Educația ecologică în ciclul primar

Motto: „Omul poate stăpâni natura cât timp ține seama de legile ei“
(Grigore Antipa)

Natura ne dăruieşte cu bucurie şi simplitate, din plin, necondiţionat, toate bunurile sale.
Abundența și varietatea darurilor pe care ni le oferă au dat naștere credinței că ea este
inepuizabilă și că omul poate dispune fără limită de resursele ei .
Intervenția omului în natură provoacă uneori traumatisme care determină
dispariția unor plante și animale valoroase ducând la dezvoltarea în ecosistemele
naturale a unor specii inferioare ușor adaptabile, dar puțin folositoare omului. Cel mai
important fenomen îl constituie însă ruperea echilibrului ecologic și a ritmului ciclului
biogeochimic, procese cu profunde implicații asupra naturii și a omului. De aceea ,
conservarea și stabilirea echilibrului dinamic al biosferei este o datorie imperioasă a
omului modern .
În condiţiile epocii contemporane, caracterizate prin creştere demografică, industrializare
şi prin acţiunea deseori necontrolată a omului asupra mediului, se pune tot mai acut problema
protecţiei mediului înconjurător.
Educația cu privire la mediu trebuie să dezvolte la nivelul întregii umanități o
atitudine de responsabilitate în folosirea și conservarea resurselor naturale. În acest
scop învățământului îi revine un rol tot mai important în educarea tinerilor, cărora
trebuie să li se imprime o gândire ecologică despre lume. Educarea în acest sens
trebuie să înceapă din copilărie și să fie continuată pe tot timpul școlii și în afara
ei. Adevărata educație în materie de mediu înconjurător începe in anii de școală .
Cadrele didactice trebuie să-i învețe si să-i sensibilizeze pe elevi cu privire la
frumusețile naturii, dezvoltându-le gustul de a descoperi adevărurile care se petrec în
jurul lor.
Educația în problema mediului este procesul prin care se recunosc valorile
și se clarifică ideile necesare competenței și atitudinii potrivite pentru a înțelege și aprecia
relațiile existente dintre om și natură. Procesul educațional are drept sarcină să sublinieze
faptul că , în contextul actual , nu este vorba să conservăm natura în dauna omului , ci să se
asigure în primul rând bunăstarea omenirii . În această privință cunostințele ecologice
constituie un element din ce în ce mai important în explicarea politicii de protecție a
mediului înconjurător . Această situație are asupra educației în materie de mediu rezonanțe ,
care duc la cunoașterea gravității pericolelor existente , la înțelegerea locului omului în
biosferă și la datoriile ce decurg din aceasta .
Rolul educatorilor constă tocmai în arătarea pericolelor care derivă din
degradarea mediului , unul din obiectivele vizate fiind acela de a face populația să
ia cunostință de aceasta , fără a crea o stare de teamă .
Scopul educației ecologice este incitarea fiecărui individ în așa fel încât
să se simtă direct angajat în această problemă , pentru a-i crea un sentiment de
responsabilitate și voința de a acționa personal.
O educație în materie de protecția mediului înconjurator este inseparabilă de
un concept global : trebuie ca toți cetățenii să înțeleagă că nu există decât o singură
biosferă , care este bunul comun al întregii omeniri . În același timp trebuie insistat
asupra problemelor locale , pentru care fiecare cetățean să aibă conșiința unui "mediu
personal ", pe care să-l iubeasca și să-l utilizeze rațional .
Rolul educației ecologice și de protecție a mediului înconjurător este evident, el se
concentrează pe modelarea viitorului cetățean capabil de a-și forma un punct de vedere obiectiv
asupra realității înconjurătoare, de a-l incita la participare, devenind astfel conștient de viitor și
de faptul că viața generațiilor de mâine depinde într-o mare măsură de opțiunile sale.
