Rusoaica

Romanul Rusoaica este capodopera lui Gib Mihăescu, este romanul aspirației spre
ideal „un fel de Madame Bovary a virilității, întrucît sunt întrupate aspirațiile oricărui bărbat
fără vreun accident deosebit (Călinescu)”.
Rusoaica e o dramă a imagianarului iar Ragaiac este o victimă a închipuirii. El
aparține categoriei eroilor donquijotești sub raportul nevoii evadării în imaginar. Ragaiac
nutrește o himeră ca și Don Quijote, în timp ce teluricul locotenet Iliad- ca un al Sancho
Panza- întîlește Rusoaica în carne și oase, pentru ca să o piardă nemeritînd-o.
Femeia pasiunii lui Ragaiac nu e un pur ideal feminin, ci e o rusoaică pătimașă,
îndrăzneață, o intelectuală a cărei siluetă imaginară apare neîncetat în reveriile sale. După
cum o descrie personajul, citez „sufletul ei bizar și sălbatec de cazacă, dornic de libertăți de
stepă, de galopuri sălbatice în inimi omenești, de hîrjoneli viclene cu vîrful de migdală al
ochilor oblici și străpungători ca un hamger tătăresc”. Reveriile sale sunt alimentate prin
lecturile sale „Și pentru a o vedea mai bine, împrumutam feței mult așteptate, cînd trăsăturile
Avdotiei Alexandrovna, cînd ale Lizei, ori Dariei din Posedații, ale Nateșei din Război și
pace, ale Anei Filipovna din Idiotul (...). Apoi mă gîndeam la copilele enigmatice din
Andreev și din întreaga literatură rusă, fascinate de efectele sociale ale nitroglicerinei, ca
fluturii din lumina lămpii”.
Închipuirea lui Ragaiac nu este aceea a bărbatului care nutrește o „apetiție către o
femeie ideală inaccesibillă” ci aceea a sadicului care-și proiectează patima și și-o trăiește în
imaginar. Atitudinea lui față de refugiați sau față de soldați, dar și modul în care observă
reacțiile ilustrează imaginea sadicului care contemplă zvîrcolirile victimei, citez „Pentru
ostași eram tot domnul locotenent, care vorbea limba tuturor locotenenților de pe lume. Astfel
îi strigam soldatului care trebuia sã-mi execute un ordin urgent : Haid, te-ai topit ? sau
Aeroplan sã te faci! Și așteptam, ca orice locotenent din lume, ca soldatul sã plesneascã din
cãlcîiele bocancilor și sã rãcneascã, convins : M-am topit, sã trãiți !sau Aeroplan, sã trãiți !;
iar dacã nu-mi plãcea mișcarea, rãcnetul ori dacã dobitocul cãsca ochii în sus sã vadã despre
ce aeroplan ar putea fi vorba, atunci, ca și cînd nu m-ar fi așteptat în odaia mea de scînduri
capitolul virgin al Integrației prin serii, îl chemam îndãrãt și-l puneam sã repete, sau îl dam pe
mîna lui Gîrneațã, sã-i arate cum poate deveni un om aeroplan” ;
Ragaiac o atrage pe Marusea, o seduce și apoi o părăseește și o umilește pentru că nu
este rusoaica adevărată. Înaine de a pleca pe Nistru o cheamă ca să îți ia rămas bun cu toate
că nu mai trecuse pe la ea de mult timp, fata a venit să îl vadă iar această atitudine de
neliniște a ei îi oferă lui Ragaiac ”conștiința superiorității”; slăbiciunea fetei îl înduioșează,
citez „ea răsfrînega asupra-mi decît bucuria de a mă ști atît de adînc înfipt în sufletul ei, fără
ca sufletul meu din parte-i să poată fi reținut acolo de nici o cătușe, înduioșarea mea avea
într-însa ceva părintesc, ceea ce o îndîrgea pe ea și mai mult și-i prefăcea inima în băcăți
sîngerînde, zvîcnind la picioarele mele”.
