Forme de organizare a activităţilor didactice cu elevii

Cele mai multe situaţii de instruire au ca fond organizatoric activitatea cu întreaga clasă - activitatea
frontală, diversificată prin combinarea cu învăţarea prin cooperare în grup şi învăţarea independentă,
individuală.

Forme de organizare a activităţilor didactice cu elevii

Activitatea didactică cu elevii se poate organiza în diferite moduri în funcţie de specificul activităţii, de
caracteristicile clasei de elevi, de resursele materiale şi de timp pe care profesorul le are la dispoziţie. Astfel,
activităţile cu elevii se pot desfăşura frontal, pe grupe de elevi sau prin munca independentă individuală a elevilor.
Fiecare dintre aceste forme are caracteristicile ei şi poate prezenta avantaje şi dezavantaje. În general, este
recomandabilă o îmbinare a acestor modalităţi de organizare a activităţilor cu elevii.
Pentru situaţiile de instruire, organizarea frontală asigură:
- O introducere, o dirijare, condiţii, metode, climat, câmp unitar pentru toţi elevii în predare – învăţare, în
realizarea obiectivelor comune, la nivel minimal accesibil tuturor elevilor clasei;
- Construirea situaţiilor delimitate de obiective, strategii, metode, mijloace, posibil realizabile de către toţi
elevii, împreună cu profesorul, în acelaşi timp;
- Urmărirea, receptarea concomitentă a expunerii, explicaţiei, demonstraţiei, prezentării de modele, tehnici şi
algoritmi;
- Crearea premiselor, bazelor pentru învăţarea prin cercetare, prin aplicare şi de învăţare creativă, cu metodele
lor specifice;
- Crearea premiselor pentru corecta afirmare ulterioară a celorlalte două forme de organizare, sub aspectul
fondului informaţional, cognitiv, metodologic, criterial;
- Posibilitatea reală de combinare cu celelalte forme, după strategia aleasă şi modalitatea de antrenare a
elevilor în situaţiile proiectate, pentru atingerea calitativă a obiectivelor;
Combinarea menţionată este o modalitate de compensare, diminuare a limitelor semnalate în practică,
generatoare de ineficienţă: continuitatea şi finalizarea obiectivelor şi formelor de învăţare de tip superior (analiză,
sinteză, creaţie, cercetare), antrenarea şi formarea diferenţiată a elevilor, pregătirea pentru autoinstruire, etc. .
Situaţiile de învăţare în grupuri mici, eterogene, prin cooperare, aduc un plus în antrenarea elevilor prin:
- Oferirea posibilităţii elevilor de a utiliza şi relaţiile interpersonale (atracţie, prietenie, sprijin reciproc,
colaborare) în rezolvarea unor sarcini de învăţare;
- Solicitarea grupului fie la rezolvarea unor sarcini comune pentru toate grupurile formate în clasă (cu sau fără
sprijinul profesorului), fie la rezolvarea subsarcinilor derivate din cea generală, echivalente ca dificultate întâi, apoi
cu sintetizarea lor;
- Fiecare elev lucrează independent individual un timp, după care urmează dezbaterea rezolvării la nivelul
grupului, adoptarea unei soluţii comine, care va fi comunicată clasei de către elevul desemnat. Prin activitate
frontală, profesorul concluzionează asupra rezultatului, variantelor conturate, reglează predarea – învăţarea şi
continuă procesul.
