Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

Facultatea de Litere

Specializarea: CULTURĂ ȘI LITERATURĂ ROMÂNĂ

PORTOFOLIU LA DISCIPLINA
ABORDĂRI MODERNE ALE CERCETĂRII
ȘTIINȚIFICE

Nume şi prenume masterand:

Laura-Andreea Bot

Titular disciplină:
Conf.univ.dr. Mihaela Culea

Anul I
 Semestrul II
Anul universitar 2020-2021

ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII
UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU
Facultatea de Litere
Str. Spiru Haret, nr. 8, Bacău, 600114
Tel./ fax ++40-234-588884
www.ub.ro; e-mail: litere@ub.ro

Reflectări ale formelor

pronumelui personal în
„Povestea lui Harap-Alb”, de
Ion Creangă

Coordonator ştiinţific
Lect. univ. dr. Mihaela Hriban
Absolvent
Laura-Andreea Bot

Bacău
 2020

CUPRINS

INTRODUCERE...................................................................................................... 4
I. Aspecte dinamice ale pronumelui personal propriu-zis în limba română ...... 6
I.1. Abordarea pronumelui în lingvistica românească..................................... 7
I.1.1 Flexiunea pronumelui personal propriu-zis................................. 11
I.1.2. Distribuția formelor pronominale nonclitice și clitice................ 14

I.2. Posibilități combinatorii ale pronumelui personal propriu-zis...................

17

I.3. „Capcane” în recunoașterea pronumelui....................................................

18

I.4. Aspecte ale variației pronumelui personal propriu-zis...............................

19

II. Mărci ale oralității stilului lui Ion Creangă reflectate în opera „Povestea lui 24
Harap-Alb”.................................................................................................................

III. Forme și utilizări ale pronumelui personal propriu-zis în „Povestea lui 36

Harap-Alb”, de Ion Creangă – parte aplicativă…………………………………...

CONCLUZII............................................................................................................ 54
BIBLIOGRAFIE..................................................................................................... 56
 1. INTRODUCERE
1.1. CONTEXTUL CERCETĂRII

Abordarea pronumelui personal propriu-zis îmi oferă un câmp variat şi

interesant de analiză, cu atât mai mult cu cât lingvistica actuală cunoaşte un spectru larg
de teorii. În consecinţă, mi se oferă posibilităţi variate de analiză, permiţând abordarea
din unghiuri de vedere diferite, metodă care are toate şansele să conducă spre relevarea
unor aspecte fie neprezentate anterior, fie reaşezate într-o paradigmă nouă.
Din punct de vedere sintactic, pronumele se caracterizează prin posibilitatea de a
apărea în aceleaşi contexte cu substantivul, de a substitui substantivul în anumite condiţii.
Pronumele este o parte a morfologiei care în limba actuală ridică numeroase probleme în
privinţa exprimării corecte. De aceea, consider că studierea temeinică a acestei importante şi
dificile noţiuni contribuie la înţelegerea şi adâncirea fenomenelor gramaticale şi la dobândirea
unor trainice deprinderi ortografice.

1.2. MOTIVAREA ALEGERII SUBIECTULUI

Am ales această temă, deoarece pronumele reprezintă o parte a morfologiei care

în limba actuală ridică numeroase probleme în privința exprimării corecte. De aceea,
cred că studierea temeinică a acestei noțiuni contribuie la înțelegerea și adâncirea
fenomenelor gramaticale și la dobândirea unor trainice deprinderi ortografice.
Spre exemplu, am înregistrat frecvent, ca o formă de hipercorectitudine, rostirea fără
preiotare (fără un i semivocalic) a pronumelor personale care încep cu litera„e” : [ ieu, ia, iel,
iei, iele] sau greșeli ce constau în dublarea complementului direct și a construcției „pe” în
contexte ce nu sunt recomandate (L-am văzut pe el).

