1.

Aspecte teoretice ale activităţilor experenţiale de studiere a naturii prin aplicaţii, investigaţii şi
experimente
1.1 Principiile didactice utilizte la cunoașterea școlarilor mici cu natura
1.2 Particularităţile studierii naturii de către elevi

Metodica modernă a familiarizării elevilor cu natura este o ştiinţa care studiază posibilităţile utilizării
naturii la formarea lumii spirituale, orientarea umanistă a personalităţii copilului. Alegerea conţinutului,
formelor şi metodelor instruirii ecologice elementare a preşcolarilor îi ajută educatorului să asigure orientarea
copiilor în lumea naturii ca bază a dezvoltării intelectuale, însuşirea normelor atitudinii grijulii faţă de natură.
Prevederi teoretice ale metodicii de familiarizare a copiilor cu natura sunt elaborate de pedagogia şi
psihologia preşcolară care examinează legităţile dezvoltării copiilor în procesul de instruire şi educare şi
ştiinţele naturii.
Principiul educaţiei conforme cu natura, începând cu [Link] se va întâlni în repetate rânduri în
sistemele pedagogice din secolele XVIII şi XIX, deşi fiecare dintre marii teoreticieni ai pedagogiei (Comenius,
Rouseau, Pestalozzi) înţelege acest principiu întrucâtva în mod diferit.
Comenius consideră, că omul ca parte a naturii este subordonat legilor ei principale şi generale, care
acţionează atât în lumea plantelor şi animalelor, cît şi în privinţa omului. El susţine, că “ordinea strictă în
şcoală trebuie să fie împrumutată de la natură”, că trebuie să pornească de la observaţiile “asupra proceselor,
pe care le manifestă pretutindeni natura în acţiunile sale”. Comenius încearcă să determine legităţile educaţiei
prin analogii cu “principiile de bază” fireşti , cu legile naturii. Vorbind despre legile naturii, Comenius
înaintează principiile educaţiei în conformitate cu natura.
1) el recunoaşte omul ca o parte a naturii ce se supune legilor ei;
2) educaţia se bazează pe natură-viaţă;
3) ajunge la ideea că trebuie să existe legi generale, care acţionează pe parcursul vieţii întregi atât în
natură, cît şi în societate. În baza acestui principiu [Link] a elaborat pentru prima dată un sistem
desfăşurat de instruire şi educaţie a omului de la naştere şi până la maturitate.
Reieşind din posibilităţile oferite de natură ca factor al educaţiei şi dezvoltării personalităţii
preşcolarilor, ştiinţele naturii rezolvă un set de obiective ca: formarea unui sistem de cunoştinţe iniţiale despre
obiectele şi fenomenele naturii, cultivarea atitudinii pline de grijă faţă de natură, cultivarea priceperii şi
deprinderii de muncă, cultivarea la copii a percepţiei estetice a naturii, a priceperii de a vedea în ea ce e
frumos – toate asigurând utilizarea naturii ca mijloc de dezvoltare multilaterală a copiilor de vârstă preşcolară.
Soluţionarea obiectivelor privind familiarizarea copiilor cu natura este posibilă în cazul respectării
unor astfel de principii cum ar fi asigurarea conlucrării educatorului cu copiii, continuităţii şi
activismului copiilor în cunoaşterea naturii, crearea condiţiilor pentru contactarea neîntreruptă a
copiilor cu natura, apropierea de ea.
Selectarea conţinutului cunoştinţelor trebuie să reiasă din principiile generale ale pedagogiei. Unul din
principiile de bază ale pedagogiei este principiul instruirii evolutive şi cu efect educativ cu următoarele
cerinţe:
1) conţinutul cunoştinţelor trebuie determinat ţinând seama de scopurile educaţiei multilaterale, posibilităţile
psihice ale copiilor şi obiectivele concrete ale familiarizării copiilor cu natura;
2) caracterul evolutiv al instruirii nu presupune asimilarea unor noţiuni separate, răzleţe, ci a unui sistem de
cunoştinţe. Anume sistemul cunoştinţelor asigură formarea modalităţilor de a cunoaşte, a acţiunilor,
operaţiilor cognitive, deprinderilor şi priceperilor, dezvoltarea capacităţii lor intelectuale, a gândirii intuitiv-
concrete şi intuitivoperaţionale a preşcolarilor ([Link], [Link], [Link]âdov);
3) selectarea cunoştinţelor trebuie să contribuie la formarea modalităţilor principale de activitate a copiilor: fie
vorba de activităţi productive de joacă sau de activitate didactică elementară. Acestea sunt cunoştinţele despre
unele proprietăţi ale materialelor naturale, pe care copiii le folosesc în activitatea lor; cunoaşterea necesităţilor
plantelor şi animalelor, metodelor de satisfacere a lor etc.;
4) formarea sistemului de cunoştinţe presupune selecţia materialului tipic. Este necesar de a-i familiariza pe
copii cu plantele cele mai atrăgătoare, mai tipice din mediul ambiant, cu reprezentanţii tipici, frecvent întâlniţi
ai regnului animal, cu fenomenele sezoniere tipice etc.
