ANTIGENELE.

ANTICORPII
Vorojbit Valentina, conf.univ.
ANTIGENE – substanţe străine (non-self) de natură endo- sau exogenă
capabile să declanşeze un răspuns imun.

Se disting:
- Ag de origine infecţioasă (bacterii, virusuri, fungi, protozoare,
etc)
- Ag de origine neinfecţioasă (alimente, medicamente, polen,
substanţe chimice, cosmetice)
Proprietăţile de bază ale Ag:
1. Imunogenitatea – capacitatea Ag de a fi recunoscut ca străin şi de
a induce răspuns imun specific
2. Antigenitatea (specificitatea) – capacitatea Ag de a interacţiona
specific cu Ac sau cu receptorul pentru Ag complementar al
limfocitelor sensibilizate
 Antigenele care posedă ambele caractere sunt Ag
complete.
Cerinţele faţă de Ag complete:
- Să fie substanţe străine
- Să fie formate din gruparea carrier (purtător) şi epitopi
(determinante antigenice)
- Să aibă o greutate moleculară de peste 10 kDa

- Să aibă structură chimică complexă (proteine,

polizaharide, LPZ, etc)
Antigenele incomplete (haptenele):
- Au masă moleculară mică
- Posedă antigenitate dar sunt lipsite de imunogenitate

- Pot deveni imunogene combinându-se cu macromolecule

purtătoare (proteine sau polizaharide)
Exemple de haptene: săruri ale metalelor grele (Cr, Ni), substanţe de
origine vegetală, medicamente, coloranţi, oligonucleotide, etc.
Superantigene – molecule proteice particulare (enterotoxinele
stafilococice, toxina şocului toxic stafilococic, toxina exfoliativă a
stafilococilor, nucleocapsida virusului rabic), capabile să stimuleze
un număr mare de limfocite T (10-40%). N – 0.01%. SuperAg
provoacă reacţii imunopatologice.
Se disting arbitrar:
- Ag solubile: proteine plasmatice, toxine, enzime,
hormoni, etc
- Ag figurate (celulare, corpusculare): celule, bacterii,
paraziţi, etc.
În funcţie de provenienţă se deosebesc:
- Ag heterofile – Ag comune mai multor specii animale.
Ex.: Ag polizaharidice Forssman, prezente în
hematiile de cal, câine, oaie, cobai; sistemul Rh al
eritrocitelor se întâlneşte la om şi maimuţele
Macaccus rhesus, etc
- Ag heteroloage (xeno-Ag, hetero-Ag) – Ag provenite din
organismul altei specii
- Izo-Ag (alo-Ag) – Ag de grup în cadrul unei specii
(sistemul AB0 şi Rh, clasele de Ig)
- Idioantigene – antigenele specifice unui individ.
Corespund moleculelor CMH
- Autoantigene – Ag proprii unui organism, devenite
imunogene în anumite condiţii (spermatozoizii,
tiroglobulina, insulina, cristalinul, ţesutul nervos, etc)
- Exoantigene (provenite din compartimentul extracelular -
bacterii, fungi, protozoare fagocitate)
- Endoantigene (provenite din citoplasma celulelor,
reprezintă proteine proprii modificate sau proteine virale
sintetizate de celulele macroorganismului)
 Structura antigenică a celulei bacteriene
 Ag structurale: Ag O/R – somatice
(ger. Ohne Hauch, without film), LPZ, termostabile; Ag H
 (ger. Hauch, film) – flagelar, proteic, termolabil; Ag K –
capsular, termovariabil; Ag F – fimbrial

 Ag solubile: enzime de
patogenitate, exotoxine

 Antigene virale: proteine/glicoproteine de invelis,

nucleoproteine, enzime
Determinantele antigenice (epitopii)
Imunogenitatea este o caracteristică a întregii
macromolecule Ag.
Antigenitatea (specificitatea) este determinată de
anumite secvenţe ale Ag.
Suprafeţe limitate din macromolecula Ag apte să se
combine cu Ac specifici sau cu receptorii de pe
limfocitele T / B se numesc
epitopi sau
determinante antigenice.
 La glucide epitopul este format din 4-6
monozaharide. Polizaharidele sunt formate dintr-un
epitop repetat sau dintr-un număr redus de epitopi
diferiţi.
 Polizaharidele sunt Ag T-independente, pot induce
sinteza Ac fără intervenţia limfocitelor T
 Epitopul proteic este constituit din câţiva aminoacizi
(AA).

