Prima constituţie a României a fost emisă în 1866, în contextul venirii pe tron a principelui

Carol I din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen. A fost o creaţie internă promulgată fără

aprobarea marilor puteri, reprezentând un compromis între marii moşieri şi burghezie. Ea a
avut la bază constituţia Belgiei din 1831, politicienii români sperând ca marilor puteri, să aibă,
în privinţa României, aceiaşi atitudine, ca în cazul acestui stat. Această constituţie a fost
considerată un act de curaj, deoarece din punct de vedere oficial România făcea parte din
Imperiul Otoman, dar ea nu menţiona nimic despre acest aspect. Se preciza că la
conducerea ţării trebuie să se afle un domn străin, dintr-o dinastie domnitoare a Europei.
Articolul I stipula că România este un stat indivizibil, iar articolul II arăta că teritorul românesc
este nealienabil. Din punct de vedere administrativ teritoriul ţării era împărţit în judeţe.
Constituţia a avut ca principiu de bază separarea puterilor în stat, alături de alte 2 principii:
guvernarea reprezentativă şi suveranitatea naţiunii:

 puterea executivă o deţinea domnul şi guvernul. Domnul îl desemna pe primul-

ministru, care îşi alegea cabinetul, pe care îl supunea aprobării principelui.
Guvernul avea ca principală sarcină elaborarea propiectelor de legi, care erau
trimise spre discutare în Parlament şi gestiona treburile curente ale statului.
Domnul are drept de a bate monedă, este capul puterii armatei. Orice act
semnat de rege trebuia contrasemnat de ministru de resort, care răspundea
de deciziile luate.
 -puterea legislativă o avea domnul, Adunarea Deputaţilor şi Senatul, care
împărţeau iniţiativa legislativă. Parlamentul putea elabora proiecte de legi,
care erau promulgate (a promulga= a intra în vigoare) de domn. Domnul putea
dizolva Parlamentul, cu condiţia să organizeze alegeri în maxim o lună. De
asemenea domnul are drept de veto, dar nu absolut, întrucât trebuia să se ţină
cont de părerea deputaţilor şi senatorilor şi nu putea respinge definitiv un
proiect de lege. Membrii Adunării au dreptul de a interpela guvernul, care era
obligat să răspundă prin miniştrii săi. Senatorii şi deputaţii puteau cere
anchete asupra activităţii ministeriale.
 -puterea judecătorească o avea instanţele de judecată; insatanţa supremă era
Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie. Hotărârile judecătoreşti se pronunţau în
numele domnului, care era singurul abilitat să emită graţieri, mai puţin în cazul
miniştrilor condamnaţi, pe care nu-i putea absolvi de vină, nimeni.

Constituţia prevedea, în primul rand, egalitatea în faţa legii, dreptul la liberă asociere, din
care decurge crearea partidelor politice, libertatea persoanei şi inviolabilitatea domiciliului.
Proprietatea privată era declarată sacră, neviolabilă şi garantată de lege, fapt, care a
transformat constituţia intr-un act de natură liberală. Caracterul liberal al constituţiei a creat
cadrul necesar funcţionării instituţilor moderne în România. Se mai prevedea: libertatea
conştiinţei, a cuvântului şi a presei, dreptul la educaţie, învăţământul primar fiind obligatoriu
şi gratuit.

Constituţia din 1866 a suferit 3 revizuiri (modificări):                                                  

1) în 1879 când s-a modificat art. 7 statuându-se faptul că şi necreştinii pot obţine
naturalizarea
2) în 1884 când s-a redus numărul colegiilor de vot pentru Adunarea Deputaţilor de
la 4 la 3 şi s-a introdus oficial denumirea de rege şi regat
3) în 1917 când s-a introdus votul universal.