Universitatea de Stat din Tiraspol

Referat pe tema:

Turismul in Uniunea Europeană

A efectuat : Țaran Elena,gr.33B

A verificat:R.Maistru, dr. univ.

Chișinău 2019

1
Cuprins:
I Politici comunitare în domeniul turismului

II Organizarea turismului în statele membre UE

III Echipamentele turistice

IV. Concluzie

2
I Politici comunitare în domeniul turismului
Instituţiile Uniunii Europene au recunoscut rolul major al turismului în cadrul economiilor lor.
În Uniunea Europeană turismul generează 8 milioane de locuri de muncă şi contribuie cu 5 % la
formarea PIB, fiind considerat o industrie importantă cu un mare potenţial de creştere în viitor.
Cu toate că este considerat un sector de o importanţă vitală, nu există o bază legală în tratatele
UE pentru o politică comună în domeniul turismului care să se concentreze pe pilonul „turism - ca
ramură de activitate".
În 1992, turismul a fost menţionat, pentru prima oară în Tratatul de la Maastricht care a
prevăzut în premieră măsuri în domeniul turismului (articolul 3T) în lista de activităţi care vor
beneficia de sprijinul comunitar. Totuşi acest tratat nu acorda o importanţă particulară pentru o
politică turistică comunitară, neexistând o bază legală specifică pentru măsurile Comunitare în
turism. De asemenea, în noul proiect al Constituţiei Europene (care nu a fost susţinut de locuitorii
Franţei şi Olandei în 2005) turismul nu a fost inclus.
La nivelul Comisiei Europene există totuşi un organism specializat pentru turism - Direcţia
Turism din cadrul Directoratului pentru Servicii, Comerţ şi Turism, e-business şi IDA din cadrul
Directoratului General pentru Întreprinderi (engl. DG Enterprise). Direcţia Turism (engl. Tourism
Unit) îşi desfăşoară activitatea în strânsă cooperare cu Comitetul Consultativ pentru Turism care are
reprezentanţe în statele membre, ca şi alte instituţii europene: Parlamentul European, Consiliul de
Miniştri, Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor. Urmându-şi această politică bazată
pe consultanţă şi parteneriat, Direcţia Turism păstrează o relaţie strânsă cu organizaţiile
reprezentative din industria turistică precum şi cu alte grupuri de interes, în special atunci când este
vorba de chestiuni specifice. De fapt misiunea Direcţiei Turism este de a se asigura că interesele
sectorului turistic sunt luate în considerare:
- îmbunătăţirea cunoştinţelor de turism şi diseminarea informaţiilor;
- stimularea cooperării transfrontaliere;
Începând cu anul 2002 se organizează un forum anual privind turismul european care va
asigura cooperarea sectorului public şi privat la nivel comunitar. În 2004 acesta a fost organizat în
Ungaria, iar în 2005 în Malta.
De asemenea trebuie spus că nu există o linie bugetară special constituită pentru turism. Totuşi
turismul beneficiază de fonduri alocate prin intermediul diferitelor programe de finanţare, iar
Fondurile Structurale sunt cele mai mari surse financiare de care beneficiază.În perioada 1994-1997
contribuţia Fondurilor Structurale la proiectele din turism a fost de 7,3 miliarde de ECU.
Înainte de anul 2000 la nivelul Consiliului European exista separat un Consiliu al Miniştrilor
de Turism. În aprilie 2000 Consiliul Miniştrilor de Turism s-a desfiinţat, chestiunile de turism fiind

3
preluate de Consiliul Pieţei Interne, Protecţia consumatorului şi turismul. În 2002 acest consiliu a
fost desfiinţat, turismul fiind inclus la Consiliul Competitivităţii. La nivelul Parlamentului European
există Comitetul privind Politica regională, transportul şi turismul care are aproape 120 de membrii,
dar acesta îşi depăşeşte atribuţiile care ţin de turism adăugând şi transportul şi politica regională. În
acest context se poate spune că Parlamentul European este cel mai important organism pentru turism,
care a avut numeroase iniţiative în domeniul turismului.
Politicile comunitare din alte domenii au impact direct asupra turismului şi pot afecta elemente
cum ar fi preţul produselor turistice prin intermediul măsurilor din domeniul transportului, mediului,
protecţiei consumatorului, pregătirii profesionale, societăţii informaţionale şi nu în ultimul rând din
domeniul competiţiei şi pieţei interne.
Nevoia de existenţă a unor mecanisme care să includă şi interesele turismului în politicile
comunitare s-a reflectat în comunicarea Comisiei din anul 2001: „Să lucrăm împreună pentru viitorul
turismului european" care au luat în considerare patru chestiuni cheie: informaţia; pregătirea
profesională (training-ul); calitatea şi dezvoltarea durabilă; noile tehnologii.
Comisia a subliniat importanţa schimbului de informaţii şi de experienţă între părţile interesate,
pentru a pregăti implementarea acţiunilor recomandate în comunicare. Unele dintre activităţile cheie
evocate în Comunicare sunt:
- promovarea dialogului între operatorii industriei turistice şi alte părţi interesate, organizând
un forum anual al turismului şi extinzând la Comitetul Consultativ pentru Turism;
- sprijinirea serviciilor de reţea şi factorilor de sprijin, de exemplu prin „Centre de
competenţă" (observări, Centre de studiu şi de cercetare) la nivel naţional, regional şi local;
- asigurarea bunei funcţionări a instrumentelor financiare şi nefinanciare în beneficiul
industriei turismului în cooperare cu autorităţile naţionale sau regionale şi cu operatorii;
- promovarea dezvoltării durabile prin elaborarea şi implementarea principiilor Agendei 21;
- definirea şi diseminarea metodelor şi instrumentelor de evaluare - indicatori calitativi şi
benchmaking) necesari pentru monitorizarea calităţii destinaţiilor turistice şi a serviciilor.
Extinderea istorică a Uniunii Europene în 2004 cu încă 10 noi state a făcut ca suprafaţa acesteia
să crească cu 25%, populaţia cu 20%, iar PIB-ul cu 5%. În 2007 se preconizează a se alătura UE
România şi Bulgaria, făcând astfel ca numărul statelor membre să ajungă la 27. Apar astfel o serie de
provocări şi oportunităţi pentru dezvoltarea turismului:
Cooperarea la nivelul Uniunii Europene este relevantă dacă aduce un plus de valoare. Au fost
identificare trei domenii în care acţiunile Uniunii Europene pot aduce un plus de valoare statelor
membre. Acestea sunt:

