Universitatea SPIRU HARET

Facultatea ŞTIINŢE ECONOMICE

Programul de studii MANAGEMENT-ID
Disciplina ISTORIE ECONOMICĂ

ANALIZA   EFECTELOR   TRANSFORMĂRILOR
INSTITUŢIONALE   ASUPRA   DEZVOLTĂRII   ECONOMIEI
ROMÂNIEI ÎN   PERIOADA 1859-1939

Profesor: Student:
Conf. univ. dr.
Grupa:

2021

1
 CUPRINS

Introducere...........................................................................................................................................3
CAPITOLUL I......................................................................................................................................6
1.1. AGRICULTURA...................................................................................................................6
1.2. INDUSTRIA..........................................................................................................................7
1.3. TRANSPORTURILE ŞI TELECOMUNICAŢIILE............................................................7
1.4. COMERTUL.........................................................................................................................8
1.5. SISTEMUL MONETAR.......................................................................................................8
1.6. ÎNVĂŢĂMÂNTUL................................................................................................................9
CAPITOLUL II..................................................................................................................................10
2.1. Bilanțul transformărilor în perioada 1859-1914......................................................................10
2.2. Situatia economiei în România.................................................................................................11
2.3. Economia României în perioada 1918-1939 (interbelică)........................................................11
2.4. Economia României după Primul Război Mondial......................................................................11
Concluzii...................................................................................................................................................13
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................................14

2
 Introducere

Constituirea statului român modern poate fi asemănată sau comparată cu acel „take off”
despre care vorbește Fernand Braudel în cunoscuta sa lucrare și anume ”Gramatica
civilizațiilor”. Asemenea avionului care după ce rulează părăsește pista , prin documentul istoric
de la data de 24 ianuarie, anul 1859, societatea romanească reușește să se desprindă relativ
repede, de un mod de organizare socială revolut, cu institutii anchilozate, feudale.
România nu s-a îndreptat spre modernitate cum a reușit civilizatia occidentală, în deceniile
anterioare, crearea și dezvoltarea instituțiilor moderne după anul 1859 a făcut posibilă plasarea
națiunii noastre pe un drum nou, al emanciparii și progresului economico-social.
Întreaga istorie modernă a României se dezvoltă sub semnul Revoluţiei de la 1848.
Perioada de până la 1878 este perioada revoluţiei neîntrerupte, în cuprinsul căreia s-a constituit
statul român modern, s-a înfăptuit o uriaşa opera reformatoare, de transformare a structurilor, s-a
cucerit independenta.1
Dezvoltarea nu s-a realizat liniar, fără obstacole; perioada este extrem de contradictorie.
Ţările Române şi-au dobândit un nou statut juridic internaţional, şi-au modificat regimul politic
interior.
Înfăptuirile materiale nu sunt spectaculoase: societatea românească nu a avut acum răgazul
pentru a-şi desăvârşi structurile moderne. Au fost create doar condiţiile favorabile, prin
intermediul unei legislaţii reformatoare extinse asupra tuturor sectoarelor, care a înlăturat
formele vechi, perimate.
Din data de 24 ianuarie/5 februarie, anul 1862, când se deschide la Bucureşti primul
Parlament al României, are loc vasta şi dificila operă de unificare legislativă, constituţională şi
economică a ţării, de instituţionalizare a cadrului care să determine edificarea organismului
modern al economiei naţionale. În legătură cu aceasta, în România, dar şi în alte ţări, se constată
unele particularităţi faţă de ţările occidentale ale continentului european, unde mecanismele
specifice economiei moderne, de piaţă, erau statornicite de mult timp.
Fără a minimaliza celelalte domenii şi aspecte ale vastei opere de restructurare
întreprinsă în perioada 1859-1877, considerăm ca esenţial, prin importanţă, anvergură, rol şi

