Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

Portofoliu la istorie

Radu Miruna Cosmina

Clasa 11 M3
Profesor Radu Angela

1
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

Cuprins
 Capitolul 1. Popoare si spatii istorice. Europa si lumea in secolul XX.

Teme :
1. Configuratia etnica a Europei in secolul XX.
2. Spatiul istoric european in secolul XX.
3. Unitate in Europa contemporana.
4. Diversitate in Europa contemporana.
5. Inceputurile integrarii europene. Parintii fondatori ai Europei unite.
6. Doua perspective occidentale cu privire la Europa unita.
7. Unuinea Europeana. Intarirea solidaritatilor.
8. Europa si spatiile de civilizatoe extraeuropene.

 Capitolul 2. Oamenii, societatea si lumea ideilor.

Teme :
1. Specializarea spatiilor
2. Frontierele si spatiile privatului.
3. Structuri sociale in secolul XX.
4. O lume in miscare.
5. Curente si idei economice
6. Stiinta si societatea

2
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

Configuratia etnica a Europei in secolul al XX-lea

Dacă primii ani ai secolului XX sunt dominați de o Europă model al civilizației universale, ce a
urmat poate fi considerat „o epocă a catastrofei” (1914-1945) urmată de „o epocă de aur”
(1945/1971/1973) căreia i-a succedat o epocă de descompunere și criză punctată în 1989 de
prăbușirea regimurilor comuniste din Estul Europei.
Vechile imperii ale Europe cunoscute ca „inchisori ale popoarelor” isi inceteaza existenta in 1918
la sfarsitul primului razboi mondial. Disparitia lor se produce in momentul in care valul miscarilor
de eliberare nationala le sterge hotarele de pe fata pamantului. Dar sistemul tratatelor de pace de la
Versailles nu este de natura sa ofere continentului european si popoarelor sale siguranta unui viitor
linistit.

Peste Europa măcinată de interese ale statelor, de instaurarea regimurilor totalitare si de

revenirea fortelor revizioniste si revansarde se abate curand cel de-al doilea razboi mondial (1939-
1945). Ca și primul război mondial, tot în Europa începe și noua conflagrație ce se va extinde la
scara întregii planete. Popoarele continentului vor plăti și de data aceasta un tribut greu de vieți
omenești: peste 15 milioane de combatanti cazuti in cursul operațiunilor militare și aproape
20 de milioane de civili, victime ale bombardamentelor si lagarelor de exterminare.

Procesul de la Nurnberg pune capăt și războiului conform dreptului internațional. Judecarea a

douăzeci și doi de acuzați și a vârfurilor celor trei organizații ale Reichului german (SS, Gestapo și
Partidul nazist) determină responsabilitatea personală a principalilor vinovați excluzând
culpabilitatea colectivă a unui întreg popor.

Statele națiunilor constituite la începuturile epocii moderne în partea de vest a Europei se află
în prim-planul evenimentelor politice și militare la cumpăna dintre secolele al XIX-Iea și al XX-
Iea. Războiul cu burii din Transvaal încheiat în 1902 cu un preț plătit din greu de englezi, le
dovedise celor mai clarvăzători insulari că splendida izolare, după ce constituise o forță, devenea
periculoasă. Afacerea Dreyfus îi împărțise pe francezi în tabere opuse polarizând societatea celei de-
a treia Republici. Germanii au construit uzine și sau angajat într-o puternică cursă a înarmărilor.
Guvernanții acestei noi puteri ținteau spre făurirea Germaniei Mari, acea Grossdeutschland care
urmărea să-și asigure hegemonia pe continent .
Într-o Europă a imperiilor multinaționale, popoarele componente afirmă, cu o vigoare
mereu ascendentă principiul naționalităților în vederea obținerii emancipării de sub
tutela SanktPetersburgului, a Vienei, a Budapestei sau a Constantinopolului.
Națiunile europene ale secolului al XX-lea au ca obiectiv principal realizarea unității
naționale și delimitarea popoarelor pe baze lingvistice și culturale: englezi, germani,
austrieci, francezi, italieni, spanioli, portughezi, unguri, polonezi, cehi, slovaci, sârbi, bulgari,
albanezi, greci, români, finlandezi, suedezi, norvegieni sau danezi. Nici măcar comunismul bolșevic
de tip stalinist care și-a propus omogenizarea pe criterii ideologice a URSS, nu a putut face să
dispară vechi popoare precum rușii, ucrainenii sau bielorușii.
Marile dispute politico-militare care au framantat continentul nostru in secolul al XX-le si
amplificarea in anumite perioade de timp a tensiunilor interetnice au favorizat mentinerea

3
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

constiintei nationale intemeiate pe unitatea etno-lingvistica si culturala a popoarelor europene.

Reconcilierea relatiilor dintre Franta si Germania din anii ’50 si cu deosebire incetarea Razboiului
Rece si a divizarii Europei au adus popoarele continentului spre un nou orizont de gandire.
Reperele acestuia sunt colaborarea si respectarea valorilor democratiei si a identitatii culturale
proprii.

4
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

Spatiul istoric european in secolul XX

La sfarsitul razboiului, in anul 1945, nimic din ordinea de pana la 1939 nu pare a se mentine.
Germania divizata intre Vestul democratic si Estul comunist reprezinta linia de demarcatie dintre
doua blocuri : NATO, infiintat in 1949 si Tratatul de la Varsovia, constituit in 1955.

Configuratia geografica a continentului plaseaza popoarele Europei de o parte sau de alta a liniei
de demarcatie. Mai mult decat atat, Europa este divizata acum de o granita artificiala numita
« Cortina de fier » în Europa Occidentală și Europa Răsăriteană, iar Zidul Berlinului construit in
1961 care desparte pentru aproape o jumatate de secol pe germani devine durerosul ei simbol.