4
1. Îmbunătăţirea bazelor de date statistice comune - pentru a oferi informaţii corecte cu privire
la industria turismului - reprezintă o precondiţie pentru analize comparative, pentru schimb de idei şi
de experienţă şi se adresează în special problemelor strategice din sectorul turistic;
2. Concentrarea pe analize comparative pentru a putea cunoaşte detaliat activităţile turistice în
ţările membre şi în acest fel dezvoltarea calităţii definiţiilor şi indicatorilor, prin formularea unei
viziuni a turismului durabil;
3. Consolidarea integrării politicii de turism în cadrul celorlalte politici cu care are legătură.
Turismul este un sector de natură transversală afectat de numeroase politici ale Uniunii Europene şi
numeroase eforturi comune ar trebui adesea concentrate pe problemele de natură orizontală.
Creşterea economică din anii următori ar trebui să provină în urma implementării reformelor
structurale şi prin îmbunătăţirea condiţiilor cadrului general atât pentru cetăţenii cât şi pentru
întreprinderile din Uniunea Europeană.
Cadrul legal general al Uniunii Europene exercită o influenţă asupra sectorului turistic şi
asupra acţiunilor ţărilor membre şi a celor în curs de aderare. Extinderea Uniunii „lărgeşte"
considerabil sfera legislaţiei europene care va acoperi o arie geografică mai mare. În acest fel
legislaţia în domeniul concurenţei, inclusiv în ceea ce priveşte asistenţa asigurată de stat în
industrie, în domeniul protecţiei consumatorilor, al securităţii, al transporturilor şi al mediului
înconjurător va influenţa industria turistică din cele 25 de ţări membre ale Uniunii Europene,
sau 27 dacă sunt luate în considerare ţările aflate în curs de aderare.
Adoptarea acquis-ului comunitar în domeniul protecţiei mediului va duce la un mediu mai
curat şi la crearea unor destinaţii „verzi". Turiştii care sosesc în toate cele 25 de ţări membre ale
Uniunii Europene, plus în celelalte două ţări, vor avea garantat minimul de protecţie pe care ţările
membre le oferă consumatorilor. Eventuala adoptare a monedei EURO va uşura comparaţiile între
destinaţii, din punct de vedere al costurilor şi va înlătura riscurile şi costurile datorate unor rate de
schimb valutar diferite.
În UE se acordă o atenţie tot mai mare turismului durabil, turism ce este viabil din punct de
vedere economic şi social, fără distrugerea mediului înconjurător şi a culturii locale. Durabilitatea
înseamnă succesul afacerilor şi al economiei, protejarea şi conservarea mediului natural şi
responsabilitate socială. Conform Comisiei Europene, calea spre dezvoltarea durabilă a turismului în
Europa este prin consolidarea cadrului de acţiuni existent şi realizarea celei mai bune metode de
punere în practică a acesteia.
Politicile de transport ale Uniunii Europene sunt, de asemenea, un factor major în creşterea
interdependenţelor dintre ţările membre ale Uniunii Europene. Transportul şi turismul sunt strâns
legate, iar o reţea de transport eficientă este esenţială pentru orice destinaţie turistică.Jn acest sens

5
există o nevoie cât mai mare de securitate şi de o integrare a reţelei de transport, cu transferuri
convenabile între diferite mijloace de transport, pentru a satisface nevoile turiştilor. Astfel se explică
de ce politica de transport a Uniunii Europene joacă un rol aşa de important. Măsurile de liberalizare
din cadrul sectorului de transport aerian au dus la mai multe legături către destinaţii care până acum
nu erau foarte accesibile şi erau mai scumpe. Acest lucru nu poate fi decât în beneficiul turismului.
Alte aspecte se referă la eliminarea restricţiilor referitoare la achiziţiile de zboruri charter; o
competiţie mai mare în acest domeniu va duce la preţuri ai mici şi produse mai bune pentru toate
persoanele ce cumpără astfel de zboruri.
Una dintre cele mai stringente probleme ale turismului european este dacă ar trebui să existe o
promovare unitară. Aceasta nu este o problemă politică sau administrativă, în sensul că singurul
lucru pe care decidenţii politici îl au de făcut este să pună la un loc vechile planuri cu cele noi, să
lucreze alături de cercetători şi stakeholderi profesionişti şi să decidă, de la un caz la altul, dacă este
mai util/eficient să promoveze întreaga Europă, numai anumite părţi din aceasta sau să ofere
guvernelor posibilitatea (şi sprijinul) să realizeze promovarea la nivel local. În ultimul caz, este
interesant de observat dacă guvernele locale sunt capabile să promoveze resursele culturale sau
naturale comune mai multor regiuni, sau realităţile unor regiuni izolate. Într-un cuvânt, dacă au
capacitatea de a acţiona dincolo de propriile lor competenţe

