METABOLISMUL PIRUVATULUI

Piruvatul, care se formează prin degradarea glucozei în procesul glicolizei, ocupă o poziţe de
răscruce importantă în metabolismul glucidic. Metabolizarea sa ulterioară depinde de circumstanţele
de moment din ţesutul respectiv:
• în condiţii aerobe, piruvatul este degradat prin decarboxilare oxidativă la acetil-coenzima A
(acetil-CoA), care apoi va fi degradată total în ciclul Krebs;
• în condiţii anaerobe, piruvatul este redus la lactat sub acţiunea lactat dehidrogenazei (LDH);
• în condiţii de activare a gluconeogenezei (sinteza glucozei din compuşi neglucidici), piruvatul
este carboxilat la oxalacetat sub acțiunea piruvat carboxilazei (PC), care apoi se va transforma în
glucoză; pe de altă parte, oxalacetatul participă și la degradarea acetil-CoA în ciclul Krebs.

Degradarea piruvatului la acetil-CoA

Acest proces are loc în mitocondrie: piruvatul format în glicoliză este transportat din
citoplasmă în mitocondrie prin cotransport cu un proton, cu ajutorul simporterului piruvat/H+ localizat
în membrana mitocondrială internă. Scopul procesului este de a permite degradarea totală a
piruvatului (produs al glicolizei aerobe) în ciclul Krebs, după transformare în acetil-CoA.

Conf. Dr. Elena Petrescu

1
 Degradarea piruvatului la acetil-CoA are loc printr-un proces de decarboxilare oxidativă,
care este catalizat de un complex multienzimatic numit piruvat dehidrogenaza (PDH), alcătuit din
3 enzime şi 5 coenzime. Avantajul organizării mai multor enzime sub formă de complex constă în
faptul că intermediarii metabolici sunt transferaţi eficient de la o enzimă la alta (produsul unei enzime
devine imediat substrat pentru enzima următoare), astfel încât ei nu difuzează în celulă; aceasta duce
la o creştere semnificativă a vitezei procesului.

Componența complexului PDH este următoarea:

Enzima Coenzime necesare Vitaminele din care provin

Piruvat dehidrogenaza (E1) Tiamin pirofosfat (TPP) Tiamina (vitamina B1)
Dihidrolipoil transacetilaza (E2) Acid lipoic Acid lipoic
Coenzima A (CoA-SH) Acid pantotenic
Dihidrolipoil dehidrogenaza (E3) FAD Riboflavina (vitamina B2)
NAD+ Nicotinamida (vitamina PP)

• Complexul mai conţine şi 2 enzime reglatorii: - o protein kinază (PDH kinaza)

- o protein fosfatază (PDH fosfataza).

Tiamin pirofosfat Acidul lipoic

2
 - Tiamin pirofosfat (TPP) este forma activă a tiaminei (vitamina B1); această coenzimă
intervine în decarboxilarea oxidativă a α-cetoacizilor: acidul piruvic, acidul α-cetoglutaric (în cadrul
ciclului Krebs), etc.
- Acidul lipoic este un acid carboxilic cu 8 C şi cu o punte disulfidică între C6 şi C8; el ocupă
o poziţie particulară în cadrul complexului PDH: este legat amidic de gruparea -amino a unui rest
de lizină din componenţa enzimei E2 → formează o moleculă lipoil-lizil, care reprezintă gruparea
prostetică a E2 şi care joacă rolul unui braţ lung, flexibil, ce se deplasează de la situsul activ al E 1 la
situsurile active ale E2 şi E3, transportând astfel intermediarii metabolici.
- Coenzima A (CoA-SH) este forma activă a acidului pantotenic (numit și vitamina B5); are
rolul de a activa acizii carboxilici (R–COOH) sub formă de acil-CoA (R–CO–S~CoA), în vederea
participării acestora la diverse procese metabolice.
- FAD (forma activă a vitaminei B2) și NAD+ (forma activă a vitaminei PP sau B3) sunt
coenzime care intervin în reacții de oxido-reducere (aceste două coenzime au fost descrise în capitolul
de energetică biochimică).