Catre mijlocul secolului al XX-lea rivalitatile nationale nu dispar dar conditiile epuizarii fortelor
in razboiaiele totale se estompeaza. Mirajul unei Europe federale ii convinge in anii ’50 pe europenii
de vest sa renunte la fervoarea nationala. Desi trecusera cinci ani de la terminarea celui de-al doilea
razboi mondial, reconcilierea dintre fostii inamici, in principal Franta si Germania, parea greu de
realizat. Deoarece era putin probabil sa i se impuna Germaniei un control unilateral asupra
industriei sale grele, Jeam Monnet considera ca solutia cea mai buna care putea rezolva aceasta
problema era integrarea Germaniei intr-o comunitate europeana puternic structurata. In anii 1960-
1970 sub aspect national nu se intampla nimic. Integrarea europeana inregistreaza doar eficiente
progrese economice care au importante consecinte sociale. Natiunile occidentale revin in prim-planul
vietii politice dornice sa-si afirme suveranitatea si independenta.

Spre finalul secolului al XX-lea popoarele din Estul Europei se vor angaja pe calea integrarii
euroatlantice. Politica liderului sovietic Mihail Gorbaciov de restructurare a sistemului comunist va
accentua prabusirea regimurilor comuniste. Aceste popoare fac primii pasi spre Occidentul
democratic : ungurii parasind cu miile tara lor prin Austria sunt urmati de germanii din est si de
numerosi romani si bulgari mergand pe aceeasi ruta. Berlinezii cuprinsi de frenezia libertatii
demonteaza « zidul rusinii » iar polonezii se arata hotarati sa stearga ceea ce ei numesc « petele
albe », acele teritorii ce nu pot fi excluse din memoria lor nationala. In tumultul evenimentelor se fac
ascultate si respectate vocile unor intelectuali de prestigiu precum cea a istoricului Bronislaw
Geremek din Polonia, ori cea a dramaturgului Vaclav Havel din Cehoslovacia. Schimbarile politice
radicale echivaleaza cu o adevarata revansa a elitei intelectuale asupra unei avangarzi comuniste
rigide care nu mai are alt scop decat acela al apararii cu orice prêt a privilegiilor conferite de vechiul
regim .

Secolul al XX-lea ramane in istoria umanitatii ca o perioada in care au avut loc doua mari
catastrofe, doua mari conflagratii mondiale. Prin consecintele lor, acestea au influentat profund
evolutia lumii in ultimii 60 de ani. Marile descoperiri stiintifice si importantele realizari tehnologice
au imbunatatit standerele de viata ale popoarelor, in deosebi sub aspectul existentei materiale.

5
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

Unitate in Europa contemporana

Uniunea Europeana s-a format pe baza respectarii valorilor demnitatii umane, a
libertatii, egalitatii, statului de drept, precum si pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a
drepturilor persoanelor care apartin minoritatilor. Aceste valori sunt comune statelor
membre intr-o societate caracterizata prin pluralism, nediscriminare, toleranta, justitie,
solidaritate si egalitate intre barbati si femei. Cu deviza « Unitate in diversitate ». Scopul
declarat este « Promovarea pacii, a valorilor sale si a bunastarii popoarelor sale ».

Unitatea Europei in epoca contemporana a stat mereu in atentia istoricilor. Subiectul

este unul complex, iar abordarea lui presupune o viziune dinamica si o raportare continua la
mersul evenimentelor din istoria continentului european. In actuala lume Europa are un rol
deosebit de important si de activ, participand creator la schimbul mondial de bunuri, valori
si informatii.

Europa contemporana reuneste valori contradictorii cum sunt stiinta si credinta,

tehnologia materiala si religia. Ceea ce uneste cele doua conceptii este demnitatea umana.
Cultura secolului contine contributii care indeamna la o continua perfectionare morala si
spirituala. Acest secol nu a insemnat insa o acceptare si o recunoastere generala ci si o critica
a religiei. Aceasta a venit dinspre ideologiile totalitare. Lenin scria ca religia este un
instrument de opresiune spirituala, motiv pentru care propaganda comunista trebuie sa fie
« ateista ». Nazismul german privea crestinismul ca produs al unei rase inferioare care nu se
putea impaca cu conceptul german de popor.

La 5 mai 1949, la Londra, 10 state: Belgia, Danemarca, Franta, Irlanda, Italia,

Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Norvegia si Suedia au semnat tratatul prin care se
infiinta Consiliul Europei. Scopul acestuia era de a contribui la intarirea unitatii
continentului european si a garantarii demnitatii cetatenilor Europei pe baza respectarii
democratiei si a drepturilor omului. Astazi toate popoarele libere ale Europei sunt unite sub
un singur acoperis, acesta fiind Consiliul Europei. Romania a devenit membra la data de 7
octombrie 1993.

6
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

Diversitate in Europa contemporana.

Diversitatea in Europa secolului al XX-lea inseamna manifestarea etnicitatilor, a religiilor si a
unor culturi cu trasaturi caracteristice. La aceste aspecte se adauga separatia dintre statele europene
cauzata de regimurile politice diferite. Deosebirea dintre sistemul de guvernare democratic si modul
de conducere statala de tip totalitar s-a perpetuat practic pe aproape intreaga durata a epocii
contemporane.

Statele europene nu au ezitat sa recurga la solutia razboiului pentru transarea si rezolvarea

diferentelor dintre ele. Cele doua razboaie mondiale ilustreaza cu prisosinta cu cata usurinta factorii
politici au recurs la solutia armelor pentru a se impune pe arena continentala si mondiala.

Prin tratatul de pace de la Paris-Versailles din anii 1919-1920 s-a redesenat harta continentului
european. Tratatele de pace au consacrat constituirea unor noi state nationale : Polonia, Austria,
Ungaria, Finlanda, Lituania s.a. Unele popoare au adoptat formula statului federativ, Cehoslovacia
si Regatul sarbo-croato-sloven. In cazul Romaniei, tratatele de pace recunosteau desavarsirea
unitatii teritoriale si statale.

Analiza regimurilor politice din Europa intre cele doua razboaie mondiale ne arata coexistenta
democratiei politice cu regimurile totalitare.

Sistemul democratic se conslideaza in Marea Britanie si Franta, cele doua puteri actioneaza
pentru mentinerea sistemului versaillez iar spre sfarsitul anilor ’30, cele doua isi arata hotararea de a
apara democratia si pacea. Liberalismul de tip clasic face loc politicilor neoliberale a caror esenta
consta in recunoasterea rolului imoirtant pe care statul trebuie sa-l aiba in economie, politica si in
domeniul protectiei sociale. La polul opus sunt regimurile totalitare, cele de dreapta si cele de stanga.
Aceste impun ideologia unica, monopolul unui singur partid si controlul statului asupra economiei si
culturii. Cu ajutorul minciunii, al fricii si terorii ele il subordoneaza pe individ strivindu-i toata
personalitatea.