II ORGANIZAREA TURISMULUI ÎN STATELE UE

Industria turistică include o gamă largă de activităţi în care sunt implicaţi diverşi factori ce se
implică în buna desfăşurare a activităţii turistice. Aceştia pot fi din sectorul privat sau public,
societăţi comerciale sau asociaţii profesionale, organisme locale, regionale, naţionale sau
internaţionale. Din acest punct de vedere pot fi identificate:
- organizaţii sectoriale - specializate pe verigi ale lanţului de distribuţie a produsului turistic:
întreprinderi hoteliere, de alimentaţie, de transport, agenţii de voiaj, touroperatori, centre de formare
profesională, birouri de promovare, etc. Aceste organizaţii sunt cele mai numeroase şi îmbracă, cel
mai adesea, forma societăţilor comerciale. Din punct de vedere organizatoric ele pot funcţiona
independent sau se pot asocia, pot fi cu rază de activitate locală, naţională sau internaţională. În
această categorie se încadrează prestatorii de servicii, producătorii direcţi de vacanţe, fapt pentru care
sunt considerate veriga de bază a aparatului turistic. Ele se subordonează organizaţiilor locale sau
centrale ale activităţii turistice.
- organizaţii pe destinaţii, respectiv pe staţiuni turistice, pe zone geografice sau unităţi
administrativ-teritoriale; ele încurajează cooperarea dintre societăţile de turism dintr-un teritoriu şi
coordonează acţiuni comune de promovare a turismului. Organismele locale au în multe ţări un rol

6
deosebit în organizarea şi dezvoltarea turismului. Ele beneficiază de o structură independentă, uneori
în trepte, dispun de autonomie funcţională, au bugete proprii şi atribuţii în promovarea turismului în
zonele respective.
- organizaţii ale turismului privit ca un întreg, pe plan naţional sau global, ce au ca atribuţii
studierea şi previzionarea fenomenului turistic, elaborarea de strategii şi politici în domeniu.

Figura 2. Ierarhizarea organizaţiilor turistice

În ţările UE, activitatea turistică este coordonată de un organism central, cu atribuţii mai largi
sau mai restrânse, în funcţie de nivelul de dezvoltare a turismului şi importanţa acestuia în economie.
Aceste organisme centrale pot fi:
- minister de sine stătător sau departament public, direcţie sau directorat, secretariat în cadrul
unor ministere cu structură mai complexă (al Industriei şi Comerţului, al Turismului şi Comerţului, al
Transportului şi Turismului); aceste forme sunt caracteristice Franţei, Marii Britanii, Portugaliei,
Spaniei, Italiei.
- comisie sau comisariat: Belgia, Olanda;
- oficiu guvernamental: Grecia;
- organizaţie semiguvernamentală, cu atribuţii mai restrânse, în principal în state federale dar şi
în altele: Austria, Danemarca, Finlanda.
Aceste organisme îndeplinesc mai multe roluri: coordonare a activităţii turistice în plan
naţional; elaborarea strategiei de dezvoltare a turismului; îndrumarea şi controlul agenţilor economici
specializaţi; promovarea turismului intern şi internaţional; formarea profesională; reprezentarea în
organismele internaţionale, etc.
Activitatea turistică în Franţa se află sub tutela unui ministru delegat din Ministerul Industriei
şi Comerţului (după 1992) care are în subordine:
- servicii centrale: Direcţia Industriei Turistice, Delegaţia Investiţiilor şi Produselor Turistice,
Serviciul de Inspecţie Generală a Turismului;

