ȘTIINȚE SI DIDACTICA DOMENIULUI ȘTIINȚE

IMPORTANȚA ACESTEI DISCIPLINE PENTRU VIITORUL CADRU DIDACTIC

Obiectivul principal al disciplinei de învăţământ știinţe ale naturii vizează observarea şi perceperea lumii
în întregul său, cu elementele componente, procesele şi fenomenele caracteristice, precum şi învăţarea prin
înţelegere şi aplicare.

Astfel, ceea ce se doreşte a se întâmpla cu demersul didactic, începând cu învăţământul primar, este să
aibă loc o deplasare de la “ce se învaţă?” la “de ce se învaţă?”, beneficiile acestei schimbări fiind:
– stimularea interesului de cunoaştere al copilului, care vede utilitatea efortului depus pentru învăţare,
prin competenţele pe care le dobândeşte;

– creşterea caracterului formativ al învăţării.

Practic, prin predarea-învăţarea ştiinţelor naturii nu se urmăreşte o acumulare de fapte şi informaţii
ştiinţifice care să ducă la însuşirea de concepte (testate şi confirmate sau infirmate experimental), ci
raportarea copilului la mediul în care trăieşte.

Ştiinţele, în calitatea lor de furnizor al principalelor instrumente de acţiune asupra mediului natural şi
de transformare a acestuia, trebuie să stabilească limitele între care această acţiune
este permisă, asumându-şi astfel responsabilitatea pentru conservarea mediului.
Această este o altă latură a ştiinţei cu care copilul trebuie să fie familiarizat în scopul realizării unei
educaţii ecologice adecvate.
Curriculum-ul pentru învățământul preșcolar presupune planificarea educației timpurii
pornind de la diversitatea contextelor și a domeniilor de dezvoltare.

Învățământul preșcolar este structurat în următoarele domeniile experiențiale:

• Domeniul om și societate;

• Domeniul psihomotric;

• Domeniul estetic și creativ;

• Domeniul limbă și comunicare;

• Domeniul științe.
 Competenţele şi capacităţile ce se intenționează a fi dezvoltate prin implementarea programei disciplinei știinţe ale
naturii se referă la:
 comunicare,
 studiu individual,
 înţelegerea şi valorificarea informaţiilor de natură ştiinţifică,
 relaţionarea în mediul natural şi social,
 atitudini şi comportamente ca:
• grija faţă de sănătatea proprie,
• faţă de sănătatea celorlalţi şi faţă de cea a mediului natural,
• interesul pentru aprecierea şi argumentarea logică;
• curiozitatea şi preocuparea faţă de fenomenele din mediu,
• independenţa gândirii,
• creativitatea.

Studierea și dezvoltarea acestor concepte și competențe este începută din clasa pregătitoare, materia numindu-se
Matematică și explorarea mediului și continuă până la finalul ciclului primar cu Matematică și știinte ale naturii.
 IMPORTANȚA CUNOAȘTERII MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ÎN GRĂDINIȚĂ

Mediul înconjurător în care copiii iși desfășoară activitatea, prin variatele lui aspecte, constituie un prilej
permanent de influențare asupra personalității acestuia. Pentru copil, mediul - prin condițiile materiale și culturale pe
care le oferă, constituie un cadru necesar dezvoltării lui și în același timp, principala sursă de impresii care
vor sta la baza procesului de cunoaștere a realității.

Activitățile de cunoaștere a mediului înconjurător contribuie la:

 în mod deosebit, la educarea intelectuală a preșcolarilor,
 cultivarea unei atitudini active de ocrotire a naturii și de protejare a mediului înconjurător,
 cultivarea unei conduite ecologice în relațiile copiilor cu natura,
 exersarea deprinderilor de îngrijire și ocrotire a mediului,
 stimularea curiozității pentru investigarea acestuia.

Prin participarea sistematică la activitățile de cunoaștere a mediului înconjurător, copiii au prilejul de a percepe
procesele și fenomenele din realitatea înconjurătoare. Astfel, ei intră în contact cu lumea viețuitoarelor și
corpurilor lipsite de viață (apă, aer, sol), cu procesele și fenomenele din mediul înconjurător. Prin intermediul acestor
activități, preșcolarii iși formează capacitatae de a sesiza transformările din natură, relațiile dintre viețuitoare,
unitatea dintre organism și mediu.
 Mediul înconjurător oferă copiilor și alte posibilități de cunoaștere:
 cunoașterea muncii oamenilor, a diferitelor meserii, a rezultatelor activității umane în diferite domenii,
 cunoașterea unor aspecte ale vieții sociale, copiii iși lărgesc orizontul, iși dezvoltă interesul pentru
cunoașterea activității omului,
 li se educă dragostea și respectul față de om și de rezultatele muncii lui.

