ÎNVAŢĂ SĂ IUBEŞTI ŞI SĂ OCROTEŞTI NATURA

Prof. inv. prescolar: Paraschiva Ungureanu

Grădiniţa Nr. 14, Tg-Jiu

Problema mediului înconjurător este una globală şi ar trebuie să fie conştientizată nu

numai de către agenţiile de monitorizare a calităţii mediului, ci si de oamenii de rând care nu
au neapărat cunoştinţe de specialitate în domeniu. Astfel, educaţia ecologică este un proces
menit să sensibilizeze oamenii, să-i facă mai conştienţi si preocupaţi de problemele mediului
înconjurător. Scopul final al educaţiei ecologice este acelaşi în întreaga lume: de a forma o
mentalitate sănătoasa vis-à-vis de calitatea mediului în care trăim. Acest deziderat poate fi
îndeplinit cu succes dacă acest tip de educaţie este iniţiat încă din primii ani de şcoală. Marele
biolog Eugen Pora afirma că „ este momentul să-i învăţăm pe copii de ce trebuie protejată
natura”. Astăzi, cand asistăm la cel mai vertiginos amestec al omului în natură, se impune
educarea în spirit ecologic, a tinerei generaţii, deoarece „copiii sunt mesaje vii pe care le
trimitem către vremuri pe care noi nu le vom mai trăi”.
Trăim într-o lume în care omul a modificat natura, i-a stricat echilibrul. Natura trebuie
respectată, un respect care i se cuvine, pentru că reprezintă viaţa. „ Natura poate să-ţi
slujească de carte, de profesor, de povăţuitor. Nu închideţi această mare carte plină de
învăţături înţelepte!”(G. Simion) Adesea oamenii uită că natura este aceea care satisface
direct sau indirect cea mai mare parte a nevoilor vitale . Abundenţa şi varietatea
darurilor sale au dat naştere credinţei ca natura este inepuizabilă şi că omul poate
dispune fără limită de resursele ei. Modificarile aduse de expansiunea societăţii
umane au de cele mai multe ori un caracter distructiv, multe fiind ireversibile pentru
că produc perturbări în sistemele ecologice şi deteriorează echilibrul natural .
Intervenţia omului în natură provoacă uneori traumatisme care determină
dispariţia unor plante şi animale valoroase ducand la dezvoltarea în ecosistemele
naturale a unor specii inferioare uşor adaptabile, dar puţin folositoare omului. Cel mai
important fenomen îl constituie însă ruperea echilibrului ecologic şi a ritmului ciclului
biogeochimic, procese cu profunde implicaţii asupra naturii şi a omului. De aceea ,
conservarea şi stabilirea echilibrului dinamic al biosferei este o datorie imperioasa a
omului modern .
Educaţia cu privire la mediu trebuie să dezvolte lanivelul întregii umanităţi o atitudine
de responsabilitate în folosirea şi conservarea resurselor naturale. În acest scop
învăţămantului îi revine un rol tot mai important în educarea tineretului, căruia
trebuie sa i se imprime o gandire ecologică. Educarea în acest sens trebuie să
înceapă din copilarie şi să fie continuată tot timpul. Primele forme de educaţie în
materie de mediu înconjurator începe în anii de grădiniţă. Educatoarele trebuie să-
înveţe şi să-i sensibilizeze pe copii cu privire la frumuseţile naturii, dezvoltandu-le
gustul de a descoperi adevărurile care se petrec în jurul lor.
Educatia în problema mediului este procesul prin care se recunosc valorile şi se
clarifica ideile necesare competenţei şi atitudinii potrivite pentru a întelege şi aprecia
relaţiile existente dintre om şi natură. Procesul educaţional are drept sarcină să sublinieze
faptul că, în contextul actual, nu este vorba sa conservăm natura în dauna omului, ci să se
asigure, în primul rand bunastarea omenirii. În această privinţă cunoştinţele ecologice
constituie un element din ce în ce mai important în explicarea politicii de protecţie a
mediului înconjurator. Această situaţie are asupra educaţiei în materie de mediu
rezonanţe, care duc la cunoaşterea gravităţii pericolelor existente , la înţelegerea locului