7
- servicii exterioare: Delegaţiile regionale ale turismului, care reprezintă serviciile centrale în
teritoriu;
- structuri de consultanţă şi intervenţie administrativă: Consiliul Naţional al Turismului. La
acest nivel mai funcţionează şi organisme parapublice: Maison de la France (cu rol de promovare
externă a turismului francez), Serviciile Oficiale Franceze ale turismului în străinătate (SOFTE) ŞI
Observatorul Naţional al Turismului (cu atribuţii legate de înregistrarea fluxurilor turistice).
La nivelul colectivităţilor teritoriale organismele sunt reunite (de regulă) în federaţii naţionale
şi au atribuţii diverse: încurajarea şi stimularea turismului, îndeplinirea unor funcţii economice
(organizarea de călătorii, rezervări ,etc.). Între aceste organisme pot fi citate: comitete regionale de
turism; comitete departamentale; oficii locale de turism şi sindicate de iniţiativă; societăţi de
amenajare regională.
Organizarea turismului în Spania prezintă particularitatea că accentul se deplasează de la nivel
naţional la nivel local (cauza o constituie autonomia deplină sau larga competenţă de care se bucură
unităţile administrative. În plan naţional activitatea se desfăşoară sub coordonarea Secretariatului
General al Turismului care face parte din Ministerul Industriei Comerţului şi Turismului.
Administraţia centrală a turismului spaniol este reprezentată de Direcţia Generală a Politicii
Turistice, cu două compartimente: unul pentru coordonarea activităţii turistice şi relaţii internaţionale
şi un altul pentru strategie şi prospectare turistică. Institutul de Promovare a Turismului (Turespana),
cu o structură foarte complexă (4 direcţii şi peste 30 de oficii de turism în străinătate), se ocupă de
dezvoltarea şi promovarea turismului spaniol.
La nivel regional funcţionează Direcţii de Turism ca organisme specializate în dezvoltarea şi
promovarea turismului şi ca reprezentant al administraţiei centrale. În fiecare provincie există câte un
Patronat de Turism, iar la nivelul localităţilor îşi desfăşoară activitatea Oficiile de turism şi/sau
Sindicatele de Iniţiativă.
Industria turistică din Italia se află sub autoritatea unui ministru delegat şi este poziţionat în
structura Ministerului Turismului, Sportului şi Spectacolelor. Administraţia centrală este reprezentată
de un Secretariat de Stat al Turismului. Pentru activitatea de promovare turistică, la nivel naţional
funcţionează Oficiul Naţional de Turism, cu 26 de birouri în străinătate. La nivel teritorial,
organizarea turismului este realizată prin:Delegaţia Regională Pentru Turism - pentru fiecare din cele
20 de regiuni; Oficiul Provincial de Turism - la nivelul celor 97 de provincii; Oficii de Turism
Locale sau, în marile oraşe, Agenţii Autonome de Sejur şi Turism şi Sindicate de Iniţiativă. Acestea
sunt reunite în Uniunea Naţională a Oficiilor de Turism.
În Grecia Administraţia centrală este asigurată de Ministerul Turismului ataşat Ministerului
Economiei care are un rol limitat datorită suprapunerii activităţii cu cea a Oficiului Elen de Turism

8
(EOT). Acesta din urmă este un organism public cu atribuţii de gestionare a unei baze materiale
proprii (de stat) şi cu rol esenţial în promovarea turismului. La nivel regional, în structura EOT
funcţionează 7 direcţii regionale, corespunzător împărţirii administrative, însărcinate cu gestiunea
bazei turistice proprii , coordonarea şi controlul activităţii zonale. În plan local există oficii regionale
şi departamentale precum şi centre municipale de turism şi birouri de informare turistică.
În Germania administraţia centrală este asigurată de un Secretariat de Stat aflat în structura
Ministerului Afacerilor Economice ce are ca atribuţii crearea condiţiilor pentru dezvoltarea
turismului, elaborarea strategiei în domeniu, încurajarea cooperării internaţionale specifice,
promovarea turismului german pe pieţele externe, etc. De activitatea de promovare se ocupă Comisia
Germană pentru Turism care dispune d e 1 5 birouri în străinătate şi 11 delegaţii în reprezentanţele
externe ale companiei aeriene Lufthansa. La nivel regional fiecare land are propria politică turistică
coordonată de un Comitet compus din reprezentanţii ministerelor economice locale. În plan local se
mai întâlnesc oficii de turism şi birouri de informare turistică.

În Marea Britanie organismul centrală al turismului este Ministerul Turismului; la nivelul

fiecărei naţiuni şi zone (Anglia, Scoţia, Ţara Galilor, Irlanda de Nord) există câte un minister
naţional al turismului. Organismul naţional reprezentativ pentru turismul englez este totuşi BTA
(British Tourism Autority) cu atribuţii în domeniul promovării în străinătate a destinaţiilor din Marea
Britanie (dispune de 29 de birouri şi 7 reprezentanţe în întreaga lume). La nivel regional, fiecare zonă
beneficiază de o organizare cu un minister şi oficii regionale de turism; mai există oficii locale,
departamente şi birouri pentru staţiuni sau oraşe turistice.

Se remarcă asemănarea structurii organizatorice a turismului din diferite ţări dar şi modelele
proprii care sugerează obiectivele dezvoltării turismului în fiecare ţară
La nivelul UE principalele domenii prin care este sprijinit din punct de vedere financiar
turismul sunt:
♦ Calitatea serviciilor. Multe destinaţii europene au recunoscut importanţa îmbunătăţirii calităţii, iar
prin finanţările oferite de Fondurile Structurale s-au materializat multe iniţiative în acest domeniu.
Calitatea este o parte integrantă a industriei turismului. Fără un produs de calitate este puţin probabil
ca o regiune să susţină o industrie viabilă a turismului. Calitatea se aplică tuturor prestaţiilor turistice
de la transport şi cazare, la orice servicii de care beneficiază turistul dar şi la calitatea mediului.
Se foloseşte conceptul de management integrat al calităţii (Integrated Quality Management)
care este aplicat diferenţiat pe zone rurale, urbane şi de litoral (costiere). Există un număr mare de
factori care au impact asupra percepţiei turiştilor despre o destinaţie şi asupra nivelului lor de