În şcoală, învăţarea trebuie să se dezvolte în mod natural, pornind de la ce ştie elevul în
sensul descoperirii varietăţii formelor şi a fenomenelor naturii, pe cale experimentală. O învăţare
eficientă va da copilului posibilitatea să redescopere natura printr-un contact direct cu aceasta, în
care profesorul joacă rolul unui ghid . A înţelege natura înseamnă a înţelege viitorul, dar a face
ceva pentru salvarea naturii atât de ameninţată astăzi, înseamnă a contribui la fericirea omenirii.
Educaţia ecologică în școală, accentuează cinci mari obiective:
Conştientizarea: ajută elevii să capete o înţelegere şi sensibilitate faţă de întreg mediul
şi problemele lui; le dezvoltă abilitatea de a pricepe şi de a deosebi stimulentele, de a procesa,
rafina şi extinde aceste percepţii; contribuie la folosirea acestor abilităţi noi în mai multe
contexte.
 Cunoaşterea: ajută elevii să capete o înţelegere de bază privind funcţionarea mediului,
interacţiunea oamenilor cu mediul şi despre cum apar şi cum pot fi rezolvate problemele legate
de mediu.
Atitudinea: ajută elevii să capete un set de valori şi sentimente de grijă pentru mediu,
motivaţia şi devotamentul de a participa la menţinerea calităţii mediului.
Deprinderi: ajută elevii să capete abilităţile necesare identificării şi investigării
problemelor mediului şi să contribuie la rezolvarea problemelor acestuia.
Participarea: ajută elevii să capete experienţă în utilizarea cunoştinţelor şi abilităţilor
dobândite, în vederea unor acţiuni pozitive şi bine gândite care vor conduce la rezolvarea
problemelor mediului.
Aducerea elevilor în mediul înconjurător în mod regulat este o parte importantă a unui
program conştient de educaţie a mediului. Nimic nu poate înlocui propriile experienţe care îi
ajută pe elevi să-şi înţeleagă propria comunitate, sistemele naturale şi problemele mediului.
Educaţia ecologică în şcoală reprezintă o preocupare constantă în toate categoriile de
activităţi. Acest demers este de o importanţă majoră întrucât primele forme de organizare a
cunoaşterii de către copii a mediului înconjurător apar în învăţământul prescolar şi se continuă în
clasele primare prin studierea disciplinei Cunoaşterea Mediului începând cu clasa I.
Întrucât problematica mediului are un caracter pluridisciplinar şi o mare complexitate, o
evoluţie rapidă şi greu de prevăzut şi un caracter prioritar, conţinuturile trebuie relaţionate cu
viitorul planetei şi supravieţuirea speciei umane.
Printr-o abordare interdisciplinară se poate ajunge la formarea unei viziuni globale şi a
unui sistem coerent de atitudini şi comportamente potrivit vârstei şcolarului. Urmărită pe toată
durata şcolarităţii, educaţia ecologică poate forma cetăţeni responsabili prin conştientizarea
pericolelor ce ameninţă umanitatea şi patrimoniul său natural.
Obiectivele ce trebuie urmărite în şcoală sunt:
– „alfabetizarea” în materie de mediu;
– conştientizarea diversităţii şi importanţei problemelor ecologice, ca şi a comportamentelor
umane care afectează mediul;
– înţelegerea corectă a raportului individ mediu (George Văideanu sublinia că „omul se
integrează în mediu – acest ansamblu extrem de complicat –, iar viaţa lui e condiţionată de
viitorul mediului”);
– dezvoltarea respectului faţă de mediu şi a responsabilităţii;
– analiza critică a problemelor de mediu;
– dezvoltarea capacităţii de a lua decizii etc.
Printre situaţiile de învăţare funcţională a cunoştinţelor referitoare la mediu, V. de
Landsheere enumera: observaţiile de teren, constituirea de dosare plecând de la observaţiile
directe şi de la analiza presei sau a documentelor tehnice, difuzarea informaţiilor primite şi
analizate prin diverse mijloace – jurnal şcolar, corespondenţă interşcolară etc. –, discuţii de grup
cu sau fără participarea unor persoane – resurse sau experţi, studii de caz, jocuri de rol, exerciţii
de simulare etc.
