ROLUL GEOGRAFIEI ȘI AL ȘTIINȚELOR NATURII ÎN DEZVOLTAREA

PREȘCOLARULUI ȘI A ELEVULUI DE VÂRSTĂ ȘCOLARĂ MICĂ

1. Introducere

Studiul naturii vizează observarea și perceperea lumii în întregul său, cu componentele,

procesele și fenomenele caracteristice. Într-un cadru organizat, preșcolarii și elevii sunt îndrumați
să-și dezvolte cunoașterea pornind de la explorarea și investigarea lumii înconjurătoare către o
realitate mai îndepărtată. Astfel ei se apropie de înțelegerea și experimentarea unor principii și legi
universale, programele pentru învățământul preșcolar și primar contribuind la formarea uneia
dintre competențele cheie („competențe matematice și competențe de bază în științe și tehnologii”),
dar și la formarea altora, precum: comunicarea în limba maternă, a învăța să înveți, competențe în
utilizarea noilor tehnologii informaționale și de comunicație, competențe sociale și civice, inițiativă
și antreprenoriat, sensibilizare culturală și exprimare artistică.
Dinamica societății contemporane îl pune pe copil încă de la vârste fragede în contexte tot
mai variate, îi oferă situații la care adesea trebuie să găsească spontan rezolvare. Acestea cer repere
reprezentate de anumite valori și atitudini, capacități de reacție, aptitudini formate pe parcursul
învățării, ce îi vor facilita integrarea în mediul social și natural. (M. E. N. „Programa școlară pentru
disciplina ȘTIINȚE ALE NATURII CLASELE a III-a – a IV-a”, 2014, p. 2)
Programa școlară pentru disciplina Geografie reprezintă o ofertă curriculară pentru clasa a
IV-a din învățământul primar și oferă premisele pentru construirea unei reprezentări coerente și
ierarhizate spațială a realității înconjurătoare, de la nivelul localității natale, până la dimensiunile
planetei.( Programa școlară pentru disciplina GEOGRAFIE Clasa a IV-a, 2014)
Prin strategiile didactice multiple, adecvate lucrului cu preșcolarii și elevii, în contextul
respectării principiilor didactice (vârstă, accesibilitate, evoluție individuală etc), cadrele didactice
(educatoare, învățători) îți asumă realizarea acestui deziderat necesar în dezvoltarea armonioasă a
personalității fiecăruia dintre ei.

2. Argument

Cunoaşterea este unul dintre elementele fundamentale care îl deosebesc pe om de toate

celelalte elemente ale lumii vii. Omul are avantajul de a putea învăţa atât din propria experienţă cât
şi din ceea a semenilor săi. Aceasta se realizează de la cea mai fragedă vârstă prin relaţionarea