9
satisfacţie şi prin urmare asupra dorinţei lor de a se întoarce în respectiva destinaţie şi mai mult de a
o recomanda-o altor potenţiali vizitatori.
Succesul unei destinaţii în materie de satisfacere a nevoilor turiştilor este condiţionat de un
număr de componente interdependente. Acestea conturează nevoia de planificare strategică şi
integrată prin intermediul unor instrumente şi tehnici specifice, iar conceptul de management integrat
al calităţii poate fi foarte bine pus în practică pentru o destinaţie turistică.
♦ Dezvoltare durabilă şi turism ecologic. Obiectivul major al politicii comunitare de mediu este de a
contribui la dezvoltarea durabilă. Investiţiile în obiectivele turistice care iau în considerare protecţia
mediului înconjurător oferă premisele pentru o creştere durabilă atât din punct de vedere economic
cât şi din punct de vedere ecologic. Curăţarea canalelor, eleşteelor şi râurilor poate constitui un punct
forte pentru o zonă şi poate contribui la frumuseţea acesteia.
Dezvoltarea turismului poate fi durabilă prin respectarea principiilor conceptului de
durabilitate:
- durabilitate ecologică care face dezvoltarea compatibilă cu respectarea resurselor şi
diversităţii biologice;
- durabilitate socială şi culturală care contribuie la dezvoltarea şi protecţia identităţii culturale;
- durabilitate economică care se asigură de dezvoltarea societăţii în condiţiile unui
management ale resurselor prin obţinerea beneficiilor economice atât în prezent cât şi în viitor

10
III ECHIPAMENTELE TURISTICE
Turismul intern şi internaţional al UE este bine susţinut de dotări moderne pentru asigurarea
unor servicii corespunzătoare (cazare, masă, agrement, transport etc.), acestea constituind pulsul real
al mişcării turistice. Dinamica circulaţiei turistice şi legătura indestructibilă dintre aceasta şi dotările
tehnice au determinat mutaţii cantitative şi structurale ale bazei materiale, modernizarea şi
perfecţionarea acesteia. Componenta cea mai importantă a bazei tehnico-materiale este reţeaua
unităţilor de cazare, aceasta răspunzând uneia dintre necesităţile fundamentale ale turistului: odihna,
înnoptarea (. La nivelul anului 2005 în grupul primelor 10 ţări cu cele mai multe locuri de cazare din
lume se aflau 6 state ce aparţin UE (Italia, Germania, Franţa, Spania, Austria şi Grecia). Europa este
continentul cu cele mai multe locuri de cazare iar în interiorul său UE deţine mai mult de 70% din
capacitatea de cazare (Anexa 21). Repartiţia acestor locuri de cazare în ţările cu vocaţie turistică din
UE se prezintă astfel:

111 / г
1 i 1
10, 1 .
1999 2000 2001 2002 2003 2004
510-
9,5-
8,5-

Sursa: Eurostat
Figura 3. Evoluţia locurilor de cazare în UE (mii)

Hotelăria oferă principalele capacităţi de cazare în statele UE. De remarcat că în multe dintre
statele UE cu puternică vocaţie turistică ponderea cea mai mare în totalul hotelurilor o înregistrează
unităţile de mică capacitate, până la 9 camere, acestea fiind mai flexibile la distorsiunile cererii. În
Franţa, Spania, Italia, Germania, Austria ponderea acestora era cuprinsă între 75-90% în totalul
hotelurilor anului 2003. În ultimul timp se remarcă o scădere a ponderii acesteia în totalul locurilor
de cazare şi transformări profunde ale structurii acesteia. Hotelurile mici, independente, cu gestiune
familială sunt în scădere, în timp ce lanţurile hoteliere cunosc o expansiune rapidă. Se disting două
categorii principale de lanţuri hoteliere: lanţurile voluntare şi lanţurile integrate.
Lanţurile voluntare grupează hotelieri independenţi pentru a face faţă concurenţei lanţurilor
integrate (sau francizate). Ele sunt constituite în jurul unei imagini de marcă de calitate, vizând
furnizarea unei prestaţii omogene din punct de vedere al arhitecturii şi al amenajării. În Franţa sunt

11
circa 20 de lanţuri voluntare între care se remarcă Logis de France care reprezintă cca. 75% din
unităţile hoteliere ce aderă la un lanţ voluntar.
Principalele avantaje oferite de un lanţ voluntar unităţilor aderente sunt următoarele: editarea
de ghiduri şi broşuri pentru promovarea fiecărui hotel, cu difuzare în toate hotelurile lanţului, prin
touroperatori; lansarea de campanii de promovare în ţară şi străinătate; participarea la un sistem de
rezervare centralizat şi informatizat; posibilitatea de a se asocia cu grupuri comerciale pentru echi-
pamente hoteliere; asistenţă tehnică şi consultanţă de gestiune;
În primele 10 lanţuri implantate în Franţa, aceste efecte de lanţ nu corespund peste tot aceloraşi
servicii.
Lanţul les Logis de France, deşi ocupă o poziţie dominantă, are un câmp de acţiune limitat
numai la Franţa. Este vorba de un lanţ situat numai în mediul rural a cărui clientelă nu călătoreşte
prea mult, mai ales pe distanţe mari. Hotelurile înscrise în acest lanţ dispun de facilităţi de finanţare,
graţie unor acorduri cu colectivităţile locale deosebit de avantajoase.
Lanţurile Relais et Chateaux, Hotels independants et Hotellerie d'Atmosphere sunt mai degrabă
o grupare de unităţi care oferă similitudini, mai ales de ordin arhitectural, decât constituţia unui lanţ
hotelier. Acest tip de lanţ voluntar nu include decât un număr redus de hoteluri.
Lanţurile Best Western, Inter Hotel, France Accueil Minotels şi Relais du Silence sunt bine
implantate în străinătate.
Lanţurile integrate au ca scop să dezvolte şi să comercializeze produsele hoteliere coerente şi
omogene. Ele exercită un control direct sau indirect asupra hotelurilor care poartă firmele lanţurilor,
fie prin proprietatea totală a hotelului sau prin contracte de gestionare sau prin contracte de franciză.
La nivel mondial, principalele lanţuri integrate sunt de origine americană, acestora alăturându-li-se
două lanţuri europene: ACCOR şi Holiday Inn Worldwide.
Tabelul nr.1