Un aspect important il reprezintă fenomenele naturii, care oferă copiilor prilejul de a comunica în cadrul
grupei descoperirile lor și de a interpreta date și simboluri din care ei extrag informații, este vorba aici de
calendarul naturii, tabelul responsabilităților, jurnalul grupei, elemente cu care copiii operează zilnic.

Învățământul preprimar abordează multe elemente specifice cunoașterii mediului înconjurător.

Activitățile de cunoaștere a mediului se pot realiza pe întreg programul zilei și aproape prin toate formele de
organizare a procesului instructiv educativ, precum și activitățile pe centre de interes și cele complementare.
 IMPORTANȚA DOMENIULUI ȘTIINȚE ÎN CICLUL PRIMAR

 În ciclul primar, disciplina Matematică şi explorarea mediului este studiată de către elevi în clasa
pregătitoare, clasa I și clasa a II-a și este elaborată potrivit unui nou model de proiectare curriculară, centrat pe
competenţe.
 Construcţia programei este realizată astfel încât să contribuie la dezvoltarea profilului de formare al elevului din
ciclul primar. Din perspectiva disciplinei de studiu, orientarea demersului didactic pornește de la competenţe,
permite accentuarea scopului pentru care se învaţă şi a dimensiunii acţionale în formarea personalităţii
elevului.
 Conform Programei școlare elaborate în anul 2013, prin studierea acestei discipline, se urmărește ˮo abordare
integrată a matematicii și a unor elemente de științe ale naturiiˮ, avându-se în vedere că ˮo învățare holistică
are mai multe șanse să fie interesantă pentru elevi, fiind mai apropiată de orizontul lor de cunoaștereˮ.
 La clasele a III-a și a IV-a, denumirea disciplinei s-a modificat, disciplina fiind Științe ale naturii. Asemeni
disciplinei Matematică şi explorarea mediului, este inclusă în aria curriculară Matematică și științele
naturii.
 Conţinuturile învăţării se constituie din achiziţiile necesare elevului pentru alfabetizarea cu elemente
de bază ale celor două domenii integrate și ele sunt grupate pe următoarele domenii:
 Numere
 Figuri şi corpuri geometrice
 Măsurări
 Date
 Ştiinţele vieţii
 Ştiinţele Pământului
 Ştiinţe fizice

