CAPITOLUL 2: ELEMENTE DE TEORIA MULłIMILOR

În acest capitol vom face o descriere a noŃiunilor fundamentale de Teoria mulŃimilor,

noŃiuni folosite de toŃi cei care predau Matematică la clasă, pe toate treptele de şcolarizare,
începând cu grupa pregătitoare pentru şcoală, continuând cu ciclul primar, apoi cel gimnazial şi
încheind cu cel liceal (indiferent de filieră, profil sau specializare). Datorită acestui fapt toate
cursurile de Matematică din universităŃi, de la specializarea Pedagogia învăŃământului primar şi
preşcolar, respectiv de la specializările din Domeniul Matematică, de la facultăŃile de profil,
trebuie să conŃină capitole speciale dedicate acestei teorii. În acest context, prezentul capitol se
vrea a fi un model de abordare a acestor noŃiuni.
Capitolul este împărŃit în cinci subcapitole, primele patru conŃinând / descriind noŃiuni în
ordinea logică a prezentării acestor elemente la clasă, iar ultimul fiind dedicat, în exclusivitate
rezolvării unor exerciŃii aplicative.

2.1 NOłIUNEA DE MULłIME

NoŃiunea de mulŃime reprezintă un obiect matematic fundamental al întregii Matematici.

Trecerea de la noŃiunea de mulŃime la conceptul de mulŃime, presupune, pentru început, o
abordare intuitivă a noŃiunii. Chiar şi în matematica superioară noŃiunea de mulŃime se acceptă în
mod intuitiv, aşa cum se studiază ea în şcoală.
Această noŃiune face parte din categoria acelor noŃiuni matematice care nu se definesc
dar, care sunt impuse de numeroase exemple:

mulŃimea elevilor dintr-o clasă,

mulŃimea numerelor naturale,

mulŃimea literelor din alfabetul limbii române, etc.
Teoria mulŃimilor a apărut în perioada 1871 - 1883, iniŃiatorul ei fiind matematicianul
german Georg Cantor. Teoria lui Cantor s-a dovedit, însă, a fi o teorie contradictorie, deoarece
conŃine mai multe paradoxuri. Un astfel de paradox este cel al lui Bertrant Russel, numit şi
„paradoxul mincinosului”, care apare cu ocazia analizării enunŃului:
„minte cand spune că nu minte”,
arătându-se că, dacă M este mulŃimea mincinoşilor, are loc echivalenŃa:
(x∈M) ↔ (x∉M). (2.1.1)

1
 Într-un cadru axiomatic aceste neajunsuri dispar. Teoria naivă a lui Cantor şi-a păstrat,
însă, utilitatea practică, permiŃând înŃelegerea cu uşurinŃă a operaŃiilor şi relaŃiilor cu care
operează. Înainte de a trece la prezentarea acestora să examinăm „definiŃia” mulŃimii în sensul dat
de Cantor. El prin mulŃime înŃelegea:
„reuniunea într-un tot unitar a unor obiecte ale intuiŃiei sau ale gândirii noastre,
bine determinate şi care se pot deosebi între ele”.
Deducem de aici câteva observaŃii:
ObservaŃiile 2.1.1: Au loc următoarele afirmaŃii:
1) O mulŃime este o colecŃie de obiecte, considerate ca un nou obiect unic, ca un tot unitar.
Obiectele colecŃiei sunt elementele mulŃimii.
2) Elementele unei mulŃimi nu sunt neaparat obiecte concrete, perceptibile printr-unul din
simŃurile noastre, ci pot fi, de exemplu:

mulŃimea deprinderilor rele,

mulŃimea păcatelor mele,

mulŃimea punctelor unei drepte, ş.a.m.d.,
adică tot ceea ce exprimă Cantor când zice:
„obiecte ale intuiŃiei sau ale gândirii noastre”.
3) Cantor vorbeşte despre obiecte „bine determinate”. În accepŃiunea sa, nu putem vorbi
de:

mulŃimea doctrinelor religioase,

a cugetărilor:
o trecute,
o prezente,
o viitoare,
nefiind specificate, suficient de bine, pentru a forma o colecŃie.
Tot o noŃiune primară (adică noŃiune care nu se defineşte) este şi noŃiunea de apartenenŃă
(relaŃia de a fi element al unei mulŃimi).
NotaŃiile 2.1.2: Vom folosi următoarele notaŃii:

pentru mulŃimi: A, B, C, …, M, …, X, Y, Z (litere mari latine); (2.1.2)

pentru elemente: a, b, c, ..., m, ..., x, y, z (litere mici latine); (2.1.3)

pentru apartenenŃă: a∈A; (2.1.4)

pentru non-apartenenŃă: a∉A. (2.1.5)