Realitatile teritoriale europene stabilite in anii 1919-1920 nu au putut stinge manifestarea unor
rivalitati nationale. Estompate o vreme, acestea se vor amplifica in timpul celui de-al doilea razboi
mondial. In 1945 Europa sufera pierderi in oameni si bunuri iar refacerea economica este posibila
doar cu ajutorul Statelor Unite ale Americii.

Europa este astazi teritoriul unei mari diversitati umane care cuprinde tari si popoare, fiecare cu
o identitate proprie.

7
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

Inceputurile integrarii europene. Parintii fondatori ai

Europei unite.
Punerea in aplicare, in anul 1948, a planului Marshall menit sa relanseze economia statelor
europene creeaza o prima solidaritate comerciala si monetara in inimile unei Europe devastate de
distrugerile provocate de cel de-al doilea razboi mondial. Intre dusmanii de ieri impacarea are loc sub
egida SUA, tara care doreste sa asigure eficacitate maxima planului sau de reducere a economiei
continentului european.

Încă din 5 iunie 1947, Marshall avertizase la Harvard că intențiile SUA nu sunt de a aplica
unilateral un program destinat „a repune Europa pe picioare proprii, în domeniul economic”
deoarece spunea el, aceasta „este afacerea europenilor". Cu alte cuvinte inițiativa integrării
economice europene, deocamdată, trebuie să vină din partea Europei.

Începând cu 1947, Washingtonul este convins că soluția eficientă pentru oprirea extinderii
comunismului pe continentul european o reprezintă integrarea Vestului Europei într-o alianță
militară condusă de americani. Sunt rațiunile care conduc la constituirea în 1948 a Aliantei Atlantice
și a brațului său înarmat, NATO. Se constată în aceste momente că adevărații artizani ai înțelegerii
europene sunt prieteni ai Statelor Unite. Acesta este și cazul lui Jean Monnet, om de afaceri de
succes și diplomat. Monnet își dă seama că reconstruirea Europei trebuie să fie opera comună a
statelor care până mai ieri au fost dușmani redutabili. El este convins că reușita păcii depinde întru
totul de restabilirea egalității dintre Franța și Gennania. Monnet lucrează fără odihnă iar proiectul
său sprijinit de ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman devine realitate la 18 aprilie
1951. Este data constituirii Comunității Europene a Cărbunelui și Otelului (CECO).

Miniștrii de externe ai Franței, Germaniei și Italiei și ai celor trei țări care formează Beneluxul
(Belgia, Olanda și Luxemburgul) cad de acord asupra extinderii colaborării dintre statele
occidentale. Ei propun relansarea construirii Europei prin „dezvoltarea instituțiilor comune,
fuziunea progresivă a economiilor naționale, crearea unei piețe comune și armonizarea progresivă a
politicilor lor sociale". Alături de reprezentanții Belgiei, Olandei și Luxemburgului, mult mai
cunoscuții Robert Schuman, Konrad Adenauer, Alcide de Gasperi și Jean Monnet se numără printre
părinții fondatori ai Europei. Zdrobirea revoluției anticomuniste din Ungaria în noiembrie 1956 de
către tancurile sovietice și paritatea atomică asupra căreia americanii cad de acord cu sovieticii fac
ca edificarea unei Europe unite să nu fie doar posibilă ci necesară, și încă într-un interval de timp cât
mai scurt cu putință. Rezultatul este semnarea la 25 martie 1957 a Tratatului de la Roma cu privire
la constituirea Comunității Economice Europene (CEE sau Piața Comună, numită azi Comunitatea
Europeană). Tot atunci s-a semnat și Tratatul pentru înființarea Comunității Europene pentru
Energia Atomică (Euratom). Ambiția CEE este de a face față hegemoniei celor două superputeri,

8
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

SUA și Uniunea Sovietică. Astfel se pun bazele unei „Europe europene", cu alte cuvinte o formă de
integrare europeană născută din inițiativa europenilor și al cărei scop este de a ține piept
„amenințărilor” venite din afară.

Suprimarea barierelor îmbunătățește schimburile comerciale dintre cele șase state membre ale
Pieței Comune transformând spațiul lor într-o entitate protejată de lumea exterioară. CEE se naște
așadar ca o uniune vamală, fapt în care rezidă una din principalele sale inovații.

Doua perspective occidentale cu privire la Europa unita.

Încă din 12 septembrie 1946, în timp ce se elaborează programul american de redresare a
Europei, Churchill cheamă la înființarea „Statelor Unite ale Europei". Când începe războiul rece,
autorii proiectului unității Europei Occidentale văd în acesta un mijloc de contracarare a extinderii
comunismului din Est dar și o modalitate de a rezista excesului de influență americană.
Procesul integrării europene este supus unei revizuiri de concepție o dată cu revenirea în
1958 la conducerea Franței a generalului Charles de Gaulle. În 1965 acesta evocă o Europă nouă,
constructivă și extinsă „de la Atlantic până la Urali". În vederea atingerii acestui scop a deschis
calea comunicării cu statele comuniste din Europa răsăriteană. Franța lui de Gaulle este angajată în
Europa de partea lagărului occidental dar ea dialoghează în permanență cu Estul. Ea face acest
lucru deoarece interesul său politic este unul mondial și mai ales independent față de cel al taberei
occidentale. Pentru generalul de Gaulle Europa unită trebuie să rămână o „ Europă a națiunilor ».
Iar proiectul lui prinde viață în ianuarie 1963. Cu prilejul vizitei cancelarului Konrad Adenauer la
Paris, este semnat tratatul de cooperare militară și strategică dintre Franța și Germania Federală.
Chiar în 1989, europenii redeschid discuția asupra modului în care va arăta Europa unită.
Francezii și britanicii își pun problema unei Europe a cercurilor concentrice, idee ce va fi preluată
repede de cancelarul german Hans Dietrich Genscher. In viziunea acestuia Europa unită nu poate fi
concepută fără o Germanie unificată. Europa cercurilor concentrice actualizează însă chestiunea
frontierelor în cadrul discuțiilor dintre partenerii europeni. Discutiile din luna aprilie 1989 care au
loc în cadrul Comisiei Europene subliniază că legatura comunitară va fi mai solidă decât interesele
naționale divergente. Acesta este si motivul pentru care se cade de acord asupra unei convergente
economice in trei etape: o politică macroeconomică comună incepând cu ianuarie 1990, crearea unei
Banci Centrale Europene si adoptarea unei monede unice europene.
ECYO (The European Community Youth Orchestra) nu sunt nici grup pop, nici orchestră de
profesioniști. Membrii sai, niciunul nu poate avea peste 24 de ani. Canta de placere, nu pentru profit.
Mulți membri sunt încă studenți iar ei cântă și în perioada vacanțelor. Fiecare concert este pregătit
prin repetiții zilnice de 6 ore timp de două săptămâni. Leonard Berstein susține că se poate găsi un
sector slâb chiar și la cele mai renumite orchestre, dar nu și IO la ECYO. În 1968, Lionel
și Joy Bryer au creat Fundația Internațională de Tineret a Marii Britanii. Mai târziu, în 1973, când
statul britanic și-a anunțat intenția de a se alătura Comunității Europene, soții Bryer imediat au pus
în practică ideea unei Orchestre de Tineret a Comunității Europene căci spuneau ei: « nu putem să
unim oamenii doar prin legături economice . Legăturile trebuie să fie și culturale, iar muzica este
desigur limba internationala ».

