Imunoglobuline prezintă glicoproteine din fracţia γ -

globulinelor. Se disting Imunoglobuline membranare

(BCR) şi Imunoglobuline solubile (secretate) –
Anticorpii ca atare.
Anticorpii sunt molecule glicoproteice produse de
plasmocitele derivate din limfocitele B activate de
Antigene. Anticropii circulă în sânge şi pătrund în
ţesuturi. Sunt eficienţi contra bacteriilor, toxinelor
microbiene şi virusurilor în poziţie extracelulară.
Anticorpii au proprietatea de a recunoaşte şi a se
combina cu Antigenul complementar, atât in vivo, cât şi
in vitro.
În celule există 106-108 tipuri Ac = Ig.
Fiecare Ac reprezintă o imunoglobulină constituită
din:
–2 catene polipeptidice identice uşoare L – light
● k (60%)
● λ (40%)
–2 catene identice grele H – heavy.
Fiecare polipeptid are:
–capătul N variabil (V)
–capătul C constant (C).
• Pentru fiecare tip de polipetid din anticorp există
numerose gene V şi C, dispersate în cromozomii 2, 14 şi 22.

• Pentru sinteza unui polipeptid are loc conexiunea fizică a

fragmentelor de ADN ce codifică anumite regiuni V şi C
prin intermediul recombinării somatice, care are loc între
cromatidele surori.

• Aranjarea genelor V şi C este diferită la diferite clone

celulare limfocitare şi diferă de cea a celulelor STEM sau a
altor celule somatice.
Tip IgM IgD IgG IgA IgE
Catena μ δ γ α ε
H(heavy)
% 5% 1% 80% 14% <1%
Funcția Activează Toleranța în Activează În sercreții Răspunsul
complimentul membrane complimentul alergic
 Ig G (4 subclase IgG1, IgG2, IgG3,
IgG4)– reprezintă 75% din ansamblul Ig
serice. Constanta de sedimentare -7S,
greutatea moleculară-150kDa. Sunt unicele
Ig capabile să traverseze bariera
placentară. Fc al IgG are centre de fixare a
complementului (activarea C pe cale
clasică), a macrofagelor şi neutrofilelor (rol
în opsonizare), a proteinei A a
stafilococilor.
Perioada de semi-viaţă 21 zile.
Manifestă activitate opsonizantă,
neutralizantă, fixatoare de complementant.
Imunoglobulina E (IgE) -
corespunde anticorpilor
denumiţi "reagine" (anticorpi
reaginici) şi, mai recent,
anticorpi homocitotropi, adică
anticorpi care au proprietatea
de a se ataşa ferm de unele
celule (în special mastocite)
provenite de la aceeaşi specie.
Ig D – 0,2% din totalul Ig. CS
– 6,5S, GM – 170 kDa. Semi-
viaţa – 3 zile.
Rolul – receptor pentru Ag
(BCR) pe LB; posibil
participă la eliminarea
limfocitelor B care produc
autoAc (Ac autoreactivi).
Ig A – 15% din totalul Ig. CS -7S, GM – 160
kDa. Bogate în glucide. Se disting 2
subclase: IgA1 (93%) şi IgA2 (7%). Semi-
viaţa – 6 zile, nu traversează placenta, nu
activează complementul pe cale clasică.
Ig A serice (monomeri) – 6% din
totalul Ig serice. Agregate de IgA pot activa
complementul pe cale alternativă.
Ig A secretoare (sIg A) – salivă,
lacrimi, colostrum, lapte, secreţii gastro-
intestinale, nazale, bronhice. Dimer. Asigură
protecţia mucoaselor, blocând ataşarea
bacteriilor şi virusurilor de receptorii
mucoaselor.
Ig M – 5-6% din totalul Ig.
Pentamer. Constanta de sedimentare-
19S, greutatea moleculară-900kDa.
Se distrug sub acţiunea mercapto-
etanolului sau cisteinei.
Semi-viaţa – 5 zile.
Fixează si activează complementul
pe cale clasică. Nu traversează
placenta, prezenţa Ig M la nou-
născut denotă infecţie intrauterină.
Sunt primele care apar după un
stimul antigenic primar şi indică un
proces infecţios acut.
Monomeri de IgM constituie BCR pe
BL.
IgM nu traversează placenta. IgM
nu poseda activitate reaginica, însă
se fixează intens la membrana
diverselor celule ale imunităţii
(macrofage, limfocite,
granulocite). IgM sunt
caracteristice răspunsului imun
primar, locul lor fiind preluat în
cursul răspunsurilor secundare de
către IgG.
 Familia Crs. V J D C
K(kappa) 2p12 300 5 0 1
λ(Lambda) 22q11 300 6 0 6
H (Heavy) 14q32 300 6 20 9