omului în biosferă şi la datoriile ce decurg din aceasta . Este momentul în care
distrugerea şi dezordinea trebuie să cedeze locul gospodaririi raţionale .
Rolul educatorilor constă tocmai în arătarea pericolelor care derivă din
degradarea mediului , unul din obiectivele vizate fiind acela de a face populaţia să
ia cunoştinţă de aceasta , fără a creea o stare de teamă .
Scopul educaţiei ecologice este incitarea fiecarui individ în aşa fel încat
să se simtă direct angajat în această problemă , pentru a-i crea un sentiment de
responsabilitate şi voinţa de a acţiona personal. Pentru a fi eficace , educaţia în
domeniul protecţiei mediului trebuie făcută într-un sistem unitar care să se adreseze
copiilor, adolescenţilor şi adulţilor şi care să comporte un învăţămant metodic la
toate nivelele şcolare şi extraşcolare .
O educatie în materie de protecţia mediului înconjurător este inseparabilă de
un concept global: trebuie ca toţi cetăţenii să înteleagă că nu există decat o
singură biosferă, care este bunul comun al întregii omeniri . În acelaşi timp trebuie
insistat asupra problemelor locale , pentru care fiecare cetăţean să aibă conştiinţa
unui “mediu personal “, pe care să-l iubească şi să-l utilizeze raţional .
„Cine nu iubeşte o floare nu e în stare să-i iubească nici pe oameni”, afirmă John
Ruskin, filosof care a propovăduit dragostea pentru natură, nu numai ca izvor de trainică
gândire, dar mai ales ca susţinere în viaţa fiecărui om. Orice copil poate deveni prieten al
naturii dacă o respectă şi participă la refacerea ei. Natura are nevoie de prieteni, iar noi
educatoarele prin educaţia pe care o facem copiilor referitoare la acest subiect este să insuflăm
cu toată puterea, prin argumente puternice, dragostea pentru natură cu tot ceea ce ea ne oferă
măreţ ori simplu, bogat ori modest.
Învăţându-i pe copii să iubească natura nu numai că le dăm viaţa întreagă o îndrumare
nouă, veşnic senină a minţii şi sufletului lor, dar le oferim posibilitatea de a cunoaşte că planta
e o fiinţă şi că ceea ce pare neînsufleţit, un munte, un râu, poate avea influenţă asupra omului.
Prin activităţile desfăsurate în grădiniţă, mai ales la grupele de nivel II, pentru că au
dobandit o serie de cunoştinţe despre mediul apropiat şi au început să cunoască mijlocit sau
nemijlocit mediul natural, se presupune că urmărim anumite obiective care au caracter
ecologic, nu numai de cunoaştere, ca:
-conştientizarea şi responsabilizarea faţă de problemele mediului înconjurător,
începand cu mediul şi spaţiul ambiental;
-capacitatea de observare şi descriere a unor grupe de plante şi animale existente în
mediul cunoscut sau mai îndepărtat de copii;
-realizarea de experienţe simple în scop observati şi deductiv;
-capacitatea de documentare prin ascultare, intuiţie şi observare;
-capacitatea de a realiza conexiuni între cunoştinţele însuşite prin diverse tematici
derulate;
-propunerea şi aplicarea de soluţii pentru cunoaşterea şi protejarea mediului
înconjurător;
Toate aceste obiective pornesc de la principiul apropierii elevilor de natură în scopul
creării de convingeri şi conduite necesare în conservarea naturii şi a mediului ambiant
Modalităţile de realizare a obiectivelor enunţate sunt următoarele:
-observarea sistematică a elementelor din mediul apropiat, mai întai, apoi din medii
mai puţin cunoscute, făcand comparaţie între elementele pozitive şi cele negative întalnite;
-implicarea părinţilor, a copiilor de la alte grupe, a şcolarilor în acţiuni de îngrijire şi
ocrotire a plantelor şi animalelor accesibile:
- cunoaşterea vieţii păsărilor şi protejarea acestora în timpul iernii;
-îngrijirea spaţiului din interiorul şi împrejurimile grădiniţei, cunoaşterea prin
plimbări şi excursii şi a altor elemente din mediul natural;
