ECONOMIA SI SOCIETATEA ROMANEASCA DE LA MIJLOCUL SECOLULUI AL XVIII-LEA

PANA LA REVOLUTIA DIN 1848

Incepand cu mijlocul secolului al XVIII-lea, societatea romaneasca, divizata in continuare in cele trei
mari provincii, intra intr-o noua etapa de dezvoltare caracterizata prin destramarea vechilor structuri,
feudale, si prin afirmarea altora noi ce vor duce, in a doua jumatate a secolului urmator, la
modernizarea tuturor sectoarelor de activitate si, in esenta, a modului de viata insusi.

In comparatie cu tarile din centrul si apusul continentului, unde trecerea la capitalism si inchegarea
statelor nationale s-a putut realiza mult mai devreme si mai rapid, in spatiul romanesc acest proces
a intarziat si s-a desfasurat intr-un ritm lent. Cauza principala a constituit-o dominatia straina : in
primul rand cea otomana in Principatele Dunarene si cea austriaca in Transilvania, iar dupa 1775 si
in nordul Moldovei (Bucovina). Un alt factor de frana in calea dezvoltarii economice l-au reprezentat
cele patru razboaie ruso-austro-turce al caror teatru de lupta a cuprins timp de aproape doua
decenii spatiul romanesc.

In istoria romanilor epoca moderna debuteaza cu revolutia condusa de Tudor Vladimirescu din 1821
si se incheie odata cu faurirea statului national unitar roman in decembrie 1918. Societatea
romaneasca a cunoscut importante prefaceri in plan politic, economic, social, juridic si cultural.
Procesul de modernizare a fost insa lent deoarece marii boieri - factori de decizie politica si
economica - promovau ideea ca Principatele nu se pot axa decit pe agricultura. Marii proprietari,
lipsiti de spirit economic modern, neposedind capital lichid, exploatau proprietatea agrara prin
intermediul taranilor clacasi, obtinind profit prin comercializarea cerealelor. Ca urmare a acestui
fenomen, agricultura a continuat sa fie ramura economica de baza in Principatele Romane si in
Transilvania.

Agricultura

Cultivarea pamantului, si indeosebi productia cerealiera a fost domeniul cel mai afectat de
vicisitudinile regimului social-politic si a constituit problema centrala a politicii agrare promovate de
domnie. Pentru fortarea ritmului de dezvoltare a agriculturii, puterea centrala organizeaza ample
campanii de extindere a suprafetelor cultivate, numeste boieri si executori insarcinati cu scoaterea
silita a locuitorilor la arat, introduce metode moderne de control asupra potentialului agricol, se
preocupa de importul de samanta si de ameliorarea sau introducerea unor plante noi de
cultura. Transformarilor cantitative li se adauga schimbari calitative, corespunzatoare sistemului
juridic al proprietatii. Aparitia in agricultura Tarilor Romane a agronomului, a geometrului, a
administratorului si a veterinarului reliefeaza directii noi de evolutie.

Aceasta politica ilustreaza cresterea rolului statului in economie. Statul sprijinea ideea de

modernizare a agriculturii prin infiintarea Societatii de Agricultura, a invatamintului agronomic si
economic, a Comisiei Centrale de agronomie si economie rurala sau a Asociatiei economice ardelene.
Au luat fiinta fabrici de masini agricole la Iasi, Bucuresti si Cluj. Trimiterea de bursieri in strainatate,
organizarea fermelor model, cautarile teoretice si redirijarile practice - exprimate in activitatea lui
Ion Ionescu de la Brad - sint semnificative in acest sens.

Cu toate acestea, cultura cerealiera, desi se extinde, ocupa arii extrem de restranse. Astfel, in
Modova, se lucra doar a sasea parte din campie si noua zecimi din pamantul arabil era nedestelenit.

Eliberarea economiei de sub monopolul otoman si deschiderea pietelor europene pentru cerealele
romanesti dupa 1829 au marcat un adevarat salt pentru agricultura Principatelor Dunarene,
determinand in anii imediat urmatori dublarea si triplarea suprafetelor cultivate indeosebi cu grau.
De asemenea porumbul era cultivat in special in gospodariile taranesti. Secara se cultiva in amestec
cu graul, iar orzul si ovazul ocupa suprafete mari.
Legumicultura inregistreza un puternic avant incepand cu ultimul sfert al secolului al XVIII-lea. Acum
apar marii gradinari intreprinzatori care produc pentru piata oraseneasca si se organizeaza in bresle.