1.3. EVOCAREA CERCETĂRILOR ANTERIOARE

De-a lungul timpului, în gramaticile românești vechi, pronumele personal a tratat și

alte categorii de pronume ( reflexive, politețe).
Acest lucru l-am abordat în primul capitol unde am ilustrat date istorice generale privitoare la
pronumele personal, discutând originea şi evoluţia acestuia de la indo-europeană, trecând prin
latina clasică, vulgară, către româna veche. Datele oferite au fost sintetizate din principalele
studii şi tratate de istorie a limbii române.
În limba română actuală, așa cum este reflectat în gramatica școlară din ciclul preuniversitar
( gramatică încă puternic ancorată în viziunea oferită de Gramatica Academiei din 1966),
pronumel personal propriu-zis este cel care care desemnează diferite persoane în funcţie de
gen, număr şi caz.

1.4. PROBLEMATICA ȘI OBIECTIVELE

În tradiția gramaticii românești, profesorul de limba română, dar și elevul și studentul

și-au repetat întrebarea „Cum analizăm pronumele personal propriu-zis?”. Dificultatea
interpretării se justifică prin multitudinea de valori pe care le cunoaște această parte de vorbire.
Consider că abordarea pronumelui personal îmi oferă un câmp variat și interesant de analiză
din unghiuri de vedere diferite.

OBIECTIVE
Obiectivele pe care le-am avut în vedere în lucrarea de faţă sunt următoarele:
1. Prezentarea modului în care este cuprins pronumele personal propriu-zis în gramatici şi
în alte studii de specialitate, vechi şi moderne, româneşti (primul capitol).
2. Ilustrarea elementelor ce conferă originalitate stilului lui Ion Creangă, reflectate în
opera „Povestea lui Harap-Alb” (al doilea capitol).
3. Analiza formelor pronominale ale pronumelui personal propriu-zis din limba română
actuală, întemeiată pe textul scris „Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă (al treilea
capitol).

Obiectivul esențial pe care l-am urmărit pe întreaga perioadă a documentării, a

conceperii și a redactării propriu-zise a lucrării a fost acela de a propune o modalitate de
interpretare a pronumelui personal cu scopul de a înlătura problemele ridicate de
varietatea formelor și de ambiguitatea care însoțește în multe situații ocurențele acestora.
 2. PLANUL DETALIAT AL LUCRĂRII
2.1. PARTE TEORETICĂ
Capitolul 1 –Aspecte dinamice ale pronumelui personal propriu-zis în limba română .
În acest prim capitol am detaliat felul în care gramaticile românești, vechi, mai întâi,
apoi cele moderne, înfățișează pronumele personal, dar am realizat și un demers istoric, în
scopul de a releva date esențiale privind evoluția formelor pronominale ale pronumelui
personal.

Capitolul 2 – Mărci ale oralității stilului lui Ion Creangă reflectate în opera „Povestea
lui Harap-Alb”
În al doilea capitol am exemplificat elementele ce conferă oralitatea stilului lui Ion
Creangă reflectate în basmul cult. Impactul operei autorului asupra copilăriei cititoare
are un rol aparte. Copiii adoră poveștile, creierul lor este precum un burețel, care absoarbe
toate informațiile. Poate cea mai importantă contribuție asupra personalității copiilor o
reprezintă capacitatea de a întemeia caractere puternice. Spre exemplu, basmele îi învață pe cei
mici ce înseamnă curajul, înțelepciunea, victoria binelui asupra răului, faptul că în viață trebuie
să treci prin încercări grele și să perseverezi, asemenea fiului de crai din basmul „Povestea lui
Harap-Alb”.

2.2. PARTE PRACTICĂ/APLICATIVĂ

Capitolul 3 – Forme și utilizări ale pronumelui personal propriu-zis în „Povestea lui

Harap-Alb”, de Ion Creangă – reprezintă analiza pronumelui personal propriu-zis având ca
suport textul operei „Povestea lui Harap Alb” de Ion Creangă.
Am ales această temă pentru capitolul al treilea, deoarece consider că cercetarea
exhaustivă a operei „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă oferă date utile pentru
cunoașterea în profunzime a acesteia.
metoda de lucru (analiză textuală literara și lingvistică Am parcurs lucrări considerate
de lingviști ca fiind esențiale pentru înțelegerea stadiului în care se află astăzi
interpretarea pronumelui personal
 3.
4.
5.
6. REZULTATELE STUDIULUI ȘI INTERPRETAREA ACESTORA

