Definirea fantasticului Potrivit Dictionarului limbii romne modern, de pild, fantastic (a crui etimologie ne ndrum spre grecescul fantastikos

=propiu nchipuirii) ar nsemna ,,creat, plsmuit de imaginaie, ireal. Treptat au aprut nuane semantice noi: extraordinar, extravagant, bizar, ciudat, grotesc, excentric, insolit, absurd, iraional, halucinatoriu. Prin nrudiri etimologice si vecinti semantice evoluia termenului a mers ctre ngrozitor, terifiant, comaresc: fantasma (phantasma ) cu sensul iniial de iluzie, apariie nelatoare, viziune (oniric) i care a devenit unul din conceptele-cheie ale psihanalizei, a dat natere cuvntului fantom (apariie, spectru, umbr, stafie, duh), ceea ce explic unele din tendinele literaturii fantastice: explorarea lumii visului, predilecia pentru tematica supranaturalului (apariii spectrale, strigoi, vampiri), interesul pentru magie, necromanie si, prin extensie, pentru mai toate formele de ocultism. Aceast evoluie a impus o redefinire a fantasticului n limbajul critic. Punctul de vedere al lui Roger Caillois merge ctre o opoziie ferm ntre fantastic i feeric , sau miraculos ca universuri fictive care ntrein cu realitatea raporturi deosebite: n miraculos (basmul cu zne,vrjitori) aciunea se situeaza pe de -a-ntregul pe rmul imaginarului i al irealului necomunicnd cu ceea ce noi numim realitate, n timp ce fantasticul, cu apariii stranii i insolite, ar tulbura sentimentul nostru de realitate, certitudinile noastre, invadnd realitatea, nscnd anxietate, nelinite n faa misterului, o ruptura n coerena universal. n lucrarea Introducere n literatura fantastic Tzvetan Todorov scrie zece ,,canoane care definesc domeniul punndu -l n dialog cu ideea de cotidian i de receptor, ele vor fi exemplificate in rndurile de mai jos: 1. Fantasticul izbucnete din nehotrrea ntre a explica raional sau supranatural un fapt nefiresc; 2. Fantasticul ocupa durata acestei incertitudini: din momentul alegerii alternativei, fantasticul este abandonat pentru a se intra ntr-un gen nvecinat, straniul sau miraculosul (avem de a face cu miraculosul, atunci cnd explicaia este supranatural i cu straniul atunci cnd ea este raionala); 3. Nu exist poezie fantastica; 4. Fantasticul implic o istorisire i nite personaje; 5. Istorisirea este desfaurat, de obicei, la persoana 1, de ctre un narator banal n care orice cititor se poate recunoate;

6. Fantasticul pleac de la cotidian pentru a atinge extraordinarul; spr e deosebire de el, ficiunea,,tiinific pornete de la un ,,dat extraordinar inserat treptat n cotidian; 7. Supranaturalul ia natere deseori din cauza c sensul figurat este luat ad litteram; 8. Temele fantasticului au drept temei: a) trecerea fron tierelor dintre imaginar i ireal, subiect i obiect, cuvnt i lucru, sens propriu -sens figurat (tema persoanei 1); b) iubirea, moartea i conflictele cu interdiciile sociale (tema persoanei a n -a); 9. Fantasticul nu mai exist n secolul al xx -lea; 10. Fantasticul este nlocuit de ficiunea tiinific i de ,,fantasmaticul innd de posteritatea lui Kafka. Referindu-se la punctele de vedere exprimate de Todorov, Dino Buzzati considera ca ,,definiia i se pare cam limitat i c ,,n literatura fantastic un element fundamental (intriga, atmosfera, personajele) apare mai mult sau mai puin neverosimil, iar discutnd despre ,,ficiunea tiinific, literatura oniric sau a absurdului, le-ar include n domeniul fantasticului, n care-i includea i multe din scrierile sale. Cu alte cuvinte fantasticul se poate defini ca apariie a unui element tulburator al echilibrului ntr -o lume cunoscut i coerent (la romantici suprestiiile terifiante ale folclorului, fixate n basme, capat valoare poetic). Adriano Marino n lucrarea sa Dictionar de idei literare ne d cteva definiii eseniale pentru fantastic: a)iniial, fantasticul desemneaz ceea ce n realitate nu exist, ceea ce pare ireal, aparent, iluzoriu, lumea fantasmelor . Termenul cunoate diferite accepii: imagine sensibil, imagine mental-, construcie a imaginaiei creatoare, scenariu imaginar al unei dorine incontiente, stabilizate in sfera suprarealitatii, ficiunii supranaturale. Sensul devine un loc comun al prozei romantice, inclusiv romneti, la V. Alecsandri, de pild :,,fantasmele din alta lume , ,,mpria fantasmelor etc. b) ,,fantasma fiind produsul imaginaiei sau fanteziei, fant asticul definete, n egala msur, produsele celor dou faculti, considerate mai mult timp ca sinonime. Mergnd pe linia definirii domeniului fantasticului Adrian Marino spunea c fantasticul se poate nate prin deformarea coerenei realitaii la mai multe niveluri: -la nivelul cotidianului n care se nregistreaz invazia sacrului n interiorul ordinii laice, profane, a supranaturalului n mijlocul naturalului;

-la nivelulordinii raiunii alimentnd contradicia dintre logic i ilogic (n spaiul oniricului, confuzia vis-realitate ca n Aurelia lui Nerval); -ruptura n ordinea semnificaiei genernd la nivelul receptrii ezitarea ( definit deTodorov ca esenial n relaia textului fantastic cu personajele i lectorul), ambiguitatea; ruperea n ordinea temporal genernd o cronologie inedita a evenimentelor, personajele trind explicit pentru cititor n ordini temporale diferite i variabile, fie din perspectiva trecut-prezent, fie vis/realitate, fie sacru etern/profan punctual (dup cum sunt construite nivelele fantastice ale lui Eliade). O asimilare obinuit, nu lipsit de confuzii, tinde s defineasc fantasticul prin orice gen de abatere de la reproducerea fotografic a realitii, prin contrazicerea imaginii sale obiective. Fantasticul ar consta, in felul acesta, ntr-o rsturnare sistematic a reprezentrilor ,,normale ale aspectelor realitii.,,Formul mult prea general, totui, care nu ine seama mai ales de fenomenul esenial al ruperii de nivel, ton i tensiune interioar, specific adevratului fantastic. Pentru ca fantasticul s-i impun regimul este nevoie de o adevrat fisur a vordinii existente, de o iruptie direct, brutal i invincibil a ,, misterului n cadrul mecanismelor i previziunilor cotidiene ale vieii: invazia sacrului in interiorul ordinii laice, profane; a supranaturalului n mijlocul naturalului; a faptului inadmisibil, absurd, imposibil, monstruos, n plin determinism como d i previzibil. Fantasticul devine echivalentul unei adevrate crize a ideii de cauzalitate i legalitate, al unei subversiuni integrale a normelor realitii. O lume arbitrar ia locul celei comune i rezultatul produce senzaie urmat de panica. 1.2. Ce este literarura fantastic? Veacurile i mileniile precedente ne-au lsat motenire un numr uria de creaii literare n care miraculosul ocup un loc preponderant. Departe de a fi toate fantastice. Altfel spus, nu orice ficiune literar care utilizeaz, la o anumit scar, elemente sau moduri ale perspectivei fantastice asupra lumii se ncadreaz automat n genul astfel denumit. Cele dou cri de cpti ale antichitaii Odissea i Eneida , premerg, cu multe veacuri, adevarate manifestri ale geniului i cu greu s-ar mai gsi,bbunoar, dou plsmuiri mai bogate nbntmplri fabuloase. n primul rnd, datorit naturii speciei cultivate -epopeea- , de unde particularitatea posturilor naratorilor n raport cu faptele evocate. Rapsozi ai unui patrimoniu epic mitologic, ei i propun s dea

relief unor scenarii fixate de tradiie, n care miraculosul presupune o codificare religioas, formative-naional i poetic. n numele acestei multiple ,,justificri, filonul supranatural, dei ajuns la maxim expansiune, primete rolul bine precizat al unui mediator acceptat printr-un consens general. Distincia i menine deplina actualitate i n imensul cmp de manifestare al poeziei moderne, att de atras de expresia metaforic. Prin nsi structura sa, metafora nseamn un mod de transcriere a gndirii fantastice. Dar contextual su literar se sustrage preocuprilor noastre, de vreme ce maxima libertate a jocului subiectivitii este aici nu numai admis ,dar, astzi, de multe ori, pretins. O poezie nu poate fi considerat fantastic tocmai pentru c e ,,poezie; pentru a se conforma imperativelor genului nostru, un poet va trebui s abordeze proza, sector literar, care, formal cel putin , aduce cu sine o mai evident supunere a eului creator la realitatea obiectiv. Sergiu Pavel Dan spune n lucrare sa Proza fantastic romneasc c ,,fantasticul s-a ivit n zorii marii insurecii romantice i c reprezint un fenomen -reacie, un mod de a contesta vechile precepte estetice pe un plan mai larg, o form a emanciprii individului n raport cu media. R. Caillos scria n prefaa unei lucrri c,,fantasticul cultiv, prin urmare, un tip special de senzaional i sub acest aspect, nu este de mirare c a fost comparat cu genul romanului poliist. Comun le e vehicularea unei enigme i apelul, drept consecin, la tehnica ,,suspense -ului epic. Miznd , in egala msur, interesul epic pe fora de oc a unui mister, cele dou domenii se deosebesc totui flagrant prin chipul pe care l manevreaz. Cci, n vreme ce amatorul de literatur poliist accept ncurcarea sistematic a pistelor, la gndul c va fi compensat finalmente prin dezlegarea enigmei iniiale, cititorul unei povestiri fantastice trebuie s admit ca deznodmntul s-l pun n faa unei taine a posteriori. Fr a-i sacrifica plcerea epic: gustul sensurilor polivalente, al echivocului, al incomprehensibilului, cultivate n numele unor raiuni estetice. Inteionnd s nareze o suit de evenimente incredibile, autorul fantastic se vede obligat sa adopte o tactic special alternnd secvenele menite s fac posibil naintarea progresiv a miraculosului cu replierile pe terenul unui verosimil mai mult sau mai putin straniu. De fapt, el nu ezit ct se preface a ezita spre a angaja interesul celui mai refractar cititor. Situaia apare, excelent sugerat, ntr -o remarc a unui creator englez de proz fantastic (Montague Rhodes James), pe care o reproduce chiar Tzvetan Todorov: ,, Este uneori necesar s ai o porti de scpare