Coenzima A

➢ Decarboxilarea oxidativă a piruvatului are loc în 5 etape:

• Piruvatul reacționează cu TPP asociat cu E1 și suferă un proces de decarboxilare (gruparea

carboxil este îndepărtată sub formă de CO2), rămânând atașat la TPP ca derivat hidroxi-etil (reacție
catalizată de enzima E1 a complexului PDH).
• Gruparea hidroxi-etil este oxidată la grupare acetil (reacție catalizată de enzima E1):
- cei 2 H îndepărtaţi în reacţie reduc legătura disulfidică a acidului lipoic la 2 grupări –SH,
formându-se acidul dihidrolipoic;
- gruparea acetil este transferată de pe TPP pe acidul lipoic legat la E2 (este legată tioesteric
la una din cele două grupări –SH) → se formează acidul acetil-dihidrolipoic și se regenerează TPP.
• Gruparea acetil este transferată pe coenzima A, rezultând acetil-CoA (reacție catalizată de
enzima E2);
- energia liberă degajată în reacţia de oxidare anterioară este utilizată pentru formarea legăturii
tioesterice macroergice din molecula acetil-CoA.
• Acidul lipoic este regenerat prin oxidarea acidului dihidrolipoic cu ajutorul FAD (reacție
catalizată de enzima E3).
• Prin transferul echivalenților reducători de la FADH2 la NAD+ se formează, în final, NADH
+ H+ (reacție catalizată de enzima E3). NAD+ este acceptorul final de electroni în procesul
decarboxilării oxidative a piruvatului.

3
 ➢ Ecuaţia reacţiei globale a decarboxilării oxidative a piruvatului sub acțiunea PDH:
Piruvat + CoA–SH + NAD+ → acetil–CoA + NADH+H+ + CO2
Reacţia este puternic exergonică (G° = – 8 kcal/mol) şi are caracter ireversibil.

Reglarea activităţii complexului PDH

a) Reglare alosterică – acetil-CoA şi NADH (produşi ai reacţiei) inhibă piruvat

dehidrogenaza (enzima E1 din complexul PDH).
b) Reglare covalentă – are loc prin fosforilarea/defosforilarea la un rest de serină din
componenţa E1, sub acţiunea PDH-kinazei şi a PDH-fosfatazei. Forma activă a piruvat
dehidrogenazei este cea defosforilată; prin fosforilare, enzima devine inactivă.
- PDH-kinaza este activată alosteric de concentraţii crescute de acetil-CoA, NADH şi ATP;
activarea PDH kinazei duce la inhibiția piruvat dehidrogenazei;
- PDH-fosfataza este activată de insulină (în ţesutul adipos), precum și de ionii de Ca2+ (în
mușchi); activarea PDH fosfatazei duce la activarea piruvat dehidrogenazei.
• Activitatea PDH este crescută în condiţii de abundenţă glucidică (după prânzurile bogate în
glucide) → piruvatul format în cantităţi mari prin degradarea glucozei va putea fi degradat eficient la
acetil-CoA, care apoi va fi antrenată spre degradare totală în ciclul Krebs.
• Activitatea PDH este scăzută în condiţii de depleţie glucidică (inter-prandial şi în stările de
post): în asemenea condiții, ţesuturile non-gluco-dependente își obțin energia prin degradarea acizilor
graşi → se formează cantități crescute de acetil-CoA, NADH şi ATP, care duc la inactivarea PDH
prin mecanismele descrise mai sus. Inhibiția degradării piruvatului va duce la încetinirea degradării
glucozei în țesuturile respective, glucoza fiind astfel economisită pentru țesuturile gluco-dependente.
• În țesutul adipos, activarea PDH-fosfatazei de către insulină duce la activarea complexului
PDH, acetil-CoA rezultată din degradarea piruvatului urmând a fi utilizată pentru procesul
lipogenezei (sinteza acizilor grași, urmată de încorporarea lor în trigliceride).

✓ Corelații clinice: Deficiența de vitamină B1 duce la apariția bolii Beriberi. Afectarea

activității complexului PDH determină incapacitatea de degradare a piruvatului la acetil-CoA →
imposibilitatea de degradare aerobă totală a glucozei → deficit energetic. Creierul este în mod
particular afectat, deoarece își obține energia aproape exclusiv din degradarea aerobă totală a
glucozei. Efecte similare (deficit energetic sever la nivel cerebral) apar și în cazul existenței unui
deficit genetic al piruvat dehidrogenazei.