De asemenea, pomicultura s-a dezvoltat intr-un ritm alert, cultivandu-se in special pruni folositi
pentru producerea bauturilor alcoolice. Se mai planteaza pe scara larga meri, nuci, caisi, ciresi, etc.

Podgoriile ocupa un loc important in economia romaneasca, vinurile produse avand mare cautare.

Plantele tehnice - canepa si inul - ocupa un loc mai modest in Tara Romaneasca si Modova, dar in
Transilvania se bucura de multa importanta, fiind folosite pentru producerea de tesaturi si confectii
exportate peste Carpati.

Cresterea animalelor continua sa ocupe un loc important in economie, dar, in acelasi timp continua
sa fie franata de fiscalitate, impozitul pe vite constituind una dintre cele mai sigure surse de venit
pentru stat si domn. In acelasi timp taranii cresteau un numar mare de pasari aproape cu unicul
scop de a le vinde pentru a face banii necesari platii birului.

Industria

Industria cunoaste o dezvoltare mai putin spectaculoasa. Industria avea nevoie de initiativa, capital,
materie prima, forta de munca libera, sprijin economic, stabilitate. Insa nici unul dintre aceste
atribute nu exista. Dominatia otomana in Principate, stapinirea habsburgica in Transilvania, Banat si
Bucovina creau serioase bariere in calea dezvoltarii industriei. Pentru Principate, desfiintarea
monopolului economic otoman, stabilitatea politica dupa 1834, dezvoltarea puternica a oraselor, a
mestesugarilor si a comertului au creat conditii mai favorabile dezvoltarii industriei in favoarea
reluarii unor eforturi care aveau deja o indelungata traditie in societatea romaneasca.

Mineritul
Principalele ramuri ale industriei extractive au fost extractia de aur si argint indeosebi in Muntii
Apuseni, cea de minereuri feroase in Banat si Hunedoara, cea de sare in Oltenia, Muntenia,
Moldova, Transilvania si Maramures, si de asemenea un inceput foarte modest de extractie a
petrolului in sud si est. Prima masina cu aburi este introdusa pe domeniul minier al Zlatnei in 1838.
In 1845 se introduc trei asemenea masini la Resita. Ca urmare a perfectionarii tehnice, productia de
aur, argint, fier si alte metale creste necontenit.

Pe masura extinderii mineritului s-a extins si munca salariata, aceasta oferind o mai mare
productivitate muncii.

De la sfarsitul secolului al XVIII-lea statul a incurajat mineritul si a inceput

sa concesioneze particularilor un numar insemnat de exploatari miniere, ceea ce a condus la
cresterea productiei. Acum incep sa se dezvolte societatile miniere de tip capitalist.

In industria fierului datorita nevoilor militare ale Austriei, interventia directa a statului pentru crearea
de intreprinderi s-a extins in Banat si Hunedoara. Din initiativa Curtii de la Viena, a inceput in 1769
construirea intreprinderii metalurgice de la Resita, pusa in functiune in 1771.

Mestesugurile

Orasele, mai cu seama, cuprind un mare numar de mesteri cu un profil tot mai diversificat. Astfel, de
pilda, in Tara Romaneasca la 1831 sint inregistrate 74 de profesiuni in cuprinsul carora isi
desfasoara activitatea 11.200 de mesteri si calfe. In Moldova catografia din 1845 inregistreaza 8530
de mesteri si calfe care practicau 101 meserii. Adincirea diviziunii muncii, utilizarea muncii salariate
reprezinta indicii cu privire la dezvoltarea germenilor relatiilor capitaliste. Situatia este asemanatoare
si in Transilvania. . In Banat si Transilvania se infiinteaza ateliere de fabricat unelte si masini
agricole, manufacturi in productia zaharului si a textilelor. In Moldova si Tara Romaneasca
manufacturile apartin boierilor si negustorilor. Existau manufacturi de postav sau tesaturi, de paste
fainoase, de sticla, de luminari, de unelte agricole.