ctre o explicaie natural, dar se cuvine s mai adaug ceva: aceast porti trbuie s fie destul de ngust ca s nu te poi sluji de ea.Vulnerabilitatea lui Todorov provine,n fond, dintr-o confuzie de termeni. El nu consider miraculosul un aliment epic al fantasticului, ci un gen, o modalitate a artei. Rezult de aici o mult prea elastic accepie a termenului imprecizie evident n momentul cnd autorul trece la compartimentarea teritoriului. El situeaz sub aceeai oblduire a miraculosului nu numai O mie i una de nopi sau sectorul science-fiction dar i dezmodmntul nuvelelor Vera sau Moarta ndrgostit. Nu exist i nu poate exista, prin urmare, o limit de principiu ntre miraculos i fantastic. Termenii indic substane i funcionaliti diferite. n timp ce miraculosul nseamn minereul destinat a fi prelucrat, ezitarea personajelor semnific ambalajul n care este oferit uneori produsul finit. Insistena lui Todorov asupra ambiguitii conine totui o sugestie fructuoas, dar nu aplicat, mecanic prin contabilizarea ezitrilor personajului, nici, ipotetic receptorului, al crui chip i grad de impicare constituie o eterna variabil. Exist persoane adulte care citesc cu mult plcere, basme, este hobby -ul lor, probabil modul lor particular de a opune literatura unei anume experiene de via. Tot astfel, apropierea unui cititor de fantastic poate surveni graie unor deosebite apetene, cineva poate mbraia genul fiinc se complace a se lsa nvluit de specifica atmosfer de ameninare de spaim, altcineva, doar fiinc genul acesta pune, mai mult dect altele,nite probleme de tehnic literar. n orice caz, nu cred c cititorul care-i pndete la tot pasul indeciziile (aflat n vederile lui Todorov) este cel mai tipic. Acesta este consumatorul caracteristic de romane poliiste, gen unde are un alt pre gustul pentru aciune i nencetat cntrire a plauzibilului faptelor. Tocmai de aceea nelegem s aplicm principiul ambiguitii autorului. Va trebui, deci, ca un autor fantastic s nu se trdeze a fi purttorul de cuvnt al unei metafizici constituite ntr-un sistem: religios, teozofic sau oculist, adic al unui ,,fantastic instituional , cldit pe desfurri epice, n care ,,miraculosul e prezent prin drept divin, pentru c nsui coninutul lor e, din principiu, minunat sau miraculos. Dar n aceeai msur i se cere a nu da impresia c refuz el nsui orice posibilitate ontologic evenimentelor de senzaie relatate.

Se observ o anumit predilecie a autorilor de literatur fantastic pentru naraiunile n care exista o identitate ntre narator i personajul istoriei relatate. Este vorba de naraiuni ale cror narator este reprezentat, cu alte cuvinte, povestirea este relatat la persoana ntai. De aici, se deprind dou subdiviziuni: cea a naraiunilor n care naratorul este i protagonist al faptelor narate, categorie creia i aparin lucrri ca :La hanul lui Mnjoal , de I.L.Caragiale, Nopi de Serampore de Mircea Eliade, Moarta indragostit de Theophile Gauthier i o povestire n care subiectul narator nu particip efectiv, nu este implicat n evenimentele extraordinare, avnd rolul de martor. n ce privete naraiunea la persoana ntai, fantasticul apare ca unul dintre discursurile cele mai regizate, pentru c se recurge la o nscenare complicat i rafinat, astfel nct se poate vorbi de o ,,pragmatic pus n scen, teatralizat, ncorporate enunului scris. Ea permite realizarea unei distanri spaio-temporale ntre momentul enunrii i cel al faptului fantastic. Rolul martorului n dispozitivul narativ fantastic, poate fi nteles prezentnd cteva caracteristici ale sale: martorul este persoana care a fost prezent n momentul desfurarii unei aciuni, a producerii unui fapt, lund cunotin direct de el. Rolul lui este de a marturisi, de a certifica cele vzute n mod obiectiv, martorul trebuie sa pstreze o pozitie de neutralitate si de raionalitate, prin aceast poziie, el expune i facevtransmisibil aventura eroului, Jean Bellemin-Noel numete aceast funcie narator-releu, i o consider specific fantasticului, pentru c ,,ine istoria la distan, pentru a o face acceptabil i nu cotropitoare. Referitor la ntamplrile, evenimentele figurate de textele fantastice, reinem dintre cele mai frecvente:apariia i ntalnirea unor fiine extraordinare pe care ordinea natural nu le atest sau le consider imaginare, revenirea unora dintre cei disparui, nfruntarea cu diverse fore imaginare, modificarea statutului existenial al subiectului uman (dedublarea, rencarnarea), suspendarea curgerii fireti a timpului i intrarea ntr-un alt timp revolut sau viitor, realizarea neasteptat a unor gnduri, dorine, visuri, transformarea imediat a spaiului, a unor obiecte, care devin nefaste, aciunea magic. Lumea conturat de texte fantastice figureaz situaii, evenimente, care n lumea cititorului sunt considerate imposibile, extranaturale sau supranaturale, De obicei, aceste evenimente sunt puse pe seama unor fore supranaturale, iar modul n care se produc aceste fapte transform personajul ntr -

un obiect, ntr-o victim. Personajul nu reuete s intervin pentru a mpiedica ceea ce i se ntampl. Textul narativ fantastic, trebuie s creeze o intriga, o suit de ntamplri, evenimente, implicnd unul sau mai muli ageni, un spaiu i un anumit timp. Evenimentele, caracterizate ca extraordinare, imposibile, dar reale, ntamplate, sunt reprezentate astfel nct, considerate din perspectiva logicii curente, acuz supranaturalul, neverosimilul, idealul. Faptul decisiv pentru producerea fantasticului l constituie instaurarea a unei negativitai, a imposibilului n spaiul textual, care se ncearc s fie motivate printr-o cauzalitate supranatural, Efectul, sentimentul de ansamblu produs asupra cititorului l constituie deconcertarea, teama. Referindu-se la aceast caracteristic a fantasticului, Adrian Marino scria: ,,Evoluia fantasticului, spre deosebire de a poeticului, exprim o stare de confuzie, tulburare, mai precis de ,,criz, nuane dispuse pe o scar gradat, de la simpla nelinite la paroxismul spaimei. n aspectele sale inocente, benign e, fantastical produce doar o stare de incertitudine, de presimire a unei posibile rsturnari de situaie. Prezena sa deconcerteaz, sublimeaz o certitudine nsi. n aceast mprejurare, ceea ce ne intereseaz este senzaia de inexplicabil, straniu, mister, asimilat unei primejdii poteniale, iminente. 1.3. Teme ale fantasticului Dac definiiile sunt prea puin revelatorii pentru surprinderea particularitilor fantasticului, dac separarea de genurile nrudite rmne n sarcina exclusiv a teoreticianului literar, temele literaturii fantastice ar trebui s poat oferi un criteriu de ancorare n gen. Dac este dificil s se defineasc fantasticul, este tot att de dificil s se realizeze un inventar al temelor i motivelor proprii, tocmai pentru c domeniul are interferne, dar i pentru c nu tema sau motivul n sine reprezint identitatea unui gen, ci modul cum semnificaia ntanlete structura formal, proprie i este decorat cu specificitate. Cu toate acestea, ar putea fi departajate urmtoarele serii tematice: :-Pactul cu puterile oculte; -Sufletul ce nu-i afl linitea fr ndeplinirea unor aciuni; -Spectrul condamnat la o venic rtcire dezordonat; -Moartea personificat, irumpnd n mijlocul celor vii;

