EDUCAȚIA ECOLOGICĂ ÎN GRĂDINIȚĂ

Prof. înv. preșc. Bădescu Ruxandra Florentina

Școala Gimnazială ”Grigore Mihăescu”, Vlădești, Grădinița cu PP Vlădești

Proţecția naturii devine tot mai mult una din cele mai importante preocupări ale
societății contemporane și comportă trei aspecte importante: prevenirea deteriorării mediului,
acţiuni de depoluare şi reconstrucţie ecologică, ce constau, în principal, în măsuri reparatorii,
şi păstrarea sau întreţinerea zonelor depoluate.
Mai întâi de toate, mediul ambiant oferă copilului posibilitatea de a veni mereu în
contact cu ceva nou pentru el, care îi stârneşte curiozitatea, dorinţa de a-l cunoaşte. Astfel,
din contactul cu obiectele şi jucăriile sale, cu lucrurile personale şi cele ale adulţilor, apar
diferite întrebări din care rezultă că preşcolarul se interesează de denumirea, calităţile sau
provenienţa lor. Adulţii în familie, cât şi educatoarele la grădiniţă, trebuie să satisfacă aceste
interese. Prin răspunsul dat se transmit atât cunoştinţele solicitate de copil cât şi mesajele cu
privire la atitudinea pe care trebuie să o aibă copilul faţă de fiecare lucru sau fiinţă. Cu alte
cuvinte, concomitent cu transmiterea de cunoştinţe, se formează la fiecare copil o atitudine
corespunzătoare, un anumit mod de comportare.
Interesul şi dragostea pentru natură sunt, la majoritatea copiilor, instinctive. În plus,
comportamentele şi convingerile formate copiilor la o vârstă cât mai fragedă sunt cele care se
pastrează cel mai bine toata viata.
Grădiniţa și şcoala pot avea un rol important în implementarea educației ecologice, în
sensibilizarea factorilor care pot contribui la formarea copiilor și a opiniei publice cu privire
la importanţa realizării educaţiei ecologice încă de timpuriu. Cred că afirmaţia „educaţia de
succes pentru viitor va fi una ecologică, de cooperare şi civică” este de dorit să o avem în
vedere în planificarea activităţilor noastre viitoare. De aceea, în educaţia realizată în grădiniţă
trebuie sa pornim de la interesul firesc al copiilor pentru plante şi animale, pentru ceea ce
reprezintă, în general, natura pentru ei.
În condiţiile societăţii de astăzi, a desfăşura activităţi ecologice eficiente nu este
posibil decât dacă acestea sunt desfăşurate în parteneriat şi activităţile desfăşurate de
preşcolari depăşesc graniţele grădiniţei.
Deci, ca educatori, trebuie să determinăm nu numai sentimente de admiraţie faţă de
frumuseţile naturii, ci să le formăm unele reprezentări şi noţiuni concrete asupra realităţii.
Treptat, printr-o activitate permanentă, intensă şi complexă, trebuie acţionat ca acestea să
devină convingeri, deprinderi de păstrare, de ocrotire a mediului înconjurător.
Dar simpla instruire la activități nu asigură deplina realizare a obiectivelor urmărite.
Este necesar să fac extinsă activitatea şi în afara procesului de învăţământ, prin „apropierea
copilului tot mai mult de natură” (Lileu, 1991). Educaţia ecologică a micilor preşcolari în
grădiniţă se poate reliza prin diverse activități.
Folosind observaţia spontană sau dirijată, încercăm să formăm copiilor o gândire
intuitivă în raport cu natura, pentru a le dezvolta dragostea şi respectul faţă de aceasta, dorinţa
de a o ocroti. Prin intermediul observărilor, copiii dobândesc cunoştinţe elementare despre
unele fenomene din natură legate de succesiunea anotimpurilor (căderea frunzelor, ploaia,
ceaţa, îngheţarea apei, topirea zăpezilor, etc.).
Preşcolarii îşi lărgesc şi îşi conturează cunoştinţele despre animalele domestice,
cunosc unele animale sălbatice cu modul lor specific de viaţă. Ei învaţă să deosebească
animalele domestice de cele sălbatice, păsările migratoare de cele nemigratoare, animalele
care aduc foloase omului de cele care pricinuiesc daune. Pentru realizarea acestui scop, copiii
trebuie puşi în situaţia de a le observa.
