„In mijlocul lupilor”

de Vasile Voiculescu

Vasile Voiculescu, poet, prozator şi dramaturg, reprezentant din perioada interbelică, este
autorul unei opere deosebit de originale, în care, în domeniul prozei accentul cade pe
dimensiunea fantastică.

Povestirea este o specie a genului epic, de mici dimensiuni, în care accentul este pus pe
întâmplări şi situaţii, şi mai puţin asupra personajelor.

De ce este considerata povestire in rama?

În opera „În mijlocul lupilor” se acordă importanţă naratorului şi actului narării. Din punct de
vedere compoziţional, opera este alcătuită dintr-un fragment iniţial şi unul final, ceea ce
constituie cadrul(rama), în interiorul căruia este inserată o întâmplare. Cadrul este reprezentat
de interiorul unei camere unde un grup de prieteni discută despre vânătoare, şi în componenţa
cărora se află şi naratorul care povesteşte o întâmplare petrecută cu mulţi ani în urmă, şi care
constituie povestirea propriu-zisă. Aceste caracteristici ale operei „În mijlocul lupilor” sunt
specifice povestirilor in rama.

Opera literara „In mijlocul lupilor” a aparut in anul 1966 (postum) si reprezinta o povestire in
povestire (alta denumire pentru povestirea in rama).

Actiunea se desfasoara pe doua planuri. Cadrul initial este reprezentat de un apartament din
Bucuresti, in care se desfasoara o discutie referitoare la vanatoarea din paleolitic in
comparatie cu vanatoarea din epoca moderna. Vanatoarea de demult este considerata de
participantii la discutie ca fiind magica, constituind un ritual sacru. Este privita ca „arta
suprema, stiinta si magie totodata”. Asadar cadrul initial propune o tema, o discutie pe
care unul dintre personaje, un magistrat, o va continua, dezvolta prin evocarea unei
intamplari traita de el.

Povestirea propiu-zisa incepe cu descrierea locului in care se petrece actiunea, pornind de la

ideea de baza cu care a inceput naratiunea: vanatoarea primitiva si adevaratii vanatori,
considerati initiati in acesta arta. Este o evocare.

Exista doua planuri narative: cadrul initial si final in care relatarea este la prezent si
povestirea incadrata, care este relatata la timpul trecut. Discutia despre vanatoare trezeste in
mintea magistratului o intamplare care s-a petrecut pe vremea cand era judecator de pace intr-
o zona rurala, nespecificata.

Incepand din acest moment, judecatorul preia rolul autorului omniprezent, care participa la
intamplarile ce vor fi narate. El descrie locul in care isi exercita atributiile ca fiind un „tinut
deluros acoperit cu paduri feciorelnice” si care „sta inca bogat in vanat, mai ales lupi si vulpi,
chair jderi si rasi”. Prin descrierea locului respectiv magistratul induce un sentiment misterios
al tinutului, pregatind oarecum auditoriul pentru povestirea ce va urma.
Povestirea intamplarilor este de dimensiuni mici si se face folosind ca modalitate principala
de realizare a operei naratiunea la persoana I, intrucat naratorul participa la intamplarile
narate. Povestitorul relateaza astfel o intamplare imbinata foarte mult cu fantasticul, o
aventura care oscileaza intre fabulos si real, pe care o traieste alaturi de Lupar. Totul incepe in
noaptea Sf Andrei, cand Luparul si naratorul pleaca impreuna intr-un loc anume, pentru ca
cel dintai sa-i arate povestitorului „mestesugul sau la lupi”, mestesug ce consta in capacitatea
acestuia de a intelege graiul lupilor si de a putea trai impreuna cu acestia.

Naratorul asista la o scena ce-i marcheaza existenta, caci Luparul intr-adevar avea darul de a
se intelege cu lupii, ba chiar mai mult, de a-i stapani. Pe parcursul reprezentatiei, pe care
Luparul o tine, povestitorul este buimacit si zapacit, cand la un moment dat cade din tufanul
crenguros in care era suit impreuna cu Luparul, insa spre fericirea sa, Luparul parca zboara si-
l prinde pe aceste inainte lupilor. Pentru povestitor, totul pare ca un vis a doua zi dupa
intamplare, insa durerea gleznei raniteeste dovada ca totul a fost realitate. Astfel, tema operei
este superstitia ca exista oameni care se pot transforma temporar in lupi.