9
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

Spre sfârșitul anilor '60, când Comunitatea Economică Europeană este constituită, statele vest-
europene, și în special Franța, Marea Britanie și Republica Federală Germania vor avansa și vor
promova viziuni diferite în ce privește viitorul Europei unite.

Unuinea Europeana. Intarirea solidaritatilor.

Tratatul de la Maastricht (Olanda) semnat în 7 februarie 1992 marchează trecerea

la o fază superioară a procesului de integrare europeană. Au contribuit la aceasta evoluțiile
din interiorul celor trei comunități CECO, CEE și Euratom, precum și modificările survenite
pe plan internațional ca urmare a încetării războiului rece și a divizării continentului
european.
Incercări de unificare a popoarelor europene au existat dinaintea apariției statelor
naționale moderne. Dorința de a reconstrui Europa și de a elimina posibilitatea unui nou
război a condus în 1951 la formarea Comunității Europene a Cărbunelui și Otelului și la
instituirea în paralel a Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom). Mai târziu, în
1957, se ajunge la formarea primei uniuni vamale totale numită Comunitatea Economică
Europeană sau Piața Comună.
Tratatul de la Maastricht decidea prin consensul statelor membre re unirea
comunităților europene existente la acea dată (CECO, CEE și Euratom) în Uniunea
Europeană.
Astfel se începe tranziția către Uniunea Economică și Monetară. Aceasta se
materializează prin convergența economiilor statelor membre în materie de finanțe publice și
prin coordonarea politicilor economice și bugetare, precum și printr-o apreciere exactă a
înaintării fiecăruia către obiectivele fixate în comun, aspect de care depinde trecerea la
moneda unică euro, la data prevăzută a unui număr maxim de țări. Ceea ce era prevăzut de
Tratatul de la Maastricht se îndeplinește exact la termenul stabilit și, la 1 ianuarie 1999,
Banca Centrală Europeană și moneda unică euro vor da viață uniunii monetare și economice
a Europei.
Tratatul de la Maastricht a consacrat structura Uniunii Europene prin semănarea cu un
templu grec. Acesta este susținut de trei piloni, fiecare cu reguli și proceduri proprii, dar care
se găsesc sub un frontispiciu comun. Comunitățile Europene constituie primul pilon al
Uniunii Europene. Politica externă și de securitate comună și respectiv justiția și afacerile
interne reprezintă pilonii al doilea și al treilea ai Uniunii Europene. După cinci valuri de
aderări care au avut loc în anii 1973, 1980 1986, 1995 și 2004, Uniunea Europeană s-a
transformat în cea mai puternică entitate politică și economică a Europei. Colapsul
comunismului în 1989 în Europa de Est a contribuit la relansarea ideii
uniunii politice europene. România a semnat Tratatul aderare la Uniunea Europeană în

10
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

data de aprilie 2005 la Abația Nemiinster Luxemburg, urmând ca intarea țării noast să aibă
loc la I ianuarie 2007. În moment de față sunt 25 de state membre.

Europa si spatiile de civilizatoe extraeuropene.

Europa de la cumpăna dintre secolele XIX și XX întruchipa triumful Luminilor și,
odată cu acesta, supremația omului alb, sau altfel spus, a lui homo europaeus, despre care
scria istoricul german Leopold von Ranke. Raporturile dintre Europa și popoarele cucerite
nu sunt văzute în expresia lor dominantă, căutându-se argumente pentru a convinge că
popoarele cuceritoare au o obligație morală față de cei asupra cărora dețin controlul.
Interesele divergente și gravele contradicții care separau puterile europene la
începutul secolului XX erau generate de politica de expansiune a unor state precum Anglia,
Franța , Spania, Portugalia, Olanda, și la o scară mult mai mică, Germania și Italia.
Oamenii politici și cu atât mai puțin europenii de rand nu puteau concepe o
dezvoltare a propriilor lor tari in afara existentei teritoriilor coloniale. Se manifesta multă
ignoranță și, adesea, o totală lipsă de înțelegere față de condițiile de viață în care trăiau
popoarele din colonii, care în 1914 alcătuiau circa două treimi din populația lumii. Nici
situația coloniilor nu era aceeași, existând deosebiri mari între dominioanele britanice, al
căror standard de viață nu era departe de cel al metropolei, și restul lumii coloniale. Un
compromis a permis englezilor să-și salveze imperiul. Prin statutul de la Westminster din
1931 parlamentul britanic a pierdut dreptul de a legifera pentru dominioane. De la această
dată suveranul britanic rămâne singura legătură oficială dintre Anglia și națiunile care
formează Commonwealth-ul.
În anii '50 ai secolului al XX-Iea, statele din Europa Occidentală încheie în linii mari
refacerea economiei de pe urma distrugerilor provocate de cel de-al doilea război mondial.
Obiectivul de „stat al bunăstării sociale” pe care și l-au propus Statele Unite ale Americii a
avut drept consecință o spectaculoasă creștere a producției. Încheind reconstrucția țării,
Japonia realizează în perioada 1955 - 1970 „ marea creștere ” devenind principalul concurent
al SUA și al Europei Occidentale.
Confruntate cu criza petrolului de la începutul deceniului opt, principalele
puteri se redresează un deceniu mai târziu. A contribuit la aceasta orientarea prioritară
spre dezvoltarea tehnicii de vârf și a liniilor de producție informatizate. SUA se îndreaptă
irevocabil spre era informațională, multe dintre inovațiile-cheie din informatică venind de
la firme americane ca IBM, Apple și Microsoft. Statelor vest-europene li se adaugă însă
alți competitori din Cercul Pacificului, „ Tigrii Asiatici ' ': Taiwan, Singapoore, Hong-
Kong și Coreea de Sud. Orientându-se spre comerțul cu națiunile dezvoltate și practicând
tarife ridicate la import și monede naționale subapreciate, „cei patru mici dragoni ai
Asiei", cum li se mai spune acestor state, au imprimat timp de decenii o rată susținută a
creșterii economice. În 1993, Statele Unite încă mai dețineau primele trei corporații