1
nemijlocită a copilului cu mediul material şi cu cel social, determinând astfel deprinderi, atitudini şi
reacţii în raport cu mediul.
Contactul direct cu natura contribuie la dezvoltarea spiritului de observaţie, suscintă
curiozitatea, stimulează imaginaţia creatoare a copilului, dezvoltând în acelaşi timp operaţiile
gândirii (analiza, sinteza, generalizarea, extrapolarea, abstractizarea etc).
Primul pas în cercetarea naturii se face prin organizarea observaţiilor în mijlocul acesteia
(vizite, excursii, drumeţii).
Grădiniţa, ca serviciu de educaţie formală asigură mediul care garantează siguranţa şi
sănătatea copiilor şi care, ţinând cont de caracteristicile psihologice ale dezvoltării copilului,
implică atât familia cât şi comunitatea în procesul de învăţare. (M. E. C. T. „Curriculum pentru
învăţământul preşcolar (3-6/7 ani)”, 2008)
Copilul este un subiect activ în procesul învăţării, iar dezvoltarea copilului este dependentă
de ocaziile pe care i le oferă rutina zilnică, interacţiunile cu ceilalţi, organizarea mediului şi
activităţile/situaţiile de învăţare, special create de adult. În acest context, jocul este activitatea
fundamentală a copilului, pe care se sprijină toate tipurile de activităţi de învăţare. (M. E. N.
„Curriculum pentru educaţia timpurie ”, 2019)
Dezvoltarea cognitivă – a fost definită în termenii abilităţii copilului de a înţelege relaţiile
dintre obiecte, fenomene, evenimente şi persoane, dincolo de caracteristicile lor fizice. Domeniul
include abilităţile de gândire logică şi rezolvare de probleme, cunoştinţe elementare matematice
ale copilului şi cele referitoare la lume şi mediul înconjurător. (M. E. C. T. „Curriculum pentru
învăţământul preşcolar (3-6/7 ani)”, 2008)
Planul de învăţământ pentru educație timpurie prezintă o abordare sistemică a demersurilor
educaționale, asigurând continuitatea acestora în cadrul celei mai accelerate perioade de dezvoltare
din viaţa copilului…(M. E. N. „Curriculum pentru educaţia timpurie ”, 2019)
În clasele primare, explorarea mediului se realizează integrat cu studiul matematicii, în ciclul
achizițiilor fundamentale (clasele: pregătitoare, I ți a II-a), la Ştiinţele naturii în clasele a III-a și a
IV-a și la Geografie, începând cu clasa a IV-a.
În toate aceste etape/domenii ale cunoașterii este necesar să se „organizeze” experienţe legate
de viaţa plantelor şi a animalelor, despre interacţiunea lor cu mediul, despre modificările ciclice din
natură, despre schimbările naturale sau antropice care survin în mediul natural sau social,
insistându-se asupra aspectelor mai greu sesizabile, spre a forma în rândul elevilor deprinderea de a
observa, exploata și conserva mediul înconjurător.
Cunoscând mediul printr-o abordare sistemică, concentrică (împrejurimile casei și școlii,
localitate, orizontul local, zonă geografică, țară, continent, planetă, univers), copiii înţeleg
2
funcţionarea lui. Cunoaşterea mediului înseamnă dobândirea unui ansamblu structurat de informaţii
despre mediu ca sistem, despre componentele lui, despre funcţionalitatea lui şi interacţiunile din
cadrul său.
Cunoştinţele despre mediu sunt necesare fiecărei persoane pentru a înţelege corect
realitatea, pentru a se adapta optim spaţiului în care trăieşte, pentru a identifica situaţiile-problemă
în realitate şi pentru a găsi soluţii viabile pentru rezolvarea lor, pentru a avea comportamente
adecvate faţă de mediu, iar școala este sistemul organizat care poate și trebuie să-i asugure
dobândirea, structurarea și valorificarea acestora.

3. Educaţia pentru mediu

Educaţia pentru mediu este procesul de recunoaştere a valorilor şi de explicare a conceptelor,

în concordanţă cu dezvoltarea deprinderilor necesare pentru înţelegerea şi aprecierea interrelaţiilor
dintre om, cultură şi mediul său biologic. Educaţia pentru mediu înseamnă informarea şi sporirea
cunoştinţelor copiilor despre mediu.
Scopul educaţiei pentru mediu este de a-i ajuta pe cei care învaţă să dobândească numeroase
cunoştinţe legate de mediu, să-şi formeze priceperi, să devină fiinţe umane dedicate, care sunt
dispuse să lucreze individual sau colectiv pentru a atinge sau a menţine un echilibru dinamic între
calitatea vieţii şi calitatea mediului.
Principalele obiective ale educaţiei pentru mediu sunt:
- cunoaşterea mediului (geografic, biologic, social, economic);
- înţelegerea proceselor şi fenomenelor care au un impact major asupra mediului pentru a
putea interveni într-un mod pozitiv;
- identificarea calităţilor mediului necesare unei vieţi sănătoase;
- înţelegerea relaţiei dintre om şi mediu, a interdependenţei dintre calitatea mediului şi
calitatea vieţii;
- formarea atitudinii de respect faţă de mediu, a unui sistem de valori şi a comportamentelor
adecvate faţă de mediu;
- dezvoltarea conştiinţei ecologice, a simţului responsabilităţii, a solidarităţii dintre indivizi
pentru păstrarea şi ameliorarea mediului;
- dezvoltarea capacităţii de a lua decizii, de a identifica şi a pune în practică soluţii pentru
prevenirea şi rezolvarea problemelor concrete legate de relaţia individului cu mediul său de viaţă;
- pregătirea cetăţeanului pentru a influenţa pozitiv deciziile politice, economice şi sociale cu
privire la mediu;
3
 - implicarea în acţiuni de protecţia mediului;.
Această componentă a educației:
1) necesită cunoştinţe, pentru ca oamenii să înţeleagă cum funcţionează mediul;
2) ar trebui să determine modificări directe (personale, conştiente) sau indirecte (prin
relaţionare socială) ale comportamentului uman privind mediul, promovare de valori şi
angajamente privind protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului prin cunoştinţele noi acumulate;
3) ar trebui să dezvolte deprinderi pentru investigarea şi evaluarea stării mediului după etapa
de acumulare a cunoştinţelor;
4) trebuie să promoveze („producă”) indivizii şi grupuri proactive, într-o manieră creativă şi
fără prejudecăţi.