Povestirea în ramă:

Textul începe cu discuţia dintre mai multe personaje, de diferite statuturi sociale. Aceştia
vorbesc despre vânătoarea ilegală de animale. Dialogul dintre acestea se petrece într-un spaţiu
protector, tribunalul. De asemenea, se poate observa diversitatea personajelor, însă numai
unul dintre ele îşi asumă actul narării şi va migra în zona povestirii, adică în nucleu. Naratorul
foloseşte tehnici ale suspansului , întrerupând relatarea pentru a realiza descrieri, dialoguri
între povestitor și ascultatori , reflecții generale asupra lumii și asupra vieții. Textul este
presărat cu mărci ale oralității: verbe la persoana I și a II-a: ”am întrebat”;”urcă-
te”;”am rupt” , pronume: “noi”;”eu” , adverbe deictice: “ici-colo” ,verbe la imperativ:
“agață-te”, propoziții interogative: “Și Luparul ?” , etc. Astfel spunerea poveștii capătă
un caracter aproape ritualic , autonom , repetabil.

Funcţiile povestirii în textul ramă:

În opera „În mijlocul lupilor” de Vasile Voiculescu se regăsește:

Funcția iniţiatică – povestirea a fost din toate timpurile o parte esenţială a ceremonialurilor
sacre care permit omului să intre în legătură cu lumea sacră . Ȋn operă, lumea fantastică este
diferită de “prezentul” actului povestirii, încât pare altă lume ”Eram, începe el, judecător de
pace al unui ocol rural, într-un ţinut deluros, acoperit cu păduri feciorelnice la poalele
munţilor”. Astfel reiese caracterul iniţiatic al povestirii.

Întâmplarea nucleu:

În acest text , la nivel temporal evenimentele relatate se plasează într-un trecut îndepărtat ,
precum în citatul: ”vânătoarea , cu care omul vine din fundul mileniilor de piatra.”. De
asemenea , apar și elemente mitice , precum comunicarea omului cu natura:”Am crescut între
căței de lup , cu care mâncam alături” , dar și evenimente fantastice:”A ales noaptea Sfântului
Andrei , când lupii își primesc pentru tot anul meritul lor de prăzi ” , care oferă un caracter de
generalitate al întâmplării , situația din text devenind o experiență a cunoașterii de sine.
Tema textului:

Tema textului este reprezentată de vânătoare, care, în general, este considerată o îndeletnicire
ce se poate transforma în pasiune. Însă , în operă vânătoarea este o pasiune transformată într-
un act magic prin intermediul judecătorului de pace care participă la câteva evenimente
fantastice care au legătura cu Luparul.

“Vânătoarea trebuie să se transforme în artă supremă, ştiinţă şi magie totodată”.

Spațialitatea:

a) Satul de munte:

“Ape furioase sfâşiaseră odinioară pământul şi râpi imense cu straturi culcate de humă vânătă
vărgată cu gresie albă dau o impresie de arhaism şi primitivitate tulburătoare.”

“Nicăieri n-am mai văzut cer sfâşiat de apusuri mai adânci şi mai misterioase.”

b) Locuința Luparului:

“Trăia, ca un paria, afară din sat”.

“După înfăţişare se arăta ca un anormal”.

“Se simţea în adevăr un miros tare”.

“Cred că asta venea de la o bundă de blană”

“M-a poftit în spelunca lui”.

“Pe vatră ardea focul şi fierbea o oală cu niște buruieni”.

“Pretutindeni blăni ; de urşi , de lupi , de căprioară”.

“Cea mai mare parte de la taică-su şi moşu-su”

c) Locul incantației:

“Deodată din văzduhul de deasupra mea ţâşni un plânset amar, o schelăitură jalnică schimbată
repede într-un urlet uriaş , modulat , cu gâlgâituri…”

“Luluitul straniu, ca o chemare dramatică, un soi de strigăt al pustietăţii şi întrebare în acelaşi

timp.”