Operatorul Nr. camere

Accor 167328
Hilton International (Inc. Scandic) 52570
Bass Hotels & Resorts 51957
Groupe Envergure 49943
Sol Melia 43002
Sursa: Comisia europeană, Structure, performance et competitivite du tourisme europeen et
de ses entreprises, 2003, pg.5

Lanţurile hoteliere franceze sunt dominate de un grup principal, ACCOR, care şi-a consolidat
rolul de lider prin preluarea în 1991 a societăţii Pullman International Hotel aparţinând lui Wagon-

12
lits. Alături de acest grup hotelier (care încorporează Sofitel, Novotel, Mercure, Ibis, Urbis, Formule
I) se impun alte două grupuri importante. Societe du Louvre (cu hotelurile Concorde şi Campanile) şi
hotelurile Meridien, filială a companiei Air France.
Printre sectoarele în creştere puternică, lanţurile cu 1 şi 2 stele au cunoscut o dezvoltare foarte rapidă
graţie sistemului de franciză hotelieră. Acest mod de dezvoltare s-a extins în toate statele UE.
Chiar dacă Uniunea Europeană este principala destinaţie turistică a lumii, există diferenţe mari în
ceea ce priveşte numărul locurilor de cazare ca şi al înnoptărilor turiştilor între regiunile NUTS2. În
funcţie de aceşti indicatori, în Uniunea Europeană, turismul regional îmbracă o serie de caracteristici:
• Destinaţiile tradiţionale ale turismului estival din UE dispun de cele mai mari capacităţi de
cazare;
• După numărul locurilor de cazare se remarcă existenţa a 7 regiuni franceze în primele 20
regiuni ale UE;
• Regiunile insulare au cele mai ridicate ponderi ale numărului de turişti internaţionali.
• Regiunile care includ oraşe de artă şi capitale ca şi regiunile insulare ănregistrează cei mai
mulţi turişti străini.
Unul dintre indicatorii cei mai importanţi ai activităţii turistice ai unei regiuni îl constituie
repartiţia paturilor la 1000 locuitori deoarece indică numărul maxim de turişti care pot fi cazaţi în
acelaşi timp în regiunea luată în calcul. Interpretarea acestui indicator va trebui să ţină cont şi de
faptul că o influenţă majoră o are şi numărul locuitorilor din regiune care poate să influenţeze
puternic procentul (regiunile insulare sau cele preponderent rurale).
Din cele 254 regiuni NUTS2 din UE25, 16 (cca. 6%) au mai mult de 200 paturi/1000 locuitori
ceea ce demonstrează şi importanţa activităţii turistice pentru aceste regiuni. Aceste regiuni aparţin
statelor: Belgia, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Olanda, Austria, Portugalia, Finlanda. Trei dintre
aceste state au câte trei regiuni: Grecia, Italia şi Austria. Cele mai multe paturi la 1000 locuitori se
înregistrează în regiunile: Notio Aigaio din Grecia (532), Insulele Baleare din Spania (464), Bolzano
din Italia (455 paturi). Deşi regiunea Notio Aigaio se plasează pe primul loc trebuie luat în calcul
slaba populare a acestei regiuni, situaţie care nu este caracteristică celorlalte două regiuni. Populaţie
puţin numeroasă şi un număr mare de paturi au şi regiunile insulare Corsica şi Ionia Nisia.

Tabelul nr. 2

13
 Regiunile cu cea mai mare concentrare de paturi/1000 locuitori

Nr. crt. Regiunea NUTS 2 Statul

1 Natio Aigaio Grecia
2 I-le Baleare Spania
3 Bolzano Italia
4 Corsica Italia
5 Tirol Austria
6 Algarve Spania
7ZeelandOlanda8AlandFinlanda9Prov. LuxemburgBelgia10Mecklenburg-VorpommernDanemarca

