Este un material ce reprezinta relatia scoala- familie.

Comunicarea şcoală –familie, o necesitate

Prof. Florea Mariana-Elena

Şcoala Gimnazială Almaşu- Mare, Alba

Comunicarea este un ansamblu de acţiuni care au în comun transmiterea de informaţii sub forma de mesaje,
ştiri, gesturi simbolice între doi indivizi.Este un proces dinamic, aflat intr-o continuă schimbare. Prin comunicare
ne exprimăm gândurile, ideile, oferim informaţii.
Şcoala are un rol important în colaborarea cu părinţii copiilor, pentru a asigura educaţia acestora, deoarece
educaţia permanentă presupune o învăţare pe tot parcursul vieţii.Colaborarea între toţi factorii educaţionali, in
primul rând între şcoală şi familie este o necesitate actuală. Şcoala nu–şi poate realiza pe deplin sarcinile, dacă
nu cunoaşte familia şi condiţiile de muncă ale copiilor. Legătura şcolii cu familia este esenţială pentru a cunoaşte
nenumărate aspecte privitoare la comportamentul copiilor, situaţia la învăţătură, disciplina; dialogul cu familia
este un element indispensabil pentru reuşita şcolară. Pentru o bună reuşită în educaţia copiilor,familia trebuie sa
devină un bun colaborator al şcolii, să creeze condiţiile necesare activităţii de învăţare permanentă, precum şi
controlul îndeplinirii programului zilnic.
Dintotdeauna şcoala a colaborat cu familia în diferite forme, însă astăzi din punct de vedere a cerinţelor sociale,
apare mai mult ca niciodată necesitatea întăririi legăturii dintre acestea.
Cu părere de rău trebuie să afirmăm că în ultimul timp se constată o depărtare a familiei de şcoală, o scădere a
interesului părinţilor faţă de rezultatele şcolare. Părinţii sunt îngrijoraţi de viitorul copiilor lor, dar în acelaşi timp
nu mai au răbdare să le acorde atenţie. Acest lucru este un semnal de alarmă şi cred că se impune o
reconsiderare a relaţiei şcoală- familie.
Rolul profesorului nu se reduce doar la munca de la catedră, ci presupune o activitate mult mai complexă, de
îndrumare şi conducere în relaţia dintre elevi şi familia acestora; această activitate de strânsă colaborare fiind o
obligaţie de ordin profesional şi moral în acelaşi timp. Cunoaşterea elevilor este una din principalele îndatoriri
ale cadrelor didactice.
În domeniul comunicării cu părinţii, punctul de plecare l-am considerat cunoaşterea prealabilă, deoarece
componenta educativă a părinţilor poate fi foarte diferită. Am realizat un proiect de parteneriat educaţional cu
părinţii elevilor mei având în vedere mai multe obiective, cum ar fi:
-în prima zi de şcoală am prezentat părinţilor obiectele de studiu, orarul clasei, rechizite şcolare, Regulamentul
de Ordine Interioară şi alte materiale necesare elevului pe parcursul anului şcolar;
-comunicarea cu familia ori de câte ori este cazul, a schimbărilor apărute în evoluţia copilului;
-informarea curentă a situaţei şcolare şi disciplinare;
-crearea condiţiilor pentru a mă cunoaşte şi pentru a-i cunoaşte mai bine;
-desfăşurarea unor activităţi în care părinţii să se cunoască mai bine între ei, sa acţioneze în echipă pentru
ducerea la bun sfârşit a unei sarcini;
-implicarea părinţilor în derularea proiectelor educaţionale la nivelul clasei şi al şcolii;
Informarea părinţilor despre posibilităţile de dezvoltare pe care le are copilul despre aptitudinile şi interesele pe
carte acesta le manifestă atât în activitatea şcolară cât şi extraşcolară.
Pentru informarea corectă a părinţilor am organizat o dată pe lună lectorate cu părinţi, întâlniri comune părinţi –
profesori, înştiinţări telefonice.
O preocupare permanentă în întâlnirile cu părinţii a fost identificarea dificultăţilor de comunicare pe care aceştia
le întâmpină cu proprii lor copii precum şi găsirea unor mijloace de optimizare a comunicării dintre aceştia.
Formele de colaborare a familiei cu şcoala sunt variate şi fiecare cadru didactic are libertatea de stabili acele
modaliăţi care sunt mai eficiente.Pentru a-i ajuta în cunoaşterea propriului copil, părinţilor le-au fost aplicate
chestionare, iar în timpul vizitelor la domiciliu le-am discutat cu fiecare părinte în parte stabilind împreună unde
trebuie să intervină atât părintele cât şi profesorul în educaţia copilului.
Prin activităţile comune cu părinţii, noi, profesorii încercăm să colaborăm cu familia pentru a observa la elevi
noştri schimbări pozitive atât în domeniul performanţelor şcolare cât şi din cel al implicării active în activităţile
ce se desfăşoară cu ei.
În concluzie, dascălul este cel ce armonizează interesele şcolii cu satisfacţia, bucuriile elevilor realizate; suntem
cu toţii conştienţi că obiectivele educaţionale nu pot fi realizate decât prin eforturile tuturor factorilor, în special
acelor educativi: părinţi şi profesori, în acest caz.

BIBLIOGRAFIE
• Stoian, M., Abecedarul părinţilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşi, 1972;
• Şerbănescu, D., Exemplu în educaţia copiilor, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967;
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Comunicare