FORME DE ORGANIZARE A

PROCESULUI DE ÎNVĂȚĂMÂNT

BUZATU DANIELA MARIA

GRUPA...
 De-a lungul istoriei, procesul de
învățământ a cunoscut mai multe forme
de organizare.

 În secolul al XVII-lea, pedagogul ceh

Jan Amos Comenius a pus bazele
sistemului de organizare a instruirii pe
clase şi lecții, sistem care a cunoscut o
răspândire rapidă în Europa şi apoi în
toate țările lumii.

 În țara noastră învățământul pe clase şi

lecții a fost introdus prin Legea
Instrucțiunii Publice din 1864.
Clasa de elevi
 cadrul organizatoric constituit din grupe
constante de elevi potrivit vârstei,
progresului lor şcolar şi nivelului de
dezvoltare intelectuală;
 nu este doar un spațiu educativ în care
se transmit/însuşesc informații, ci are
multiple valențe psihopedagogice;
Clasa de elevi
 instruirea este organizată pe ani şcolari,
cu o structură bine precizată, iar
conținutul instruirii este structurat pe
discipline de studiu, conform unor
documente şcolare (plan de învățământ,
programă şcolară, manuale etc.);
 procesul instructiv-educativ se
desfăşoară după un orar,
sub formă de lecții
sau alte tipuri de
activități didactice;
Lecția
 Reprezintă forma principală de
organizare a procesului de învățământ
prin care se desfăşoară activitatea
comună a clasei de elevi sub conducerea
profesorului.
 Fiecare lecție are un scop precis, anumite
secvențe de conținut, antrenează diferite
strategii didactice, ceea ce conferă
activității didactice un caracter sistematic,
unitar şi logic.
Lecția
 În conceperea lecției profesorul este
influențat de diferite modele de instruire,
ceea ce face ca aceasta să poată fi
organizată:
 frontal, cu întreaga clasă şi predomină
activitatea de predare;
 pe grupe mici de elevi (4-6) şi permite
diferențierea sarcinilor de învățare;
 individual, prin activități independente.
 Activitatea frontală
 formă predominantă de organizare a activităţii în
lecţia tradiţională, dar în învăţământul modern
ponderea acesteia se reduce treptat;
 predominantă este activitatea profesorului,
bazată pe expunere ceea ce reduce învăţarea la
achiziţionarea pasivă de cunoştinţe;
 presupune relaţia
profesorului cu întreg
colectivul clasei, se
lucrează în acelaşi timp
cu toţi elevii angajaţi în
aceeaşi activitate
Activitatea frontală
 Avantaje:
◦ se realizează o omogenitate a colectivului cu
care se lucrează;
◦ conţinutul şi metodele vor fi adecvate
particularităţilor tuturor elevilor din clasa
respectivă.
 Dezavantaje:
◦ dificultatea cunoaşterii elevilor;
◦ posibilitatea redusă de dezvoltare a aptitudinilor
individuale şi de motivaţie;
◦ dificultăţi de realizare a relaţiilor de colaborare
între elevii cu posibilităţi/performanţe diferite.
Activitatea pe grupe
• permite diferenţierea sarcinilor de învăţare şi
contribuie la dezvoltarea abilităţilor de cooperare şi
comunicare;

• elevii învaţă unii de la alţii,

sunt mai activi, iar
motivaţia învăţării este
stimulată cu uşurinţă;