- Progresiv, o dată cu rezolvarea sarcinilor, elevii sunt antrenaţi şi în formarea, consolidarea deprinderilor de
organizare, de asumare a rolurilor, de respectare a normelor de colaborare, în dezbaterea soluţiilor conturate, în
concluzionarea, comunicarea şi argumentarea soluţiilor, etc. .
Astfel, caracteristici importante ale grupului pot fi utilizate pentru punerea lui în situaţii de învăţare eficientă:
coeziunea, mărimea, compoziţia, dinamica, percepţia reciprocă, cooperarea, stilul de conducere, evaluarea şi
aprecierea rezultatelor, a activităţii fiecărui elev şi a grupului ca unitate.
Situaţiile de învăţare pe grupe de nivel, omogene, se pot baza pe învăţarea prin cooperare şi atunci sunt
valabile criteriile de organizare ca în cazul grupurilor eterogene. Diferă însă sarcinile date după nivelul dezvoltării
cognitive, nivelul însuşirii cunoştinţelor, al formării deprinderilor al tipului de elevi grupaţi, ca şi modul de
îndrumare dat, condiţiile şi mijloacele asigurate, metodele abordate, categoriile de situaţii de învăţare potrivite
fiecărei grupe.
Acestea aparţin tratării diferenţiate în instruire, care comportă o dezvoltare teoretică şi practică mai amplă,
până la conceperea adecvată a procesului de învăţământ ca sistem în curs de reformare: obiective, conţinuturi,
metodologie, evaluare. Toate acestea în funcţie de o cunoaştere ştiinţifică a elevilor la nivelul instituţional şi de
către profesor.
Situaţiile de învăţare prin acţiunea independentă individuală sunt suficient de numeroase: studiul individual,
efectuarea temelor pentru acasă, elaborarea de lucrări practice şi scrise, rezolvarea de exerciţii şi probleme
variate, efectuarea de scheme sau desene, elaborarea de proiecte şi referate, etc. . Dintre trăsăturile
caracteristice se pot menţiona: se desfăşoară în clasă, acasă sau în bibliotecă, dirijat, semidirijat sau nedirijat, în
toate etapele şi tipurile de lecţii, prin combinare cu munca frontală sau în grup, dar nu se confundă cu
individualizarea, diferenţierea.
În organizarea activităţilor, profesorul îşi exersează şi îşi afirmă mai multe competenţe:
- De a ordona logic elementele activităţii şi situaţiile necesare rezolvării obiectivelor;
- A analiza şi doza utilizarea resurselor ( materiale, ergonomice, temporale, umane, ştiinţifice, etc.);
- A construi situaţii, acţiuni variate prin combinarea elementelor procesului;
- A prelucra, a structura şi a utiliza logic, progresiv, accesibil, conţinuturile date;
- A prevedea măsuri şi forme de abordare diferenţiată a acţiunilor, după particularităţile elevilor;
- A alterna şi diversifica mijloacele ( situaţii, sarcini, metode resurse, etc.) pentru motivarea comunicării şi
participării elevilor;
- A se informa asupra evoluţiei realizării obiectivelor şi a interveni oportun;
- A îmbina autoritatea cu sprijinirea afirmării iniţiativei elevilor;
- A asigura utilizarea eficientă a timpului, prin dozarea sarcinilor, a rezolvării lor;
- A alterna tipurile de sarcini şi situaţii pentru raţionalizarea efortului;
- A integra oportun experienţele de învăţare nonformale, informale sau obţinute interdisciplinar, etc.