-Mortul-viu; -Magia/blestemul unui vrjitor; -Comoara necurat ; -Instrumentul miraculos (aductor de putere i fericire necurat); elixirul, talismanul, semnul magic, piatra filozofala etc.; -Vampirul, ce se hrnete cu sngele i cu energia vital a celor vii; -Femeia-fantom, venit din lumea de dincolo; -ntreptrunderea visului cu realitatea; -Visul prevestitor; -Predestinarea; tema blestemului sau binecuvntrii; -Oprire timpului; -Viaa ca vis; -Puterile supranaturale ale unor fiine: premoniii, metamorfoze, capacitatea de a trece prin perei, simuri deosebite; -Se accept ideea c n funcionarea acelorai teme i motive exist deosebiri ntre modul n care o direcie naional sau alta transpune ca atmosfer (spre deosebire de basm care circul pe arii extinse, geografic vorbind, far ca prioritatea motivelor s fie esenial): n spaiul fantasticului german domin reflecia filozofic i demonismul naturii (elementele celebrate de metafizica romantic), tenebrosul, insolitul, nscute din romanul gotic ar acoperi fantasticul englez, cel francez ar fi poetic i vizionar, cel american psihologic i simbolic, n timp ce, cel romnesc ar avea tendine spre fabulosul focloric. i totui diferenele de viziune sunt notabile: la Sadoveanu, sentimentul fabulosului i senzaia de irealitate vin din reconst ituirea unor lumi de mult apuse (Balaurul, Nopti de sanziene ), la Macedonski (Maestrul din oglind) ar aprea, n maniera romantismului trziu, un fantastic poetic bazat pe mitul dedublrii. La toate acestea mai pot fi adugate motive precum:spaiul nchis, labirintul cavoul, palatul, capela etc. ,cu precizia c nici temele i nici motivele enumerate nu aparin n exclusivitate geniului fantastic, ci se gsesc n creaii literare mai noi sau mai vechi, de la scrierile biblice pn la literatura S.F. Satanicul i demonicul va fi cultivat i de simboliti Adrian Maniu (Din paharul cu otrav) i asociaz ironia, n timp ce Minulescu parodia (Cetite-le noaptea). Ion Vinea mpinge fantasticul spre graniele absurdului, Arghezi cultiv polemicul

i miraculosul n Cimitirul Buna-Vestire, Eliade reactualizeaz fabulosul mitului folcloric n Domnisoara Cristina (strigoiul) sau regresia n timp ce spaiul din nuvelele este inspirat de spiritualitatea indiana. Trebuie s spunem c Al. Philippide, ntr-un eseu bine cunoscut (Fantastic i senzational, 1969) crede c scriitorul roman nu are vocaie pentru fantastic, apropiindu -se de punctul de vedere mai vechi al lui Tudor Vianu (care vedea realismul clasic specific literaturii romne), n ciuda realizrilor evidente. Nensufleitul care prinde via, jocul metamorfozelor stranii i nelinititoare, ciume i sfinci care terorizeaz cetai, vise premonitorii care leag realul de necunoscut vin dinspre marile epopei eroico-simbolice ale lumii antice prin carile justiiare ale Vechiului Testament, prin cele ale graniei din Noul Testament spre aceeai literatur alegorizant a cutarii cavalereti. Spaiul nchis, labirintul, cavoul, palatul chiar i cripta acoper n egal msur specii diferite ntre ele (feericul-miraculos / fantastic / horror) mergnd de la cavalerul care vegheaz stareul mort n capel(Thomas Malory Moartea lui Arthur ) spre imaginile terifiante cultivate de literatura gotic care va alimenta imaginarul romantic i modern. Todorov ncearc dup Caillois o organizare a temelor posibile, n dou linii de izotopii, care vizau legturile contiinei cu lumea i a incontientului cu sine: temele eului i temele tuului, proiectau din perspectiva psihanalizei opiuni, obsesii, dorine (care vizau o tulburare a personalitii secrete, interior refulatoare) n imaginar, n spaiul oniric, simboluri, metamorfoze, asociaii, viziuni, oglinzi ale unui eu suferind. Ruperea limitei dintre eu i lume, subiect i obiect, genereaz hiperbolic sciziuni, dubluri, pe care oglinda (ca i visul, ca i nebunia, ca i viziunea autorului) le proiecteaz nemilos: Muli filozofi au intrezis cu stranicie omului s se priveasc n oglinda apei, ntruct, vzndu-se pe sine astfel rsturnat i deopotriv lumea de-a-ndoaselea , el ar putea fi cuprins de ameeli. Fantasticul i-a structurat i impus o reea tematic specific. Tzvetan Todorov, care procedeaz sintactic, vorbete de temele eului i ale tuului . Primele vizeaz raportul omului cu lumea, sistemului perceptiv-contiin i se bazeaz pe principiul care ,, se lasa desemnat ca punere sub semnul ntrebarii a limitei dintre materie i spirit. Acest principiu va genera mai multe teme fundamentale:o cauzalitate particular, pandeterminismul; multiplicarea personalitatii; ruperea limitei dintre subiect i obiect; n fine transformarea timpului i spatiului

A doua categorie se refer la ,,relaia omului cu dorina sa i ,prin chiar acest fapt, cu incontientul su ;la relaiile cu cellalt, cu semenii si, la structura i dinamica personalitii umane. 1.4. Reprezentani ai fantasticului Din literatura universal am selectat civa autori de opere fantastice: -Gabriel Garcia Marquez -Un veac de singurtate; -Ernst Theodor Amadeus Hoffmann Prerile despre via ale motanului Murr , Ulciorul de aur; -Charles Dickens Semnalizatorul; -Luis Borges Sudul; -Edgard Allan Poe Prbuirea casei Usher , Morella, Masca morii roii -Theophile Gautier Cavalerul dublu, Ibricul de cafea, Moarta ndrgostit -Guy Maupassant Horla, Mna; -Honore de Balzac Elixirul de via lung -Gerard de Nerval Mna vrjit -Franz Kafka Metamorfoza. n literatura romna s-au remarcat civa scriitori de opere fantastice cum ar fi: -Mircea Eliade La ignci, arpele,Domnioara Christina, Nopi la Serampore -Mihai Eminescu Srmanu Dionis; -Gala Galaction Moara lui Clifar -Vasile Voiculescu Lostria, Lipitoarea, Pescarul Amin; CAPITOLUL II ION LUCA CARAGIALE 1. Activitatea literar -Ziarist, publicist, poet nceputul activitii jurnalistice a lui Caragiale poate fi datat cu probabilitate n luna octombrie 1873, la ziarul Telegraful, din Bucureti, unde ar fi publicat rubrica de anecdote intitulat Curioziti. Apropierea de ziaristic este confirmat cu certitudine, odat cu colaborarea la revista Ghimpele, unde i-ar fi semnat unele

dintre cronici cu pseudonimele: Car i Policar, n care sunt vizibile vioiciunea iverva de bun calitate. Numele ntreg i apare la publicarea poemei Versuri n Revista contemporan de la 1 octombrie1874. n numrul din luna decembrie 1874 al revistei, numele lui Caragiale a aprut trecut printre scriitorii care formau comitetul redacional. Un moment esenial l-a constituit colaborarea la Revista contemporan, la 4 octombrie 1874, cu trei pagini de poezie semnate I.L. Caragiale. Gazetria propriu -zis i l-a revendicat ns de la apariia bisptmnalului Alegtorul liber, al crui girant responsabil a fost n anii 1875 - 1876. n lunile mai i iunie 1877, Caragiale a redactat singur ase numere din foia hazlie i popular, Claponul. ntre anii 1876 i 1877 a fost corector la Unirea democratic. n august 1877, la izbucnirea Rzboiului de Independen, a fost conductor al ziarului Naiunea romn, scos la propunerea publicistului francez Frdric Dam (1849, Tonnerre, Frana - 1907, Bucureti). n aceast perioad a aprut i Calendarul Claponului. Ziarul, cu numeroase rubrici scurte i cuprinztoare, a fost suprimat dup numai ase sptmni. Punndu-i n practic experiena gazetreasc de pn acum, Caragiale a nceput n decembrie 1877 colaborarea la Romnia liber, publicnd foiletoanele teatrale Cercetare critic asupra teatrului romnesc. La Teatrul Naional se prezenta n aceast perioad, piesa Roma nvins, de Alexandre Parodi, n traducerea lui Caragiale. ntre anii 1878 i 1881 a colaborat la Timpul, alturi de Eminescu i de Slavici. La 1 februarie 1880 revista Convorbiri literare a publicat comedia ntr-un act Conu Leonida fa cu reaciunea. Tot n1878 a nceput s frecventeze edinele bucuretene ale Junimii, la Titu Maiorescu i s citeasc din scrierile sale. La Iai, a citit din O noapte furtunoas ntr-una din edinele de la Junimea. n 1879 a publicat n Convorbiri literare piesa O noapte furtunoas. De Pate, n 1879, se afla la Viena, mpreun cu Titu Maiorescu. Dup 3 ani de colaborare, n 1881 s-a retras de la Timpul. A fost numit, cu decret regal, revizor colar pentru judeele Suceava i Neam. n 1882, a fost mutat, la cerere, n circumscripia Arge-Vlcea. La 1 martie 1884, a avut loc prima reprezentaie a operei bufe Hatmanul Baltag, scris n colaborare cu Iacob Negruzzi, iar la 17