Se urmăreşte realizarea unui demers didactic personalizat, care să asigure formarea competenţelor
prevăzute de programă, în contextul specific al fiecărei clase şi al fiecărui elev.
 Includerea clasei pregătitoare în învăţământul general şi obligatoriu implică o perspectivă nuanţată a
curriculumului la acest nivel de vârstă. Este necesară o abordare specifică educaţiei timpurii, bazată în
esenţă pe stimularea învăţării prin joc, care să ofere în acelaşi timp o plajă largă de diferenţiere a demersului
didactic, în funcţie de nivelul de achiziţii variate ale elevilor.
 Disciplina Matematică şi explorarea mediului are un caracter de noutate în raport cu disciplinele studiate
până în prezent în clasele I şi a II-a din învăţământul primar.
 Studiul disciplinei Matematică şi explorarea mediului, început în clasa pregătitoare, se continuă până în
clasa a II-a, urmărind o dezvoltare progresivă a competenţelor, precum şi a celorlalte achiziţii dobândite de
elevi, prin valorificarea experienţei specifice vârstei elevilor, prin accentuarea dimensiunilor afectiv-atitudinale
şi acţionale ale formării personalităţii elevilor.
 Programa de Matematică şi explorarea mediului pentru clasa pregătitoare a fost structurată astfel încât să
promoveze un demers didactic centrat pe dezvoltarea unor competenţe incipiente ale elevului de vârstă
mică, în scopul construirii bazei pentru învăţări aprofundate ulterioare.
 Curriculum-ul actual de Ştiinţe ale naturii este structurat astfel încât permite multiple legături între domeniile
componente, dar şi între acestea şi alte domenii. Predarea Ştiinţelor în ciclul primar are ca scop însuşirea de
către elevi a acelor achiziţii şcolare (cunoştinţe, capacităţi, atitudini) care să permită integrarea lor atât în
ciclul gimnazial cât şi aplicarea lor în experienţa de viaţă.
 Astfel de activităţi interdisciplinare au rolul de a stimula creativitatea elevilor şi de a le forma capacitatea de
a-şi folosi informaţiile într-un stil propriu pentru a ajunge la un model explicativ al realităţii şi la un nivel de
dezvoltare personală care să permită exprimarea atitudinilor faţă de valorile ştiinţei, ale şcolii şi ale societăţii
în general.
 Toate activităţiile realizate la obiectul „Ştiinţe ale naturii” din clasele I-IV au rolul de a dezvolta la copii o
atitudine de responsabilitate faţă de mediu, să-i motiveze pentru protecţia mediului înconjurător. În mod
obligatoriu, cunoştinţele trebuie să corespundă particularităţilor de vârstă şi individuale a celor antrenaţi în
învăţare, de aceea se impune trecerea de la cunoscut la necunoscut, de la simplu la complex, de la
apropiat la depărtat, de la particular la general.
 Conform programei școlare din 2014, demersul didactic s-a deplasat de la ˮce se învață?ˮ la ˮde ce se
învață?ˮ, stimulându-se pe de o parte interesul de cunoaștere al copilului, care vede utilitatea propriei munci
prin competențele pe care le dobândește, iar pe de altă parte contribuind la creșterea caracterului formativ al
învățării.
De la programa școlară la activitatea din clasă, profesorul are rolul de a planifica demersul didactic prin:
 lectura personalizată și integrală a programei, pentru a înțelege mecanismele de construcție
curriculară și modul de abordare a învățării în cadrul unei discipline/domeniu/modul, precum şi
pentru a înțelege relațiile dintre componentele majore ale curriculumului național;
 realizarea documentelor de proiectare – planificarea calendaristică şi proiectarea unităților de
învățare – pornind de la competențele definite de programa școlară;
 proiectarea unor situații de învățare adecvate competențelor și temelor de conținut asociate,
adaptabile la diferite contexte și nevoi educaționale, inovative în raport cu alte contexte
educaționale și flexibile ca modalitate de realizare – care să permită dezvoltarea competențelor
specifice.
 dezvoltarea curriculumului la decizia școlii, prin proiectarea de opționale centrate pe nevoile și
interesele de învățare ale elevilor cu care acesta lucrează.
 PROIECTAREA ȘI DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚILOR ANUALE/TEMATICE ÎN GRĂDINIȚĂ
Schema proiectării, pe teme anuale de studiu, a activităților tematice/pe domenii experiențiale (Anexa
[Link] pentru educație timpurie 2019)
 Programul anual de studiu pentru nivelul antepreșcolar și nivelul preșcolar se va organiza în jurul a șase
mari teme (teme de integrare curriculară):
Cine sunt/suntem?;
Când, cum și de ce se întâmplă?;
Cum este, a fost și va fi aici pe Pământ?;
Cine și cum planifică/organizează o activitate?; Cum exprimăm ceea ce simțim?;
Ce si cum vreau să fiu?
(ordinea prezentării nu are o succesiune obligatorie si nu are nicio legatură cu momentul din anul școlar,
pentru o temă sau alta, se pot derula cu copiii, diferite proiecte tematice).
Cadrul didactic se poate opri la cel puțin 2 teme anuale (pentru nivelul antepreșcolar) si, respectiv, cel puțin
4 teme anuale (pentru nivelul preșcolar), în funcție de nivelul grupei și de dimensiunile de dezvoltare avute în
vedere. În cadrul grupelor cu copii de 5-6 ani se recomandă parcurgerea tuturor celor 6 teme anuale de studiu.
 Pornind de la aceste teme anual, pe grupe de vârstă, se stabilesc proiectele/activitățile tematice
care urmează a se desfășura cu copiii.

Intr-un an școlar, la nivel preșcolar, se pot derula cu copiii:

 maximum 7 proiecte tematice cu o durata de 5 săptămâni/proiect

 un număr mai mare de proiecte de mai mică amploare (ceea ce este recomandat), variind între
1-3 săptămâni, în funcție de complexitataea temei abordate si de interesul copiilor pentru tema
respectivă.

 De asemenea, pot exista și săptămâni în care copiii nu sunt implicați în niciun proiect, dar în
care sunt stabilite teme săptămânale independente, de interes pentru ceea ce copiii vor să
studieze.

 Totodată, pot exista și proiecte de o zi (teme concurente) si/sau proiecte transsemestriale.

