Rusoaica + Tema așteptării

Imaginea rusoaicei se îmbină cu tema așteptării pentru că aceasta este baza romanului
așteptarea venirii rusoaicei (cu asta începe și cu asta se încheie). Așa cum precizează Nicolae
Manolescu în Istoria critică a literaturii române, rusoiaca este un ideal feminin pe care mai
mulți bărbați (Ragaiac, Iliad, Bădescu, Marinescu) îl așteaptă. Rusoaica sublimă de care
vorbește Manolescu este chiar Valia și după câte spune criticul aceasta reprezintă poziția
idealului și a inaccesibilului, adâncindu-se totodată primejdia și misterul.
Aceasta este compusă din imaginea altor femei din literatură, dar și din personaje
mitologice, femei puternice, fidele, dar care sunt trecute tot prin filtrul gândirii lui, astfel el își
imaginează un contur de femeie, dar pe care nu l-a întâlnit sau văzut niciodată. Forma unor
femei ilustrate prin scris nu este decât descrisă și mai puțin expusă în realitate, ceea ce îl face
precaut să analizeze cu grijă care este rusoaica adevărată (mai ales că a presupus că rusoaica
ar putea fi atât Niculina, cât și Valia, dar la final și Marusea). În roman ne sunt prezentate
foarte multe presupuneri ale lui Ragaiac. Presupune cum ar trebui să arate femeia originală,
ideală, denumită Rusoaica, dar și ce face Rusoaica (când își imaginează un viitor lângă ea și
presupune că ea ar vrea un viitor cu el, deși el nu a vazut-o niciodată) p. 197.
Imaginea rusoaicei este brusc dezmorțită de apariția Valiei, pe care nu o vede, dar
aude atâtea lucruri despre ea încât toată așteptarea s-a materializat într-o femeie pe care
imediat a știut că o dorește (deși el află că Valia este rusoaica de la Iliad care poate că a văzut
rusoaica perfectă pentru el, deci probabil că nici nu este femeia pe care el o caută). Valia așa
cum a aflat atunci Ragaiac, vine din Rusia, știe să cânte la vioară, iar membrii familiei sale au
fost uciși pe rând din cauza revoluției. Încă de la începutul romanului, Ragaiac își așteaptă
Rusoaica și el știe că ea va veni. Această presimțire că Rusoaica lui va veni o are până la
sfârșitul romanului, dacă la început spune: „la un semn magic al destinului, avea să se
întrupeze ea. Rusoaica... ea va veni... ea totuși trebuia să vie”, la sfârșit când vede printre
arestați câteva femei dintre care una îi amintește de rusoaică acesta nu își pierde credința,
spunând „Rusoaica... va veni, va veni...”. Romanul este învăluit în credința că ea va veni,
așteptarea Rusoaicei lui este scopul principal pentru care stă cu Niculina, crezând la un
moment dat că ea este acea Rusoaică pe care el o așteaptă (și că nu mai trebuie să aștepte
pentru că Rusoaica este deja la el).
Rusoaica este o combinație de însușiri femeiești, de la drac și vrăjitoare (p.67) la zeițe
(p36), iar lucrul care pare uimitor este că deși el nu a vazut-o pe Valia o consideră Rusoaica
cea adevărată (atunci când aude pentru prima oară de ea) „Valia e pentru mine încă în stare de
nebuloasă”-pentru că nu o cunoaște, nu știe nimic concret despre ea, tot ceea ce știe este
interpretat și auzit de la un alt personaj (Iliad), în rest sunt doar închipuirile sale. Toată
așteptarea pare că se apropie de sfârșit când apare Valia în cadru și când Iliad spune că ea este
Rusoaica. Numele ei întreg este Valentina Andreevna Grușina și ea în încercarea de a trece în
Barabia a fost prinsă la „o sută de metri de Cotul Luncii”. Aflăm mai departe că ea este „O
rusoaică înaltă”, „în picioare cizme de cauciuc vechi cu luciul pierdut, o apariție ca oricare
alta”, „ochii i se înfingeau ascuțiți spre tâmple”, „părul ei tuns mai lung și încurcat în inele de-
un castaniu închis, care ziua părea negru, atârnându-i pe umerii plini și rotunzi... și mâinile
lungi, și trupul lung, și picioarele lungi...”. De asemenea, o rusoaică în adevăratul sens al
cuvântului trebuie să se conformeze unor anumite standarde, mai bine spus stereotipuri (plus
adaosurile făcute de mintea lui Ragaiac), dar atunci când Valia este prima data descrisă se