“La tulpina tufanului o dihanie cu capul ridicat ne privea…”

Temporalitatea:

 Timpul narării.
 Timpul acțiunii.
 Noaptea Sfântului Andrei

O explicaţie pentru existenţa obiceiurilor păgâne într-o zi de mare sărbatoare creştină este
faptul că ziua de celebrare a Sf Andrei s-a suprapus zilei de celebrare a unei inportante
divinitaţi dacice, personificare a lupului . Sf Andrei este considerat ca fiind mai mare peste
vite şi fiare , păzitor al turmelor de pericolul lupilor, patron şi îmblânzitor al lupilor, cel ce
“leagă gura lupilor”. Aceste calităţi mitice nu i-ar fi putut fi atribuite daca indentitatea
simbolică dintre daci şi lupi s-ar fi pierdut cu totul din memoria colectivă. Ele indică, folcloric
,atât obiectivul patronat de Sf Andrei al trecerii dacilor la noua religie , cât şi caracterul adânc
popular al acestei acţiuni.”Fiecăruia I se sorteşte anume om, anume femeie ori copil , pe care
are voie să-l mănânce.”

Personaje:

 Experimentator.
 Inițiator , solomonar.

Personajul experimentator este judecătorul de pace, care are o anumită predispoziţie către
experienţa de tip inedit. Ȋn citatul: “Asta m-a făcut curios şi m-a îndemnat să îl cercetez” se
evidenţiază faptul că personajul este foarte interesat de apariţia Luparului şi de vrăjitoriile pe
care acesta le face. Secvenţele: “Am vrut să le cercetez mai de aproape. Dar Luparul mă
împiedica …” şi “Ce le spunea omul ? Le povestea ceva ? Ȋi certa ? Le făgăduia ? Ȋmpărţea
prăzi ?” subliniază curiozitatea judecătorului dar şi teama acestuia faţă de evenimentele
fabuloase care se petreceau în jurul său.

Conform scriitorului Romulus Vulcănescu, solomonarii sunt ca nişte uriaşi sălbatici. Ȋn textul
“Ȋn mijlocul lupilor”, Luparul este identificat drept un solomonar datorită trăsăturilor fizice:
“După înfăţişare se arăta ca un anormal”, “Un tip longrozian (înfăţişare înfiorătoare)”.
“Umbla vorba că din trupul lui se răsfiră un iz sălbatic şi nimeni nu-i poate suferi nici mirosul
nici privirile”. De asemenea solomonrii sunt descrisi ca fiind cu:“ochii bulbucaţi”, “trupul
păros”, “îmbrăcămintea lor este zdrenţuroasă şi murdară”.

In aceasta opera apar o sumedenie de elemente fantastice, cele mai semnificative in aceste
sens fiind motivele literare: vanatoarea, magia, omul animal, stramosul totemic. De
asemenea, pe langa acestea, multe intamplari sunt desprinse din lumea fabulosului. Printre
aceste se numara: faptul ca Luparul avea capacitatea de a intelege graiul lupilor, ca
aceste fusese in stare, odata , sa smulga o caprioara din gura lor, lucru pentru care
fusese si judecat, faptul ca in acea seara, el putuse sa „dialogheze” cu lupii pentru ca-si
bagase gura intr-o oala si producea niste sunete ciudate la auzul carora lupii ascultau de el ca
de un stapan, si ca de asemenea din „ochii ii tasnea o vapaie, ca si din mainile intinse, mai
ales din degete: o materie fosforescenta la licurici”, faptul ca reusise sa-l prinda pe narator,
atunci cand aceste cazuse din tufan inainte lupilor, zburand parca, dar mai ales faptul ca
Luparul il dusese pe narator acasa si-l asezase in patul sau, fara a fifost sesizat de nimeni.
Tuturor acestor fapte li se adauga infatisarea ciudata a Luparului.

In aceasta opera, accentul este pus pe intamplari si situatii, si ami putin asupra personajelor,
realizandu-se o scurta caracterizare a personajului principal, Luparul. Acesta era un om
dispretuit de consatenii sai, traind singur intr-bojdeuca, fara nevasta sau copii. Din infatisarea
lui se vede clar asemanarea dintre el si lup: „avea mainile latite ca niste labe cu degete
raschirate”, un chip „masliniu, prelung, spânatic”, era un tip „lombrozian”.

Asadar povestirea In mijlocul lupilor de Vasile Voiculescu poate fi analizata si din

perspectiva fantasticului asa cum este el definit de Tzevetan Todorov. Dar dincolo de orice
incercare de analiza, textul se impune prin originalitatea viziunii asupra unui personaj si a
lumii arhaice pe care acesta o reprezinta.

BOT LAURA ANDREEA

F-R, III