PLANIFICARE ANUALĂ ORIENTATIVĂ NIVEL PREȘCOLAR
Domeniul Limba si comunicare-Educarea limbajului (DLC-EL)
Domeniu Științe - Activitatate matematică (DŞ- AM)
- Cunoașterea mediului (DŞ-CM)
Domeniul Om și societate (DOŞ)
 Actiunea de exprimare a comportamentului
MODALITĂŢI DE OPERAŢIONALIZARE A Nivelul
(clasa de obiective)
Semnificatie observabil
(exemple)
OBIECTIVELOR CE POT FI UTILIZATE 1. Obiective de Memorare, Să definească, să distingă, să recunoască,
ÎN PRACTICA EDUCAŢIONALĂ cunoaştere (achiziţie) recunoaştere, să identifice, să enumere
reproducere de date,
concepte, metode,
legi
2. Obiective de Transpunerea, Să formuleze o definiţie personală, să
înţelegere interpretarea şi explice, să argumenteze, să exemplifice
extrapolarea
informaţiei
3. Obiective de aplicare Aplicarea Să aplice, să transfere, să utilizeze, să
Taxonomia domeniului cognitiv, conceptelor şi a rezolve, să corecteze, să organizeze
regulilor asimilate la
alte probleme
cunoscută şi ca taxonomia lui B.S. Bloom, concrete
4. Obiective de analiză Analiza elementelor, Să analizeze, să clasifice, să găsească
cuprinde şase clase de obiective: cunoaştere, analiza de relaţii tip (elementele structurale date/cunoscute),
cauză-efect, analiza să distingă, să diferentieze, să compare, să
înţelegere, aplicare, analiză, sinteză, principiilor şi a ordoneze
structurii de
organizare
evaluare. Ele sunt ierarhizate după gradul de
complexitate în asimilarea cunoştintelor şi în 5. Obiective de sinteză Elaborarea unei Să compună, să propună, să formuleze, să
(creaţie) lucrări personale, modifice, să relateze, să povestească
propunerea unui
formarea–dezvoltarea capacităţilor proiect
6. Obiective de Aprecieri, măsurări Să evalueze, să formuleze opinii, judecăţi
intelectuale. evaluare pe baza unor criterii de valoare; să explice, să decidă
interne şi/sau externe
 Obiectivele din orice domeniu şi clasa comportamentală se supun tehnicii de operaţionalizare.

Obiectivul operaţional este obiectivul formulat printr-un singur comportament observabil şi măsurabil,
în cel puţin o sarcină de activitate concretă, sarcină prin care acesta este testat pe parcursul şi/sau la sfârşitul
lecţiei; este un rezultat dorit, la care trebuie să ajungă elevul până la sfârşitul lecţiei, precizând “ce va şti
să facă” sau ce va trebui „să ştie să facă cu ceea ce ştie”.
Operaţionalizarea obiectivelor se realizează prin aplicarea unei proceduri de operaţionalizare, respectiv
prin parcurgerea succesivă a indicaţiilor acesteia.

Operaţionalizarea obiectivelor poate fi făcută după următoarele patru condiţii:

- comportamentul (descris în termeni de acţiune observabilă);
- performanţa (elementul de conţinut asimilat: cunoştinţe, competenţe; atitudini, valori; operaţii manuale
şi conduite motrice);
- restricţiile comportamentului (condiţiile în care se va produce învăţarea şi elevul va proba formarea
comportamentului dorit);
- restricţiile performanţei (performanţa minima admisă - p.m.a.; criteriile după care se va aprecia
reuşita).
 Tipurile principale de criterii utilizate în formularea corectă a obiectivelor operaţionale sunt:
 criteriul calitativ,
 criteriu prin raportare la un model,
 criteriul temporal,
 criteriul cantitativ (exprimat numeric sau procentual).

 În cazul în care criteriul de performanţă nu este stabilit, se subîntelege că acesta este de 100% .
 Obiectivele trebuie să fi comunicate elevilor într-o formă accesibilă care să contribuie la stimularea şi
implicarea lor intelectuală, fizică şi afectiv-volitivă în activitate, în etapa lecţiei numită chiar Enunţarea
temei şi a unor obiective. În acest fel, toate demersurile de învăţare şi cunoaştere realizate de elevi vor fi
orientate de intenţionalităţile urmărite, care au fost conştientizate şi interiorizate de aceştia.
 Numărul obiectivelor operaţionale nu este standardizat; sunt stabilite de profesor, conform demersului
său personalizat în structurarea şi prelucrarea conţinutului la o clasă de elevi.
 Obiectivele operaţionale se referă la performanţele măsurabile şi detectabile prin schimbări vizibile de
comportament şcolar. Acest tip de obiective sînt importante pentru proiectarea demersului educaţional, pentru
că, după cum spunea Robert Mager „Dacă nu ştii unde mergi, atunci este dificil să alegi o cale potrivită de a
ajunge la destinaţie”.

