UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCUŞI” DIN TÂRGU-JIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAŢIEI, DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

SPECIALIZAREA: PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR
DISCIPLINA: ȘTIINȚA ȘI DIDACTICA DOMENIULUI ȘTIINȚE
CONF. UNIV. DR. NICA-BADEA DELIA

SUPORT DE CURS ONLINE/DATĂ PROGRAMATĂ ÎN ORAR

CURS NR. 3
MATERIA. FENOMENE ŞI PROCESE (2)

I. Obiective:
1.Materie
2.Fenomenele
3.Procesele
4. Unităţi de măsură şi transformarea unităţilor de măsură uzuale
II. Bibliografie

I. Obiective:

1.Materie

Proprietăţi ale materiei:

– ocupă un spaţiu
– prezintă o masă proprie
– se găseşte în continuă mişcare şi tranformare
– apare sub diferite forme
– nu dispare şi nu se creează.
Corpuri
Porţiuni limitate din materie poartă numele de corpuri:
– apa dintr-un pahar
– o bancă
– o piatră
– o casă
– aerul dintr-o minge.
Substanţe
Formele omogene de materie cu o compoziţie constantă se numesc substanţe:
– oxigen
– apă
– aur
– dioxid de carbon
– azot.
 Materiale
Formele eterogene de materie cu compoziţie variabilă se numesc materiale:
– sticlă
– lemn
– beton
– ciment.
Proprietăţi
Numărul substanţelor este foarte mare. Acestea se deosebesc între ele prin
însuşirile pe care le au: gust, stare de agregare, miros, culoare, densitate,
însuşirea de a arde, etc..
Însuşirile caracteristice, cu ajutorul cărora se recunoaşte o substanţă, se
numesc proprietăţi.
Proprietăţile pot fi:
– a) Proprietăţi fizice: gust, miros, culoare, formă, stare de agregare, constante
fizice (densitate, temperatură de fierbere, temperatură de topire)
– b) Proprietăţi chimice: proprietatea de a arde, proprietatea de a fermenta,
proprietatea de a rugini etc.
a) Proprietăţi fizice
Proprietăţile care se referă la transformări care nu pot să modifice compoziţia
substanţei se numesc proprietăţi fizice.
b) Proprietăţi chimice
Proprietăţile care se referă la tranformări care pot să modifice compoziţia
substanţei se numesc proprietăţi chimice.

2. Fenomene

Transformările pe care le suferă substanţele se numesc fenomene.

Fenomenele pot fi:
– a)Fenomene chimice: râncezirea grăsimilor, coclirea vaselor de aramă,
acrirea laptelui, fermentaţia, fotosinteza, etc..
– b)Fenomene fizice: dilatarea substanţelor prin încălzire, spargerea unui geam,
ruperea unei hârtii, dizolvarea, etc..
a) Fenomene chimice
Fenomenele care modifică compoziţia substanţelor, transformându-le în
substanţe cu proprietăţi noi se numesc fenomene chimice.
b) Fenomene fizice
Fenomenele care nu modifică compoziţia substanţelor se numesc fenomene
fizice.