11
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

industriale mondiale: General Motors, Ford și Exon. Totuși dintre primele 40 de firme din
lume, 16 erau din Europa de Vest, 10 din Japonia și numai 8 din SUA.

12
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

Specializarea spatiilor
Faptul ca munca se desfasoara in spatiul domestic determina o relative
deschidere a acestuia in spatiul de afara- nu mai ai casa cand lucrezi de acasa.
Indiferent de forma, munca salariala este efectuata in beneficiul altora. Ea se
realizeaza intr-un spatiu privat al unui alt individ.

Greva, la inceputul secolului XX, are o importanta deosebita: educa, fortifica,

antreneaza si organizeaza. Pentru patroni greva este un gest de ingratitudine, un
semn de rea-vointa, un act de indisciplina. Secolul XX poate fi vazut ca un proces de
acomodare progresiva intre salariati si patroni.

Munca salariala este o sarcina impersonala dirijata de anumite norme formale,

supuse unor arbitraje colective si care se desfasoara intr-un spatiu depersonalizat.

Femeia, prin patrunderea sa in spatiul muncii, isi poate concepe o existent

autonoma, descoperind posibilitati ale personalitatii sale ignorate pana in acest
moment. Consecinte: dezvoltarea sectorului tertiar in economie (servicii), regresia
semnificativa a ratiei nuptialitatii, a natalitatii. Vechile societati europene cunosc o
rata a imbatranirii, compensata de valurile numeroase de imigranti.

13
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

Frontierele si spatiile privatului

Familia si-a pierdut functiile publice si le-a pastrat pe cele private.

In prima jumatate a secolului se constata un contrast puternic intre familiile

burgheze si cele populare prin marimea si confortul locuintelor. Se introduce curentul
electric si apa curenta in cantitati neindestulatoare. Unele zone nu dispun de
canalizare, sala de baie si nici toaleta in locuinta.

In a doua jumatate a secolului se accentueaza importanta confortului in

locuinte, aparand notiunea de extindere a perimetrului personal.

Istoria vietii private in sec XX este marcata de 2 evolutii: munca emigreaza din
cadrul caminului si se stabileste in locuri impersonale; individual dobandeste chiar in
sanul familiei spatiul si timpul unei vieti care ii este proprie.

14
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

Operator telefonic in centrala

Lustragiu

Structuri sociale din secolul XX

Daca in sec IX populatia era majoritar rurala, secolul XX aduce o diminuare a
populatiei agricole. Diminuarea drastica a taranimii si declinul clasei muncitoare
constituie pandantul exploziei inregistrate de clasele mijlocii, explozie care corespunde
cresterii segmentului tertiar. Din anii `20 in SUA si `60 in Franta, se formeaza un grup
social compus esentialmente din salariati, dar si membrii ai profesiilor liberare
(medici, personal paramedical), caracterizat de mobilitate geografica, profesionala si
sociala. Acesta, carora li se adauga grupul de regres al independentilor (mici patroni),
intretin permanent schimburi cu celelalte grupuri sociale, inlaturand granitele dintre
clase.

15
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

În perioada „celor trei decenii glorioase", nivelurile de viață se ameliorează

simțitor datorită creșterii salariilor și asigurărilor sociale (pensii, șomaj, boală).
Statele-providență intervin tot mai accentuat în viața familială, luând treptat în grijă
educația, asistența pentru cei lipsiți de mijloace, transporturile în comun, mijloacele
de comunicare. Odată cu prosperitatea economică și cu creșterea generală a
veniturilor în a doua jumătate a secolului XX, societățile occidentale intră, în ritmuri
diferite în era consumului și a abundenței. Obiectele de uz se înmulțesc și se ieftinesc,
bunurile se democratizează și, ca efect al culturii de masă, semnele, simbolurile,
opțiunile specifice fiecărei clase se estompează.

Societățile occidentale evoluează către o omogenizare a modului lor de viață.

Creșterea timpului liber și a veniturilor dă naștere unei societăți a loisir-ului,
îndreptată către urmărirea fericirii (vacanțe, practicarea sporturilor, cultura trupului,
cultura vieții).

Omogenizarea nu înseamnă totuși nivelare, trăsăturile culturale specifice

fiecărei țări subzistă, punându-și pecetea asupra societăților respective. Societățile
industriale nu au distrus nici ierarhiile, nici elitele, care, de altfel, au tendința de a se
reproduce (transmițând situațiile sociale din tată în fiu). Pe de altă parte, începând
din anii '70, criza economică adâncește diferențele de venituri și inegalitățile și
polarizează extremitățile scării sociale. Șomajul crescând al unei părți a populației
conduce la excluderea socială și tinde să devină ereditar. Criza zdruncină și sistemele
de protecție socială, punând probleme de finanțare.

Modelului comunist :

Proiectul voluntarist bolșevic urmărește să șteargă în întregime trecutul,

distrugând vechile structuri sociale, prigonind burghezia, confiscându-i bunurile,
abolind proprietatea privată, naționalizând întreprinderile și dând preeminență
proletariatului în cadrul unei îndustrializări accelerate.

Ca urmare a acestui model, noul regim distruge lumea rurală tradițională, iar
țăranii care rezistă sunt deportați și milioane dintre ei mor în gulagurile siberiene.

