Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Camil Petrescu
Publicat in anul 1930, romanul „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” este unul
dintre primele romane interbelice romanesti la persoana I, care, mizand pe formula focalizarii interne,
face dovada capacitatii literaturii romane de a se adapta modelelor prozei moderne europene.
Principalele elemente de modernitate ale scrierii ( perspectiva narativa de tip „avec”, autenticitatea,
anticalofilia, apelul la tehnici precum retroaspecția, introspectia, flash-back-ul, suprapunerea
duratei obiective cu cea subiectiva si accesarea memoriei involuntare) impuneau eroi cu o viata
interioara mai complicata, cum sunt intelectualii Stefan Gheorghidiu si Ela, iar nu personaje ancorate
in conflicte exterioare vehemente, precum eroii din mediul taranesc, si teme citadine, iar nu rurale, cu
care ne obisnuisera romanele la persoana a III-a de pana acum. In acest sens, prozatorul insusi sintetiza: „
Cu eroi care mănâncă trei săptămâni cinci măsline, care fumează doi ani o țigară, cu cârciuma din
târgușorul de munte și gospodăria cu trei cotețe a dascălului din Moldova nu se poate face roman și nici
măcar literatură. Literatura presupune ,firește, probleme de conștiință. Trebuie să ai deci, ca mediu, o
societate în care problemele de conștiință sunt posibile.”(C. Petrescu, “Teze si antiteze”).
Scris in virtutea unui crez literar exprimat net de catre autor: „Din mine insumi nu pot iesi(...)Eu
nu pot vorbi onest decat la persoana I”, romanul anunta o directie noua,ostila si demascatoare la adresa
omniscienței. Romanul modern se vrea unul si al sinceritatii totale, care sa reduca la zero distanta intre
ficțiune și realitate. Asa se face ca mai toate conflictele exterioare ale cartii trec pe un plan secundar,
eclipsate fiind de conflictele interioare ale protagonistului, Stefan Gheorghidiu, prezentate dilatat,
dezvoltate arborescent, lasate sa urmeze toate meandrele unor stari precum gelozia, suspiciunea,
remuscarea, vinovatia, razbunarea, frica de moarte,instinctul ucigas, sau suicidal. Alegand sa relateze
doar ceea ce i-a amprentat constiinta, iar nu si intamplarile marunte, timpul obiectiv ( cel masurat ca o
conventie pe cadranul ceasului) poate fi perceput diferit in plan subiectiv, minutul devine eternitate, iar
anii o clipa, sub imperiul intensitatii mai mari sau mai mici a unor senzatii observate si analizate cu nesat
de catre naratorul-personaj.
Idealul de autenticitate nu este atins numai prin focalizarea interna, ci si prin inserarea in
paginile romanului a unor texte cu caracter nonliterar, cum ar fi biletul lasat de Ela si gasit prea tarziu
de Stefan, citarea unor filozofi, matematicieni, oameni de stiinta, ganditori ai lumii, cum se intampla in
capitolul „E tot filozofie”, franturi din articolele de presa ale vremii, comunicate militare referitoare de
pe front ,etc.
Scrierea presupune un model de NARATIUNE CU FOCALIZARE INTERNA sau
PERSPECTIVA NARATIVA DE TIP „AVEC” („impreuna cu”). Concret, romanul este scris la
persoana I, sub forma unui amplu monolog-confesiv al lui Stefan Gheorghidiu, personajul principal,
inrolat voluntar pe frontul ce despartea Muntenia de Ardeal, in Primul Razboi Mondial. Simultan cu
experienta razboiului, eroul traieste si ultima parte a casniciei sale cu Ela: „Eram insurat de doi ani si
jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala”. Pe toata durata lecturii, cititorul se poate
intreba care este justificarea psihologica pe care ar putea-o avea un om pentru o marturisire atat de
completa si lipsita de ocolisuri. Raspunsul este diferit, pentru cele doua parti ale romanului. Destainurile
pe care Stefan Gheorghidiu ni le face referitor la criza sa conjugala sunt menite sa-i usureze din
frustrarile, din complexele si din remuscarile, pe care le are fata de Ela, fata de care a gresit la randul sau,
umilind-o, derutand-o, manipuland-o si pedepsind-o pentru o relatie extraconjugala nedovedita. Cititorul
va remarca suplimentar, cu aceasta ocazie, o tendinta bolnavicioasa a personajului masculin de a se agata
de propria suferinta, de a se hrani din ea, ca intr-un matiriu care sa-i certifice faptul ca era ramanea fiinta
superioara , altfel construita decat ceilalti oameni, prin imaginea inalta pe care o are asupra iubirii.
