Povestile fascinante despre momarlani, urmasii dacilor in Valea Jiului.

,,Ciobanul
daruit cu puterea vrajitoriei" al lui Jules Verne, pastorii mitosi descrisi de Iorga
Daniel Guta,

Cei mai vechi locuitori ai Vaii Jiului purtau numele de momarlani. Se spune despre ei ca sunt urmasii dacilor in
acest tinut de munte, in care urbanizarea a dus la alterarea traditiilor seculare, pastrate insa cu sfintenie de
comunitatea din ce in ce mai restransa din asezarile rurale de munte.
Momarlanii sunt o comunitate mica din Romania, ce reprezinta bastinasii din vechile sate ale Vaii Jiului. Ei au
fost primii locuitori ai asezarilor de munte, cu mult timp inainte ca tinutul carbunelui sa atraga oameni din
celelalte zone ale tarii si din intreg Imperiul Austro-Ungar, cu secole inainte ca Valea Jiului sa devina cea mai
urbanizata zona a Hunedoarei.
Urmasii dacilor, asa cum sunt numiti momarlanii, au pastrat traditii vechi, fascinante pentru cei care le viziteaza
locurile. Momarlanii si-au ridicat casele la fel cum o faceau stramosii daci, portul traditional le era asemanator
cu cel al dacilor infatisati in scenele Columnei lui Traian, iar mortii si-i ingropau in gradinile caselor, pentru ca
sufletele lor sa aiba parte de liniste. Comunitatea momarlanilor este din ce in ce mai restransa, insa povestea,
istoria si obiceiurile lor sunt impresionante.
Locuitorii unui tinut salbatic David Ansted, un celebru geolog englez care calatorise in anii 1860 in Valea
Jiului, relata despre salbaticia locurilor si despre portul si infatisarea pitoresti ale oamenilor din asezarile de

munte.
,,Un numar mic de sate se gasesc aici si acestea sunt populate de un amestec al valahilor harnici, care pot fi
vazuti in general pastorindu-si turmele si cultivandu-si pamanturile. Sunt foarte pitoresti la infatisare si port si
sunt inclinati sa fie prietenosi. Cirezile lor sunt aproape la fel de pitoresti ca ei. Vitele lor sunt aproape toate albecrem, cu coarne incovoiate elegant, avand o lungime neobisnuita. Caii sunt mici si asprii, dar foarte destoinici in
munca si cu un temperament bun".
Autorul povestea, in cartea "O excursie scurta in Ungaria si Transilvania in anul 1862", despre o asezare a Vaii
Jiului, in care a fost intampinat de un copil de opt ani care canta la un fluier din stuf.
,,Cu acest instrument clasic la care canta, copilul ne-a purtat inapoi in timpurile Arcadiei (n.r. o regiune antica a
Greciei) si probabil si el reprezinta o populatie la fel cu cea care era aici in urma cu 2.000 de ani", scria David
Ansted. Acesta remarca imensa bogatie in carbune a zonei si faptul ca existau urme ale exploatarii lui din
perioada antica. ,,Aici sunt urmele unor incendii imense, insa localnicii nu au idee despre originea lor. Arderile
au avut loc, probabil, cu foarte mult timp in urma, poate inainte ca romanii sa intre in Tara Romaneasca. Poate
aici locuitorii pagani isi ardeau mortii ori focurile mari ar fi fost facute si intretinute ca semnale, pentru o vreme
indelungata", relata David Ansted.
Barbati frumosi, femei urate Despre momarlani relata si Aron Densusianu, in volumul "Suveniri si impresiuni
de calatorie", publicat in Familia, in 1866. Istoricul a calatorit in tinuturile Hunedoarei, ale Hategului si Vaii
Jiului si a relatat despre locurile si oamenii intalniti.
,,Barbatii cei mai frumosi se afla in tinutul Jiului, care altminterea este despartit prin munti de Valea Hategului
si geografic nu se tine strans de ea. Barbatii din acest tinut sunt adevarati atleti. Statura inalta si dreapta ca
bradul, bine legata si compacta. Spate lat, piept arcuit, fata prelunga, bruneta, nas proportionat drept sau putin
vulturiu, ochii mari patrunzatori, frunte inalta, par des, lung, castaniu. Dar pe cat sunt de frumosi barbatii pe atat
sunt de urate femeile. Si ele sunt de o statura inalta, dar neregulata, trasaturi barbatesti, dar asemenea neregulate.
Locuitorii mai de la ses traiesc cu agricultura, cei de sub poalele muntilor cu putina agricultura si cu negotul de
scanduri si sindrile. Iar cei de prin locurile muntoase traiesc cu economia de vite. Muntenii coboara la targ cu
vite si se reintorc acasa incarcati cu bucate.
Batrani si tineri, toti poarta dinainte la brau o teaca cu un cutit si o furcutia care adeseori au dimensiunea unor
hangere. Teaca si-o face fiecare din lemn de tei sau de salcie si o leaga in plumb, arama sau si argint. Ar crede
cineva ca acesti oameni, la cea mai mica ocaziune vor fi facand intrebuintare de cutitele din teaca. Din contra, ei
se ajuta cu ele numai in lucruri economice si la mancare. Cand se cearta si se bat folosesc pumni sau alearga la
pari din gard si cutitele raman in teaca nemiscate", ii prezenta Aron Densusianu.