4
 CICLUL KREBS
Ciclul Krebs (numit şi ciclul acidului citric sau ciclul acizilor tricarboxilici, descris de către
Hans Krebs) reprezintă calea de degradare oxidativă a acetil-CoA rezultată din catabolismul glucozei,
al acizilor graşi şi al unor aminoacizi; deci acest proces metabolic reprezintă o cale finală comună
pentru degradarea aerobă a celor trei categorii de combustibili metabolici.
Reacţiile ciclului Krebs au loc în mitocondrie, enzimele fiind localizate în matricea
mitocondrială, libere sau ataşate de membrana mitocondrială internă.

1. Condensarea acetil-CoA cu oxalacetatul, cu formare de citrat

Procesul debutează cu o condensare aldolică între acetil-CoA şi oxalacetat: carbonul metilic
al acetil-CoA este legat la carbonul carbonilic al oxalacetatului; intermediar se formează citril-CoA,
care este hidrolizat rapid la citrat şi coenzima A. Reacţia este catalizată de citrat sintază și este
puternic exergonică, astfel încât echilibrul său este net în favoarea formării citratului.

2. Transformarea citratului în izocitrat

Aconitaza catalizează un proces reversibil de deshidratare a citratului la cis-aconitat (la atomii
C-3 și C-4), urmat de adiţia apei la dubla legătură (componentele moleculei de apă se leagă în manieră
inversă: H la C-3 și OH la C-4), astfel încât se formează izocitratul, care spre deosebire de citrat, are
o molecula asimetrică.

3. Conversia izocitratului în -cetoglutarat (prin oxidare și decarboxilare)

Izocitrat dehidrogenaza (ICDH) catalizează oxidarea izocitratului în prezenţă de NAD+, cu
formarea unui intermediar numit oxalo-succinat, care apoi se decarboxilează la α-cetoglutarat.
Există două izoenzime ale ICDH:
- ICDH - NAD+ dependentă, care se găseşte în mitocondrii şi acţionează în ciclul Krebs;
- ICDH - NADP+ dependentă, care are localizare citosolică şi care are rol în generarea de
NADPH (ce va servi ca donor de echivalenți reducători în reacţii de reducere).

5
 4. Decarboxilarea oxidativă a α-cetoglutaratului la succinil-CoA
Acest proces este catalizat de α-cetoglutarat dehidrogenază (αKG-DH), care este un complex
enzimatic asemănător, din punct de vedere structural şi funcţional, cu piruvat dehidrogenaza (este
alcătuit din 3 enzime şi 5 coenzime: TPP, acid lipoic, coenzima A, FAD şi NAD+). În această reacţie,
energia liberă degajată în procesul de oxidare este conservată sub forma legăturii tioesterice din
succinil-CoA (legătură de tip macroergic: G° pentru hidroliza succinil-CoA este –8,6 kcal/mol).

5. Transformarea succinil-CoA în succinat

În această reacţie, energia eliberată prin scindarea legăturii tioesterice din succinil-CoA este
utilizată pentru sinteza legăturii fosfat-macroergice din ATP (sau GTP). Reacţia este catalizată de
succinat tiokinaza, care are două izoenzime:
- una specifică pentru ADP (distribuită în toate ţesuturile);
- o alta specifică pentru GDP (localizată în ţesuturile implicate în procesul gluconeogenezei -
ficat și rinichi - care utilizează GTP în una din reacţiile acestui proces).

6
 În această reacție are loc sinteza unei molecule de ATP prin fosforilare la nivel de substrat:
energia liberă a legăturii tioesterice macroergice din succinil-CoA este utilizată pentru sinteza ATP
din ADP şi Pi.

6. Dehidrogenarea succinatului la fumarat

Succinatul se dehidrogenează în prezenţa coenzimei FAD, sub acţiunea succinat
dehidrogenazei, cu formarea acidului fumaric (izomerul trans). Această enzimă este legată de
membrana mitocondrială internă şi reprezintă complexul II din lanţul respirator.