Pornind de la premisa că şcoala mileniului III este centrată pe elev – deci pe cel care
învaţă – se impune înlocuirea caracterului enciclopedist al actului educativ cu un proces activ
care să implice atât activitate mentală, cât şi activitate fizică, formând capacităţi şi competenţe
necesare pe parcursul întregii vieţi: de a observa şi analiza, de a interpreta, de a compara, de a
selecta, apoi de a generaliza, de a comunica, de a coopera, de a iniţia şi de a finaliza un proiect.
Se impune astfel o abordare interdisciplinară a problemelor de studiat şi, de asemenea,
parteneriatul între învăţători sau învăţători si profesori de la anumite discipline.
Deşi ar părea pretenţios, termenul de portofoliu poate fi introdus încă din clasa I, copiii
putând realiza diverse lucrări, individual sau în echipă. Pe parcursul următoarelor clase,
conţinutul portofoliului se poate îmbogăţi pentru ca, la sfârşitul clasei a IV a, fiecare elev să aibă
un portofoliu cu acest conţinut tematic.
Mai mult, urmărind pe parcursul întregului ciclu primar realizarea obiectivelor educaţiei
ecologice, atât prin valorificarea conţinuturilor unor texte din manual, cât şi prin excursiile,
vizitele, mapele tematice realizate, vom constata că la sfârşitul acestei perioade elevii au un bagaj
de cunoştinţe, dar şi de abilităţi în stare să-i facă să acţioneze în vederea protejării mediului, chiar
de la această vârstă. Astfel, copilul va fi capabil să protejeze mediul apropiat (curtea, spaţiul
verde, arborii existenţi), să planteze o floare, un copac, să atragă atenţia celorlalţi pentru a păstra
curăţenia, să participe la reciclarea unor deşeuri (din sticlă, plastic, hârtie) etc. Elevul va fi
antrenat atât în activităţile de observare, cât şi de manipulare şi experimentare, avându-se în
vedere faptul că învaţă mult mai temeinic atunci când lucrează practic şi când forma de activitate
depăşeşte spaţiul băncii de şcoală. Nu trebuie scăpat din vedere şi faptul că o învăţare eficientă
presupune feed-back, care-i oferă copilului nu numai măsura realizării unei sarcini, cât, mai ales,
valoarea (calitatea) pe care o are activitatea desfăşurată.
Într-o evaluare realizată în 2001, Asociaţia Nord-Americană pentru Educaţie Ecologică
(The North American Association for Environmental Education – NAAEE), a concluzionat
că educaţia ecologică facilitează învăţarea prin colaborare (activităţile în echipe sau cu
parteneri), gândirea critică şi discuţiile, fiind orientată pe strategii de acţiune şi aplicaţii adaptate
realităţilor vieţii. Drept urmare, cei care participă la programe de educaţie ecologică dezvoltă şi
următoarele aptitudini:
- lucrul în echipă;
- ascultarea şi acceptarea unor opinii diferite, dovedind astfel mai bune abilităţi sociale;
- rezolvarea unor probleme reale şi capacitatea de autoeducare, aceste programe antrenând
şi elevii apatici care devin astfel interesaţi de studiu;
- capacitatea de a avea o gândire pe termen lung;
Conform acestei evaluări, educaţia ecologică are un efect pozitiv asupra întregului
curriculum, influenţând benefic performanţele şcolare prin:
- îmbunătăţirea rezultatelor obţinute la diferite materii;
- dezvoltarea capacităţii elevilor de a-şi transfera şi adapta cunoştinţele din contextele
familiare în cele noi;
- capacitatea elevilor de a pune în practică cunoştinţele teoretice dobândite;
- reducerea problemelor de disciplină în clasă;
- posibilitatea ridicării nivelului general al procesului de educaţie ca urmare a celor
menţionate mai sus.