1
Mureşan, M., Mureşan,D. ,Istoria economiei româneşti , Editura Didactică si Pedagogică, București 1995, pag.
53.

3
urmări pentru întreaga viaţă economico-socială a ţării, programul agrar. Acest program are trei
componente: secularizarea averilor mănăstireşti, legea rurală şi învăţământului.
Averile mănăstireşti datau de secole şi au apărut din daniile făcute mănăstirilor de către
domni, înalţi dregători şi boieri. Averile mănăstirilor alcătuiau sursa disponibilităţilor materiale
necesare pentru îndeplinirea de către acestea, atât a funcţiei de cult, cât şi a funcției de protecţie
socială, prevăzute de ctitori sau de cei care ofereau banii, ca, de exemplu, întreţinerea de spitale,
şcoli, aziluri, banii la săraci, înzestrări de fete sărace etc.
Cu timpul, se produce însă o modificare considerabilă a raporturilor iniţiale dintre
mănăstirile închinate şi cele cărora le erau închinate, mănăstirile închinate devenind simple
izvoare de venit ale patriarhiilor şi mănăstirilor către care erau închinate, ele nemaiîndeplinindu-
şi, în măsură corespunzătoare, funcţia de protecţie socială prevăzută de ctitori şi de cai care le
înzestraseră cu averi, precum şi obligaţiile către administraţiile Ţărilor Române. În plus acestea
erau administrate de călugări străini şi, prin statutul lor, ieşeau de sub incidenţa legilor româneşti.
La începutul domniei lui A.I. Cuza, mănăstirile închinate datorau statului aproximativ 21
milioane de lei, respectiv circa 1,5 cele din Moldova si 19,5 cele din Ţara Românească, iar în
august 1863 datoria faţă de statul român se ridicase la circa 29 milioane de lei.2
Pe data de 14/26 august 1864 este promulgată, prin decret domnesc, Legea rurală, care
a intrat în vigoare la data 23 aprilie/5 mai, în anul 1865. Această lege preia teza împroprietăririi
clăcaşilor, prin despăgubire pentru desfiinţarea obligaţiilor feudale, şi proclamă abolirea clăcii, a
dijmei, a podvezilor şi a celorlalte obligaţii datorate de ţărani boieri. Prin această lege, ţăranii
clăcaşi îndreptăţiţi a fi împroprietăriţi sunt împărţiţi astfel: fruntaşi, cei care aveau patru boi şi o
vacă; mijlocaşi, cei care aveau doi boi si o vacă; pălmaşi sau toporaşi, care nu aveau vite de
muncă, dar aveau o vacă. Criteriul de împroprietărire îl determină numărul vitelor pe care le
aveau ţăranii clăcaşi. Pe provincii istorice, s-au atribuit, în afara suprafeţei posedate de clăcaşi în
vatra satului, pentru casă şi grădină, suprafeţele redate în cifrele care urmează.
În Moldova, împroprietărirea clăcaşilor a fost făcută astfel: ţăranii fruntaşi, cu 5 falce şi
40 de prăjini pe cap de familie, adică 72.680,40 m²; ţăranii mijlocaşi cu 4 falce pe cap de familie,
adică 57.288 m²; ţăranii pălmaşi, cu 2 falce şi 40 de prăjini pe cap de familie, adică 30.434,25
m².
Apreciind în ansamblu reformarea structurală a economiei româneşti, o economie cu
caracter covârşitor agricol în acea vreme, reformare declanşată de aplicarea Legii rurale din
1864, putem formula concluzia că tocmai aceasta a antrenat consecinţe dintre cele mai adânci
asupra dezvoltării ulterioare a agriculturii şi a întregii economii a ţării noastre. Proprietatea
funciară de tip feudal a fost transformată în proprietate privată modernă, absolută. A fost
2
Idem, pag. 111
4
pregătită principial şi în fapt instituţionalizarea proprietăţii particulare moderne, consacrată în
Constituţia României, adoptată în 1866 şi rămasă în vigoare, cu unele modificări, până în 1923,
care statuează dreptul de proprietate tuturor cetăţenilor, inviolabilitatea şi protejarea, prin lege,
de către stat a proprietăţii fiecărui cetăţean.
Pentru România, care trecea prin reformarea structurilor economico-sociale de
rezistenţă, a celor din agricultură, această lege are semnificaţia unei largi deschideri către
emanciparea spirituală a celei mai mari părţi a populaţiei. Învăţământul primar se adresa, în fond,
în primul rând lumii satelor şi avea ca scop, la scara timpului, răspândirea fie şi la nivel
elementar, a ştiinţei de carte. Urmărea instruirea cât de cât a ţăranului în raport cu cerinţele
mersului vremii, ţăran, care, fiind emancipat şi împroprietărit, urma şi trebuia sa devină un agent
economic activ în noua lume care se statornicea, alta decât cea feudală de până atunci.3
Dezvoltarea și crearea instituţiilor moderne după anul 1859 a permis plasarea naţiunii
noastre pe un traseu nou, al emancipării și al progresului economico-social1.
Alegerea ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza, în Ţara Romanească și în Moldova, a
însemnat unirea Ţărilor Române, Marile Puteri fiind puse în faţa faptului împlinit și constrânse
să recunoască Unirea Principatelor Romane într-un singur stat.
Alexandru Ioan Cuza, în prima parte a domniei a luat măsuri pentru determinarea unirii în
plan legislativ și administrativ și a inițiat mai multe demersuri pentru recunoaşterea unirii de
către Marile Puteri, dubla alegere a lui însemnând încălcarea Convenţiei de la Paris.
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, stă sub semnul provizoratului 2 pentru că este percepută
ca pasageră, fiind considerată o domnie de tradiţie până la aducerea unui principe străin.
Conferinţa de la Constantinopol din anul 1861 a Puterilor Garante a recunoscut Unirea politică
numai pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
Constituirea statului naţional român înainte de înlăturarea structurilor feudale în mediul
rural, impunea statului poziţia de putere centrală de decizie in asigurarea evoluţiei spre
capitalism a forţelor productive naţionale.3