Sursa: Eurostat

La cealaltă extremă s-au înscris cca. 55% din regiuni unde numărul paturilor la 1000 locuitori
a fost mai mic de 50.
Dacă vom lua în calcul acest indicator pentru ţări constatăm că state cu un puternic turism
balnear estival ca Grecia, Spania, Italia, Franţa, Cipru şi Malta au mediile cele mai ridicate. Lor li se
adaugă Luxemburg, Austria, Danemarca, Suedia. În schimb Polonia cu 15 locuri, Letonia cu 10 şi
Lituania cu 9 au mediile cele mai scăzute.
Diferenţele cele mai mari faţă de mediile naţionale le înregistrează regiunile Notio Aigaio şi
Algarve. În Irlanda, Cehia şi Slovacia se înregistrează cea mai mică diferenţă între regiunile cu cel
mai mare număr de paturi şi media naţională. În Cehia şi Slovacia densitatea paturilor este repartizată
relativ uniform între regiuni, variind între jumătate şi dublul mediei de 42 paturi în Cehia şi 30 paturi
în Slovacia.
Un alt indicator al ofertei turistice de cazare din regiuni este îl reprezintă numărul absolut de
paturi şi repartiţia lor pe diferite categorii de cazare. Astfel primele 20 regiuni NUTS2 din UE au
totalizat peste 250 000 locuri-pat. Cele mai multe regiuni aparţin Franţei (7), Spaniei şi Italiei (câte
5). Din cele 20 regiuni se remarcă faptul că 16 dispun de litoral. Majoritatea paturilor sunt în hoteluri
şi unităţi similare sau campinguri, cu excepţia Insulelor Baleare. Insulelor Canare şi a regiuni
Valencia unde reşedinţele de vacanţă sunt pe primul sau al doilea loc.

14
 Tabelul nr. 3
Regiunile cu cel mai mare număr de locuri de cazare în 2005

Nr. crt.Regiunea NUTS 2Nr. locuri

(mii)1Catalunia7152Veneto6303Provence-alppes-Cote d Azur6054Rhone-
Alpes5605Languedoc-Roussillon4906Aquitqnia4657Toscana4428I-le
Baleare4339Emilia-Romagna42110Andaluzia402

Sursa: Eurostat

15
 Principalul indicator care furnizează informaţii detaliate asupra utilizării locurilor de
cazare/regiuni este numărul de înnoptări în unităţile de cazare iar analiza ponderii înnoptărilor
turiştilor străini determină internaţionalizarea turismului.
Din primele 20 regiuni, cele mai multe sunt în Spania (5), Italia (4), Franţa şi Germania (câte
2). Numărul cel mai ridicat de înnoptări se înregistrează în Insulele Canare (80 mil). 14 sunt zone
litorale Excepţiile sunt: L Ile de France cu Paris, Oberbayern cu Munchen, Lombardia cu Milano,
regiunea Rhone-Alpes, Bolzano, Tyrol.

16
80
70-И
60-'
50-'
40 30
20 10

17
Canare Ile de Baleare Catalunia Veneto Andaluzia Emilia
France Romagna
Sursa: Eurostat

18
 Figura nr. 4. Înnoptări pe regiuni NUTS2 in 2005 (mil turişti)

În Germania în nicio regiune turiştii internaţionali nu-i depăşesc ca pondere pe cei

naţionali care reprezintă între 79 şi 97% din totalul turiştilor. În schimb regiunile franceze (L Ile
de France), spaniole (Insulele Baleare, Insulele Canare, Catalunia) şi italiene (Roma, Bolzano) şi
austriece (Tyrol) au procentele cele mai ridicate de înnoptări ale nonrezidenţilor.
În primele 16 destinaţii turistice internaţionale nu se găseşte nici una germană, poloneză, suedeză
acre să depăşească 40% înnoptări nonrezidenţi. În schimb în toate celelalte state ale UE 25 există
cel puţin o regiune cu peste 55% înnoptări străini.
Instalaţiile de transport pe cablu fac parte, de asemenea, din structura bazei tehnico-
materiale specific turistice; ele servesc ca mijloace de continuare a călătoriei sau de acces spre
altitudinile înalte, spre destinaţiile de vacanţă sau ca mijloc de agrement. Pentru unele forme de
turism, cum sunt sporturile de iarnă aceste instalaţii joacă un rol esenţial, stimulând dezvoltarea
lor (Italia, Austria, Franţa, Germania). Ţările UE cu un potenţial turistic montan deosebit de
valoros au făcut eforturi investiţionale remarcabile în domeniu devenind lideri în turismul pentru
sporturi de iarnă. În anul 2002 60% din totalul telefericelor de pe mapamond se găseau în
Europa; ţările membre ale grupului alpin concentrau cea mai mare parte a acestor instalaţii.
Tabelul
nr.4

Instalaţii de transport pe cablu în principalele ţări europene anul 2002

ŢARA Numărul total de Din care
Telecabine+gondole Telescaune Teleschiuri
instalaţii
FRANŢA 3.949 206 700 3.043
AUSTRIA 2.696 106 425 2.156
ITALIA 2.156 142 339 1.675
GERMANIA 1.931 87 109 1.735
SUEDIA 641 2 32 607
UK 133 12 9 112
Sursa: OMT

Un interes deosebit pentru practica turistică îl reprezintă amenajările cu valenţe turistice

bine conturate, apărute îndeosebi în ultimele decenii: parcurile de distracţii, satele turistice etc.
Din tabelul de mai jos se observă că Franţa dispune de 3 astfel de parcuri care se situează în
primele 10 din UE toate fiind situate în Paris şi împrejurimi, principala piaţă turistică a ţării.

