000 UI/zi – in infectii grave (meningite
purulente, endocardita lenta, septicemii )
• - mari - 5.000.000 UI/zi- in cazul infectiilor f.grave.
Spectru de activitate

• - coci gram pozitivi: stafilococi, streptococi, pneumococi, enterococi

• coci gram negativi: Neisseria
• bacili gram pozitivi: antrax, clostridii, spirochete, (Treponema palidum),
leptospire
• streptococul beta-hemolitic (angina, erizipel)
• streptococ viridans (endocardite)
• inactive asupra majoritatii germenilor gram negativi
• inactive asupra protozoarelor, virusurilor mici
• inactive asupra bacililor acidorezistenti - B. Koch si B. Leprei

Indicatii terapeutice

• infectii date de germenii mentionati mai sus

• medicament de electie pentru infectiile cu coci gram pozitivi
• medicament de electie in infectiile cu streptococ beta-hemolitic
• gonococii acute, lues
• gangrene gazoase, dezinterii
• endocardite cu streptococ viridans.
• Reactii adverse

• - nu se recomanda pacientilor cu afectiuni renale din cauza riscului

de
• producere a hiperkaliemiei
• reactii alergice ce pot merge de la forme usoare –intoleranta locala la
• nivelul administrarii pana la soc anafilactic
• anemie hemolitica, trombocitopenii si leucopenii
• in doze mari poate produce convulsii.

• Prezentare
• flacoane injectabile continand pulbere cristalizata de penicilina G
potasica
• in doze de 400.000 UI, 1.000.000 UI, 5.000.000 UI
• Produse farmaceutice
• PENICILINA G POTASICA (SC Antibiotice SA Iasi) - flacoane cu pulbere
sterila injectabila, continand 400.000 UI, 1.000.000 UI.
• PFIZERPEN (Pfizer, S.U.A.) - flacoane cu pulbere sterila injectabila,
continand 5.000.000 UI penicilina G potasica.
2. Penicilina G sodica
Sarea de sodiu a penicilinei G
O CH3
este mai bine tolerata local + S
Na CH2 C NH CH3
la administrare i.m. N COO
-

• Se obtine prin metode O

asemanatoare Penicilinei G potasice.

• Spectrul de activitate si recomandarile
• terapeutice sunt similare penicilinei G potasica
• Se recomanda administrarea cu prudenta la cardiaci si la
pacientii cu afectiuni care necesita restrictie de sare in
dieta, din cauza ionului de Na+.
• Produse farmaceutice
• PENICILINA G SODICA (SC Antibiotice SA Iasi) - flacoane cu
pulbere sterila injectabila, continand 400.000 UI, 1 mil. UI;
• CRYSTAPEN (Brittania Pharmaceuticals Ltd., U.K.) –
flacoane cu pulbere sterila injectabila, continand 600 mg si
1200 mg penicilina G sodica.