martie a participat la edina Junimii, n prezena lui V. Alecsandri. n 6 octombrie, nsoit de Titu Maiorescu, a citit la aniversarea Junimii, la Iai, O scrisoare pierdut, iar la 13 noiembrie, n prezena reginei, a avut loc prima reprezentaie a Scrisorii pierdute, bucurndu-se de un succes extraordinar.Din iunie 1885 i -a nceput seria articolelor literare i politice la Voina naional, condus de A.D. Xenopol. La moartea lui Eminescu a publicat articolul n Nirvana. A colaborat cu articole politice i literare la ziarul junimist Constituionalul, sub semntura C. i cu pseudonimele Falstaff, Zoil, Nastratin i Hans. La 8 aprilie 1885, a avut loc reprezentaia comediei D-ale Carnavalului, premiat la 25 ianuarie 1886, fluierat la premier. Din 1896, a colaborat sub pseudonimele Ion i Luca la revista umoristic Lumea veche. La Ziua a scris articole politice i un reportaj la moartea lui Al. Odobescu. A condus, din 1896, Epoca literar, supliment al ziarului Epoca. n Convorbiri critice i n Timpul i-a publicat piesele de teatru. Cnd Slavici i Cobuc au nceput publicarea revistei Vatra (1894), Caragiale s-a aflat printre principalii colaboratori. Din 1895 i pn n 1899 a colaborat la revistele: Gazeta poporului, Epoca, Drapelul, Povestea vorbei, Lumea veche, Adevrul, Foaie interesant, Literatur i art romneasc, Pagini literare. n 1896 a condus Epoca literar. Din 1899 a nceput s publice la Lupta, Luceafrul, Romnul, Convorbiri. Din 1899 a susinut la Universul seria de Notie critice, care a oferit materiale volumului Momente. Prin articolul Despre Teatrul Naional, de la 19 noiembrie 1899, a indispus comitetul teatral din care el nsui fcea parte. Ziarul Die Zeit din Viena a publicat, la 3 aprilie 1907, sub semntura Un patriot, prima parte din scrierea politic 1907. Spre deosebire de Eminescu, care vedea n gazetrie o misiune civic direct, Caragiale i-a asumat-o indirect, ca o pedagogie implicit a prezentrii aspectului social sub forma ironiei pentru ndreptarea tuturor relelor. Prin modul de a scrie i prin diversitatea preocuprilor, articolele politice ale lui Caragiale au devenit sinteze satirice concentrate. O micare caracteristic a fcut s alterneze observaia de moravuri cu generalizarea i cu construirea ironic de tipuri. Cu privire la pamfletul caragialian trebuie remarcat textul din 1907, greu de clasat ntr-un gen i aa destul de elastic. Din relaiile lui Caragiale cu publicaiile anilor 1870- 1910, dincolo de constatarea unui interes care s-a prelungit pn la captul existenei sale, Caragiale a nnobilat genul publicistic.

1.1 Moftul roman n ianuarie 1893, retras din ziaristic de la sfritul anului 1889, Caragiale a nfiinat revistaumoristic Moftul romn, subintitulat polemic Revista spiritist naional, organ pentru rspnd irea tiinelor oculte n Dacia Traian. ncepnd cu numrul 11, revista a devenit ilustrat, publicndcaricaturi, iar prin publicarea unora dintre cele mai valoroase schie caragialiene, Moftul romn s -a dovedit i un organ literar. Cu unele ntreruperi, revista a aprut pn n anul 190 2, cu numeroasecolaborri (Teleor, E. Grleanu, I. Al. Brtescu Voineti, Al. Cazaban). Calendarul Moftului romn, peanul 1908, de I. L. Caragiale, a aprut la Bucureti. 1.2 I.L. Caragiale i Junimea De la debutul su n dramaturgie (1879) i pn n 1892, Caragiale s -a bucurat de sprijinul Junimii, dei n ntregul proces de afirmare a scriitorului, Junimea nsi a fost, pn prin 1884 1885, inta atacurilor concentrate ale adver sarilor ei. Se poate afirma c destule dintre adversitile ndreptatempotriva lui Caragiale se datoreaz i calitii sale de junimist i de redactor la conservator -junimistulziar Timpul (1878 - 1881). Prima pies a dramaturgului, O noapte furtunoas , bine primit de Junimea i publicat nConvorbiri literare (1879), unde vor aprea de altfel toate piesele sale, a beneficiat, la premier, deatacuri deloc neglijabile. Dup trei ani de colaborare, Caragiale s -a retras n iulie 1881 de la Timpul,

dar Comitetul Teatrului Naional de la Iai, prezidat de Iacob Negruzzi, l numete director de scen, post pe care dramaturgul la refuzat. A participat frecvent la edinele Junimii, iar la ntlnirea dinmartie 1884, n prezena lui Alecsandri, i a mrturisit preferina pentru poeziile lui Eminescu. La 6octombrie a citit la aniversarea Junimii, la Iai, O scrisoare pierdut reprezentat, la 13 noiembrie n prezena reginei, cu un mare succes. n 1888 Titu Maiorescu l-a numit director al Teatrului Naional din Bucureti i i a prefaat volumul de Teatru (1899), cu studiul intitulat Comediile d-lui I.L. Caragiale. n 1892, la 9 mai Caragiale a prezentat ns la Ateneu o conferin cu titlul Gate i gte literare, mpotriva Junimii, determ innd, mpreun cu articolul Dou note, ruptura cu Titu Maiorescu i ncetarea colaborrii la - 12 -[Type text] Convorbiri literare. La 18 noiembrie 1895, Petre P. Negulescu ia scris lui Simion Mehedini c aobinut de la Titu Maiorescu s se cear colaborarea lui Caragiale la Convorbiri literare, fr reluareans a relaiilor personale ntre critic i autorul articolului Dou note. De -abia la 15 februarie 1908 Caragiale i a reluat legturile cu Titu Maiorescu, trimindu -i acestuia o felicitare cu prilejul aniversrii sale.Scriind despre Comediile d-

lui I.L. Caragiale (1885), i referindu se la tipologie (Exist acestetipuri n lumea nostr? (...) Dac sunt, atunci de la autorul dramatic trebuie s cerem numai ca s ni le prezinte n mod artistic), Titu Maiorescu l apr pe marele scriitor de acuzaia de imoralitate.Articolul, care a provocat celebra polemic dintre Maiorescu i Gherea, evideniaz realismul tipurilor i al mediului social:Lucrarea d lui Caragiale este original, comediile sale pun pe scen cteva tipuridin viaa noastr social de astzi i le dezvolt cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cuexpresiile lor, cu tot aparatul nfirii lor n situaiile anume alese de autor. Venind n ntmpinarea lui Caragiale, Ma iorescu a fost de prere c este necesar s eludeze fondulde realitate al artei, ce devine ficiune artistic, prilej de a ne nla n lumea ficiunii ideale. eful literar al Junimii a artat mult timp fa de Caragiale o foarte vie solicitud ine, ducnd, vreme de zece ani, o statornic colaborare. Piesa O noapte furtunoas a avut urmtoarea dedicaie: D. TituMaiorescu este cu adnc respect rugat s primeasc dedicarea acestei ncercri literare, ca un semn derecunotin i devotamentul ce i poart autorul ei. Caragiale a citit la Titu Maiorescu drama Npasta,care a aprut la editura Haimann i a fost dedicat, n volum, doamnei Ana T. Maiorescu. n calitate decolaborator al revistei, dramaturgul a meninut relaii cordiale cu toi ceilali membri ai Junimii, n modspecial cu Iacob Negruzzi, creatorul i redactorul Convorbirilor literare (Vasile Pogor, Gh. Panu, PetreMissir, cruia i a dedicat O scrisoare pierdut, N. Gane). n anii activitii sale la Convorbiri a admirat -o pe Mite Krem nitz (cumnata lui Maiorescu), care a i tradus mai multe texte din Caragiale, n vederea publicrii antologiei de literatur romn n Germania. Ruptura cu Junimea a devenit definitiv n 1892,cnd i -a ntrerupt colaborarea la Convorbiri literare. Ura lu i mpotriva vechilor prieteni literari i a luiTitu Maiorescu a devenit obsesiv. De

abia peste civa ani, colabornd la Epoca (1896), fostul junimist a regretat desprirea de Maiorescu, evideniind marile caliti ale criticului, cu un rol de primmrire n cultura noastr, alturi de Hasdeu. De la Berlin, la 15 februarie 1908, de ziua de natere a lui Maiorescu, Caragiale ia trimis acestuia o clduroas telegram. 1.3 Opera literar Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde teatru (opt comedii i o dram), nuvele i povestiri,momente i schie, publicistic, parodii, poezii. Caragiale nu este numai ntemeietorul teatrului comicdin Romnia, ci i unul dintre principalii fondatori ai teatrului naional. Operele sale, n speci alcomediile sunt exemple excelente ale realismului critic romnesc. Consideraii estetice - 13 -[Type text] Elaborat n 1896, studiul Cteva preri reprezint un adevrat breviar al esteticii scriitorului. Socotit de unii comentatori un naturalist, un zolist n nuvelele sale psihologice, opiunea estetic ascriitorului este categoric i definitorie pentru idealul de art ca sintez a fantaziei: noi nu nelegem ooper de art din mult, ci din ceva, nelegem un ce dintr un cum (s.n.). Condiia obli gatorie a artei este talentul, puterea de invenie a scriitorului, expresivitatea, i niciodat considerente de coal, degrup social sau de curent literare, saturate de teorii i de erudiie fr sens: A crea - a apuca din haosulinform elemente brute, a le topi mpreun i a le turna ntr o form, care s mbrace o via ce sedifereniaz ntr un chip absolut hotrt de tot ce nu este ea

aceasta este puterea naturii i a artistului.i aceast putere, la artist o numim talent. Talentul este deci pute rea de expresivitate ce o au ndeosebi unii, pe lng iritabilitatea ce o au toti. n opera sa literar atat de diversificat, combinat cu o susinut activitate publicistic, Ion LucaCaragiale realizeaz o cartografiere umana i morala a unei societai amorfe, constnd manifestari, cuaceleai personaje i tipologii, vechi i ineficiente de cnd lumea, la fel cum Mihai Eminescu, n (Glosa) , fixeaz legile stagn rii limtei ntrun pagubitor materialism i ntr-o re probabil lips de idealism. Pentru ca, n condiiile n care numai decorurile i ,,mtile se schimb , omul nu evoluia zsemnificativ, iar ansamblul r mane compus dintro serie anonima de Mitic i Costic , de Lache, Mache, Tache, Pache, Sache i Stasache, personaje perfecte anoni mizate, diferen iate, prin simplificarea paronimic, numai prin litera iniial, marc nd def initiv, ca i la Kafka(personaj cu nume doar o iniial K. ), disoluia total a personajului.

