Valoarea stilistică a verbelor

Model de comentariu

În strofele x ale textului y de z sunt utilizate verbe la modul ..., timpul ... , care exprima (…)
atribute ce se convertesc, la nivel expresiv, în enunțuri afective. Ele sugerează (.=.)...

Modul indicativ(mananc)-exprima o actiune reală și sigură,realizabilă(autenticitatea faptului trait)

Imperfect(mancam)- exprimă o acțiune neterminată,continuă care e situate în trecut față de momentul

vorbirii(rol evocator,aduce în present fapte sau trairi din trecut)

Perfect compus(am mancat)- exprimă o acțiune terminată și incheiată în momentul vorbirii(plasează

acțiunile personajului într-o succesiune temporală ,are rol rezumativ sau conclusiv, reliefând caracterul
ireversibil al evenimentelor)

Perfect simplu(mancai)- exprimă o acțiune terminată care se desfășoară în trecut față de momentul
vorbirii.

Mai mult ca perfect(mâncasem)- exprimă o acțiune trecută, îndeplinită înaintea altei acțiuni trecute.

Modul conjunctiv(să mănânc)- exprimă o acțiune posibilă, nu una certă, realizabilă,o dorinta(contexte
asimilate visului, idealului /ezitare, aproximație, indignare, protest )

Modul Condițional-optativ(aș mânca)-o dorinta(optiune),o conditie(as manca,daca as avea), acțiune

dorită, a cărei îndeplinire depinde de anumite condiții(planul proiectiv, de visare).

Modul imperativ(mananca)- exprimă o poruncă, un îndemn, o rugăminte sau un sfat(enunțuri afective

sau retorice care accentuează implicarea, subiectivitatea).

Conjunctiv-amputat(are valoare de imperativ)(citim).

Modul gerunziu(mancand)-exprima o actiune in desfasurare(durata actiunii,continuarea actiunii)( scoate

acțiunile și stările din sfera cronologiei /când se repetă accentuează o emoție).

Modul participiu(mancat)- arată o acțiune trecută și terminată.

Modul supin(de, la, pentru, spre, după mancat)- arată scopul sau numele unei acțiuni.

Viitorul- timp deschis oricărui moment după prezent, poate sugera proiecte, visuri, intenții, uneori e un
timp al indeciziei în cadrul interogațiilor retorice, formele populare conferă stilului o notă intimă familială

Valoarea stilistică a părților de vorbire

Articolul

Uneori lipsa de articulare poate exprima permanență, indispensabilitate („Peste vârfuri rece lună….”- M.
Eminescu)

Substantiv aticulat hotarat(tatal,graiul,mama)- individualizeaza obiectul

respectiv(evidentiaza,particularizeaza),punand accent pe importanta (graiul roman,mama eului liric-pe
ceea ce se spune in text)
Substantiv articulat nehotarat(un tata)-reprezinta un obiect/ o persoana nedeterminata,nu are o
importanta deosebita,unul ce exista din multimea ca si ei.
Adjectivul- formeaza o figura de stil(epitet);denumește însușiri ale obiectelor; creeză imagini
vizuale,auditive,motorii; intră în componența unor figuri de stil: epitet („culoare trandafirie”), antiteză
(„bun/ rău”) etc.; valoarea lui stilistică este dată şi de formele superlativului absolut, obţinute cu mijloace
afective: Ex: Era frumoasă-frumoasă / frumoasa frumoaselor! / frumoasă foc. Era o prea frumoasă fată
etc.

Adverbul(la fel poate forma un epitet-focul arde jalnic),adverb ce determina verbul arde;s uperlativul
absolut e folosit mai des în stilul colocvial: teribil de …., fantastic de…, nemaipomenit de …. prin
diminutivare se obține o notă de voioșie, grație, gingășie, afectivitate: încetișor, fuguța.
Pronumele(valoarea stilistica a pronumelui tu in proverbul,,tu-I spui una si ea-ntelege alta,,)-pronumele
tu este folosit in locul pronumelui eu avand un caracter obiectiv(caracter de generalizare-ceea ce imi este
caracteristic mie iti este caractcteristic si tie si celorlalti); construiesc subiectivism prin utilizarea
persoanei I și a II-a; stilul ceremonios rezultat din utilizarea pronumelor de politeţe („Dumnealui Ioniţă
comisul avea o pungă destul de grea în chimir.” – M. Sadoveanu); expresii pronominale: care mai de care,
nu ştiu care, nu ştiu cine, care pe care, te miri cine etc.

Substantivul- participă la constituirea:epitetelor (ex: pădurea de aramă),personificărilor (ex: voioşia

pădurii),metaforelor (ex: soarele iubirii),hiperbolelor (ex: „Şi vodă-i un munte” -G. Coşbuc),comparaţiilor
(ex: „O lumină cât un sâmbure de mac” – M. Eminescu); folosit în alcătuirea textelor de maximă
concentrare (titluri, reclame etc.)

Gradul de comparatie a adjectivului(superlativul absolut ,,mare,mare,, ,,maaare,, ,,desteapta foc,,)-

pentru a scoate in evidenta o caracteristica deosebita a obiectului/a fiintei.
Interjectia-capteaza atentia cititorului,exteriorizeaza trairile sentimentelor eului liric; pot exprima:
dezorientare, buimăceală, regret, nemulțumire, durere, dispreț, ironie, plictiseală, surpriză, bucurie,
încântare, entuziasm, speranță, orgoliu, admirație, mustrare.