Am inventariat toate formele pronumelui propriu-zis pe care le-am ordonat într-

un tabel, iar apoi am evidențiat rolul lor stilistic în operă.
Scopul acestei analize a fost de explora, de a identifica şi de a ilustra formele
pronumelui personal propriu-zis, care reprezintă elemente de originalitate ce scot basmul
din circuitul folcloric, conferindu-i condiția de operă, elemente prezentate în capitolul al
II-lea.
Una dintre mărcile oralității stilului lui Creangă este prezența pronumelui personal propriu-zis.
În cercetarea acestei părţi de vorbire, lucrările de au caracterizat pronumele personal cu o
flexiune bogată, cunoscând distincții de persoană, număr, gen și caz.

7. ANALIZĂ CRITICĂ
Fiind o lucrare ce are ca temă rolul pronumelor , un subiect ce răsună chiar și cinci
secole mai târziu, lucrarea de față se confruntă cu anumite neajunsuri create de câmpul variat
pe care îl oferă subiectul. Astfel, unele aspecte investigate în prezenta lucrare se dovedesc a nu
fi suficient analizate.

Consider că, al doilea capitol, mărci ale oralității lui Ion Creangă ar fi putut fi
împărțit în mai multe părți, pentru a ilustra mai bine fiecare element ce reprezinta
originalitatea scriitorului, acest lucru ne-ar fi dus la niște rezultate mai concrete, însă
sarcina ar fi devenit mai greu de dus la îndeplinire.
Cu toate acestea, însă această lucrare ar putea reprezenta un punct de pornire în ceea ce
privește orginalitatea scriitorului, Ion Creangă.
Cât despre îndrumările de tehno-redactare, lucrarea le respectă pe toate, atât pe cele ce
sunt caracteristice prezentării ( numărul de pagini corespunzător, parametrii încadrați în ceea
ce privește originalitate și similitudinea, așezarea în pagină, font, mărime, spațiere dintre
rânduri, etc.), cât și pe cele ce țin de conținut ( exprimare corectă, semnele de punctuație
folosite corect, note de subsol corect create, bibliografia, cuprinsul, etc.)
 Cu toate că, anul 2020 a „pus” o barieră privind accesul la informații, iar
documentarea a fost mai dificilă, deoarece majoritatea sălilor de lectură sau bibliotecile au fost
închise, consider că, lucrarea a fost finalizată cu succes.

CONCLUZII
În legătură cu tema aleasă se mai pot spune foarte multe, dar un lucru este cert, putem
afirma cu certitudine că pronumele personal propriu-zis are un rol important atât în
limbă, cât și în literatură. Rolul formelor pronominale ale pronumelui personal este
constant în evoluția limbii române, în ciuda faptului că fiecare epocă inovează, readucând la
lumină forme vechi sau creând forme noi, aspect pe care l-am observat în primul capitol.

BIBLIOGRAFIE

I. BIBLIOGRAFIE DE CRITICĂ LITERARĂ

Bârlea, Ovidiu, Poveștile lui Creangă, E.P.L., București, 1967 (în format pdf).
Călinescu, G. Ion Creangă (Viaţa şi opera), Prefaţa de Eugen Simion, Editura pentru
literatură, Bucureşti, 1966.
Călinescu, G., Estetica basmului, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1965 ( în format pdf).
Chiscop, Liviu, Buzași, Ion, Literatura pentru copii-manual pentru licee pedagogice, Editura
Grigore Tăbăcaru, Bacău, 2000.
Diaconu, Mircea, Ion Creangă. Nonconformism și gratuitate, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
2002.
Iorgu, Iordan, Brâncuș, Elisabeta, Ion Creangă.Opere I. Editura Minerva, București, 1970.
Lovinescu, Vasile, Creangă și creanga de aur, Editura Rosmarin, București, 1996 ( în format
pdf).

II. LUCRĂRI DE LIMBA ROMÂNĂ

Avram, Mioara, Gramatica pentru toți, Editura Humanitas, București, 1997.