 Toate întrebările pe care le pun copiii dovedesc interesul de cunoaştere al acestora
manifestat în toate ocaziile cu multă insistenţă şi prin întrebări variate. Ocupându-se de
creşterea animalelor sau de cultura plantelor, reconstituind condiţiile de viaţă şi de dezvoltare
ale animalelor şi plantelor, copilul poate să le observe continuu, zi de zi, ceea ce-l duce la
generalizări, care încep cu conceptele.
Cunoaşterea mediului ambiant se realizează şi prin jocurile didactice, cu material din
natură sau pe bază de ilustraţii şi jocurile didactice orale. Jucându-se, copilul cunoaşte şi
descoperă lumea şi viaţa. Prin jocuri, cunoaşterea lumii devine accesibilă şi atractivă pentru
copii.
Lectura după imagini ca formă organizată de cunoaştere a mediului, este un alt tip de
activitate prin care se poate realiza educaţia ecologică în grădiniţa de copii. De exemplu, prin
intermediul activităţii cu tema „Pădurea, prietena noastră” se pot îndruma copiii să observe
fenomenul de defrişare a arborilor, dar şi preocupările oamenilor de a planta diferiţi arbori
care vor reîmpăduri zonele defrişate. Prin cunoaşterea directă de către copii a fenomenului de
defrişare, împădurire, reîmpădurire, plantare contribuim la formarea gândirii lor ecologice.
Copiii ştiu că pădurea este „prietena” omului datorită marelui său rol de a reîmprospăta
permanent aerul oraşelor moderne. Pe lângă aceste activități, mai putem folosi și: activităţi
practice desfăşurate de preşcolari în spaţiile verzi din perimetrul grădiniţelor, activitatea
muzicală adaptată la tematica inspirată din frumuseţile naturii poate influenţa copilul în
direcţia dorită, revistele pentru copii – sunt un izvor important de informare şi documentare
privind natura, literatura pentru copii – inspirată din viaţa plantelor şi animalelor,etc.
Menirea noastră, a cadrelor didactice, este dăruirea, “multiplicarea” binelui, a
dragostei, a credinţei, a grijii faţă de Pământ, care de mii de ani este casa noastră.
Preşcolarii trebuie să realizeze că problemele mediului înconjurător sunt ale lumii
întregi, ale fiecăruia dintre noi, iar fiecare acţiune negativă a noastră, oricât de insignificantă
ar fi, poate să afecteze în mod distructiv natura.
Abordarea educaţiei ecologice în grădiniţă prezintă anumite particularităţi
metodologice, scopul final al acestui demers fiind formarea unui comportament ecologic
adecvat şi derularea de acţiuni concrete de protecţie a mediului înconjurător.
A ocroti şi îmbunatăţi mediul înconjurător reprezintă pentru întreaga societate un
obiectiv primordial, o sarcină a carei realizare trebuie coordonată şi armonizată foarte bine în
sistemul educaţional. Acţiunea de protecţie a mediului nu este uşoară în comunitate.
Schimbarea mentalităţii oamenilor este dificilă, iar fără educaţia fiecărui individ în acest sens,
începând de la vârste timpurii, orice demers la scara socială de ocrotire a mediului este supus
eşecului.
Prin activităţile ecologice desfăşurate cu profesionalism copiii se dezvoltă intelectual,
emoţional, voliţional, moral. Prin observări concrete copiii evaluează sănătatea mediului şi
îndrumaţi de educatoare pot găsi măsuri de protecţie. Astfel, se formează atitudini pozitive
faţă de mediul degradat. Prin unele activităţi desfăşurate cu preşcolarii, aceştia pot constitui
model pentru adulţi, înfrânând unele impulsuri ale adulţilor care distrug într-o clipă armonia
naturii.
Civilizaţia umană are un rol foarte important în evoluţia ecosistemelor de pe planeta
noastră, dar, din păcate, omul nu pare să fie conştient de imensul rol pe care îl are. Pentru a
cunoaşte modul de funcţionare al acestui sistem din care facem şi noi parte este esenţial ca
omul să fie educat în spiritul respectului pentru mediul înconjurător, pentru ca el să devină
conştient de faptul că nu este stăpânul naturii, ci parte a ei.