• grupele sunt constituite prin divizarea colectivului

clasei şi funcţionează doar pe parcursul realizării
unei sarcini. Fiecare grupă îşi desfăşoară activitatea
independent de celelalte, prin cooperarea dintre
membrii săi.
 Activitatea pe grupe
 grupele pot fi: omogene (alcătuite din elevi de
acelaşi nivel de pregătire); eterogene
(alcătuite din elevi de nivele diferite de
pregătire).
 organizarea pe grupe a elevilor se realizează
în anumite etape ale lecţiei: dobândirea sau
consolidarea cunoştinţelor, prin efectuarea de
experimente, de observaţii, elaborare de
proiecte, analiză de caz etc.
 sarcina de lucru poate fi comună, identică
pentru toate grupele sau diferenţiată de la o
grupă la alta.
Activitatea pe grupe
 Avantaje:
◦ Activizarea elevilor;
◦ stimulează motivaţia învăţării;
◦ permite valorificarea aptitudinilor şi capacităţilor
individuale;
◦ formează şi dezvoltă spiritul de cooperare şi
deschidere spre interacţiune.
 Dezavantaje:
◦ în cadrul grupelor eterogene se observă uneori o
colaborare destul de redusă între elevii cu
posibilităţi/ performanţe diferite.
Activitatea individuală
 presupune ca fiecare elev din clasă să
realizeze sarcini şcolare independent de
colegii săi să rezolve exerciţii, probleme, să
studieze un text, să lucreze la calculator, să
efectueze un experiment etc.);

 formele individuale de activitate pun accentul

pe munca independentă, în
unele situații fară
supraveghere directă
şi consultanță din partea
profesorului.
 Activitatea individuală
 Există mai multe variante de organizare
individuală a activităţii elevilor:
◦ cu sarcini de instruire comune pentru toți
elevii;
◦ cu teme diferenţiate pe grupe de nivel;
◦ cu teme diferite pentru fiecare elev.

◦ În acest ultim caz, activitatea se numeşte

individualizată sau personalizată, pentru că
ţine cont de particularităţile fizice şi psihice
ale fiecărui elev, de nivelul pregătirii sale,
aptitudinile lui, de nevoile lui educaţionale.
 Alte forme de organizare a
procesului de învățământ
Activităţi desfăşurate în şcoală Activităţi desfăşurate
(în afara clasei) în afara şcolii:

- consultaţii; - excursii şi vizite didactice;

- meditaţii; - activităţi cultural-distractive;
- cercuri pe materii; - vizionări de spectacole, filme.
- şezători literare;
- jocuri şi concursuri şcolare;
- serbări şcolare;
- cenacluri;
- întâlniri cu personalităţi din
domeniul ştiinţei, teh nicii,
culturii
 Perfecţionarea procesului de
învăţământ presupune
crearea unui cadru
organizatoric propice realizării
obiectivelor instructiv-educative stabilite.

 Această acţiune se realizează prin:

◦ diversificarea formelor de organizare a
activităţii în cadrul lecţiei care continuă să
reprezinte forma organizatorică de bază
◦ creşterea ponderii altor forme de organizare a
procesului instructiv-educativ cum sunt:
excursiile, vizitele, activităţile de teren,
activităţile practice etc.
BIBLIOGRAFIE

 Cerghit, I., 2002, Sisteme de instruire alternative si

complementare. Structuri, stiluri, strategii, Ed. Aramis,
București;
 Crețu, D., 2004, Pedagogie şi elemente de psihologie,
Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu;
 Cucoş C., 2006, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi
 Neculau, A., 1994, Psihopedagogie, Editura „Spiru
Haret”, Iași
 Completare de stiut dupa prima fraza!!!
 Prima forma a educatiei institutionalizate a avut un caracter
indi-vidual. Chiar daca mai multi elevi erau reuniti in jurul
magistrului, ei invatau de fapt individual, neexistand
colaborare sau conlucrare intre elevi. In cadrul invatamantului
individual educatorul se ocupa intr-o anumita unitate de timp
de un singur elev.. Invatamantul individual s-a dovedit insa
neeconomicos, neputand rezolva sarcinile instruirii si educarii
unui numar mare de elevi.
 Cand nevoia instruirii unui numar mai mare de oameni s-a
impus cu acuitate s-a constituit forma colectiva de
organizare a procesului de inva-tamant pe clase si lectii.
Aceasta s-a impus in secolul al XVI-lea in Europa, dar unele
elemente ale organizarii pe clase si lectii se cunosc inca din
antichitate.