16
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

Criza economică a făcut ca societatea să funcționeze cu ajutorul terorii și al unei noi

socializări politice unice care integrează indivizii. In centrul noului sistem de valori
stau munca, familia și patria socialistă, iar omul sovietic, se presupune că crede în
viitorul luminos.

Locul de muncă este asigurat, ca și un venit minim, pensia și asigurarea de

boală. Accesul la educație și îngr1Jłn medicale sunt gratuite. Siguranța și egalitatea
iau locul libertății. In paralel se constituie o „castă” birocratică, formată din experți,
responsabili ai partidului, ai poliției și armatei, care confiscă puterea, înlănțuie
ideologic poporul și își arogă beneficii exorbitante în raport cu nivelul de viață al
majorității. ––

Istoria nu a reușit să realizeze societatea comunistă, regimul s-a prăbușit în anii

'90, datorită crizei economice și dezamăgirii populației, care nu îl mai susține. Din acel
moment libertatea este regăsită, cu tot ce presupune ea.

O lume in miscare
17
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

Migrațiile interbelice :

Contextul politic cunoaște în această perioadă afirmarea deplină a statelor-

națiune. Acestea devin forțe regulatoare, determinând tot ceea ce era legat de
migrație: dreptul de a călători, pașaport, vize, controlul de frontieră etc. Contrar cu
perioada premergătoare primului război mondial, migrația acestei epoci cunoaște
restricții majore, exigența unui pașaport si controalele de frontieră devenind
principalele instrumente ale controlului migrațiilor.

Conflictelepolitice, criza economică din anii 1930 și Revoluția rusă reprezintă

trei dintre cauzele majore ale accentuării migrației, mai ales sub forma de migrație
forțată.

Tipuri de migrații și efecte ale migrațiilor:

Migrația contemporană cunoaște numeroase forme de manifestare, pe măsura

diversității de cauze care o determină. Astfel, într-o enumerare care nu se dorește
exhaustivă, pot fi puse în evidență următoarele forme de migrație: migrația economică
transoceanică (determinată de nivelul scăzut de trai și de speranța unei noi vieți în
„lumea nouă"), migrația economică din Europa (determinată de nivelul scăzut de
trai), refugiații politici (migrația acestora este determinată de conflictele ideologice),
migrałiaforłată a unor grupuri și comunități naționale (determinată de conflictele și
războaiele etnice), migrația din zonele rurale spre cele urbane (determinată de
procesele de industrializare și de nivelul scăzut de trai), emigrarea din fostele colonii
spre statele europene dezvoltate din punct de vedere economic (determinată de nivelul
scăzut de trai) etc.

Dincolo de identificarea, particulară, a cauzelor migrației, au o importanță

deosebită și efectele pe care le determină. Impactul acestui proces asupra vieții
oamenilor, atât asupra celor care participă efectiv, dar și asupra celor din locația de
plecare și asupra celor din locația de sosire este unul deosebit, fiind implicate
schimbări fundamentale în viața de familie, muncă, politică, economie, cultură etc.

În general, se poate aprecia, mai ales în legătură cu imigrația economică, că

aceasta este percepută ca pozitivă atât timp cât țara sau regiunea de imigrație

18
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

(putând fi vorba, de asemenea, de migrația dinspre mediul rural spre cel urban) se
găsesc într-o perioadă de creștere economică. Altfel, migrațiile sunt percepute ca
punând în pericol o anumită situație de echilibru sau ca accentuând un dezechilibru
existent.

Turismul ca mișcare migratorie

Dezvoltarea căilor de comunicație, a comunicațiilor, creșterea nivelului de trai pentru

o parte a locuitorilor planetei, a condus la o dezvoltare fără precedent a turismului,
care a încetat practic să mai reprezinte un simplu proces economic. Un număr din ce
în ce mai mare de oameni preferă să petreacă o parte a timpului călătorind sau efectiv
trăind Într-o alta locație decât cea de origine, amploarea fenomenului determinând ca
regiuni sau țări întregi să se configureze pe măsura acestui fenomen.

19
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

Curente si idei economice

Deși cu o istorie relativ recentă, economia este una dintre științele care isi
puneamprenta in mod decisiv asupra existenței sociale. Într-un secol în care „timpul
reprezinta bani" sau, altfel spus, totul poate apare ca marfă, este cu atât mai evidentă
importanța ideilor emise de către economiști și puse în practică de guverne sau
întreprinzătorii individuali. De aceste idei, după cum istoria secolului XX a dovedit-o,
a depins și depinde situația economico-socială proprie la un moment dat unii anumit
stat și, din ce în ce mai mult, a întregii omeniri.

Linie de asamblare pentru Ford T – Detroit

20
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

Economia capitalistă este un sistem economic în care preţul şi produsele depind

de legea cererii şi ofertei. Condiţiile funcţionării economei de piaţă sunt:

-piaţa este cadrul general prin care se stabileşte ce, cât şi pentru cine să se producă;

-deciziile economice sunt luate în mod liberal de către indivizi şi firme;

-agenţii economici acţionează într-un regim concurenţial, cu interes de obţinere a

profitului maxim;

-formarea liberă a preţurilor pe baza cunoaşterii cererii şi ofertei;

-statul are doar rolul de a asigura cadrul instituţional al economiei.

În secolul al XX-lea au existat două mari modele ale economiei de piaţă:

1.Modelul neoclasic este caracterizat prin:

-autoreglarea sistemului, statul având o intervenţie minimă în economie;

-forţele pieţei asigură corelaţia necesară sistemului economic, care, datorită raportului
cerere-ofertă, va gravita în jurul punctului de echilibru;

-rolul statului constă în asigurarea unei mase monetare în concordanţă cu nivelul

producţiei şi necesităţile circulaţiei;

2.Modelul keynesian presupune că:

-sistemul economic nu poate fi în echilibru la ocuparea deplină a forţei de muncă, dar

ajunge la un punct de echilibru la o anumită rată a şomajului;

-statul trebuie să aibă rol activ în administrarea echilibrului, astfel încât între şomaj
şi inflaţie să existe un raport optim în diferite momente.