Bibliografie:
[1] Ciubotaru, Melania, Educația ecologică în gradiniță, Editura: CD Press 2005.
[2] Drucker P.F., 1999, Realităţile lumii de mâine, Editura Teora, Bucureşti, 1999.
[3] Mazilu M., Ecologie şi protecţia mediului înconjurător, Editura Mirton, Timişoara, 2004.
EDUCAȚIA ECOLOGICĂ ÎN GRĂDINIȚĂ

Prof. înv. preșc. Bădescu Ruxandra Florentina

Școala Gimnazială ”Grigore Mihăescu”, Vlădești, Grădinița cu PP Vlădești

Rezumat

Proţecția naturii devine tot mai mult una din cele mai importante preocupări ale
societății contemporane și comportă trei aspecte importante: prevenirea deteriorării mediului,
acţiuni de depoluare şi reconstrucţie ecologică, ce constau, în principal, în măsuri reparatorii,
şi păstrarea sau întreţinerea zonelor depoluate.
Mai întâi de toate, mediul ambiant oferă copilului posibilitatea de a veni mereu în
contact cu ceva nou pentru el, care îi stârneşte curiozitatea, dorinţa de a-l cunoaşte. Astfel,
din contactul cu obiectele şi jucăriile sale, cu lucrurile personale şi cele ale adulţilor, apar
diferite întrebări din care rezultă că preşcolarul se interesează de denumirea, calităţile sau
provenienţa lor. Adulţii în familie, cât şi educatoarele la grădiniţă, trebuie să satisfacă aceste
interese.
Interesul şi dragostea pentru natură sunt, la majoritatea copiilor, instinctive. În plus,
comportamentele şi convingerile formate copiilor la o vârstă cât mai fragedă sunt cele care se
pastrează cel mai bine toata viata.
Grădiniţa și şcoala pot avea un rol important în implementarea educației ecologice, în
sensibilizarea factorilor care pot contribui la formarea copiilor și a opiniei publice cu privire
la importanţa realizării educaţiei ecologice încă de timpuriu.
De aceea, în educaţia realizată în grădiniţă trebuie sa pornim de la interesul firesc al
copiilor pentru plante şi animale, pentru ceea ce reprezintă, în general, natura pentru ei.Ca
educatori, trebuie să determinăm nu numai sentimente de admiraţie faţă de frumuseţile
naturii, ci să le formăm unele reprezentări şi noţiuni concrete asupra realităţii. Treptat, printr-
o activitate permanentă, intensă şi complexă, trebuie acţionat ca acestea să devină convingeri,
deprinderi de păstrare, de ocrotire a mediului înconjurător. Educaţia ecologică a micilor
preşcolari în grădiniţă se poate reliza prin diverse activități.
Folosind observaţia spontană sau dirijată, încercăm să formăm copiilor o gândire
intuitivă în raport cu natura, pentru a le dezvolta dragostea şi respectul faţă de aceasta, dorinţa
de a o ocroti. Prin intermediul observărilor, copiii dobândesc cunoştinţe elementare despre
unele fenomene din natură legate de succesiunea anotimpurilor (căderea frunzelor, ploaia,
ceaţa, îngheţarea apei, topirea zăpezilor, etc.).
Preşcolarii îşi lărgesc şi îşi conturează cunoştinţele despre animalele domestice,
cunosc unele animale sălbatice cu modul lor specific de viaţă. Pentru realizarea acestui scop,
copiii trebuie puşi în situaţia de a le observa. Toate întrebările pe care le pun copiii dovedesc
interesul de cunoaştere al acestora manifestat în toate ocaziile cu multă insistenţă şi prin
întrebări variate. Cunoaşterea mediului ambiant se realizează şi prin jocurile didactice, cu
material din natură sau pe bază de ilustraţii şi jocurile didactice orale. Jucându-se, copilul
cunoaşte şi descoperă lumea şi viaţa. Prin jocuri, cunoaşterea lumii devine accesibilă şi
atractivă pentru copii. Lectura după imagini ca formă organizată de cunoaştere a mediului,
este un alt tip de activitate prin care se poate realiza educaţia ecologică în grădiniţa de copii.
Menirea noastră, a cadrelor didactice, este dăruirea, “multiplicarea” binelui, a
dragostei, a credinţei, a grijii faţă de Pământ, care de mii de ani este casa noastră.
Preşcolarii trebuie să realizeze că problemele mediului înconjurător sunt ale lumii
întregi, ale fiecăruia dintre noi, iar fiecare acţiune negativă a noastră, oricât de insignificantă
ar fi, poate să afecteze în mod distructiv natura.
Bibliografie:
[1] Ciubotaru, Melania, Educația ecologică în gradiniță, Editura: CD Press 2005.
[2] Drucker P.F., 1999, Realităţile lumii de mâine, Editura Teora, Bucureşti, 1999.
[3] Mazilu M., Ecologie şi protecţia mediului înconjurător, Editura Mirton, Timişoara, 2004.