PARTENERIATUL ȘCOALĂ-FAMILIE

ÎN REALIZAREA ACȚIUNILOR EDUCAȚIONALE

Prof. Almăjan Lavinia Gabriela

Grădinița cu program prelungit ”Sf. Stelian” Moldova Nouă

Termenul de „parteneriat grădiniță -familie” este folosit pentru a sublinia

faptul cã grădinițele şi familiile împart responsabilitãţile care vizeazã copiii, prin
suprapunerea sferelor de influenţã.
Şcoala este un mediu social organizatoric în care universul copilului se extinde
depăşind constrângerea dependenţei materne. Educaţia este cea care desăvârşeşte
fiinţa umană, educaţie pe care copilul o primeşte în familie, în şcoală şi de la
comunitate.
Deschiderile oferite de transformările produse în societatea românească de
după 1989 în procesul instructiv au permis inițierea unor activităţi educaţionale ce
depăşesc cu mult graniţele orelor de curs având convingerea că numai printr-o
deschidere largă spre cunoaştere ne putem păstra şi conserva valorile, ne putem
înţelege mai bine, ne putem numi „oameni ai planetei” şi mai ales ne putem cunoaşte
şi ne putem îndeplini visurile şi aspiraţiile.
Toate aceste convingeri le putem transmite copiilor, oamenilor ajutându-i să
înainteze folosindu-ne de experienţa profesională, actul pedagogic, de creativitate şi
chiar de îndrăzneală uneori temerară. Alături de şcoală, care asigură maxima
comunicare între generaţii, familia şi comunitatea au o deosebită valoare în formarea
personalităţii copilului. Fiecare om vine pe lume cu o anumită zestre nativă, apoi
graţie climatului afectiv din familie, copilul cunoaşte lumea din jur printr-un
permanent dialog cu cei mari, învaţă şi poate să iubească, comunică, se ghidează
după anumite modele, imită diferite acţiuni până îşi formează propriile valori,
propriile principii despre lume despre viaţă. Activitățile cu accentuat caracter practic,
care obligă la observaţie, la intervenţie personală, dar şi la cooperare plac şi
descătuşează energiile mintale şi sufleteşti. Limbile se dezleagă cu uşurinţă şi
bucuriile reuşitelor vor fi evidente. Întrebaţi la activitatea educativă sau cu orice altă
împrejurare: „Ce vreţi să deveniţi?” primim răspunsuri ca: învăţător, primar, popă,
doctor ca și tati, poliţist dar şi domnişoară, mamă etc.
Exemple de prezentare a modelelor comportamentale sunt multe, dar, ca
dascăl, modelator de suflete trebuie să doreşti să creezi acea comuniune familie -
şcoală în primul rând fiind sincer cu tine însuţi şi cu ceilalţi în tot ce faci şi ce
grăieşti, fiind dispus să înveţi mereu, alergând alături într-o cursă pentru cunoaştere
către un ţel. Familia este elementul de bază al societăţii; de sănătatea şi durabilitatea
ei depinde trăinicia peste veacuri a speciei omeneşti. Atunci când familia este cinstită
după cuviinţă, societatea progresează, iar atunci când este subminată de diferiţi
factori societatea însăşi se clatină.
Şcoala este un mediu social organizatoric în care universul copilului se extinde
depăşind constrângerea dependenţei materne. Educaţia este cea care desăvârşeşte
fiinţa umană, educaţie pe care copilul o primeşte în familie, în şcoală şi de la
comunitate. Relaţia şcoală-familie una în care fiecare factor interrelaţionează cu
ceilalţi.
Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă
cu privire la tot ceea ce ţine de orientarea copilului, ci şi înarmarea părinţilor cu toate
problemele pe care le comportă această acţiune. Educaţia moral-civică urmăreşte
formarea acelui set de competenţe civice necesare şi suficiente, pentru a face din
copil un locuitor al cetăţii, un bun cetăţean. Această sarcină nu trebuie să se realizeze
doar de către şcoală ci, de acest lucru trebuie să se preocupe şi familia, pentru că aici
se formează copilul în primul stadiu, şi, mai târziu trebuie implicată şi comunitatea.
Formarea unor viitori cetăţeni activi, responsabili începe, în elementele esenţiale, cu
motivarea elevilor pentru calitatea muncii, pentru deprinderi temeinice de muncă ce
conduc la performanţă, cu aplicarea cunoştinţelor filtrate de o gândire critică.
Implicarea părinţilor a condus la conştientizarea rolului lor în educaţia intra şi
extracurriculară la nivel şcolar şi le-a suscitat dorinţa de a se implica mai mult
material şi logistic, în realizarea tuturor activităţilor propuse de educatoare .
A forma um bun cetăţean, a-l învăţa pe copil să-şi construiască civilitatea
înseamnă a-l instrui şi a-l educa civic. Necunoaşterea, ignoranţa poate fi şi este de
multe ori cauza comportamentelor reprobabile.
Pentru ca activitățile derulate în grădiniță să aibă efectul scontat trebuie
respectate unele cerinţe: predarea, învăţarea trebuie să se facă interdisciplinar, să se
folosească toate resursele şi posibilităţile: lecţiile să fie axate pe achiziţionarea de
trăiri, atitudini, sentimente. În realizarea sarcinilor educaţiei trebuie implicaţi mai
mulţi factori nu numai şcoala, ci, trebuie să implicăm pe cât se poate familia.
Este drept şi corect ca educatoarel sã vadã în pãrinţii copiilor nu nişte
spectatori muţi şi nici veşnic nemulţumiţi, ci adevãraţi colaboratori în formarea
moralã a copiilor. Vizitele cât mai dese ale pãrinţilor la grădiniță şi ale educatoarelor
acasã la copii, participarea consecventã la şedinţele cu pãrinţii, dezbaterile la
lectoratele cu pãrinţii rãmân cãi verificate de eliminare a psihologiei greşite pe care o
mai au unii pãrinţi cu privre la dascăl.

Bibliografie :
- Baran Pescaru, A., Parteneriat în educație, Editura Aramis,
București, 2004 ;
- Bonchiș, E., Familia și rolul ei în educarea copilului, Editura
Polirom, Iași, 2011;
- Iosifescu, Ş. (coord.), Management educaţional pentru instituţiile
de învăţământ, Bucureşti, ISE -MEC, 2001;