Destainurile referitoare la intamplarile de pe front au rolul de a-l vindeca de traumele psihice cu care se
intorsese de acolo: frica de moarte, absurditatea frontului si sentimentul ca esti abandonat intr-o baie de
suferinta. Partea a doua a romanului este fundamentata pe notatiile din jurnalul de front al autorului,
participant efectiv la razboi,ca jurnalist pe linia frontului, care va marturisi ca ani in sir, dupa terminarea
razboiului, ca a retrait in vis cosmarul ororilor la care a fost martor.
Fraza si stil
Monologul interior, introspetia, retrospectia si flash back-ul joaca aici un rol foarte important. Daca in
timpul crizei conjugale isi centrase atentia exclusiv asupra lui insusi, neglijand voluntar, programat,
trairile si nevoile Elei, pe care o pedepseste astfel, pe front se scutura de acest tip de meschinarie si
redevine receptiv si la suferintele altor oameni.
Ca o concluzie, straduita cu care personajul isi diseca sentimentul de gelozie pare menita sa
comunice cititorului ca iubirea ca sentiment erotic, ramane experienta umana cu cea mai mare forta de
declansare a unui proces de autocunoastere a, iar straduinta pusa in marturisirea proceselor de constiinta
de pe front este menita sa transmita raspicat ideea ca ororile razboiului nu trebuie sa se repete sub nicio
forma.
Titlul romanului “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”, doar in aparenta dezvoltat,
aminteste de stilul lapidar,telegrafic, al comunicatelor oficiale de pe front, prin cele doua structuri
substantivale eliptice de predicat si prin evitarea oricarui element sintactic de jonctiune. El preconizeaza
faptul ca protagonistul va fi surprins intr-o situatie limita, fara precedent, intr-un moment de intorsatura
de destin, care-l va provoca sa-si asume constient fiecare clipa din viata, pentru a putea razbate prin
“noaptea” a doua drame de proportii: una personala, a divortului, si alta, colectiva, a conflictului militar al
Primului Razboi Mondial . Asadar, titlul romanului fie anunta o criza existentiala fara precedent, fie
sugereaza dominanta de caracter a naratorului-personaj: firea exigenta cu sine insusi si cu ceilalti a lui
Stefan Gheorghidiu, inclinatia lui de a nu face compromisiuni morale si de aici tipul uman pe care il
incarneaza protagonistul : intelectualul cu idealuri inalte, inadaptat moravurilor societatii contemporane
lui.
Tonalitatea de fond a celor doua structuri substantivale asezate in antiteza, incat sa anunte cele doua teme
centrale ale cartii, ramane una grava, severa, austera, ca de sentinta irevocabila, pentru ca asa va deveni
fiinta insesi a tanarului Ghiorghidiu, ale carui idealuri de tanar intelectual vor fi “ciopartite”, incat sa
corespunda dimensiunilor “patului procustian” al societatii si al epocii in care i-a fost dat sa traiasca: o
lume conflictuala, dirijata din culise de cercuri de politicieni de carton, marionetele unor miliardari
pragmatici si cinici, care i-o vor fura si pe Ela, sotia sa, o tanara mai influentabila si mai superficiala.
Titlul romanului reuneste practic titlul ultimului capitol din cartea I si cel al primului capitol din cartea a
II-a, iar ultima noapte de dragoste a sotilor Ghiorghidiu se petrece intr-un hotel din Campulung, unde
Stefan vine intr-o permisie, la chemarile Elei, intalnirea purtandu-l pe sot pe diagonalele extazului si ale
disperarii, deoarece, se incheie brusc, fiind rechemat urgent pe front, dar, mai ales, va fi dezgustat de
faptul ca Ela ii cere o garantie baneasca, temandu-se sa nu ramana vaduva saraca,un cont in banca pe
numele sau, deoarece i se pare ca-l zarise pe o strada din apropierea hotelului lor, pe acelasi domn G.,
deci se simte ca o paiata folosita de cei doi amorezi, sau constata ca Ela si oameni ca domnul G. stiau
inaintea lui si a celor aflati efectiv pe linia frontului, intr-o asteptare incordata, data precisa a intrarii
Romaniei in razboi, din discutii si flecareli purtate in culisele protipendadei bucurestene. Substantivul
“noapte” concorda cu miza cea mai mare a acestui roman la persoana I, aceea de a calatori in tenebrele ,
in labirintul inconstientului si ale subconstientului omenesc, pentru a analiza cateva experiente spiritual
majore: tradarea, gelozia, razbunarea, sentimentul abandonului ,ori frica de moarte , care poate trezi
inclusiv instinctul criminal. Printr-o ironie a sortii, o experienta care se voia luminoasa la modul absolut,
iubirea conjugala, va scoate la iveala, prin infidelitatea Elei, ceea ce era mai urat in Stafan Ghiorghidiu:
umilinta de a te sti folosit si inselat , imaginea unui barbat slab, inrobit de atasamentul bolnavicios fata de
o femeie frumoasa , pe care nu accepta sa o piarda, ravasit de gelozie si capabil de crima pasionala, in
timp ce o experienta cat se poate de intunecata, cum e cea a razboiului, il va ajuta sa redevina prezent in
centrul propriei existente, sa-si asume responsabilitati, sa se manifeste tandru, tolerant si solidar cu
oamenii simpli, redimensionandu-i eroului drama personala si salvandu-l de la dezastru moral. Panica,
deruta, suferinta fizica de front, disperarea, abisul transeelor si al noptilor nedormite se vor dovedi mai
reale si mai fructuoase decat restristea personala in care se afla eroul la despartirea de Ela.