CAPITOLUL I

3
idem, pag 133
11
Irimiea Mihai, ”Istoria economiei naționale”, Editura Universității din Ploiești, 2005, pag. 29;
22
Constantinescu Florin, “O istorie sinceră a poporului român”, Editura Univers Enciclopedic, București, 1997, pag.
217;
33
Mureșan Maria, “Istoria economiei”, Editura Economică, București, 1995;
5
 1.1. AGRICULTURA
Ocupaţia principală a românilor la mijlocul secolului al XIX-LEA, a pornit de la structura
pastoral-agricolă, unde predominau păşunile și de asemenea creşterea vitelor, la cea extensiv
cerealieră, în care predominau culturile de cereale. Pământul cultivabil al României făcea parte
din posesie feudală: boierimea deţinea 63%, mănăstirile 21%, restul de aproximativ 16%
aparţinând ţăranilor liberi, răzeşi și moşneni. În perioada anilor 1862-1866, ponderea fâneţelor și
păşunilor avea o suprafaţă agricolă totală de 51,4%, faţă de 46,6% teren arabil,1,2% vii si 0,6%
livezi4.
Perioada anilor 1862 – 1866, este perioada marilor reforme. Prin legea din ata de 13
decembrie, anul 1863, au fost trecute în proprietatea statului “toate averile mănăstireşti din
România”. Circa un sfert din teritoriul ţării a devenit patrimoniul statului, ceea ce a determinat
mărirea suprafeței de care dispuneau autorităţile pentru viitoare împroprietărire5.
Legea rurală din data de 14 august, anul 1864 preia teza împroprietăririi clăcaşilor prin
despăgubire, pentru desfiinţarea obligaţiilor feudale și proclamă abolirea clăcii, a dijmei și a altor
obligaţii datorate de ţărani boierilor. Ţăranii clăcaşi care erau îndreptăţiţi a fi împroprietăriţi sunt
împărţiţi în trei grupe: fruntaşi dețineau patru boi și o vacă , mijlocaşi dețineau doi boi și o vacă
și pălmaşi/toporaşi dețineau doar o vacă, fără vite de muncă .
Răscumpărarea putea fi achitată prin muncă sau cu bani, la înțelegerea între părţi.
Termenul de răscumpărare era fixat la 20 de ani, cu plata în două rate anuale6. Loturile primite cu
ocazia împroprietăririi nu puteau fi înstrăinate timp de 30 de ani. Deşi alcătuiește elementul
determinant al procesului de lichidare a regimului feudal, reforma agrară a avut foarte multe
deficiențe, printre care amintim doar: excluderea de la împroprietărire a unui număr mare de
ţărani, nivelul ridicat al despăgubirii, insuficienţa pământului acordat unei părţi a țărănimii, și
lipsa păşunii și fîneţelor necesare hrănirii animalelor.
În anul 1866, la doi ani dupa reforma agrară, se adopta legea tocmelilor agricole ca bază
juridică pentru viitorul regim agrar: pentru nevoile lor de pământ arabil, de izlaz și de fîneţe,
tăranii apelau la moşieri și arendaşi, aceștia le satisfăceau cererile, însă, îi constrângeau, în
schimb, să muncească pe moșii în condiţii pe care ei le impuneu. Tranzacţiile se conveneau în
contracte de învoieli; pământul arendat de țărani era lucrat în dijmă, era plătit în muncă sau
produse7.
44
Axenciuc Victor, “Evoluția economică a României. Cercetări statistic-istorice 1859-1947”,VOL. II, “Agricultura”,
Editura Academiei Române, București, 1996, pag. 50;
55
