Economia romaneasca in epoca moderna

Caracteristicile economiei romanesti in prima jumatate a sec. XIX

In istoria romanilor, epoca moderna debuteaza cu miscarea revolutionara condusa de Tudor

Vladimirescu din 1821 si se incheie odata cu faurirea statului national unitar roman in decembrie
1918.
  Procesul de modernizare a fost insa lent deoarece marii boieri – factori de decizie politica si
economica – promovau ideea ca Principatele nu se pot axa decit pe agricultura. Marii proprietari,
lipsiti de spirit economic modern, neposedand capital lichid, exploatau proprietatea agrara prin
intermediul taranilor clacasi, obtinind profit prin comercializarea cerealelor. Ca urmare a acestui
fenomen, agricultura a continuat sa fie ramura economica de baza in Principatele Romane si in
Transilvania.

Necesitatea unei productii sporite, generata de largirea continua a pietei moderne, de cererile
impuse de puterea suzerana (Turcia) in Principate, de cele ale armatei austriece in Transilvania,
de cererea acuta de bani pentru toate categoriile sociale, au avut drept consecinta extinderea
suprafetelor cultivabile, diversificarea culturilor, antrenarea in circuitul pietei a mosiilor si
folosirea tot mai puternica a taranilor in procesul de schimb.
Transformarilor cantitative li se adauga schimbari calitative, corespunzatoare sistemului
juridic al proprietatii. Aparitia in agricultura Tarilor Romane a agronomului, a geometrului, a
administratorului si a veterinarului reliefeaza directii noi de evolutie. Unii mosieri introduc
procedee tehnice noi, utilizeaza sisteme moderne de control si administrare, isi creaza utilaje
proprii, valorifica industrial produsele agricole. Statul sprijinea ideea de modernizare a
agriculturii prin infiintarea Societatii de Agricultura, a invatamantului agronomic si economic, a
Comisiei Centrale de agronomie si economie rurala sau a Asociatiei economice ardelene. Au luat
fiinta fabrici de masini agricole la Iasi, Bucuresti si Cluj. Trimiterea de bursieri in strainatate,
organizarea fermelor model, cautarile teoretice si redirijarile practice – exprimate in activitatea
lui Ion Ionescu de la Brad – sunt semnificative in acest sens. Extinderea suprafetelor cultivate,
dezvoltarea agriculturii cu caracter comercial au generat totodata un spor considerabil al
obligatiilor taranilor, dincolo de prevederile oficiale prin intermediul invoielilor pentru prisoase.
Preocupati de situatia taranimii, conducatorii revolutiei din Tara Romaneasca de la 1848 au
hotarit, prin articolul 13 din Proclamatia de la Islaz, emanciparea si improprietarirea clacasilor
prin despagubire. Dupa revolutie, in 1848, autoritatile din Principate au elaborat noi legiuiri
agrare (1851) care au fost aplicate din anul urmator, prin care s-au reglementat raporturile dintre
boieri si clacasi pina in 1864.

In Transilvania si in celelalte teritorii aflate sub administratie habsburgica, Revolutia de la

1848 a dus la eliberarea iobagilor de obligatiile feudale fara despagubire: Patentele Imperiale din
1853-54 el elibereaza de servitutile feudale si categoria de tarani dependenti a jelerilor, fiind
rascumparat prin bani lotul revenit in proprietatea fostilor iobagi si jeleri.
Astfel, in iunie 1848, la Cluj s-au hotarat urmatoarele lucruri legate de reforma din agricultura :

desfiintarea robotei si a institutiei dijmei, fostii iobagi devenind proprietari pe pamanturile avute
in folosinta la 1 ianuarie 1848 ;

