1)

În capitolul XV, autorul descrie că armiile lui Soliman-Beg încearcă să

înainteze spre miazănoapte, dar steagurile răzășești ale lui Manole,
comisul cel mare, opun rezistență. În acest război, răniții sunt duși
înapoi de soțiile lor și îngropați conform tradiției răsăritene, cu
respectul cuvenit. Frații Jderi, eroii romanului, ajung în Vaslui cu robii
lor.

Mai târziu, comisii care au dus limbă mariei sale la Vaslui trec la odăi
pentru a da prinșii lor în paza curții. Dar când maria sa vede steagurile
de război și robii ismailiteni, iese singur în straiul lui de toate zilele și
fără nicio ţeremonie, fapt ce denotă o dorință puternică de a lupta
pentru țara sa și o lipsă de preocupare pentru protocolul formal. În
timpul întâlnirii, se comportă cu eleganță și respect față de comisul și
oștenii săi, mulțumindu-le pentru urarea și darul aduse.

De asemenea, se arată că Ștefan cel Mare are o atitudine de respect

față de tradițiile și obiceiurile strămoșești, care sunt încorporate în
tactica sa de luptă. De exemplu, el respectă obiceiul de a nu părăsi
răniții în bătălie și îi trimite acasă pentru a-și primi îngrijirea necesară.
Și, de asemenea, tradiția de a nu lăsa morții pe câmpul de luptă, ci să
fie îngropați în pământ sfințit.

În ansamblu, Ștefan cel Mare este prezentat ca un lider iubit de popor,

curajos și hotărât, respectuos și eleganță în interacțiunile sale cu alții,
dar care poate fi, de asemenea, destul de aspru în lupta sa pentru
protejarea teritoriului său.

În capitolul 2, Ștefan cel Mare este descris ca un Voievod mare, adică

un conducător important și respectat. Este prezentat călare, alături de
osteni și de prea sfințitul Iosif, iar la vederea sa, toți cei prezenți își
îngheață talazurile. Vodă Ștefan este descris ca având un obraz ars de
vântul de primăvară, purtând mustața ușor cărunțită și având o
puternică strângere a buzelor și o privire verde tăioasă. Deși este
scund de statură, este perceput de cei dinaintea sa ca fiind o prezență
impunătoare.
2) Frăția dintre Ionuț Jder și Alexandrel Vodă este una profundă și de
durată. Deși au fost atrași unul de celălalt din motive diferite, aceștia
au ajuns să se respecte și să se susțină în orice împrejurare.

Alexandrel a fost atras de viața liberă și aventuroasă pe care o ducea

Ionuț, alături de caii și câinii săi de vânătoare, în timp ce Ionuț a fost
fascinat de lumea urbană și civilizată pe care o trăia Alexandrel. Cu
toate acestea, prietenia lor a trecut de multe încercări și obstacole,
inclusiv dragostea lui Alexandrel pentru Nasta, fiica unei văduve de la
Ionășeni.

Cu toate că Ionuț a fost nevoit să-și confrunte proprii dușmani și să

lupte pentru a-l proteja pe Alexandrel de boierii fugari care-l
urmăreau, acest lucru nu a schimbat nimic în legătura lor strânsă. În
cele din urmă, Ionuț a primit ajutorul fraților săi și a reușit să-și apere
prietenul, iar legătura lor a devenit mai puternică decât oricând. În
final, prietenia dintre Ionuț și Alexandrel a reprezentat un exemplu de
solidaritate și devotament, care a rămas viu în inimile lor și ale
cititorilor care au parcurs această trilogie de mare succes. Astfel
relațiile personajelor se asemenea cu prietenia strânsă și profundă
dintre Tudor Șoimaru și Simeon Bârnovă din texul ”Neamul
Șoimăreștilor”, acești personaji deasemenea prin multe obstacole în
împrejurări istorice de luptă crâncenă și în contextual liniei de dragoste
cu fiica lui Moțoc, dar Simeon și Tudor nu își trădează prietenia și
ramân strâns legați.