4. Influența Geografiei și a Științelor naturii asupra dezvoltării preșcolarilor și a

elevilor din ciclul primar.

Realizarea educaţiei pentru mediu ca un proces educaţional continuu, desfăşurat pe tot

parcursul vieţii, care începe la nivel preşcolar, prin acţiune directă asupra lumii înconjurătoare,
valorificând experieţa de viaţă a copiilor, prin angajarea lor în acţiuni concrete de explorare şi
adaptare continuă la toate nivelurile ulterioare ale educaţiei formale şi nonformale și oferă o
perspectivă holistă asupra mediului.
Începând de la cea mai fragedă vârstă, copiii acumulează o serie de cunoştinte prin contactul
direct cu obiecte şi fenomene din natură şi societate.
Tocmai pentru a facilita acest contact nemijlocit, încă din grădiniţă se organizează forme de
activitate specifice, dintre care putem enumera: observarea dirijată și contactul nemijlocit cu
obiectele din mediul înconjurător, observarea dirijată a unor fenomene (rouă, brumă, ceață,
ninsoare, ploaie vănt, modificări ale temperaturii aerului, ale luminuozității etc) și modificări din
natură (ciclul diurn – momentele zilei; ciclul anual – succesiunea anotimpurilor și diferente ce
survin pe parcursul tranziției dintre ele; evoluția plantelor și/sau animalelor), prin integrarea lor în
prioecte temetice, iar orientarea în spațiul geografic (împrejurimile casei, grădiniței, deplasarea
spre și dinspre...) se razează în principal, după repere.
În ciclul primar, prin implicarea în actul cunoaşterii a unui număr mai mare de analizatori
învăţarea devine mai temeinică.
Din practica didactică, am realizat că şcolarii dobândesc numeroase noţiuni și reprezentări
greşite despre mediu - de la familie, prieteni, anturaj sau „tradiții” (ex.: vulpea este un animal
dăunător deoarece mănâncă (doar) găini; lupul este „rău” și mănâncă oameni; păsările călătoare
4
pleacă (nu din cauza lipsei hranei) fiindcă le este frig; animalele domestice „trăiesc pe lângă casa
omului” (Oare musca, râma, șoarecele de casă, ariciul, dihorul etc. sunt atunci, animale
domestice?), Soarele și alte corpuri cerești se deplasează pe boltă etc. ) - despre vieţuitoare,
fenomene ale naturii şi despre cauza producerii acestora. De aceea, este necesară „depăşirea”
acestor „dificultăţi” prin proiectarea şi realizarea unor demersuri (observare sistematică,
demonstrații, experimente, analiză, sinteză, generalizare) eficiente.
Studierea mediului urmărește: formularea de ipoteze, identificarea de probleme, realizarea
unor observaţii, măsurători, documentarea, identificarea variabilelor, învăţarea procedurilor
utilizate în rezolvarea de probleme, întocmirea unui rezumat, realizarea unei scheme, planificarea
unei activităţi experimentale, utilizarea unor instrumente etc.
Prin astfel de acțiuni/activități se ajunge la cunașterea: corpului, funcționării și evoluției
plantelor, animalelor (și a omului); modificării corpurilor (stări de agregare, schimbări la nivelul
scoarței terestre prin eroziune/depunere, vulcanism, topirea ghețarilor etc., mișcările aerului,
fenomene atmosferice, circuitul apei în natură, adaptarea viețuitoarelor) sub influența factorilor de
mediu.
Geografia este una dintre cele mai vechi ştiinţe despre natură și societate, apărută din
necesitatea omului de a cunoaşte mediul (natural și social) în care trăia. Încă din primele stadii ale
civilizaţiei, omul acumulează cunoştinţe geografice pe care le amplifică şi diversifică ulterior.
Acestea cunosc o evoluţie complexă în raport cu gradul de cunoaştere umană: ,,mai întâi ele se află
într-o fază de acumulare a faptelor necesare, mai târziu în una de ,,examinare", de descriere a
mediului geografic, iar apoi şi de explicare şi valorificare a acestuia" (V. Cucu,1981, p.5).
Rolul acestei discipline de învățământ este hotărâtor în dezvoltarea intelectuală a copiilor
prin acumularea de noi și noi informații și cunoștințe; în dezvoltarea gândirii (analiză, sinteză,
metoda dialectică – cauză/efect, comparație, inducție, deducție, generalizare, abstractizare etc.) și a
personalității (atitudinea față de plante, animale, mediul abiotic; cunoașterea și combaterea
efectelor nocive ale acțiunilor umane asupra mediului, conservarea resurselor în vederea dezvoltării
durabile etc.).
Științele naturii „lămuresc” copii cu privire la numeroase procese fizice, chimice, biologice
etc, îar geografia, prin metoda comparativă, metoda modelării, „convenții” (metoda cartografică),
generalizări contribuie determinant la trecerea de la gândirea concret-operațională specifică
preșcolarilor și micii școlarități spre o gândire cauzală și pe baza unor reprezentări abstracte.
Înţelegând că viaţa nu este statică, ci un produs evolutiv și creativ continuu, copilul va ajunge
să înţeleagă viaţa ca un tot unitar dinamic, la modelarea căruia poate contribui și el.