La Caragiale, mai mult dect la oricare contemporan al su i poate chiar la scriitori de mai tarziu, se instituie o stranie coinciden ntre datele i aspectele banale ale realului i universal ului operei, disoluiagranielor ntre ficiunea tipologic i existent cotidian . Cu alte cuvinte, personajele sale ir up din real , emandin acesta i se prelungesc, se ntorc n el, fiind, n mare masur , inspira te din cea mai banal realitate. Autorul n susi se simte dirijat de aceast magm a cotidianului, controlat de for ele lui absurde, irationale, avnd uneorimoment de maxima revolta el fiind insa exceptia exemplara in lumea stereotip din ultima parte a secolului alXIX-lea. ,, Caragiale ocup n spaiul literar rom nesc rolul unui novator de necontestat, ca promoter al drameimodern, n spiritual n care acesta se va dezvolta n ntregul secol al XXlea n literatura european , prin GordonCraig, F uchs, Tairov i , far ndoiala, pe linia literaturii absurdului, prin urmaul s u Eugen Ionescu.Modernitatea lui Caragiale mai rar surprinde pe cineva, fi ind o evident ndeobte demonstrat sau asumat, doar rareori evitat printr o formul mai putin transata, ambivalent, de classic modern. Deloc atinsa de caducitatea pecare i-o prevedea Eugen Lovinescu, opera lui Caragiale este o structur deschis, de modern, de perpetu, chiar incitant actualitate, concentrnd, culmi ale tradiiei, dar coninnd id

ireci nea teptat de moderne pentru evolu ia literaturii . 15 1.4 .nceputul lui-ION LUCA CARAGIALE 15 Ibidem - 14 -[Type text] nceputurile literare ale lui I.L. Caragiale au fost considerate fie din punct de vedere istoric, fiesub raportul valorii lor estetice.Ca geografii sau ca astronomi in domeniul lor, istoricii literari sau straduit s i asigure prioritatea unei descoperiri, indicnd, primii i locul de apariie al unui texr, redus, n felul acesta, la semnificaia luicronologic .Int roducnd n discuie criteriul importan ei estetice, cercetatorii din a doua categorie au pornit dinsprecapodopere sp re tentativele de afirmare ale nceputului i, aplicnd asupra acestora din urm o judecat devaloare exagerat, au afirmat de obicei c textile respective sunt premonitorii, c n ele poate fi recunoscutviitorul mare scriitor.n realitate, sub raportul vrstei, Caragiale de buteaz ,,normal, aa nct orice specula ie este aici de prisos. Pe de alt parte, dificultatea i

ntarzierea cu care au fost identificate, nu att n urma unui examenstilistic, ct mai ales tem atic, cteva glume, anecdote i chiar versuri noi, rmase n anotimp n Ghimpele,Telegraphul, Alegatorul liber sau Unirea democratic, arat c, de fapt, t narul C aragiale nu face dect s scrie n spiritul unei tradi ii satirice recent canonizate, ca cei ma i muli dintre colaboratorii, i ei anonimi, ai gazetelorumoristice ale epocii. De aceea, n cazul nceputurilor lui Caragiale, nici analiza estetic a textelor i nici examenul lor filologoc amanun it nu ne sunt de prea mare utilitate 16 . De altfel, utiliznd figura ironic a modestiei, care reprezint pentru el una dintre cele mai tipice formulede autocaracterizare, Caragiale nsusi a descurajat cerce tarea nceputurilor sale literare, afectnd dezinteresulatunci cnd a fost chestionat pentru prima dat , asupra acestei teme, de un t nar doctorand, la Berlin:,, Eu cndam nceput a scrie, nu mam gndit c are sa vie n o vreme departat at ta onoare pen

tru mine, s se interesezecineva de aa amnunte ale veii mele de meseria; n u mia dat prin cap s tiu zi cu zi socoteala de dat i denatura lucrarilor mele, de mprejurarile n care leam produs i de locul unde sau publicat, i totu i, problema nu este de a ironiza sau minimaliza mulimea cercetrilor minuioase, care ne-au pus la ndemna exerciiile de nceput, ale tnrului Caragiale. ncercarea pe care o face este aceea de a da textelor o alt ntrebiunare, de a le privi altfel, ct timp judecata estetic i cronologic se dovedesc a fi ineficiente. i asta cu att mai mult cu ct, n literature noastr, nimeni nainte de Caragiale nu s -a ntrebat cu mai multa insistent dac merit sau nu s fii scriitor i dac ndeletnicirea de a scrie, odata devenit profesie , poate fi respectat de societate, la fel ca toate celelalte activitai, considerate prin tradi ie utile. Din ceea ce tim pn astzi, nceputurile lit erare ale lui Caragiale pot fi ncadrate ntre anii 1873 i1878/1879, de la Sonetul nesemnat, publicat n Ghimpele,

pn la ntoarcerea victorioas , din Calendar pentru toi rom nii, un imn mai pu in cunoscut, d edicate domnitorului Carol, dup razboiul pentru independent, din1877-1878.n a cest interval, Caragiale public n c teva din revistele umoristice ale opoziiei liberale , n ziarulconservator Timpul sau n ,,supliment ul satiric al acestuia, o fibula, mai multe epigram, satire i elegii, miciart icole de divertisment, cronici i note mrunte, dou traduceri din E.A.Poe, mpreuna cu un numar de 16 Florin Manolescu, Caragiale si caragiale- Jocuri cu mai multe strategii, foiletoane de atitudine politic, i tot ac um realizeaz , pentru Teatrul National din Bucuresti, traducerea piesei n cinci acte, Roma nvins , de Alexandre Parodi.Cele mai

multe dintre aceste texte au ap rut f ra indicarea autorului, altele au fost semnate I.L.C.,Car ,C, Rac, Picollo, Luca i numai de dou ori I.L.Caragiale, n Revista Contemporana (1874) i npitorescul Calendar pentru toi rom nii, pe anul 1879, editat de N.D. Popescu, la sfar itul anului 1878. Chiar dac este vorba de o perioad de timp de aproximativ cinc i ani, ceea ce ne atrage atenia n cazultuturor aceste texte este marea mob ilitate a autorului, care se mica ntre comic i tragic, ntre poezie i proza, ntre genurile p eriferice(gluma, anecdota, schia, S.F.) i cele consa crate (sonetul, fabula, imnu l i tragedia),ntre calendarul popular ir evista de oarecare autoritate, ntre anonimat, pseudonimie i asumarea paternitaii, ntre publicul popular al cafenelelor i al strazii i publicul mai preten ios al Teatrului National sau chiar alsaloanelor l iterare, n fine, ntre ,,stnga i ,,dreapta politica, adic ntre liberali i conservatori.

Dac vom considera drept text primele ncercari literare ale lu i I.L.Caragiale, atunci observa iaelementara pe care o vom putea face pe marginea lui este ca el ncepe n 1873 i se ncheie n 1878/1879, odatacu realizarea comediei (O noapte furtunoas ) . ntre acest nceput i sfr it se afl un numar de ,,fragmentetextual e care, indif erent de caracterul complet sau incomplete al ntregului, seam n nu mai n aparena cu omulime ntamplatoare de elemente eterogene. n realitate, fragmentele textului numit nceputurile literare alelui I.L.Caragiale se organizeaz n jurul a dou modele de referin, ca dou mulimi ap roape complementare, n care se repet, pentru fiecare n parte, un numar constant de valori. Prima impresie este c pn n 1878/1879, Caragiale pare s ezite ntre modelul consacrat al scriitorului care compune dupa reete verificate, i modelul scriitorului innovator, pe care nul accepi de la nceput. Dar ntimp ce la scriitorii ,,normali aceast ezitare se raporteaz de cele mai multe ori la un singur nivel din sistemulde norme al unei culture, n cazul lui Caragiale, primul model ,,onora bil, de care debutantul

i leaga aproape ntotdeauna numele, n timp ce al doilea model, n esen comic, presupune din punctual de vedere al epocii,plasarea la un nivel ierarhic inferior, iar din perspective activita ii propiu-zise a creatorului, un fel de clandestinitate literar sa u o participare ,, mascat la gazetria de opoziie umoristic i politic a momentului,sau la revistele ,,de consum care au aparut de-a lungul acestui interval. Penru cine nu va descifra acestmecanism ingenious de evaluare a anselor i de distribu ie responsabilitaii literare, va p rea inexplicabil cum, dup succesul Romei nvinse, Caragiale se prezint pub licului cu o comedie popular,prnd ca ignor sistemulde ateptare pe care el nsui l -a instituit. n m i carea complicate de pregatire a unei cariere literare, Caragiale nainteaz spre critic i spre public cu fata modelului consacrat, n spatele c reia pregate te ns o a douasoluie, mai conform cu propria sa vocaive de autor de satire i de