7. Hidratarea fumaratului la malat

Fumaraza catalizează o reacţie de hidratare a fumaratului; enzima are o stereospecificitate
ridicată: acţionează numai asupra izomerului trans (acidul fumaric), nu acţionează asupra izomerului
cis (acidul maleic).

8. Dehidrogenarea malatului la oxalacetat

Malat dehidrogenaza catalizează reacţia de dehidrogenare, în prezenţă de NAD+, a malatului,
cu regenerarea oxalacetatului.
Trei dintre reacțiile ciclului Krebs sunt ireversibile (fiind intens exergonice): reacția citrat
sintazei, izocitrat dehidrogenazei și a α-cetoglutarat dehidrogenazei. Celelalte cinci reacții sunt
reversibile.

➢ Rezultatul net pentru o rundă a ciclului Krebs:

- o moleculă de acetil-CoA intră în ciclu şi 2 molecule de CO2 sunt eliberate;
- o moleculă de oxalacetat este utilizată pentru a forma citrat (în prima reacţie a ciclului) şi o
moleculă de oxalacetat este regenerată (în ultima reacţie) → aceasta poate începe o nouă rundă de
reacţii;
- în consecinţă, cantități mici de oxalacetat pot asigura oxidarea unui număr considerabil de
molecule de acetil-CoA.

➢ Ecuația globală a ciclului Krebs:

Acetil-CoA + 3 NAD+ + FAD + ADP + Pi + 2H2O →
2 CO2 + 3 (NADH+H+) + FADH2 + ATP + CoA-SH

ROLURILE CICLULUI KREBS

Ciclul Krebs are un rol central în cadrul metabolismului, care nu se limitează doar la oxidarea
acetil-CoA; el este un proces amfibolic, având caracter dublu: catabolic şi anabolic.
1. Latura catabolică a ciclului Krebs constă în degradarea acetil-CoA, cu generare de ATP.
• Există 4 reacţii de oxidare în ciclul Krebs (3 NAD+-dependente şi una FAD-dependentă),
cu formarea a 3 molecule de NADH şi a unei molecule de FADH2; aceste coenzime reduse vor
transfera echivalenţii reducători în lanţul respirator, cuplat cu fosforilarea ADP => sinteză de ATP (3
molecule pentru fiecare moleculă de NADH şi 2 molecule pentru FADH2, deci în total 11 molecule
de ATP sintetizate în procesul fosforilării oxidative).
• În reacţia succinat tiokinazei se sintetizează 1 moleculă de ATP prin fosforilare la nivel de
substrat.
• Bilanţul energetic global al ciclului Krebs este de 11 + 1 = 12 molecule ATP.

7
 2. Latura anabolică a ciclului Krebs constă în faptul că unii intermediari ai săi servesc ca
precursori pentru o varietate largă de produşi, în cadrul unor procese de biosinteză.

• Rol în gluconeogeneză: toţi intermediarii ciclului Krebs pot fi folosiţi la sinteza de glucoză;
după transformarea în oxalacetat, ei se pot angaja în procesul gluconeogenezei. Scheletele de C ale
multor aminoacizi pot fi utilizate pentru sinteza de glucoză după transformare în diverşi intermediari
ai ciclului Krebs.
• -cetoglutaratul şi oxalacetatul se transformă, prin reacţii de transaminare, în glutamat şi
aspartat; aceşti aminoacizi vor servi ulterior la sinteza altor aminoacizi, precum şi la sinteza
nucleotidelor purinice şi pirimidinice (aspartatul ca atare, iar glutamatul după transformare în
glutamină).
• Succinil-CoA este utilizată la sinteza hemului, gruparea prostetică a hemoproteinelor
(hemoglobină, mioglobină, citocromi).
• Citratul joacă rol de transportor al radicalului acetil (din componenţa acetil-CoA provenită
din degradarea glucozei) din mitocondrie în citoplasmă, în vederea participării la biosinteza acizilor
graşi.