R. Mager propune elaborarea obiectivelor operaţionale în baza unui model ACCM, unde;
A - semnifică auditoriul şi ne reaminteşte că obiectivele trebuie să fie focalizate asupra elevului şi nu
asupra învăţătorului.
C (primul) - ne sugerează întrebarea ,,Ce acţiuni sau comportamente aşteptăm din partea elevilor ca un
rezultat al lecţiei”, reprezintă comportamentul, ce se compune din 2 elemente: un verb de acţiune şi o referinţă
la conţinut. Verbul de acţiune specific actului comportamental aşteptat din partea elevului. Referinţa de
conţinut relevă un conţinutspecific şi de regulă este precedat de către verb.
C (al doilea) – reprezintă condiţiile (cum?) situaţiei în care se produce comportamentul aşteptat, acestea
fiind nişte parametri ai procesului de învăţare şi evaluare. În obiective sînt puse în evidenţă materialele ce pot
fi utilizate de către elevi.
M – reprezintă măsura (Cât?), acesta specificând standardul minim de performanţă în termini de
calitate, cantitate şi timp.
 A C C M

La sfârşitul lecţiei elevul să fie

Să enumere animalele de pădure Pe baza imaginilor 5 exemple
capabil:
 Pentru a verifica dacă obiectivul operaţional este formulat corect, trebuie să găsim în el răspunsul la
cele trei întrebări: Ce ? Cât? Cum?

Exemple de enunţuri, care ar favoriza răspunsurile obiectivelor la întrebarea Cum? şi Cât?

Cum să facă elevul? Cât să facă elevul?
Dintr-o listă de caracteristici Cu cuvinte proprii
Dintr-un text dat 5 structuri
În scris 10 plante
Oral Principalele 6 cauze
Completând schema Principalele tipuri de ţesuturi
Completând diagrama Câte un exemplu
În baza informaţiei din manual O definiţie
În baza informaţiei oferită de profesor Cel puţin 5 particularităţi
În baza unei descrieri O schemă
În baza imaginii Un desen
Efectuând experimentul Prin 2-3 propoziţii
În baza mulajului Pe o jumătate de pagină
În baza planşei Trei exemple de factori
Pentru formularea obiectivelor operaționale se pot folosi următoarele verbe - acțiune:

 a alege  a desena  a interpreta

 a analiza  a determina  a justifica
 a aplica  a distinge  a modela
 a argumenta  a enumera  a realiza
 a caracteriza  a estima  a recunoaste
 a clasifica  a evidentia  a reprezenta (grafic)
 a compara  a explica  a sintetiza
 a completa  a explica  a stabili
 a deduce  a formula  a sustine
 a defini  a identifica  a transforma
 a demonstra  a imagina  a utiliza
 a descrie  a indica  a verifica
 Punctul de plecare al constituirii conținutului învățămȃntului este informația, elementul care se poate
conserva şi transmite cel mai uşor de la o generație la alta. Informația porneşte de la formele cele mai simple (concrete),
respectiv reprezentări şi continuă cu forme din ce în ce mai abstracte şi complexe, de tipul noțiunilor, judecăților,
teoriilor, principiilor, concepțiilor.

Informațiile se vor însoți în mod obligatoriu de structuri operatorii precum abilități, deprinderi şi tehnici de lucru, fie ele
intelectuale, fie de ordin practic - aplicativ.

REȚINEȚI!!!
Nu trebuie să punem semnul egalităţii între conţinut şi cunoştinţe. Acestea din urmă sunt numai o parte a componenţei
conţinuturilor.
 Conținuturile învățământului includ toate informațiile descrise şi organizate atât sub formă de program
oficializat, cât şi sub formă de conținuturi latente sau implicite; altfel spus, tot ce se comunică prin
şcoală/grădiniță oficial şi neoficial, inclusiv prin calitatea vieții şcolare, atitudinile cadrelor didactice,
contextual moral, rațional = conținuturile învățământului, cât şi pe cele ale educației nonformale şi
informale.

………. “conținutul învățământului este acel ansamblu coerent organizat şi etapizat pe trepte de
şcolarizare, care include cunoştințe, convingeri, modele atitudinale şi comportamentale, concepții despre om
şi menirea sa în societate, abilități intelectuale, profesionale şi artistice prin care se vizează formarea unei
personalități armonioase şi multilaterale, în concordanță cu cerințele actuale şi viitoare ale dezvoltării
societății” (Oprescu, 1988).