-sesizarea efectelor benefice sau distructive ale omului în armonia naturii.
 Acest lucru l-am urmărit şi eu la grupa pregătitoare, în activităţile cu conţinut ecologic,
făcându-i pe copii să înţeleagă că în natură totul este folositor şi că ei trebuie s-o ocrotească şi
s-o iubească. În cadrul activităţilor cu caracter ecologic am urmărit insuflarea respectului
pentru natură şi formarea unor deprinderi de protejare a mediului înconjură.
În acest sens am iniţiat cu copiii grupei pregătitoare un proiect tematic: „Micii
ecologişti”, prin intermediul căruia copiii au ajuns să cunoască mai bine natura şi să înţeleagă
binefacerile ei, dar şi o serie de cerinţe care trebuie respectate. Am apelat la conţinutul unor
texte literare sau texte cu conţinut ştiinţific care au constituit punctul de plecare pentru
discutarea unor probleme de mediu.
Curtea grădiniţei, adesea cu gunoaie, aruncate la întâmplare atât din blocurile
învecinate cu grădiniţa, cât şi de copiii neglijenţi, care nu iubesc curăţenia şi sănătatea, i-au
determinat pe copiii grupei pregătitoare să participe cu seriozitate la derularea acestui
proiect.Am purtat discuţii cu copiii şi am hotărât că grupa pregătitoare va lucra cu seriozitate
pentru a face curtea grădiniţei să strălucească de curăţenie, iar ei şi colegii lor să se joace
nestingheriţi de gunoaiele care i-ar putea îmbolnăvi.
Am fost ajutaţi, cu mare interes, de părinţi care au adus la grădiniţă uneltele de lucru şi
mânuşile ecologice cu care urma să adunăm gunoaiele. Am luat legătura cu o doamnă doctor
care a răspuns cu plăcere solicitării mele şi le-a explicat copiilor pericolul îmbolnăvirii cu
diverşi microbi datorată jocurilor copiilor prin gunoaie.
Am derulat de asemenea şi alt proiect educaţional cu tematică ecologică, pornimd de la
o hartă comună a proiectelor tematice de educare în spirit ecojogic, ,,Florile îmi sunt surori”
Activităţile în clasă şi în natură, pe care le-am realizat cu copiii, pentru studierea florei
au fost orientate şi spre o abordare ecologică aplicativă care să conducă, printre altele, la
“stimularea motivaţiei pentru protecţia naturii şi valorificarea acesteia în formarea unor
convingeri şi comportamente adecvate, de ocrotire şi protecţie a mediului înconjurător”.
Această abordare ecologică a presupus:
- evidenţierea rolului plantelor în natură şi viaţa omului;
- prezentarea unor situaţii-problemă om-natură şi precizarea modalităţilor de
remediere a dezechilibrelor ecologice cauzate de unele acţiuni umane;
- precizarea diverselor surse de poluare şi a efectelor acestora asupra vegetaţiei;
- utilizarea cunoştinţelor însuşite în timpul activităţilor de observare pentru
manifestarea unei atitudini responsabile faţă de natură;
- formularea de soluţii plauzibile pentru protecţia mediului şi ocrotirea plantelor.
Curiozitatea manifestată de copii, în cadrul acestui proiect, i-a făcut pe micii ecologi să
pătrundă tainele naturii, să sesizeze interdependenţa şi cauzalitetea fenomenelor, ei învăţând
să exploreze lumea înconjurătoare, să o analizeze, să pună întrebări şi să-şi exprime opinii şi
stări sufleteşti.
Cele mai uimitoare achiziţii şi care au avut un impact major în formarea cunoştinţelor,
dar mai ales în stabilirea unor comportamente ecologice, le-au avut plimbările şi excursiile în
natură.
Excursiile constituie un mijloc didactic de cea mai mare importanţă pentru că oferă
copiilor posibilitatea să observe, să cerceteze şi să cunoască în mod direct o mare varietate de
aspecte din natura, de ordin biologic sau geografic, despre mediul natural si factorii de mediu.
În acelaşi timp excursiile contribuie la educarea şi dezvoltarea simţului estetic, trezesc
dragostea şi interesul pentru natură şi respectul pentru frumuseţile ei.Aceasta ajuta la
cunoaşterea spaţiului geografic din imediata vecinătate a orizontului local.