Principiul ştiinţific. Reprezentările şi noţiunile elementare asimilate de preşcolari trebuie să-i apropie
pe copii de însuşirea de noţiuni şi legităţi ştiinţifice dintr-un domeniu sau altul al realităţii. Deci, selectarea
conţinutului trebuie să reiasă din aceste noţiuni şi legităţi. Astfel selectarea cunoştinţelor privind natura nertă
se determină reieşind din anumite noţiuni de meteorologie, geografie, fizică. Cunoştinţele despre plante
trebuie să ţină seama de conţinutul noţiunilor de bază ale botanicii, cunoştinţele despre animale – să
pregătească pentru asimilarea zoologiei, ecologiei.
Selectarea materialului cu conţinut ştiinţific despre natură porneşte de la ideile fundamentale ale
ştiinţelor despre natură:
1) ştiinţa despre unitatea dintre organism şi mediul înconjurător;
2) bogăţia şi diversitatea naturii înconjurătoare este rezultatul dezvoltării şi schimbării.
În aşa mod de la vârsta preşcolară copiii capătă reprezentări despre natură ca despre un tot întreg.
Toate acestea definesc abordarea ecologică în ceea ce priveşte studierea naturii de către copii.
Principiul accesibilităţii presupune evidenţa particularităţilor şi posibilităţilor activităţii cognitive a
copiilor la diferite trepte ale vârstei. În primul rând, trebuie luată în vedere structura psihologică a
cunoştinţelor copiilor de vârstă preşcolară. Conţinutul de bază al cunoştinţelor preşcolarilor îl constituie
reprezentările şi imaginile obiectelor şi fenomenelor.
Ele sunt mai întâi de toate rezultatul percepţiei nemijlocite a obiectelor şi fenomenelor (cunoştinţe
despre structura externă a plantelor şi animalelor, metodele de îngrijire a lor, despre fenomenele
meteorologice şi schimbările sezoniere din natura). Cercetările privind dezvoltarea gândirii copiilor de vârstă
preşcolară mare ([Link], [Link]şin, [Link], [Link]ţ, [Link], [Link]) au demonstrat
posibilitatea formării cunoştinţelor nu numai despre anumite obiecte ale naturii, ci şi despre grupuri de obiecte,
totalităţi ale lor la nivelul de noţiuni. Noţiunile elementare de ştiinţe ale naturii, formate la preşcolari, exprimă
un oarecare sistem de indici şi particularităţi cu condiţia dacă indicii esenţiali au o expresie exterioară
pregnantă. Rolul prioritar al gândirii intuitiv-operatorii, al proceselor senzoriale legate de activitatea cognitivă
a copiilor presupune crearea posibilităţilor de a percepe obiectele şi fenomenele naturale nemijlocit contactând
des cu ele . Datele cercetărilor actuale denotă posibilităţile destul de largi ale copiilor preşcolari de a însuşi
legăturile şi interdependenţele dintre obiecte şi fenomene.
Principiul etnografic. Preşcolarii trebuie să aibă mai întâi de toate reprezentări despre particularităţile
naturii ce-l înconjoară, ale naturii ţinutului natal. Copilul trebuie să ştie nu numai denumirile plantelor,
animalelor care se întâlnesc în anturajul natural apropiat, cerinţele lui, ci şi să ştie a le satisface , să ştie a afâna
solul, a stropi, a semăna, a creşte flori. Preşcolarul de vârstă mare ia cunoştinţă de munca oamenilor privind
transformarea şi ocrotirea naturii. Important ca bagajul de cunoştinţe despre ţinutul natal să devină temelia
cultivării dragostei faţă de natura plaiului natal, o condiţie a înţelegerii de către copii a specificului naturii
altor meleaguri, mai îndepărtate.