V - multe gene pentru regiunea variabilă

J - secvenţe de joncţiune
D - secvenţe de divesificare
C - gene pentru regiunea constantă

Pentru realizarea transcripţiei este necesară asocierea fizică a genelor V şi C

într-o unitate transcripţională.
Genele λ
–Una dintre cele 300 gene V (formată din Exon 1
– regiunea lider, intron, exon 2) se va uni cu una din cele
6 gene C prin intermediul regiunii J, situate în faţa
fiecărei gene C.
–După transcripţie, în procesul de maturizare a
ARN are loc eliminarea intronilor.
–În procesul de maturizare a proteinei are loc
eliminarea regiunii lider.
Genele k
–Una dintre cele 300 gene V se va uni cu una din
cele 5 regiuni J, urmată de unica genă C.
–După transcripţie, în procesul de maturizare a
ARN toate regiunile J situate după cea care a realizat
joncţiunea sunt considerate intron şi sunt eliminate.
–În procesul de maturizare a proteinei are loc
eliminarea regiunii lider.
Genele H
Recombinarea are loc în 2 etape:
–În prima etapă una din cele 20 regiuni D se
uneşte la una dintre cele 6 regiuni J, urmată de blocul de
gene C.
–În a doua etapă una dintre cele 300 gene V se va
uni la joncţiunea D-J.
Existenţa mai multor gene codificatoare
Recombinarea somatică
Splicing-ul alternativ
Alelismul multiplu
Excluderea alelică
Erori în recombinare
Mutaţii somatice
IgG
Nivel ridicat:
1. Boala Crohn
2. Infecțiile de toate tipurile
3. Bolile ficatului
4. Malnutriția severă
5. Dispoteinemie
6. Artrite reumatoide
Nivel scăzut:
1. Aplazia limfatică
2. Deficiența IgG, IgA
3. Mieloma IgA
4. Proteinemia Bence Jones
IgM
Nivel ridicat:
1. Sindromul Waldenstrom
2. Tripasomiază
3. Actinobacterioză
4. Malaria
5. Leucocitoză mononucleară
6. Artrite reumatoide
Nivel scăzut:
1. Aplazia limfatică
2. Mieloma IgG, IgA
3. Disgammaglobulinemie deficit disociat în imunoglobuline
4. Proteinemia Bence Jones
IgG IgD
Nivel ridicat: Nivel ridicat:
1. Sindromul Wiskott-Aldrich 1. IgD mieloma
2. Ciroza ficatului 2. Infecții cronice
3. IgA mieloma
4. Infecții cronice ce nu-s
legate de deficiența imonologică IgE
Nivel scăzut: Nivel ridicat:
1. IgG mieloma 1. Alergie atopică a pielii
2. Aplazia limfoidă 2. Febră
3. Sindrom de maxabsorbație 3. Astmă
4. Shocul anafilactic
5. IgE mieloma
http://pathmicro.med.sc.edu/mayer/IgStruct2000.htm
http://en.wikipedia.org/wiki/Antibody#Structure
http://microbio.tk/
http://bimogeum.ucoz.com/Genetica_umana/Rom/Imunogenetica.pdf
F.T. Fischbach in "A Manual of Laboratory Diagnostic Tests," 2nd Ed., J.B. Lippincott Co.,
Philadelphia, PA, 1984