Paradigma postmodernă abordează conținutul curricular ca fiind cunoaştere care se construieşte prin
implicarea directă şi activă a celui care învață şi care poartă cu sine propriile experiențe în baza cărora
interpretează realitatea înconjurătoare, semnificații care sunt de conştientizat şi asumat de către cadrele
didactice.
Conținuturile învățării - Domeniul Ştiințe/Ştiințe ale naturii. Exemple
Analiza conținuturilor educaționale pentru domeniul Ştiințe
în învățământul primar şi preşcolar

Tabelul 1. Exemple
de conținuturi ale
învățării specifice fiecărui
nivel de studiu
SEMINAR 4

PROIECTARE CURRICULARĂ
COMPETENȚE, OBIECTIVE, COMPORTAMENTE ŞI ACTIVITĂȚI-DOMENIUL
ŞTIINȚE/ŞTIINȚE ALE NATURII

Proiectarea didactică = o activitate complexă de structurare a etapelor şi acțiunilor concrete de atingere

a obiectivelor propuse “care determină raporturile pedagogice optime cu celelalte elemente componente de
bază (conținuturile, metodologia şi evaluarea), respectiv contextuale (formele de organizare şi realizare a
activităților educaționale); proiectarea curriculară este realizabilă la diferite niveluri ale sistemului de
învățământ, pe termen scurt, mediu şi lung, cu implicarea tuturor elementelor de bază ale procesului
educațional, fiind valorificate într-un context anume” (Cristea, 2001).
Succinct, a proiecta o activitate didactică înseamnă a elabora un plan de acțiune pentru
“transmiterea unor seturi de cunoştințe, urmare a unor capacități, dobândirea de deprinderi şi formarea
de atitudini” (Cucoş, 2002).
 Ce presupune proiectarea curriculară?
În primul rând este necesară studierea cu atenție a programelor şcolare în vigoare la momentul proiectării didactice şi
elaborarea planificărilor calendaristice anuale şi semestriale/modulare (Tică, 2007).
Etapele proiectării curriculare asociate unei anumite teme de învățare, respectiv unități de învățare, la nivel
macropedagogic şi micropedagogic (Ionescu, 2003; Bocoş, 2013) sunt următoarele:
La nivel macropedagogic
 Stabilirea competențelor generale;
 Stabilirea obiectivelor-cadru.
La nivel micropedagogic:
 Stabilirea competențelor specifice, a obiectivelor de referință şi operaționale în concordanță cu sistemul de referință
spațio-temporal (De ce voi face?) şi cu precizarea contextului învățării, prin identificarea noțiunilor cunoscute (Ce
ştim?) şi a celor necesare a fi cunoscute (Ce nu ştim şi vrem să aflăm?);
 Organizarea sistematică şi logică a conținuturilor (Ce voi învăța?);
 Stabilirea strategiei optime de predare-învățare (Cum voi face?) prin selectarea şi corelarea (după caz) a celor mai
adecvate metode, resurse didactice şi forme de organizare;
 Stabilirea criteriilor după care se realizează evaluarea şi a instrumentelor adecvate (Cum voi sti dacă ceea ce trebuia
făcut a fost realizat?) prin alegerea unor scale de evaluare adecvate, precum şi interpretarea rezultatelor în vederea
eficientizării activității didactice.
 Cunoaşterea mediului
Obiective-cadru, obiective de referință, exemple de comportament
Grădinița le oferă copiilor de vârstă preşcolară posibilitatea de formare a capacităților şi atitudinilor, dezvoltarea
competențelor proprii, a creativității şi rezolvării de probleme (MEN, 2017).
Programa pentru învățământul preşcolar prezintă obiective-cadru şi cele de referință şi exemple de comportament (Tică,
2007), repere ale cadrelor didactice în desfăşurarea activităților de cunoaştere a mediului, astfel:
a) Obiective-cadru- OC (Ministerul Educației, Cercetării şi Tineretului, 2008)
“Stimularea curiozității privind explicarea şi înțelegerea lumii înconjurătoare;
Dezvoltarea capacității de rezolvare de situații problematice, prin achiziția de strategii adecvate;
Dezvoltarea capacității de cunoaştere şi înțelegere a mediului înconjurător, precum şi stimularea curiozității pentru
investigarea acestuia;
Dezvoltarea capacității de observare şi stabilire de relații cauzale, spațiale, temporale;
Utilizarea unui limbaj adecvat în prezentarea unor fenomene din natură şi din mediul înconjurător;
Formarea şi exersarea unor deprinderi de îngrijire şi ocrotire a mediului înconjurător, în vederea educării unei atitudini
pozitive față de acesta”.
a) Obiective de referință- OR (selecție) (Ministerul Educației, Cercetării şi Tineretului, 2008)
OR1:- să înțeleagă raporturi cauzale între acțiuni, fenomene (dacă….atunci) prin observare şi realizare de
experimente;
OR2:- să găsească soluții pentru situații problematice reale sau imaginare întâlnite în viața de zi cu zi sau în poveşti,
povestiri;
OR3:- Să cunoască unele elemente componente ale lumii înconjurătoare (obiecte, aerul, apa, vegetația, fauna, ființa
umană ca parte integrantă a mediului, fenomene ale naturii), precum şi interdependența dintre ele;
OR4: - să recunoască şi să descrie verbal şi/sau grafic anumite schimbări şi transformări din mediul apropiat;
OR5: - Să cunoască elemente ale mediului social şi cultural, poziționând elementul uman ca parte integrantă a
mediului;
OR6:- Să cunoască existența corpurilor cereşti, a vehiculelor cosmice;
OR7:- să comunice impresii, idei pe baza observărilor efectuate;
OR8: - Să manifeste disponibilitate în a participa la acțiuni de îngrijire şi protejare a mediului, aplicând cunoştințele
dobândite;
OR9: - să aplice norme de comportare specifice asigurării sănătății şi protecției omului şi naturii".
a) Comportamente (exemple asociate obiectivelor de referință) (Ministerul Educației, Cercetării şi Tineretului, 2008):
 Tema anuală de studiu: Cine sunt/suntem?
Nivelul 3-5 ani
Obiectiv de referință: OR3 - Să cunoască unele elemente componente ale lumii înconjurătoare (obiecte, aerul,
apa, vegetația, fauna, ființa umană ca parte integrantă a mediului, fenomene ale naturii), precum şi
interdependența dintre ele;
Comportament (exemple): descrie şi înțelege rolul ploii, al zăpezii
 Tema anuală de studiu: Cine sunt/suntem?
Nivelul 3-5 ani
Obiectiv de referință: OR5 - Să cunoască elemente ale mediului social şi cultural, poziționând elementul uman
ca parte integrantă a mediului;
Comportament (exemple): cunoaşte membrii familiei şi elemente comune acestora (gen, religie etc.)
 Tema anuală de studiu: Cum este, a fost şi va fi aici, pe Pământ?
Nivel de studiu: 5-6/7 ani
Obiective de referință: OR3- “Descrie părți componente ale corpului omenesc; adresează întrebări în legătură cu
cele observate; comunică în cadrul grupului rezultatele investigațiilor; pune întrebări legate de aspectele ce
prezintă interes pentru el din tema abordată; caută informații suplimentare despre tema studiată, antrenând
părinții, educatoarea, alte surse de informare”
Comportament (exemple): recunoaşte elemente componente ale corpului uman, sesizează influențele directe
dintre fenomenele naturii (ploaia, zăpada, frigul, căldura) şi mediul înconjurător.