Între 1945-1973, ţările capitaliste europene au cunoscut importante creşteri

economice, fiind afectate însă de crizele petrolului în 1973-1979. Modelul sovietic,
adoptat de toate ţările comuniste cu excepţia Iugoslaviei şi Chinei, este cel al
economiei dirijate.

Caracteristicile acesteia sunt:

21
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

-este etatizată, aproape toate mijloacele de producţie se află în proprietatea statului,

resursele fiind alocate prin plan;

-este birocratizată, deoarece dispune de un mare apărat de stat, caracterizat printr-un

stil de muncă formalist;

-este ineficientă, deoarece bunurile nu sunt produse în raport cu cererea existentă, ci

pe baza planurilor întocmite de birocraţi.

În anii '90, după căderea comunismului, capitalismul se impune în toate ţările

lumii. Calea neoliberală de dezvoltare generează creşteri economice mari, dar
agravează şi contrastele sociale, precum şi deosebirile dintre ţările bogate şi cele
harnice.

22
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

Stiinta si societatea
Dacă din punct de vedere temporal secolul XX a început la I ianuarie 1901 și încheiat la 31
decembrie 2000, iar dintr-un anumit punct de vedere istoric a început iulie 1914 (începutul primului
război mondial) și s-a încheiat în 31 decembrie 1991 (disoluția URSS), din punctul de vedere al
științei s-ar putea spune că începe în 1905 ; (Albert Einstein face publică teoria relativității
restrânse) și s-a încheiat în 1996 (primul animal clonat). Astfel de delimitări au însă, cu siguranță, un
anumit grad de arbitrarietate. Ceea ce se poate spune însă fără rezerve este că secolul XX este unul
al știintei, iar prin aceasta unul al realizării multora dintre visele milenare ale omului.

Secolul XX începe sub cele mai bune auspicii, mai mult decât niciodată existând conștiința
debutului unei noi epoci: nivelul de viață se ameliorează, muncitorii primesc salarii mai bune, timpul
de muncă se limitează etc. O centribuție deosebită la noua viziune era datorată științei, care anunța
orizonturi din ce în ce mai largi omului, care considera, din ce în ce mai mult, că se anunța o epocă
înfloritoare. Desigur, toate acestea, considerate la dimensiuni planetare, reprezentau avantajele unei
minorități. Foarte repede evenimentele vor surveni, indiferent de domeniu, cu o rapiditate tot mai
mare, bulversând în întregime tradiții ce păreau eterne.

Pentru a sublinia doar una dintre marile prefaceri trăite, este evident că progresiv ieșim din
lumea „lucrurilor citite” și pătrundem în lumea „lucrurilor văzute". Dintotdeauna, omului,
evenimentele i-au fost povestite, dintr-o dată îi sunt arătate, homo sapiens lăsând, într-un fel, locul
lui homo videns. Această transformare, într-o epocă în care cunoașterea reprezintă esența întregii
existențe, are și aspectele sale negative: din ce în ce mai mult se vorbește de înlocuirea omului
înțelept, cel care încearcă să-și explice în primul rând ceea ce i se povestește, cu omul care știe numai
ceea ce vede, care vede „fără să știe".

Cele mai importante descoperiri stiintifice:

1.Internetul

Deşi are o istorie cu mult mai scurtă decât alte invenţii, internetul este poate cea care ne-a
schimbat vieţile cel mai mult. Termenii Internet şi internet provin din împreunarea artificială şi
parţială a două cuvinte englezeşti:interconnected=interconectat şi network=reţea. Conform
definiţiei, Internetul este un sistem public disponibil la nivel mondial de reţele de calculatoare
interconectate, care transmit date prin comutare de pachete folosind un standard Internet conform
protocoalelor (regulilor) de comunicare „Transmission Control Protocol” şi „Internet Protocol”,
numite împreună „stiva TCP/IP”. Precursorul Internetului datează din 1965, când Agenţia pentru
Proiecte de Cercetare Înaintate de Apărare-a Ministerului Apărării, Department of Defense sau Dod
din SUA (Defence Advanced Research Projects Agency, en:DARPA) a creat prima reţea de
computere interconectate sub numele ARPAnet. Super-reţeaua de Internet din zilele noastre a

23
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

rezultat din extinderea permanentă a acestei reţele iniţiale ARPAnet. Azi pe glob există un singur
Internet, care însă este uriaş;el oferă utilizatorilor săi o multitudine de informaţii şi servicii precum
e-mail, www, FTP, Găzduire web (web hosting) şi multe altele, unele dintre ele fiind numai contra
cost.

2. Televiziunea

Televizorul este un obiect considerat nelipsit în casele a miliarde de oameni. Termenul de

televiziune este un termen format din:Tele- grecescul pentru departe, în timp ce "-viziune", este de la
latinescul Visio, însemnând viziune sau "la vedere". Acesta este adesea abreviat ca TV. Din punct de
vedere tehnic, televiziunea poate fi definită ca un ansamblu de principii, metode şi tehnici utilizate
pentru transmiterea electrică pe un canal de comunicaţie a imaginilor în mişcare. Este o invenţie a
perioadei interbelice, deşi primele principii au început să se studieze din secolul al XIX-lea.
Dezvoltarea tehnologiei de televiziune poate fi împărţită pe două paliere:acele creaţii care depindeau
de principii mecanice cât şi electronice, precum şi cele care sunt pur electronice. Din cele din urmă
au evoluat televizoarele moderne.

Prima transmisie televizată la distanţă a avut loc de la Washington la New York pe 07

aprilie 1927. Imaginea arătată a fost cea a lui Herbert Hoover, pe atunci Secretar al Comerţului.
Imediat după terminarea războiului lucrurile se precipită:echiparea cu astfel de aparate se face într-
un ritm alert, astfel ca în 1951, în Statele Unite existau 10 televizoare la 100 de locuitori, iar în
Marea Britanie, 3 televizoare la acelaşi număr de locuitori. În 1951, televiziunea apare şi în ţări
considerate drept sărace, cum ar fi Cuba, Mexic sau Brazilia, pentru că în ţara noastră să aibă loc, pe
31 decembrie 1956, prima emisiune televizată trasmisă în mod oficial.