Cadrele didactice pot desfasura, cu elevii, activităţi cu conţinut ecologic ce aparțin celor patru
arii curriculare:
Limbă şi comunicare
• lecturi literare şi ştiinţifice despre plante şi vieţuitoare / ocrotirea lor;
• compoziţii literare realizate / culese / interpretate de elevi: eseuri, interviuri, poezii,
scenete;
• proverbe şi maxime despre mediu (apă, aer, pământ) – afişarea şi discutarea acestora.
Om şi societate
• resurse naturale şi valorificarea lor;
• identificarea factorilor de poluare (a apei, solului, aerului);
• excursii tematice de studiu sau ecologizare / curăţire a anumitor zone;
• realizarea unor fotografii, mape, casete video, valorificate apoi în ore;
• studii de caz (Omul şi mediul său de viaţă de a lungul timpului, O zi în natură );
• vizite în aceleaşi zone (parcuri, Grădina Botanică) în diferite anotimpuri pentru a observa
schimbările care au loc în natură şi păstrarea curăţeniei.
Matematică şi ştiinţe
• identificarea resurselor naturale din zona geografică în care trăiesc;
• colecţii de materiale naturale;
• introducerea în probleme a unor date despre plante, vieţuitoare (compunere şi rezolvare
de probleme);
• realizarea unui portofoliu Omul şi mediul: acţiuni de protejare / de distrugere, care poate
fi realizat individual sau în echipă, într un an şcolar sau pe durata întregului ciclu primar;
• participare la derularea proiectului România curată sau alte proiecte derulate la nivel
judeţean sau naţional.
Arte şi tehnologii
• realizarea unor desene, afişe pe teme ecologice;
• modelaj (plastilină şi argilă);
• realizarea unor afişe, postere şi amplasarea lor în clasă / şcoală / localitate (cartier / sat).
Şcoala de azi , şcoala de mâine are sacra misiune ,printre altele, să-i înveţe pe elevi să
trăiască frumos şi sănătos. Dreptul de a avea un mediu sănătos este un drept fundamental al
fiecărei fiinţe umane. Înscriindu-se în registrul bogat al “noilor educaţii”,educaţia ecologică
permite deschiderea şcolii spre problematica lumii contemporane. Se conturează, din ce în ce
mai mult, ideea că şcoala trebuie considerată în ansamblul modalităţilor sociale de educaţie care
constituie, de fapt, sistemul social de educaţie. Multe dintre noile modalităţi de educaţie satisfac
nevoia de educaţie permanentă a individului.
Într-o societate tot mai grăbită şi artificializată, această educaţie vine să propună ca
finalitate dezvoltarea conştiinţei ecologice şi a aptitudinilor necesare pentru ca oricare cetăţean să
joace un rol activ şi constructiv în conservarea resurselor naturale, în activităţile de prevenire a
poluării şi protecţie a mediului perceput ca suport al vieţii.
 Dacă ei , elevii, cresc astăzi în spiritul ecologiei, poate că mâine Terra va deveni mai
curată, mai verde şi mai veselă,iar o lecţie bine învăţată în copilărie, în şcoală, se va transforma
în deprindere pentru un adult.

BIBLIOGRAFIE:
1. Grădinaru, Ilie (2000) – Protecţia mediului, Editura Economică, Bucureşti;
2. Nedelcu, Gabriela; Nedelcu, Mădălina(2003) – Educaţia ecologică şi voluntariatul în
protecţia mediului, Fundaţia pentru Cultură şi Educaţie Ecologistă Ecotop, Editura Treira,
Oradea;
3. Coman M., Dăscălescu, A. (2008): Ghid de bune practici de mediu, Editura Risoprint, Cluj-
Napoca;
4. Grădinaru, Ilie (2000) – Protecţia mediului, Editura Economică, Bucureşti;
5. Nedelcu, Gabriela; Nedelcu, Mădălina(2003) – Educaţia ecologică şi voluntariatul în
protecţia mediului, Fundaţia pentru Cultură şi Educaţie Ecologistă Ecotop, Editura Treira,
Oradea;
6. Coman M., Dăscălescu, A. (2008): Ghid de bune practici de mediu, Editura Risoprint, Cluj-
Napoca;