Eroul lui Camil Petrescu va confirama un crez de viata al autorului, conform caruia, cele mai fertile
momente pentru constiinta umana sunt situatiile de criza, pentru ca ele ne aseaza fiinta in alerta si ne
reancoreaza in realitate. Titlul dechide o ampla confesiune a unui erou masculin care inceraca sa faca
pace cu trecutul, vindecandu-se de gelozie, de rusinea de a o fi urat si de a o fi dispretuit, sau de a o fi
persecutat pe Ela, dar si de frica de moarte , pe care i-a semanat-o in minte si in carne, frontul, razboiul
neavand nicio logica, niciun sens, nicio legitimitate, pentru o fiinta lucida.
Tematic, romanul lui Camil Petrescu face din experienta iubirii maritale si din experienta razboiului un
fundal pe care se deruleaza un autentic si dureros proces de autocunoastere, de descoperire a sinelui si a
egoului, autocunoasterea devenind o supratema a romanului. Paginile romanului relateaza povestea unui
cuplu surprins in evolutia sa dramatica pe doua „fronturi” deschise simultan: cel al casniciei si cel al
Primului Razboi Mondial. Spre exemplu , dupa scena vizitei la cramele din Odobesti, din capitolul „E tot
filosofie”, infrant de Ela pe teritoriul unei casnicii pe care amandoi o credeau fericita, Stefan
Gheorghidiu marturiseste: „incheiam bilantul sinistru al acestei petreceri, ca un general infrant si fugarit,
promis degradarii si exilului, care compara resturile inspaimantatoare cu armata frumoasa si stralucitoare
de entuziam, pe care o condamna la defilare, cu doua zile inainte”.
Romanul lui Camil Petrescu are ca obiect de analiza iubirea matrimoniala, iar nu relatia a doi
parteneri pasageri, ori a doi logodnici. Format in lumea inalta a ideilor filozofice, Stefan Gheorghidiu nu
va admite sa treaca cu vederea infidelitati in cuplu sau sa traiasca o relatie ipocrita.
Prima care dezamageste fara a se sti niciodata sigur daca a mers mai departe de un flirt sau de
o amicitie pasagera cu domnul G., este Ela, sotia lui Gheorghidiu , cu care era casatorit de doi ani,
inca din studentie .
Mai intai, sotului i se pare dureros faptul ca Ela, infidela, nu-i pare neaparat mai urata sau mai
respingatoare,ceea ce i-ar fi usurat situatia si l-ar fi ajutat sa o uite. Dimpotriva, femeia ii pare la
fel de frumoasa si de interesanta , cum se intampla in scena din drumul spre Odobesti, cand ii
apare adorabila, copilaroasa si diafana ca un inger, purtand in brate buchetul de flori de mar,
culese pentru ea de domnul G., intr-un moment de intimitate egoista a celor doi.
Cat priveste felul in care crede Camil Petrescu ca se naste sentimentul de iubire, autorul nu
crede in dragostea la prima vedere, ci considera ca a te indragosti este un act de vointa personala,
care se desfasoara treptat si foarte rational. Spre exemplu, Stefan nu se simtea atras de la inceput
de Ela: o neglizeaza, o lasa sa astepte la intalniri, insa dupa 2 ani de casnicie, legatura cu sotia sa
devenise ombilicala, ca intre un copil si un parinte. In acelasi sens, autorul considera ca iubirea
presupune un proces de automistificare, in sensul ca proiectam asupra persoanei alese insusiri,
calitati pe care aceasta nu le detine in mod real, sau le detine insa doar intr-o mica masura:” O
iubire mare e mai curand un process de autosugestie (…)iubesti mai intai din mila, din indatorie,
din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita, iti repeti ca nu e loial sa o jignesti
(... ).Orice iubire e ca un monodeism: voluntar la inceput, patologic la urma”.