- Epitopii liniari (secvenţiali) sunt determinaţi de

structura primară a moleculei proteice (8-30 AA). Nu se
modifică la denaturarea proteinei.

- Epitopii conformaţionali sunt determinaţi de structura

secundară sau terţiară a moleculei proteice (juxtapoziţia
în spaţiu a AA situaţi la distanţă). Se modifică la
denaturarea proteinei.
 Fiecare moleculă proteică reprezintă un mozaic de
epitopi, fie diferiţi, fie identici.

 Proteinele sunt Ag T-dependente, deoarece ele induc

sinteza Ac doar prin cooperarea dintre T şi B limfocite.

 Numărul de epitopi de pe o moleculă imunogenă

reprezintă valenţa Ag.
 Un Ag polivalent conține multipli epitopi în compoziția
sa (polizaharide, LPZ, acizi nucleici).
 IMUNOGLOBULINELE (ANTICORPII)

 Ig prezintă glicoproteine din fracţia γ-globulinelor. Se

disting Ig membranare (BCR) şi Ig solubile (secretate) –
Ac ca atare.
 Ac (Ig) sunt molecule glicoproteice produse de
plasmocitele derivate din limfocitele B activate de Ag.
 Ac circulă în sânge şi pătrund în ţesuturi. Sunt eficienţi
contra bacteriilor, toxinelor microbiene, helminților şi
virusurilor în poziţie extracelulară.
 Ac au proprietatea de a recunoaşte şi a se combina cu
Ag complementar, atât in vivo, cât şi in vitro.
STRUCTURA ŞI PROPRIETĂŢILE IMUNOGLOBULINELOR
 Unitatea de structură a Ig
(monomerul) este constituită
din 2 lanţuri glicoproteice
(catene) identice uşoare L
(Light) şi 2 lanţuri grele H
(Heavy), legate între ele prin
punţi disulfidice.
 Există 2 tipuri de lanţuri L – κ şi
λ, identice într-o moleculă de
Ig.
 Se disting 5 tipuri de lanţuri H:
γ, α, µ, δ, ε, ce corespund celor
5 clase (izotipuri) de Ig: IgG,
IgA, IgM, IgD, IgE.
 În componenţa lanţurilor se disting regiuni
variabile V (aminoterminale) şi regiuni constante
C (carboxilterminale). Catena L este constituită
dintr-un domeniu V și unul C, iar catena H
conține un domeniu V și 3-4 domenii C.
 Fragmentul Ig care include
catena L in totalitate, domeniul
V și primul domeniu C al
catenei H reprezintă
fragmentul Fab (antigen
binding) al moleculei de Ig.
 Celelalte domenii C ale catenei
H corespund fragmentului Fc
(cristalizabil, constant).
 Între ele se află zona balama,
responsabilă de flexibilitatea
moleculei de Ig.
 Fiecare regiune variabila VH si VL a
fragmentului Fab contine zone
hipervariabile, care formeaza o cavitate
tridimensională - paratopul (centrul activ)
moleculei de Ig. Paratopul va reacţiona
specific cu epitopul (determinanta
antigenică) Ag corespunzător, constituit
din 5-7 AA sau 3-4 reziduuri glucidice.
 Fragmentul Fc este purtător de receptori şi
responsabil de activitatea biologică a Ig:
- Transportul transplacentar al unor Ig
- Fixarea pe diferite celule (mastocite, bazofile,
eozinofile, fagocite, limfocite, etc.)
- Capacitatea de a fixa unele fracții ale
complementului (C1, C3b)
- Capacitatea de fixare a proteinei A a
stafilococilor
- Defineşte clasele şi subclasele de Ig
(specificitatea antigenică a catenei H)
Fragmentele Ig: relaţii structură/funcţie

Legare Ag

Legare complement

Legare receptori Fc
Transfer placentar
 Monomerul de Ig este constituit din 2 fragmente Fab
şi unul Fc

