1. Dinamica rapunsului imun.

• Răspunsul imun primar

– Apare la primul contact cu Ag
– Constă în generarea de:
a) Celule efectoare specifice:
→ LB (plasmocite) capabile să producă Ac specifici față de Ag
→ LTc activate, capabile să distrugă celulele care exprimă Ag
b) LB sau LTc de memorie
– Perioadă de latență pâna la apariția reacției:  (→14 zile)
– Intensitatea răspunsului: 

• Răspunsul imun secundar

– Declansat de un nou contact cu Ag
– Constă în activarea LB sau LTc de memorie  activarea rapidă și intensă a
celulelor efectoare specifice:
→ LB (plasmocite) produc cantități mari de Ac specifici
→ LTc specifice, capabile să distrugă rapid celulele care exprimă
Ag
– Perioadă de latență pâna la apariția reacției: 
– Intensitatea răspunsului:
2. IgG – structura si functii.

3. IgM – structura si functii.

4. IgA – structura si functii.

 5. Definiti notiunea de antigen si explicati conditiile de imunogenicitate
6. Definiti notiunea de antigen si clasificati tipurile de antigene. Exemplificati

ANTIGENE – substanţe străine (non-self) de natură endo- sau exogenă capabile să

declanşeze un răspuns imun (umoral, celular, toleranţă imunologică, memorie imunologică,
paralizie imunologică).

= orice moleculă recunoscută de receptori specifici (ex. de pe LB ... LT) capabilă să inducă
sinteza de anticorpi (Ac) specifici faţă de molecula care “I-a generat”

Ag
– grupări determinante – epitopi sau determinant antigenic
– grupare purtătoare de epitopi - “carrier”
Purtătorul(carrier-ul) este partea Ag cu structură proteică, în general, care prin cuplare face
ca aceasta să devină imunogenă

Proprietăţile de bază ale Ag:

• Imunogenitatea – capacitatea Ag de a fi recunoscut ca străin şi de a induce răspuns
imun specific

• Antigenitatea (specificitatea) – capacitatea Ag de a interacţiona specific cu Ac sau

cu receptorul pentru Ag complementar al limfocitelor sensibilizate
Antigenele care posedă ambele caractere sunt Ag complete.

Cerinţele faţă de Ag complete:

- Să fie substanţe străine
- Să fie formate din gruparea carrier (purtător) şi epitopi (determinante antigenice)
- Să aibă o greutate moleculară de peste 10 kDa
- Să aibă structură chimică complexă (proteine, polizaharide, LPZ, etc)
- Să aibă o configuraţie spaţială stabilă
• Antigenele incomplete (haptenele) posedă antigenitate dar sunt lipsite de
imunogenitate.

Antigenele incomplete (haptenele):

- Au masă moleculară mică
- Pot deveni imunogene combinându-se cu macromolecule purtătoare (proteine sau
polizaharide)
Exemple de haptene: săruri ale metalelor grele (Cr, Ni), substanţe de origine vegetală,
medicamente, coloranţi, oligonucleotide.

Superantigene – molecule proteice particulare (enterotoxinele stafilococice, toxina şocului

toxic stafilococic, toxina exfoliativă a stafilococilor), capabile să stimuleze un număr mare de
limfocite T (10-40%). SuperAg provoacă reacţii imunopatologice.

Se disting arbitrar:
- Ag solubile: proteine plasmatice, toxine, enzime, hormoni, etc
- Ag figurate (celulare, corpusculare): celule, bacterii, paraziţi, etc.
 -
În funcţie de provenienţă se deosebesc:
- Ag heterofile – Ag comune mai multor specii animale. Ex.: Ag polizaharidice Forssman,
prezente în hematiile de cal, câine, oaie, cobai; sistemul Rh al eritrocitelor se întâlneşte la
om şi maimuţele Macaccus rhesus, etc
- Ag heteroloage (xeno-Ag, hetero-Ag) – Ag provenite din organismul altei specii
- Izo-Ag (alo-Ag) – Ag de grup în cadrul unei specii (sistemul ABO şi clasele de Ig)
- Idioantigene – antigenele specifice unui individ. Corespund moleculelor CMH
- Autoantigene – Ag proprii unui organism, devenite imunogene în anumite condiţii
(spermatozoizii, tiroglobulina, insulina, cristalinul, ţesutul nervos, etc)
- Exoantigene (provenite din compartimentul extracelular - bacterii, fungi, protozoare
fagocitate)
- Endoantigene (provenite din citoplasma celulelor, reprezintă proteine proprii modificate sau
proteine virale sintetizate de celulele macroorganismului)

