Rolul scolii in pregatirea scolarului pentru cunoasterea, ocrotirea si protejarea

mediului inconjurator
Învăţământul actual este guvernat de vechile paradigme educaţionale . Noile tendinţe de
modernizare isi propun sa identifice demersuri educaţionale care sa mute accentul de la
informativ spre formativ, de la cantitate spre calitatea cunoştinţelor .
Realitatea contemporană demonstrează că rolul şcolii a devenit tot mai complex, datorită
necesităţii corelării funcţionale a acesteia cu segmente din social. Astfel şcolii ii revine rolul de
a se ocupa de pregătirea şi formarea noilor generaţii de tineri potrivite unor nevoi sociale
specifice, legate de economia de piaţă, de noile tipuri de profesionalizare.
S-a spus, pe bună dreptate, că ştiinţa este putere, ştiinţa îl ajută pe om să utilizeze natura
conform scopurilor şi intereselor sale. Şcoala stimulează dezvoltarea intereselor de cunoaştere
stimulând continua îmbogăţire a cunoştinţelor, dar se ocupă şi de formarea şi dezvoltarea unor
deprinderi sociale. O sarcină foarte importantă a şcolii se referă la formarea unei viziuni corecte
asupra mediului înconjurător şi asupra protejării lui, la dezvoltarea interesului elevilor şi la
formarea unei conduite adecvate.
Accentul trebuie mutat de la „cât” se învaţă spre „cum” se învaţă, cu ce instrumente de
lucru, cu ce selecţie a tehnicilor de informare, urmărind cultivarea la copii a stilului de muncă
independent, a capacitatilor de descoperire personală a informaţiilor prin observare, investigare,
experimentare, cercetare.
„Învăţarea are nu numai un caracter adaptativ la solicitările complexe ale mediului, ci ea
este şi principala modalitate de dezvoltare şi valorificare a potenţialului uman. Iată de ce în
contextul actual al transformărilor sociale, economice, demografice, ecologice etc., un rol
important trebuie acordat învăţării de tip inovator, cu caracter anticipativ şi participativ”
(G. Dumitriu, C. Dumitriu , 2004, p.90).
Piaget mentioneaza că „învăţarea este o relaţie între individ şi mediul înconjurător adică o
adaptare, iar inteligenţa este instrumentul cel mai perfecţionat al adaptării”(1965, p. 173).
Dezideratele majore ale învăţământului formativ pot fi folosite şi sunt bine realizate in
activităţile de cunoaşterea mediului înconjurător, prin activitatea de observare directă, de
experimentare, prin lucrări practice iniţiate în cadrul acestui tip de activităţi cât şi prin activităţi
complementare şi extraşcolare, ceea ce m-a determinat sa identific cele mai potrivite demersuri
didactice ale educării şcolarilor pentru cunoaşterea mediului.
 Astfel consider că este necesar ca şcolarul să trăiască experienţa de cunoaştere, el trebuie
să se angajeze în procesul cunoaşterii, să se implice în acest proces, să participe cu mult interes
pentru a cunoaşte cât mai mult din tainele naturii, din viaţa plantelor, animalelor, fenomenelor
din natură, cât şi contribuţia omului la protecţia mediului înconjurător.
Natura trebuie respectată şi nu dominată. Ea formează un întreg în care fiecare
componentă are un rol precis. În acest context, educarea şcolarilor în vederea însuşirii unor
norme de comportament ecologic, a devenit tot mai necesară astăzi, când se înregistrează o
influenţă crescută a omului asupra naturii.
Mediul ambiant în care elevii îşi desfăşoară activitatea, prin variatele lui aspecte,
constituie un prilej permanent de influenţare a personalităţii acestora.
Mai întâi de toate, mediul ambiant oferă elevului posibilitatea de a veni mereu în contact
cu ceva nou pentru el, care îi stârneşte curiozitatea, dorinţa de a-l cunoaşte. Astfel, din contactul
cu obiectele şi cu lucrurile personale şi cele ale adulţilor, apar diferite întrebări din care rezultă
că şcolarul se interesează de denumirea, calităţile sau provenienţa lor. Prin răspunsul dat se
transmit atât cunoştinţele solicitate de elev cât şi mesajele cu privire la atitudinea pe care trebuie
să o aibă acesta faţă de fiecare lucru sau fiinţă. Cu alte cuvinte, concomitent cu transmiterea de
cunoştinţe, se formează la fiecare elev o atitudine corespunzătoare, un anumit mod de
comportare.
Astfel, se înlesneşte cunoaşterea treptată a mediului înconjurător, ca şi integrarea din ce
în ce mai corectă a elevului în acest mediu. Totodată, noile cunoştinţe dobândite devin un
îndreptar preţios al acţiunilor întreprinse ulterior.
Curiozitatea pe care elevii o manifestă faţă de fenomenele naturii trebuie menţinută şi
transformată într-o puternică dorinţă de a le cunoaşte şi înţelege din ce în ce mai bine.
Observarea sistematică a dezvoltării şi schimbării în timp a plantelor, a creşterii şi îngrijirii
animalelor, educă atenţia, spiritul de observaţie deprinderea de a sesiza schimbările din natură şi
dorinţa de a cunoaşte cauzele acestora. Noile cunoştinţe transmise elevilor cu prilejul observării
diferitelor fenomene ale naturii sunt înţelese şi memorate cu multă uşurinţă.
Răspunzând la întrebările şcolarilor, invatatorul trebuie să le explice fenomenele
respective în raport cu nivelul de cunostinte pe care acestia l-au dobandit.
Astfel, orizontul de cunoaştere al elevilor se îmbogăţeşte treptat, ceea ce le permite
acestora să înţeleagă că plantele şi animalele au nevoie de anumite condiţii de dezvoltare ( hrană,
căldură, lumină, adăpost ),că trebuie îngrijite de om; sau că fiecare fenomen este rezultatul unei
cauze, că fenomenele sunt legate între ele şi depind unele de altele.
Înţelegerea treptată, pe baza cunoştinţelor transmise de invatator, a fenomenelor naturii, a
interdependentei dintre ele, a cauzelor care le-au provocat, contribuie din plin la însuşirea de
către elevi a unor cunostinte ştiinţifice despre natură.
Observarea sistematică a naturii de către elevi, sub îndrumarea invatatorului contribuie la
îmbogăţirea cunoştinţelor lor, la înţelegerea adecvată a fenomenelor naturii, la dezvoltarea
spiritului de observaţie, a gândirii şi limbajului. Observând natura, elevii pot, de asemenea, sub
îndrumarea adultului să sesizeze frumuseţile ei şi să o îndrăgească. În felul acesta li se educă
simţul estetic, sentimentul de admiraţie, de dragoste şi mândrie pentru bogăţiile şi frumuseţile
ţării în care trăiesc.
De asemenea, mediul înconjurător oferă scolarilor şi alte posibilităţi de cunoaştere. Este
vorba de cunoaşterea muncii oamenilor, a diferitelor meserii, a rezultatelor activităţii umane în
diferite domenii. Prin însuşirea de noi cunoştinţe despre aceste aspecte ale vieţii sociale, scolarii
îşi lărgesc orizontul, îşi dezvoltă interesul pentru cunoaşterea activităţii omului, li se educă
dragostea şi respectul faţă de om şi de rezultatele muncii lui.