Recunoscut ca cel mai bun student la filosofie din an, lui Stefan Ghiorghidiu i se pare flatanta
atentia celei mai frumoase studente de la litere, deducand astfel fundamentele egoului masculin si
feminin: “sa tulburi atat de misterios o femeie dorita de toti, sa fii atat de necesar unei existente,
erau sentimente care ma adevereau in jocul intim al fiintei mele”.
Casatoria timpurie va aduce nefericire pentru ca, prin maturizare, partenerii ajung sa-si
schimbe idealurile din tinerete, dorindu-si fiecare altceva de la viata: pentru Gheorghidiu averea
primita prin testament este o povara, insa in Ela banii acestia trezesc apetitul pentru lux, viata
sociala, calatorii si distractie.
Idealul feminin camilpetrescian adauga frumusetii fizice si cateva insusiri morale. Femeile
independente financiar, interesate de bani, economie, politica, recunoastere sociala, sau
preocupate excesiv de o viata intelectuala , i se par eroului uratite, meschine, chiar masculinizate :
“asa o doream razvratand fermecator, lacoma, pachetul de la bacanie, in acelasi timp privind cu
sfiala pachetul de carti pe care ea nu le citea, dar stia cel putin ca le pretuiam mult.” Intr-un
cuvant, femeia ideala are ingenuitate, candoare, inocenta, dar mai ales, alege sa fie fericita sub
aripa protectoare a unui partener de viata in care are incredere totala.
Dezamagit de schimbarea Elei, Stefan devine misogin in mod fatis, credinta lui intima fiind
aceea ca, intr-o casnicie partenerii trebuie sa se ajute sa creasca spiritual,ca intr-o religie
personala, ca intr-o schivnicie in doi, in care femeia are ca maestru barbatul, iar acesta din urma,
ca ideal suprem, femeia iubita.
Hotararea de a divorta nu se poate lua la fel de usor ca si aceea a unei despartiri banale dintre
doi iubiti, deoarece un certificat de casatorie odata anulat proiecteaza asupra celor doi stigmatul
de divortati, iar reintegrarea lor intr-un curs firesc al vietii sociale devine foarte dificila. Un barbat
sau o femeie proaspat divortati vor fi intotdeauna suspectati de defecte grave, ocoliti precaut de
ceilalti, ceea ce il determina pe Gheorghidiu sa reactioneze supradimensionat in discutia din
popota ofitereasca referitoare la un caz, relatat in presa, de crima conjugal, in care sotul inselat va
fi achitat de justitie.
In plus, doi ani de convietuire zilnica presupun atasamente foarte puternice , tabieturi si
intimitati ale vietii in doi care vor deveni subiect de discutie cu noii parteneri, ceea ce este destul
de greu de suportat. Lipsa de fidelitate a Elei, care a putut fi solidara cu Stefan cat timp erau
saraci si orfani, il mahneste cu atat mai mult cu cat presupusul ei amant, domnul G. , este un ins
inferior din toate punctele de vedere sotului, un ins care obisnuia sa cocheteze cu orice femeie,
cat de cat bogata si cat de cat frumoasa.
Asadar,nu saracia sau lipsurile ii vor desparti pe cei doi, ci un cerc nou de prieteni superficiali,
imorali si ignoranti, chiar cinici, cu care Stefan nu poate empatiza.
In inalta societate a Bucurestiului de dinaintea razboiului, inclusiv sentimentele se vand si se
cumpara ca niste marfuri de catre oamenii aflati in cautare de senzatii, atentie si divertisment.
Motivele pentru care o femeie tanara si frumoasa care are garantia ca este iubita de sotul sau,
cauta totusi relatii cu alti parteneri pot fi multiple.Egoul feminin se vrea flatat continuu, iar
victoria repurtata de o femeie frumoasa asupra unui barbat nu este intotdeauna suficienta, femeia
avand nevoie de garantii suplimentare de la alti parteneri. Dupa o anumita perioada, in viata de
familie intervine plictisul, rutina pentru care ,natural, cuplul are solutia experientei de a aduce pe
lume copii care vor rupe monotonia. Cand Ela ramane insarcinata, dupa ce Stefan insusi o inselase
cu mai multe femei si dupa ce Ela, din vanitate,nu va nega ca-i fusese infidela, cei doi se decid
asupra unui avort.