adaugă și următoarea informație: „O rusoaică trebuie să bea prin definiție.”, iar imaginea fetei
era în continuare detaliată: „O rusoaică tânără, artistă și pribeagă, gonită de toate spectrele
morții, poposind la miez de noapte în coliba scăpărei a unui ofițer tânăr și subțirel”. Așadar,
Valia sau rusoaica mult așteptată era o femeie care din perspectiva singurului personaj care o
vazut-o (Iliad) că este întruchiparea perfecțiunii și a visurilor lui(acesta părând la fel de
visător), exceptând faptul că avea păduchi (fapt care devine romanțat datorită transei
bărbatului și a așteptării îndelungate). Moartea Valiei nu este neapărat dovedită, ci mai
degrabă dedusă prin găsirea cutiei pentru vioară. Deși asta presupune, Ragaiac încă spera că
rusoaica a aruncat din bunăvoință cutia și ea ar fi încă în viață. Această imagine pe care o
propune personajul marchează încheierea unei visări despre o anumită femeie și așteptarea
unei noi rusoaice (mai ales că Ragaiac a ajuns la sfârșit să considere că Marusea era de fapt
rusoaica). Nu putem ști cine este Valia cu adevărat pentru că ea este prezentată din
perspectiva a două personaje masculine, care nu cred că îi oferă o mare dreptate în ceea ce îi
privește comportamentul (ambii o interpretează și o conturează așa cum consideră ei):„e atât
de fericită că a nimerit aici, încât orice recunoștință n-o găsește la înălțimea ospitalității pe
care a întâlnit-o”.
Pe langă așteptarea rusoaicei, în roman, este prevăzută de către Niculina venirea lui
Serghe. Ea îl așteaptă pe Serghe, așa cum Ragaiac își așteaptă rusoaica: „Si-l simt aproape...
Are să vie în curând”.
Romanul prezintă în concepția lui Manolescu „o monografie a unei laturi sufletești, a
aspirației bărbatului în genere pentru femeia necasnică, fugitivă, inaccesibilă”, astfel femeia
de vcare aminteste criticul este exact rusoaica pe care o asteapta Ragaiac.
Ragaiac se îneacă în confuzie și visare, exact ca posibila înecare a Valiei în Nistru.
Tema graniței
Există o paralelă ușor de observat din primele pagini, și anume discrepanța dintre
misiunea de la granița de la Nistru (unde trebuiau să aresteze persoanele care treceau granița
în Basarabia) și faptul că ofițerii nu stăteau la post și mergeau în satul mic de lângă, stând în
compania femeilor care-i primeau. Pe de o parte, se formează granița dintre ceea ce trebuiau
să facă ei cu adevărat și ceea ce făceau de fapt, între sarcina lor și bordei. Pe de altă parte, este
reprezentată de malurile despărțite de Nistru:„De obicei „bolșevicii” erau niște bieți
zdrențăroși, cu fața suptă de mizerie, cu ochii aprinși de frigurile fricii și oboselii celei mai
crunte...Ajungerea pe limanul românesc era pentru ei suprema fericire, termenul tuturor
suferințelor, pe țărmul celălalt, pe care abia îl părăsiseră, vedeau încă spectrul foamei și al
mizeriei, privind în urma lor livid și neputincios, cu desperarea celui căruia i-a scăpa o bună
pradă din gheara.”.
„Percheziții numai pentru cei care știau cu adevărat moldovenește ori care dovedeau temeinic
că aveau rude în țară, trecerea fiindu-le prin urmare liberă... înaipoi la raiul roșu. Noi vrem să
rămânem cu iadul nostru și n-avem nevoie de nicio rază din cerul lor.”-Deja se stabilește o
limită lingvistică deoarece persoanele care vorbesc moldovenește sunt sigur din locul în care
vor să treacă, la fel procedau și cu persoanele care aveau rude în țară.
„E o hărmălaie pe care nimeni nu o mai poate potoli, înclinările luntrei, foarte sensibilă acum
cu orice nouă încărcare, smulg țipete de spaimă femeilor și sudălmi bărbaților. Dar pe malul
celălalt nimic nu se vede, nimic nu se simte.”-Exemplu extras din secvența în care se stârnise
agitația din cauza luntrei care începea să se clatine cu refugiații(p.257). Se face referire la
granița dintre un loc...
Manolescu: „Romanul e greoi, rău scris, cu franțuzisme supărătoare,.., cu interjecții
nelalocul lor (ha, ha, ho, ho), incolor și cu vădit aspect senzațional, deși fără desfășurare
epică.” De acord pentru că mie mi-a fost puțin greu să îl parcurg din cauza aceasta.