Unitate de învățământ: Grădinița cu Program Prelungit , Beceni

Grupa: Mare “Iepurașii”

Educatoare: Horhocea Cerasela-Elena

Care este rolul unității de educație timpurie în

dezvoltarea copilului și, implicit, în a crea
“starea de bine” a copilului?

An școlar : 2023-2024
 Referat
Educația este o profesie de suflet. Cercetările psihopedagogice descriu, de vreo
treizeci de ani încoace, rolul relației profesor-elev nu numai asupra procesului de
predare-învățare, dar și asupra sănătății și bunăstării profesorilor și elevilor.
Activitatea într-o clasă cu un climat emoțional bun permite predarea cu mai multă
claritate și mai multă dăruire, pentru crearea unui climat de implicare generală în
jurul obiectului de studiu.
Recent, psihologia pozitivă (care se ocupă de bunăstarea personală și relațională)
a început să contureze efectele emoțiilor pozitive trăite în clasă asupra succesului
școlar și a bunăstării întregii comunități școlare. Trăirea emoțiilor pozitive extinde
registrul cognitiv și comportamental al persoanelor care împărtășesc relația, îi face
mai receptivi la ceea ce se întâmplă în mediu și mai creativi și mai flexibili în
abordarea situațiilor de zi cu zi.
Este evident că într-o sală de clasă o astfel de spirală de pozitivitate s-ar traduce
nu numai într-o mai bună realizare școlară, ci și într-o mai mare stimă de sine,
implicare și bunăstare, la cei care învață, dar și la cei care predau (și se simt
eficienți) în rolul lor de profesor. Dar nu întotdeauna este atât de ușor: relația
profesor-elev face parte dintr-o rețea complicată și subtilă. Instituția de învățământ,
directorul, personalul didactic, familiile, comunitatea căreia îi aparține, reformele
educaționale influențează nu numai modurile în care predăm și învățăm, ci și
relațiile prin care se desfășoară aceste procese și climatul emoțional. Cei care
predau nu pot „doar” preda, nici educa. Este necesar să aibă grijă de birocrație, de
certificări. Profesia didactică nu este niciodată „personală”: dialoghează cu
instituția, este afectată de transformări sociale, este inserată într-un context
relațional care implică elevi, alți profesori, personal de conducere și administrativ.
Educația este o profesie de îngrijire. Și îngrijirea implică adesea preluarea
problemelor și așteptărilor legate nu numai de predare, ci și de elevi, bunăstarea
lor, dificultățile lor, dezvoltarea lor. În această relație de îngrijire este plasat riscul
de burnout, un sindrom care combină lipsa de toleranță față de povara emoțională
și relațională inerentă profesiei cu teama de a nu reuși și nevoia de a se detașa
emoțional de persoanele cu care se funcționează.de dezinteres pentru relațiile în
sine.
 J. A. Comenius spunea: „Pentru fiecare om, viața este o școală, de la leagăn până
la mormânt”. Se mai afirmă că volumul de cunoștințe acumulate de omenire se
dublează o dată la 10 ani, iar de la descoperire/ cunoaștere până la aplicarea noilor
informații trece și mai puțin timp. Așadar, cred că școala/ organizația care se ocupă
cu modelarea controlată a personalității copilului, viitorul adult, trebuie să își
actualizeze componentele, astfel încât să aibă o influență adecvată asupra
educabilului.

Cu referință la titlul lucrării, „Care este rolul unitatii de educatie timpurie in

dezvoltarea copilului si, implicit, in a crea “starea de bine” a copilului? ”, trebuie
spus că este important felul în care sunt trimise și receptate semnalele dintre copil
și educatoare încă de la primul contact. Plecând din sânul familiei, din zona lui de
confort, el intră în grădiniță cu numeroase anxietăți pe care educatoarea ar trebui să
le înlăture pentru a-i putea recrea mediul confortabil. Cum? Educatoarea ar trebui
să dispună de suficiente cunoștințe din domeniul psihopedagogic pentru a le utiliza
pe cele potrivite copilului, deci trebuie să aibă expertiză.