7. R. de precipitare – princiupiu si exemple, minim doua.

Poate avea loc in mediu lichid sau solid.

Punerea in contact a Ag cu Ac specifici duce la formarea unor complexe Ag-Ac care

precipita, devin insolubile si stabile (vizibile)

Exemple
• Precipitarea Inelara – r. Ascoli: antrax
• Reactia De Precipitare In Amestec (Floculare)
• Precipitarea In Gel
- Simpla Difuzie
- Dubla Difuzie – Test ELEK: tulpinilor toxigene de Corynebacterium diphteriae;
prezenta toxinei e demonstrata prin aparitia unor linii de precipitare.
• Reactii de precipitare in camp electric
- Electroforeza proteica in gel:decelarea proteinelor in functie de greutatea
moleculara si incarcatura electrica a fiecarei proteine
- Imunoelectroforeza:
- Contraimunoelectroforeza

8. R. de aglutinare – principiu si tipuri de reactii

Reactie Ag-Ac de agregare in care antigenul este reprezentat de celule bacteriene sau
fragmente de celule bacteriene in suspensie (antigen de natura corpusculara)

Este mai sensibila decat precipitarea.

Reactiile de aglutinare se pot efectua :

- pe lama
- in tuburi
REACTIA DE AGLUTINARE PE LAMA

Utilizata in diagnosticul tulpinilor de E. coli, Salmonella, Shigella, Haemophylus influenzae,

Vibrio cholerae

Se utilizeaza seruri polivalente si apoi monovalente ce permit identificarea pana la nivel de

specie.

Reactia de aglutinare indirecta se utilizeaza pt det grupului streptococic, serotiparea

pneumococilor, serogruparea meningococilor, detectarea unor enterotoxine stafilococice,
detectarea unor fungi, etc…

SCOP
Bacteriologic: identificarea rapida a unor tulpini izolate din produsul patologic
în diagnosticul bacteriologic (ex. reacţia Huddleson)
• Serologic : detectarea Ac in ser si stabilirea titrului; în diagnosticul serologic
(ex. reacţia Wright)

REACTIA DE AGLUTINARE IN TUBURI

Se utilizeaza pt:
- confirmarea aglutinarii pe lama
- determinarea ag de tip O la bacteriile care prezinta ag H sau K (care ar putea inhiba
aglutinarea cu ag O)

PRINCIPIUL REACTIEI
• In dilutii crescande (binare) de ser se adauga aceeasi cantitate de antigen.
• Titrul reactiei este reprezentat de dilutia cea mai mare de ser la care se mai observa
aglutinarea
SCOP
• 1. identificarea unui microorganism (Ag)
• 2. diagnosticul serologic al unei infectii pentru evidentierea Ac din serul pacientului
fata de un Ag standard

LATEX-AGLUTINARE: Ag sau Ac se cupleaza in vitro cu particule de latex si apoi intra in

reactie.
 9. R.de fixare a complementului: principiu, exemple

Complementul reprezintă
• un constituent foarte important al apărării naturale
• o componentă normală a serului
• cuprinde 30 de componente celulare sau plasmatice
• se poate activa pe trei căi, clasică, lectinică şi alternă

Activarea pe calea clasică este declanşată în primul rând de formarea complexelor imune
(Ag-Ac).
Este implicat în:
inflamaţie,
apărarea anti-infecţioasă,
reglarea răspunsului imun.