reforma agrara se facea prin despagubirea de catre stat a mosierilor, urmand ca statul, prin
intermediul impozitelor, sa recupereze o parte din despagubirile platite.
In raport cu celelalte aspecte (dimensiuni) ale procesului dezvoltarii – cele demografica si
agrara – industria cunoaste o dezvoltare mai putin spectaculoasa. Industria avea nevoie de
initiativa, capital, materie prima, forta de munca libera, sprijin economic, stabilitate. Insa nici
unul dintre aceste atribute nu exista. Dominatia otomana in Principate, stapanirea habsburgica in
Transilvania, Banat si Bucovina, creau serioase bariere in calea dezvoltarii industriei. Pentru
Principate, desfiintarea monopolului economic otoman, stabilitatea politica dupa 1834 (dupa
incheierea Regulamentului Organic), dezvoltarea puternica a oraselor, a mestesugarilor si a
comertului au creat conditii mai favorabile dezvoltarii industriei in favoarea reluarii unor eforturi
care aveau deja o indelungata traditie in societatea romaneasca. Orasele, mai cu seama, cuprind
un mare numar de mesteri cu un profil tot mai diversificat. Adancirea diviziunii muncii,
utilizarea muncii salariate reprezinta indicii cu privire la dezvoltarea izvoarelor reale ale
relatiilor capitaliste. Situatia este asemanatoare si in Transilvania. Aici, insa, ca si in Banat, pe
baza unei traditii mai indelungate, o dezvoltare particulara o cunoaste mineritul. Prima masina
cu aburi este introdusa pe domeniul minier al Zlatnei in 1838. In 1845 se introduc trei asemenea
masini la Resita.
Ca urmare a perfectionarii tehnice, productia de aur, argint, fier si alte metale creste
necontenit. Acest fapt favorizeaza dezvoltarea industriei manufacturiere. In Banat si Transilvania
se infiinteaza ateliere de fabricat unelte si masini agricole, manufacturi in productia zaharului si
a textilelor. In Moldova si Tara Romaneasca manufacturile apartin boierilor si
negustorilor. Existau manufacturi de postav sau tesaturi, de paste fainoase, de sticla, de luminari,
de unelte agricole. Cu toate acestea, industria manufacturiera s-a dezvoltat pe scara redusa si nu
a acoperit toate ramurile pentru a alcatui o baza si a crea o traditie de unde sa se poata trece la
industria masinista, de fabrica.

Inceputurile industriei de masa au fost timide si au aparut la mijlocul secolului al XIX-lea.

La Bucuresti si Iasi au functionat primele mori mecanice (1846, 1848). Au luat fiinta
intreprinderi apartinand industriei alcoolului si berii, cele de postav, chibrituri, lumanari, sticla,
caramizi, silitra.

Schimbarile petrecute in statutul politico-juridic al Principatelor Romane la inceputul epocii

moderne au creat conditii favorabile in dezvoltarea pe scara larga a comertului intern si extern.
Prin nivelul la care se desfasoara, prin implicatiile multilaterale pe care le genereaza si prin
consecintele adinci pe care le determina, comertul se inscrie pe directia capitalista, accelerind
procesul de dezvoltare moderna a societatii romanesti. In Principate, negustorii si mesterii au
continuat sa fie organizati in bresle. In Transilvania, activitatea negustorilor romani a fost
deosebit de intensa. Cuantumul afacerilor derulate se desprinde si din faptul ca ei plateau taxe de
175 ori mai mari decit acelea la care erau supusi negustorii sasi. Casele de comert ale fratilor
Orghidan din Brasov si ale lui Hagi Constantin Pop din Sibiu aveau stranse legaturi cu
Principatele, cu Peninsula Balcanica si cu Europa in general. Economiile complementare ale
celor trei tari romanesti, nevoile acute ale schimbului au intensificat procesul de constituire a
pietei unice nationale. Desfiintarea vamii dintre Moldova si Tara Romaneasca in 1848 este
rezultatul acestui proces indelung pregatit.

In procesul de dezvoltare a pietii interne un rol important a revenit tirgurilor saptaminale,

bilciurilor si iarmaroacelor, care devin mai numeroase si reprezinta puternice pirghii de
dezvoltare a relatiilor noi capitaliste. Desfiintarea monopolului economic otoman a favorizat
procesul integrarii Principatelor in circuitul comertului european. Porturile dunarene Galati si
Braila devin importante centre comerciale. In 1836 Galatiul capata statut de porto-franco.

 Finantele si circulatia monetara reprezinta un alt sector important, care inregistreaza direct si
repede trebuintele de organizare moderna a societatii si care se cer adaptate pentru a crea un
cadru corespunzator dezvoltarii istorice. Regulamentul Organic a schimbat radical sistemul
financiar, modernizindu-l. in primul rand prin constituirea Bugetului de stat, care ingaduia o
stricta evidenta a veniturilor si a cheltuielilor. Pe baza recensamintelor organizate la 7 ani, au
fost fixate impozitele – capitatia, in suma de 30 de lei pe an. Negustorii si mesterii sunt si ei
impusi la plata unei dari fixe, numita patenta. Impozitele indirecte erau desfiintate. Bugetele
includeau cu rigoare sumele datorate Portii, sumele necesare functionarii aparatului
administrativ, intretinerii spitalelor, a scolilor, operelor de binefacere. Dependenta fata de Poarta,
inexistenta unei monede proprii, circulatia unei apreciabile cantitati de moneda straina,
constituiau tot atatea obstacole in procesul de modernizare a societatii romanesti.

