COMENTEAZĂ, ÎN MINIMUM 50 DE CUVINTE, FRAGMENTUL

URMĂTOR, EVIDENȚIIND DOUĂ TRĂSĂTURI ALE

TRADIȚIONALISMULUI.

Eu sunt un om fără de ţară,

Un strop de foc purtat de vânt,
Un rob răzleţ scăpat din fiară,
Cel mai sărac de pe pământ.
Eu sunt un mag de legea nouă,
Un biet nebun, orbit de-o stea,
Ce-am rătăcit să v-aduc vouă
Poveştile din ţara mea.(...)

Eu sunt oftatul care plânge

Acolo-n satul meu din deal,
Sunt ţipătul muiat în sânge
Al văduvelor din Ardeal.
Sunt solul dragostei şi-al urii,
Un visător de biruinţi,
Ce port blesteme-n cerul gurii,
Drept moştenire din părinţi.

O. Goga, Fără țară

Poezia Fără țară, de O. Goga, este o impresionantă confesiune lirică,

axată, în spiritul tradiționalismului, pe temă patriotică, mizând pe afirmarea
specificului național și pe o restituire a atmosferei rustice. Versurile se nasc din
inima îndurerată a poetului pentru soarta poporului său și emană încă din incipit
patriotismul sincer, spiritul mesianic și vizionar.
Crezul artistic al poetului cetățean este formulat prin definiții metaforice
pe care O. Goga și le atribuie: un om fără de țară, un rob răzleț scăpat din fiară,
un mag de lege nouă, oftatul care plânge, țipătul muiat în sânge, solul dragostei
și al urii, un visător de biruinți, un biet nebun orbit de-o stea.
Toposul rural este conturat elegiac de elemente reprezentative: satul din
deal, văduvele din Ardeal, blesteme - moștenire din părinți.
 Eul liric se identifică ontologic cu suferința absolută a națiunii ce rămâne
încă scindată în teritorii înfrățite, dovadă repetiția verbului la prezentul continuu
și a pronumelui personal eu sunt. Metaforele o stea, lege nouă, visător de
biruinți sunt o revărsare mesianică a durerii izvorâte din nedreptățile sociale și
naționale, argument pentru caracterul militant al artei și pentru rolul de mesager
al scriitorului.