Reacţia de fixare a complementului (RFC):

Utilizeaza un artificiu tehnic, pt a vedea rezultatul.
A fost imaginată încă din anul 1901 de către Jules Bordet şi s-a perfecţionat destul de mult
de-a lungul timpului.
Reacţia de fixare a complementului se poate folosi atât pentru identificarea Ag cât şi în
diagnosticul serologic.
În diagnosticul serologic, cea mai cunoscută metodă rămâne încă RFC Bordet-Wasserman,
utilizată în diagnosticul serologic al sifilisului.

Complementul:
• se leagă de complexul imun
• lizează hematiile din sistemul hemolitic

Reacţie pozitivă: lipsa hemolizei – hematiile se depun la fundul eprubetei

Reacţie negativă: hemoliză, complementu lizează hematiile din complexul imun

• Dg serologic al infectiilor cu Mycoplasma pneumoniae

• Dg serologic al infectiei cu Chlamydia spp

• Dg serologic al infectiei cu Treponema pallidum

• Dg serologic al infectiei cu Leptospira spp

• Dg serologic al infectiei cu Borrelia spp

• Dg serologic al infectiei cu Brucella spp

 10. R.de seroneutralizare: principiu, exemple. dg serologic – reactia ASLO

Se utilizeaza in dg retrospectiv al infectiilor streptococice sau pt dg bolilor poststreptococice;

determinam titrul de anticorpi anti streptolizina O.

PRINCIPIU
SLO are efect hemolitic asupra hematiilor de berbec.
Daca in serul pacientului exista anti-SLO actiunea hemolitica a SLO e neutralizata. Prin
dilutii in tuburi se determina titrul ASLO.

Reacţii de seroneutralizare (RSN)

• în diagnosticul microbiologic direct (ex. toxinotipia – botulism)
• în diagnosticul serologic (reacţia ASLO)
• diferite intradermoreacţii cu mecanism imun umoral (testarea susceptibilității ...)
• prevenirea unor boli infecțioase
• tratamentul unor boli infecțioase

Hipersensibilitatea – definitie, caracteristici:

RI = răspuns normal, fiziologic
HS = aspect patologic al RI

HS reprezintă:
- stare de reactivitate crescută
- pe baza unui mecanism imunologic
- indusă de expunerea (repetată) la Ag ( ... H)
- este specifică
HS include:
- un contact sensibilizant
- o perioadă de latenţă şi
- un nou contact (declanşator) --- cu acelaşi Ag implicat în contactul sensibilizant!
 11. HS de tip I, anafilactica

HS de tip I (anafilactică, atopică)

- astm “alergic”,
- edem Quincke,
- şoc anafilactic

- se poate instala rapid (secunde ... 15 ... 30 minute)

- celulele (mastocite, bazofile)
- acoperite de „reagine”
- eliberează mediatori chimici (ex. histamina)

HS de tip I
- fenomen general, obţinut ca răspuns la diferite Ag
- Ac anafilactici (“reagine”) se fixează prin Fc pe receptorii specifici (Ba, Ma)
- Ba şi Ma ~ granule metacromatice
- Mediatorii Ma:
- histamină,
- leucotriene,
- prostaglandine,
- factorul activator plachetar (PAF),
- adenozină,
- factori chemotactici pentru eozinofile (ECF) şi neutrofile (NCF) şi
- o serie de citokine proinflamatorii (IL-1, IL-4, IL-5, IL-6, IL-8, GM-CSF, TNF-alfa,
TGF b1, IFN-gama).
HS de tip I - manifestări
A. localizate
- la nivelul mucoasei oculare sau respiratorii (ex. polen, acarieni, praf, spori de
mucegai) = conjunctivite alergice, rinite alergice inclusiv febra de fân, traheita
spasmodică şi astmul alergic;

la nivel cutanat = urticarie, dermatite, eczema atopică şi

- la nivel digestiv (ex. laptele de vacă, ouă, peşte, fructe, ţelină etc) = diaree,
vomismente etc.
B. sistemice
- edemul Quincke (faţa, gura, faringele şi laringele) = asfixie şi deces;
- şocul anafilactic (colaps cardio-vascular şi bronhospasm) = poate evolua
către deces.
Ag ?
- înţepături de albine, viespii;
- injectarea unor medicamente (penicilina, miorelaxante, ACTH etc),
- latexul (la asistenti medicali, chirurgi) ...