2
 Trebuie să facem, aici, câteva remarci:
ObservaŃiile 2.1.3: Au loc următoarele afirmaŃii:
1) Elementele unei mulŃimi sunt distincte, adică un acelaşi element nu se poate repeta de
mai multe ori.
2) Elementele unei mulŃimi trebuie să fie bine determinate.
ObservaŃia 2.1.4: Teoria lui Cantor are la bază două principii:
PE) Principiul de extensie:
„Două multimi A şi B sunt egale (sau coincid) şi notăm:
A=B (2.1.6)
dacă şi numai dacă ele sunt formate din aceleaşi elemente”.
PA) Principiul de abstracŃie:
„Orice proprietate defineşte o mulŃime”.
Aceste două principii vor face posibilă abordarea acestei teorii din perspectiva Logicii
matematice.
Deoarece vom opera cu noŃiunea de mulŃime finită sau infinită, iar deocamdată riguros nu
le putem defini, intuitiv, acceptăm următoarele definiŃii:
DefiniŃiile 2.1.5: 1) Numim mulŃime finită o mulŃime care are un număr finit de elemente, deci
pe care le putem număra în totalitate.
2) Numim mulŃime infinită o mulŃime care nu este finită, adică, care nu are un număr finit (deci
care are un număr infinit) de elemente, sau, altfel spus, pe care nu le putem număra în totalitate.
Exemplele 2.1.6: 1) MulŃimea elevilor dintr-o clasă este o mulŃime finită, deoarece putem
număra câŃi elevi sunt într-o clasă.
2) MulŃimea numerelor naturale este o mulŃime infinită, deoarece nu putem număra toate
numerele naturale.
Când vorbin despre o mulŃime este important modul de prezentare a acesteia. Astfel, o
mulŃime poate fi prezentată / descrisă în mai multe feluri.
ObservaŃia 2.1.7: O mulŃime A este dată dacă putem decide apartenenŃa unui element la ea. Se
cunosc următoarele moduri de descriere a unei mulŃimi:
1) Descrierea prin enumerare:
A={a}, (2.1.7)
sau
A={a1,a2,...,an}. (2.1.7′)

3
 2) Descrierea prin utilizarea principiului de abstracŃie:
A={x | x are proprietatea P}, (2.1.8)
sau
A={x | P(x)}. (2.1.8′)
3) Descrierea prin diagrama Venn - Euler, binecunoscută din tratarea intuitivă a Teoriei
mulŃimilor, prin care mulŃimile se reprezintă prin domenii din plan, iar mulŃimile care
prezintă interes în consideraŃiile respective (intersecŃia, reuniunea, etc.) se haşurează.
Altfel spus, o mulŃime poate fi determinată (descrisă / prezentată) în două moduri:

sintetic,

analitic.
DefiniŃia 2.1.8: Spunem că o mulŃime este determinată (descrisă / prezentată) la modul sintetic,
dacă sunt înşirate în formă concretă, sau prescurtată, toate elementele sale.
DefiniŃia 2.1.9: Spunem că o mulŃime este determinată (descrisă / prezentată) la modul analitic,
dacă se utilizează principiul de abstracŃie, adică este specificată o proprietate comună tuturor
elementelor sale sau prin indicarea elementului generic.
Exemplele 2.1.10: Vom da câte un exemplu de mulŃime pentru fiecare mod de reprezentare:
1) A={0,2,4,6,8} (mulŃime prezentată sintetic, prin enumerare în formă concretă);
2) B={1,2,...,100} (mulŃime prezentată sintetic, prin enumerare în formă prescurtată);
3) C={x | x∈N, 23-1<x<23+1} (mulŃime prezentată analitic, deci prin utilizarea principiului
de abstracŃie, şi a unei proprietăŃi specifice);
4) D={2n | n∈N} (mulŃime prezentată analitic, deci prin utilizarea principiului de abstracŃie,
şi a unui element specific);
5) E este mulŃimea literelor din cuvântul „matematică” (prin diagrama Venn - Euler).
C

m
t e
c
a

i
ă

Precizăm faptul că diagramele Venn - Euler reprezintă figuri geometrice formate din

4
curbe închise în interiorul cărora sunt trecute (sau nu) elementele mulŃimii respective. Aceste
diagrame se folosesc pentru a face mai accesibile unele definiŃii sau demonstraŃii. Ele pot
reprezenta şi mulŃimi infinite, ale căror elemente nu pot fi redate prin puncte. De reŃinut este
faptul că, odată reprezentată o mulŃime, A, printr-o diagramă Venn - Euler, „scoaterea” sau
„introducerea” unor elemente din diagramă duce la schimbarea / modificarea mulŃimii iniŃiale A
şi, de aceea, astfel de operaŃii nu sunt permise.