Economia Romaniei intre 1859 si 1877

 Intreaga istorie moderna a Romaniei se dezvolta sub semnul Revolutiei de la 1848. Perioada
de pina la 1878 este perioada revolutiei neintrerupte, in cuprinsul careia s-a constituit statul
roman modern, s-a infaptuit o uriasa opera reformatoare, de transformare a structurilor, s-a
cucerit independenta de stat. Tarile Romane si-au dobandit un nou statut juridic international, si-
au modificat regimul politic interior. Infaptuirile materiale nu au fost spectaculoase: societatea
romaneasca nu a avut nici acum ragazul pentru a-si desavirsi structurile moderne. Au fost create
doar conditiile favorabile, prin intermediul unei legislatii reformatoare extinse asupra tuturor
sectoarelor, care a inlaturat formele vechi, perimate.

Acumularile in domeniul agricol sporesc dupa 1848. Agricultura ramane in continuare sectorul
preponderent al economiei; in cuprinsul acesteia, in anul 1860, lucra 92% din populatia care se
cifra la 2.218.638 suflete. Productia creste si in legatura cu exportul rentabil pe pietele europene.
Arendasia practicata de o categorie specializata se extinde. Legarea tot mai deplina a mosiilor de
cerintele pietei isi gaseste expresia si in extinderea cresterii animalelor, in intensificarea
procesului de prelucrare industriala a produselor agricole. Preocuparile in directia utilizarii
metodelor moderne se generalizeaza. Romania participa la primele expozitii agricole
internationale. Infaptuirea Unirii Principatelor Romane la 24 ianuarie 1859 a creat conditii
favorabile pentru infaptuirea unei reforme agrare. La 2/14 mai 1864, domnitorul Alexandru Ioan
Cuza a promulgat reforma care dadea problemei agrare o rezolvare in acord cu pozitia si
interesele burgheze si care, cu toate limitele sale firesti, corespundea in mai mare masura
nevoilor taranilor si intereselor economice, sociale si politice a tarii. In conformitate cu
dispozitiile legii au fost impropietariti 408.119 tarani, iar 59.721 au primit numai locuri de
case. Improprietarirea s-a facut pe 1.766.258 ha. Suprafata de pamant a fost atribuita dupa
numarul de vite, in raport cu care era apreciata impartirea taranilor in cele trei categorii: fruntasi,
mijlocasi si codasi. Legea din 1864 – care desfiinta obligatiile feudale ale taranilor clacasi,
recunostea libertatea proprietatii si a taranilor in schimbul unei insemnate despagubiri – prezinta
o importanta deosebita pentru dezvoltarea ulterioara a societatii romanesti pe calea
capitalista. Reforma facandu-se prin despagubire, urma ca taranii, intr-un interval de 15 ani sa
plateasca despagubirile stabilite fata de mosieri. Desfiintarea iobagiei si improprietarirea
taranilor a creat piata interna pentru capitalism, inclusiv cea a fortei de munca, a permis
extinderea relatiilor capitaliste in agricultura, a favorizat generalizarea muncii salariate, a grabit
procesul de diferentiere a taranilor.

Proprietatea a fost consacrata sacra si inviolabila prin intermediul Constitutiei din 1866.

Iar cresterea animalelor continua sa fie o activitate importanta, deoarece vitele mari erau
folosite de tarani atit pentru munca campului, cat si pentru consum, cornutele mici erau o sursa
de alimente si materie prima pentru industria casnica. O statistica din 1860 arata ca in Principate
erau efective ce insumau : 500.000 de cai, 2.700.000 de bovine, 4.480.000 de oi si 1.100.000 de
porcine.

In ceea ce priveste industria, din cele 12.867 unitati industriale inregistrate in 1863, 7849 au
fost intemeiate in perioada 1850-1863. Marea majoritate erau ateliere ale micii productii
mestesugaresti, doar 51 apartinind industriei mari masiniste. Numarul acestora a sporit la 136 in
1878 si apartineau, in principal, ramurilor textila, alimentara (mori cu abur, fabrici de bere,
alcool, conserve), cherestea, sapun. O dezvoltare mai larga cunoaste industria extractiva si de
prelucrare a petrolului. Productia a crescut de la 1190 t in 1863 la 15.100 t in 1877, numarul
rafinariilor era de 20 in 1878. Legislatia economica adoptata a urmarit extinderea procesului de
dezvoltare industriala. In acest sens, au fost adoptate: Legea patentelor (1863), Legea pentru
infiintarea Camerelor de Comert si Industrie (1864).

In Transilvania continua sa se dezvolte mineritul, se infiinteaza in 1854 Societatea STEG

(Societatea cailor ferate de stat), in 1855 Societatea economica a uzinelor de fier din
Transilvania si Banat si Societatea pentru exploatarea minelor si topitoriilor din Brasov.
Industria metalurgica si siderurgica progreseaza ca urmare a intereselor statului si a patrunderii
in proportii tot mai insemnate a capitalului strain.