Industria casnica era raspandita la sate in toate regiunile tarii. Se practica pe scara larga tesutul
panzei de in, de canepa, de bumbac, producerea de postav, de covoare si scoarte, confectionarea
imbracamintei taranesti, prelucrarea produselor animale, lucratul lemnului.

Existau mestesuguri si pe domeniile boieresti si nobiliare ca si pe cele manastiresti, ca de exemplu :

zidari, lemnari, fierari, rotari, potcovari, morari.

O mare parte a mestesugurilor orasenesti a continuat si in aceasta perioada sa se dezvolte in cadrul

corporatiilor sau al breslelor. Breasla (corporatia) constituia o asociatie obligatorie a mestesugarilor
de aceeasi meserie sau de meserii apropiate. Breasla detinea monopolul producerii si desfacerii pe o
anumita piata, reglementa cantitatea, calitatea, pretul produselor breslasilor, stabilea locul de
desfacere a produselor etc. Organul de conducere suprem era adunarea breslei, care avea drepturi
legislative si judecatoresti si putea folosi mijloace de sanctiune precum amenzi, interzicerea lucrului,
bataia etc.

Ca organizatii de productie cu caracter de monopol, cu preturi fixe, breslele au devenit o frana

pentru dezvoltarea industriala : limitau productia, blocau inovatia si progresul tehnic, eliminau
concurenta.

La inceputul secolului XIX, prin venirea masiva a meseriasilor straini in tarile romane, prin
intemeierea de ateliere in afara breslelor, acestea incep sa decada.

In acest context au inceput sa se dezvolte ateliere mai mari decat cele traditionale, avand intre 30 -
200 lucratori salariati, utilizand tot o tehnica manuala dar bazata pe diviziunea tehnica a muncii,
respectiv manufacturile. Acestea s-au dezvoltat in unele cazuri cu capitalul statului, alteori pe mosii,
ca manufacturi nobiliare si boieresti. Uneori, la aceasta treapta au ajuns si fosti mestesugari
imbogatiti.

Dar, pana la jumatatea secolului al XIX-lea manufacturile evolueaza slab avand ca obiect de
activitate productia de postav, lumanari, sticlarie, ceramica, alcool si nedepasind 200 - 250 de
intreprinderi localizate prioritar la sate.

Mult timp, manufacturile din tarile romane s-au infiintat cu aprobarea domnitorului care acorda
monopol de productie pe 5 - 10 ani unei singure intreprinderi, ceea ce impiedica crearea altora,
excludea concurenta si frana industria.

Practic, la mijlocul secolului XIX, in domeniul industriei toate cele trei tari romane se aflau mult in
urma tarilor occidentale si central-europene, iar printre cauzele principale ale acestei situatii se
numara : lipsa de capital, lipsa de protectie, lipsa de lucratori, neputinta guvernului.

Cu toate acestea, industria manufacturiera s-a dezvoltat pe scara redusa si nu a acoperit toate
ramurile pentru a alcatui o baza si a crea o traditie de unde sa se poata trece la industria masinista,
de fabrica. Inceputurile industriei de fabrica au fost timide si au aparut la mijlocul secolului al XIX-
lea. La Bucuresti si Iasi au functionat primele mori mecanice (1846, 1848). Au luat fiinta
intreprinderi apartinind industriei alcoolului si berii, cele de postav, chibrituri, luminari, sticla,
caramizi, silitra. Lipsa conditiilor nu a ingaduit ca aceste intreprinderi sa se dezvolte continuu si nici
sa ocupe o pondere insemnata in activitatea economica a Principatelor.

Transporturile

In toate regiunile romanesti ca si intre regiuni transporturile si comunicatiile s-au extins continuu. In
1845 in Tara Romaneasca se voteaza Legea drumurilor, iar in 1847 se constituie o directie a
lucrarilor publice, in cadrul careia functioneaza sectia podurilor si drumurilor. In ambele Principate in
intervalul cuprins intre anii 1835 si 1853 au fost construite drumuri in lungime de 775 km.