Cum o descrie Ragaiac „îi sărutam năsucul ei obraznic și-i simțeam pe genunchi
căldura coapselor pline, îi mîngîiam alene fluierele piciorelor subțiri, singurele de care aveam
regretul că nu sunt ceva, ceva încă mai lungi. Ca să fie pentru mine Rusoaica întreagă. Să se
asemene, să se apropie de rusoaica întreagă din gîndurile mele. După spița tatălui și după
spița mamei, Marusea era o rusoaică sadea...și totuși pentru mine ea nu era decît o
basarabeană. Pe cînd rusoaica pe care o așteptam, rusoaica din visurile mele...Doamne, ce
distanță...”
De asemenea, raportul dintre Ragaiac și Niculina este semnificativ deoarece pasiunea
femeii se opune pasiunii lui Ragaiac. Ofițerul este atras de farmecele ei, de jocul dintre ei doi,
dar și dintre el si Serghe, este atras de femeie deoarece poate să își arate puterea pe care o are,
motiv pentru care îi trimite soțul la închisoare. În scena în care o pune să danseze goală în
fața lui prefăcîndu- se că nu știe de prezența sotului; cum îi vorbește cu pasiunea despre
Rusoaica ca sa audă Serghe cu gîndul că ar putea să i-o aducă în schimbul Niculinei, toate
acestea dau dovadă de sadism și arată obsesiile personajului. „Niculina e galbenă ca un
cadavru. Numai ochii ei trăiesc mai vii ca viața însăși. Pe urmă brațele i se ridică în semnul
celei mai zdravene nedumeriri, de fapt pentru a cîștiga timp și mai ales a arunca, la adăpostul
brațului o nouă privire la ferestruică... Și eu aici am vrut să ajung: mi-e de ajuns această
privire și sunt gata s-o opresc, să dau drumul cuvintelor mele pentru Valia...”.
In sectorul pe care îl păzea Iliad apare o Rusoaică sublimă, plină de paraziţi, pe care
însă colonelul I-a gonit-o peste Nistru înapoi „pentru ca o fată să se poată căsători cu un
ofișer, trebuie să dispună de o anumită dotă...Nu poți să o dispensezi de această condiție”.
Iliad suferă iar Ragaiac, aflând întâmplarea, începe să îl urască pentru că Rusoiaca nu a ajuns
la el „eu i-am deschis ochii, Valia...ca un ticălos, ca un imbecil i-am dat în mînă această
minunată, pe această fără pereche femeie, pe care nenorocitul cu siguranță c-a scăpat-o ca un
idiot...”. Se străduieşte gelos să găsească el Rusoaica, însă fără a izbuti, fiindcă fata se îneacă
probabil în Nistru şi rămâne mereu inaccesibilă în poziţia idealului.
Nicolae Manolescu remarcă faptul că naratorul nu se mulțumește să-și relateze
obiectiv aventurile, ca într-un clasic roman de acest gen, ci se comportă ca un soldat fanfaron:
lăundîndu-se cu gura mare și mistificîndu-se pînă și pe sine însuși. Acest soldat fanfaron nu
oferă suficiente garanții de seriozitate, nici din punct de vedere intelectual, nici din punct de
vedere moral, ci se recomandă încercînd să iasă în evidență: ține să ne asigure că a fost
singurul din tot batalionul său care a salutat cu bucurie trimiterea pe frontieră. Pentru
Ragaiac, ordinul venea la timp pentru că de mult voia să își schimbe stilul de viață. Este
fericit că va petrece singurătatea în bordeiul de pe Nistru, unde va citi cărți adevărate ”am
cerut numai cărți serioase, mai mult de știință: istorie, filosofie, chimie, fizică, matematică,
Sfînta Scriptură, Coranul, Iliada și o grămadă de texte latinești și grecești, cu două enorme
dicționare: atît cît să-mi ajungă pe doi ani de zile, ca să mă satur de citit și de învățat.”
Personajul lui Gib Mihăescu întărește această obsesie erotică care îl face să simtă ură,
dispreț și nemulțumire din partea celor care îl înconjoară. El nu se poate mulțumi de ceea ce
are lângă el deoarece imaginea femeii ideale este bine sedimentată în conștiița lui Ragaiac.
Când parcicipă la nunta Marusei cu profesorul și o vede îmbrăcată cu hainele tradiționale de
țarină, personajul vede Rusoaica adevărată și o face să fugă de la propria nuntă, doar că
această iluzie este ștearsă cînd fata nu mai poartă hainele tradiționale și iar aspiră la femeia
ideală din reveriile sale.