3. Telefonul

Invenţia acestui obiect este încă un subiect controversat, mai mulţi inventatori disputându-
şi acest lucru. Se susţine că Philip Reis a inventat un telefon în 1860 şi a vorbit prima teză, "Das
Pferd keinen Gurkensalat frisst" (calul nu mănâncă salată de castraveţi). Pe de altă parte este
recunoscut că primul dispozitiv construit de Alexander Graham Bell a fost în Boston,
Massachusetts, în 1876. Printre altele, şi despre inventatorul italian Antonio Meucci se spune că a
inventat aparatul în 1849, iar în luna iunie 2002 Meucci, acesta fiind creditat în mod oficial de către
Cameră Reprezentanţilor din SUA, cu inventarea de telefon, în loc de Bell.

Practic nu se poate vorbi de un singur inventator al telefonului, rezultatul fiind produsul

muncii a mai multor mâini ce merită recunoaştere pentru aportul lor adus produsului ce astăzi ne
este nelipsit. Cele mai vechi telefoane erau mai degrabă dispozitive mecanice ce se bazau pe

24
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

transmisia sunetului prin aer sau alte medii fizice decât dispozitive electrice bazate pe semnale
electro-magnetice.

În prezent se poate vorbi de o tot mai puţină utilizare a telefoanelor clasice, evoluţia
tehnologiei punându-ne la dispoziţie tot mai performanţele telefoane mobile. Acestea au la bază
dispozitivele de emisie-recepţie din dotarea taxiurilor, unde era necesară o intervenţie promptă şi
operativă. Acestea nu puţeau fi considerate telefoane mobile în sensul actual al cuvântului:nu
puteau fi conectate la reţeaua de telefonie fixă clasică şi nu erau dotate cu numere pentru apelare.
Telefonia mobilă modernă înregistrează un salt uriaş pe 3 aprilie 1973 când Dr. Martin Cooper de la
Motorola, în timp ce se deplasa pe o stradă din New York, efectuează o convorbire cu Dr. Joel S.
Engel, şeful direcţiei de cercetare de la AT&T Bell Labs, fiind prima convorbire cu un telefon mobil
În afară de Martin Cooper de la Motorola căruia i se atribuie primul telefon mobil practic, bazat pe
utilizarea undelor radio, putem menţiona şi alţi inventatori care şi-au adus contribuţia în evoluţia
telefoniei mobile:Nathan B. Stabbefield din Kentucky;George Sweigert din Ohio căruia i se atribuie
primul telefon modern fără fir;Charles A. Gladder şi Martin H. Parelman din Nevada, invenţie
patentată în 1979 ce prevedea utilizarea frecvenţelor radio.

4. Automobilul

Si această invenţie nu poate fi atribuită unui singur inventator. istoria automobilelor reflectă
o evoluţie care a avut loc la nivel mondial. Se crede că primele automobile cu motoare pe benzină cu
motor cu combustie internă au fost finalizate aproape simultan în 1886 de către inventatorii germani
care au lucrat independent:Carl Benz pe 3 iulie 1886 în Mannheim, resp. Gottlieb Daimler şi
Wilhelm Maybach în Stuttgart (de asemenea, inventatori de biciclete primul motor) şi inventatorul
austriac Siegfried Marcus din Viena.

La începutul secolului XX asistăm la o dezvoltare fără precedent a industriei automobilului

mai ales în ţările dezvoltate. Astfel, firmele americane constructoare de automobile, precum Ford şi
General Motors, cunosc o dezvoltare rapidă fără precedent. Astfel, între 1908 şi 1927, automobilul
Ford Model T va revoluţiona istoria automobilului, atât prin schimbările în design, cât mai ales prin
producţia de mare serie în care este realizat şi această folosind o linie de asamblare, ajungând că în
1914 să fie vândute 250.000 de bucăţi.

În perioada anilor '50, viteză şi puterea motoarelor cresc tot mai mult, design-ul caroseriilor
devine tot mai armonios şi are loc răspândirea fără precedent a automobilului în întreagă lume.
Maşini de dimensiuni mici, că Mini (produs de British Motor Corporation) şi Fiat 500, se răspândesc
în întreagă Europa. De un deosebit succes se bucură germanul Volkswagen Beetle,

Dacă la începutul secolului XX existau câteva sute de mii, la începutul perioadei postbelice
existau pe plan mondial peste 500.000 de automobile, că în 2007 producţia mondială anuală să

25
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

depăşească 70 de milioane de unităţi. Industria auto a viitorului trebuie să răspundă unor cerinţe
că:spaţii tot mai mici de parcare şi de deplasare, utilizarea energiei regenerabile, preţ redus de
fabricaţie etc.

5. Bomba atomică-armele nucleare

Armele nucleare sau bombele atomice, sunt tipul de arme cele mai de distrugătoare şi care se
bazează pe energia eliberată prin următoarele procese fizice:la prima generaţie:bombă prin fisiune
nucleară (realizată iniţial în SUA (1944) şi apoi în URSS), respectiv la a două generaţie:bombă cu
hidrogen:prin fisiune, urmată de fuziune nucleară, realizată iniţial în URSS).

Armele nucleare au fost fost folosite doar de două ori în istorie-în ultimele zile ale celui de-al
Doilea Război Mondial. Primul bombardament a avut loc în dimineaţa zilei de 6 august 1945, când
Statele Unite au lansat un dispozitiv de tip pistol cu uraniu numit "Little Boy", asupra oraşului
japonez Hiroshima, fiind urmat trei zile mai târziu de un alt atac. La 9 august 1945, SUA lansează
un dispozitiv tip implozie, cu plutoniu, cu numele de cod "Fat Man" (Grasul), aruncat asupra
oraşului Nagasaki. Norul, sau "ciupercă" acestei bombe s-a înălţat mai mult de 18 kilometri
deasupra hipocentrului exploziei.

Puterile nucleare recunoscute oficial sunt Statele Unite, Rusia, Marea Britanie, Franţa,
Republică Populară Chineză, India, şi Pakistan. Însă cursa înarmării nucleare a cuprins şi alte state.
Israelul pare să aibă şi el un program nuclear extensiv, Coreea de Nor având şi ea un program de
acest gen, fiind de asemenea cunoscut că şi Iranul are capabilităţi nucleare indigene. Gurvenul
iranian spune însă că activităţile sale nucleare, cum ar fi îmbogăţirea uraniului, urmăresc numai
scopuri paşnice.

26
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

27
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

28
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

29
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

30
Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

31