 Tema anuală de studiu: Cum este, a fost şi va fi aici, pe Pământ?

Nivel de studiu: 5-6/7 ani
Obiective de referință: OR6 - Să cunoască existența corpurilor cereşti, a vehiculelor cosmice;
Comportament (exemple): descrie asemănările şi deosebirile dintre Pământ şi corpurile cereşti.

Prin compararea comportamentelor asociate aceluiaşi obiectiv putem extrage cu precizie care sunt elementele nou-
introduse odată cu trecerea elevului de la nivelul I la nivelul II.
Spre exemplu, în cazul OR3, dacă la nivelul de studiu 3-5 ani “elevul doar enumeră şi descrie părți componente”, la
vârsta de 5-6/7 ani “sesizează diferențe în mediul apropiat şi discută despre acestea”.
 Explorarea mediului
Competențe generale, competențe specifice, exemple de activități de învățare

Pentru ramura “Explorarea mediului” de la disciplina Matematică şi explorarea mediului, ce face parte din aria
curriculară Matematică şi Ştiințe ale naturii, este necesară o abordare integrată a conceptelor specifice Ştiințelor fizicii,
Ştiințelor Pământului şi Ştiințelor vieții (MEN, 2013).
Programa pentru învățământul primar, clasele pregătitoare, clasa I şi clasa a II-a, prezintă competențe generale,
competențe specifice şi exemple de activități de învățare, astfel:

a) Competențe generale (MEN,2013):