1. Alergiile:
– Răspuns nedorit al sistemului imunitar, față de Ag nepatogene
– Hipersensibilitate imun-mediată de tip I
– Activarea excesivă a mastocitelor şi a bazofilelor de către IgE duce la
eliberarea mediatorilor din acestea, care produc un răspuns inflamator de tip
alergic în care sunt implicate diferite citokine, celule, şi mecanisme
– Răspuns alergic imediat:
– Apare în primele minute după contactul cu alergenul
– Declanşat de către mastocite, prin eliberarea mediatorilor preformaţi (cel mai
important mediator – histamina)
2. Răspuns alergic tardiv:
– Apare la mai multe ore de la contactul cu alergenul
 – Apare prin acţiunea mediatorilor de novo şi a celulelor proinflamatorii 
inflamație locală

12. HS de tip II, citotoxica

- RAA
FIZIOLOGIC
RI citotoxic = mecanismele importante de apărare
- distrugerea bacteriilor extracelulare şi intracelulare;
- eliminarea celulelor infectate cu virusuri;
- distrugerea unor paraziţi sau fungi.
Sunt utilizate mecanismele „imunităţii naturale” (PMN, macrofage, celule NK).
Imunitatea specifică completează imunitatea naturală, (opsonizare, aderenţă prin intermediul
Ac, componente C‘, LTc CD8+).

FIZIOPATOLOGIC
După formarea complexului antigen-anticorp
- este activat C',
- se generează complexul de atac al membranei
- cu lezarea membranei celulare
Liza mediată de C' este implicată în
- anemiile hemolitice,
- reacţiile postransfuzionale,
- incompatibilitatea ABO sau Rh etc.
Leziunile membranare sunt accentuate de atragerea fagocitelor şi eliberarea locală a
enzimelor litice.

13. HS de tip III (boala serului, manifestata prin CIC, R. Arthus)

(prin complexe Ag-Ac) - GNAps - HS de tip III (prin CIC)

Reacţia Arthus (1903) - după injectarea subcutanată de ser de cal la un iepure

hiperimunizat.
Boala serică acută (1911), studiată din nou în anii 1960, descriindu-se zece modele de
glomerulonefrite experimentale (Dixon).

Patologia umană
- boli comparabile cu reacţia Arthus (ex. boala plămânului de fermier)
- manifestări generale
- lupusul eritematos diseminat (LES),
- crioglobulinemia mixtă,
- glomerulonefritele şi periarteritele poststreptococice etc.

14. HS de tip IV (intarziata), fenomenul KOCH.

HS mediată celular (LT, citokine ...)

- HS de tip IV
- sifilis terţiar, bruceloză, tuberculoză

HS de tip IV (“întârziată”; mediată RIC)

- apare la 48-72 de ore după contactul cu Ag;
- se datorează limfocitelor Th1 specifice
Hipersensibilitatea de tip tuberculinic
- Fenomenele sunt maxime la nivelul dermului dar pot atinge şi epidermul;
- Se poate observa şi o infiltrare cu bazofile;
- În timp ... reacţie granulomatoasă.

Hipersensibilitatea granulomatoasă
- formă mai gravă de hipersensibilitate întârziată
- survine atunci când Ag persistă şi nu poate fi eliminat.
Se caracterizează prin
- acumulare şi o proliferare de macrofage,
- apariţia granulomului (la 21-28 zile după sensibilizare; poate să persiste mai multe
săptămâni).
- poate succeda diferite stări de HS IV precedente în general după o perioadă