Materialele puse la dispoziția copilului trebuie să atragă, să stimuleze

creativitatea, să genereze dorința de a împărtăși cu ceilalți, de a se juca împreună.
Ar trebui să fie suficiente astfel încât să nu genereze dispute nesfârșite; totuși nu
trebuie să rămână neutilizate, uitate pentru că sunt din abundență. Din propria
experiență, la grupele combinate, materialele , jucăriile puse la dispoziția copiilor
își găsesc totdeauna un utilizator pentru că interesele copiilor sunt mult mai diverse
decât la grupele omogene. Însă la activitățile comune/ obligatorii, este mult mai
greu să planifici și să desfășori o activitate cu toate nivelurile sub acest aspect.
Interesul copiilor pentru studiu este diferit, capacitatea de concentrare este mult
diminuată la cei mici și atunci, același material, devine neinteresant pentru unii în
timp ce altora le trezește imaginația.

Este important, totuși, ca educatoarea să capete un feedback supra felului în care

a fost receptată informația pentru a clarifica aspectele percepute eronat sau care,
dintr-un motiv sau altul, nu sunt totdeauna în concordanță cu preceptele morale
acceptate ,la un moment dat, în evoluția societății care se schimbă extrem de
repede. Odată ce copilul a înțeles mesajul, el poate transpune în joc ceea ce a
înțeles, apoi să lărgească sfera de exprimare punând în scenă basmul, povestirea.
Eu încurajez copiii „să pună pe hârtie” , să vizualizeze imaginile create în minte, să
modeleze din plastilină personajele din basme… practic să exerseze propriul tip de
inteligență, ducând astfel copilul în zona lui de confort. Totodată, simțindu-se
confortabil, el aglutinează, trece de la reproducere, la creare, își dezvoltă
imaginația creatoare, fantezia. Atunci când „opera” sa este apreciată de educatoare
și de colegi, când sunt evidențiate aspectele pozitive, frumoase, când sunt apreciate
de colegi, copilul atinge un nivel al stimei de sine mai înalt. El va găsi motivația
necesară să încerce și să reușească și în alte domenii , neagreate până atunci.

Educația timpurie înglobează totalitatea experiențelor traversate de copil în

primii ani de viață, individuale sau sociale, ce au ca scop principal protejarea și
evoluţia ființei umane. Educația timpurie asigură dezvoltarea fundamentală a
copiilor din punct de vedere fizic, psihic, social, emoțional, spiritual, cultural. Este
necesar să avem în vedere educarea copilului în întregime, alocând importanță
deosebită tuturor domeniilor de dezvoltare.

Principiile unei educaţii timpurii de calitate:

Jocul reprezintă activitatea principală a copiilor atât acasă cât și în cadrul

grădiniței. Maria Montessori consideră faptul că “Jocul reprezintă munca
copilului” şi de asemenea, vede în el cel mai util instrument de educare a celor
mici. Jocul oferă copiilor posibilitatea de a explora într-o manieră plăcută lumea
din jur, contribuie la dezvoltarea limbajului, creativității, competențelor
intelectuale, sociale, emoționale. Este foarte benefic să le oferim copiilor
oportunitatea de a se juca liberi, de a inventa propriile jocuri sau de a lua parte la
jocurile celorlalţi. Un aspect foarte important subliniat de către Alison Featherbe,
se referă la importanța implicării adulților în cadrul jocurilor preșcolarilor. Aceasta
susține faptul că celor mici le face o deosebită plăcere să relaționeze cu părinții sau
cu educatorii în cadrul jocurilor. Așadar adulții trebuie să acorde atenție jocurilor
copiilor, să înțeleagă care este rolul lor în cadrul acestora și să se bucure alături de
copii, transformându-se în diverse personaje de poveste.

Mediul educațional

Un alt element foarte important de care depinde calitatea educației timpurii este
mediul educațional în cadrul căruia preşcolarii își desfășoară activitățile. Reușita
activităților didactice, a jocurilor libere, starea de bine, dezvoltarea echilibrată a
copiilor se află într-o strânsă legătură cu modul în care este conceput și organizat
mediul educațional.
 Din punct de vedere fizic, mediul educațional trebuie să fie amenajat astfel încât
materialele să se afle la nivelul copiilor, mobilierul să fie adaptat particularităților
de vârstă ale preșcolarilor. De asemenea, trebuie introduse materiale educative noi
pe tot parcursul anului școlar, astfel încât să fie stimulată curiozitatea copiilor și
spiritul de explorare.