comedii. n fond, succesul dorit al celui de-al doilea model este pregatit de su ccesul instantaneu al primei mati, acceptate de toat lumea. 17 n chip global, nceputurile literare ale lui I.L. Caragiale pot fi interpretate ca joc de afirmare sau de promovare literar, cu dou strategii. Procedeele de acreditare la care recurge tnrul Caragiale, ntr-un intervalde aproximativ cinci ani, pot fi nscrise ntr-un a rbore de joc(arbore ludic), dup sistemul succes:continuare/eec:sfrit. esec:continuare 18 .In opinia mea, Caragiale urmareste de fapt in perioada inceputurilor, ca de altfel si mai tarziu, in celelaltemoment importante ale carierei sale literare, sa placa, printr-o opera de facture consacrata, celor care reprezintanorma autoritara a culturii. Sasi intemeieze notorietatea pe sistemul mai simplu al culturii ,,populare si al normelor largi de consum. Sa impuna, printr-un fel de proces de bastardizare, normelor inalte, texte cumecanisme tipice literaturii si texte construite cu mij;oacele literaturii de exceptie.Cariera literara a lui I.L.Caragiale se anunta dificila de la inceput, pentru ca ea contine in germene unprim element de dificultate sau de risc, in masura in care autorul pare sa ignore consensul si semnele decirculatie literara ale epoci sale. Socialmente, individual care procedeaza astfel este lipsit de spirit practice si,potrivit trminologiei curente in teoria j ocului ,,idiot. Cnd insa, intr -un context cultural in care toata lumeaafirma acelasi lucru, apare un individ care sustine contrariul, sint toate sansele sa avem de a face cu un jucatorde geniu. Este cazul lui Caragiale.CAPITOLUL III P roza fantastica Fantasticul demonic, present si in literature medieval, isi traieste epoca de glorie in veacul romantic alXIX-lea. Demonul este un spirit malefic ce are putere de a vatama si chiar de a degrada moral umanul, pe care ilantreneaza in actiuni contrare

divinului. Dar acest agent al raului in lume nu dezechilibreaza numai relatiaindividului cu instant suprema, ci si legatura fireasca cu semenii lui. Fiinta luata in stapinire de diavoli pareblestemata in ochii celorlalti, iar faptele ei vizeaza dereglarea mental temporara sau definitiva. Exista si fapturidiavolesti sub infatisari animaliere, care formeaza cortegiul infernal al demonilor umani(varcolacul, cainele,cotoiul cu oc hi de jar etc.). ,,Necuratul exploateaza slabiciunile individului, spaima de moarte, dorinta de a -siredobandi tineretea pierduta, sentimentele reprimate etc.Seductia diavoleasca ramane cea mai spectaculoasa realizare a acestui tip de fantastic. Cand ea se producein ambianta cea mai prozaica cu putinta, efectul literar este maxim. Fantasticul caragialesc, experimentat de 18 Ibidem, pag. 14 - 17 -[Type text] autor in preajma anului 19oo, constituie o reusita a geniului ca atare. Din proza demonica de facture realistascrisa de I.L. Caragiale raman memorabile schitele ,,La conac si ,,La hanul lui Manjoala. ,,La conac in cea dintai fuzioneaza toate tipurile de ispite dracesti mentionate, cu exceptia celei de-adoua, protagonistul fiind el insusi un om tanar. Uncalaret anonym vine dinspre Poienita si se indreapta spreconacul unui boier din Salcuta, caruia trebuie sa-I plateasca arenda in valoare de cincizeci de galbeni. Tanarulcalareste domol, fara teama, privind cu incantare la peisajul deschis in fata ochilor sai, ce cuprinde panoramavaii pe care tocmai o strabate intr-o limpede dimineata de primavera. Chiar daca si-a intors privirile ,,pe cale umblata, drumetul solitar nu zareste pe nimeni in urma lui. Si totusi, contemplarea cerului si a padurii demesteceni ii este intrerupta de ivirea in preajma sa a unui alt calaret iesit ca din pamant. In afara aparitiei salenefiresti, cu toate ca este imbracat ca orice negustor din partea locului, calatorul poseda si alte determinaristranii:are parul rosu ca focul iadului si o privire sasie care ii produce ameteala tovarasului sau; cand ajungamandoi in apropiere de Salcuta si le apare in fata turnul stralucitor al

bisericii, flacaul isi face instinctive cruce,in timp ce gestul lui firesc provoaca negustorului un ras ,,grozav . In aceeasi clipa, dispare cu cal cu tot, ca sa reapara in fata hanului, sub umbrar.Personajul diavolesc, deghizat in portul unui ,,orz ar sau ,,cirezar obisnuit, se face nevazut din cauza atitudinii evlavioase a tanarului. Totodata, el contrazice legile spatio-temporale aparand si disparand unde sicand voieste, indaratul sau inaintea insotitorului de drum.Prima ispita trece neobservata de flacau si aceasta reprezinta cea dintai victorie a diavolului: metamorfozalui perfecta a generat iluzia umanului si eroul ii accepta tovarasia pe durata calatoriei, de teama nemarturisitadatorata pustietatii inconjuratoare. Drumul parcurs impreuna pare mai scurt ,,vorbind mai de una, mai de alta si astfel tentatia intiala este aceea a asocierii, definitorie pentru mentalitatea omeneasca opusa fricii de singuratate.A doua ispita este de natura bahica. Insetat, eroul accepta sa bea, pana la venirea hangitei, din sipul curachiu oferit de negustor. Trupul si mintea ii sunt invadate de o ,,caldura placuta, transformata apoi intr -un foc launtric. Pe masura ce serveste ,,uscatura si udatura oferite din belsug pe o tava, personajul isi pierdeluciditatea si urmeaza mechanic indemnurile dracesti. Ispita degustarii in exces a vinului se asociaza cu cea erotica, concentrate asupra ,,voiniciei si frumoasei hangite, care se lasa induplecata la insistentele barbatului tanar starnit de cli pirea senzuala si complice a ,,ochiului tovarasului. Catre seara, la han au mai ramas putini calatori. Desi flacaul se simte oboist si ar dori sa se odihneasca,maleficul negustor nu-I da o clipa de ragaz. Il conduce in odaia unde mai multi orzari joaca stos si il imbie sa-siincerce sansa. Astfel, a patra ademenire este posibilitatea de a castiga nemasurat, fie prin escrocrareapartenerilor sau pur si simplu din intamlpare. Ea poate fi numita tentatia inavutirii miraculoase prin fortareasortilor de izbanda imprevizibili. Din grupul jucatorilor se ridica unchiul Dica, care il sfatuieste cuminte penepot sa se retraga de la masa de joc.

Stapanit insa de vraja tulbure a ochiului liciferic, acesta pulseaza panacand pierde contravaloarea arendei, ceasul si doua inele, castigate-din fericirechiar de ,,neica Dica si de un alt orzar norocos. A trecut demult de miezul noptii, afara s-a inorat, iar in han domneste o liniste adanca. Tanarul, cu capul in maini si ,,inecat de ganduri, cere disperat u n sfat tovarasului care-l vegheaza neclintit.Ultima ispita este cea mai grava, sasiul indemnandu-l dublul pacat al jefuirii propriei sale rude si anegustorului strain, ca sa-si recupereze banii si obiectele pierdute la jocul de noroc, Asadar, diavolul il face sa- 18 -[Type text] piarda tot ce e sfant in fiinta lui, tentatiile satanic avand menirea de a pangari umanul. Carnul ,,roscodan si pistruiat isi dezvaluie esenta blestemata si ofera victimei sale o basma fermecata, cu puteri narcotice, destinatasa-I cufunde pe orzarii dj adormiti inr-un somn de plumb pana la ziua. Cu ultimele resurse fizice si morale,eroul are o intuitie salvatoare care invinge viclenia draceasca: el invoca divinul, vraja se risipeste si in mijloculintunericului de nepatruns se aude un hohot ,,strasnic de ras. Epuizat de incercarile stranii prin care a fost silit sa treaca o zi si o noapte, protagonistul lor ,,se prabuseste pe prispa. In dimineata urmatoare este trezit de unchiul sau, care, dupa o scurta si contondenta morala, ii restituie galbenii necesari achitarii arendei boieresti.Povata ironica a batranului dizolva intriga in anecdotic, fara sa compromita esenta fantastica a intamplarilor.Iscusinta narativa dovedita de I.L.Caragiale este convertirea ambiguitatii faptice in limbaj. Chestionat de ,,neicaDinica asupra nefirescului actiunilor sale din tot cur sul noptii anterioare trezirii lui la realitate, nepotulraspunde rusinat si cu privirile-n pamant:,,-Cine te-a pus sa joci, daca nu stii jocul?-Dracul ma pus!... Tot astfel, eficienta moralizarii finale a tanarului este fixata- in planul expresieiprintr-un proverb cerezuma etic intreaga experienta a personajului,,Ma! Striga dupa el unchiul. Ia seama, ca te ia dracul daca te mai iei dupa el, nataraule!...