Constantiniu Florin, “O istorie sinceră a poporului român”, Editura Univers Enciclopedic , București, 1997, pag.
219;
66
Mureșan Maria, “Istoria Economiei“, Editura Economică, București, 1995, pag.108;
77
Axenciuc Victor, “Introducere în istoria economică a României. Epoca modernă și contemporană”, Editura
Fundației “România de mâine”, București, 2000, pag. 93;
6
 1.2. INDUSTRIA
În anul 1859, producţia industrială a ţării, care se baza pe munca manuală, se desfaşura
sub trei forme și anume: casnică, meşteşugărească și manufacturieră.
Luând în calcul datele recensământului realizat în anul 1860, ne putem formula o imagine
despre structura industriei românești. În perioada aceea existau 12867 de unităţi industriale,
denumite stabilimente industriale , din care erau : 6771 mori, 622 olarii, 417 pive și darste, 608
fierăstraie, 608 poverne, 1687 brutării, 378 fabrici de gaz și ulei, 233 tăbăcării,. 463 vărării, 145
lumânării și săpunării, 226 cărămidării, 220 casarii și brânzării, 23 pietrării, 4 fabrici de postav,
27 tipografii, 72 fabrici de bere, 212 covrigării, 100 bragagerii, 78 zalhanale, 509 diferite
industrii, 14 fabrici ale statului8.
Măsurile luate de guvern până la cucerirea independenţei de stat, pentru protejarea și
dezvoltarea industriei au fost sporadice și slabe. În anul 1875, guvernul conservator, al lui Lascăr
Catargiu a încheiat o convenție vamală cu Austro-Ungaria, pe o durata de 10 ani, pe baze liber-
schimbiste, sub pretextul că, în acest fel, se făcea un act de independenţă faţă de Turcia, astfel
România reintrând în drepturi pe care nu le mai exercitase de trei secole. Sub acest motiv
România a fost susţinută și de Mihail Kogalniceanu, Titu Maiorescu, P. S. Aurelian și alţii. Din
punct de vedere politic convenţia nu avea însemnătatea ce i se atribuia, iar pe plan economic,
România trecea sub dominaţia Imperiului Austro-Ungar. Rezultatele economice s-au dovedit
catastrofale: atâtea câte reuşiseră să se înfiripe, de asemenea și multe mori mari, întreprinderile
industriale erau înlăturate una după alta de concurentț austriacă. De asemenea și meseriile erau
grav lovite. Țara noastră România exporta lână și importa stofă , exporta vite și importa piei
tăbăcite și făină din propriul grâu9.
1.3. TRANSPORTURILE ŞI TELECOMUNICAŢIILE
În anul 1859, mijloacele și căile de transport din Principate se aflau cu mult în urma
acelora din Europa occidentală. Nu existau căi ferate, deşi importanţa căilor ferate fusase pusă în
plan încă înainte de anul 1848 de George Baritiu, Nicolae Bălcescu și de alţii. De asemenea la
rândul său, D.P. Martian, evidenţiind importanţa transporturilor pentru dezvoltarea unei
economii naţionale avea în vedere și însemnătatea căilor ferate pentu dezvoltarea relaţiei ei
comerciale externe. Ion Ghica a militat pentru legături feroviare între toate regiunile româ nesti.
În sud și est prima linie de cale ferată a fost Cernavodă – Constanţa în anul 1860 , în 1869 a
intrat în funcţiune linia București – Giurgiu. În perioada care a urmat cuceririi independenţei a
fost construit podul de la Cernavodă10 .