In Transilvania, de regula, carausia de marfuri si transportul de calatori au inceput sa fie desfasurate

de organizatii de transport specializate care foloseau mana de lucru salariata. In Tara Romaneasca si
Moldova, pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea posta era folosita numai pentru corespondenta
oficiala, dar ulterior a devenit accesibila si particularilor, in masura in care obtineau invoire de la
stapanire. La sfarsitul secolului postele au inceput sa fie date in antrepriza la particulari. La mijlocul
secolului XIX, pe drumurile dintre Bucuresti si Braila, Giurgiu, Focsani au fost introduse trasuri mari
pentru sase persoane cu bagaje, pentru care se folosea personal platit.

In ceea ce priveste transportul pe apa, pe raurile mari se practica transportul cu pluta care implica
munca salariata, navigatia pe Dunare era efectuata de vase austriece si se facea si ea cu munca
salariata. Transportul pe apa cu vase romanesti cunoaste o anumita dezvoltare dupa 1834 cand Tara
Romaneasca obtine libertatea de navigatie pe Dunare, iar in 1837, impreuna cu Moldova obtine
acelasi drept si pe mare. Tot in acesta perioada Braila si Galati sunt declarate porturi libere, ceea ce
conduce la cresterea traficului.

Organizarea Serviciului National al Postelor in Principate si garantarea sigurantei transporturilor,

alaturi de eforturile pentru navigabilizarea riurilor interne (Siret si Prut) sau cautarea solutiilor pentru
facilitarea legaturilor cu Transilvania reliefeaza aceleasi tendinte de a crea conditii favorabile pentru
circulatia marfurilor si a oamenilor. Construirea unei flote fluviale prin activitatea santierelor navale
de la Galati si Giurgiu se inscrie pe linia acelorasi preocupari de valorificare a productiei autohtone,
de realizare a unor legaturi strinse si permanente cu piata internationala.

Si in Transilvania sint inregistrate eforturi de modernizare a drumurilor existente, de creare a unor

noi drumuri, de organizare a transportului de marfuri si calatori. Transporturile de calatori organizate
cu curse rapide intre orasele transilvanene si Pesta, organizarea serviciilor de posta in interior sint
semnificative in acest sens. In 1832 lua fiinta Societatea de navigatie pe Olt pentru a inlesni
legaturile cu Tara Romaneasca. In 1847 G. Baritiu si A. Kurz se pronuntau in favoarea unei cai ferate
care, legind Brasovul cu Timisoara, sa urce spre Predeal si sa faca legatura cu porturile dunarene.
Fara exceptie, partizanii dezvoltarii moderne au militat in favoarea imbunatatirii transporturilor, fapt
cu repercusiuni adinci pe plan social si economic.

Comertul

Schimbarile petrecute in statutul politico-juridic al Principatelor Romane la inceputul epocii moderne

a creat conditii favorabile in dezvoltarea pe scara larga a comertului intern si extern. Prin nivelul la
care se desfasoara, prin implicatiile multilaterale pe care le genereaza si prin consecintele adinci pe
care le determina, comertul se inscrie pe directia capitalista, accelerind procesul de dezvoltare
moderna a societatii romanesti.

Ultimul sfert al secolului al XVIII-lea marca inceputul revolutiei industriale in Anglia, revolutie care va
continua si in primul sfert al secolului al XIX-lea. Acest mare salt in fortele de productie vest-
europene, extins mai tarziu si in alte tari, va genera un proces de crestere rapida a cererii de
produse agricole pe pietele occidentale.

In acest context, incepand cu ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea in Banat si Transilvania s-a
dezvoltat foarte mult comertul cu cereale. La inceputul secolului XIX a aparut o conjunctura
favorabila si lanei, iar exportul acesteia a atins cote insemnate. Un articol profitabil la export, din
zonele care beneficiau de cai de transport pe apa a fost lemnul. De asemenea, negustorii de vite din
Transilvania erau vestiti peste hotare.

In Tara Romaneasca si Moldova relatiile comerciale externe se loveau de monopolul instituit de

Poarta Otomana in domeniul exportului a numeroase produse de prim ordin (grau, oi, miere etc.)
spre a se aproviziona cu prioritate la preturi fixate arbitrar de Constantinopol. Cu toate acestea
ambele principate ocoleau intr-o anumita masura poruncile Portii, contrabanda practicandu-se
intens. Dupa pacea de la Kuciuk - Kainargi din 1774, monopolul otoman a mai slabit si, pe
langa produsele colectate pentru Poarta, cele doua tari romane exportau animale si grau in
Transilvania, Prusia, Austria, Polonia, etc. Importul era constituit in primul rand constituit in principal
din articole industriale destinate consumului personal, cu deosebire de lux.