3. Procese

În fizică și chimie se numește stare de agregare (gaz, lichid, solid) o

formă a materiei caracterizată prin anumite proprietăți fizice calitative, care se
traduc printr-o anumită comportare la scară macroscopică. Conform tradiției
sunt cunoscute patru stări de agregare, descrise prin proprietățile de „volum” și
„formă”:
- în stare solidă materia are volum și formă fixe;
- în stare lichidă are volum fix, dar se adaptează la forma vasului în care
este ținută;
- în stare gazoasă materia ocupă întregul volum disponibil, luând forma
corespunzătoare;
- în stare de plasmă, materia nu are nici formă, nici volum propriu, și
este ionizată, răspunde la forțe electromagnetice și emite radiații
electromagnetice.
Această clasificare este însă incompletă și aproximativă: există stări de
agregare cu proprietăți noi sau intermediare, cum sunt stările de cvasicristal,
coloid, condensat Bose-Einstein și cristal lichid.
Noțiunea de „stare de agregare” este mai largă dar mai imprecisă decât
noțiunea termodinamică de „fază”. În termodinamică, o fază este o componentă
omogenă a unui sistem eterogen care coexistă, în echilibru termodinamic, cu
alte faze. De exemplu, un sistem compus din apă și gheață constă din două faze,
în două stări de agregare diferite (una lichidă și cealaltă solidă). Un sistem
compus din apă și ulei constă și el din două faze, în aceeași stare de agregare
(lichidă). Un sistem compus din vin amestecat omogen cu apă are o singură
stare de agregare și o singură fază.
De exemplu:
Topirea și solidificarea
Trecerea unei substanțe din stare solidă în lichidă se numește
topire.Solidificarea este fenomenul invers topirii și constă în trecerea unei
substanțe din stare lichidă în cea solidă.
În general, topirea are loc prin absorbție de căldură (încălzire), iar solidificarea
are loc prin cedare de căldură (răcire).
Legile topirii și solidificării:
1.Temperatura de topire rămâne constantă, dacă presiunea rămâne
constantă. La fel și pentru solidificare;
2.Temperatura de topire coincide cu cea de solidificare;
3.În timpul topirii (respectiv a solidificării) volumul substanței se
modifica astfel: majoritatea substanțelor își măresc volumul la topire și și-l
micșorează la solidificare; excepții: apa, fonta și bismutul se comportă invers.
Alte aspecte legate de starea de agregare:
Aliajele sunt amestecuri omogene de două sau mai multe metale. Temperatura
de topire a aliajului este mai mică decât temperatura de topire a fiecărui
component al său.
Masa unui corp nu se modifică în timpul topirii sau al solidificării.
 Vaporizarea și condensarea
Trecerea unei substanțe din stare lichidă în stare de vapori (gazoasă) se numește
vaporizare.
Fierberea este vaporizarea care are loc în toată masa lichidului. Evaporarea este
vaporizarea care are loc doar la suprafața lichidului.
Factori ce influențează evaporarea:
- temperatura;
- suprafața de întindere: cu cât este mai mare, evaporarea are loc mai
repede.
- agitația aerului din jurul corpului sau substanței (vântul) grăbește
evaporarea.
- natura substanței; substanțe ca acetona, eterul, benzina etc. se evaporă
foarte repede și se numesc de aceea volatile. Evaporarea se produce cu
absorbție de căldură.
Trecerea unei substanțe din stare de vapori în stare lichidă se numește
condensare sau lichefiere.
Legile condensării:
1. Condensarea are loc cu degajare de caldură (este echilibrul intre evaporare si
condensare si devine vapori saturați)
2. Presiunea vaporilor saturați ai unei substanțe depinde doar de temperatură
3. Ca obiectele condensării să aibă elemente comune
4. În elementele supuse condensării să existe elemente contrare
Sublimarea și desublimarea
Substanțe ca naftalina, camforul, acidul benzoic și altele au proprietatea de a
trece din stare solidă direct în stare de vapori. Se spune că ele sublimează.
Fenomenul invers, de transformare din stare de vapori direct în stare solidă se
numește desublimare.

4. Unităţi de măsură şi transformarea unităţilor de măsură uzuale

Unităţile de măsură reprezintă un standard de măsurare a cantităţilor

fizice. În fizică şi în metrologie, e necesară o definiţie clară şi univocă asupra
aceeaşi cantităţi, pentru a garanta utilitatea şi reproductibilitatea rezultatelor
experimentale.
Există diverse sisteme de unităţi de măsură, bazate pe unităţi de măsură
fundamentale. Sistemul cel mai folosit în prezent este Sistemul Internaţional,
care are şapte unităţi de măsură de bază („fundamentale”), celelalte fiind
derivate.
Tabelul 1. Unități de măsură SI

Marime Unitate şi simbol

Lungime metru, m
Masa kilogram, kg
Timp secunda, s
Intensitatea curentului electric amper, A
Temperatura termodinamică Kelvin, K
Cantitatea de substanţa mol, mol
Intensitatea luminoasa cândela, cd
Presiune Pascal, Pa

II. BIBLIOGRAFIE:

1. Programa școlară pentru disciplina ȘTIINȚE ALE NATURII

CLASELE a III-a – a IV-a. Anexa nr. 2 la ordinul ministrului
educației naționale nr. 5003 / 02.12.2014 MINISTERUL EDUCAȚIEI
NAȚIONALE București, 2014.
2. Liliana Afrodita Boldea, Costin Radu Boldea, Elemente de didactica
domeniului Știinte. Editura: Universitaria, 2016, ISBN: 978-606-14-
1014-9.
3. Marilena Mândruţ, Octavian Mândruţ, Domnica Boboc. Didactica
Disciplinelor din Învăţământul Primar Ştiinţe ale naturii şi Geografie,
„Vasile Goldiş” University Press Arad – 2012.
4. Liana Tăuşan. Didactica ştiinţelor: aplicaţii pentru învăţământul
primar şi preşcolar. - Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2012
ISBN 978-973-595-436-9.
5. Cleopatra Mihailescu, Tudor Pitila, Nicolae Ploscariu. Stiinte ale
naturii. Manual pentru clasa a III-a, semestrul II ( contine CD).
Editura: Art Grup Educational, 2016. ISBN: 9786067103144.
6. Nicolae Ploscariu. Stiinte ale naturii -Manual pentru clasa a IV-a.
Editura: Art Grup Educational, 2017. ISBN: 9786063474330.
7. Marinescu Mariana. Metodica predarii stiintelor naturii/geografiei in
invatamantul primar. ISBN 978-973-47-2230-3.
8. Dulamă Maria Elisa, Științe și didactica științelor pentru învățământul
primar și preșcolar, Editura Universitară Clujană, 2012, ISBN 978-
973-595-377-5.
9. Nica-Badea Delia, Noţiuni fundamentale de biofizică cu aplicabilitate
medicală, monografie, Editura Academica Brâncuşi, ISBN 978-973-
144-621-9, 2014.