88
“Enciclopedia României”, VOL. IV “Economia națională. Circulație distribuție.”, Asociația științifică pentru
encyclopedia României, București , 1943, pag.462;
99
Constantinescu N.N., ”Istoria gândirii economice românești”,Editura Economică, București, 1997, pag. 39;
1010
Constantinescu N.N., “Istoria gândirii economice românești”,Editura Economică, București, 1995, pag. 47 – 48;
7
 Transportul naval se avea loc pe Marea Neagră și Dunăre, mijloacele de transport erau
corăbii cu pânze, cu viteză ți capacitate redusă de transport, vasele cu abur fiind puţine se
practica plutăritul pe râurile Bistriţa şi Siret.
În anul 1868 s-a întocmit prima lege specială şi unitară pentru drumuri perfecţionată în
anul 1886, datorită căreia drumurile mari se construiau şi se întreţineau din bugetul statului
printr-un serviciu organizat în zece circumscripţii, iar cele judeţene şi locale fiind construite si
întretinute din veniturile judeţelor şi comunelor şi prestaţii în natură, sub controlul serviciilor
tehnice judeţene11
1.4. COMERTUL
Comerțul era determinat de nivelul și caracteristicile producţiei materiale, se manifesta
limitat, îngrădit, datorită organizării feudale și a sistemului de măsuri arhaic. Tendinţa acestei
epoci avea în calcul trecerea treptată de la formele arhaice de schimb, la cele moderne,
capitaliste. Schimbul de mărfuri pe plan intern avea loc permanent la oraşe, în prăvălii ale
negustorilor sau mesteşugarilor și periodic avea loc în târguri, bâlciuri sau iarmaroace). După
semnarea Tratatului de la Adrianopol anul 1829, prin care a fost exclud monopolul turcesc,
comerţul exterior a înregistrat creşteri semnificative, volumul total sporind de aproape 4,5 ori, de
la aproximativ 39130833 lei aur în 1832, la 17884662 lei aur în anul 186012.
România exporta cereale, sare, produse de origine animală legume, alcool, etc. si importa
manufacturi, bumbac, produse de lux, bunuri de larg consum, textile, metale și anume plumb și
cositor, produse fabricate, în general, pe care economia nu le putea realiza. Cea mai mare parte a
comerţului exterior se realiza cu Turcia, apoi cu Austria, Rusia, Franța, Anglia, mărfurile fiind
transportate în general pe Dunăre și Marea Neagră13.
1.5. SISTEMUL MONETAR
Unirea Principatelor și începerea formării cadrului statal al pieţei nationale conduc la
înlăturarea haosului monetar care a devenit una din principalele preocupări. Problema organizării
monedei naţionale era la ordinea zilei. Alexandru Ioan Cuza a vrut să înființeze “o banca
financiară şi de circulaţie” ca să introducă moneda naţională. În cadrul Comisiei Centrale de la
Focşani, care se ocupa de elaborarea legilor comune pentru Principate, a fost creat în anul 1860
un comitet special format din: L. Steege, N. Sutu, Al. Moruzi, I. Docan si I. Cantacuzino, care se
ocupeu de elaborarea unui proiect de lege în vederea adoptării unei monede naţionale.
Acest proiect excludea “sistemul fictiv al leului” și avea în vedere înfiinţarea şi emiterea
unei monede naţionale bazate pe sistema de zecimală metrică, conținând o piesă echivalentă
1111
Irimiea Mihai, ”Istoria economiei naționale”, Editura Universității din Ploiești, 2005, pag. 56;
1212
Romascanu M. Gr., “Vechiul comerț exterior al Țării Românești și Moldovei” în “Enciclopedia României”,
VOL IV, pag. 463;
1313
Irimiea Mihai, ”Istoria economiei naționale”, Editura Universității din Ploiești, 2005, pag. 35;

8
pentru formă, greutate, titlul, şi valoarea cu francul Franciei, cu ale sale multiple subdiviziuni. În
ceea ce priveşte valoarea intrinsecă a leului, aceasta trebuia să fie aceeaşi cu a francului francez,
iar moneda română să fie aceeaşi cu a francului francez, iar moneda română să fie încadrată în
sistemul metric de măsuri și greutaţi, care trebuia de asemenea și el adoptat.
În felul acesta România s-a integrat în alianţa monetară “Uniunea Latină” concepută în
anul 1865, în scopul asigurării uniformităţii sistemelor monetare ale Fanţei, Italiei, Belgiei și
Elvetiei. Aderarea României a rămas de fapt, deoarece oficial ea nu a fost acceptată în această
uniune care era considerată încă dependentă de Turcia, din cauză că Poarta vroiau ca toate
monedele, cu excepţia celor mărunte din aramă, să poarte semnul Imperiului Otoman. La început
au fost realizate, bătute numai monede de aramă de 1, 2, 5 si 10 bani iar în 1873, pentru piaţă, și
primele monede de argint, nepunându-se nici pe acestea semnul Imperiului Otoman. Monetaria
proprie a fost realizată la București în anul 1870, iar în anul1877 nu mai circulau în statul romîn
decât unitaţile monetare româneşti și cele ale țărilor din Uniunea Latină.
Războiul pentru independenţă a arătat din păcate dificultăţi monetare mari datorită lipsei
unei banci de emisiune. Căutând a face faţă cheltuielilor statul a emis aşa-numitele bilete
ipotecare, prima hârtie monedă emisă de el și garantată prin ipotecă a moşiilor statului, de unde
și numele de bilete ipotecare14.
1.6. ÎNVĂŢĂMÂNTUL
Legea asupra instrucţiunii publice din data de 5 decembrie, anul 1864 prevede instituirea
unui sistem unitar de învăţământ și care stabilește următoarele cicluri: cel primar,cu durata de
patru ani, egal, obligatoriu şi gratuit, cel secundar, cu durata de sapte ani şi cel universitar cu
durata de trei ani. Urmăreşte instruirea ţăranului în raport cu cerinţele mersului vremii, ţăran care
fiind emancipat și împroprietărit, trebuia să devină un agent activ în noua lume în care se afla,
altă lume decât cea feudală de până atunci. Această lege lărgește si democratizează posibilitatea
de instrucţie la scară naţională, unifică programele de învăţământ, le aduce la nivelul exigenţelor
din acea vreme15.