Un loc aparte in comertul tarii avea in secolul al XVIII-lea Bucurestiul, orasul fiind cel mai mare
centru comercial din sud-estul Europei. Comertul interior se desfasura prin pravalii, iarmaroace si
comercianti ambulanti. In Principate, negustorii si mesterii au continuat sa fie organizati in bresle.

Pe acest fundal general, legaturile comerciale dintre Transilvania, Tara Romaneasca si Moldova s-au
largit continuu, aparand astfel elementele unui inceput de piata nationala. Desfiintarea vamii dintre
Moldova si Tara Romaneasca in 1848 este rezultatul acestui proces indelung pregatit.

In procesul de dezvoltare a pietii interne un rol important a revenit tirgurilor saptaminale, bilciurilor
si iarmaroacelor, care devin mai numeroase si reprezinta puternice pirghii de dezvoltare a relatiilor
noi capitaliste.

Circulatia monetara, creditul si finantele

Finantele si circulatia monetara reprezinta un sector important, care inregistreaza direct si repede
nevoile de organizare moderna a societatii si care se cer adaptate pentru a crea un cadru
corespunzator dezvoltarii istorice.

Tara Romaneasca si Moldova nu dispuneau de monede proprii si aplicau sistemul monetar turcesc,
iar Turcia insasi, slabita din punct de vedere economic era invadata de o serie de monede straine.
Pentru a face, totusi un calcul unitar, populatia era nevoita sa transforme aceste monede in leu.
Pretul marfii se stabilea in lei, dar se achita in alte monede aflate in circulatie.

Printre principalele monede de aur in circulatie la inceputul secolului al XIX-lea, se aflau galbenul
olandez, galbenul austriac, galbenul turcesc si de asemenea, circulau numeroase monede de argint.

Ca si in Tara Romaneasca si Moldova, si in Transilvania circulau numeroase specii monede de argint

sau arama.

Regulamentele Organice au schimbat radical sistemul financiar, modernizindu-l. In primul rind a fost
constituit bugetul, care ingaduia o stricta evidenta a veniturilor si a cheltuielilor. Pe baza
recensamintelor organizate la 7 ani, au fost fixate impozitele - capitatia, in suma de 30 de lei pe an
si dajdia, impusa unor categorii cu indatoriri speciale. Categoriile privilegiate sint desfiintate si
incluse in rindul birnicelor. Negustorii si mesterii sint impusi la plata unei dari fixe (patenta).
Impozitele indirecte sint desfiintate. Bugetele includeau cu rigoare sumele datorate Portii, lista civila
a domnitorilor, sumele necesare functionarii aparatului administrativ, intretinerii spitalelor, a scolilor,
operelor de binefacere. Dependenta fata de Poarta, inexistenta unei monede proprii, circulatia unei
apreciabile cantitati de moneda straina constituiau tot atitea obstacole in procesul de modernizare a
societatii romanesti.

In ceea ce priveste creditul, desi acum apar si unele forme mai evoluate, principala forma de credit
pana la 1848 ramane camataria. Prin dobanzile si avantajele materiale pe care le obtineau camatarii
a avut loc pe de o parte, acumularea in mainile acestora a unor importante averi banesti, iar pe de
alta parte a avut loc ruinarea unei mari parti a boierimii si nobilimii si a numerosi tarani liberi si
dependenti.

Rata dobanzii era determinata de cerere si oferta, in conditiile in care crestea cererea de
imprumuturi, din partea taranilor, a numerosi mosieri ca si a statului, dar oferta de credit era relativ
limitata. Drept urmare, dobanzile erau foarte ridicate.
Nevoia tot mai mare de credit si lupta impotriva camatariei au determinat crearea primelor institutii
destinate acordarii de credite in Transilvania. Astfel, la inceputul secolului XIX a fost infiintata « Casa
generala de economii din Brasov » si « Casa generala de economii din Sibiu ».

De asemenea, la inceputul secolului XIX incepe sa se foloseasca si conceptul de inflatie.