5
 Modernizarea învăţământului înseamnă potenţarea acestor valenţe formative, studiul
geografiei și al științelor naturii contribuind cu precădere la dezvoltarea gândirii creatoare la scară
personală în care rezultatul procesului este nou, original doar pentru individ, fără valoare deosebită
pentru societate şi potențează premisele creativității cu valoare socială.
Formarea și consolidarea achizițiilor se sprijină pe:
· exerciţii introductive (de acomodare, de iniţiere, de familiarizare cu noi acţiuni şi operaţii)
· exerciţii de dobândire/formare a cunoştinţelor/deprinderilor (de bază), care vizează formarea
automatismelor
· exerciţii de consolidare a cunoştinţelor/deprinderilor
· exerciţii recapitulative
· exerciţii de creaţie (presupun elemente de originalitate din partea executantului)
După operația intelectuală vizată se disting:
· exerciţii de observare
· exerciţii de identificare
· exerciţii de analiză
· exerciţii de comparare
· exerciţii de clasificare
· exerciţii de generalizare
· exerciţii de sintetizare
· exerciţii de ierarhizare
· exerciţii de ordonare
· exerciţii de explicare
· exerciţii de completare
· exerciţii de corectare a greşelilor
· exerciţii de asamblare
· exerciţii de dezasamblare
· exerciţii de interpretare
· exerciţii de măsurare/estimare
· exerciţii de formulare a răspunsului
· exerciţii de orientare
· exerciţii de memorare/pronunţie
· exerciţii de transpunere dintr-un limbaj în altul(statistici, semne convenționale)