Din punct de vedere emoțional, mediul educațional trebuie să confere copiilor

sentimentul de siguranță, de apartenență, să încurajeze independența preșcolarilor
și să le ofere acestora o stare de bine permanentă.

Dezvoltarea emoțională a copiilor

Dacă vrem să oferim educatie timpurie de calitate, dezvoltarea emoțională nu

trebuie să fie uitată. La această vârstă cei mici experimentează numeroase emoții
puternice pe care nu știu cum să le exprime. De cele mai multe ori ei nu reușesc să
comunice verbal ceea ce simt: de ce sunt supărați, de ce sunt nervoși sau fericiți.
Aceștia apelează însă la mimică, la gesturi sau la diferite acțiuni prin intermediul
cărora să se facă înțeleși. Datoria adultului este de a cunoaște și acorda atenție
emoțiilor copilului, de a-l face să se simtă în siguranță să își împărtășească stările
sufletești. De asemenea, educatorul însuși trebuie să fie un exemplu pentru cei
mici, să le ofere dragoste, simțul apartenenței, toate acestea având repercusiuni
directe asupra adultului de mai târziu.

Stabilirea obiectivelor împreună cu copiii

Educația timpurie de calitate presupune stabilirea unor obiective clare alături de

copii. Pe lângă obiectivele pe care educatorul și le stabilește zilnic, este important
ca și preșcolarii să fie încurajați să își creeze propriile obiective. În felul acesta
copiii sunt mult mai concentrați pe ceea ce au de făcut, fiecare îşi cunoaşte
sarcinile de lucru, sunt mai implicați și pot observa cu ușurință reușitele lor, ceea
ce conduce la creșterea stimei de sine.
Ieșire din zona de confort

Zona de confort este reprezentată de situațiile în care ființa umană se simte în

siguranță, în largul ei. În cadrul acesteia totul este previzibil, rudimentar. Ieșirea
copilul din cadrul acestui “cerc al confortului” aduce cu sine o dezvoltare
accelerată, bazată pe stimularea tuturor domeniilor de dezvoltare. Aşadar, copiii
trebuie să fie expuşi uneori la situaţii inconfortabile, astfel încât aceştia să
reuşească să îşi testeze limitele, ca mai apoi, atunci când sunt pregătiţi să le poată
depăşi.

Da, toate acestea denotă bunăstarea preșcolarilor! Acea stare de bine care îi fac
să mormăie în barbă când sună un clopoțel – convenția noastră – pentru că mai
avem și câte o poezioară de învățat, sau un joc-exercițiu planificat de dimineață.
Atunci lasă jucăriile, lasă jocul dezlănțuit pentru că au încredere că îl vor relua de
unde l-au lăsat după activitatea propusă de educatoare. Ei fac asta pentru că așa
„vom fi mai deștepți, vom ști mai multe, vom fi mai puternici, vom crește
mari…!”.
Și totuși, afirm cu tărie un singur lucru: dragostea, dăruirea, vocația pentru
meseria de educatoare sunt suficiente pentru a crea o stare de bine preșcolarilor în
orice sală de grupă.

Bibliografie
1. AKUON, AUDREY; PAILLEAU, ISABELLE, Învață altfel cu pedagogia
pozitivă, Editura DPH, București, 2013;
2. GOLEMAN, DANIEL,Inteligența socială,Editura Curtea veche,
București ,2007;
3. IONESCU, MIHAELA (Coordonator),Repere fundamentale în învățarea și
dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani, Editura Vanemonde,
bucurești, 2010.
4. NEDELCU, ANCA; ULRICH HIGUM, CĂTĂLINA; CIOLAN,LUCIAN;
ȚIBU, FLORIN- COORDONATORI, Educația cu stare de bine. După o rețetă
româno-daneză, GhidRodawell, București,2018;