8
 ETAPELE DEGRADĂRII TOTALE A GLUCOZEI

• În anaerobioză, molecula de glucoză este degradată parţial (până la lactat), cu generarea a

2 molecule de ATP.
• În aerobioză, glucoza este degradată total, la CO2 şi H2O, cu implicarea mai multor etape:
1. Glicoliza până la piruvat;
2. Decarboxilarea oxidativă a piruvatului la acetil-CoA;
3. Oxidarea acetil-CoA la CO2 în ciclul Krebs.
Ca urmare a desfășurării celor trei procese se generează ATP în două moduri:
- prin reacții de fosforilare la nivel de substrat (două în glicoliză și una în ciclul Krebs);
- în reacțiile de dehidrogenare din cadrul celor trei etape se generează coenzime reduse
(NADH şi FADH2); acestea se vor reoxida în lanţul respirator, ducând la sinteză de ATP în procesul
fosforilării oxidative.

➢ Bilanţul energetic al degradării totale, aerobe, a moleculei de glucoză:

1. Glucoză → piruvat (glicoliza):
- reacţiile de fosforilare la nivel de substrat → 2 ATP
- reacţia gliceraldehid-3-P dehidrogenazei → 2 NADH → 2 x 3 ATP = 6 ATP în procesul
fosforilării oxidative
=> bilanţ al glicolizei desfăşurate în condiţii aerobe: 2 + 6 = 8 ATP.
2. Piruvat → acetil-CoA (complexul piruvat dehidrogenazei):
- 2 NADH → 2 x 3 ATP = 6 ATP în procesul fosforilării oxidative.
3. Acetil-CoA → 2 CO2 (ciclul Krebs):
- 2 x 12 ATP = 24 ATP.
Total: 8 + 6 + 24 = 38 ATP.

Realizând o comparaţie între bilanţul energetic al degradării anaerobe a glucozei, prin

glicoliză la lactat (2 ATP) şi bilanţul degradării totale aerobe (38 ATP), se observă că degradarea
aerobă permite eliberarea întregii cantităţi de energie liberă conţinută în molecula de glucoză şi
conservarea acesteia sub formă de ATP, deci are o eficienţă energetică mult mai mare în comparaţie
cu degradarea anaerobă, care eliberează doar aproximativ 5% din energia moleculei de glucoză.

➢ Ca o concluzie, în celule există două căi de sinteză a ATP-ului:

• În condiţii aerobe, cea mai mare parte a ATP-ului se produce în procesul fosforilării
oxidative: aceasta este calea majoră, d.p.d.v. cantitativ, de sinteză a ATP-ului în celule;

9
 • În condiţii anaerobe (și în celule care nu conțin mitocondrii), fosforilarea oxidativă nu poate
avea loc → singura posibilitate de generare a ATP-ului este fosforilarea la nivel de substrat; deci
această cale, minoră d.p.d.v. cantitativ, dobândește un rol major în condiţii de anaerobioză.

REACŢII ANAPLEROTICE

Sunt reacţii care au rolul de a aproviziona ciclul Krebs cu intermediari care au fost îndepărtaţi
din acest proces pentru reacţii biosintetice (în limba greacă „ana” înseamnă „din nou”, iar „pliro”
înseamnă „a umple, a completa”). În condiţii normale, între procesele care îndepărtează unii compuşi
din ciclul Krebs şi cele care reintroduc aceşti compuşi înapoi în ciclu există un echilibru, astfel încât
concentraţiile intermediarilor din această cale metabolică rămân relativ constante. Depleţia unora din
intermediarii ciclului Krebs nu ar mai permite funcţionarea sa optimă.
1. Piruvat carboxilaza (PC) catalizează principala reacţie anaplerotică, ce duce la generarea
de oxalacetat necesar pentru angajarea acetil-CoA spre degradare în ciclul Krebs.
Reacţia de carboxilare a piruvatului se realizează cu participarea biotinei (o vitamină
hidrosolubilă) în calitate de coenzimă. Piruvat carboxilaza este activată alosteric de acetil-CoA;
astfel, pe măsură ce acetil-CoA se formează prin catabolismul glucozei sau al acizilor grași, ea asigură
propria sa degradare în ciclul Krebs prin stimularea formării de oxalacetat.