De asemenea cu o cheltuiala extrem de redusa din partea copiilor se poate face o lectie
transcurriculara- aplicatie practica la cunoaşterea locurilor, ca act geografic şi frumuseţi ale
carului din natura.
În încercarea de a realiza o conduită ecologică, le-am cerut copiilor să se transpună în
situaţia părţii vătămate (supusă agresiunii umane), arătând faptul că plantele şi animalele sunt
fiinţe vii ca şi noi şi merită un “tratament” mai bun din partea noastră. Planta, ca orice
organism viu suferă dacă este rănită, i se fac crestături în scoarţă, iar legarea copacilor cu
sârmă poate opri circulaţia sevei ajungându-se la îmbolnăvirea şi uscarea lor.
În timpul colectării materialului din natură am atras atenţia copiilor să colecteze
numărul strict de plante necesare colecţiilor şi că speciile rare şi ocrotite nu trebuie distruse,
deci nu se colectează pentru ierbare. I-am întrebat dacă cunosc faptul că în judeţul nostru
există rezervaţii şi le-am enunţat eu că da :,,Poiana narciselor,, la Preajba, ,,Pădurea cu liliac ,,
la Ponoare, am planificat o ieşire cand timpul ne va permite să vizităm unul dintre aceste
locuri.
Am precizat faptul că există plante indicatoare ale calităţii mediului, prezenţa anumitor
specii fiind corelată cu prezenţa sau absenţa anumitor factori poluanţi.
În urma observării acestor acţiuni negative ale omului asupra naturii, s-au purtat
discuţii asupra comportamentului pe care trebuie să-l avem nu numai atunci când realizăm
ieşiri în natură ci şi în viaţa de zi cu zi. Apoi copiii au trebuit să arate cum se pot implica în
protejarea şi ocrotirea mediului .
În aplicaţiile din clasă, ca urmare a activităţilor teoretice, copiii au realizat lucrări
plastice şi practice care au ilustrat modul în care au perceput mesajul transmis de tema aleasă
dar şi modalităţi proprii de abordare a acestora. La disciplina abilitaţi practice, lucrările
realizate cu materiale din natură şi cu materiale reciclabile pot reprezenta adevărate opere de
artă şi pot constitui si premizele realizării educaţiei ecologice.
Lucrările din diferite sortimente de hârtie, materiale textile sau material plastic sunt
foarte îndrăgite de copii si pentru confecţionarea lor putem apela la sprijinul părinţilor care
intră cu plăcere în jocul copiilor şi le sprijină acţiunile cand sunt solicitaţi. Copii valorifică în
expoziţii sau chiar în aplicaţii practice propriile lucrări (coşuri ecologice, flori de apartament
cu vase confecţionate/decorate de ei, costume de carnaval pentru serbare).
Plimbările prin parc, excursiile în mai multe mediidin natură,observările spontane în
natură, expoziţiile, jocurile, desfăşurate în sectoarele de activitate au deprins pe copii să fie
interesaţi de mediul în care trăiesc, de protecţia şi grija faţă de mediu. Prin tratarea
interdisciplinara a problemelor privind protecţia mediului, contribuim la formarea unui
comportament ecologic fată de mediul înconjurător.
Copilul trebuie lăsat să descopere el însuşi adevărul, să-i cultivăm interesul pentru
promovarea stării de sănătate în mediul înconjurător, să-l educăm în sprijinul ocrotirii şi
protecţiei medilui înconjurător.De aceea este necesară păstrarea unui mediu de viaţă
nealterat, cat mai propice dezvoltării fiinţei umane. Copiii trebuie convinşi că fără un
mediu curat, nepoluat viaţa omului nu este posibilă .

BIBLIOGRAFIE:

1. Berca M, Ecologie generală şi protecţia mediului, editura Ceres, 2000

2. Botnariuc N, Vădineanu A, Ecologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982
3. Cucoş C, Pedagogie ,Iaşi, editura Polirom, 1996
4. Pârvu C, Ecologie Generală, editura Tehnică, Bucureşti, 1999
5. Stugren B, Ecologie teoretică, editura Sarmis, Cluj Napoca, 1994
6. Legea protecţiei mediului 137/1995; Legea mediului 5/2000