Traversand o experienta nefireasca, dar necesara, eroul isi asuma o dubla vinovatie: naivitatea care-l facesa-si incredinteze gandurile intime si actiunile unui necunoscut si constientizarea - evident in marturisirea ,,Dracul ma pus! a neinfranarii la timp a ispitelor ascunse in sufletul sau. ,,La hanul lui Manjoala una dintre formele de ispitire draceasca, capabile sa degradeze fizic si moralfaptura umana, si chiar s-o dirijeze ca o fatalitate oarba spre moarte, este erotismul. Daca in naratiunea ,,La conac diavolul isi pastreaza atributele masculine, numerosi alti autori de literature fantastica( M. Eminescu ,,Avatorii faraonului Tla, Gala Galaction ,, Copca Radvanului, ,,Gloria Constantini, Mircea Eliade -,,Domnisoara Ch ristina) coreleaza implinirea senzuala cu atractia catre fenimitate infernala. Motivul demonului feminine ilustreaza frecvent idea unei euforii erotice, care ascunde adesea un complex al frustarii.Fortele supranaturale intervin pentru a ajuta dragostea pasionala sa se ralizeze, cazand in pacat. Femeia estevazuta mai ales in calitate de obiect al placerii carnale si dezlantuirea senzuala apropie viata de spasmul mortii.Astfel, femeia ca intruchipare demonica manifesta exigentele unei pasionalitati devoratoare. Ca si in proza luiGala Galaction, satanismul romantic din literatura lui I.L.Caragiale fructifica reprimarea sau, dimpotriva,consumarea unui erotism violent, ispasit in chip tragic printro ,,purificare a pasiunilor in umbra mortii salvatoare.Caragiale insusi alcatuieste un portret sui generis al femeii demonice in naratiunea ,,La hanul lui Manjoala. Cucoana Marghioala, careia un personaj ii acorda cu subinseles apelativul de ,,matracuca, este o vaduva, buna gospodina si negustarita, atragatoare si mai ales ,,ochioasa, exercutansu

-si in mare parte putereade seductive pein simtul vazului. Intensitatea fosforescenta a privirii reprezinta, in acest caz, un indice alincandescentei traite, al pasionalitatii care izbuteste in fiinta umana la vederea demonului ispititor. In timp ce eroul din schita ,,La conac isi reflecta actiunile insolite in ,,ochiul luminous al tovarasului hangita -vrajitoare - 19 -[Type text] de la ,,hanul lui Manjoala il devora din priviri pe flacaul lipsit de experienta sentimental, caruia i-a revelatputerea tiranica a erosului carnal, Manjoloaia este inconjurata de o mica suita infernala:batrana ,,cotoroanta, care indeplineste rolul de jupaneasa, cotoiul imbatranit, un ied negru care parca il priveste pe tanarul Fanica -ratacit pe drum ,, cu alti ochi. Eroul, plecat spre casa polovnicului Iordache pentru a se casatori cu fiica acestuia, este sedus de hangita care-I face farmece, ca sal retina langa ea. Scos ,,cu taraboi din mrajele vaduvei, tanarul se reantoarce de trei ori la han si viitorul socru este nevoit sa-l trimita la un schit retras inmunte, ca sa-si vina in fire. Dupa patruzeci de zile de recluziune si viata monahala , flacaul ,,pocait alunga imaginea demonului feminine care-i inferbantase simturile si consimte sa se insoare. Mai tarziu, afla ca laHaculesti a ars hanul pana la temelii, mistuind-o sip e hangita spre satisfactia polcovnicului, care in foculdezlantuit un semn al iadului unde s-a intors faptura diavoleasca a femeii:,,-A bagat-o in sfarsit la jaratic pe matracuca! A zis socrumeu razand. ,, Maniera lui I.L.Caragiale de a provoca si de a mentine suflul fantastic este moderna si atinge sfera demanifestare a mecanismelor psihice omenesti. Insolitul este pastrat prin indeterminarea localizarii faptelornarrate in exteriorizarea sau in eul personajelor. Pana la sfarsitul celor doua naratiuni analizate din prozafantastica caragialeasca ramane ambigua Solutia daca gesturile nesabuite ale tinerilor imberbi le-au fost dictatede o alta faptura sau daca ele

reprezinta consecinta nazuintelor celor mai intime ale acestora. Amandoi suntflacai cuminti, plecati fie sa duca la destinatie o importanta suma de bani, fie sa cunoasca familia viitoarei sotii,pentru a intra in randul lumii. Dar, conform mecanismului psihologic binecunoscut al legii compensatiei, teamade a nu reusi se transforma in contrariul ei si ajunge treptat o frenezie a pacatuirii. Flacaii, liberi si singuri pedrumul initierii spre conditia maturitatii, sunt tentati sa-si urmeze imboldurile launtrice, refulate pana atunci insubconstient: sa se aventureze in necunoscut, ignorand prudent obisnuita; sa petreaca pana la uitarea de sineabandonand momentan cumpararea la care il obligase educatia familial; sa fie indrazneti si cuceritori in relatiacu o femeie(hangita), in contrast cu timiditatea lor juvenila ce le provocase probabil pana atunci umilitoarecomplexe; sa-si incerce sansa la jocul de noroc, comportandu-se ca un om bogat, care are de unde pierde sifortand destinul pe care si l-ar fi dorit altul, mai insemnat; sa amane clipa unei casatorii decise pe bazaintelegerii mutual dintre familia sa si aceea a polcovnicului Iordache, uniune matrimonial conventional pentrucare tanarul nu simte nici o vocative. Dupa experienta insolita care le-a marcat existent, pocaiti dar totodata maibogati sufleteste si trupeste, flacaii deveniti barbate in toata firea vor reveni la normalitatea dj canonizata aexistentei lor. Povestirile In 1909, Caragiale dirijeaza de l Berlin operatiunile de editare ale ultimului sau volum, Schite noua, careva aparea la Bucuresti, in toamna anului urmator. Volumul acesta, construit pe tiparul mai vechi al programeloramestecate, contine intre altele povestirile Kir Ianulea si Calul Dracului , care au produs de l inceput o impresiedeosebita si care reprezinta, int-adevar, o culme a expresivitatii literare romanesti. - 20 -[Type text] ,, Este adevarat ca, in primul moment, Vlahuta s-a aratat indignat de ,, tacerea aproape inexplicabila care a

inconjurat aparitia cartii lui Caragiale, in 1910. Dar volumul a fost recenzat elogios de Ilarie Chendi, in Luceafarul si de G. Ibraileanu, in Viata Romaneasca, unde se atrage atentia, de la inceput, asupra noutatiitematice si de temperament a ultimului Caragiale.In comediile sale , Caragiale a ridiculizat ideile si formele politice si sociale aduse din Europa sicaricaturizate in societatea noastra oriental. Mai tarziu dupa ce toata lumea(chiar si junimistii) se impaca cuaceste forme, Caragiale scrie minunatele-I Momente , in care nu mai satirize ideile si formele, ci produseleacelor forme: Lache, Mache si ceilalti.In ianuarie 1909, Kir Ianulea era supus discutiei romanistilor de la Leipzig, in frunte cu G. Weigand si P.Zarifopol, iar in noiembrie, textul era publicat in Viata Romaneasca , dupa un schimb febril de scrisori si despalturi pentru corectura cu G. Ibraileanu, directorul revistei de la Iasi. Citindu-si povestirile in cercul unorprieteni si publicandu-le in cele din urma intr-un volum, Caragiale avea din nou sentimental reusitei, pe caretinea sa-l sublinieze printr-o operatiune tipica la el: indicarea insistent a unei noi mutari literare si blocareaostentativa a tuturor programelor vechi.Dar povestirile din 1909 ale lui Caragiale ne mai atrag atentia si printr-un alt aspect, prin caracterul lorfantastic, care face pandant cu realismul caricatural din comedii sau din schite si cu realismul caricatural din Napasta, O faclie de Pas te, Pacat De fapt proza lui Caragiale cuprinde doua categorii de ,,fantastic: mai inainte fantastical paradoxal, de tip science-fiction, din epoca inceputurilor si aopi fantastical propriu-zis, concentrate in volumul Schite noua, dar siin nuvelele ceva mai vechi, La hanul lui Manjoala

si La conac, din volumul Momente. Sub raportul literar, textele fanteziste din 1874 ale lui Caragiale nu au totusi alt merit decat pe acela de aputea fi considerate intre primele lui incercari de protoS.F., intr-o epoca in care pionerii geniului, foarte putinila numar si atrasi si ei de aceleasi teme seducatoare ale anticipatiei urbanistice si ale fictiunii politice, sunt nistescriitori modesti, ca moldoveanul George Radu Melidon, si total necunoscuti ca AL. N. Dariu si Demetriu G. Ionnescu. 19 In realitate, fantastical lui Caragiale este de cele mai multe ori miraculosul si feericul din povesti, cu totulin spiritual mitologiei folclorului balcanic, unde intanlirile cu diavoli, cu sfintii si cu Dumnezeu, la o raspantiede drumuri, sunt obisnuite, si unde profanul intra la tot pasul in atingere cu sacrul, nu din dorinta savarsirii uneiconvertiri mistice, ci din vederea satisfacerii, pe aceasta cale, a unui sanatos instinct justitiar. Eroilor din acestetexte, care viseaza in secret la o soarta mai buna, li se indeplinesc pe neasteptate dorintele, ca tipografuluinecajit din Norocul culegatorului(1892) , pe care Maica Precista il imbogateste in proportie directa cu ororiletiparite in ,,ziarul cotidi an la care lucreaza. Chiar negustorul Abu-Hasan, care crede un timp ca viseaza ca a fostfermecat de un duh malefic, intra pe usa casei, ramasa noaptea deschisa, are si el o dorinta indeplinita foarte repede: sa fie calif,,o zi macar, pentru a face ordine in mahalauan lui. Mai severaeste providentain cazulpoetului care, in ciuda credintei sale adinci in divinitate si in autoritatea acesteia, ramane un neinteles si pentrucel de sus, si pentru cei de pe pamant. 19 Eugen Simion, Florina Rogalski, Andrei Grigor, Analize si sinteze literare , ed. Corint, Buc., 2004, pag 179-180