6
 · exerciţii de asociere
Exemple de exerciții de observare utilizate în geografie și explorarea mediului(Dulamă, 2008):
Categorie de Capacităţi dezvoltate Exemple de exerciţii
exerciţii
· exerciţii de - a observa – să fixeze cu Exerciţii de observare directă
observare privirea, cu atenţie, pentru a- Observaţi culoarea frunzei ...
şi forma o părere Observaţi ghearele pisicii ...
- directă a realităţii - a vedea – să perceapă cu Observaţi înclinarea versantului ...
(obiecte, fiinţe, ochii proprii (cu ajutorul Observaţi speciile de arbori din pădure ...
ansambluri de văzului), să descifreze cu Ascultaţi sunetul tunetului ...
obiecte/fiinţe) privirea Auziţi sunetul naiului ...
- a auzi – să perceapă Vedeţi forma pătratului ...
- indirectă a sunetele cu ajutorul auzului Mirosiţi frunza de mentă ...
realităţii - a asculta – să îşi Pipăiţi foaia de hârtie ...
(substitute: menţină încordat auzul Gustaţi banana ...
imagini, hărţi, pentru a percepe un sunet, un
diagrame, aparate, zgomot; să fie atent la ceea Exerciţii de observare indirectă
instrumente etc.) ce se spune sau se cântă; Observaţi pe hartă afluenţii de dreapta ai
- a mirosi – să examineze Oltului...
cu ajutorul nasului pentru a Observaţi în fotografie casa din primul plan ...
percepe un miros Observaţi părţile componente ale
- a pipăi – să atingă uşor termometrului ...
şi repetat un obiect sau o Observaţi pe diagramă valoarea producţiei de
fiinţă cu degetele sau cu cărbune a României în anul ...
palma pentru a se încredinţa
că există sau pentru a
constata forma, consistenţa,
calitatea (a examina tactil)
- a gusta – să ia o
cantitate mică dintr-o
mâncare sau o băutură pentru
a afla gustul

7
 5. Concluzii

 Însemnătatea vitală pentru om, pentru societatea umană, pentru alte forme de viaţă a integrităţii
structurale şi funcţionale a geosistemului a atras atenţia asupra necesităţii de a-l proteja, de a
preveni deteriorarea lui, de a-i conserva resursele
 Metodele specifice utilizate în cunoaşterea mediului sunt: analiza, sinteza, metoda dialectică,
metoda cartografică, modelarea, metoda comparativă, ancheta, metoda inductivă, metoda
deductivă.
 Un scop al educaţiei pentru mediu este de a-i ajuta pe copii să gândească critic şi creator: a
cântări opţiunile, a identifica alternativele, a comunica, a pune întrebări pertinente, a analiza
informaţiile şi a lua decizii.
 Educaţia pentru mediu cultivă un anumit sistem de valori.
 Prin proiectarea şi experimentarea unor situaţii de învăţare în care preșcolarii și elevii dobândesc
cunoştinţe ştiinţifice despre mediu, de bună calitate şi temeinice, aceștia îşi formează atitudini şi
comportamente adecvate faţă de mediu;
 Geografia și Științele naturii propun modalităţi concrete de învăţare a elevilor cum să cerceteze
mediul, cum să îl protejeze, cum să acţioneze corect în mediu printr-o strategie interactivă şi pe
baza cărora se poate construi cunoaşterea lui în mod sistematic şi logic;
 Prin observaţie, conversaţie şi dezbatere în teren a mai multor problematici deja învăţate, se vor
consolida generalizări şi se vor face înţelese legăturile cauzale între componentele mediului;

BIBLIOGRAFIE
Cucu, V. (1981), „Geografia populaţiei şi aşezărilor umane”, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti;
Dulamă, Maria Eliza, (2008), Metodologie didactică. Teorie şi aplicaţii, Ediţia a 2-a, Editura
Clusium, Cluj-Napoca;
*** (2019)Anexa la O.M.E.N.nr. 4.694/2.08.2019 „Curriculum pentru educaţia timpurie”,
București;
*** (2008) M. E. C. T. „Curriculum pentru învăţământul preşcolar (3-6/7 ani)”, București;
*** (2014)Anexa nr. 2 la O.M.E.N.nr. 5003 / 02.12.2014 „Programa școlară pentru disciplina
Științe ale naturii clasele a III-a – a IV-a”, București;
*** (2014)M.E.N. „Programa școlară pentru disciplina Geografie Clasa a IV-a”, București;