2. Malic enzima catalizează carboxilarea reductivă a piruvatului, în prezenţă de NADPH, cu

formare de malat.
Atunci când se desfăşoară de la malat spre piruvat, reacţia generează NADPH, care este donor
de echivalenţi reducători pentru reacţii de biosinteză reductivă.
3. Oxidarea glutamatului sub acţiunea glutamat dehidrogenazei (GDH) duce la formarea de
-cetoglutarat.

10
 REGLAREA CICLULUI KREBS

Viteza de desfăşurare a ciclului acizilor tricarboxilici depinde de următorii factori:

1. Disponibilitatea de substrate: acetil-CoA şi oxalacetat.
Atunci când, în urma degradării glucozei (sau a altor substrate energogene), se formează
cantităţi mari de acetil-CoA, activitatea ciclului Krebs va fi crescută. Acetil-CoA are și rolul de
activator alosteric al piruvat carboxilazei, ce catalizează principala reacție anaplerotică, în care se
formează oxalacetatul necesar pentru angajarea acetil-CoA în ciclul Krebs.
2. Disponibilitatea de NAD+ (în forma oxidată), necesar în trei din cele patru reacții de
dehidrogenare din cadrul ciclului.
Menținerea unor cantități adecvate de NAD+ în mitocondrii depinde de reoxidarea NADH
(format în cele trei reacţii de dehidrogenare) în lanţul respirator. Așadar, viteza de desfășurare a
ciclului Krebs este strâns corelată cu viteza lanțului respirator și a fosforilării oxidative. Ca urmare
a conexiunii obligatorii dintre ciclul Krebs și lanțul respirator, ciclul Krebs este un proces strict aerob.
3. Activitatea celor trei enzime care catalizează reacţiile ireversibile din cadrul ciclului
Krebs: citrat sintaza, izocitrat dehidrogenaza, -cetoglutarat dehidrogenaza (celelalte reacții din ciclul
Krebs au caracter reversibil). Cele trei enzime sunt reglate alosteric.

Enzima Modulatori pozitivi Modulatori negativi

Citrat sintaza ADP ATP

NADH
Citrat
Izocitrat dehidrogenaza ADP ATP
NADH
-cetoglutarat dehidrogenaza NADH
Succinil-CoA

a) Citrat sintaza - este modulată:

- pozitiv de către ADP;
- negativ de către ATP, NADH şi citrat (produs al reacției, care inhibă feed-back enzima).
b) Izocitrat dehidrogenaza - este cel mai important punct de control al ciclului acizilor
tricarboxilici (catalizează etapa limitantă de viteză). Această enzimă cheie este modulată:
- pozitiv de către ADP;

11
 - negativ de către ATP şi NADH.
c) -Cetoglutarat dehidrogenaza - este inhibată de către NADH şi succinil-CoA (produs al
reacţiei, care realizează o inhibiție feed-back a enzimei).

• Existenţa unor cantităţi mari de ATP în celulă semnifică satisfacerea necesităţilor energetice
ale celulei; ATP-ul determină scăderea vitezei de desfăşurare a ciclului Krebs prin inhibarea alosterică
a două dintre enzimele supuse controlului metabolic.
• Concentraţii mari de ADP în celulă semnifică depleţia rezervelor de ATP; ADP-ul determină
accelerarea ciclului Krebs prin activarea a două dintre enzime, în felul acesta generându-se noi
cantităţi de ATP.
• Acumularea de NADH (ca urmare a scăderii reoxidării sale în lanțul respirator) duce la
inhibarea activităţii celor trei enzime reglatorii.

Ca o concluzie, principalii factori care reglează viteza de desfășurare a ciclului Krebs sunt
raporturile [ATP]/[ADP] și [NADH]/[NAD+], care reflectă starea energetică a celulei:
- o stare energetică înaltă este asociată cu valori crescute ale celor două raporturi, care
determină încetinirea ciclului Krebs, ducând la diminuarea producției de ATP;
- o stare energetică joasă este asociată cu valori scăzute ale celor două raporturi, care
determină accelerarea ciclului Krebs, ducând la refacerea rezevelor de ATP ale celulei.
Această modalitate de reglare se încadrează în mecanismul general de corelare a ritmului
degradării combustibililor metabolici cu ritmul utilizării ATP ca sursă de energie.

12