“CG1: Identificarea unor fenomene/relații/regularități/structuri din mediul apropiat;

CG2: Generarea unor explicații simple prin folosirea unor elemente de logică;

CG3: Rezolvarea de probleme pornind de la sortarea şi reprezentarea unor date;

CG4: Utilizarea unor etaloane convenționale pentru măsuri şi estimări"

a) Competențe specifice şi activități de învățare sugerate (MEN, 2013)- asociate competențelor generale:
 Destinație: Clasa pregătitoare
Competențe generale: CG1: Identificarea unor fenomene/relații/regularități/structuri din mediul apropiat;
CS1: Competențe specifice asociate CG1: “Descierea unor fenomene/procese/structuri repetitive simple din mediul
apropiat, în scopul identificării unor regularități”;
Activități de învățare asociate CS1 - exemple: asocieri şi diferențe între animale sălbatice şi animale domestice, plante
iubitoare de lumină şi plante iubitoare de întuneric; jocuri de tip rebus sau puzzle pentru recunoaşterea elementelor comune
asociate fenomenelor naturii (ploaie şi ninsoare).
 Destinație: Clasa I
Competențe generale: CG2: Generarea unor explicații simple prin folosirea unor elemente de logică;
CS2: Competențe specifice asociate CG2: “Identificarea unor consecințe ale unor acțiuni, fenomene, procese
simple”;
Activități de învățare asociate CS2: - exemple - descoperirea cauzei care a determinat uscarea unei plante verzi ca
urmare a excesului de apă; înțelegerea rolului solului ca sursă de hrănire.
 Destinație: Clasa a II-a
Competențe generale: CG3- Rezolvarea de probleme pornind de la sortarea şi reprezentarea unor
date;
CS3: Competențe specifice asociate CG3: “Sortarea, clasificarea şi înregistrarea prin desene şi
tabele a unor date din mediul cunoscut”;
Activități de învățare asociate CS3 – exemple - clasificarea după criteriul apartenenței la un nivel
trofic, sortarea după intensitatea sunetului.
 Ştiințe ale naturii
Competențe generale, competențe specifice, exemple de activități de învățare

Disciplina de studiu Ştiințe ale naturii studiază lumea în ansamblul său, cu proprietățile, elementele componente
individuale şi în interacțiune, precum şi învățarea creativă prin experimentare sau consecință a modelării şi stimulării.
Demersul didactic se deplasează de la “ce” se învață la “de ce” se învață, având drept efect stimularea interesului pentru
cunoaştere prin descoperire (MEN, 2014).
Programa pentru învățământul primar la clasele a III-a şi a IV-a prezintă competențe generale, valabile pentru
ambele clase, competențe specifice derivate ale competențelor generale şi exemple de activități de învățare, dintre care
exemplificăm:
a) Competențe generale:
“CG1: Explorarea caracteristicilor unor corpuri, fenomene şi procese;
CG2: Investigarea mediului înconjurător folosind instrumente şi procedee specifice;
CG3: Rezolvarea de probleme din viața cotidiană valorificând achizițiile despre propriul corp şi despre mediul
înconjurător”.
a) Competențe specifice şi exemple de activități de învățare:
 Destinație: Clasa a III-a
Competențe generale: CG1: Explorarea caracteristicilor unor corpuri, fenomene şi procese;
CS1: Competențe specifice asociate CG1: “Identificarea unor caracteristici ale corpurilor vii şi nevii”;
Activități de învățare asociate CS1- exemple - utilizarea de materiale care îşi schimbă culoarea sau temperatura
printr-o simplă strângere în mână, pentru explicarea unor reacții termice, simularea valurilor, a efectelor vântului,
evidențierea efectelor razelor solare asupra unei plante, prin realizarea unor jocuri de rol, studii de caz, prezentări
digitale (Story Jumper).

 Destinație: Clasa a IV-a

Competențe generale: CG1: Explorarea caracteristicilor unor corpuri, fenomene şi procese;
CS2: Competențe specifice asociate CG1: “Identificarea unor caracteristici ale corpurilor vii şi nevii”;
Activități de învățare asociate CS2: compararea dizolvării aceleiaşi substanțe într-un mediu glucidic şi unul cu
sare, înțelegerea efectelor simple ale interacției lumii cu particulele de apă şi gheață din nori.