Bibliografie
1. Cucoş C., Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2006
2. Ionescu M., Radu I., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1995
3. Joiţa E., Ilie V., Vlad M., Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară, Editura Arves,2003

Forme de organizare a activității didactice

Formele de organizare a procesului de învăţământ sunt o componentă a strategiilor de instruire.
Perfecţionarea procesului de învăţământ presupune crearea unui cadru organizatoric propice realizării obiectivelor
instructiv-educative stabilite. Această acţiune se realizează prin: diversificarea formelor de organizare a activităţii
în cadrul lecţiei care continuă să reprezinte forma organizatorică de bază şi creşterea ponderii altor forme de
organizare a procesului instructiv-educativ cum sunt: excursiile, vizitele, activităţile de teren, activităţile practice
etc.
În organizarea procesului de învăţământ se are în vedere îmbinarea optimă, conform obiectivelor urmărite, a trei
forme principale de activitate:
# Activitatea frontală, cu întreaga clasă;
# Activitatea pe grupe de elevi;
# Activitatea individuală.

Activitatea frontală
Activitatea frontală este o formă predominantă de organizare a activităţii în lecţia tradiţională, dar în învăţământul
modern ponderea acesteia se reduce treptat. Concomitent se schimbă şi conţinutul ei. În cadrul acestui tip de
activitate profesorul are „un rol central în sistemul relaţiilor ce se stabilesc”(Radu, Ion T., Ezechil, Liliana,
“Didactica: teoria instruirii”, 2006). În prezent funcţia profesorului este de organizator şi îndrumător al activităţii de
învăţare pe care o realizează elevul. Astfel, activitatea cu întreaga clasă are pe de o parte menirea să pregătească
activitatea de grup sau individuală, punându-se şi delimitându-se problemele ce trebuie studiate şi clarificate,
metodele ce trebuie folosite şi etapele ce trebuie parcurse. Pe de altă parte, cu colectivul întregii clase se dezbat şi
rezultatele activităţii de grup şi individuale, se trag concluzii, se fac generalizări, se apreciază calitatea muncii
depuse.
Activitatea frontală presupune relaţia profesorului cu întreg colectivul clasei, se lucrează în acelaşi timp cu toţi
elevii angajaţi în aceeaşi activitate. Această formă de organizare asigură manifestarea rolului de conducător al
profesorului cu toate consecinţele ce decurg de aici. În ultima perioadă accentul cade pe diversificarea strategiilor
de abordare a grupului şcolar, conştientizând diferenţele dintre indivizi şi ţinând seama de particularităţile
individuale ale educabililor. Instruirea diferenţiată are o mare eficienţă, date fiind posibilităţile diferite ale elevilor,
ritmul de lucru şi capacitatea de înţelegere diferite pentru un grup de elevi sau pentru fiecare în parte.
Avantajul constă în faptul că, din punct de vedere intelectual, se realizează o omogenitate a colectivului, cu care se
lucrează, deci conţinutul şi metodele vor fi adecvate particularităţilor tuturor elevilor din clasa respectivă.
Dezavantajele majore se referă la: dificultatea cunoaşterii elevilor; posibilitatea redusă de dezvoltare a
aptitudinilor individuale şi de motivaţie; dificultăţi de realizare a relaţiilor de colaborare între elevii cu
posibilităţi/performanţe diferite şi apariţia tendinţelor de dezvoltare unilateral intelectuală.

Activitatea pe grupe
Activitatea pe grupe permite diferenţierea sarcinilor de învăţare şi contribuie la dezvoltarea abilităţilor de
cooperare şi comunicare; elevii învaţă unii de la alţii, sunt mai activi, iar motivaţia învăţării este stimulată cu
uşurinţă. Superioritatea soluţionării problemelor în condiţii de grup, faţă de rezolvările individuale a fost demult
confirmată de cercetările de psihologie socială. Au fost evidenţiate modalităţi de valorificare a resurselor de care
dispun atât grupurile de elevi ca întreg, cât şi fiecare membru în parte.
În funcţie de condiţiile materiale şi de timp grupele pot executa concomitent aceeaşi lucrare sau lucrări diferite,
dar care concură la elucidarea aceleiaşi probleme, deci ale căror rezultate pot fi corelate şi sintetizate.
De regulă, grupele sunt permanente, ele se consituie cel puţin pe durata unui an şcolar. În ceea ce priveşte
componenţa grupelor se pare că s-a optat în special pentru organizarea unor grupe eterogene, formate din elevi
buni, slabi şi mediocri.
Activitatea pe grupe presupune operarea subgrupării în cadrul colectivului clasei, în funcţie de obiectivele
didactice. Ca proces psihic, învăţarea are caracter individualizat pentru că se realizează diferit de către fiecare. Ca
demers component al actului didactic, învăţarea se realizează într-un program de activitate cu grupul de clasă sau
într-un grup restrâns.
Avantajele ce derivă din această formă de activitate se referă la transformările subiectului educaţiei în funcţie de
gradul de implicare în actul educativ: activizează în mai mare măsură; stimulează motivaţia învăţării; permite
valorificarea aptitudinilor şi capacităţilor individuale; formează şi dezvoltă spiritul de cooperare şi deschidere spre
interacţiune.

Activitatea individuală
Presupune ca, în funcţie de particularităţile psihoindividuale, elevii să fie angajaţi în realizarea unor sarcini de
învăţare pe măsura acestora. Marele avantaj este de a crea posibilitatea ameliorării şi dezvoltării nivelului de
învăţare individual. Aplicată în învăţământul tradiţional, aproape exclusiv în sfera rezolvării temelor pentru acasă,
acest tip de activitate îl responsabilizează pe elev în procesul de învăţare. Metodele şi strategiile utilizate pentru
activitatea individuală precum: observaţia, experimentul, descrierea, comparaţia, clasificarea, dezvoltă elevilor
aptitudini pentru cercetarea independentă, realizarea de proiecte, pregătirea pentru examene, etc. Prin activitatea
independentă se verifică şi progresul realizat de elev.
Ca formă de activitate, aceasta implică mai mult efort din partea individului – singurul care caută şi oferă soluţii
sarcinilor primite sau temelor de cercetare.

Bibliografie:
Creţu, Daniela, “Pedagogie şi elemente de psihologie”, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2004
Radu, Ion T., Ezechil, Liliana, „Didactica: teoria instruirii”, Editura Paralela 45, 2006

Profesor: Davidoiu Georgiana Nicoleta

Şcoala Gimnazială Nr. 1, Valea Iaşului
(Postat octombrie 2015)