Leoaică tânără, iubirea – Stănescu

Context:
- poezia „Leoaică tânără, iubirea” face parte din al doilea volum al lui Nichita
Stănescu, „O viziune a sentimentelor” (1964), volum ce are ca temă iubirea
ca stare de certitudine; poezia face parte din etapa de tuinerețe a poeziei
lui Nichita Stănescu

Curent:
- caracterizată de ambiguitatea limbajului poetic, insolitul imaginilor
artistice, noutatea metaforelor și înnoirile prozodice, poezie aparține
direcției neomoderniste care sa manifestat în poezia românească a anilor
60
- o primă înnoire este viziunea insolită asupra sentimentului, concretizat în
imaginea leoaicei; asocierea iubirii cu motivul vânătorii din poezia clasică
este reinterpretată, în sensul că nu femeia gingașă, ci bărbatul devine
victima unei vânători, iar agresorul este însăși iubirea-pasiune, care îi
copleșește ființa
- o altă caracteristică a neomodernismului este ambiguitatea produsă de
metaforele surprinzătoare: „Leoaică tânără, iubirea”, „un cerc, de-a-dura”;
ambiguitatea poeziei neomoderniste deschide mai multe căi de
interpretare: poezia întâlnirii cu iubirea sau cu inspirația acaparatoare a
ființei are ca efect transformarea lumii reale într-un univers propriu și a
omului obișnuit întru un creator, ale cărui însușiri sunt contemplația,
reflecția, rostirea poetică (sugerate de metaforele „sprânceană”,
„tâmplă”, „bărbie”); creația izvorăște din iubire și îl proiectează pe creator
în eternitate

Tema:
- tema poeziei este întâlnirea neașteptată cu iubirea, ca „întâmplare a
ființei”; apariția bruscă a iubirii, intruziunea ei violentă, agresivă în
existența umană transformă definitiv percepția bărbatului îndrăgostit
asupra lumii și asupra sa
- scena vânătorii scoate în evidență atributele iubirii: sălbatică,
necruțătoare, puternică; violența revelației este sugerată de imaginea
colților albi și de sugestia rănirii: „Colții albi mi i-a înfipt în față”
- în a doua strofă, situat în centrul lumii sale, eul trăiește plenar iubirea,
sub semnul certitudinilor; el se afirmă ca sursă de energie afectivă: „Și
deodată-n jurul meu, natura/se făcu un cerc, de-a dura” (metaforă
cosmogonică)
 - în „Luceafărul” eminescian, metamorfoza eroului în înger și apoi în demon
presupune „rotirea” universului (imagine cosmogonică); așadar, cercul,
„rotirea” simbolizează metamorfoza

Elemente de compoziție:
- titlul, reluat în incipit, definește iubirea prin intermediul unei metafore
surprinzătoare; metafora explicită a iubirii imaginate ca o „leoaică tânără”
propune o perspectivă atipică pentru cititorul de poezie clasică, prin ideea
de ferocitate; analogia dintre iubire și o „leoaică tânără”, evidențiată în
apoziție, evocă sensuri latente ale sentimentului: cruzime, forță,
senzualitate, dar și stare hipnotică, neputința prăzii de a i se sustrage
- compozițional, poezia are trei secvențe lirice, corespunzătoare celor trei
strofe: în prima este prezentată întâlnirea neașteptată cu iubirea, cea de-
a doua descrie, într-un tablou cosmogonic, transformarea lumii ca efect
iubirii, iar în ultima secvență este redată atât constatarea metamorfozei
ființei ca urmare a întâlnirii cu iubirea cât și proiecția în eternitate a
sentimentului; motivul central al textului care prin repetare devine
laitmotiv, este acela al leoaicei
- prima secvență prezintă în manieră metaforică momentul îndrăgostirii
propriu-zise, ca o întâlnire neașteptată a ființei umane cu iubirea, deși
sentimentul exista în stare latentă în sufletul omului
- cea a doua secvență poetică este un tablou cosmogonic ce sugerează
trecerea într-o altă stare a existenței; totul în jur se transformă sub
influența dinamizatoare a iubirii
- ultima secvență ilustrează faptul că ființa umană nu se mai recunoaște
după întâlnirea cu iubirea; metamorfoza după trăirea iubirii este
ireversibilă; transformările sufletești se reflectă în plan fizic; finalul
poeziei evidențiază ideea potrivit căreia iubirea proiectează omul în
eternitate; precizia temporală din strofele anterioare („azi”) este
înlocuită cu abolirea timpului în starea de grație creată de iubire
- poezia neomodernistă este alcătuită din trei strofe cu versuri inegale, cu
rimă, ritm și măsură variabile; înnoiri prozodice sunt versul liber și
ingambamentul (scrierea cu literă mică la început de vers marchează
continuitata ideilor poetice)

Concluzie:
- poezia neomoderniste „Leoaică tânără, iubirea” ilustrează întro manieră
inedită întâlnirea omului cu iubirea; sentimentul se corporalizează sub
forma unei leoaice, animal feroce, a cărei pradă este întreaga ființă a celui
îndrăgostit