Personajele fantastice ale lui Jules Verne Srciitorul Jules Verne a plasat actiunea celebrului roman ,,Castelul
din Carpati", publicat la sfarsitul secolului XIX, in imprejurimile unei cetati misterioase, aflata pe un pisc
deasupra trecatorii Vulcan. Primul personaj infatisat de autor este ciobanul Frik, din satul Werst, care isi
pastorea turmele la marginea unui podis plin de verdeata de la poalele Retezatului. Frik ar fi putut fi momarlan,
data fiind zona in care actiunea romanului si eroul ei erau plasati. Era descris astfel:
,,La picioarele lui infipte in niste incaltari grosolane si caraghioase de lemn nu murmura Lignon-ul, ci Jiul valah,
ale carui ape proaspete si pastorale ar fi fost demne sa curga prin meandrele romanului Astreei. Frik din satul
Werst - asa se numea acest rustic pastor, la fel de neingrijit ca si animalele sale, bun sa locuiasca in acea cloaca
sordida ridicata la intrarea in sat, unde oile si porcii lui cresteau intr-o revoltatoare paducherie. Trantit pe o
movila acoperita cu iarba, dormea cu un ochi, veghind cu celalalt, cu pipa lui mare in gura, fluierandu-si, uneori,
cainii, cand vreo oaie se indeparta de pasune sau sunand in bucium si trezind ecoul muntilor. Credulitatea celor
din jur ii atribuie, fara sa stea prea mult pe ganduri, haruri miraculoase; daruit cu puterea vrajitoriei, face
farmece oamenilor si animalelor, indulceste sau aspreste ursita, vinde prafuri aducatoare de placeri, de la el se
cumpara bauturile si formele magice. Frik era vazut ca un vrajitor; un evocator de aratari fantastice. Daca stateai
sa-i dai crezare, vampirii si varcolacii ii dadeau ascultare; il intalneai, la apus de luna, in noptile intunecoase,
asemenea altora ca el, de pe alte meleaguri, calare pe rotile morilor, vorbind cu lupii sau visand la stele", il
descria Jules Verne.