 Numărul paratopilor determină valenţa Ig. Ac cu 2

sau mai mulţi paratopi se numesc Ac compleţi, cei cu
un singur paratop – Ac incompleţi.
 IgG, IgD şi IgE sunt monomeri, IgA din ser – monomeri, din
secretiile mucoaselor – dimeri, IgM sunt pentameri.
 Proprietăţile claselor de Ig
IgG (4 subclase IgG1, IgG2, IgG3, IgG4) . Reprezintă 75%
din ansamblul Ig serice. Constanta de sedimentare -7S,
greutatea moleculară-150kDa.
Sunt unicele Ig capabile să traverseze bariera placentară.
Fc al IgG are centre de fixare a complementului
(activarea C pe cale clasică), a macrofagelor şi
neutrofilelor (rol în opsonizare), a proteinei A a
stafilococilor.
Perioada de semi-viaţă 21 zile.
Manifestă activitate opsonizantă, neutralizantă, fixatoare
de complement.
 Ig M – 5-6% din totalul Ig. Pentamer. Constanta
de sedimentare - 19S, greutatea moleculară -
900kDa.
 Se distrug sub acţiunea mercapto-etanolului sau
cisteinei.
 Semi-viaţa – 5 zile.
 Fixează si activează complementul pe cale
clasică.
 Nu traversează placenta, prezenţa Ig M la nou-
născut denotă infecţie intrauterină.
 Sunt primele care apar după un stimul antigenic
primar şi indică un proces infecţios acut.
Monomeri de IgM constituie BCR pe limfocitele B.
 Ig A – 15% din totalul Ig. CS -7S, GM – 160 kDa.
Bogate în glucide. Se disting 2 subclase: IgA1 (80-90% -
serice) şi IgA2 (10-20% - secreții).
 Semi-viaţa – 6 zile, nu traversează placenta, nu
activează complementul pe cale clasică.
- Ig A serice (monomeri) – 6% din totalul Ig serice.
Agregate de IgA pot activa complementul pe cale
alternativă.
- Ig A secretoare (sIg A) – salivă, lacrimi, colostrum, lapte,
secreţii gastro-intestinale, nazale, bronhice. Dimer.
Asigură protecţia mucoaselor, blocând ataşarea
bacteriilor şi virusurilor la receptorii mucoaselor.
 Ig D – 0,2% din totalul Ig. CS – 6,5S, GM – 170 kDa.
Semi-viaţa – 3 zile.
Rolul – receptor pentru Ag (BCR) pe LB; posibil participă la
eliminarea limfocitelor B care produc autoAc (Ac autoreactivi)

Ig E – 0,002 - 0,01%, CS – 7,9S, GM – 185 kDa. Semi-viaţa

– 2-3 zile. Nu traversează placenta, nu fixează
complementul. Termolabile (inactivate la 56°C în 30 min).
Se pot fixa pe suprafaţa mastocitelor şi bazofilelor, determinând
degranularea lor cu eliberarea unor amine vazo-active
(consecinţa - şoc anafilactic, dereglări alergice). Eficiente
în afecţiuni parazitare (opsonizarea helminţilor şi
protozoarelor, efect chimiotactic pozitiv pentru eozinofile).
 Anticorpii policlonali sunt un grup de
anticorpi care au afinitate pentru același
antigen, dar se leagă de epitopi diferiți.

 Anticorpii monoclonali sunt un set de

anticorpi identici care o au toți afinitate
pentru același epitop.
Efectul interacţiunii dintre Ag şi Ac in vivo
Depinde de natura Ag şi de tipul de Ac şi se poate manifesta prin:

 Aglutinarea bacteriilor (IgM, IgG)

 Opsonizarea bacteriilor şi intensificarea fagocitozei (IgG, IgA)
 Activarea complementului pe cale clasică determinând citoliză (inclusiv
bacterioliză), opsonizare prin C3b, sau stimularea inflama ției prin C3a, C5a (IgM,
IgG)
 Neutralizare - blocarea atașării toxinelor/enzimelor , adeziunii bacteriilor,
virusurilor la receptorii celulari (IgM, IgG, IgA)
 Citotoxicitatea mediată celular anticorp-dependentă – ADCC

Ac se leagă de patogeni sau celulele infectate, inducând degranularea celulelor

citotoxice:
- IgG stimulează degranularea celulelor NK (consecință - distrugerea celulelor
infectate cu virus sau tumorale)
- IgE stimulează degranularea eozinofilelor (distrugerea helminților)
 Degranularea mastocitelor – IgE se leagă de mastocite prin Fc, iar prin Fab
interacționează cu Ag (induce reacții anafilactice)
 Utilizarea practică a anticorpilor
 Tratamentul și profilaxia unor maladii
(boli infecțioase, procese autoimune,
inflamatorii, cancer...)
 Diagnostic (seroidentificare,
serodiagnostic)