CAPITOLUL II

1414
Constantinescu N.N., “Istoria gândirii economice românești”,Editura Economică, București, 1995, pag. 49 – 50;
1515
Mureșan Maria, “Istoria economiei”, Editura Economică, București, 1995, pag. 109.
9
2.1. Bilanțul transformărilor în perioada 1859-1914
După ce am examinat prefacerile de natură legislativă, socială şi economică, ce au avut
loc pe durata a peste jumătate de secol 1859 – 1914, precum şi procesele de creare şi dezvoltare a
principalelor sectoare moderne în economia României, este necesar să facem bilanţul general al
acestor transformări, să evaluăm stadiul la care a ajuns economia românească şi nivelul
dezvoltării sale in comparaţie cu alte ţări din Europa.
Anul 1914 reprezintă ultimul an de pace în Europa şi penultimul an din Războiul
Mondial ce avea să urmeze; Războiul, început în luna August 1914, va întrerupe procesele
dezvoltării, va răvăşi şi distruge, în mare parte viaţa economico-sociala, va modifica structurile
politico-statale ale continentului, iar urmările acestora şi ale aplicării tratatelor de pace vor crea
alte condiţii de evoluţie pentru întreaga Europă. Din aceste motive, cât şi datorită noilor
conjuncturi internaţionale mersul vieţii economice ale României în deceniile 3 şi 4 va fi cu totul
diferit decât înaintea Războiului Mondial.
Pentru România, anul 1914 reprezintă sfârşitul unei epoci de excepţională importanţă în
evoluţia sa, întreruperea unei perioade de dezvoltare generală a ţării.
În jumătate de secol de la constituirea statului Român modern şi, îndeosebi, după
cucerirea independenţei naţionale, România a parcurs un ansamblu de procese de tranziţie de la
vechea societate feudală spre cea modernă, burgheză, marcat de profunde mutaţii şi creaţii noi, în
domeniile fundamentale: social, politic, economic şi cultural-spiritual.
În jumătate de secol, în cursul a două generaţii, România a înfăptuit, în mod rapid şi
comprimat, prin acţiunea susţinută a statului, procese de transformare statală-socială şi
economică, care, în ţările avansate ale continentului, s-au desfăşurat pe parcursul a două-trei
secole, dar această condensare temporală a modernizării ţării a lăsat numeroase lacune şi
neîmpliniri, în domeniile agricol, social şi cultural-instructiv, ale adaptării comportamentului
economic al populaţiei la noul mod de viaţă, de producere şi de consum, cu importante urmări
negative asupra organizării şi eficienţei muncii sociale.
Astfel, prin progresele realizate, România depăşise orânduirea feudală, înfăptuise statul
naţional modern, dobândise independenţa statală, crease formele legislative şi instituţionale
moderne în toate domeniile şi orientase restructurarea economiei naţionale pe baza unor forţe
productive contemporane, în : transporturi, comunicaţii, industrie, credit şi bănci, comerţ,
urbanism etc.; ea se înscria acum, alături de ţările europene, pe aceeaşi cale de evoluţie –
capitalistă. 4

