Modalități de organizare și desfășurare a activității educaționale la lecții.

Abordarea
individualizată a copiilor cu CES

Este cunoscut faptul că eficienţa activităţii didactice depinde şi de opţiunea pentru forma
de organizare a întregului demers didactic. După Sorin Cristea, aceasta reprezintă o „ modalitate de
proiectare a procesului de învăţământ la nivelul dimensiunii sale operaţionale, realizabilă în diferite
contexte (frontale – grupale – individuale, în clasă, în afara clasei, (şcolare – extraşcolare), conform
obiectivelor pedagogice elaborate la nivel general, specific şi concret“)
Există numeroase clasificări în domeniul formelor de organizare. Ne vom referi însă la
formele de organizare la nivelul lecţiei, pentru sporirea calităţii actului instructiv-educativ. Dorim să
venim în sprijinul colegilor noştri, cadre didactice, care trebuie să întocmească proiecte de lecţii,
într-un timp redus, cu maximum de eficienţă. Iată câteva forme de organizare ce pot fi folosite prin
combinare în proiectele de lecţii:
A) „după modul de repartizare a sarcinilor:
 frontale
 diferenţiate
 individuale
B) după modul de participare:
 colectiv
 pe grupe
 individual
C) după modul de conducere a activităţii:
 dirijate de învăţător
 dirijate de echipa de specialişti / parteneriat (învăţător + alţii)
 dirijate prin programe de instruire
 independente”
Practica didactică a identificat trei moduri de organizare a activităţii didactice, în funcţie de
maniera de desfăşurare, fiecare configurând conţinuturi, relaţii, suporturi şi resurse specifice:
activităţi frontale, activităţi de grup şi activităţi individuale. Pentru a aplica metodele pedagogice
care s-au dovedit eficiente pentru elevii cu dizabilități profesorul trebuie:
- să definească bine nevoile elevului CES
- să precizeze obiectivele învățării
- să furnizeze materiale corespunzătoare
- să-și adapteze metodele la cerințele speciale ale elevului
- să evalueze elevii în funcție de obiectivele definite.
1. Activităţile frontale cuprind: lecţia, activităţile în laboratorul şcolii, activităţile în
cabinetele de biologie, limba română, vizita, excursia, spectacolul etc. Această formă de activitate
se poate folosi pentru reactualizarea cunoştinţelor, la captarea atenţiei, la predarea noilor cunoştinţe
sau la fixarea şi sistematizarea acestora.
Metoda didactică cea mai utilizată în cadrul acestei activităţi este conversaţia (catehetică sau
euristică).
Avantajul acestui tip de activitate este contribuţia la dezvoltarea comunicării orale a elevilor, la
creşterea încrederii în sine prin afirmarea în faţa colegilor de clasă. Însă activitatea frontală trebuie
folosită cu atenţie, pentru că nu toţi elevii participă activ la desfăşurarea lecţiei, din diferite motive
(datorită numărului prea mare de elevi din clasă, a diferenţelor dintre aceştia în ceea ce priveşte
inteligenţa, aptitudinile, ritmul de lucru etc.).
2. Activităţile de grup dirijate cuprind: părţi din lecţie, consultaţii, meditaţii, vizita în
grupuri mici, cercul de elevi, întâlniri cu specialişti (oameni de ştiinţă, scriitori), concursuri şi
dezbateri şcolare, sesiuni de comunicări şi referate, reviste şcolare, activităţi sportive. Activitatea pe
grupe presupune gruparea după anumite criterii a elevilor. Acest tip de lucru în grup urmărește
realizarea mai multor obiective. Numărul restrâns de participanți permite ca toți să particip activ și
le oferă posibilitatea și elevilor cu CES să colaboreze cu alți colegi prin discuții, lucrări de cercetare
și jocul pe roluri. Activitatea în cadrul grupei se bazează pe cooperarea membrilor ei (se combină
inteligenţa şi efortul individual cu inteligenţele şi eforturile copiilor din grup).
Această formă de activitate contribuie la dezvoltarea relaţiilor sociale, la dezvoltarea spiritului de
echipă şi a colaborării între membrii unei echipe. Criteriile de formare a unei grupe ţin de nivelul de
pregătire relativ asemănător, de gruparea elevilor în funcţie de anumite aptitudini personale sau pot
fi luate în considerare unele criterii aleatorii: (culoarea ochilor, culoarea preferată, numărare etc.
În funcţie de criteriile de formare a grupului se pot folosi aceleaşi sarcini de lucru (pentru grupuri
relativ omogene) sau sarcini de lucru diferenţiate (în funcţie de nivelul grupului, de caracteristicile
grupului).
Desfăşurarea unei activităţi pe grupe presupune respectarea următoarelor etape:
• stabilirea conţinutului de învăţare în grup: temă, obiective, acţiuni de îndeplinit;
• împărţirea sarcinilor de învăţare pe echipe şi alegerea liderului echipei;
• rezolvarea sarcinilor şi discutarea la nivelul echipei a rezultatelor obţinute;
• discutarea, corectarea, completarea şi omologarea rezultatelor obţinute la nivelul clasei.
În timpul acestei activităţi se folosesc metode didactice care implică participarea activă a
elevilor: investigaţia, exerciţiul, proiectul, brainstorming-ul, explozia stelară.
Acest fapt determină o mai bună colaborare între membrii grupului, atât la şcoală, cât şi în afara
activităţilor şcolare, dezvoltând comunicarea orală între elevi.