19
Tabelul nr.5

Cele mai mari parcuri de distracţii din UE

Nr crt. Denumirea Ţara Oraşul (regiunea) mul
eschiderii
1 Tivoli Danemarca Copenhaga 1843
2 Luna Park Franţa Paris 1909
3 Madurodam Olanda - 1950
4 Euro Disney Franţa Paris 1992
5 Phantasialand Germania Bruhl 1967
6 Thorpe Park Marea Britanie - 1973
7 Alton Tower Marea Britanie Stoke-on Trent 1974
8 Gardaland Italia Alto-Adige 1975
9 Mini Europe Belgia Bruxelles 1989
10 Park Oceanique Cousteau Franţa Paris 1990
•>
Sursa: Quid, 2002

CONCLUZIE

Investiţiile din ultimii ani au făcut ca turismul să se afle pe o pantă ascendentă chiar dacă la
ora actuală România este o destinaţie turistică care se regăseşte cu greu în cataloagele marilor
agenţii turoperatoare. Specialiştii de la WTTC sunt unanim de acord că până în 2016 România
poate deveni una dintre destinaţiile de succes din Europa. Condiţia de bază este însă să existe o
strategie bine pusă la punct de creare a unei imagini atractive a destinaţiei România, de

20
modernizare a produsului turistic pornindu-se de la acele resurse care ne conferă un avantaj:
satul românesc, cetăţile dacice, bisericile din lemn, folclorul, muntele, fauna cinegetică, Delta
Dunării.
Turismul şi călătoriile pot să devenină unul din principalele sectoare de export ale
economiei româneşti, să asigure un important număr de locuri de muncă şi să contribuie
semnificativ la creşterea economică. Influenţa cea mai mare se va resimţi la nivelul IMM-urilor
şi în dezvoltarea socială a comunităţilor locale. Deşi autorităţile guvernamentale şi sectorul
privat sunt deschise dezvoltării turismului este nevoie de o cunoaştere mai profundă a modului în
care această industrie să devină una de succes. Pentru aceasta este necesară o campanie de
imagine pentru ca toţi factorii publici dar şi cei privaţi să fie conştienţi de importanţa industriei
turistice îndeosebi în privinţa dezvoltării rurale. Zonele rurale montane cu potenţial turistic vor fi
cu siguranţă beneficiarii dezvoltării turismului dacă vor pune în aplicare planuri de dezvoltare
turistică durabilă ca rezultat al unor parteneriate public-privat.
Cercetarea şi prognoza economică şi de marketing, referitoare la sectorul turistic al
României sunt insuficient exprimate atât cantitativ cât şi calitativ. Contul Satelit în Turism
elaborat de WTTC are menirea de a de a fi un instrument important de planificare şi dezvoltare a
politicii turistice. El poate furniza de asemenea date economice concrete pe care să se bazeze
deciziile privind marketingul şi promoţiile.
Dezvoltarea cu succes a turismului în România va depinde în mare măsură de mediul
natural, social şi cultural. De aceea este esenţial ca planurile de dezvoltare a turismului să fie
integrate cu sistemele de management pentru mediu.
Intrarea României în UE reprezintă o şansă pentru turismul românesc dar şi industria
turistică reprezintă o şansă pentru economia României. Este incontestabil că după aderare
numărul turiştilor europeni în România va fi mai mare iar guvernanţii trebuie să înţeleagă că este
necesară o strategie bine definită prin care România să devină un brand turistic. Pentru aceasta
este necesar ca turismul să fie privit ca parte integrantă a unor proiecte de dezvoltare ce vizează
şi alte sectoare ale economiei.

BIBLIOGRAFIE
1. Băcanu B. - Management strategic, Editura Teora, Bucureşti, 1999
2. Bădiţa M şi colab. - Statisticş aplicată în managementul turistic, Bucureşti 2005
3. Băloiu, M., Liviu, Managementul inovaţiei - Viitorul întreprinderii, întreprinderea
viitorului, Editura Eficient, Bucureşti, 1995.
4. Băloiu, M., Liviu, - Managementul inovaţiei - Viitorul întreprinderii, întreprinderea
viitorului, Editura Eficient, Bucureşti, 1995.
5. Becker G.S.-Comportamentul uman. O abordare economică, Ed. All, Bucureşti, 1994

21
6. Berbecaru I., Botez M.-Teoria şi practica amenajării turistice, Ed. Sport-Turism, 1977
7. Berbecaru I-Strategiapromoţională în turism, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1976
8. Bran Florina şi colab.-Turismul rural. Modelul european, Ed. Economică, Bucureşti,1997
9. Bran Florina, (colab.)-Econnomia turismului şi mediul înconjurător, , Editura
Economică,
10. Bucureşti, 1998
11. Burdus, E., Caprarescu, G., Androniceanu, A., Miles, M., - Managementul schimbarilor
organizationale, Editura Economica, Bucuresti, 2000.
12. Burdus, G., Caprarescu, G., - Fundamentele managementului organizatiei, Editura
Economica,
13. Bucuresti, 1999.
14. 47. Buzarnescu, S., Istoria doctrinelor sociologice, Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti,
15. 1995.
16. 48. Capanu, I.- Indicatori macroeconomici - conţinutul şi funcţiile lor, Editura
Economică,
17. Bucureşti, 1998
18. Carbaugh Robert - International Econimics, South-Vestern College Publishing Co., 1995
19. Carroue L.- L Union europeenne: de l Union Europeenne a l Europe Occidentale, Ed.
Armand
20. Collin, Paris, 1998

22