4
Victor Axenciuc,” Introducere în Istoria economică a României; Epoca modernă”, Editura Fundaţiei „România de
mâine” , pag .202-204;
10
 2.2. Situatia economiei în România
Economia românească a parcurs, în acest interval, un proces de creştere cantitativă şi
calitativă. Valoarea prezumată a producţiei şi circulaţiei bunurilor materiale – agricole,
forestiere, industriale – a sporit de la cca. 1000 mil. lei, în 1860, la peste 3000 mil. lei, în 1913
respectiv, de peste 3 ori, în vreme ce populaţia a crescut de aproape 2 ori; producţia materială pe
locuitor s-a amplificat, aproximativ, de la 250 lei la 410 lei. 5
Sectoarele cele mai active s-au dovedit a fi cele ale economiei industriale, comerciale şi
bancare. Totalul mijloacelor financiare utilizate de cele peste 4000 de societăţi şi instituţii
economice se ridica, în anul 1913, la peste 4000 mil. lei, din care 1590 mil. lei – mijloace proprii
şi peste 2500 mil. lei – fonduri împrumutate; o parte însemnată a mijloacelor financiare
aparţineau, însă, capitalului străin; cu toate acestea, procesul de capitalizare în economie apare
însemnat.
Bogăţia materială naturală a ţării a crescut sensibil, prin punerea în exploatare a
resurselor solului şi subsolului; suprafaţa arată s-a mărit de la 2,2 la 6,1 mil.ha; s-a trecut la
exploatarea masivă, comercială a pădurilor, la extracţia şi rafinarea petrolului, la extracţia
cărbunilor etc.
Bogăţia creată a înregistrat, de asemenea, dimensiuni însemnate: construcţii de căi
ferate, şosele, poduri şi magazii, mine şi fabrici, construcţii urbane de locuinţe şi edificii publice
etc.

2.3. Economia României în perioada 1918-1939 (interbelică)

După Marea Unire din anul 1918, țara noastră avea un potențial economic imens, datorită
noilor teritorii dobândite după sfârșitul Primului Război Mondial.
Datorită acestor teritorii anumite ramuri ale economiei au crescut foarte mult, astfel:
– suprafața agricolă a crescut  de la 6.5 milioane hectare la aproximativ 14.5 milioane;
–fondul forestier a crescut de la 2.6 milioane de hectare la 7.4  milioane hectare;
–rețeaua feroviară a crescut cu peste 250% de la 4200 km la 11000 km;
– puterea anumitor industrii a crescut cu până la 400% (industria chimică, electrică).
2.4. Economia României după Primul Război Mondial
Țara noastră a ieșit în dezavantaj din Primul Război Mondial și acest lucru se observa
foarte mult în economia țării.
Chiar dacă avea un potențial foarte mare, economia României era sub orice critică,
ajungând la nivelul economiei din anii 1907-1910.

11
 Producția țării se afla la  20-25 % din producția din perioada antebelica din anii 1913-
1914. România, dintr-un mare exportator de cereale înainte de război, ajunsase să importe
cereale pentru a asigura consumul intern.
Pentru a readuce economia la normal și pentru a asigura independența economică a
României cât mai repede, statul român a început să se implice mai mult în economie și pentru
acesta la nivelul guvernului s-au înființat mai multe ministere în toate domeniile economice.
Statul român s-a implicat în importul de utilaje și materii prime necesare reconstruirii
României și relansării economice a acesteia.
Prin acordarea de credite, statul a sprijinit înființarea multor  întreprinderi metalurgice și
constructoare de mașini cum ar fi Malaxa (București), I.A.R (Brașov), Uzinele Titan, etc.
În perioada interbelică, România a avut una din cele mai mari creșteri economice din
lume circa 5.5%/an.
Datorită rezervelor mari de petrol și investițiilor făcute în industria petrolieră, România
era pe primul loc în Europa și pe locul 6 în lume din punct de vedere al producției de petrol, în
anul 1936 și pe locul doi la productia de gaze naturale în anul 1937. Aceasta se situa în primele
locuri și la producția de aur, ocupând locul 2. în Europa după Suedia.
În perioada anilor 1938-1939, țara noastră își putea asigura aproximativ 80% din
necesarul intern de produse industriale, deținând o cantitate mare de produse petroliere,
autobuze, locomotive, instalații petroliere, etc.
De asemenea, o mare realizare a industriei românești au fost avioanele IAR 80 și IAR 81
care, pe atunci, ocupau locul 3 în Europa, respectiv locul 4 în lume din punct de vedere al vitezei
și altitudinii.
Totuși agricultura a rămas cea mai importantă ramură a economiei, aceasta trecând prin
cea mai mare reformă agrară din lume. S-au expropriat aproximativ 6 milioane de hectare 65%
din total, astfel că 1.5 milioane de familii au primit 3.5 milioane de hectare de teren arabil și 2.5
milioane hectare de pășuni.
Chiar dacă producția la hectar, atât la la grâu cât și porumb avea mult sub media
europeană, România, datorită suprafeței arabile mari, se afla pe primul loc în Europa și pe locul 5
în lume la producția de porumb și pe locul 4 respectiv 10 la producția de grâu.
România era de asemenea pe primul loc în lume la producția de floarea soarelui. În ceea
ce privește producția de floarea soarelui și ulei din floarea soarelului România a fost multe
decenii în top 10 mondial.
În perioada anilor 1921-1938, datoria externă a  României a ajuns de la 3 miliarde de lei
la 80 de miliarde.