Ciobanii senini din iadul negru Istoricul Nicolae Iorga a calatorit in Valea Jiului la inceputul secolului trecut
si a descris locuitorii Petrosaniului in cartea ,,Neamul Romanesc si Tara Ungureasca", publicata in 1906, de
Editura Minerva. La acea vreme, asezarea numita Petrozseny era o comuna mare, invadata de straini din intreg
Imperiul Austro - Ungar, dornici sa se imbogateasca muncind in exploatarile carbonifere. In lumea cosmopolita
a Petrosaniului, bastinasii, oameni ai muntelui, erau descrisi astfel:
,,In Straja, pe acele locuri, samanate cu cruci de lemn supt acoperisuri de sindrila sparta, patima de castig a
liftelor lumii nu a gonit viata de ticna senina a ciobanului pletos si mitos, care-si mana oile pe plaiuri. Si in acest
iad negru al ,,Petrozsenylor", il mai vezi mergand pe calutul impovarat de desagi, privind cu ochi mari linistiti la
acest mare zbucium urat, care lui i se pare zadarmic, la aceasta pripita despoiere a firii de toate darurile si
frumusetile ei", scria istoricul despre oamenii din comunitatile vechi ale locului.
Momarlani si barabe Potrivit etnologului Dumitru Galatan Jiet, numele de momarlani a fost dat bastinasilor
din asezarile Vaii Jiului spre sfarsitul secolului XIX si este tradus prin ,,ramasite" sau ,,urmasi". Strainii din
Imepriul Austro-Ungar ajunsi in zona in numar tot mai mare o data cu dezvoltarea mineritului au fost cei care iau denumit astfel pe localnici, spune autorul mai multor carti despre momarlani. La randul lor, spune etnologul,
cei care au venit din alte zone in Valea Jiului au fost numiti ,,barabe", ceea ce insemna pentru localnici intrusi,
straini sau oameni fara tara. Timpul a facut ca mare parte a populatiilor sa se amestece, iar numarul
momarlanilor pastratori de traditii sa se reduca pana aproape de disparitie. Momarlanii mai pot fi intalniti in
satele Tirici, Rascoala, Cimpa, Molivis, Jiet, Lunc sau in catunele de pe munti, din zona Petrosaniului.

Momarlanii cei izolati In 1937, istoricul Ion Vintilescu ii descria pe localnicii satelor de munte din
imprejurimile Vaii Jiului in articolul ,,Merisor, un sat de momarlani", publicat in revista Sociologie romaneasca,
a Institutului Social Roman.
,,Citesti pe fata sateanului, cand stai cu el de vorba, daca nu ti-o marturiseste direct, dorinta lui de spatiu larg.
Diferenta de clasa nu exista si nici batranii nu pomenesc ca ar fi existat vreodata. Toti sunt o apa si un pamant.
Isi dau seama insa ca sunt cei mai inapoiati dintre locuitorii tinutului si nu ascund calificativul peiorativ
,,momarlan" - care trudeste singuratec la munte - pe care li-l adreseaza satenii din partile mai bogate ale Tarii
Hategului. Merisoreanul traieste mai mult retras in mijlocul averii lui, muncind de dimineata pana seara,
interesandu-se putin de ceea ce se petrece in jur. Izolarea a ajuns pentru ei o deprindere intrata in fire. Abia cu
venirea toamnei coboara vitele catre sat si deci se apropie si oamenii. Originalitatea vietii merisorenilor se
manifesta si in distractiile lor. Ei nu cunosc si nici nu intrebuinteaza la petreceri alt obiect de cantat decat
fluierul. Lautari sau altfel de cantareti nu intalnesti aici, caci aproape toti satenii stiu sa zica din fluier. Fiecare
familie isi ingroapa mortii in gradina cu pomi, ca peste cativa ani sa creasca peste morminte. Cultul si amintirea
mortilor sunt sterse aproape cu totul", scria Ion Vintilescu, in 1937.