Numeralul-are valoare simbolică în basme și în literatura fantastică: 4 punctele cardinale și anotimpurile,

3- Trinitate sau simbolul familiei, 7- simbolul perfecțiunii creației, 12- simbol al lunilor anului și al
apostolilor. Ele au un rol magic și ritualic; pot fi expresive în cadrul unor unități frazeologice: cu ochii-n
patru, scurt pe doi; poate indica unicitatea: „Și era una la părinți …” (M. Eminescu)

Valoarea figurilor de stil

Repetiția-reluarea unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte, pentru evidenţierea anumitor aspecte ale
obiectelor sau ale acţiunilor prezentate( procedeul de reluare)
Paralelismul sintactic-dispunerea identică sau asemănătoare a unor construcții sintactice identice.
Anafora-repetare unui cuvânt la începutul mai multor versuri sau propoziții din frază.
Epifora-repetare unui cuvânt la sfârșitul mai multor versuri sau propoziții din frază.
Inversiunea (anastrofa)-schimbarea topicii normale a cuvintelor dintr-o propoziție.(procedeul de
schimbare a topicii)
Antiteza-are menirea de a sublinia prin contrast doi termeni “x” si “y”
Comparația-figură de stil ce constă înasocierea a doi termeni,elementul “…” ca “…”, pentru a scoate în
evidență caracteristicile unuia dintre termeni (procedeul de analogie)
Metafora-are la bază procedeul de metasemie ce constă în transferul de sens al lexemului “…”
(procedeul trasferului semantic)
Personificarea-figură de stil ce constă în atribuirea unor calități, acțiuni omenești unor lucruri,
fenomene ale naturii.(procedeul de metasemie).
Epitet-constă în atribuirea unei însușiri (calificativ) neobișnuite obiectului.(Este format prin procedeul
de metasemie,al transferului de sens al adjectivului “…”,ce determina substantivul
“…”,particularizandu-l.
Oximoron-constă în asocierea paradoxală a doi termini contradictorii/antitezici.
Alegoria-procedeu literar prin care autorul sugerează concepte abstracte prin intermediul concretului,
apelând la un șir de metafore, comparații sau personificări ce compun o imagine unitară.
Hiberbola-se exagerează mărindu-se sau micșorându-se trăsăturile unei ființe, al unui lucru, fenomen,
eveniment pentru a-l impresiona pe cititor.
Enumerația-constă într-o înşiruire de termeni de acelaşi fel sau cu sensuri apropiate, făcută cu scopul de
a evidenţia ideea exprimată.(procedeul de enunțare succesivă)
Interogația retorică- figură de stil ce constă în adresarea unei întrebări la care nu se așteaptă un răspuns,
cu scopul de a transmite indirect cititorului opinia scriitorului.(procedeul de interogare)( Enunț
interogativ, la final este plasat semnul întrebării.)
Interogația retorică- figură de stil ce constă în adresarea unei întrebări la care nu se așteaptă un răspuns,
cu scopul de a transmite
indirect cititorului opinia scriitorului.
Invocația retorică- figură de stil care exprimă o adresare, o chemare pe care poetul o face către un
personaj absent sau imaginar
(invocarea muzei, invocarea lui Dumnezeu etc) pentru o rugăminte sau un ajutor.
Gradația -este o figură de stil de nivel sintactic care constă într-o trecere treptată, crescătoare sau
descrescătoare, de la o idee la alta, prin care se urmărește evidențierea unei idei sau nuanțarea
exprimării.

Valoarea silistică a semnelor de punctuație

Punctul marchează:
-o anumită tensiune sufletească;
-sugerează precipitatea sentimentelor,stărilor
-gândire fragmentară întreruptă
-hotărârea personajului, după propozițiile scurte sau eliptice.
Semnul întrebării marchează:
-sfârșitul unui enunț interogativ;
-scoate în evidență trăiri intense ale eului liric sau ale naratorului:o dilemă, o îndoială, nedumerire,
nehotărâre, indignare, uimire, emoție, surpriză, furie, incertitudine, o căutare febrilă, suferință etc.;
Notă. Folosit simultan cu semnul exclamării, transmite o informație, un mesaj în asociere cu atitudini
ale vorbitorului, precum: neîncredere, ezitare, nedumerire, indignare etc.
Semnul exclamativ marchează:
-sfârșitul unui enunț exclamativ
-exteriorizează o gamă intensă de stări și sentimente ale eului liric de:uimire, admirație, bucurie,
surprindere, regret, furie, deznădejde, dezaprobare, ciudă etc.;
-o marcă a eului liric, conferind textului o puternică notă de subiectivitate (în textul liric).
Virgula marchează:
-semn ce indică sau relevă un cuvânt,enunț,prin importanța mesajului ce-l comportă sau un sens
complementar ce poate fi,la necesitate,redus,neștirbindu-se sensul de comunicare.
-anumite pauze scurte făcute în cursul rostirii unei propoziții sau fraze.
Ghilimelele marchează:
-ironia la adresa cuiva;
-sensul figurat al unui cuvânt.
Punctele de suspensie marchează:
-întreruperea unui enunț ceea ce sugerează un spectru complex de stări/emoții/atitudini/trăiri, precum:
meditație,surprindere, regret, ezitare, îndoială, tensiune, incoerenţă a vorbitorului sau un moment de
reflectie; interiorizarea trăirilor.
Linia de pauză marchează:
-atenționează asupra unei precizări,concluzii importante atât contextuaș cât și cu privire la întreg mesajul
textului;
-o schimbare a intonației, punând în evidență o atitudine afectivă a eului liric, conferind o deosebită notă
de expresivitate;
-tensiuni lirice deosebite, deschizând perspectiva unei dezvăluiri, unei elucidări sau unei insistări,;
-crearea unei pauze şi a unei intonații specifice, contribuind la sporirea semnificaţiilor.