3. Activităţile individuale cuprind studiul individual, activităţi de evaluare, efectuarea

temelor pentru acasă, studiul în biblioteci, lectură suplimentară şi de completare, întocmirea de
proiecte, referate, desene, scheme, alte lucrări scrise, comunicări ştiinţifice, alte proiecte practice.
Activitatea independentă presupune ca fiecare elev să execute o anumită sarcină didactică singur,
fără coordonarea cadrului didactic sau a altcuiva.
Prin intermediul acestei forme de activitate se formează deprinderile de muncă fizică şi
intelectuală a elevilor. Se dezvoltă responsabilitatea faţă de sarcinile primite, ritmul individual de
muncă, se cultivă capacitatea deconcentrare, iniţiativa, flexibilitatea gândirii, originalitatea şi
creativitatea. Prin verificarea şi aprecierea sistematică a sarcinilor executate, se dezvoltă încrederea
în forţele proprii a elevilor.
Sarcinile pe care elevii trebuie să le rezolve pot fi unice (la fel pentru toţi elevii – în momentele de
fixare şi sistematizare a cunoştinţelor) sau diferenţiate în funcţie de nivelul de pregătire al elevilor.
De exemplu, dacă un elev nu poate scrie la fel de repede la fel ca ceilalți sau are dificultăți cu
ortografia , unul dintre colegi îl poate ajuta sau profesorul poate înregistra expunerea, permițând
acestui elev să lucreze în ritm propriu.
Activitatea independentă este cea în cadrul căreia se poate realiza cel mai bine tratarea diferenţiată
a elevilor. Astfel, elevii care dispun de un potenţial intelectual mai mare vor primi sarcini cu grad
mai mare de dificultate, care urmăresc să le stimuleze capacităţile intelectuale şi să evite apariţia
stărilor de plictiseală şi de plafonare, în timp ce elevii care au dificultăţi în parcurgerea
conţinuturilor vor primi sarcini simplificate, dar care să-i facă să înregistreze anumite succese,
crescându-le astfel încrederea în forţele proprii şi determinându-i să-şi dorească să obţină astfel de
rezultate şi în viitor.
Cele trei forme de desfăşurare a activităţii didactice sunt complementare şi se pot desfăşura
concomitent, în funcţie de obiectivele şi conţinutul didactic. Dintre ele, lecţia este considerată cea
mai importantă, fiind cea mai eficientă formă de organizare a activităţii de predare-învăţare-
evaluare. Totuşi învăţătorul va organiza activităţile didactice astfel încât să sporească şansele de
reuşită a atingerii obiectivelor operaţionale propuse, adoptând o varietate de activităţi la specificul şi
potenţialul elevilor săi.

Bibliografie:
1. Cristea, S. – Dicţionar de pedagogie, Ed. Litera – Litera Internaţional, Bucureşti – Chişinău, 2000
2. Ionescu, M., Radu, I. – Didactica modernă, ed. a II-a revizuită, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2004
3. Franţ, I., A. – Ghid de practică pedagogică pentru studenţii colegiilor universitare de institutori, Ed. Solness,
Timişoara, 2002
4. Aurelia Racu , Doru- Vlad Popovici, Anatol Danii- „Educația incluzivă „ Ed. Universul- Chișinău 2009