Dezvoltarea agriculturii si industriei a impus crearea unui sistem de comunicatii necesar

consolidarii pietei nationale si integrarii in circuitul economic european a Romaniei. S-a urmarit
modernizarea principalelor drumuri care strabateau Moldova si Tara Romaneasca, asigurand
legaturile si cu tarile vecine. S-au elaborat numeroase proiecte pentru construirea de cai ferate. In
1867 a fost incheiata o conventie intre Romania si capitalistii englezi John Barcaly si John
Harriforth pentru construirea caii ferate Bucuresti-Giurgiu. Linia a fost data in exploatare in
1869. In 1871 sint construite tronsoanele de cale ferata Itcani-Roman, Pascani-Iasi si Veresti-
Botosani. Pentru construirea retelei feroviare Roman-Tecuci, Galati-Tecuci-Birlad, Braila-
Buzau, Ploiesti-Bucuresti-Pitesti-Craiova-Virciorova in lungime de 914 km., s-a apelat la
consortiul german condus de Strausberg. Ajunsa la faliment, a produs mari pierderi statului
roman, prin neterminarea proiectului stabilit.. Reteaua de cai ferate planificata a fost totusi
realizata in 1874. Au mai fost construite caile ferate Iasi-Ungheni, Ploiesti-Predeal si Adjud-Tg.
Ocna. Referitor la calea ferata de la Iasi spre Ungheni, aceasta ducea spre Imperiul tarist, insa
problema a fost atunci, cum este si astazi, ecartamentul mai mare al caii ferate rusesti, problema
strategica de mare importanta in eventualitatra unor conflicte armate terestre.

In 1878, reteaua de cai ferate din Romania numara 1300 km. In Transilvania existau in aceeasi
perioada peste 500 km. de cale ferata. In 1860 se incheie conventii telegrafice intre Romania si
statele limitrofe, asigurindu-se legaturi constante si rapide intre provinciile romanesti si statele
vecine.

Exportul masiv de cereale si materii prime a determinat ca in perioada 1864-1867 balanta

comerciala sa fie excedentara. Crizele economice din anii 1873 si 1877 au avut efecte si asupra
comertului romanesc. Pentru favorizarea exportului de cereale, statul roman a scazut taxa de la
5% (1860) la 1% (1868). Taxa vamala asupra importului era cu 7,5%, mai mica decit cea
stabilita de Imperiul Otoman. Tentativa din 1874 de a stabili un regim protectionist s-a lovit atit
de impotrivirea interna a conservatorilor cit si de reactia externa a puterilor europene. In iulie
1875 Romania incheie conventia comerciala cu Austro-Ungaria, care intra in vigoare in 1876 si
dureaza pina in 1886. Au mai fost incheiate in aceasta perioada conventii si aranjamente
comerciale cu Rusia, Franta, Italia, Anglia, Elvetia, Olanda si Germania.

Domeniul bancar si monetar este marcat de cateva insemnate evenimente de pionierat. Astfel,
in 1856 ia fiinta Banca Nationala a Moldovei, care a dat faliment la 1857. In 1864 se pun bazele
Casei de Depuneri si Consemnatiuni (CEC), care a reprezentat un pas important pe calea
constituirii unui sistem autohton de credit. Legea pentru infiintarea unui sistem monetar si pentru
fabricarea monedelor nationale (1867) pune bazele noului sistem monetar national care a intrat
in vigoare in 1868. Moneda nationala devine leul (dupa numele monedei din Tarile de Jos din
secolul XV, löwenthaler). Leul este divizat in 100 de bani si se intemeia pe bimetalism – aur si
argint. Leul avea greutatea in aur de 0,3226 g cu titlul 900, iar in argint 5 g cu titlul 835. Potrivit
legii, urmau a fi puse in circulatie monezi de aur de 5,10 si 20 lei de argint de50 bani, 1 leu si 2
lei. Moneda marunta era confectionata din arama in valori de 1, 2, 5 si 10 bani. Un leu vechi
echivala cu 0,37 bani noi, iar leul nou se schimba pe 2,7 lei vechi.

Adaptand sistemul bimetalist, bazat pe aur si argint si datele tehnice similare francului francez,
Romania isi alinia moneda la sistemul monetar al Uniunii Monetare Latine, din care faceau parte
Franta, Italia, Belgia si Elvetia, legea permitand circulatia in Romania a monedelor tarilor
respective.

Adaptarea sistemului monetar national a favorizat si dezvoltarea unui sistem eficient de

credite. In 1876 existau in Romania 18 institutii de credit: Societatea de credit funciar roman din
Bucuresti (1873), Creditul funciar rural ca si Societatea de credit urban au oferit credite mult mai
avantajoase pentru tranzactiile comerciale. In Transilvania, Banat si Bucovina institutiile de
credit apartineau sasilor si maghiarilor.