12
 Dacă în anul 1933 datoria externă consuma aproximativ 35% din buget, aceasta a ajuns să
consume în anul 1938 aproximativ 6-7%, ceea ce reprezenta un nivel suportabil pentru populație.
În perioada interbelică România s-a schimbat dintr-o țară agrară într-o țară industrial-
agrară, la export locul cerealelor fiind luat de petrol.
Puterea în stat nu mai era deținută de moșieri ci de țăranul proprietar de pământ.
În anul 1939, creșterea economică a luat sfârșit când a început cel de-al Doilea Război
Mondial și schimburile comerciale ale României au fost foarte afectate.

Concluzii

În concluzie, aş putea spune că perioada aceea a avut o importanţă foarte mare pentru
viitorul României, alcătuind perioada de trecere de la feudalism la o economie de piaţă,
capitalistă. Reformele lui Alexandru Ioan Cuza, deşi uneori deficitare, au determinat primii paşi
spre realizarea de români spre o Românie modernă . Am putea adăuga deasemenea că românii nu
erau pregătiţi să țină pasul cu toate schimbările pe care le va aduce venirea în ţară a principelui
străin, că aspiraţiile oamenilor politici din acea vreme erau destul de măreţe.
La principalele produse industriale apă rea un decalaj considerabil între Româ nia şi
media Europei industriale; era o discrepanţă ce marca, după aceste criterii, o întâ rziere de
nivel industrial a ţă rii noastre de 50 – 100 ani.
Organismul economico-social al României, luat în general, prin conţinutul său parţial,
prin tendinţele şi perspectivele dezvoltării, în mediul extern capitalist european, se afirma a fi de
tip capitalist, ireversibil în evoluţia sa, cu tot ansamblul de factori şi mecanisme de funcţionare
ale economiei de piaţă, cu structurile sociale specifice, cu avantajele şi dezavantajele sale, cu
problemele şi contradicţiile sale.
În concluzie, la cele expuse mai sus, se poate constata că România, până în 1914,
îndeosebi, în mediul urban, îşi schimbase fundamental fizionomia economico – socială şi
politică, în comparaţie cu anul 1859.
Economia României a avut parte de o creștere foarte mare, toate ramurile economiei s-au
dezvoltat în paralel și-au dus la creșterea economiei și creșterea nivelului de trai.
În anul 1939, creșterea economică a luat sfârșit când a început cel de-al Doilea Război
Mondial și schimburile comerciale ale României au fost foarte afectate.

BIBLIOGRAFIE

13
1. Axenciuc, V., Evoluția economică a României. Cercetări statistico-istorice,1859 – 1947,
VOL..I, Industria,VOL.II, Agricultura,VOL.III, Comerțul, Editura Academiei, București,
1992;
2. Axenciuc, V., Introducere în istoria economică a României.Epoca modernă și
contemporană, Editura Fundației ”România de mâine”, București, 2000;
3. Constantinescu, N.N., Reforma și redresare economică, Editura Economică, București,
1995;
4. Constantinescu, N.N. ,Istoria gândirii economice românești, Editura Economică,
București, 1997;
5. Constantiniu, F.,O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic,
București, 1997;
6. Irimiea, M., Istoria economiei naționale, Editura Universității din Ploiești, 2005;
7. Mureșan, M., Istoria economiei, Editura Economică, București, 1995;
8. Mureșan M., Mureșan D., Istoria economiei românești, Editura Didactică și Pedagogică ,
București 1996;

14