- 21 -[Type text] Norocul culegatorului, O inventive mare sau Partea poetului sunt foarte aproape de apology si deanecdota, in slujba carora pun elementele miraculoase ale basmului si , in ciuda dimensiunilor, acelasi lucru seintampla cu nuvel Kir Ianulea, in care femeia se dovedeste a fi mai rea decat diavolul, pe care il imbrobodestecum vrea. Amanunt semnificativ, spre deosebire de personajele malefic cu priviri crucise, din La conac si Lahanul lui Manjoala , care par a fi manevrate de diavol sau reprezinta chiar o incarnare a lui(omul roscovan de laconac), in Kir Ianulea Acrivita este cea cu privirea incrucisata si diavolul Aghiuta este victim ei.Motivul femeii mai rele decat dracul a fost imprumutat de Caragiale, dupa cum se stie, de la Machiavelli,dar el a mai fost tratat la noi, in forme diferite, de Anton Pann sau de Gr. H. Grande, care a publicat in Universul literar povestirile Cum a cocosat femeia pe dracul si Contractul cu Dracul?(1891). Povestea lui Caragiale poate fi privita si ca o tipica nuvela de spionaj, in care o lume manifesta interesepentru o alta si incearca sa afle totul despre ea, caci diavolul din imparatia lui Dardarot este insarcinat cumisiunea de a patrunde secretele pamantenilor, luand infatisarea unui om, dar neavand voie sa faca uz, in afarasumei de bani pe care o primeste, de nici una dintre insusirile supranaturale cu care este inzestrat.,, In afara utilizarii elementelor miraculoase si a pasiunii de povestitor, care recurge in mod neasteptat la uncontext narativ maximal, surprinzator in

Kir Ianulea mai este si faptul ca actiunea se desfasoara in jurul anului1800. De fapt, este pentru prima data cand Caragiale prefer prezentul nemijlocit al comediilor si al schitelorsatirice, un trecut istoric mai indepartat decat orizontul amintirilor sale sau decat mijlocul secolului in care s-anascut, chiar daca, asa cum s-a spus, vom regasi si de data aceasta mahalaua si tipurile obisnuite ale literaturii sale ,,realiste. In versiunea lui fanariota, anecdota simpla a lui Machiavelli se umple de amanunte pitoresti, de culoare ,,balcanica sau de mahalagismele Acrivitei, si chiar iadul, care in textul despre Belfagor era o variant de parlamentarism democrat, devine la Caragiale un fel de divan ad-hoc, in care un satrap oriental tipa lasubordonati si isi impune fara multa discutie punctual de vedere. Mai mult, ceea ce la inceput pare va fi doaranecdota, reuseste sa-si implice autorul, determinand-l se se povesteasca in chip aproape autobiographic, caciprinter intamplarile comice ale lui Aghiuta, razbat la suprafata textului un numar de motive obsedante alecarierei sau ale existentei lui Caragiale, motivul averilor pierdute peste noapte, motivul focului, al ochilormalefic sau al competentei profesionale, in care scriitorul a crezut cu tarie, chiar daca atunci cand s-a exprimatexplicit a preferat sa recurga la toposul modestiei jucate. 20 Mai aproape de o definitie moderna a fantasticului sunt povestirile La conac , La hanul lui Manjoala si Calul Dracului. La conac si La hanul lui Manjoala seaman foarte bine ca structura, in ciuda amanuntelor diferite, care facdin a doua povestire un text mai complex.In ambele cazuri avem de a face cu o ,,victima , careia I se intampla ceva deosebit pe parcu rsul unei scurtecalatorii, si pe care si-

o disputa doua grupuri diverse, unul ,,pozitiv, care reuseste sa intervina in ultima clipa,celalalt ,,negative, exercitand o forta de atractie irezistibila. Victimele celor doua intamplari sunt doi tineri neexperimentati, un ,,tingau mucos, ,,sec si ,,natarau, in La conac , si un tanar petitor ,,curatel si obraznic, in Hanul lui Manjoala. 20 Ibidem, pag 183-184 - 22 -[Type text] Impotriva bunelor intentii pe care le au, ambii eroi sunt retinuti intr-un spatiu inchis, in care se petreclucruri caudate, si este o intuitive exceptional operatiunea prin care prozatorul fixeaza ca scena perfectplauzibila a unor experiente de viata extreme, hanul rustic sau conacul, in loc de a fabrica un cadru in genulcastelelui bantuit sau a subteranelor sepulcrale din romanele gotice sau din nuvelele lui E.A. Poe, care pentrucititorul roman ar fi fost neverosimile.De fiecare data , un plan de viata normala este modificat prin interventia unor factori ,,de intarziere , asaincat victimele raman in spatial periculos al tentatiei mult peste termenul pe care si l-au propus initial. Primultanar ar vrea sa se opreasca la conac, la Salcuta, ,,numai un cea s, pentru a da graunte calului, dupa care sa -sicontinue drumul spre boierul de la oras, caruia sa-I inmaneze cei ,,cinzeci de galbeni, pentru sfoara de mosie dinPoenita, pe care o tinea taicasau in arenda. Coconul Fanica, din Hanul lui Manjoala, urmeaza sa poposeasca si el doar ,,trei sferturi de ceas la hanul din Haculesti al Marghioalii, tot pentru a da graunte calului, dupa care sa ajunga in aceeasi zi Pocovnicul Iordache, din Popestii-de-sus, spre a se logodi cu fata mai mare a acestuia.In La conac , victima este ademenita prin manevrele unui personaj misterios si roscodan(omul rosu dinpovestea despre Harap-Alb, a lui Creanga), cu privire de sasiu, penetranta.

Sub influienta acestuia, tanarul seangajeaza intr-o partida interminabila de stos, la capatul careia pierde tot ce are.In Hanul lui Manjoala , ,,atentatorul este totuna cu obiectul tentatiei, o femeie atragatoare, care se uita si ea crucis si intreprinde o multime de activitati ambigue, printer care un rol important per sa-l joace incantatiile simiscarea imprevizibila a unui cotoi batran. In finalul primei nuvele, Neica Dinica, ..frate bun cu taica flacaului nostru, il smulge pe jucatorul imprudent din mirajele roscovanului si il expediaza la datorie, dup ace i-a aplicat palmele de rigoare si moralapedagogului experimentat.In Hanul lui Manjoala , victim este eliberata din spatial hypnotic al hanului de un fel de expeditie desalvare, sosita din afara si condusa de insusi Pocovnicu Iordache, viitorul socru, care il transporta pe erou, la unschit la munte, pentru al curate de pacate prin ,,post, matanii si molitve. Ambele texte sunt perfect ambigue si in interpretarea lor poate fi vorba de o metafora a drumului, cu un sensgeneral initiatic, sau de un sens fantastic, caci intamplarile prin care trec eroii s-ar putea sa fie regizate de forteleinfernului, mai presus de puterea noastra de intelegere. ,, Ochiul ciudat al roscovanului, aparitiile si disparitiile lui bruste, din La conac , sau absenta icoane lor, caciula rasucita insistent de Marghioala si ,,jocul cotoiului, din Hanul lui Manjoala, pot fi aparitii si coincidente intamplatoare, din registrul normal al realitatii, dar si semenale fantasticului, care face concurenta realitatii si ameninta sa-I smulga pe oameni din locul lor obisnuit. Replicafinala din La conac (,,Ia seama, ca te ia dracul daca te mai ei dupa el, nataraule 21 ) poate fi interpretata si ea insens propriu sau in sens aluziv, iar in finalul din Hanul lui Manjoala

, putem recunoaste, situatia tipica a unui jocde initiere, in care ,,maestrul da de inteles ,,discipolului sau ca a trecut el insusi prin aceleasi experiente, ca orice bun educator:,,-Era dracul, asculta-ma pe mine. 21 I.L.Caragiale, Nuvele-La conac, ed. Cartex 2000, Buc.,2006, pag.115 - 23 -[Type text] -O fi fost - am raspuns eudar daca e asa, pocovnice, atunci dracul te duce, se vede, si la bune Intai te da pe la bune, ca sa te spurce, sip e urma stie el unde te duce -Da dumneata de unde stii?-Asta nu-I treaba ta, a raspuns batranul: astai alta caciula! 22 Zarifopol avea dreptate: o explicatie rationala a intamplarilor din aceste nuvele este posibila de fiecare data,dar trebuie adaugat ca ea nu ramane nicidecum singura cu putinat si ca tocmai pe aceasta dialectica a dublicitatide semnificatie se bazeaza literature fantastica, De fapt, La conac si La hanul lui Manjoala reprezinta pentruCaragiale un prilej exceptional de a experimenta in directia jocurilor de cautare, caci din fiecare nod al textelorsale sunt posibile doua continuari si cititorul, oricat de perspicace, nu va descoperi nici o informative care sadezavantajeze vreunul din cele doua programe de joc, indifferent daca naratiunea este relatata la persoana intai,ca in La conac , sau mediate de un povestitor care, principal, ar trebui sa detina explicatia de care avem nevoie,ca in Hanul lui Manjoala .,,

La conac sau La hanul lui Manjoala sunt deci texte in mod diferit fantastice, dar, in orice caz, nu inspiritual tenebrous sau filozofic al fantasticului anglo-saxon, ci in spiritual initiatic al literaturii populare, in carechiar experientele extreme pot fi private cu umor si rezolvate la sfarsit printr-un joc de cuvinte. Spectrelor simagicienilor misteriosi sau fenomenelor evident oculte din povestirile lui Poe sau Brentano, pe care le-a citit sicare i-au placut, Caragiale le prefer decorul mai plaizibil pentru el al literaturii populare balcanice, cu hanuri in jurul carora se tes legendele, cu fete frumoase transformate in cersetoare batrane si cu diavoli rautaciosi sauhazlii, care stau de vorba cu sfintii si cu Dumnezeu, folosind vocabularul malitios si insinuatiile ireverentioaseale strazii. 23 22 I.L.Caragiale, Nuvele-La hanul lui Manjoala , ed. Cartex 2000, Buc., 2006, pag.68 23 Florin Manolescu, Caragiale si Caragiale, ed. Cartea Romaneasca, 1983, pag 188