Coord. Pană Dindelegan, Gabriela, Gramatica limbii române pentru gimnaziu, Editura
Univers Enciclopedic Gold, București, 2019.
coord. prof. Nicolae I. Nicolae, Limba și literatura română- manual pentru clasa a X-a, Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1998.
Coteanu, Ion, Gramatica de bază a limbii române, Editura Albatros, București, 1982.
Dănilă, Ioan, Limba română. Algoritmii analizei gramaticale ( variantă teoretică), Editura
Egal, Bacău, 2005.
Dumitriu, Corneliu, Compendiu de Gramatică Românească modernă clasică, Editura Casa
Editorială Demiurg, Iași, 2004.
Tiktin, H., Gramatica română pentru învățământul secundar. Teorie și practică. Partea I.
Etimologia, Editura Librapiei Școalelor Frații Șaraga, Iași, 1892 (în format pdf).
 III. LEXICOGRAFIE
●●● Dicționar de științe ale limbii, Editura Nemira, București, 2005, ( în format pdf).

IV. IZVOARE
Creangă, Ion, Povestea lui Harap-Alb/ Amintiri din copilărie, Editura Minerva, București,
1991.
Gustav Weigand, Ion Creangă 's Harap Alb, Editura Leipzig,1910.

V. WEBOGRAFIE
www.ortodoxiatinerilor.ro ( consultat, marți, 17 martie 2020, ora: 13:32).
www.bible.com ( consultat, miercuri, 18 martie 2020, ora: 11:23).
În ceea ce privește lucrarea de licență consider că, anul 2020 a „ pus” o barieră în accesul la
informații. Documentarea a fost deficitară, deoarece majoritatea sălilor de lectură sau
bibliotecile au fost închise, iar accesul a fost permis abia spre finalul lucrării.
Cu toate acestea,
Greşelile frecvente în elaborarea unei cercetări se referă la inadecvarea titlului la conţinutul
cercetării, alegerea unei teme prea generale şi/sau decupate neglijent, documentarea deficitară,
alegerea unei bibliografii sau utilizarea unor surse care nu au calitate ştiinţifică sau academică,
menţionarea eronată a unor autori sau lucrări, confuzii terminologice sau incapacitatea de a
defini pertinent conceptele utilizate în lucrare, nerespectarea cerinţelor formale de redactare,
folosirea abuzivă şi defectuoasă a datelor empirice obţinute pe parcursul cercetării,
inconsistenţă şi incoerenţă în prezentarea publică a lucrării, încălcarea normelor deontologice
ale cercetării. Acestea sunt câteva din greşelile tipice care pot fi întâlnite în elaborarea şi
prezentarea lucrărilor şi care conduc automat la depunctări severe în procesul de evaluare.
Ghid de elaborare a lucrării de licenţă şi a disertaţiei 70 În măsura în care ţineţi cont de
recomandările din acest ghid veţi putea constata uşor că acest tip de greşeli pot fi uşor evitate.

Sursele de pe internet şi utilizarea lor în lucrare În afara surselor bibliografice ale lucrării pot să
existe şi alte tipuri de surse de documentare. Unul dintre acestea se referă la sursele web.
Utilizarea acestui tip de sursă devine o opţiune în situaţiile în care este practic imposibilă
consultarea documentului/cărţii/articolului în varianta lui fizică, ori documentul respectiv nu
există decât pe acel tip de suport. Important în ceea ce priveşte utilizarea unor astfel de surse
este să aveţi în vedere anumite criterii de selecţie a surselor web, criterii care să asigure
credibilitatea surselor consultate şi valoarea ştiinţifică a materialelor parcurse. Din punct de
vedere al prezentării formale a surselor web într-o lucrare, una dintre erorile des întâlnite atât
în lucrările de licenţă, cât şi în disertaţii, se referă tocmai la confuzia dintre sursa bibliografică
şi sursa web. Cu alte cuvinte, bibliografia include doar cărţile citite de autor în vederea
documentării pentru lucrare, nu şi paginile web consultate în acelaşi scop. Etimologic şi la
origine, termenul “bibliografie” provine de la cuvântul „byblos” din limba greacă, acesta
însemnând „carte”. Dată fiind această diferenţiere substanţială, sursele web (site-ografia) vor fi
întotdeauna incluse separat de partea de referinţe bibliografice, de obicei după aceasta. Sursele
web sunt ordonate alfabetic după adresă. Se menţionează la final, între paranteze rotunde, data
la care au fost accesate.