Superstitiile momarlanilor Despre superstitiile momarlanilor a scris Dumitru Galatan Jiet in seria de volume
,,Riturile de trecere in Tinutul Momarlanilor": ,,Nasterea", ,,Casatoria", ,,Inmormantarea", publicata in 2011 2012. Potrivit autorului, femeilor insarcinate le erau interzise pe durata sarcinii mai multe lucruri, din cauza
superstitiilor.
,,Gravida nu avea voie sa dea cuiva jar din soba casei, deoarece va naste un copil cu bube. Nu avea nimeni voie
in jur sa ameninte gravida cu cutitul, caci va naste un copil fricos. Gravidei ii era interzis sa priveasca ciungi,
ologi si in general orice persoana cu handicap, caci va naste copii cu probleme. Gravida nu trebuia sa sarute
icoanele din biserica pentru a nu naste copii slabi precum sfintii", exemplifica Dumitru Galatan Jiet. In traditia
locala, o multime de superstitii erau legate de prevestirea mortii in familiile momarlanilor.
,,Visarea unei gropi pentru mort sau morminte proaspete poate prevesti o moarte in familie. Acelasi lucru se
poate intampla si atunci cand visezi ca iti cad dintii, cand visezi convorbirea cu un mort, mai ales atunci cand te
cheama sa-l insotesti. A te visa mire sau mireasa prezinta, in traditiile momarlanilor, pericolul ca moartea sa dea
tarcoale casei", relata autorul. Urlatul prelung al cainelui din curte, cantecul cucului sau al cucuvelei in
vecinatatea casei, spargerea sticlei de la lampa de gaz erau considerate semne rele.
Sinuciderile erau rare, iar cei care alegeau sa isi curme viata, spanzurandu-se de crengile unor copaci aveau
parte de o inmormantare cu totul iesita din comun. Era sapata o groapa sub pom, iar oamenii taiau latul in care
sinucigasul isi gasise sfarsitul, pentru ca trupul lui sa cada direct in ea si sa fie acoperit cu pamant, fara niciun
fel de serviciu religios, amintea etnologul.
Va recomandam si:
Istoria fabuloasa a romanilor, relatata de ,,The Times" in 1867: ,,Sunt convinsi pe deplin ca ei sunt
descendentii puri ai vechilor stapani ai lumii!"
In 30 noiembrie 1867, celebrul ziar ,,The Times" publica un reportaj despre istoria din ultimele doua milenii a

romanilor. Articolul aparea sub semnatura corespondentului din Austria al "The Times" si relata despre marile
idealuri ale romanilor, cel de a fi considerati descendenti puri ai dacilor si romanilor si cel de unire a vechilor
teritorii stapanite de daci.
Ziua in care minerii din Valea Jiului l-au sfidat pe Ceausescu
Ziua de 3 august 1977 a intrat in istorie ca data in care Nicolae Ceausescu, cu intreaga putere politica si opresiva
pe care o reprezenta, a fost nevoit sa cedeze in fata revendicarilor minerilor din Valea Jiului, ale caror actiuni de
protest de atunci au reprezentat cea mai revolta muncitoreasca, in regimul comunist.
Ioan de Hunedoara, ,,atletul lui Hristos", voievodul care a pus pe fuga un sultan. Povestea marii batalii
de la Belgrad, in care armata crestina a iesit invingatoare
Povestea impresionanta a bataliei de la Belgrad, in care armatele crestine conduse de Ioan de Hunedoara au
rezistat eroic in fata invadatorilor otomani ai Belgradului, l-au transformat pe voievodul transilvanean intr-un
erou al Crestinatatii. Ioan de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante personalitati din istoria Romaniei,
Ungariei si a Balcanilor.
Iadul negru al Petrosaniului, descris de Nicolae Iorga: "multimea lucreaza chinuita in pamant, la
carbunele negru care umple de duhoare aerul umed"
Nicolae Iorga a ajuns in tinutul Vaii Jiului la inceputul secolului XX, iar in anul 1906, marele istoric descria
Petrosaniul in volumul ,,Neamul Romanesc si Tara Ungureasca", prezentandu-l ca ,,iadul negru", in care
venisera straini din toate colturile Europei dornici sa se imbogateasca din exploatarea carbunelui.